În scopul implementării prevederilor art. 36 alin (2) din Legea apelor nr. 272 din 23 decembrie 2011, privind utilizarea celor mai bune tehnici disponibile de epurare a deşeurilor lichide şi a efluenţilor acestora în industrie,
    Se aprobă Ghidul pentru aplicarea celor mai bune tehnici disponibile pentru emisiile de apă uzată din industria alimentară, conform anexei.

    MINISTRUL MEDIULUI                                                        Valentina ŢAPIŞ

    Nr. 61. Chişinău, 10 septembrie 2014.

    Acest Ghid oferă cadrul necesar pentru punerea în aplicare a Directivei 2010/75/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat şi de control), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO L 334, 17.12.2010, p.17) şi pentru punerea în aplicare a articolului 10 din Directiva Cadru a Apei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de acţiune comunitară în domeniul apei (JO L 327, 22.12.2000, p.1).
    1. Reieşind din cele sus-menţionate, se stabilesc norme referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării care rezultă din activităţile industriale. Astfel, aceasta stabileşte o procedură de autorizare şi anumite cerinţe, în special cu privire la evacuări, cu scopul de a evita sau reduce emisiile poluante în atmosferă, apă şi sol, precum şi deşeurile provenite din instalaţii industriale şi agricole, pentru a atinge un nivel înalt de protecţie a mediului şi a sănătăţii.
    Prin urmare, instalaţiile industriale urmează a fi exploatate în conformitate cu următoarele principii:
    a) sînt întreprinse măsuri adecvate de prevenire a poluării;
    b) sînt aplicate cele mai bune tehnici disponibile (BTD);
    c) nu se generează nici o poluare semnificativă;
    d) deşeurile sînt reduse, reciclate sau eliminate în cel mai puţin poluant mod;
    e) energia este utilizată eficient;
    f) sînt întreprinse măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor şi reducerea impactului acestora;
    g) la încetarea definitivă a activităţilor sînt întreprinse măsurile necesare pentru a se evita riscul de poluare şi pentru restabilirea amplasamentului unde a funcţionat respectiva instalaţie.
    2. Pentru a atinge un nivel înalt de protecţie a mediului  în ansamblul său, în cadrul instalaţiilor industriale urmează a fi aplicate cele mai bune tehnici disponibile (BTD), elaborate în aşa mod, ca să permită aplicarea acestora în sectoare industriale relevante, în condiţii economice şi tehnice viabile.
    3. (a) “BTD“ sînt definite drept stadiul cel mai eficient şi mai avansat în dezvoltarea activităţilor şi a metodelor lor de operare, care indică posibilitatea practică a anumitor tehnici de bază pentru valorile limită de emisie (VLE) şi alte condiţii de autorizare concepute pentru a preveni şi, acolo unde nu este posibil, pentru a reduce emisiile şi impactul asupra mediului în ansamblul său.
    „Tehnicile“ includ atît tehnologia utilizată, cît şi modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată şi scoasă din funcţiune;
    (b) „tehnici disponibile“ înseamnă tehnicile dezvoltate la un nivel care permite punerea lor în aplicare în sectorul industrial relevant, în condiţii economice şi tehnice viabile, luîndu-se în considerare costurile şi avantajele, indiferent dacă aceste tehnici sînt sau nu utilizate sau produse pe teritoriul Republicii Moldova, atît timp cît acestea sînt accesibile operatorului în condiţii rezonabile;
    (c) „cele mai bune“ înseamnă cele mai eficiente tehnici pentru atingerea unui nivel general ridicat de protecţie a mediului în ansamblul său.
    4. Toate evacuările în apele de suprafaţă sînt controlate în conformitate cu abordarea combinată, ceea ce înseamnă că trebuie să se asigure stabilirea şi/sau punerea în aplicare a controalelor de emisie pe baza celor mai bune tehnici disponibile, bazate pe VLE relevante. În cazul în care un obiectiv de calitate sau standard de calitate impune condiţii mai stricte decît cele care ar rezulta din aplicarea BTD, controale mai stricte de emisii vor fi stabilite în mod corespunzător.
    5. La determinarea celor mai bune tehnici disponibile, se va ţine cont, reieşind din costurile şi beneficiile unei măsuri şi a principiului de precauţie şi prevenire, de următoarele:
    a) utilizarea tehnologiei cu producţie redusă de deşeuri;
    b) utilizarea de substanţe mai puţin periculoase;
    c) extinderea recuperării şi a reciclării substanţelor generate şi utilizate în cadrul procesului precum şi a deşeurilor, după caz;
    d) utilizarea proceselor, instalaţiilor sau metodelor de operare care au fost testate cu succes la scară industrială;
    e) progrese şi modificări tehnologice şi ştiinţifice;
    f) natura, efectele şi volumul emisiilor în cauză;
    g) datele de punere în funcţiune a instalaţiilor noi sau existente;
    h) durata de timp necesară pentru introducerea celor mai bune tehnici disponibile;
    i) consumul şi natura materiilor prime (inclusiv a apei) utilizate în cadrul procesului şi eficienţa energetică;
    j) necesitatea de a preveni sau de a reduce la minimum impactul global al emisiilor asupra mediului şi riscurile asociate;
    k) necesitatea prevenirii accidentelor şi de reducere a consecinţelor pentru mediu;
    l) informaţiile publicate de către organizaţiile publice internaţionale.
    6. Elementele principale în partea ce ţine de prevenirea, reducerea şi controlul poluării sînt documentele de referinţă BREF, care reprezintă  un document rezultat în urma schimbului de informaţii organizat în temeiul articolului 13 din Directiva 2010/75/UE, elaborat pentru activităţi stabilite şi care descrie, în special, tehnicile aplicate, emisiile actuale şi nivelurile de consum, tehnicile luate în considerare pentru determinarea celor mai bune tehnici disponibile, precum şi concluziile BTD şi orice tehnici emergente, acordînd o atenţie specială criteriilor de mai sus.
    7.”Concluziile BTD” denumesc un document care conţine părţi ale unui document de referinţă BREF care stabileşte concluziile privind cele mai bune tehnici disponibile, descrierea acestora, informaţii pentru evaluarea aplicabilităţii lor, nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile, monitorizarea asociată, nivelurile de consum asociate şi, după caz, măsurile relevante de remediere a amplasamentului.
    8. La acordarea unei autorizaţii pentru o instalaţie, autoritatea competentă - fără a recomanda utilizarea unei anumite tehnici, dar luînd în considerare caracteristicile tehnice ale instalaţiei, precum şi localizarea geografică a acesteia şi condiţiile locale de mediu - va stabili VLE care să garanteze că, în conformitate cu condiţiile normale de funcţionare, emisiile nu depăşesc nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile, astfel cum sînt prevăzute în concluziile BTD.
    9. VLE pentru substanţele poluante se determină în punctul în care emisia părăseşte instalaţia şi la determinarea acestor valori va fi luată în considerare oricare diluare pînă la acest punct. În ceea ce priveşte evacuările indirecte de substanţe poluante în apă, la determinarea VLE ale instalaţiei în cauză poate fi luat în considerare efectul unei staţii de epurare (externe) a apei, cu condiţia că este garantat un nivel echivalent de protecţie a mediului în ansamblul său şi cu condiţia ca acest lucru să nu ducă la niveluri mai ridicate de poluare a mediului.
    Măsurile privind BTD pentru pentru evacuarea apelor reziduale sunt descrise în Capitolul III, iar pentru industria alimentară şi cea a băuturilor - în Anexă.
    10. Apa este o resursă foarte importantă în producţia industrială, care este utilizată pe scară largă şi este un factor important de cheltuieli. Prin urmare, gestionarea apelor este un factor economic important pentru multe industrii. Gospodărirea apelor trebuie să fie optimizată, astfel încît consumul de apă, precum şi evacuarea apelor uzate se fie reduse cel puţin la un nivel de conformitate cu BDT elaborate în documentele BREF relevante. Reducerea consumului de apă este de un interes major pentru fiecare operator, nivelul posibil de reducere poate fi identificat doar pentru fiecare amplasament în parte. Acest lucru se face de obicei prin intermediul schemelor proceselor tehnologice. Consumul de apă al unei anumite activităţi industriale poate fi comparat cu recomandările BREF relevante în sectorul respectiv sau, în cazul în care acestea nu sînt disponibile, cu specificaţiile naţionale (criterii de referinţă).
    11. Pentru a reduce emisiile de apă, vor fi întreprinse următoarele măsuri:
    a) acolo unde este posibil, tehnicile eficiente de reducere vor fi aplicate direct la sursă;
    b) recircularea (totală sau parţială) sau utilizarea în mai multe etape a apei (în ceea ce priveşte diferitele cerinţe de calitate, la diferite puncte de utilizare a apei);
    c) reducerea riscului de poluare sau contaminare a resurselor de apă folosite multiplu într-o instalaţie.
    12. Pentru identificarea posibilităţilor de înlocuire a apei, vor fi identificate cerinţele de calitate necesare pentru fiecare utilizare. Fluxurile de apă mai puţin contaminate (de exemplu, apa de răcire sau condensatele de aburi) pot fi colectate separat, în scopul de a le refolosi după un anumit nivel de tratament.
    13. În cazul în care calitatea apei uzate tratate poate varia, aceasta poate fi reutilizată selectiv, atunci cînd calitatea este una adecvată, şi evacuată atunci cînd calitatea nu întruneşte condiţiile standard pentru a fi utilizată în cadrul procesului. Operatorul trebuie să identifice dacă apa tratată în staţia de epurare poate fi utilizată şi să justifice dacă aceasta nu poate fi utilizată.
    14. Poluarea apelor uzate rezultă din utilizarea apei în diferite activităţi şi procese industriale. Apele uzate pot fi poluate cu substanţe organice şi anorganice prezente în formă solidă, dizolvată, dispersată sau emulsionată. La evacuarea apelor reziduale industriale care urmează a fi reglementate de valorile limită de emisie, în toate cazurile de prezenţă reală într-un flux de ape uzate, prezintă relevanţă următorii poluanţi sau grupuri de poluanţi:
    a) compuşi organohalogenaţi şi substanţe care pot forma astfel de compuşi în mediul acvatic;
    b) compuşi organofosforici;
    c) compuşi organostanici;
    d) substanţe şi amestecuri care s-au dovedit a avea proprietăţi cancerigene sau mutagene sau proprietăţi care pot afecta reproducerea în sau prin intermediul mediului acvatic;
    e) hidrocarburi persistente şi substanţe organice toxice persistente şi bioacumulabile;
    f) cianuri;
    g) metale şi compuşi ai acestora;
    h) arsenul şi compuşii acestuia;
    i) biocide şi produse de protecţie a plantelor;
    j) materii în suspensie;
    k) substanţe care contribuie la eutrofizare (în special nitraţi şi fosfaţi);
    l) substanţe care au o influenţă nefavorabilă asupra echilibrului de oxigen (şi pot fi măsurate utilizînd parametri cum ar fi CBO, CCO etc.);
    m) substanţele prioritare.
    15. Deoarece nu este necesar şi nici posibil de a detecta fiecare substanţă chimică unică într-o anumită evacuare de ape uzate, au fost elaborate metode de analiză pentru detectarea grupurilor de substanţe sau substanţelor cu efecte similare asupra analiţilor chimici definiţi, asupra organismelor acvatice (parametri de sumă sau parametri de grup, cum ar fi CCO, CBO, TOC, TSS, toxicitatea, culoarea, AOX, indicele de fenol, indicele de hidrocarburi etc). Pe lîngă utilizarea în comun a acestor parametri, în analiza apelor uzate un număr tot mai mare de compuşi chimici individuali urmează a fi analizaţi separat.
    16. Apele uzate pot proveni din puncte diferite ale proceselor de producţie într-o instalaţie, din ape provenite din precipitaţii, din apa de răcire, de la evacuări accidentale de materii prime, produse finite sau deşeuri şi de la acţiuni sau materiale de stingere a incendiilor.
    17. Prin BTD se vor separa fluxurile de ape uzate, astfel încît să sporească eficienţa tratamentului (tratamentul subfluxului), deoarece substanţele chimice şi energia pot fi aplicate mult mai eficient într-un volum mic de ape reziduale cu concentraţii mari de poluanţi, decît într-un volum mare de ape uzate cu concentraţii mici de poluanţi. Cu toate acestea, proprietăţile diferitelor fluxuri de ape reziduale pot, de asemenea, fi folosite pentru a evita adăugarea altor produse chimice, de exemplu, amestecare fluxurilor de acid uzat sau baze pentru neutralizare. Apele uzate care conţin poluanţi organici în mod predominant sînt, de regulă, tratate prin metode biologice. În anumite cazuri, tratamentul biologic poate fi inhibat din cauza concentraţiilor mari de substanţe toxice; amestecarea diferitelor fluxuri de ape reziduale poate ajuta la eliminarea biologică a poluanţilor. Apele uzate care conţin poluanţi anorganici în mod predominant sînt, de regulă, tratate prin metode fizice sau chimice.
    18. Monitorizarea apelor uzate trebuie să se bazeze pe măsurători repetate sau observaţii cu o frecvenţă adecvată, în conformitate cu procedurile stabilite. Informaţiile obţinute prin monitorizare pot fi folosite pentru diferite scopuri, scopul principal fiind verificarea respectării valorilor limită de emisie prevăzute în autorizaţie sau legislaţia în vigoare, dar, de asemenea, este utilă şi pentru o supraveghere a funcţionării corecte a proceselor instalaţiei, precum şi pentru a permite o mai bună luare a deciziilor cu privire la operaţiunile tehnice.
    19. Laboratoarele care efectuează servicii de măsurare a apelor uzate trebuie să opereze cu sisteme de management al calităţii în conformitate cu standardele naţionale sau cele internaţionale adoptate în calitate de standarde naţionale.
    20. Pentru fiecare standard ce se atribuie metodelor de măsurare, există o cerinţă de a aborda incertitudinea de măsurare. Fiecare laborator acreditat care aplică aceste standarde trebuie să definească o procedură care descrie modul în care este abordată incertitudinea şi trebuie să aplice întotdeauna această procedură pentru exprimarea rezultatelor măsurărilor. Prin urmare, fiecare laborator (acreditat) trebuie să fie în măsură să indice incertitudinea estimată pentru fiecare rezultat de măsurare.
    21. Incertitudinea estimată este necesară mai ales în cazul verificării condiţiilor de autorizare şi este de o mare importanţă în colectarea de date. Factorii care contribuie la incertitudinea totală de măsurare, chiar dacă contribuţia lor unică s-ar putea să nu fie cuantificabilă individual, sînt:
    a) calificarea personalului şi factorii umani;
    b) infrastructura de laborator şi condiţiile de mediu;
    c) metodele de testare şi etalonare şi validarea metodei;
    d) echipamentele şi software-ul folosit;
    e) trasabilitatea măsurării;
    f) planul, procedurile şi procesul de prelevare a probelor;
    g) transportul şi manipularea articolelor de testare şi etalonare.
    22. Pentru măsurătorile periodice, în apă, incertitudinea rezultatelor obţinute prin  metoda de măsurare poate fi determinată fie prin intermediul unei abordări directe printr-un proiect experimental unic, fie prin intermediul unei abordări indirecte, printr-o combinaţie de diferite modele experimentale. Pentru o abordare directă, toţi factorii care influenţează, care pot cauza variaţii ale rezultatului măsurătorii, sînt investigaţi în cadrul unui singur experiment, care include întregul lanţ de producţie de date cu toate subetapele. Acest lucru duce direct la incertitudinea extinsă, care defineşte un interval în care se înscrie rezultatul măsurătorii. Incertitudinea extinsă poate fi aplicată fiecărui rezultat sau valorilor medii, de exemplu, înainte de compararea acestora cu valoarea limită de emisie prevăzute în autorizaţie.
    23. Pentru o abordare indirectă, variaţiile sînt evaluate separat pentru fiecare subetapă a metodei de măsurare aplicate (a se vedea factorii menţionaţi mai sus). Pentru a calcula incertitudinea de măsurare, este nevoie de o ecuaţie analitică (ecuaţia model a metodei), care combină toate subetapele care contribuie. În cele din urmă, abordarea indirectă conduce la o incertitudine combinată, care trebuie să fie înmulţită cu un „factor de acoperire” pentru a obţine o incertitudine extinsă.
    24. Laboratoarele care efectuează analiza apelor uzate vor utiliza metode de analiză validate la nivel naţional si internaţional, cum ar fi SM SR EN ISO/CEI 17025:2006. Validarea metodei este procesul utilizat pentru a confirma că o procedură analitică folosită pentru un test specific este potrivită utilizării prevăzute a acesteia. Rezultatele validării metodei pot fi folosite pentru a aprecia calitatea, fiabilitatea şi consecvenţa rezultatelor analitice; acest lucru este o parte integrantă a oricărei bune practici analitice.
    25. Generarea datelor de monitorizare urmează mai multe etape consecutive, toate dintre care trebuie să fie efectuate în conformitate cu standardele sau cu instrucţiunile specifice metodei în cauză, pentru a asigura rezultate de bună calitate şi armonizarea între diferite laboratoare şi măsurări. Acest lanţ de generare a datelor constă din următoarele etape:
    a) măsurarea debitului;
    b) prelevarea probelor şi tratarea probelor;
    c) analiza probelor;
    d) evaluarea rezultatelor măsurătorilor;
    e) prelucrarea datelor;
    f) raportarea datelor.
    26. Măsurarea debitului
    Debitul apelor uzate este un parametru important pentru controlul funcţionării şi performanţei unei staţii de epurare a apelor uzate. Măsurarea permanentă şi corectă a debitului apelor uzate este o bază pentru măsurarea şi evaluarea încărcării hidraulice şi substanţiale reale a unei staţii de epurare şi pentru verificarea respectării valorilor limită de emisie prevăzute într-un regulament sau o autorizaţie. Mai mult decît atît, măsurarea debitului apelor uzate facilitează funcţionarea hidraulică şi procedurală a tuturor părţilor unei staţii de epurare, de exemplu, manevrarea dozării pompelor pentru produse chimice, pompelor pentru tratarea nămolului etc. Activităţile de prelevare a probelor sînt efectuate de dispozitive automate de prelevare de probe, a căror măsuri individuale de eşantionare sînt declanşate prin semnale de la dispozitivul de măsurare a debitului. Dispozitivele de măsurare a debitului sînt poziţionate în afluxul la staţia de epurare, precum şi la efluxul de la staţia de epurare; în plus, dispozitivele de măsurare a debitului pot fi poziţionate în alte locuri importante pentru funcţionarea instalaţiei.
    Dispozitive moderne de măsurare a debitului sînt instalate pe sit permanent pentru o monitorizare continuă. Acestea sînt în măsură să înregistreze şi să afişeze instantaneu debitul măsurat (l/s, m³/s) şi să sumeze evacuările de ape uzate măsurate pe anumite perioade de timp, cum ar fi o zi, o lună sau un an (m³/zi, m³/an etc.). Dispozitivele concepute pentru a permite măsurarea reprezentativă a debitului de ape uzate trebuie să aibă o secţiune a conductei de ape uzate proiectată pentru a asigura un profil de flux ordonat, liber de agitare şi reflux, astfel încît viteza de curgere să poată fi determinată cu regularitate. Cerinţa pentru un flux omogen este în general îndeplinită dacă planul de măsurare este la fel de departe, în amonte şi în aval, de orice perturbări care ar putea provoca o schimbare a direcţiei fluxului, şi este într-o secţiune cu forma şi secţiunea transversală constante. În plus, trebuie garantată o viteză minimă, în funcţie de metoda de măsurare.
    Pentru măsurarea debitului apelor uzate sînt utilizate următoarele metode de măsurare :
    a) metode hidraulice (stăvilare sau canale);
    b) metode magnetic-inductive (MIM);
    c) metode cu ultrasunete;
    d) metode cu radar.
    Pentru măsurarea debitului apelor uzate este importantă:
    a) selectarea unei metode adecvate pentru încărcările de măsurare specifice;
    b) menţinerea condiţiilor hidraulice corespunzătoare în conducta de măsurare;
    c) respectarea condiţiilor bune de instalare.
    Construcţia dispozitivului trebuie să respecte cerinţele hidrometrice ale sistemului de măsurare; toate componentele sistemului de măsurare trebuie să fie armonizate. Proiectarea dispozitivului depinde de evacuarea maximă şi minimă a apelor uzate, care vor fi cunoscute în realitate, după punerea în funcţiune; acest lucru înseamnă că variaţiile aşteptate ale încărcării hidraulice trebuie să fie luate în considerare în avans. Trebuie să fie prevăzute condiţiile hidraulice adecvate pentru intrare şi ieşire; altfel nu va putea fi obţinut niciun rezultat de măsurare fiabil. Trebuie să fie prevăzute guri mari de aerisire şi manipulare echipate cu panouri de acoperire uşor de manevrat. Un concept adecvat pentru manipularea dispozitivelor de închidere va facilita funcţionarea.
    Instrucţiunile operaţionale pentru un dispozitiv de măsurare ar trebui să cuprindă în special întreţinerea periodică şi controlul funcţionării. Calibrarea recurentă constantă a dispozitivului (cel puţin o dată pe an) este esenţială. Curăţarea periodică a întregii secţiuni, măsurarea fără dezasamblarea senzorilor şi lucrări de întreţinere periodice a echipamentelor auxiliare cum ar fi valvele din conductele de măsurare, pot ajuta la garantarea unei bune funcţionări a întregului dispozitiv.
    Acurateţea măsurării debitului are un impact major asupra rezultatelor încărcării totale a emisiilor. Determinarea concentraţiei într-o probă poate fi foarte precisă; totuşi exactitatea determinării debitului la momentul eşantionării poate varia mult. Fluctuaţii mici în măsurarea debitului pot duce la diferenţe mari în calculele încărcării. O mai bună precizie şi repetabilitate pentru măsurătorile de debit pot fi realizate prin includerea în raportul detaliat al programului de monitorizare a unei descrieri a modului în care măsurarea, verificarea, calibrarea şi întreţinerea urmează să fie efectuate.
    27. Prelevarea probelor şi tratamentul probelor
    Prelevarea probelor este o operaţiune complexă care constă din două etape - stabilirea unui plan de prelevare de probe şi prelevarea probelor. Ultima poate influenţa (de exemplu, prin lipsa condiţiilor de curăţenie) rezultatele analitice. Ambele etape afectează puternic rezultatele măsurătorilor şi concluziile care decurg din acestea. Prin urmare, este necesar ca prelevarea de probe să fie una reprezentativă şi să fie efectuată în mod corespunzător; acest lucru înseamnă că ambele etape de prelevare a probelor trebuie efectuate în conformitate cu standardele relevante sau cu procedurile convenite.
    Probele trebuie să fie reprezentative în timp şi spaţiu. Probele aduse la laborator trebuie să reprezinte toate substanţele din apele uzate evacuate în timpul perioadei de interes, de exemplu, o zi de lucru (reprezentativitatea în timp). La fel, atunci cînd se monitorizează o substanţă, proba trebuie să reprezinte întreaga cantitate emisă de la fabrică (reprezentativitatea în spaţiu). Dacă materialul este omogen, poate fi suficientă prelevarea de probe într-un singur punct, totuşi, pentru materiale eterogene, pentru a avea un eşantion reprezentativ în spaţiu, ar putea fi necesare mai multe probe de la diferite puncte.
    În plus, prelevarea de probe trebuie efectuată fără careva modificări aduse componenţei probelor, sau - dacă este necesar - cu o schimbare la o formă intenţionată şi mai stabilă. De fapt, există parametri ai probei care trebuie să fie determinaţi (sau carecumva conservaţi) la faţa locului, deoarece valoarea lor se poate modifica în timp, de exemplu, pH-ul sau conţinutul de oxigen a unei probe ape uzate. În general, probele sînt etichetate şi identificate cu un număr de cod al probei. Alte informaţii necesare pentru definirea planului de prelevare a probelor şi interpretării în continuare a rezultatelor trebuie să ia în considerare următoarele elemente (care pot fi menţionate pe o etichetă ataşată probei):
    a) locul în care se prelevează probele, pentru ca acestea să fie reprezentative pentru emisiile globale, trebuie să permită ca substanţele din apele uzate să fie bine amestecate şi suficient de departe de punctele de amestecare. Probele trebuie să fie întotdeauna prelevate din aceleaşi locaţii stabilite. Vor fi considerate garanţii corespunzătoare în ceea ce priveşte punctul de prelevare a probelor (de exemplu, acces bun, proceduri şi instrucţiuni clare, permise de muncă, bucle de prelevare a probelor, blocaje, folosirea echipamentelor de protecţie), pentru a asigura minimizarea oricăror riscuri pentru personalul de prelevare a probelor şi pentru mediu;
    b) frecvenţa de prelevare a probelor şi alte considerente de sincronizare, cum ar fi timpul mediu şi durata de prelevare a probelor, este, de obicei decisă pe bază de risc, ţinînd cont de variabilitatea debitului, compoziţia acestuia şi magnitudinea variabilităţii în raport cu valorile de emisie inacceptabile;
    c) metoda şi / sau echipamentul de prelevare a probelor;
    d) tipul de eşantionare, de exemplu, automat (proporţional timpului sau debitului), la faţa locului manual etc.;
    e) mărimea eşantioanelor individuale şi modalităţile de creştere a volumului pentru a furniza probe compozite;
    f) tipul de probă, de exemplu, o probă pentru o analiză a unuia sau mai multor parametri;
    g) personalul responsabil de prelevarea probelor; acesta ar trebui să aibă competenţe adecvate.
    În general, în prelevarea de probe a apelor uzate sînt practicate două metode - prelevarea probelor compozit şi prelevarea de probe de la faţa locului.
    Prelevarea probelor compozit se poate face într-un mod proporţional cu debitul sau proporţional cu timpul. Pentru proba proporţională cu debitul, este preluată o cantitate fixă de probă la fiecare volum predefinit de ape uzate evacuate (de exemplu, la fiecare 10 m3). Pentru probele proporţionale cu timpul, o cantitate fixă de probe este preluată în fiecare unitate de timp (de exemplu, la fiecare 5 minute). În general, din cauza reprezentativităţii lor dorite, sunt preferate probele proporţionale cu debitul. Analiza unei probe compozite dă o valoare medie a parametrului în timpul perioadei de recoltare a probei. De regulă, pentru a da o valoare medie zilnică, se recoltează probe compozite pe durata a 24 ore. Sînt utilizate şi intervale de timp mai scurte, cum ar fi 2 ore sau jumătate de oră. Prelevarea de probe compozite se face, de obicei, automat; instrumentele retrag automat o porţiune de probă la volumul sau timpul corespunzător de evacuare. Duplicatele unor eşantioane compozite pot fi păstrate în stare congelată, şi apoi amestecate între ele pentru a calcula concentraţia medie săptămînală, lunară sau anuală, cu toate că acest lucru poate duce la o modificare a compoziţiei şi conduce la depozitarea unor cantităţi semnificative. Pentru calculele încărcării anuale, sînt, de regulă, preferate eşantioanele compozite.
    Probele de la faţa locului sînt luate la momente aleatorii şi nu sînt legate de volumul de ape uzate evacuate. Probele la faţa locului sînt utilizate, de exemplu, în următoarele situaţii:
    a) în cazul în care compoziţia apelor uzate este constantă;
    b) atunci cînd o probă compozită zilnică nu este adecvată (de exemplu, atunci cînd apa conţine ulei mineral sau substanţe volatile, sau atunci cînd, din cauza descompunerii, evaporării sau coagulării, în probele zilnice au fost măsurate procente mai mici decît sînt evacuate în realitate);
    c) pentru a verifica calitatea apelor uzate evacuate la un moment dat, în mod normal, pentru a evalua conformitatea cu condiţiile de evacuare;
    d) în scopuri de inspecţie;
    e) atunci cînd sînt prezente faze separate (de exemplu, un strat de ulei care pluteşte pe apă).
    Dacă există suficiente probe compozite, ele pot fi folosite pentru a determina o încărcare anuală reprezentativă. Probele la faţa locului pot fi apoi utilizate pentru a susţine şi/sau verifica rezultatele. În cazul în care nu au fost stabilite suficiente probe compozite, pot fi incluse rezultatele probelor la faţa locului. În principiu, sînt calculate încărcările anuale separate atît pentru probele compozite, cît şi pentru probele la faţa locului. Doar astfel încărcările anuale sînt comparate unele cu altele şi, dacă este necesar, corectate.
    Pentru a îmbunătăţi fiabilitatea şi trasabilitatea prelevării probelor, mai mulţi parametri pot fi incluşi pe etichetă, împreună cu numărul de cod al probei, de exemplu:
    a) data şi ora de prelevare a probelor;
    b) detalii de conservare a probelor (dacă este cazul);
    c) detalii relevante ale procesului;
    d) trimiterile la măsurătorile efectuate în momentul prelevării probei.
    Pentru a conserva substanţele (parametrii) care urmează să fie măsurate în timpul depozitării şi transportării probei, în general, este necesar un pretratament pentru a trece testul timpului. Orice pretratare a probei trebuie efectuată în conformitate cu programul de măsurare. Pentru apele uzate acest pretratament constă, în general, în păstrare a probei la întuneric, la o temperatură adecvată, în mod tipic de 4° C, adăugînd anumite substanţe chimice pentru a fixa compoziţia parametrilor de interes, şi nedepăşind un termen maxim înainte de analiză. Orice aranjament pentru conservarea chimică, depozitarea şi transportul probelor trebuie documentat în mod clar, şi indicat, atunci cînd este posibil, pe eticheta probei.
    Înainte de a analiza proba de laborator, poate fi necesar un tratament specific. Acest tratament depinde foarte mult de metoda de analiză utilizată şi componenta analizată. Orice tratament al probei trebuie efectuat în conformitate cu programul de analiză. Unele dintre motivele pentru aplicarea unui tratament specific probelor sînt indicate mai jos:
    a) concentraţia probei poate fi efectuată atunci cînd nivelul compusului de interes este prea mic pentru a fi detectat prin metoda de analiză;
    b) eliminarea impurităţilor care au fost adăugate probei în timpul procedurii de prelevare a probelor. De exemplu, o probă nemetalică se poate contamina cu componente metalice de la instrumentele de extracţie, sau o probă metalică poate fi contaminată cu uleiuri de la echipamentul de extracţie;
    c) omogenizarea: La analiza apelor uzate, proba trebuie să fie complet omogenă, deoarece analiza unei probe nesedimentate de ape uzate dă rezultate total diferite de rezultatele unei probe sedimentate. Probele compozite, de asemenea, trebuie amestecat bine atunci cînd se ia o probă pentru analiză;
    d) diluarea probelor -  pentru a îmbunătăţi performanţa metodei analitice; .
    e) eliminarea interferenţelor, deoarece pot fi prezenţi compuşi care pot mări sau micşora valorile determinantului de interes.
    Orice tratamente specific aplicat asupra probelor trebuie documentat în mod clar în cadrul raportării şi indicat, atunci cînd este posibil, pe eticheta probei.
    28. Analiza probelor
    Există mai multe metode de analiză care sînt disponibile pentru mai multe determinări. Complexitatea metodelor poate varia de la cele care necesită doar aparatură de laborator de bază sau instrumente analitice de regulă prezente în laboratoare, pînă la metode care necesită instrumente analitice avansate.
    În mod obişnuit, vor exista mai multe metode analitice disponibile pentru a determina un parametru. Selectarea metodei adecvate este întotdeauna făcută în conformitate cu nevoile specifice ale prelevării probelor (de exemplu, criteriile specificate de performanţă) şi depinde de o serie de factori, inclusiv de caracterul adecvat, disponibilitate şi cost.
    Deoarece diferite metode pot să dea rezultate diferite din aceeaşi probă, este important, împreună cu rezultatele să se indice şi metoda utilizată. De asemenea, acurateţea metodelor şi alte aspecte care afectează rezultatele, cum ar fi interferenţele, trebuie să fie cunoscute şi indicate împreună cu rezultatele. Atunci cînd pentru analiza probelor este utilizat un laborator extern, este foarte important ca selectarea metodelor de prelevare a probelor şi de analiză să fie efectuate în strînsă cooperare cu laboratorul extern. Acest lucru ar asigura că toate aspectele relevante, cum ar fi specificitatea metodei şi alte limitări sînt luate în considerare înainte de prelevarea de probe.
    O colaborare strînsă între personalul responsabil pentru prelevarea probelor şi personalul responsabil pentru analiza de laborator este foarte importantă. Cînd probele sînt transferate la laborator, sînt necesare informaţii suficiente pentru a efectua o analiza corectă (de exemplu, parametrii şi concentraţia scontate, interferenţele posibile, nevoile specifice etc.). Atunci cînd rezultatele sînt transferate de la laborator, este foarte important ca împreună cu rezultatele să fie făcute disponibile informaţii suficiente pentru a gestiona rezultatele într-un mod adecvat (de exemplu, limitările incertitudinilor analitice etc.).
    29. Evaluarea rezultatelor măsurătorilor
    Verificarea respectării VLE implică, în general, o comparaţie statistică între:
    1) rezultatele măsurătorilor, sau un rezumat statistic estimat pe baza acestor rezultate;
    2) incertitudinea măsurătorilor şi
    3) VLE relevante.
    Validitatea deciziilor de reglementare bazate pe interpretarea rezultatelor de conformitate depinde de fiabilitatea informaţiilor de la toate etapele precedente din lanţul de calitate analitică. De aceea, înainte de a începe interpretarea, este o bună practică de a revizui etapele anterioare, şi, în special, de a verifica dacă instituţia care efectuează monitorizarea a furnizat toate informaţiile relevante şi că acestea sînt de o calitate suficientă, şi anume:
    a) măsurătorile, sau un rezumat statistic (de exemplu, un procentaj, cum ar fi conformitatea de 80% a măsurătorilor) estimat pe baza măsurătorilor, trebuie să se bazeze pe aceleaşi condiţii şi unităţi ca şi VLE, şi reprezintă, de obicei, o valoare absolută (de exemplu mg/l ) sau un rezumat statistic, cum ar fi media anuală;
    b) incertitudinea metodei de măsurare este de obicei o estimare statistică şi poate fi exprimată ca o valoare standard de deviere a metodei de măsurare;
    c) VLE sau parametrul echivalent relevant este de obicei o valoare a emisiilor de poluanţi (de exemplu, rata de emisie de masă sau concentraţia de evacuare). Acesta, de asemenea, poate fi o valoare a parametrului surogat (de exemplu opacitatea în loc de concentraţia particulelor), sau o valoare de randament (de exemplu, eficienţa tratamentului efluentului).
    Înainte de a evalua conformitatea, toate cele trei elemente pot avea nevoie de conversie. Dacă este dată incertitudinea (extinsă) unei metode de măsurare, valorile măsurate pot fi comparate cu o VLE corespunzătoare. Rezultatul acestei comparaţii poate fi atribuit uneia din cele trei categorii:
    - Respectă VLE
    - La limită
    - Neconformă.
    Cu titlu de exemplu, poate fi luat în considerare următorul scenariu.
    Într-o autorizaţie a fost stabilită o VLE de 10 mg/l şi monitorizarea este realizată printr-o metodă analitică cu o incertitudine extinsă de 0,5 mg/l. După cum 95% din toate valorile măsurate ar trebui, de obicei, să se înscrie în intervalul de abatere dublu standard a metodei de măsurare, toate rezultatele măsurate pe segmentul de la 9,5 mg/l şi pînă la 10,5 mg/l pot fi considerate ca fiind conforme. Există trei rezultate posibile ale monitorizării şi acestea ilustrează cele trei zone de conformitate:
    Conformă Valoarea măsurată este mai mică decît VLE, chiar dacă valoarea este majorată printr-o incertitudine extinsă (de exemplu, în cazul în care valoarea măsurată este de 7, apoi chiar adăugînd incertitudinea extinsă, rezultatul va fi o valoare mai mică decît VLE, adică 7 + 0,5 = 7,5, ceea ce este în continuare mai puţin de 10, VLE).
    La limită Valoarea măsurată este între (VLE - incertitudine extinsă) şi (VLE + incertitudinea extinsă) (de exemplu, într-un caz în care valoarea măsurată este între 9,5 (VLE - 0,5) şi 10,5 (VLE + 0,5).
    Neconformă Valoarea măsurată este mai mare decît VLE, chiar şi atunci cînd din valoarea măsurată este scăzută incertitudinea extinsă (de exemplu, în cazul în care valoarea măsurată este de 12, atunci chiar scăzînd incertitudinea extinsă, rezultatul va fi o cifră mai mare decît VLE, de exemplu, 12-0,5 = 11,5, ceea ce este în continuare mai mare de 10, VLE).
    Incertitudinea unei metode de măsurare este rezumată prin utilizarea unui interval de valori (de exemplu ± 0,5 mg/l). Cu toate acestea, această valoare este de fapt un rezumat al unei distribuţii statistice conform căreia există o probabilitate definită a măsurătorii adevărate ca fiind în limitele intervalului (de exemplu, 95%, dacă intervalul este de două abateri standard). Modul în care este definită valoarea intervalului (de exemplu, numărul de abateri standard) poate fi modificată pentru a mări sau micşora rigurozitatea procedurii de evaluare.
    În scopuri de calitate, este o bună practică de a verifica dacă:
    a) informaţia este interpretată în contextul condiţiilor procesului predominant şi nu este extrapolată la condiţii inegale;
    b) în cazul în care interpretările se bazează pe rezultate de conformitate similare şi au fost obţinute în condiţii de proces similare, ele sînt în mare măsură conforme;
    c) autorităţile şi operatorii sînt conştienţi de calitatea probelor necesare pentru lansarea urmăririlor penale / contestaţiilor de succes, folosind datele de monitorizare a conformităţii;
    d) personalul care se ocupă de interpretare sînt profesionişti competenţi în statistici, analize de precizie şi legislaţia de mediu, şi au o înţelegere profundă a metodelor practice de monitorizare.
    30. Prelucrarea şi raportarea datelor
    Datele generate în urma măsurării trebuie să fie procesate şi evaluate. Toate procedurile de manipulare şi de raportare a datelor ar trebui să fie stabilite şi aprobate de către operatori şi autorităţi înainte de a începe testarea. Parte a prelucrării datelor presupune validarea datelor de emisii. Acest lucru se face de obicei de către personalul calificat în laborator, care verifică faptul că toate procedurile au fost respectate în mod adecvat.
    Validarea poate include utilizarea unei cunoaşteri aprofundate a metodelor de monitorizare şi a procedurilor naţionale şi internaţionale de standardizare (CEN, ISO), şi poate implica, de asemenea, garanţii de calitate pentru metodele şi procedurile de certificare. Un sistem eficient de control şi supraveghere, în care sînt implicate calibrarea echipamentelor şi controale intra - şi interlaborator, poate, de asemenea, constitui o cerinţă standard în cadrul procesului de validare.
    O cantitate considerabilă de date poate fi generată la efectuarea monitorizării, în special atunci cînd sînt aplicate monitorizări continue. Adesea este necesară reducerea datelor pentru a produce informaţii într-un format adecvat pentru raportare. Sisteme de manipulare a datelor, mai ales dispozitive electronice care sînt disponibile, pot fi configurate pentru a furniza informaţii într-o varietate de forme şi care să ia o varietate de intrări.
    Reducerile de statistică pot include calcule pornind de la datele mediilor, maximelor, minimelor şi a deviaţiilor standard pe perioada intervalelor corespunzătoare. Cînd datele provin de la monitorizarea continuă, acestea pot fi reduse pînă la 10 secunde, 3 minute, pe oră, sau alte intervale corespunzătoare, ca medii, maxime şi minime, deviaţii standard sau variaţii.
    Acumulatoare de date, aparate de înregistrat a graficelor, sau ambele, sînt folosite pentru a înregistra date continuu. Uneori este utilizat un integrator pentru a deduce valoarea medie a datelor în timpul colectării, iar valoarea medie ponderată în timp (de exemplu, pe oră) este înregistrată. Cerinţele minime de date pot include preluarea unei valori la fiecare minut înregistrînd valoarea măsurată sau actualizînd media de rulare (de exemplu, media pe oră  a unei rulări pe minut). Sistemul de înregistrare poate fi capabil, de asemenea, de a stoca şi alte valori care pot fi de interes, cum ar fi minimele şi maximele.
    Din cantitatea mare de date generate la monitorizarea unui parametru, la o anumită perioadă de timp este, de obicei, generat şi prezentat părţilor interesate relevante (autorităţi, inspectori, operatori, societate etc.) un rezumat al rezultatelor. Standardizarea formatelor de raportare facilitează transferul electronic şi utilizarea ulterioară a datelor şi a rapoartelor. În funcţie de mediu şi de metoda de monitorizare, raportul poate include valori medii (de exemplu, pe oră, zi calendaristică, lunare sau medii anuale), vîrfuri sau valori la un anumit moment de timp sau la momentele în care VLE sînt depăşite.

    1. Cele mai bune tehnici disponibile pentru prevenirea şi / sau reducerea poluării apei din următoarele sectoare se referă la:
    1) prelucrarea laptelui;
    2) fabricarea produselor din fructe şi legume;
    3) fabricarea şi îmbutelierea de băuturi răcoritoare;
    4) procesarea cartofilor;
    5) industria cărnii;
    6) fabricile de bere;
    7) producţia de alcool şi  a băuturilor alcoolice;
    8) fabricarea hranei pentru animale din produse vegetale;
    9) fabricarea de gelatină şi adeziv din piei prelucrate, neprelucrate şi oase;
    10) casele de malţ.
    2. Sectorul industrial menţionat este dependent de energia pentru prelucrare, precum şi pentru menţinerea prospeţimii şi asigurării siguranţei alimentare. Principalele surse de ieşire a solidelor sînt scurgerile, infiltraţiile, debordarea, defectele sau produsele returnate, pierderi inerente, materiale reţinute care nu se pot scurge liber la următoarea etapă a procesului şi deşeuri depozitate la căldură. Principalii poluanţi atmosferici din procesele sectoarelor sînt praful şi mirosurile. Mirosurile sînt o problemă locală, legată fie de proces, fie de depozitarea de materii prime, produse secundare sau deşeuri.
    Consumul de apă şi evacuarea apelor reziduale reprezintă aspecte majore în sectoarele industriei. Cea mai mare parte a apei care nu este folosită ca ingredient de produse se regăseşte în cele din urmă în fluxul de ape reziduale. De regulă, apele uzate netratate au un conţinut înalt de CCO, TOC şi CBO; nivelurile concentraţiei pot fi de 10-100 ori mai mari decît în apele uzate menajere. Concentraţiile TSS variază de la neglijabil pînă la 120 000 mg/l. Apele reziduale netratate din unele sectoare, cum ar fi producţia de carne, peşte, lactate şi ulei vegetal conţin concentraţii ridicate de grăsimi, uleiuri şi unsori (FOG). De asemenea, pot apărea niveluri ridicate de fosfor, în special atunci cînd în cadrul procesului se folosesc cantităţi mari de acid fosforic, de exemplu, pentru rafinarea uleiului vegetal, producţia de băuturi răcoritoare sau în operaţiunile de curăţare.
    3. Apele uzate din acest sector industrial conţin, de obicei, următorii poluanţi tipici:
    a) solide (grosiere şi fin dispersate / în suspensie);
    b) pH scăzut sau ridicat comparativ cu valorile din intervalul 6,5-8,5;
    c) grăsimi alimentare libere şi uleiuri;
    d) materiale în emulsie, de exemplu, grăsimi şi uleiuri comestibile;
    e) materiale organice biodegradabile solubile, analitic detectat de parametri, cum ar fi TOC, CCO, CBO etc.;
    f) substanţe volatile, de exemplu, amoniac şi agenţi de extragere;
    g) nutrienţi pentru plante, de exemplu, fosfor şi azot;
    h) patogeni, de exemplu, derivaţi din apă sanitară;
    i) substanţe organice dizolvate nonbiodegradabile.
    4. Pentru tratarea apelor uzate pot fi folosite diverse procese. De regulă, pentru tratarea apelor reziduale puternic poluate este utilizată o combinaţie de diferite operaţii. Datorită naturii materiilor prime şi a produselor folosite, poluanţii apelor uzate rezultate din sectoare sînt predominant biodegradabile; agenţii de curăţare şi dezinfectanţii, cu toate acestea, pot fi o problemă în cazul în care aceştia arată o biodegradabilitate scăzută.
    Tabelul de mai jos prezintă tehnici aplicate frecvent pentru epurarea apelor uzate în sectoarele industriale menţionate:

Codul	Tehnica
Tratamente primare
T 1	Trierea
T 2	Separator de grăsimi pentru a elimina grăsimile, uleiurile, unsorile şi hidrocarburile uşoare
T 3	Egalizarea debitului şi a încărcării
T 4	Neutralizarea
T 5	Sedimentarea
T 6	Flotaţia cu aer dizolvat
T 7	Diversiunea rezervorului (de urgenţă)
T 8	Centrifugarea
T 9	Precipitarea
Tratamente secundare
T 10	Nămol activ
T 11	Sisteme de oxigen pur
T 12	Reactor de lot secvenţial
T 13	Depozite aerobe
T 14	Biofiltru
T 15	Bioturn
T 16	Contractor biologic rotitor
T 17	Biofiltru de aerare scufundat
T 18	Filtre cu capacitate sporită
T 19	Depozite anaerobe
T 20	Contact anaerob
T 21	Filtru anaerob
T 22	Reactorul cu strat de nămol anaerob cu flux ascendent
T 23	Reactor cu circulaţie internă
T 24	Reactor hibrid cu strat de nămol anaerob cu flux ascendent
T 25	Reactoare cu mişcare turbulentă şi extinsă
T 26	Reactor cu strat extins de nămol granular
T 27	Bioreactor cu membrană
T 28	Sistem în mai multe etape
Tratamente terţiare
T 29	Nitrificarea/denitrificarea biologică
T 30	Îndepărtarea amoniacului
T 31	Îndepărtarea fosforului prin metode biologice
T 32	Îndepărtarea substanţelor periculoase şi substanţelor periculoase prioritare
T 33	Filtrarea
T 34	Filtrarea cu membrană
T 35	Filtre biologice de nitrificare
T 36	Dezinfecţia şi sterilizarea
Tratament natural
T 37	Zone umede construite integrate
T 38	Cîmpuri de filtrare
Tratarea nămolului
T 39	Condiţionarea nămolului (termică/chimică)
T 40	Stabilizarea nămolului
T 41	Îngroşarea nămolului
T 42	Deshidratarea nămolului
T 43	Uscarea nămolului
T 44	Dezinfectarea nămolului
T 45	Depozitarea finală a nămolului
T 46	Compostarea nămolului
T 47	Incinerarea nămolului
T 48	Deshidratarea mecanică a nămolului
T 49	Recuperarea metalelor din nămol
T 50	Fermentarea anaerobă sau aerobă a nămolului
T 51	Valorificarea în producerea materiilor în construcţii, uscarea nămolului şi valorificarea agricolă a nămolului

    5. Indiferent de procesele utilizate sau produsele fabricate, se utlizează următoarele tehnici generale:
    1) asigurarea cunoaşterii de către angajaţi a  aspectelor de mediu ale operaţiunilor companiei şi responsabilităţile lor personale;
    2) proiectarea / selectarea echipamentelor care optimizează nivelurile de consum şi emisii şi care facilitează funcţionarea şi întreţinerea corectă, de exemplu, pentru a optimiza sistemul de conducte pentru capacitatea de a minimiza pierderile de produs şi instalarea conductelor la un gradient care să promoveze autogolirea;
    3) operarea programelor de întreţinere periodice;
    4) aplicarea şi menţinerea unei metodologii pentru prevenirea şi minimizarea consumului de apă şi energie şi producerii de deşeuri, care încorporează:
    a) obţinerea angajamentului de gestionare, organizare şi planificare;
    b) analiza proceselor de producţie, inclusiv etapele individuale de proces pentru a identifica zonele de consum mare de apă şi energie şi emisiile mari de deşeuri pentru a identifica oportunităţile de minimizare a acestora, luînd în considerare cerinţele de calitate a apei pentru fiecare aplicaţie, igienă şi siguranţa alimentelor;
    c) evaluarea obiectivelor, ţintelor şi graniţelor sistemului;
    d) identificarea opţiunilor pentru minimizarea consumului de apă şi energie, precum şi a producerii de deşeuri, folosind o abordare sistematică  (tehnologie bazată pe procese integrate);
    e) efectuarea unei evaluări şi a unui studiu de fezabilitate;
    f) punerea în aplicare a unui program pentru minimizarea consumului de apă şi energie, precum şi a producerii de deşeuri;
    g) monitorizarea continuă a consumului de apă şi de energie; nivelurile de producţie a deşeurilor şi eficienţa măsurilor de control. Acest lucru poate implica atît măsurători, cît şi controlul vizual;
    5) punerea în aplicare a unui sistem pentru monitorizarea şi revizuirea nivelurilor de consum şi emisii atît pentru procesele de producţie individuale, cît şi la nivel de amplasament, pentru a permite optimizarea nivelurilor reale de performanţă. Exemple de parametri de monitorizare includ consumul de energie, consumul de apă, volumele de ape uzate, emisiile în aer şi apă, producerea de deşeuri solide, randamentul produselor şi subproduselor, consumul de substanţe nocive şi frecvenţa şi severitatea degajărilor şi scurgerilor neprevăzute;
    6) menţinerea unui inventar corect de intrări şi ieşiri la toate etapele procesului, de la recepţia de materii prime şi pînă la expedierea produselor şi tratamentelor la finele ciclului de producţie;
    7) aplicarea planificării producţiei pentru a reduce frecvenţele de producţie şi de curăţare a deşeurilor asociate;
    8) transportarea materiilor prime solide, produselor, coproduselor, produselor secundare şi a deşeurilor uscate, inclusiv evitînd transportul prin conducte, cu excepţia cazului cînd spălarea care implică reutilizarea apei se efectuează în timpul transportării şi în cazul în care transportul prin conducte este necesar pentru a evita deteriorarea materialelor transportate;
    9) minimizarea duratelor de depozitare pentru materialele perisabile;
    10) segregarea ieşirilor pentru a optimiza utilizarea, reutilizarea, recuperarea, reciclarea şi eliminarea (şi pentru a minimiza contaminarea apelor uzate);
    11) prevenirea căderii materialelor pe podea, de exemplu, prin utilizarea protectorilor de stropire, ecranelor, clapelor, tăvilor şi jgheaburilor de scurgere poziţionate corect;
    12) optimizarea separării fluxurilor de apă, pentru a optimiza reutilizarea şi tratament;
    13) colectarea fluxurilor de apă, cum ar fi condensatele şi apa de răcire, în mod separat, pentru a optimiza reutilizarea;
    14) evitarea utilizării unei energii mai mari decît este necesar pentru procesele de încălzire şi răcire, fără a dăuna produsului;
    15) aplicarea bunei gospodăriri;
    16) aplicarea metodelor de depozitare şi manipulare. Pot fi necesare controale suplimentare pentru a asigura şi menţine standardele necesare de igienă şi de siguranţă alimentară;
    17) optimizarea aplicării şi utilizării controalelor procesului, de exemplu, prevenirea şi reducerea la minimum a consumului de apă şi energie şi reducerea producerii de deşeuri, şi, în special:
    a) în cazul în care sînt aplicate procese termice şi / sau materialele sînt depozitate sau transferate la temperaturi critice, sau în intervale de temperaturi critice, controlarea temperaturii prin măsurare dedicată şi corectare;
    b) în cazul în care materialele sînt pompate sau curg, controlarea fluxului şi / sau nivelului, prin măsurarea dedicată a presiunii şi / sau măsurarea dedicată a debitului şi / sau măsurarea dedicată a nivelului şi utilizarea dispozitivelor de control, cum ar fi supapele;
    c) în cazul în care lichidele sînt depozitate sau reacţionează în rezervoare sau vase, în timpul proceselor de producţie sau de curăţare, utilizarea senzorilor de detectare a nivelului şi a senzorilor de măsurare a nivelului;
    d) utilizarea tehnicilor analitice de măsurare şi control pentru a reduce cantitatea de deşeuri de materiale şi de apă şi pentru a reduce generarea de ape uzate în procesul de prelucrare şi de curăţare şi, în special, pentru:
    1. măsurarea pH-ului pentru a controla aporturile de acizi sau baze şi pentru a monitoriza fluxurile de ape uzate pentru a controla amestecarea şi neutralizarea înainte de tratamentul sau evacuarea ulterioară;
    2. măsurarea conductivităţii pentru a monitoriza nivelul de săruri dizolvate în apă înainte de reutilizare şi de a detecta nivelurile de detergenţi înainte de reutilizarea detergenţilor;
    3. unde fluidele pot fi tulburi sau opace datorită prezenţei pulberilor în suspensie, măsurarea turbidităţii pentru a monitoriza calitatea apei procesului şi pentru a optimiza atît recuperarea materialului / produsului din apă, cît şi reutilizarea apelor curăţate;
    18) utilizarea controalelor automate de pornire / oprire a apei, pentru a furniza apă de proces doar atunci cînd este necesar;
    19) selectarea materiilor prime şi materialelor auxiliare care să minimizeze generarea de deşeuri solide şi emisii nocive în aer şi apă;
    20) aplicarea sistemelor automate de umplere cu condimente a cutiilor, sticlelor şi borcanelor care încorporează circuite închise de reciclare a lichidelor vărsate;
    21) utilizarea rezervoarelor de curăţare a cutiilor, sticlelor şi borcanelor, cu recuperarea uleiului flotant la conservarea uleiului, conservelor din uleiuri vegetale sau alimentelor uleioase;
    22) utilizarea vaporizatoarelor multiefect, care optimizează recompresia vaporilor legată de disponibilitatea căldurii şi energiei electrice în instalaţie, pentru a concentra lichide;
    23) congelarea şi refrigerarea:
    a) prevenirea emisiilor de substanţe care diminuează stratul de ozon, de exemplu, prin neutilizarea substanţelor halogenate în calitate de agenţi de refrigerare;
    b) evitarea menţinerii zonelor climatizate şi de răcire mai reci decît este necesar;
    c) optimizarea presiunii de condensare;
    d) decongelarea periodică a întregului sistem;
    e) menţinerea condensatorilor în stare curată;
    f) asigurarea faptului că aerul care intră în condensatoare este pe cît de rece posibil;
    g) optimizarea temperaturii de condensare;
    h) folosirea dezgheţării automate a vaporizatoarelor de răcire;
    i) funcţionarea fără decongelare automată în timpul opririlor scurte de producţie;
    j) minimizarea pierderilor de transmisie şi ventilaţie de la camerele răcite şi depozitele frigorifice.
    24) răcirea:
    a) optimizarea funcţionării sistemelor de răcire cu apă pentru a evita purjarea excesivă a turnului de răcire;
    b) instalarea schimbătoarelor de căldură cu plăci pentru prerăcirea apei cu gheaţă cu amoniac, înainte de răcirea finală într-un rezervor de acumulare a apei cu gheaţă, cu un vaporizator bobină;
    c) recuperarea căldurii de la echipamentele de răcire; poate fi atinsă o temperatură a apei de 50 - 60 ° C;
    25) ambalarea:
    a) optimizarea formei ambalajului, inclusiv greutatea şi volumul materialului şi a conţinutului reciclat pentru a reduce cantitatea utilizată şi pentru a minimiza deşeurile;
    b) cumpărarea materialelor în vrac;
    c) colectarea materialelor de ambalaj separat;
    d) minimizarea debordării în timpul ambalării;
    26) utilizarea energiei:
    a) utilizarea combinată a producerii de căldură şi de energie electrică pentru activităţile care solicită energie termică şi electrică produsă, de exemplu, în producţia de lapte praf, de uscare de zer, fabricarea berii şi distilare;
    b) utilizarea pompelor de căldură pentru recuperarea căldurii din diverse surse;
    c) oprirea echipamentelor atunci cînd acestea nu sînt necesare;
    d) minimizarea încărcărilor pe motoare şi pierderilor motorului;
    e) utilizarea variatoarelor de viteză pentru a reduce încărcătura de pe ventilatoare şi pompe;
    f) aplicarea izolaţiei termice, de exemplu, la conducte, vase şi echipamente folosite pentru a transporta, stoca sau trata substanţele mai sus de sau sub temperatura mediului ambiant şi la echipamentele folosite pentru procesele care implică încălzire şi răcire;
    g) aplicarea controlorilor de frecvenţă pe motoare;
    27) sisteme de aer comprimat:
    a) revizuirea nivelului de presiune şi reducerea acestuia, dacă este posibil;
    b) optimizarea temperaturii de intrare a aerului;
    c) potrivirea amortizoarelor de zgomot la prizele de aer şi la evacuarea aerului pentru a reduce nivelul de zgomot;
    28) sisteme de abur:
    a) maximizarea returului condensului;
    b) evitarea pierderilor aburului instantaneu la returul condensului;
    c) izolarea conductelor neutilizate;
    d) îmbunătăţirea captării aburilor;
    e) repararea scurgerilor de abur;
    f) minimizarea purjării cazanului;
    29) utilizarea împrăştierii pe cîmp ca o opţiune pentru debitul materialelor din sectorul industrial.
    6. BTD constă în implementarea şi aderarea entităţilor din încadrate în sferele de activitate ale industriei alimentare la un Sistem de Management de Mediu (SMM), care include, în funcţie de circumstanţele individuale, următoarele caracteristici:
    1) definirea unei politici de mediu pentru instalaţie de către managementul de vîrf (angajamentul managementului de vîrf este considerat ca o condiţie prealabilă pentru o aplicare cu succes a altor caracteristici ale SMM);
    2) planificarea şi stabilirea procedurilor necesare;
    3) punerea în aplicare a procedurilor, acordînd o atenţie deosebită:
    a) structurii şi responsabilităţii;
    b) instruirii, conştientizării şi competenţelor;
    c) comunicării;
    d) implicării angajaţilor;
    e) documentării;
    f) controlului eficient al procesului;
    g) programelor de întreţinere;
    h) pregătirii pentru situaţii de urgenţă şi răspunsului;
    i) respectării protejării legislaţiei de mediu;
    4) verificarea performanţei şi luarea de măsuri corective, acordînd o atenţie deosebită:
    a) monitorizării şi măsurării;
    b) acţiunii corective şi preventive;
    c) întreţinerii înregistrărilor;
    d) auditului intern independent (acolo unde este posibil) pentru a determina dacă sistemul de management de mediu se conformează sau nu cu dispoziţiile prevăzute şi dacă a fost sau nu implementat şi întreţinut în mod corespunzător;
    5) revizuirea de către managementul de vîrf.
    7. Trei alte caracteristici, care pot completa etapele de mai sus, sînt considerate ca măsuri de sprijin. Cu toate acestea, absenţa lor nu este, în general, în contradicţie cu BTD. Aceste trei etape suplimentare sînt:
    a) examinarea şi validarea sistemului de management şi a procedurii de audit de către un organism de certificare acreditat sau de către un verificator extern SMM;
    b) elaborarea şi publicarea (şi, eventual, validarea externă) unei declaraţii de mediu periodice care să descrie toate aspectele de mediu semnificative ale instalaţiei pentru a permite comparaţii de la an la an, în raport cu obiectivele şi ţintele de mediu, precum şi în raport cu valori de referinţă sectoriale, după caz;
    c) implementarea şi aderarea la un sistem acceptat voluntar pe plan internaţional, cum ar fi EMAS şi EN ISO 14001:1996. Acest pas voluntar ar putea oferi o credibilitate mai mare pentru SMM. În special EMAS, care întruchipează toate caracteristicile sus-menţionate, oferă o mai mare credibilitate. Cu toate acestea, sistemele nonstandardizate pot fi, în principiu, la fel de eficace, cu condiţia ca acestea sînt concepute şi puse în aplicare în mod corespunzător.
    8. Cerinţele pentru un sistem de management sunt specificate în seria de standarde naţionale SM SR EN ISO14001.
    9. Operaţiunile celor implicaţi în furnizarea de materii prime şi alte ingrediente pentru instalaţiile de procesare, inclusiv a fermierilor şi transportatorilor, pot avea consecinţe asupra mediului în aceste instalaţii ale sectorului industrial. Furnizorii de materii prime, parţial prelucrate şi transformate pentru aceste instalaţii, pot influenţa impactul de mediu al acestor instalaţii. De asemenea, instalaţia poate afecta impactul asupra mediului instalaţiilor din aval pe care le aprovizionează, inclusiv alte instalaţii.
    10. Impactul asupra mediului poate fi afectat de proprietăţile materialelor respective, de exemplu, prospeţimea, gradul de separare a diferitelor materiale şi specificaţiile. BTD trebuie să solicite colaborare cu partenerii din amonte şi din aval pentru a crea un lanţ de responsabilităţi faţă de mediu, pentru a minimiza poluarea şi pentru a proteja mediul în ansamblul său.
    11. Curăţarea echipamentelor şi instalaţiilor sectorului industrial este în mod necesar frecventă şi la un standard ridicat, deoarece există standarde de igienă care trebuie să fie menţinute pentru motive de siguranţă alimentară. În toate instalaţiile, BTD trebuie să facă următoarele:
    1) să elimine reziduurile de materii prime, cît mai curînd posibil după prelucrare, şi să cureţe frecvent zonele de depozitare a materialelor;
    2) să furnizeze şi să utilizeze vase de captură pe sifoanele de pardoseală şi să se asigure că acestea sînt inspectate şi curăţate în mod frecvent pentru a evita antrenarea materialelor în apele uzate;
    3) să optimizeze utilizarea curăţării uscate (inclusiv sisteme de vid) a echipamentelor şi instalaţiilor, inclusiv după scurgeri, înainte de curăţarea umedă, în cazul în care este necesară curăţarea umedă pentru a atinge nivelurile de igienă necesare;
    4) preîmbibarea pardoselii şi echipamente deschise pentru a afîna murdăria întărită sau arsă, înainte de curăţare umedă;
    5) să gestioneze şi să minimizeze utilizarea de apă, energie şi detergenţi utilizaţi;
    6) să ajusteze furtunuri de curăţare utilizate pentru curăţarea manuală cu declanşatori acţionaţi manual;
    7) să furnizeze apă de presiune controlată şi să facă acest lucru prin intermediul duzelor;
    8) să optimizeze aplicarea reutilizării apei calde cu circuit deschis de răcire, de exemplu, pentru curăţare;
    9) să selecteze şi să utilizeze agenţi de curăţare şi dezinfecţie care cauzează prejudicii minime pentru mediul înconjurător şi să asigure un control eficace al igienei;
    10) să opereze o curăţare interioară a echipamentelor închise (CIP) şi să se asigure că aceasta este utilizată într-un mod optim prin, de exemplu, măsurarea turbidităţii, conductivităţii sau pH-ului şi dozarea automată a substanţelor chimice la concentraţiile corecte;
    11) pentru instalaţii mici sau foarte rar utilizate sau în cazul în care soluţia de curăţare devine extrem de poluată, să utilizeze sisteme de unică folosinţă, cum ar fi instalaţiile de temperatură ultraînaltă, instalaţii de separare cu membrană şi curăţarea preliminară a vaporizoarelor şi atomizoarelor;
    12) în cazul în care există variaţii adecvate ale pH-urilor fluxurilor de ape uzate de la CIP şi alte surse, să aplice autoneutralizarea fluxurilor de ape uzate alcaline şi acide într-un rezervor de neutralizare;
    13) să minimizeze utilizarea de EDTA, cu frecvenţa cerută şi prin minimizarea cantităţii utilizate, de exemplu, prin reciclarea soluţiilor de curăţare;
    14) să evite utilizarea biocidelor oxidante halogenate, cu excepţia cazului în care alternativele nu sînt eficiente.
    12. Epurarea apelor uzate este un mijloc de prevenire şi combatere a poluării apei la finele procesului tehnologic. Apele uzate rezultă din diverse surse, atît ca urmare a consumului de apă în timpul prelucrării şi curăţării, cît şi de la uscarea materialelor din sectorul industrial. Trebuie aplicate BTD integrate în proces, care reduc la minimum atît consumul, cît şi contaminarea apei. Pentru tratarea apelor reziduale din instalaţiile sectorului industrial, BTD trebuie să aplice următoarele combinaţii adecvate de măsuri:
    1) aplicarea screening-ului iniţial al solidelor la instalaţie;
    2) eliminarea grăsimilor folosind un captor de grăsimi la instalaţie, în cazul în care apele uzate conţin grăsimi de origine animală sau vegetală;
    3) aplicarea egalizării de debit şi de încărcare;
    4) aplicarea neutralizării pentru apele uzate puternic acide sau alcaline;
    5) aplicarea sedimentării pentru apele uzate care conţin solide în suspensie (SS);
    6) aplicarea flotaţiei cu aer dizolvat;
    7) aplicarea unui tratament biologic aerob şi anaerob;
    8) utilizarea gazului CH4 produs în timpul tratamentului anaerob pentru producerea de energie termică şi / sau electrică;
    9) îndepărtarea biologică a compuşilor de azot;
    10) aplicarea precipitării pentru a elimina compuşii fosforului simultan cu tratarea nămolului activ, atunci cînd este aplicată;
    11) utilizarea filtrării pentru epurarea avansata a apelor uzate;
    12) eliminarea substanţelor periculoase şi a substanţelor periculoase prioritare;
    13) aplicarea de filtrare prin membrană;
    14) reutilizarea apelor uzate în procesele de producţie numai după ce acestea au fost sterilizate şi dezinfectate, evitând, de preferinţă, utilizarea clorului activ;
    15) tratarea nămolurilor de canalizare utilizînd una sau o combinaţie a următoarelor tehnici:
    a) stabilizarea;
    b) îngroşarea;
    c) dehidratarea;
    d) uscarea, dacă poate fi folosită căldură naturală sau cea recuperată din procesele din instalaţie.
    13. Pentru a preveni accidentele şi pentru a minimiza daunele acestora în mediul înconjurător în ansamblul său, BTD trebuie:
    1) să identifice sursele potenţiale de incidente / emisii accidentale care ar putea dăuna mediului;
    2) să evalueze probabilitatea producerii incidentelor / emisiilor accidentale potenţiale identificate şi gravitatea acestora, dacă acestea se produc, de exemplu, realizînd o evaluare a riscurilor;
    3) să identifice acele incidente / emisii accidentale potenţiale pentru care sînt necesare controale suplimentare pentru a le împiedica să se producă;
    4) să identifice şi să pună în aplicare măsurile de control necesare pentru a preveni accidentele şi a minimiza daunele acestora asupra mediului;
    5) să elaboreze, implementeze şi să testeze periodic un plan de urgenţă;
    6) să investigheze toate accidentele, precum şi pe cele evitate la limită şi să ţină o evidenţă.
    14. Pentru prevenirea emisiilor în sol şi în apele subterane, BTD trebuie să utilizeze următoarele tehnici:
    1) încărcarea şi descărcarea de materii prime şi auxiliare numai în zonele desemnate, care sînt protejate împotriva evacuărilor prin scurgere;
    2) colectarea tuturor materialelor şi stocarea acestora în zonele desemnate, protejate împotriva evacuărilor prin scurgere, în timp ce aşteaptă să fie eliminate;
    3) echiparea tuturor colectoarelor de apă sau a altor instalaţii de depozitare intermediară de la care ar putea să se producă scurgeri, cu alarme activate de un nivel ridicat de lichid;
    4) stabilirea şi punerea în aplicare a unui program de testare şi inspectare a rezervoarelor şi conductelor care transportă materii prime, aditivi şi alte substanţe;
    5) efectuarea inspecţiilor pentru scurgerile pe toate flanşele şi supapele conductelor utilizate pentru transportul de materiale, altele decît apa şi menţinerea unui jurnal al acestor inspecţii;
    6) furnizarea unui sistem de captare pentru a colecta eventualele scurgeri de la flanşele şi supapele conductelor utilizate pentru transportul de materiale, altele decît apa, cu excepţia cazului în care construcţia flanşelor sau supapelor este de natură ermetică;
    7) asigurarea unei furnizări adecvate de braţe de izolare şi material absorbant adecvat;
    8) evitarea conductelor subterane pentru transportul de substanţe, altele decît apa;
    9) colectarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă a tuturor apelor de la stingerea incendiilor;
    10) construirea fundurilor impermeabile în bazine sau alte recipiente pentru scurgerea apelor de suprafaţă din zonele exterioare sau alte surse de ape uzate pentru a preveni levigarea;
    11) întru evitarea scurgerilor de apă uzată în apele subterane în cazuri accidentale, se va evita amplasarea bazinelor şi recipientelor în spaţii cu nivel ridicat al apelor subterane, în special a apelor freatice.
    15. BTD suplimentare pentru industria cărnii:
    1) decongelarea cărnii la aer;
    2) a se evita utilizarea de fulgi de gheaţă, utilizînd un amestec adecvat de materii prime refrigerate şi congelate;
    3) dozarea condimentelor şi a altor ingrediente solide dintr-un recipient în vrac, mai degrabă decît din pungi din plastic;
    4) oprirea automată a aprovizionării cu apă atunci cînd gurile de turnat mezeluri şi echipamentele similare nu sînt folosite în pauze sau la staţionările de producţie.
    16. BTD suplimentare pentru prelucrarea fructelor şi legumelor, inclusiv prelucrarea cartofilor:
    1) în cazul în care depozitarea nu poate fi evitată, a se minimiza timpul de păstrare; în cazul în care condiţiile meteorologice nu cresc viteza de degradare şi / sau de dăunare a calităţii, a se evita refrigerarea prin stocarea fructelor şi legumelor, precum şi a produselor secundare ale acestora, care sînt destinate utilizării ca hrană pentru animale, în aer liber într-o zonă acoperită curată sau în containere;
    2) a se aplica separarea uscată a materiilor prime respinse de la etapa de sortare şi a reziduurilor solide (de exemplu, la etapele de sortare, fasonare, extracţie, filtrare);
    3) colectarea solului la etapele de sedimentare şi / sau filtrare în loc de spălarea în staţia de epurare;
    4) exfolierea fructelor, legumelor şi a cartofilor, folosind un proces cu mase de abur sau un proces cu abur continuu, neutilizînd apa rece pentru a condensa aburul şi, în cazul în care din motive tehnologice exfolierea cu abur nu poate fi aplicată, folosirea exfolierii caustice uscate, cu excepţia cazului în care cerinţele reţetei nu pot fi îndeplinite în cazul utilizării oricărei dintre tehnicile menţionate;
    5) după fierbere, răcirea fructelor, legumelor sau cartofilor înainte de congelarea acestora prin trecerea lor prin apă rece;
    6) optimizarea reutilizării apei, cu sau fără tratament, în funcţie de operaţiile care necesită apă şi calitatea apei necesare acestora, asigurîndu-se respectarea standardelor adecvate de igienă şi de calitate a produselor alimentare.
    17. BTD suplimentare pentru producţia de băuturi răcoritoare:
    1) dacă în instalaţie este nevoie de CO₂, utilizaţi CO₂ care este recuperat fie din procesul de fermentaţie sau ca un produs secundar al altui proces, pentru a se evita producerea de CO2 derivat direct din combustibili fosili, special pentru a fi utilizat în instalaţie;
    2) recuperarea drojdiei după fermentare;
    3) unde pămîntul diatomitic este utilizat în calitate de filtru, se colectează materialul filtrului uzat pentru a optimiza reutilizarea şi / sau eliminarea acestuia;
    4) a se utiliza sistemele de curăţare a sticlelor în mai multe etape;
    5) optimizarea consumului de apă din zona de clătire în maşina de curăţare a sticlelor prin controlul fluxului apei de clătire, instalarea unei supape automate pentru a întrerupe alimentarea cu apă în caz că linia se opreşte şi utilizarea apei proaspete pentru ultimele două rînduri de duze de clătire;
    6) reutilizarea apelor excedentare de la curăţarea sticlelor după sedimentare şi filtrare.
    18. BTD suplimentare pentru prelucrarea laptelui:
    BTD suplimentare pentru producţia de lapte de piaţă - atingerea unui anumit nivel de consum de apă de 0,6 - 1,8 litri şi un nivel specific al emisiilor apelor uzate de 0,8 - 1,7 litri la un litru de lapte procesat.
    19. BTD suplimentare pentru fabricile de produse lactate:
    1) se omogenizează parţial laptele;
    2) înlocuirea pasteurizatoarelor de lot cu cele continue;
    3) utilizarea schimbului de căldură regenerativ la pasteurizare;
    4) reducerea frecvenţei necesare de curăţare a separatoarelor centrifugale prin îmbunătăţirea filtrării şi clarificării preliminare a laptelui;
    5) utilizarea în timp util a „componentei de umplutură” pentru a evita pierderile şi pentru a minimiza poluarea apei;
    6) maximizarea recuperării produsului diluat, dar altfel necontaminat, de la clătirile iniţiale CIP, pornirea la temperaturi ridicate, pe termen scurt, oprirea şi refacerea şi de la clătirea altor echipamente şi conducte prin detectare on-line a punctelor de tranziţie între faza apoasă şi produs. Acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin măsurarea volumului cu ajutorul emiţătoarelor de debit sau de densitate; măsurarea densităţii, folosind emiţătoare de conductivitate şi folosind senzori de lumina difuză de turbiditate pentru a diferenţia apa de produs;
    7) pentru fabricile de produse lactate mari, cu tubulatura extrem de ramificată, în loc de un sistem centralizat CIP se folosesc mai multe sisteme mici CIP;
    8) reutilizarea apei de răcire, a apei de curăţare utilizate, a condensatelor de la uscare şi evaporare, a apei îmbibate, generate în procesele de separare cu membrană, şi a apelor de clătire finală după tratament, dacă este necesar unul, pentru a asigura un nivel de igienă necesar pentru aplicarea reutilizării.
    20. BTD suplimentare pentru producţia de lapte praf:
    1) producerea laptelui praf prin utilizarea vaporizatoarelor multiefect; optimizarea recompresiei vaporilor legată de disponibilitatea căldurii şi energiei electrice în instalaţie; concentrarea laptelui lichid înainte de uscarea prin pulverizare, urmată de uscătorul în strat fluidizat (FBD), de exemplu, FBD integrat;
    2) se aplică o alarmă de avertizare timpurie de incendiu, de exemplu, detector de CO, pentru a reduce riscurile de explozie în uscătoarele prin pulverizare;
    3) atingerea unui anumit nivel de consum de apă de 0,8 - 1,7 litri şi un nivel specific al emisiilor apelor uzate de 0,8 - 1,5 litri la un litru de lapte recepţionat.
    21. BTD suplimentare pentru producerea de unt:
    1) scoaterea untului rezidual din conductă, folosind un bloc de unt răcit împins cu aer comprimat;
    2) clătirea încălzitorului de smîntînă cu lapte degresat înainte de a-l curăţa.
    22. BTD suplimentare pentru producerea brînzeturilor:
    1) utilizarea căldurii din zerul cald pentru preîncălzirea laptelui de brînză;
    2) maximizarea recuperării şi utilizării zerului;
    3) separarea zerului sărat (a nu se amesteca cu zerul dulce sau acid);
    4) reducerea grăsimilor şi granulelor de brînză în zer şi verificarea fluxurilor de lichid pentru a colecta granulele;
    5) minimizarea producerii de zer acid şi golirea platformei de sus sau a cuvelor de sărare pentru a evita scurgerile de saramură la staţia de epurare;
    6) producerea zerului praf prin utilizarea vaporizatoarelor multiefect; optimizarea recompresiei vaporilor legată de disponibilitatea căldurii şi energiei electrice în instalaţie şi concentrarea zerului înainte de uscarea prin pulverizare, urmată de uscătorul în strat fluidizat (FBD), de exemplu, FBD integrat.
    23. BTD suplimentare pentru fabricarea îngheţatei:
    Atingerea unui anumit nivel de consum de apă de 4,0 - 5,0 litri pe kilogram de îngheţată produs şi un nivel specific al emisiilor apelor uzate de 2,7 - 4,0 litri pe kilogram de îngheţată produs.
    24. BTD suplimentare pentru fabricarea berii:
    1) optimizarea reutilizării apei calde de la răcirea mustului şi recuperarea căldurii de la fierbere mustului;
    2) reutilizarea apei debordante de la pasteurizarea sticlelor;
    3) atingerea unui anumit nivel de consum de apă de pe hectolitru de bere produsă de 0,35 – 1,0 m³.
    25. BTD suplimentare pentru vinificaţie:
    După stabilizarea vinului la rece, reutilizarea soluţiei alcaline de curăţare, iar în cazul în care soluţia alcalină uzată nu mai poate fi reutilizată, iar pH-ul este încă suficient de mare pentru a perturba funcţionarea staţiei de epurare, se aplică autoneutralizarea sau dacă nivelul pH-ului şi debitul nu vor perturba funcţionarea staţiei de epurare, evacuarea treptată a soluţiei de curăţare la staţia de epurare.