HGM918/2014
ID intern unic:  355621
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 918
din  07.11.2014
cu privire la acordarea titlului de parc industrial
SRL „Venador-Prim” şi modificarea destinaţiei
unor terenuri
Publicat : 28.11.2014 în Monitorul Oficial Nr. 352-357     art Nr : 1038
    MODIFICAT
    HG772 din 29.09.17, MO356-359/06.10.17 art.878


    În temeiul art.10 alin.(4) şi art.11 din Legea nr.182 din 15 iulie 2010 cu privire la parcurile industriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158, art.561),  cu modificările şi completările ulterioare, al art.12 alin.(4) din Legea nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.1161), cu modificările şi completările ulterioare, şi al art.8, 71 şi 79 din Codul funciar nr.828-XII din 25 decembrie 1991 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.107, art.817), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se acordă titlul de parc industrial SRL „Venador-Prim” (IDNO 1013600023206), care va administra Parcul Industrial „FAIP”, amplasat în or. Durleşti, pe terenurile cu suprafaţa de 5,0 ha (numerele cadastrale 0121210.550, 0121210.551), proprietate privată.
    2. Se modifică categoria de destinaţie a terenurilor agricole proprietate privată cu suprafaţa de 5,0 ha (numerele cadastrale 0121210.550, 0121210.551), situate în extravilanul or. Durleşti, cu trecerea în categoria de terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale, în legătură cu crearea infrastructurii tehnice şi de producţie a Parcului Industrial „FAIP”.
    3. SRL „Venador-Prim”:
    1) în comun cu Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, va asigura modificarea documentaţiei cadastrale în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri;
    2) va efectua proiectarea şi construcţia obiectului în conformitate cu prevederile Legii nr. 163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea lucrărilor de construcţie;
    3)  va organiza decopertarea stratului fertil de sol de pe suprafaţa amplasamentului menţionat.
    4. Se stabileşte că, în cazul în care pe parcursul a patru ani de la data publicării prezentei hotărîri nu va fi dată în exploatare infrastructura tehnică şi de producţie a Parcului Industrial „FAIP”, SRL „Venador-Prim” i se va retrage titlul de parc industrial, cu aplicarea prevederilor prevăzute de art.23 alin. (5) din Legea nr.182 din 15 iulie 2010 cu privire la parcurile industriale.
    [Pct.4 modificat prin HG772 din 29.09.17, MO356-359/06.10.17 art.878]

    PRIM-MINISTRU                                                    Iurie LEANCĂ

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                                   Andrian Candu
    Ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                                              Vasile Bumacov

    Nr. 918. Chişinău, 7 noiembrie  2014.