HGO718/2014
ID intern unic:  354701
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 718
din  03.09.2014
cu privire la implementarea Legii nr.134 din 11 iulie 2014 pentru
ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi
Guvernul Republicii Polone privind obţinerea unui credit
de asistenţă
Publicat : 19.09.2014 în Monitorul Oficial Nr. 275-281     art Nr : 787
    În scopul implementării Legii nr.134 din 11 iulie 2014 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone privind obţinerea unui credit de asistenţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.217-222, art.473), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Pentru domeniul agriculturii, procesării produselor alimentare şi infrastructurii aferente acestora, reprezentînd o cotă de 90% din creditul de asistenţă acordat de către Guvernul Poloniei, se desemnează Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură  în calitate de instituţie implementatoare.
    2. Pentru domeniul industriei şi infrastructurii aferente acesteia, reprezentînd o cotă de pînă la 10% din creditul de asistenţă acordat de către Guvernul Poloniei, se desemnează Instituţia publică „Unitatea de implementare a grantului acordat de Guvernul Japoniei” în calitate de instituţie implementatoare.
    3. Manualele operaţionale pentru implementarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone privind obţinerea unui credit de asistenţă vor fi elaborate de către instituţiile implementatoare desemnate conform pct.1 şi 2 şi vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului agriculturii şi industriei alimentare, ministrului economiei şi ministrului finanţelor.
    4. Monitorizarea implementării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone privind obţinerea unui credit de asistenţă este exercitată de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (pe domeniul agriculturii) şi de către Ministerul Economiei (pe domeniul industriei).

    PRIM-MINISTRU                                                     Iurie LEANCĂ

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministru al economiei                                                 Andrian Candu
    Ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                                               Vasile Bumacov
    Ministrul finanţelor                                                     Anatol Arapu

    Nr. 718. Chişinău, 3 septembrie 2014.