Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
    convocată la Geneva de consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi întrunindu-se la 5 iunie 1957, în a patruzecea sesiune a sa,
    examinând problema muncii forţate, fiind al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii,
    ţinând cont de prevederile Convenţiei privind munca forţată din 1930,
    luând în consideraţie, că Convenţia din 1926 privind sclavia prevede că vor fi luate toate măsurile necesare pentru aceea ca munca obligatorie sau forţată să nu ducă la condiţii analoage robiei, şi că Convenţia adiţională din 1956 privind abolirea sclaviei, comerţului cu sclavi şi instituţiilor şi obiceiurilor asemănătoare sclaviei prevede abolirea totală a sclaviei pentru datorii si a iobăgiei,
    având m vedere, că Convenţia din 1949 privind protecţia salariului prevede plata la timp a salariului şi interzice aplicarea cărorva sisteme de plată a salariului, care ar lipsi salariaţii de posibilitatea reală de plecare de la lucru, după ce a hotărât să adopte propuneri suplimentare ralativ la unele feluri de muncă forţată sau obligatorie, care reprezintă încălcarea drepturilor omului, enunţate în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi proclamate în Declaraţia Universală a drepturilor omului,
    după ce a decis ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
    adoptă la 25 iunie 1957, Convenţia următoare, care se va numi "Convenţia privind abolirea muncii forţate, 1957".
    Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifică prezenta Convenţie, se obligă să abolească şi să nu folosească munca forţată sau obligatorie sub orice formă:
    (a) ca mijloc de influenţă politică sau educaţională sau în calitate de măsură de pedeapsă pentru susţinerea sau exprimarea opiniilor politice sau convingerilor opuse celor stabilite de sistemul politic, social sau economic;
    (b) ca metodă de mobilizare şi folosire a forţei de muncă în scopurile dezvoltării economice;
    (c) ca mijloc de menţinere a disciplinei de muncă;
    (d) ca pedeapsă pentru participarea la greve;
    (e) ca mijloc de discriminare pe motive de apartenenţă rasială, socială, naţională sau religioasă.
    Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care ratifică prezenta Convenţie, se obligă să ia măsuri efective pentru a asigura abolirea imediată şi totală a muncii forţate sau obligatorii, specificate în articolul l al prezentei Convenţii.
    Ratificările formale ale prezentei Convenţii vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii care le va înregistra.
    1. Prezenta Convenţie nu va obliga decît membrii Organizaţiei Internaţionale ale Muncii, a căror ratificare va fi înregistrată ele Directorul General.
    2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrare de către Directorul General a primelor două ratificări din partea statelor membrilor.
    3. Drept urmare, această Convenţie va intra în vigoare pentru fiecare membru la expirarea a 12 luni de la înregistrarea ratificării sale.
    1. Orice stat membru care a ratificat prezenta Convenţie o poate denunţa la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării în vigoare iniţiale a convenţiei, printr-un act comunicat Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de către acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei.
    2. Orice stat membru care a ratificat prezenta Convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 a ui menţionată în paragraful precedent, nu va face uz de posibilitatea de a o denunţa, prevăzută de prezentul articol, se va obliga pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, în consecinţă, va putea denunţa prezenta Convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
    1. Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor rati-ficărilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de membrii Organizaţiei.
    2. Notificând membrilor organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratifi-cări care îi va fi comunicată, Directorul General va atrage atenţia acestora asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
    Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii va comunica Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a fi înregistrate, conform articolului 102 al Cartei Naţiunilor Unite, informaţii complete în legătură cu fiecare ratificare şi fiecare act de denunţare înregistrate conform articolelor precedente.
    Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administrare al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta Conferinţei Generale un raport asupra aplicării prezentei Convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
    1. În cazul în care Conferinţa va adopta o nouă convenţie care va revizuitotal sau parţial prezenta Convenţie şi dacă noua convenţie nu dispune altfel:
    a) ratificarea de către un stat membru a noiii convenţii de revizuire va antrena de plin drept, fără a se mai ţine seama de articolul 13 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei Convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
    b) cu începere de la data intrării în vigoare a noiii convenţii de revizuire, prezenta Convenţie va înceta să mai fie deschisă pentru ratificare de către statele membre.
    2. Prezenta Convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
    Versiunile franceză şi engleză ale prezentei Convenţii au egală valabilitate.
    Textul de mai sus este textul autentic al Convenţiei, aprobată în modul cuvenit de Conferinţa Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la a patruzecea sesiune a sa, care a avut loc la Geneva şi încheiată în ziua de 27 iunie 1957.
    Întru confirmarea celor de mai sus prezenta Convenţie a fost semnată la 4 iulie 1957.