_________________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 25 decembrie 1991, în varianta de la Stokholm

    1) Ţările cărora li se aplică prezenta convenţie sunt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale.
    2) Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mărcile de fabrică sau de comerţ, mărcile de serviciu, numele comercial şi indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurenţei neloiale.
    3) Proprietatea industrială se înţelege în sensul cel mai larg şi se aplică nu numai industriei şi comerţului propriu-zise, ci şi domeniului industriilor agricole şi extractive şi tuturor produselor fabricate sau naturale, ca de exemplu: vinuri, grăunţe, foi de tutun, fructe, vite, minereuri, ape minerale, bere, flori, făină.
    4) Printre brevetele de invenţie se numără diferitele feluri de brevete industriale admise de legislaţiile ţărilor uniunii, ca brevete de import, brevete de perfecţionare, brevete şi certificate adiţionale etc.
    1) Cetăţenii fiecărei ţări a uniunii se vor bucura în toate celelalte ţări ale uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă în prezent sau le vor acorda în viitor naţionalilor, aceasta fără a se prejudicia drepturile prevăzute în mod special de prezenta , convenţie, în consecinţă, ei se vor bucura de aceeaşi protecţie ca naţionalii şi de aceleaşi mijloace legale de apărare împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse naţionalilor.
    2) Totuşi, nici o condiţie cu privire la domiciliu sau la stabilirea în ţara în care este cerută protecţia nu poate fi pretinsă de la cetăţenii uniunii pentru folosirea vreunui drept de proprietate industrială.
    3) Sunt în mod expres rezervate dispoziţiile legislative ale fiecărei ţări a uniunii referitoare la procedura judiciară şi administrativă şi la competenţa, precum şi cele cu privire la alegerea domiciliului sau la instituirea unui mandatar, care ar fi impuse de legile privind proprietatea industrială.
    Sunt asimilaţi cetăţenilor ţărilor uniunii cetăţenii ţărilor care nu fac parte din uniune care sunt domiciliaţi sau care au întreprinderi industriale sau comerciale reale şi serioase pe teritoriul uneia dintre ţările uniunii.
    A. — 1) Cel care a depus în condiţii reglementare, într-una dintre ţările uniunii, o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate, de desen sau model industrial, de marca de fabrică sau de comerţ, sau succesorul său în drepturi, va beneficia, pentru a efectua depozitul în celelalte ţări, de un drept de prioritate în termenele precizate mai jos.
    2) Se recunoaşte ca dând naştere dreptului de prioritate orice depozit care are valoarea unui depozit naţional reglementar în virtutea legislaţiei naţionale a fiecărei ţări a uniunii sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate între ţările uniunii.
    3) Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusă cererea în ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a acestei cereri.
    B. — În consecinţă, depozitul efectuat ulterior într-una din celelalte ţări ale uniunii înainte de expirarea acestor termene nu va putea fi invalidat de fapte săvârşite între timp, cum ar fi mai ales un alt depozit, publicarea invenţiei sau exploatarea ei, punerea în vânzare a unor exemplare ale desenului sau modelului, folosirea mărcii, şi aceste fapte nu vor putea da naştere la nici un drept al terţilor şi la nici o posesiune personală. Drepturile câştigate de terţi înainte de ziua primei cereri care serveşte ca bază dreptului de prioritate sunt rezervate prin efectul legislaţiei interne a fiecărei ţări a uniunii.
    C. - 1) Termenele de prioritate menţionate mai sus vor fi de 12 luni pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi de 6 luni pentru desenele sau modelele industriale şi pentru mărcile de fabrică sau de comerţ.
    2) Aceste termene încep să curgă de la data depozitului primei cereri; ziua depozitului nu este cuprinsă în termen.
    3) Dacă ultima zi a termenului este o sărbătoare legală sau o zi în care biroul nu este deschis pentru primirea depozitelor de cereri în ţara în care se cere protecţia, termenul va fi prelungit până în prima zi lucrătoare care urmează.
    4) Va fi considerată ca primă cerere, a cărei dată de depunere va fi punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioară având acelaşi obiect ca o primă cerere anterioară în sensul alineatului 2 de mai sus, depusă în aceeaşi ţară a uniunii, cu condiţia ca la data depozitului cererii ulterioare această cerere anterioară să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă examenului public şi fără a lăsa să subziste drepturi, şi ca ea să nu fi servit încă de bază pentru revendicarea dreptului de prioritate.
    Cererea anterioară nu va mai putea servi în acest caz ca bază pentru revendicarea, dreptului de prioritate.
    D. — 1) Oricine va voi să se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior va trebui să facă o declaraţie indicând data şi ţara acestui depozit. Fiecare ţară va stabili termenul până la care va trebui făcută, cel mai târziu, această declaraţie.
    2) Aceste indicaţii vor fi menţionate în publicaţiile emise de administraţia competentă, în special pe brevete şi pe descrierile acestora.
    3) Ţările uniunii vor putea pretinde de la cel care face o declaraţie de prioritate să prezinte o copie a cererii (descriere, desene etc.) depuse anterior.
    Copia, certificată pentru conformitate de administraţia care a primit această cerere, va fi scutită de orice formă de legalizare şi va putea fi depusă în orice caz, fără nici o taxă, oricând în cadrul termenului de 3 luni de la depozitul cererii ulterioare. Se va putea pretinde ca această copie să fie însoţită de un certificat al datei depozitului, eliberat de această administraţie, şi de o traducere.
    4) Alte formalităţi nu vor putea fi cerute pentru declaraţia de prioritate, în momentul depunerii cererii. Fiecare ţară a uniunii va preciza consecinţele neândeplinirii formalităţilor prevăzute de prezentul articol, fără ca aceste consecinţe să poată depăşi pierderea dreptului de prioritate.
    5) Ulterior, vor putea fi cerute alte justificări.
    Cel care se prevalează de prioritatea unui depozit anterior va trebui să indice numărul acestui depozit; această indicaţie va fi publicată în condiţiile prevăzute la alineatul 2 de mai sus.
    E. — 1) Când un desen sau model industrial va fi depus într-o ţară în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decât cel stabilit pentru desene sau modele industriale.
    2) În afară de aceasta, este îngăduit a se depune într-o ţară un model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet, şi viceversa.
    F. — Nici o ţară a uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o cerere de brevet pentru motivul că depunătorul revendică priorităţi multiple, chiar dacă ele provin din ţări diferite, sau pentru motivul că o cerere care revendică una sau mai multe priorităţi conţine unul sau mai multe elemente care nu erau cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicată, cu condiţia, în ambele cazuri, să existe o unitate a invenţiei în sensul legii ţării respective.
    În ceea ce priveşte elementele care nu sunt cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicată, depozitul cererii ulterioare dă naştere unui drept de prioritate în condiţiile obişnuite.
    G. — 1) Dacă reiese din examinare că o cerere de brevet este complexă, solicitantul va putea să împartă cererea într-un anumit număr de cereri divizionare, păstrând ca dată a fiecăreia dintre ele data cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate.
    2) Solicitantul va putea de asemenea să împartă cererea de brevet din propria lui iniţiativă, păstrând ca dată a fiecărei cereri divizionare data cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. Fiecare ţară a uniunii va avea facultatea să precizeze condiţiile în care va fi admisă această divizare.
    H. — Prioritatea nu poate fi refuzată pentru motivul că anumite elemente ale invenţiei pentru care se revendică prioritatea nu figurează printre revendicările formulate în cererea depusă în ţara de origine, cu condiţia ca din ansamblul documentaţiei depuse odată cu cererea să reiasă în mod precis elementele respective.
    I. — 1) Cererile de certificate de autor de invenţie depuse într-o ţară în care depunătorii au dreptul să ceară la alegere fie un brevet de invenţie, fie un certificat de autor de invenţie, vor da naştere dreptului de prioritate instituit de prezentul articol, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi efecte ca cererile de brevete de invenţie.
    2) Într-o ţară în care depunătorii au dreptul să ceară la alegere fie un brevet de invenţie, fie un certificat de autor de invenţie, cel care cere un certificat de autor de invenţie va beneficia, în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol aplicabile cererilor de brevete, de dreptul de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet de invenţie, de model de utilitate sau de certificat de autor de invenţie.
    1) Brevetele cerute în diferitele ţări ale uniunii de cetăţeni ai uniunii vor fi independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte ţări, membre sau nu ale uniunii.
    2) Această dispoziţie trebuie înţeleasă în mod absolut, în special în sensul că brevetele cerute în cursul termenului de prioritate sunt independente atât din punct de vedere al cauzelor de nulitate şi de decădere, cât şi din punct de vedere al duratei lor normale.
    3) Ea se aplică tuturor brevetelor care există la data intrării sale în vigoare.
    4) Ea se va aplica de asemenea, în cazul aderării unor ţări noi, brevetelor care vor exista de o parte şi de alta la data aderării.
    5) Brevetele obţinute cu beneficiul priorităţii se vor bucura, în diferitele ţări ale uniunii, de o durată egală aceleia de care ele s-ar bucura dacă ar fi cerute sau eliberate fără beneficiul priorităţii.
    Inventatorul are dreptul să fie menţionat ca atare în brevet
    Eliberarea unui brevet nu va putea fi refuzată şi un brevet nu va putea fi invalidat pentru motivul că vânzarea produsului brevetat sau obţinut printr-un procedeu brevetat este supusă unor restricţii sau îngrădiri care rezultă din legislaţia naţională.
    A. — 1) Introducerea de către brevetat, în ţara în care a fost acordat brevetul, de obiecte fabricate în orice altă ţară a uniunii, nu va avea ca urmare decăderea din drepturile conferite de brevet.
    2) Fiecare ţară a uniunii va putea lua măsuri legislative care să prevadă concesiunea de licenţe obligatorii, pentru a preveni abuzurile care ar putea să rezulte din exercitarea dreptului exclusiv conferit de brevet, ca de exemplu în caz de neexploatare.
    3) Decăderea din drepturile conferite de brevet nu va putea fi prevăzută decât pentru cazul în care concesiunea de licenţe obligatorii s-ar fi dovedit insuficientă pentru a preveni aceste abuzuri. Nici o acţiune în decădere sau în anulare a unui brevet nu va putea fi introdusă înainte de expirarea a doi ani de la concesiunea primei licenţe obligatorii.
    4) O licenţă obligatorie nu va putea fi cerută din cauză de neexploatare sau de insuficientă exploatare înainte de expirarea unui termen de patru ani de la depozitul cererii de brevet, sau de trei ani de la acordarea brevetului, termenul care expiră cel mai târziu fiind cel care se aplică; ea va fi refuzată dacă brevetatul îşi justifică lipsa de acţiune cu motive valabile. O astfel de licenţă obligatorie va fi neexclusivă şi ea nu va putea fi transmisă, nici chiar sub forma de concesiune de sub-licenţă, decât împreună cu partea din întreprindere sau din fondul de comerţ care exploatează licenţa respectivă.
    5) Dispoziţiile de mai sus vor fi aplicabile modelelor de utilitate sub rezerva modificărilor necesare.
    B. — Protecţia desenelor şi modelelor industriale nu poate fi atinsă de decădere în nici un fel, nici din cauza lipsei de exploatare, nici pentru introducerea de obiecte la fel cu cele care sunt protejate.
    C. — 1) Dacă, într-o ţară, folosirea mărcii înregistrate este obligatorie, înregistrarea nu va putea fi anulată decât după un termen echitabil şi numai dacă cel interesat nu justifică motivele lipsei sale de acţiune.
    2) Folosirea unei mărci de fabrică sau de comerţ de către proprietarul ei, sub formă care diferă prin anumite elemente care nu modifică caracterul distinctiv al mărcii în forma sub care ea a fost înregistrată într-una dintre ţările uniunii, nu va avea ca urmare invalidarea înregistrării şi nu va restrânge protecţia acordată mărcii.
    3) Folosirea simultană a aceleiaşi mărci pe produse identice sau similare, de către întreprinderi industriale sau comerciale considerate coproprietare ale mărcii în baza dispoziţiilor legii naţionale a ţării în care este cerută protecţia, nu va împiedica înregistrarea şi nu va reduce nicicum protecţia acordată acestei mărci în oricare altă ţară a uniunii, cu condiţia ca această folosire să nu aibă ca efect inducerea în eroare a publicului şi să nu fie contrară interesului public.
    D. — Pentru recunoaşterea dreptului nu se va pretinde pe produs nici un fel de semn sau de menţiune a brevetului, a modelului de utilitate, a înregistrării mărcii de fabrică sau de comerţ, sau a depozitului desenului sau modelului industrial.
    1) Un termen de graţie, care va trebui să fie de cel puţin 6 luni, va fi acordat pentru plata taxelor prevăzute pentru menţinerea drepturilor de proprietate industrială, în schimbul achitării unei taxe suplimentare, dacă aceasta este impusă de legislaţia naţională.
    2) Ţările uniunii au dreptul să prevadă revalidarea brevetelor de invenţie decăzute ca urmare a neplăţii taxelor.
    În nici una dintre ţările uniunii nu se va considera că se aduce vreo atingere drepturilor brevetatului prin:
    1. folosirea, la bordul navelor celorlalte ţări ale uniunii, a mijloacelor care formează obiectul brevetului său, şi anume în corpul navei, în maşini, aparate de manevră, echipament de navigaţie şi alte accesorii, atunci când aceste nave vor pătrunde în mod temporar sau accidental în apele ţării, cu condiţia ca această folosire să fie făcută exclusiv pentru trebuinţele navei;
    2. Folosirea mijloacelor care formează obiectul brevetului său în construcţia sau funcţionarea vehiculelor aeriene sau terestre aparţinând celorlalte ţări ale uniunii sau a accesoriilor acestor vehicule, atunci când acestea vor pătrunde în mod temporar sau accidental în ţara respectivă.
    Atunci când un produs este introdus într-o ţară a uniunii în care există un brevet care protejează un procedeu de fabricaţie a acestui produs, brevetatul va avea, faţă de produsul introdus, toate drepturile pe care legislaţia ţării de import i le acordă, pe baza brevetului de procedeu, asupra produselor fabri-cate însăşi în ţară.
    Desenele şi modelele industriale vor fi protejate în toate ţările uniunii.
    1) Condiţiile de depunere şi de înregistrare a mărcilor de fabrică sau de comerţ vor fi stabilite în fiecare ţară a uniunii de legislaţia naţională.
    2) Totuşi, o marcă depusă de un cetăţean al unei ţări a uniunii într-o altă ţară a uniunii nu va putea fi refuzată sau invalidată pentru motivul că ea nu ar fi fost depusă, înregistrată sau reînnoită în ţara de origine.
    3) O marcă înregistrată reglementar într-una dintre ţările uniunii va fi considerată ca independentă de mărcile înregistrate în celelalte ţări ale uniunii, inclusiv ţara de origine.
    1) Ţările uniunii se obligă, fie din oficiu dacă legislaţia ţării o îngăduie, fie la cererea celui interesat, să refuze sau să invalideze înregistrarea şi să interzică folosirea unei mărci de fabrică sau de comerţ care constituie o reproducere, imitaţie sau traducere putând crea confuzie, a unei mărci pe care autoritatea competentă a ţării de înregistrare sau de folosire o va considera că este notoriu cunoscută ca fiind deja marca unei persoane admise să beneficieze de prezenta convenţie şi ca fiind folosită pentru produse identice sau similare. Se va proceda la fel atunci când partea esenţială a mărcii constituie o reproducere a unei astfel de mărci notoriu cunoscute, sau o imitaţie putând fi confundată cu aceasta.
    2) Un termen de cel puţin 5 ani de la data înregistrării va trebui acordat pentru a se cere radierea unei astfel de mărci.Ţarile uniunii vor putea să prevadă un termen în care să fie cerută interzicerea folosirii.
    3) Nici un termen nu va fi stabilit pentru depunerea cererilor de radiere sau de interzicere a folosirii mărcilor înregistrate sau folosite cu rea-credinţă.
    1) a) Ţările uniunii convin să refuze sau să invalideze înregistrarea şi să interzică prin măsuri corespunzătoare folosirea, fără autorizaţia organelor competente, fie ca mărci de fabrică sau de comerţ, fie ca elemente ale acestor mărci, a stemelor, drapelelor şi altor embleme de stat ale ţărilor uniunii, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de garanţie adoptate de către ele, precum şi a oricăror imitaţii de blazoane.
    b) Dispoziţiile de sub litera (a) de mai sus se aplică de asemenea stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale uniunii, cu excepţia stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţiale sau denumiri care au format deja obiectul unor acorduri internaţionale în vigoare, menite să asigure protecţia lor.
    c) Nici o ţară a uniunii nu este obligată să aplice dispoziţiile de sub litera (b) de mai sus în dauna titularilor de drepturi câştigate cu bună-credinţă înainte de intrarea în vigoare, în ţara respectivă, a prezentei convenţii. Ţările uniunii nu sunt obligate să aplice aceste dispoziţii atunci când folosirea sau înregistrarea prevăzută sub litera (a) de mai sus nu este de natură să sugereze publicului existenţa unei legături între organizaţia în cauză şi stemele, drapelele, emblemele, iniţialele sau denumirile respective, sau dacă această folosire sau înregistrare nu este în mod vădit de natură a înşela publicul cu privire la existenţa unei legături între cel care le foloseşte şi organizaţie.
    2) Interzicerea semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie se a aplica numai în cazurile când mărcile în care ele vor fi cuprinse vor fi destinate să fie folosite pentru mărfuri de acelaşi fel sau de fel asemănător.
    3) a) Pentru aplicarea acestor dispoziţii, ţările uniunii convin să-şi comunice reciproc, prin intermediul biroului internaţional, lista emblemelor de stat, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de garanţie pe care doresc sau vor dori să le pună, în măsură absolută sau în anumite limite, sub protecţia prezentului articol, precum şi orice modificări ulterioare ale acestei liste.
    Fiecare ţară a uniunii va pune în timp util la dispoziţia publicului listele care i-au fost notificate.
    Totuşi, în ceea ce priveşte drapelele statelor, această notificare nu este obligatorie.
    b) Dispoziţiile de sub litera (b) a alineatului l al prezentului articol nu sunt aplicabile decât stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale pe care acestea le-au comunicat ţărilor uniunii prin intermediul biroului internaţional.
    4) Orice ţară a uniunii va putea, în termen de 12 luni de la primirea notificării, să transmită ţării sau organizaţiei internaţionale interguvernamentale interesate eventualele sale obiecţii, prin intermediul biroului internaţional.
    5) Pentru drapelele statelor, măsurile prevăzute la alineatul l de mai sus se vor aplica numai mărcilor înregistrate după 6 noiembrie 1925.
    6) Pentru emblemele de stat altele decât drapelele, pentru semnele şi sigiliile oficiale ale ţărilor uniunii şi pentru stemele, drapelele şi alte embleme, iniţialele sau denumirile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, aceste dispoziţii nu se vor putea aplica decât mărcilor înregistrate după mai mult de 2 luni de la primirea notificării prevăzute la alineatul 3 de mai sus.
    7) În caz de rea-credinţă, ţările vor putea să radieze chiar şi mărcile înregistrate înainte de 6 noiembrie 1925 şi care comportă embleme de stat, semne şi sigilii.
    8) Cetăţenii fiecărei ţări care vor fi autorizaţi să folosească emblemele de stat, semnele şi sigiliile ţării lor vor putea să le folosească chiar atunci când există o similitudine cu cele aparţinând altei ţări.
    9) Ţările uniunii se obligă să interzică folosirea neautorizată, în comerţ, a stemelor de stat ale celorlalte ţări ale uniunii, atunci când această folosire ar fi de natură să inducă în eroare cu privire la originea produselor.
    10) Dispoziţiile precedente nu constituie un obstacol pentru exercitarea dreptului pe care îl au ţările de a refuza sau de a invalida, prin aplicarea punctului 3 de la litera B a articolului 6 quinquies, mărcile care conţin, fără autorizaţie, steme, drapele şi alte embleme de stat, sau semne şi sigilii oficiale adoptate de o ţară a uniunii, precum şi semne distinctive ale organizaţiilor internaţionale interguvernamentale menţionate la alineatul l de mai sus.
    1) Atunci când, în conformitate cu legislaţia unei ţări a uniunii, cesiunea unei mărci nu este valabilă decât dacă este efectuată în acelaşi timp cu transferul întreprinderii sau al fondului de comerţ căruia îi aparţine marca, va fi suficient pentru a se admite valabilitatea cesiunii, ca partea din întreprindere sau din fondul de comerţ situată în acea ţară să fie transmisă cesionarului, cu dreptul exclusiv de a fabrica sau de a vinde în ţara respectivă produsele însemnate cu marca cedată.
    2) Această dispoziţie nu impune ţărilor uniunii obligaţia de a considera ca valabil transferul unei mărci a cărei folosire de către cesionar ar fi, de fapt, de natură să inducă publicul în eroare, mai ales cu privire la provenienţa, la natura sau la calităţile esenţiale ale produselor pe care se aplică marca.
    A. — 1) Orice marcă de fabrică sau de comerţ înregistrată reglementar în ţara de origine va fi admisă la depunere şi va fi protejată, întocmai aşa cum este ea, în celelalte ţări ale uniunii, sub rezerva celor indicate în prezentul articol. Aceste ţări vor putea să ceară, înainte de a proceda la înregistrarea definitivă, să fie prezentat certificatul de înregistrare a mărcii în ţara de origine, eliberat de autoritatea competentă. Pentru acest certificat nu se va cere nici o formă de legalizare.
    2) Va fi considerată ca ţară de origine acea ţară a uniunii în care depunătorul are o întreprindere industrială sau comercială reală şi serioasă şi, dacă el nu are o astfel de întreprindere în uniune, acea ţară a uniunii în care se află domiciliul său şi, dacă el nu are un domiciliu în cadrul uniunii, ţara naţionalităţii sale, în cazul când el este cetăţean al unei ţări a uniunii.
    B. — Mărcile de fabrică sau de comerţ la care se referă prezentul articol nu vor putea fi refuzate de la înregistrare sau invalidate decât în următoarele cazuri:
    1. Când ele sunt de natură să aducă atingere anumitor drepturi câştigate de terţi în ţara în care se cere protecţia;
    2. Când ele sunt lipsite de orice caracter distinctiv sau când sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii putând să servească, în comerţ, pentru a indica felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, locul de origine al produselor sau data producţiei, sau când ele au devenit uzuale în vorbirea curentă sau în practica comercială cinstită şi constantă din ţara în care se cere protecţia;
    3. Când ele sunt contrare moralei sau ordinii publice şi, mai ales, când sunt de natură să înşele publicul. O marcă nu va putea fi considerată ca fiind contrară ordinii publice pentru singurul motiv că ea nu este conformă cu o oarecare dispoziţie a legislaţiei cu privire la mărci, cu excepţia cazului când această dispoziţie se referă ea însăşi la ordinea publică.
    C. — 1) Pentru a se aprecia dacă marca este susceptibilă de protecţie, va trebui să se ţină seama de toate circumstanţele de fapt, mai ales de durata folosirii mărcii.
    2) Nu vor putea fi refuzate în celelalte ţări ale uniunii mărcile de fabrică sau de comerţ pentru singurul motiv că ele se deosebesc de mărcile protejate în ţara de origine numai prin unele elemente, care nu alterează caracterul distinctiv şi nu modifică identitatea mărcilor, în forma sub care acestea au fost înregistrate în ţara de origine.
    D. — Nimeni nu va putea beneficia de dispoziţiile prezentului articol dacă marca pentru care se revendică protecţia nu este înregistrată în ţara de origine.
    E. — Totuşi, în nici un caz reînnoirea înregistrării unei mărci în ţara de origine nu va atrage obligaţia de reînnoire a înregistrării în celelalte ţări ale uniunii în care a fost înregistrată marca.
    F. — Beneficiul priorităţii rămâne câştigat pentru depozitele de mărci efectuate în termenul prevăzut la articolul 4, chiar atunci când înregistrarea în ţara de origine nu are loc decât după expirarea acestui termen.
    Ţările uniunii se obligă să protejeze mărcile de serviciu. Ele nu sunt obligate să prevadă înregistrarea acestor mărci.
    1) Dacă agentul sau reprezentantul celui care este titularul unei mărci într-una dintre ţările uniunii va cere, fără autorizaţia acestui titular, înregistrarea pe propriul său nume a mărcii respective în una sau mai multe din aceste ţări, titularul va avea dreptul să se opună înregistrării cerute sau să reclame radierea ei sau, dacă legea ţării îngăduie aceasta, să ceară transferul înregistrării în favoarea sa, afară de cazul în care agentul sau reprezentantul va aduce o justificare faptelor sale.
    2) Titularul mărcii va avea dreptul, sub rezerva alineatului l de mai sus, să se opună folosirii mărcii de către agentul sau reprezentantul său, dacă el nu a autorizat această folosire.
    3) Legislaţiile naţionale pot să prevadă un termen echitabil în care titularul unei mărci va trebui să valorifice drepturile prevăzute de prezentul articol.
    Natura produsului pe care trebuie să fie aplicată marca de fabrică sau de comerţ nu poate, în nici un caz, să constituie un obstacol pentru înregistrarea mărcii.
    1) Ţările uniunii se obligă să admită la depunere şi să protejeze mărcile colective aparţinând unor grupări colective a căror existenţă nu este contrară legii ţării de origine, chiar dacă aceste grupări colective nu posedă o întreprindere industrială sau comercială.
    2) Fiecare ţară va stabili condiţiile speciale în care va fi protejată o marcă colectivă şi va putea să refuze protecţia, dacă această marcă este contrară interesului public.
    3) Totuşi, protecţia acestor mărci nu va putea fi refuzată unei grupări colective a cărei existenţă nu este contrară legii ţării de origine, pentru motivul că această grupare colectivă nu este stabilită în ţara în care este cerută protecţia, sau că nu este constituită în conformitate cu legislaţia acestei ţări.
    Numele comercial va fi protejat în toate ţările uniunii, fără obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ.
    1) Orice produs care poartă în mod ilicit o marcă de fabrică sau de comerţ sau un nume comercial va fi sechestrat la importul său în acele ţări ale uniunii în care această marcă sau acest nume comercial are dreptul la protecţia legală.
    2) Sechestrarea va fi de asemenea efectuată în ţara în care a avut loc aplicarea ilicită, sau în ţările în care a fost importat produsul.
    3) Sechestrarea va fi efectuată la cererea fie a procuraturii, fie a oricărei alte autorităţi competente, fie a unei părţi interesate, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu legislaţia internă a fiecărei ţări.
    4) Autorităţile nu vor fi obligate să efectueze sechestrarea în caz de tranzit.
    5) Dacă legislaţia unei ţări nu admite sechestrarea la import, aceasta va fi înlocuită cu prohibirea importului sau cu sechestrarea în interior.
    6) Dacă legislaţia unei ţări nu admite nici sechestrarea la import, nici prohibirea importului, nici sechestrarea în interior, aceste măsuri vor fi înlocuite pană la modificarea corespunzătoare a legislaţiei, cu acţiunile şi mijloacele pe care legea ţării respective le-ar asigura, în astfel de cazuri, cetăţenilor săi.
    1) Dispoziţiile articolului precedent vor fi aplicabile în cazul folosirii directe sau indirecte a unei indicaţii false cu privire la provenienţa produsului sau la identitatea producătorului, a fabricantului sau a comerciantului.
    2) Va fi in orice caz recunoscut ca parte interesată, fie că este o persoană fizică sau juridică, oricare producător, fabricant sau comerciant angajat în producerea, fabricarea sau comerţul acestui produs şi care este stabilit fie în localitatea fals indicată ca loc de provenienţă, fie în regiunea în care este situată această localitate, fie în ţara fals indicată, fie în ţara în care este folosită falsa indicaţie de provenienţă.
    1) Ţările uniunii sunt obligate să asigure cetăţenilor uniunii o protecţie efectivă împotriva concurenţei neloiale.
    2) Constituie un act de concurenţă neloială orice act de concurenţă contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială.
    3) Vor trebui să fie interzise mai ales:
    a) orice fapte care sunt de natură să creeze, prin oricare mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
    b) afirmaţiile false, în exercitarea comerţului, care sunt de natură a discredita întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
    c) indicaţiile sau afirmaţiile a căror folosire, în exercitarea comerţului, este susceptibilă să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la întrebuinţare sau cantitatea mărfurilor.
    1) Ţările uniunii se obligă să asigure cetăţenilor celorlalte ţări ale uniunii mijloace legale corespunzătoare pentru reprimarea eficace a tuturor faptelor prevăzute la articolele 9, 10 şi 10 bis.
    2) În afară de aceasta, ele se obligă să prevadă măsuri care să permită sindicatelor şi asociaţiilor care reprezintă pe industriaşii, producătorii sau comercianţii interesaţi şi a căror existenţă nu este contrară legilor ţărilor lor, să acţioneze în justiţie sau în faţa autorităţilor administrative, în vederea reprimării faptelor prevăzute la articolele 9, 10 şi 10 bis, în măsura în care legea ţării în care este cerută protecţia îngăduie aceasta sindicatelor şi asociaţiilor din ţara respectivă.
    1) Ţările uniunii vor acorda, în conformitate cu legislaţia lor internă, protecţia temporară invenţiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, precum şi mărcilor de fabrică sau de comerţ, pentru produsele care vor figura la expoziţiile internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia dintre ele.
    2) Această protecţie temporară nu va prelungi termenele prevăzute la articolul 4. Dacă, mai târziu, este invocat dreptul de prioritate, administraţia fiecărei ţări va putea stabili ca termenul să curgă de la data introducerii produsului în expoziţie.
    3) Fiecare ţară va putea să ceară, ca dovadă a identităţii obiectului expus şi a datei de introducere, documentele justificative pe care le va considera necesare.
    1) Fiecare dintre ţările uniunii se obligă să stabilească un serviciu special al proprietăţii industriale şi un birou central de primire al depozitelor, pentru comunicarea către public, a brevetelor de invenţie, a modelelor de utilitate, a desenelor sau modelelor industriale şi a mărcilor de fabrică sau de comerţ.
    2) Acest serviciu va edita o publicaţie periodică oficială. El va publica în mod regulat:
    a) numele titularilor brevetelor acordate, cu o scurtă descriere a invenţiilor brevetate;
    b) reproducerea mărcilor înregistrate.
    1) a) Uniunea are o adunare constituită din ţările uniunii care sunt legate de articolele 13 până la 17.
    b) Guvernul fiecărei ţări este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi.
    c) Cheltuielile fiecărei delegaţii sunt suportate de guvernul care a desemnat-o.
    2) a) Adunarea:
    i) se ocupă de toate problemele care se referă la menţinerea şi la dezvoltarea uniunii şi la aplicarea prezentei convenţii;
    ii) dă directive Biroului internaţional al proprietăţii intelectuale (denumit în cele ce urmează "biroul internaţional"), prevăzut de convenţia care instituie Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (denumită în cele ce urmează "organizaţia"), cu privire la pregătirea conferinţelor de revizuire, acordând cuvenita consideraţie observaţiilor acelor ţări ale uniunii care nu sunt legate de articolele 13 până la 17;
    iii) examinează şi aprobă rapoartele şi activitatea directorului general al organizaţiei referitoare la uniune şi dă acestuia toate directivele utile în problemele care sunt de competenţa uniunii;
    iv) alege membrii comitetului executiv al adunării;
    v) examinează şi aprobă rapoartele şi activitatea comitetului său executiv şi dă directive acestuia;
    vi) stabileşte programul, adoptă bugetul bienal al uniunii şi aprobă bilanţul ei;
    vii) adoptă regulamentul financiar al uniunii;
    inii) creează comitetele de experţi şi grupurile de lucru pe care ea le consideră utile pentru realizarea obiectivelor uniunii;
    ix) hotărăşte care sunt ţările nemembre ale uniunii şi care sunt organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale care pot fi admise la întrunirile sale în calitate de observatori;
    x) adoptă modificările articolelor 13 până la 17;
    xi) întreprinde orice altă acţiune potrivită pentru realizarea obiectivelor uniunii;
    xii) îndeplineşte orice alte sarcini pe care le implică prezenta convenţie;
    xiii) exercită drepturile pe care i le conferă convenţia care instituie organizaţia, sub rezerva ca ea să le fi acceptat.
    b) Asupra problemelor care interesează de asemenea şi alte uniuni admini-strate de organizaţie, adunarea statuează având cunoştinţă de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.
    3) a) Sub rezerva dispoziţiilor subalineatului (b) un delegat nu poate să reprezinte decât o singură ţară.
    b) Acele ţări ale uniunii grupate în virtutea unui aranjament special în cadrul unui oficiu comun având, pentru fiecare dintre ele, caracterul serviciului naţional de proprietate industrială prevăzut la articolul 12, pot fi reprezentate în ansamblul lor, în cursul discuţiilor, de către una dintre ele.
    4) a) Fiecare ţară membră a adunării dispune de un vot.
    b) Jumătate din ţările membre ale adunării constituie cvorumul.
    c) Cu toate dispoziţiile subalineatului (b), dacă, în timpul unei sesiuni, numărul ţărilor reprezentate este mai mic de jumătate dar este egal sau mai mare de o treime a ţărilor membre ale adunării, aceasta poate lua hotărâri; totuşi, hotărârile adunării, cu excepţia celor care se referă la procedura sa, nu devin executorii decât atunci când sunt îndeplinite condiţiile care urmează. Biroul internaţional comunică aceste hotărâri ţârilor membre ale adunării care nu au fost reprezentate, invitându-le ca, în termen de 3 luni de la data comunicării, ele să exprime în scris votul sau abţinerea lor. Dacă, la expirarea acestui termen, numărul de ţări care şi-au exprimat astfel votul sau abţinerea este cel puţin egal cu numărul de ţări care a lipsit pentru a se atinge cvorumul în timpul sesiunii, hotărârile respective devin executorii cu condiţia ca, totodată, să fie întrunită majoritatea necesară.
    d) Sub rezerva dispoziţiilor articolului 17 (2), hotărârile adunării se iau cu o majoritate de două treimi a voturilor exprimate.
    e) Abţinerea nu este considerată ca vot.
    5) a) Sub rezerva subalineatului (b), un delegat nu poate să voteze decât în numele unei singure ţări.
    c) Ţările uniunii prevăzute la alineatul 3 (b) se străduiesc, ca regulă generală, să fie reprezentate la sesiunile adunării de propriile lor delegaţii. Totuşi, dacă din motive excepţionale una dintre aceste ţări nu poate să fie reprezentată de propria sa delegaţie, ea poate să dea delegaţiei alteia dintre aceste ţări împuternicirea de a vota în numele său, convenindu-se că o delegaţie nu poate să voteze prin mandat decât pentru o singură ţară. Orice împuternicire dată în acest scop trebuie să constituie obiectul unui act semnat de conducătorul statului sau de ministrul competent.
    6) Ţările uniunii care nu sunt membre ale adunării sunt admise la întrunirile ei în calitate de observatori.
    7) a) Adunarea se întruneşte o dată la fiecare 2 ani în sesiune ordinară în baza convocării directorului general şi, în afara cazurilor excepţionale, în cursul aceleiaşi perioade şi în acelaşi loc cu adunarea generală a organizaţiei.
    b) Adunarea se întruneşte în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, la cererea comitetului executiv sau la aceea a unui sfert din ţările membre ale adunării.
    8) Adunarea adoptă regulamentul său intern.
    1) Adunarea are un comitet executiv.
    2) a) Comitetul executiv este constituit din ţările alese de adunare dintre ţările membre ale acesteia, în afară de aceasta, ţara pe al cărei teritoriu se află sediul organizaţiei dispune, din oficiu, de un loc în comitet, sub rezerva dispoziţiilor articolului 16 (7), (b).
    b) Guvernul fiecărei ţări membre a comitetului executiv este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi.
    c) Cheltuielile fiecărei delegaţii sunt suportate de guvernul care a desemnat-o.
    3) Numărul de ţări membre ale comitetului executiv corespunde cu sfertul numărului de ţări membre ale adunării. La calcularea numărului de locuri care vor trebui completate, restul care rămâne după împărţirea la patru nu este luat în consideraţie.
    4) La alegerea membrilor comitetului executiv, adunarea ţine seama de o repartiţie geografică echitabilă şi de necesitatea tuturor ţărilor participante la aranjamentele instituite în legătură cu uniunea, de a face parte din ţările care alcătuiesc comitetul executiv.
    5) a) Membrii comitetului executiv rămân în funcţiune de la închiderea sesiunii adunării în cursul căreia ei au fost aleşi, până la sfârşitul următoarei sesiuni ordinare a adunării.
    b) Membrii comitetului executiv pot fi realeşi în limita a maximum două treimi dintre ei.
    c) Adunarea reglementează modurile de alegere şi eventuală realegere a membrilor comitetului executiv.
    6) a) Comitetul executiv:
    i) pregăteşte proiectul de ordine de zi a adunării;
    ii) supune adunării propuneri cu privire la proiectele de program şi buget bienal al uniunii, pregătite de directorul general;
    iii) (exclus);
    iv) supune adunării, cu comentarii corespunzătoare, rapoartele periodice ale directorului general şi rapoartele anuale de verificare a gestiunii;
    v) ia toate măsurile utile în vederea executării de către directorul general a programului uniunii, în conformitate cu hotărârile adunării şi ţinând seama de situaţiile care survin între două sesiuni ordinare ale adunării;
    vi) îndeplineşte orice alte sarcini care îi sunt atribuite prin prezenta convenţie.
    b) Asupra problemelor care interesează de asemenea şi alte uniuni admini-strate de organizaţie, comitetul executiv statuează având cunoştinţă de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.
    7) a) Comitetul executiv se întruneşte o dată pe an în sesiune ordinară în baza convocării directorului general, pe cât posibil în aceeaşi perioadă şi în acelaşi loc cu comitetul de coordonare al organizaţiei.
    b) Comitetul executiv se întruneşte în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, fie din iniţiativa lui, fie la cererea preşedintelui sau a unui sfert din membrii comitetului executiv.
    8) a) Fiecare membru al comitetului executiv dispune de un vot.
    b) Jumătate din ţările membre ale comitetului executiv constituie cvorumul.
    c) Hotărârile se iau cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.
    d) Abţinerea nu este considerată ca vot.
    e) Un delegat nu poate să reprezinte decât o singură ţară şi nu poate să voteze decât în numele acesteia.
    9) Ţările uniunii care nu sunt membre ale comitetului executiv sunt admise la întrunirile acestuia în calitate de observatori.
    10) Comitetul executiv adoptă regulamentul său intern.
    1) a) Sarcinile administrative care revin uniunii sunt asigurate de biroul internaţional, care succedă biroului uniunii reunit cu biroul uniunii instituit de Convenţia internaţională pentru protecţia operelor literare şi artistice.
    b) Biroul internaţional asigură în special secretariatul diferitelor organe ale uniunii.
    c) Directorul general al organizaţiei este cel mai înalt funcţionar al uniunii, pe care o reprezintă.
    2) Biroul internaţional adună şi publică informaţiile cu privire la protecţia proprietăţii industriale. Fiecare ţară a uniunii comunică cât se poate de curând biroului internaţional textul oricărei legi noi, precum şi orice texte oficiale referitoare la protecţia proprietăţii industriale, în afară de aceasta, fiecare ţară pune la dispoziţia biroului internaţional toate publicaţiile emise de serviciile sale competente în materie de proprietate industrială şi care se referă direct la protecţia proprietăţii industriale, considerate de biroul internaţional ca prezentând interes pentru activitatea lui.
    3) Biroul internaţional publică un periodic lunar.
    4) Biroul internaţional procură oricărei ţări a uniunii, la cererea ei, informaţii cu privire la problemele care se referă la protecţia proprietăţii industriale.
    5) Biroul internaţional efectuează studii şi asigură servicii menite să faciliteze protecţia proprietăţii industriale.
    6) Directorul general şi oricare dintre membrii personalului desemnat de el participă, fără drept de vot, la toate întrunirile adunării, ale comitetului executiv şi ale oricărui alt comitet de experţi sau grup de lucru. Directorul general sau un membru al personalului desemnat de el este din oficiu secretarul acestor organe.
    7) a) Biroul internaţional pregăteşte, în baza directivelor adunării şi în cooperare cu comitetul executiv, conferinţele de revizuire a dispoziţiilor convenţiei, altele decât cele prevăzute de articolele 13 până la 17.
    b) Biroul internaţional poate să consulte organizaţii interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale pentru pregătirea conferinţelor de revizuire.
    c) Directorul general şi persoanele desemnate de el participă la discuţii la aceste conferinţe fără drept de vot.
    8) Biroul internaţional execută orice alte sarcini care îi sunt atribuite.
    1) a) Uniunea are un buget.
    b) Bugetul uniunii cuprinde încasările şi cheltuielile proprii ale uniunii, contribuţia acesteia la bugetul cheltuielilor comune ale uniunilor, precum şi, dacă este cazul, suma pusă la dispoziţia bugetului conferinţei organizaţiei.
    c) Sunt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor, cheltuielile care nu sunt atribuite exclusiv uniunii, ci de asemenea unei alte sau unor alte uniuni administrate de organizaţie. Partea uniunii la aceste cheltuieli comune este proporţionala cu interesul pe care îl prezintă pentru ea aceste cheltuieli.
    2) Bugetul uniunii este stabilit ţinând seama de cerinţele de coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de organizaţie.
    3) Mijloacele de finanţare ale bugetului uniunii sunt următoarele:
    i) contribuţiile ţărilor uniunii;
    ii) taxele şi sumele datorate pentru serviciile pe care le face biroul internaţional în numele uniunii;
    iii) produsul vânzării publicaţiilor biroului internaţional referitoare la uniune şi drepturile aferente acestor publicaţii;
    iv) donaţiile, legatele şi subvenţiile;
    v) chiriile, dobânzile şi alte diverse venituri.
    4) a) Pentru a determina partea de contribuţie la buget a unei ţări, fiecare ţară a uniunii este încadrată într-o clasă şi ea plăteşte contribuţiile sale anuale în baza unui număr de unităţi stabilit după cum urmează:
    Clasa I 25
    Clasa II 20
    Clasa III 15
    Clasa IV 10
    Clasa V 5
    Clasa VI 3
    Clasa VII l
    b) Dacă nu a făcut-o în prealabil, fiecare ţară indică, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, clasa în care doreşte să fie încadrată. Ea va putea să schimbe clasa. Dacă ţara îşi va alege o clasă inferioară, ea va trebui să informeze adunarea despre aceasta, în cursul uneia dintre sesiunile ordinare. O astfel de schimbare îşi produce efectul la începutul anului calendaristic care urmează sesiunii respective.
    c) Contribuţia anuală a fiecărei ţări este constituită dintr-o sumă al cărei raport faţă de suma globală a contribuţiilor anuale ale tuturor ţărilor la bugetul uniunii este la fel cu raportul dintre numărul de unităţi al clasei în care este încadrată ţara respectivă şi numărul total al unităţilor pe ansamblul acestor ţări.
    d) Contribuţiile se datorează la l ianuarie al fiecărui an.
    e) O ţară care este în întârziere cu plata contribuţiilor sale nu poate să exercite dreptul său de vot în nici unul din organele uniunii în care este membră, dacă totalul restanţelor sale este egal sau superior sumei contribuţiilor pe care ea le datorează pentru ultimii 2 ani întregi expiraţi. Totuşi, o astfel de ţară poate fi autorizată să-şi păstreze exerciţiul dreptului de vot în cadrul acestui organ, atât timp cât acesta apreciază că întârzierea se datorează unor împrejurări excepţionale şi inevitabile.
    f) în cazul când bugetul nu este adoptat înainte de începerea unui nou exerciţiu financiar, bugetul anului precedent va fi reluat, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar.
    5) Cuantumul taxelor şi al sumelor datorate pentru serviciile făcute de biroul internaţional în numele uniunii este fixat de directorul general, care raportează despre aceasta în faţa adunării şi comitetului executiv.
    6) a) Uniunea are un fond de rulment constituit din remiterea unică a unei sume de către fiecare ţară a uniunii. Dacă fondul devine insuficient, adunarea hotărăşte majorarea lui.
    b) Valoarea remiterii iniţiale a fiecărei ţări la fondul menţionat, sau aceea a participării sale la majorarea acestuia, este proporţional cu contribuţia acestei ţări pentru anul în cursul căruia este constituit fondul sau este hotărâtă majorarea.
    c) Proporţia şi condiţiile de remitere sunt hotărâte de adunare la propunerea făcută de directorul general şi cu avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.
    7) a) Acordul cu privire la sediu, încheiat cu ţara pe al cărei teritoriu se află sediul organizaţiei, prevede că, dacă fondul de rulment este insuficient, această ţară acordă avansuri. Cuantumul acestor avansuri şi condiţiile în care ele sunt acordate formează obiectul, în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între ţara respectivă şi organizaţie. Atât timp cât ea are obligaţia să acorde avansuri, această ţară dispune, din oficiu, de un loc în comitetul executiv.
    b) Ţara prevăzută la subalineatul (a) şi organizaţia au dreptul, fiecare, să denunţe printr-o notificare făcută în scris înţelegerea cu privire la acordarea de avansuri. Denunţarea produce efect la 3 ani după expirarea anului în cursul căruia a fost făcută notificarea.
    8) Verificarea gestiunii este asigurată, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar, de una sau mai multe ţări ale uniunii, sau de controlori din afară care sunt, cu consimţământul lor, desemnaţi de adunare.
    1) Propuneri de modificare a articolelor 13, 14, 15, 16 şi a prezentului articol vor putea fi prezentate de orice ţară membră a adunării, de comitetul executiv sau de directorul general. Aceste propuneri sunt comunicate de directorul general ţărilor membre ale adunării cu cel puţin 6 luni înainte de a fi supuse examenului adunării.
    2) Orice modificare a articolelor prevăzute de alineatul l este adoptată de Adunare, cu o majoritate de trei pătrimi din voturile exprimate. Totuşi orice modificare a articolului 13 şi a prezentului alineat va fi efectuată cu o majoritate de patru cincimi din voturile exprimate.
    3) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul l intră în vigoare la o lună după primirea de către directorul general, din partea a trei pătrimi din ţările care erau membre ale adunării în momentul când a fost adoptată modificarea, a notificărilor scrise de acceptare, efectuată în conformitate cu normele constituţionale ale ţărilor respective. Orice modificare a acestor articole, acceptată în acest fel, leagă toate ţările care sunt membre ale adunării în momentul când modificarea intră în vigoare, sau care vor deveni membre ale ei la o dată ulterioară; totuşi, orice modificare care măreşte obligaţiile financiare ale ţărilor uniunii nu leagă decât pe acelea dintre ele care au notificat acceptarea modificării respective.
    1) Prezenta convenţie va fi supusă unor revizuiri în vederea introducerii îmbunătăţirilor care sunt de natură să perfecţioneze sistemul uniunii.
    2) În acest scop, conferinţe ale delegaţilor acestor ţări vor avea loc, succesiv, într-una dintre ţările uniunii.
    3) Modificările articolelor 13 până la 17 sunt supuse dispoziţiilor articolului 17.
    S-a convenit ca ţările uniunii să-şi rezerve dreptul de a încheia între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecţia proprietăţii industriale, în măsura în care aceste aranjamente nu ar contraveni dispoziţiilor prezentei convenţii.
    1) a) Fiecare ţară a uniunii care a semnat prezentul act poate să-1 ratifice şi, dacă nu 1-a semnat, poate să adere la el. Instrumentele de ratificare sau de aderare se depun directorului general.
    b) Fiecare ţară a uniunii poate să declare în instrumentul său de ratificare sau de aderare că ratificarea sau aderarea sa nu se aplică:
    i) articolelor l până la 12, sau
    ii) articolelor 13 până la 17.
    c) Fiecare ţară a uniunii care, în conformitate cu subalineatul (b), a exclus de la efectele ratificării sau aderării sale unul din cele două grupuri de articole prevăzute la subalineatul respectiv, poate să declare oricând după aceea că ea extinde efectele ratificării sau aderării sale asupra acestui grup de articole. O astfel de declaraţie se depune directorului general.
    2) a) Articolele l până la 12 intră în vigoare, faţă de primele zece ţări ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de aderare fără a face o declaraţie în sensul îngăduit de alineatul l (b) (i), la 3 luni după depunerea celui de-al zecelea din aceste instrumente de ratificare sau de aderare.
    b) Articolele 13 până la 17 intra în vigoare faţă de primele zece ţări ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de aderare fără a face o declaraţie în sensul îngăduit de alineatul l (b) (ii), la 3 luni după depunerea celui de-al zecelea din aceste instrumente de ratificare sau de aderare.
    c) Sub rezerva intrării în vigoare iniţiale, în conformitate cu dispoziţiile subalineatelor (a) şi (b) a fiecăruia dintre cele două grupuri de articole prevăzute la alineatul l (b) (i) şi (ii) şi sub rezerva dispoziţiilor alineatului l (b), articolele l până la 17 intră în vigoare faţă de orice altă ţară a uniunii, în afară de cele prevăzute la subalineatele (a) şi (b), care depune un instrument de ratificare sau de aderare, precum şi faţă de orice ţară a uniunii care depune o declaraţie în aplicarea alineatului l     (c), la 3 luni după data notificării unei astfel de depuneri de către directorul general, în afara cazului când în instrumentul sau în declaraţia depusă s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare faţă de ţara respectivă la data astfel indicată.
    3) Faţă de fiecare ţară a uniunii care depune un instrument de ratificare sau de aderare, articolele 18 până la 30 intră în vigoare la prima dintre datele la care intră în vigoare faţă de această ţară, în conformitate cu alineatul 2 (a), (b) sau (c), vreunul din grupurile de articole prevăzute de alineatul l (b).
    1) Orice ţară din afara uniunii poate să adere la prezentul act şi să devină, prin aceasta, membră a uniunii. Instrumentele de aderare se depun directorului general.
    2) a) Faţă de orice ţară din afara uniunii, care a depus instrumentul său de aderare cu o lună sau mai mult de o lună înainte de data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentului act, acesta intră în vigoare la data la care aceste dispoziţii au intrat pentru prima oară în vigoare în aplicarea articolului 20 (2) (a) sau (b), în afara cazului când în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară, totuşi:
    i) dacă articolele l până la 12 nu au intrat în vigoare la această dată, o astfel de ţară va fi legată, în timpul perioadei interimare înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, şi în locul lor, de articolele l până la 12 ale Actului de la Lisabona;
    ii) dacă articolele 13 până la 17 nu au intrat în vigoare la această dată, o astfel de ţară va fi legată, în timpul perioadei interimare înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, şi în locul lor, de articolele 13 şi 14. (3), (4) şi (5) ale Actului de la Lisabona.
    Dacă o ţară indică o dată posterioară în instrumentul său de aderare, prezentul act intră în vigoare pentru această ţară la data astfel indicată.
    b) Pentru orice ţară din afara uniunii, care a depus instrumentul său de aderare la o dată posterioară intrării în vigoare a numai unuia din grupurile de articole prevăzute de prezentul act, sau la o dată care precede cu mai puţin de o lună această intrare în vigoare, prezentul act intră în vigoare, sub rezerva celor prevăzute la subalineatul (a), la 3 luni după data la care notificarea aderării sale a fost făcută de directorul general, în afara cazului când în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare pentru această ţară la data astfel indicată.
    3) Pentru orice ţară din afara uniunii, care a depus instrumentul său de aderare după data intrării în vigoare a prezentului act în întregimea lui, sau care 1-a depus cu mai puţin de o lună înainte de această dată, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după data la care notificarea aderării sale a fost făcută de directorul general, în afara cazului când în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare pentru această ţară la data astfel indicată.
    Sub rezerva excepţiilor posibile prevăzute la articolele 20 (1) (b) şi 28 (2) ratificarea sau aderarea va atrage de plin drept acceptarea tuturor clauzelor şi asigurarea tuturor avantajelor stipulate de prezentul act.
    După intrarea în vigoare a prezentului act în întregimea lui, o ţară nu va putea să adere la actele anterioare ale acestei convenţii.
    1) Orice ţară poate să declare în instrumentul său de ratificare sau de aderare, sau poate oricând după aceasta să informeze pe directorul general că prezenta convenţie se aplică totalităţii sau unei părţi a teritoriilor sale, desemnate în declaraţie sau notificare, ale căror relaţii externe sunt puse sub a sa răspundere.
    2) Orice ţară care a făcut o astfel de declaraţie sau o astfel de notificare poate, oricând, să notifice directorului general că prezenta convenţie încetează a se mai aplica totalităţii sau unei părţi a acestor teritorii.
    3) a) Orice declaraţie făcută în virtutea alineatului l produce efect la
aceeaşi dată la care produce efect ratificarea sau aderarea al cărei instru-ment o include, şi orice notificare efectuată în virtutea acestui alineat pro-duce efect la 3 luni de la comunicarea ei de către directorul general.
    b) Orice notificare făcută în virtutea alineatului 2 produce efect după 12 luni de la primirea ei de către directorul general.
    1) Orice ţară parte la prezenta convenţie se obligă să adopte, în conformitate cu constituţia sa, măsurile necesare pentru a asigura aplicarea prezentei convenţii.
    2) S-a convenit că, în momentul când o ţară va depune instrumentul său de ratificare sau de aderare, ea va fi în măsură, în conformitate cu legislaţia sa internă, să aplice dispoziţiile prezentei convenţii.
    1) Prezenta convenţie rămâne în vigoare fără limită de durată.
    2) Orice ţară poate să denunţe prezentul act printr-o notificare adresată directorului general. Această denunţare atrage şi denunţarea tuturor actelor anterioare şi ea nu-şi produce efectul decât faţă de ţara care a făcut-o, convenţia rămânând în vigoare şi executorie faţă de celelalte ţări ale uniunii.
    3) Denunţarea produce efect la l an după ziua în care directorul general a primit notificarea.
    4) Facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol nu poate fi exercitată de o ţară înainte de expirarea unui termen de 5 ani, socotind de la data la care ea a devenit membră a uniunii.
    1) Prezentul act înlocuieşte, în relaţiile dintre ţările faţă de care el se aplică, şi în măsura în care el se aplică, Convenţia de la Paris din 20 martie 1883 şi actele de revizuire care au urmat.
    2) a) Faţă de ţările cărora nu li se aplică prezentul act, sau nu li se aplică în întregimea lui, dar cărora li se aplicăActul de la Lisabona din 31 octombrie 1958, acesta din urmă rămâne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.
    b) De asemenea, faţă de ţările cărora nu li se aplică nici prezentul act, nici părţi ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, Actul de la Londra din 2 iunie 1934 rămâne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.
    c) De asemenea, faţă de ţările cărora nu li se aplică nici prezentul act, nici părţi ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, nici Actul de la Londra, Actul de la Haga din 6 noiembrie 1925 rămîne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.
    3) Ţările din afara uniunii care devin parte la prezentul act îl aplică faţă de orice ţară a uniunii care nu este parte la acest act sau care, deşi este parte la el, a făcut declaraţia prevăzută la articolul 20(1) (b) (i). Aceste ţări admit ca ţara respectivă a uniunii să aplice faţă de ele dispoziţiile celui mai recent act la care ea este parte.
    1) Orice diferend între două sau mai multe ţări ale uniunii cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii care nu va fi soluţionat pe calea negocierilor, poate fi adus în faţa Curţii internaţionale de justiţie de una dintre ţările în cauză, printr-o cerere făcută în conformitate cu Statutul Curţii, în afara cazului când ţările în cauză vor conveni asupra unui alt mod de soluţionare. Biroul internaţional va fi informat de ţara care a făcut cererea despre diferendul adus în faţa Curţii; el va aduce aceasta la cunoştinţa celorlalte ţări ale uniunii.
    2) Orice ţară poate să declare, în momentul când semnează prezentul act sau când depune instrumentul său de ratificare sau de aderare, că ea nu se consideră legată de dispoziţiile alineatului 1. În cazul unor diferende între o astfel de ţară şi orice altă ţară a uniunii, dispoziţiile alineatului l nu se aplică.
    3) Orice ţară care a făcut o declaraţie în conformitate cu dispoziţiile alineatului 2 poate, oricând, să o retragă printr-o notificare adresată directorului general.
    1) a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limba franceză şi este depus pe lângă guvernul Suediei.
    b) După consultarea guvernelor interesate, directorul general va întocmi texte oficiale în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, portugheză şi rusă şi în alte limbi pe care adunarea va putea să le indice.
    c) În caz de contestaţie cu privire la interpretarea diferitelor texte, textul francez este cel autentic.
    2) Prezentul act rămâne deschis semnăturilor, la Stockholm, până la 13 ianuarie 1968.
    3) Directorul general transmite două copii de pe textul semnat al prezentului act, certificate pentru conformitate de guvernul Suediei, guvernelor tuturor ţărilor uniunii şi, la cerere, guvernului oricărei alte ţări.
    4) Directorul general înregistrează prezentul act la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    5) Directorul general notifică guvernelor tuturor ţărilor uniunii semnăturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare şi a declaraţiilor incluse în aceste instrumente sau făcute în aplicarea articolului 20 (1) (c), intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor prezentului act, notificările de denunţare şi notificările făcute în aplicarea articolului 24.
    1) Până la intrarea în funcţie a primului director general, menţiunile din prezentul act cu privire la biroul internaţional al organizaţiei sau la directorul general sunt considerate că se referă la biroul uniunii, respectiv la directorul acestuia.
    2) Ţările uniunii care nu sunt legate de articolele 13 până la 17 pot să exercite, timp de 5 ani după intrarea în vigoare a convenţiei care instituie organizaţia, dacă vor dori, drepturile prevăzute de articolele 13 până la 17 ale prezentului act, ca şi când ele ar fi legate de aceste articole. Orice ţară care va dori să exercite aceste drepturi va depune în acest scop directorului general o notificare făcută în scris, care produce efect la data primirii ei.
    Ţările care vor proceda astfel vor fi considerate ca membre ale adunării până la expirarea perioadei respective.
    3) Atât timp cât ţările uniunii nu vor fi devenit toate membre ale organizaţiei, biroul internaţional al organizaţiei funcţionează de asemenea în calitate de birou al uniunii, iar directorul general în calitate de director al acestui birou.
    4) Atunci când toate ţările uniunii vor fi devenit membre ale organizaţiei, drepturile, obligaţiile şi bunurile biroului uniunii trec asupra biroului internaţional al organizaţiei.
    Drept care subscrişii, având cuvenita împuternicire în acest scop, au semnat prezentul act.
    Făcută la Stockholm la 14 iulie 1967, modificată la 2 octombrie 1979.