HGM820/2014
ID intern unic:  355158
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 820
din  07.10.2014
pentru aprobarea Conceptului Sistemului informaţional automatizat
„Registrul certificatelor de depozit pentru cereale”
Publicat : 24.10.2014 în Monitorul Oficial Nr. 319-324     art Nr : 897
    MODIFICAT
   
HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19
    HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164

   NOTĂ:
   Pe tot parcursul textului hotărîrii și al Conceptului, cuvintele „Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului”, la forma gramaticală corespunzătoare prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19



    În conformitate cu prevederile art.22 din Legea nr.467-XV din 21 noiembrie 2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art.44), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Conceptul Sistemului informaţional automatizat „Registrul certificatelor de depozit pentru cereale” (se anexează).
   2. Se desemnează Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în calitate de posesor al Sistemului informaţional automatizat „Registrul certificatelor de depozit pentru cereale”, care va asigura elaborarea, funcţionarea, dezvoltarea şi administrarea acestuia.
    3. Crearea şi implementarea Sistemului informaţional automatizat „Registrul certificatelor de depozit pentru cereale” se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului aprobate în bugetul de stat pentru aceste scopuri.

    PRIM-MINISTRU                                                        Iurie LEANCĂ

    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                                                  Vasile Bumacov
    Ministrul finanţelor                                                       Anatol Arapu
    Ministrul tehnologiei
    informaţiei şi comunicaţiilor                                          Pavel Filip

    Nr. 820. Chişinău, 7 octombrie 2014.


Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr. 820
din 7 octombrie 2014
CONCEPTUL
Sistemului informaţional automatizat
„Registrul certificatelor de depozit pentru cereale”
Introducere
    Conceptul Sistemului informaţional automatizat „Registrul certificatelor de depozit pentru cereale” (în continuare – Concept) are ca scop crearea unui mecanism care să înlesnească siguranţa şi stabilitatea funcţionării pieţei de păstrare şi comercializare a cerealelor.
    Prezentul Concept stabileşte cerinţele generale faţă de Sistemul informaţional automatizat „Registrul certificatelor de depozit pentru cereale” (în continuare – SIA RCDC), scopurile creării acestuia, funcţiile de bază, descrierea datelor scontate în SIA RCDC şi sistemele informaţionale cu ajutorul cărora se vor prelucra aceste date. De asemenea, prezintă furnizorii de informaţie şi participanţii selectaţi pentru schimbul informaţional.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    1. Registrul certificatelor de depozit pentru cereale (în continuare – RCDC) reprezintă un ansamblu sistematizat de date privind depozitele cerealiere, deponenţii de cereale şi  certificatele de depozit pentru cereale, precum şi documentele eliberate deponentului de către magazinerul cerealier în schimbul cerealelor recepţionate. Constituirea resursei informaţionale privind depozitarea cerealelor cu eliberarea certificatelor de depozit pentru cereale (în continuare – CDC) este asigurată de SIA RCDC.
    2. RCDC este o sursă informaţională instituţională în componenţa resurselor informaţionale agricole de stat şi constituie, în particular, o parte a segmentului „Resurse economice”.
    3. SIA RCDC este destinat creării resursei informaţionale RCDC şi prezentării informaţiei, în modul stabilit de legislaţie, autorităţilor administraţiei publice (Guvernului, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului) şi autorităţilor de supraveghere în domeniu (Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură), precum şi persoanelor fizice şi juridice, în modul stabilit de regulamentul ţinerii  registrului şi conform prevederilor legale.
    4. RCDC este unica sursă oficială de informaţie despre agenţii economici autorizaţi pentru activitatea privind depozitarea cerealelor.
    5. În sensul prezentului Concept se utilizează următoarele noţiuni şi termeni:
    cereale – seminţe de culturi cerealiere, leguminoase şi oleaginoase folosite în scopuri alimentare, furajere şi tehnice;
    derivate ale cerealelor – făină, crupe, materii prime pentru producerea nutreţurilor combinate, precum şi premixe ce conţin componente de cereale, turte oleaginoase şi şroturi, nutreţuri combinate sau alte produse secundare ale prelucrării cerealelor;
    condiţionare a cerealelor – curăţarea, uscarea, aerarea, dezinfectarea şi alte procedee tehnologice folosite în scopul aducerii calităţii cerealelor în corespundere cu prevederile actelor normative;
    lot de cereale – cantitatea de cereale, omogenă prin calitate, destinată recepţionării, livrării sau păstrării sub formă integrală, perfectată printr-un singur certificat de calitate;
    infrastructură a pieţei cerealiere – ansamblu de subiecţi ce desfăşoară activităţi productive şi neproductive ce ţin de producerea, achiziţionarea, prelucrarea şi comercializarea cerealelor, de asigurare, de prestare a serviciilor financiar-creditare şi a altor servicii pe piaţa cerealieră;
    magaziner cerealier – persoană juridică de drept privat care prestează servicii de depozitare a cerealelor, cu eliberarea  certificatelor de depozit pentru cereale;
    [Pct.5 noțiunea modificată prin HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164]
    deponent – persoană fizică sau juridică, proprietar al unei cantităţi de cereale pe care o transmite spre păstrare unui magaziner cerealier;
    certificat de depozit pentru cereale – document eliberat deponentului de către magazinerul cerealier în schimbul cerealelor recepţionate, care confirmă dreptul de proprietate asupra cerealelor şi este compus din recipisa de înmagazinare şi cea de gaj al înmagazinării;
    deţinător al certificatului de depozit pentru cereale – orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de titular al certificatului de depozit pentru cereale, este în drept să ceară restituirea de către magazinerul cerealier, la prima solicitare, în schimbul acestui certificat, a cerealelor menţionate în certificatul de depozit;
    deţinător al recipisei de înmagazinare – orice persoană fizică sau juridică care deţine recipisa de înmagazinare, decupată de la recipisa de gaj al înmagazinării, şi care dispune de drepturile atestate de recipisa de înmagazinare;
    deţinător al recipisei de gaj al înmagazinării – orice persoană fizică sau juridică care este creditor gajist asupra cerealelor depozitate, potrivit unei creanţe, confirmate prin recipisa de gaj al înmagazinării, decupată de la recipisa de înmagazinare;
    andosare – menţiune (gir) făcută pe certificatul de depozit pentru cereale, ce confirmă cedarea drepturilor de posesie asupra acestui document către o altă persoană;
    depozit cerealier – construcţie terestră sau ansamblu de construcţii terestre (inclusiv siloz sau alte încăperi şi dotări tehnice aferente) situate într-o incintă, aflate în proprietatea unui magaziner cerealier sau administrate de acesta şi utilizate special pentru păstrarea cerealelor;
    depozitare a cerealelor – activitate de prestare a serviciilor, efectuată la depozitul cerealier, care include operaţiunile de recepţionare, condiţionare, păstrare şi restituire a cerealelor;
    regulament al magazinerului cerealier – document ce determină modul de recepţionare, păstrare şi restituire a cerealelor, cuantumul tarifelor pentru păstrarea cerealelor şi pentru serviciile suplimentare legate de păstrarea cerealelor, evidenţa condiţiilor de păstrare şi de condiţionare a cerealelor, procedura eliberării şi stingerii certificatelor de depozit pentru cereale;
    indisponibilitatea magazinerului cerealier – neexecutarea de către magazinerul cerealier a obligaţiilor ce rezultă din certificatele de depozit pentru cereale şi din contractele de depozit din cauza lipsei cantităţii necesare de cereale şi/sau a cerealelor de tipul, clasa şi calitatea indicate în certificatul de depozit pentru cereale;
    recipisă de depozit asupra cerealelor – document eliberat de către depozitarul de cereale depunătorului în schimbul cerealelor recepţionate de la el, prin care se atestă dreptul de proprietate asupra cerealelor, constînd din recipisele de depozitare şi de amanet asupra cerealelor depozitate.
    6. Crearea SIA RCDC va contribui la realizarea următoarelor scopuri:
    1) realizarea strategiei de creditare a producătorilor de cereale pentru îndeplinirea lucrărilor şi realizarea cerealelor la timp şi la un preţ avantajos;
    2) reglementarea pieţei cerealiere;
    3) asigurarea autorităţilor administraţiei publice cu informaţii actuale privind cerealele depozitate şi certificatele de depozit pentru cereale eliberate, precum şi creditarea acestora;
    4) asigurarea funcţionării pieţei cerealiere pe principiile liberei concurenţe;
    5) asigurarea depozitării cerealelor şi a derivatelor lor conform cerinţelor tehnologice;
    6) contribuirea la implementarea mecanismelor de gajare a cerealelor;
    7) colectarea, acumularea, păstrarea, actualizarea şi analiza cantitativă şi calitativă a datelor privind loturile de cereale acumulate la depozitele cerealiere.
    7. SIA RCDC este creat în conformitate cu principiile generale de constituire a sistemelor informaţionale automatizate:
    1) principiul legitimităţii, care presupune crearea şi exploatarea SIA RCDC în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare;
    2) principiul respectării drepturilor omului, care presupune realizarea exploatării SIA RCDC în strictă conformitate cu actele normative naţionale, în limitele acordurilor internaţionale şi convenţiilor privind drepturile omului, parte a cărora este Republica Moldova;
    3) principiul integrităţii datelor, care presupune păstrarea conţinutului şi interpretarea univalentă a datelor în condiţiile unor influenţe întîmplătoare. Integritatea datelor se consideră a fi păstrată dacă ele nu au fost denaturate sau deteriorate (şterse);
    4) principiul modularităţii şi proporţionalităţii, care înseamnă posibilitatea de a amplifica SIA RCDC fără modificarea componentelor create;
    5) principiul confidenţialităţii informaţiei, care presupune răspunderea personală a colaboratorilor care activează în cadrul SIA RCDC pentru utilizarea şi difuzarea neregulamentară a informaţiei confidenţiale personificate, în conformitate cu prevederile legislaţiei;
    6) principiul securităţii informaţionale, care prevede asigurarea nivelului dorit de integritate, exclusivitate, accesibilitate şi eficienţă a protecţiei datelor împotriva pierderii, denaturării, distrugerii şi utilizării neautorizate. Securitatea SIA RCDC presupune rezistenţa la atacuri şi protecţia caracterului secret, a integrităţii şi pregătirii pentru lucru atît a sistemului, cît şi a datelor lui;
    7) principiul protecţiei datelor personale, care prevede crearea şi exploatarea SIA RCDC în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale, precum şi cu legislaţia naţională în vigoare privind domeniul protecţiei drepturilor omului.
Capitolul II
SPAŢIUL JURIDICO-NORMATIV AL SIA RCDC
    8. Baza juridico-normativă a SIA RCDC o constituie legislaţia naţională în vigoare, tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    Crearea şi funcţionarea SIA RCDC este reglementată de următoarele acte legislative şi normative:
    1) Legea nr.33-XVI din 24 februarie 2006 privind depozitarea cerealelor şi regimul certificatelor de depozit pentru cereale;
    2) Legea despre seminţe nr.68 din 5 aprilie 2013;  
    [Pct.8 subpct.3) abrogat prin HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164]
    4) Legea nr.467-XV din 21 noiembrie 2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat;
    5) Legea nr.71-XVI din 22 martie 2007 cu privire la registre;
    6) Legea nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie;
    7) Legea nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
    8) Hotărîrea Guvernului nr.1285 din 7 noiembrie 2006 „Cu privire la implementarea Legii nr.33-XVI din 24 februarie 2006 privind depozitarea cerealelor şi regimul certificatelor de depozit pentru cereale” ;
    9) Hotărîrea Guvernului nr.360 din 27 martie 2002 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la importul şi exportul de seminţe şi material săditor”;
    10) Hotărîrea Guvernului nr.418 din 9 iulie 2009 „Cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Producerea, certificarea, controlul şi comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol”;
    11) Hotărîrea Guvernului nr.857 din 31 octombrie 2013 „Cu privire la Strategia naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale „Moldova Digitală 2020”;
    12) Hotărîrea Guvernului nr.733 din 28 iunie 2006 „Cu privire la Concepţia guvernării electronice”;
    13) Hotărîrea Guvernului nr.656 din 5 septembrie 2012 „Cu privire la aprobarea Programului privind Cadrul de Interoperabilitate”;
    14) Hotărîrea Guvernului nr.710 din 20 septembrie 2011 „Cu privire la aprobarea Programului strategic de modernizare tehnologică a guvernării (e-Transformare)”;
    15) Hotărîrea Guvernului nr.562 din 22 mai 2006 „Cu privire la crearea sistemelor şi resurselor informaţionale automatizate de stat”;
    16) Hotărîrea Guvernului nr.320 din 28 martie 2006 „Pentru aprobarea Regulamentului privind ordinea de aplicare a semnăturii digitale în documentele electronice ale autorităţilor publice”;
    17) Ordinul ministrului agriculturii şi industriei alimentare nr.52 din 19 martie 2007 „Cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Material semincer pentru culturile de cîmp”;
    18) Ordinul ministrului agriculturii şi industriei alimentare nr.81 din 18 mai 2007 „Cu privire la aprobarea standardelor conexe pentru reglementările tehnice „Material de înmulţire şi săditor pomicol, bacifer şi de căpşun. Condiţii de calitate” şi „Material semincer pentru culturile de cîmp”;
    19) Ordinul ministrului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor nr.78 din 1 iunie 2006 cu privire la aprobarea reglementării tehnice „Procesele ciclului de viaţă al software-ului” RT 38370656 - 002:2006.
Capitolul III
SPAŢIUL FUNCŢIONAL AL SIA RCDC
    9. SIA RCDC trebuie să asigure atît exercitarea funcţiilor de bază ale sistemului informaţional-tip, cît şi a funcţiilor specifice, determinate de destinaţia acestuia şi  grupate în blocuri funcţionale specializate.
    În cadrul funcţionării, SIA RCDC îndeplineşte următoarele funcţii de bază:
    1) formarea bazei de date a SIA RCDC.
    Funcţiile de bază la formarea băncii de date a SIA RCDC sînt de înregistrare, actualizare a datelor şi de radiere a obiectelor informaţionale (schimbarea statutului obiectului):
    a) luarea în evidenţă primară.
    Evidenţa primară constă în atribuirea identificatorului unic obiectului de evidenţă şi introducerea în baza de date a sistemului a volumului stabilit de date.
    b) actualizarea datelor.
    Prin actualizarea datelor SIA RCDC se are în vedere actualizarea sistematică a bazei de date a sistemului la modificarea sau completarea datelor obiectelor de evidenţă;
    c) scoaterea din evidenţă.
    Scoaterea din evidenţă nu reprezintă excluderea fizică a datelor despre obiect din registru, ci doar schimbarea statutului datelor.
    Informaţia se introduce în SIA RCDC numai în baza documentelor ce confirmă veridicitatea datelor, cu referinţă la documentul în baza căruia a avut loc actualizarea datelor. Toate modificările în sistem se păstrează în ordine cronologică;
    2) asigurarea informaţională.
    Informaţia din SIA RCDC se pune la dispoziţia organelor administrative centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale, persoanelor fizice şi juridice, precum şi, în cazul schimbului informaţional, participanţilor la sistem. Nivelul de acces al beneficiarului la SIA RCDC este stabilit de regulamentul ţinerii SIA RCDC şi de prevederile legislaţiei;
    3) administrarea  informaţională, care include următoarele acţiuni:
    a) administrarea rolurilor şi drepturilor utilizatorilor;
    b) administrarea nomenclatoarelor;
    c) administrarea templatelor de documente;
    d) alte activităţi de administrare şi acces la funcţionalităţile SIA RCDC;
    4) asigurarea calităţii informaţiilor din contul creării şi menţinerii componentelor sistemului de calitate;
    5) protecţia şi securizarea informaţiilor la toate etapele de formare a băncii de date a SIA RCDC;
    6) asigurarea bunei funcţionări a SIA RCDC.
    10. SIA RCDC include următoarele blocuri funcţionale:
    1) blocul funcţional „Evidenţa subiecţilor pieţei cerealiere atestaţi şi acreditaţi” include următoarele funcţii:
    a) evidenţa subiecţilor de producere a cerealelor;
    b) evidenţa subiecţilor de depozitare a cerealelor;
    2) blocul funcţional „Evidenţa verificărilor gradului de pregătire a magazinerilor cerealieri pentru recepţionarea cerealelor-marfă conform cerinţelor tehnice” include următoarele funcţii:
    a) evidenţa încăperilor de depozitare a cerealelor (elevatoare, întreprinderi de recepţionare a cerealelor, întreprinderi de prelucrare a cerealelor, întreprinderi de morărit);
    b) evidenţa laboratoarelor atestate şi acreditate pentru determinarea indicilor de calitate a cerealelor;
    3) blocul funcţional „Evidenţa blanchetelor CDC” include următoarele funcţii:
    a) evidenţa blanchetelor CDC eliberate;
    b) evidenţa blanchetelor CDC returnate;
    c) evidenţa blanchetelor CDC revocate cu motiv (pierderea, deteriorarea  etc.);
    4) blocul funcţional „Evidenţa loturilor de cereale depozitate” include următoarele funcţii:
    a) evidenţa deponenţilor de cereale;
    b) evidenţa contractelor de depozitare a cerealelor;
    c) evidenţa loturilor la primire-predare;
    d) evidenţa actelor de primire-predare a cerealelor;
    5) blocul funcţional „Evidenţa CDC” include următoarele funcţii:
    a) evidenţa cerealelor stocate pentru păstrare în depozite şi a eliberării CDC;
    b) evidenţa CDC eliberate, gajate, andosate şi stinse;
    c) eliberarea informaţiei din registru.
Capitolul IV
Structura organizaţională a SIA RCDC
    11. Subiecţii raporturilor juridice în domeniul creării şi funcţionării  SIA RCDC sînt: posesorul, deţinătorul, registratorii şi furnizorii.
    12. Posesor al RCDC este Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
    13. Deţinător al RCDC (operatorul SIA RCDC) este I.S. „Centrul Informaţional Agricol”, desemnat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
    14. Registratori ai SIA RCDC sînt:
    1) magazinerii cerealieri, persoanele juridice de drept privat care înregistrează datele privind recepţionarea, păstrarea şi restituirea loturilor de cereale, precum şi eliberarea, primirea şi stingerea certificatelor de depozit pentru cereale şi evidenţei acestora;
    2) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor duce evidenţa unităţilor de drept - subiecţi ai pieţei cerealiere, încăperilor de depozit, laboratoarelor atestate şi acreditate pentru determinarea indicilor de calitate a cerealelor, precum şi a eliberarării CDC.
    [Pct.14 subpct.2) modificat prin HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164]
    15. Furnizorii datelor SIA RCDC sînt persoanele fizice şi juridice care depozitează cereale şi care prezintă registratorului datele sale de identificare (IDNP sau IDNO).
Capitolul V
DOCUMENTELE SIA RCDC
    16. Documentele sistemului sînt:
    1) documentele de intrare:
    fişa evaluării calităţii cerealelor;
    2) documentele de ieşire:
    a) CDC eliberat de magazinerul cerealier conţine: numărul, data eliberării şi informaţia privind persoana care a eliberat extrasul;
    b) altă informaţie, eliberată sub formă de rapoarte, extrase etc.;
    3) documentele permisive:
    a) certificatul fitosanitar asupra producţiei de provenienţă vegetală;   
    b) certificatul de depozitare a cerealelor;
    [Pct.16 subpct.3), lit.b) în redacția HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164]
    4) documentele tehnologice.
    Documentele tehnologice includ adeverinţe, chitanţe, acte, procese-verbale ale şedinţelor, cereri, documente de achitare a taxelor, stabilite după cum urmează:
    a) contractul de depozitare a cerealelor, încheiat între depozitarul cerealelor şi depunătorul lor;
    b) actul de primire-predare a cerealelor;
    c) actul de realizare a controlului fitosanitar al producţiei de carantină şi ale mijloacelor de transport.
Capitolul VI
SPAŢIUL INFORMAŢIONAL AL SIA RCDC
    17.  Ansamblul obiectelor informaţionale reprezintă sursa informaţională a SIA RCDC şi include:
    1) persoanele fizice – deponenţi de cereale;
    2) unităţile de drept – deponenţi de cereale;
    3) unităţile de drept – magazineri cerealieri;
    4) blanchete de CDC;
    5) loturi de cereale;
    6) CDC.
    18.  Identificatorii obiectelor informaţionale sînt:
    1) identificarea persoanei fizice.
    Identificator al obiectului informaţional „persoană fizică” este numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP), preluat din Registrul de stat al populaţiei.
    2) identificarea persoanei juridice.
    Identificator al obiectului informaţional „persoană juridică” este numărul de identificare de stat al persoanei juridice (IDNO), preluat din Registrul de stat al unităţilor de drept.
    3) identificarea lotului de cereale.
    Identificator al obiectului informaţional  „lotul de cereale” reprezintă o cheie combinată, care are următoarea structură: „tipul documentului” + „seria” + „numărul Fişei de recepţie-calculaţie” (10 simboluri).
    4) identificarea certificatelor de depozitare a cerealelor.
    Identificator al obiectului informaţional „certificate de depozitare a cerealelor” reprezintă o cheie combinată, care are următoarea structură: „tipul documentului” + „seria” + „numărul CDC” (10 simboluri).
    19.  Scenariile de bază reprezintă o listă a evenimentelor aferente obiectului informaţional luată la evidenţă în sistem. Grupul de scenarii ce ţine de introducerea şi actualizarea informaţiei interacţionează cu obiectele informaţionale ale sistemului în modul următor:
    1) persoanele fizice (deponenţi de cereale):
    a) înregistrarea primară: la  încheierea contractului;
    b) actualizarea datelor: la modificarea datelor din paşaport;
    c) scoaterea din evidenţă: la restituirea lotului de cereale, în cazul decesului persoanei fizice, după prezentarea certifcatului de deces de către moştenitorii legali;
    2) persoanele juridice (deponenţi de cereale):
    a) înregistrarea primară: la încheierea contractului;
    b) actualizarea datelor: la reorganizarea unităţii de drept;
    c) scoaterea din evidenţă: la restituirea lotului de cereale, în cazul suspendării activităţii persoanei juridice;
    3) persoanele juridice (registratorii sistemului – magazineri cerealieri):
    a) înregistrarea primară: evidenţa subiecţilor pieţei cerealiere;
    [Pct.19 subpct.3), lit.a) modificată prin HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164]
    b) actualizarea datelor: la reorganizarea unităţii;
    c) scoaterea din evidenţă: în cazul suspendării activităţii persoanei juridice;
    [Pct.19 subpct.3), lit.c) modificată prin HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164]
    4) blanchetele CDC:
    a) înregistrarea primară: luarea la evidenţă a blanchetelor CDC;
    b) actualizarea datelor: realizarea (vînzarea) blanchetelor CDC magazinerilor cerealieri; declararea CDC nevalabile;
    c) scoaterea din evidenţă: stingerea CDC;
    5) loturile de cereale:
    a) înregistrarea primară: la recepţionarea lotului de cereale pentru fiecare tip de cereale (cultură) şi separat pentru fiecare CDC eliberat sau pentru fiecare fişă de recepţie-calculaţie eliberată, dacă CDC pentru cerealele respective nu a fost solicitat;
    b) scoaterea din evidenţă: la restituirea lotului de cereale;
    6) CDC (eliberarea, circulaţia şi stingerea CDC):
    a) înregistrarea primară: recepţionarea lotului de cereale pentru fiecare tip de cereale (cultură) şi separat pentru fiecare CDC eliberat; eliberarea de către magazinerul cerealier a CDC;
    b) actualizarea datelor: circulaţia CDC (cesionare prin andosare sau gajare);
    c) scoaterea din evidenţă: stingerea CDC (restituirea lotului de cereale; vînzarea în calitate de gaj; prelungirea relaţiilor contractuale; restabilirea prin duplicat a CDC; restituirea prin judecată a CDC; pierderea sau divizarea a CDC).
    20. Datele sistemului sînt atributele obiectelor informaţionale:
    1) datele despre persoana fizică:
    numărul de identificare de stat al persoanei fizice;
    numele;
    statutul;
    2) datele despre unitatea de drept:
    a) deponenţii de cereale:
    IDNO;
    denumirea;
    statutul;
    b) magazinerii cerealieri:
    IDNO;
    denumirea;
    statutul;
    [Pct.20 subpct.2), lit.b) modificată prin HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164]
    3) lotul de cereale şi al derivatelor cerealiere:
    numărul de identificare al lotului de cereale;
    IDNO (IDNP) al deponentului lotului de cereale;
    seria, numărul CDC al lotului de cereale;
    tipul cerealelor (cultura);
    masa  lotului de cereale;
    identificatorul terenului de pe care a fost colectat lotul de cereale;
    clasa cerealelor;
    tipul, subtipul cerealelor;
    culoarea;
    gustul;
    mirosul;
    umiditatea;
    natura cerealelor;
    adaosurile de gunoi;
    adaosurile de alte cereale;
    glutenul (cantitatea);
    calitatea glutenului cerealelor;
    cifra acidităţii uleiului;
    termenul de valabilitate a cerealelor;
    locul de depozitare a partidei cerealelor-marfă (numărul de identificare al încăperii de depozit autorizate);
    statutul;
    4) datele despre documente:
    tipul documentului;
    seria;
    numărul;
    data eliberării;
    informaţia de către cine a fost eliberat;
    termenul de validitate a documentului;
    statutul documentului.
    21. În scopul asigurării veridicităţii şi optimizării volumului informaţiei stocate în RCDC se foloseşte un sistem de clasificatoare, care poate fi divizat în trei grupuri:
    1) internaţionale;
    2) naţionale:
    a) CUTAM – clasificatorul unităţilor administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova, care se utilizează temporar şi care, ulterior, va fi înlocuit cu Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al străzilor din localităţile de pe teritoriul Moldovei;
    b) intrasistem – se elaborează şi se folosesc doar în lipsa clasificatorilor naţionali şi internaţionali aprobaţi.
    22. Pentru a asigura constituirea corectă a resursei informaţionale RCDC este necesară interacţiunea cu următoarele resurse informaţionale:
    1) Sistemul informaţional automatizat „Registrul de stat al populaţiei” – pentru verificarea codurilor IDNP conţinute în cereri privind existenţa unei asemenea persoane şi admisibilitatea utilizării codului IDNP (persoana nu este decedată, combinaţia nume+prenume+IDNP coincide etc.);
    2) Sistemul informaţional automatizat „Registrul de stat al unităţilor de drept” – pentru verificarea codului IDNO conţinut în cereri privind existenţa unei asemenea persoane juridice şi admisibilitatea utilizării codului (persoana juridică nu este radiată etc.).
Capitolul VII
SPAŢIUL TEHNOLOGIC AL SIA RCDC
    23. SIA RCDC include o combinaţie de hardware şi software, care permite crearea bazei de date,  prelucrarea datelor, furnizarea datelor  către utilizatori la diferite niveluri.
    24. SIA RCDC se proiectează ca sistem modular, care va asigura posibilitatea dezvoltării sale fără perturbarea continuităţii funcţionării, în conformitate cu divizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi cu structura organizaţională a subdiviziunilor care participă la formarea RCDC.
    25. SIA RCDC este construit în conformitate cu schema-tip a structurii informaţionale şi de telecomunicaţii şi constă din:
    1) nivelul central, destinat colectării, stocării, procesării şi actualizării informaţiei, precum şi oferirii ei utilizatorilor sistemului, în modul stabilit de regulamentul ţinerii  registrului şi conform prevederilor legislaţiei. La nivelul central se află baza de date a sistemului şi complexul de mijloace software şi hardware, care asigură formarea resursei informaţionale;
    2) nivelul local.
    Registratorii RCDC dispun de minimum un calculator conectat la internet şi la complexul de mijloace software şi hardware al SIA RCDC:
    a) magazinerul cerealier – asigură colectarea, stocarea informaţiei despre cerealele depozitate, eliberînd  certificate de depozit cerealiere, prezentarea informaţiei utilizatorilor sistemului, conform modului stabilit de regulamentul ţinerii  Registrului şi conform prevederilor legislaţiei;
    b) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor asigură colectarea, stocarea informaţiei privind unităţile de drept  subiecţi ai pieţei cerealiere, încăperile de depozit şi eliberarea CDC.
    [Pct.25 subpct.2), lit.b) modificată prin HG106 din 28.02.17, MO67-71/03.03.17 art.164]
    26. Arhitectura, ca soluţie constructivă a sistemului, reflectă viziunea strategică managerială asupra proceselor din domeniul de activitate. Pentru arhitectura sistemului se insistă asupra respectării următoarelor reguli primordiale:  
    1) implementarea unei soluţii client-server cu minimum 3 niveluri;
    2) aplicaţii software pentru management;
    3) aplicaţii software pentru componenta operaţională;
    4) aplicaţii software pentru front-office;
    5) accesul la sistem se realizează prin interfaţa web;
    6) acceptarea soluţiilor care vor furniza o interfaţă web pentru utilizatorii sistemului;
    7) asigurarea unei securităţi adecvate a sistemului informatic, pentru a proteja informaţia şi subsistemele componente împotriva utilizării lor neautorizate sau a divulgării informaţiei cu caracter personal ori a celei cu accesibilitate limitată;
    8) recunoaşterea informaţiei ca patrimoniu şi gestionarea ei adecvată;
    9) dezvoltarea şi implementarea sistemelor TI, oferind posibilitatea reutilizării lor pentru alte procese sau în perspectiva asigurării posibilităţii de dezvoltare de noi funcţionalităţi;
    10) minimizarea numărului diferitor tehnologii şi produse care oferă aceleaşi funcţionalităţi sau sînt similare după destinaţie;
    11) asigurarea unei viteze performante de procesare a solicitărilor beneficiarilor;
    12) pentru soluţia TI livrată trebuie să fie prevăzută capacitatea de restabilire în urma nimicirii sau deteriorării datelor (asigurarea securităţii fizice a soluţiei informatice) ca parte componentă a planului de implementare.
Capitolul VIII
ASIGURAREA SECURITĂŢII
INFORMAŢIONALE A SIA RCDC
    27. Datele din RCDC fac parte din categoria specială a datelor cu caracter personal. Asigurarea securităţii, confidenţialităţii şi integrităţii datelor prelucrate în cadrul RCDC se efectuează cu respectarea strictă a cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale, aprobate prin hotărîre de Guvern.
    28. Prin securitatea informaţională se înţelege protecţia resurselor informaţionale şi infrastructurii de acţiuni intenţionate sau accidentale, cu caracter natural sau artificial, al căror rezultat cauzează daune participanţilor la procesul de schimb de informaţie.
    29. Asigurarea securităţii informaţionale va include totalitatea măsurilor juridice, organizatorice, economice şi tehnologice orientate spre prevenirea pericolelor securităţii resurselor şi infrastructurii informaţionale.
    30. Pot fi delimitate următoarele probleme de asigurare a securităţii informaţionale:
    1) asigurarea confidenţialităţii informaţiei (prevenirea obţinerii informaţiilor de către persoanele care nu au drepturile şi competenţele respective);
    2) asigurarea integrităţii logice a datelor (prevenirea introducerii, actualizării şi ştergerii nesancţionate a informaţiei sau introducere a datelor denaturate);
    3) asigurarea securităţii infrastructurii informaţionale de tentative de a defecta sau de a modifica funcţionarea acesteia.
    31. Mecanismele principale de securitate informaţională utilizate vor fi:
    1) autentificarea şi autorizarea informaţiei;
    2) administrarea accesului la informaţie;
    3) înregistrarea acţiunilor utilizatorilor sistemului informatic;
    4) criptarea informaţiei;
    5) monitorizarea şi supravegherea accesărilor informaţiei din Registru;
    6) auditul securităţii RCDC, care conţine categorii speciale de date cu caracter personal;
    7) asigurarea măsurilor organizatorico-tehnice necesare pentru protecţia datelor în conformitate cu cerinţele privind protecţia datelor RCDC şi respectarea acestor măsuri;
    8) procedurile de restabilire în caz de  pierdere, nimicire sau deteriorare a datelor.
    32. Accesul la resursele RCDC este asigurat şi autorizat prin intermediul unui sistem de utilizatori şi parole şi/sau autorizare prin certificat digital. Cu toate acestea, utilizatorii vor poseda drepturi distincte de acces, în funcţie de nivelul de securitate căruia îi corespund. Pentru fiecare grup de acces există posibilitatea de a defini rolurile şi drepturile utilizatorilor (chiar şi pînă la nivelul de acces la interfaţa utilizatorilor).
    33. Accesul la informaţia bazei de date este limitat, în funcţie de drepturile şi rolurile specifice grupurilor de acces. În acest caz, fiecare grup de utilizatori, pentru vizualizarea şi gestionarea informaţiei bazei de date, precum şi pentru manipularea datelor, va avea acces la o interfaţă personalizată (diferită de cea a altor grupuri).
    34. Factorul uman este elementul principal care influenţează sistemul de securitate. Din aceste considerente este foarte importantă instruirea personalului în ceea ce priveşte rezistenţa la ameninţările informatice.
    35. În procesul de elaborare a SIA RCDC pentru asigurarea securităţii informaţionale se va ţine cont de algoritmii şi protocoalele existente pe piaţă, cu respectarea cadrului legal al Republicii Moldova.
    36. Adiţional se proiectează acţiuni organizatorice, tehnologice şi de program, în conformitate cu standardele internaţionale, aprobate ca naţionale în Republica Moldova.
    37. Importanţa aspectelor ce ţin de securitatea sistemelor creşte concomitent cu extinderea prelucrării datelor şi transmiterii acestora prin intermediul reţelelor de comunicaţii. În cazul operării cu unele informaţii confidenţiale este important ca avantajele de partajare şi de comunicare pe care le conferă guvernarea electronică să fie susţinute de facilităţi de securitate substanţiale.
    38. Pentru asigurarea securităţii reţelelor sînt implementate mecanisme specifice, pornind de la nivelul fizic (protecţia liniilor de transmitere de date), continuînd cu procedurile de restricţionare a accesului la nivelul reţelei (fire-wall), pînă la aplicarea unor tehnici de codificare a datelor pentru protecţia comunicării dintre aplicaţiile ce rulează în reţea.
DISPOZIŢII FINALE
    39. Crearea SIA RCDC va înlesni:
    1) crearea mecanismului care asigură automatizarea proceselor de depozitare a cerealelor cu eliberarea CDC  şi  monitorizarea procesului de subvenţionare;
    2) evidenţa subiecţilor pieţei cerealiere şi a potenţialului de producere a acestora, ca suport informaţional  pentru asigurarea securităţii alimentare;
    3) facilitarea managementului de supraveghere sanitar-veterinară şi fitosanitară a pieţei cerealiere, astfel asigurînd principiile de siguranţă alimentară.