* În vigoare pentru Republica Moldova din 6 octombrie 1996

    Părţile la această convenţie,
    ţinând cont de faptul că protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor internaţionale sunt sarcini importante şi urgente a căror îndeplinire efectivă poate fi asigurată doar prin cooperare intensă,
    preocupate de faptul că schimbările în starea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacrurilor internaţionale pot avea efecte negative pe termen scurt sau lung asupra mediului înconjurător, economiilor şi bunăstării ţărilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa (C.E.E.),
    subliniind necesitatea întăririi măsurilor naţionale şi internaţionale de prevenire, control şi reducere a degajării de substanţe periculoase în mediul acvatic şi de diminuare a eutrofizării şi acidificării, precum şi a poluării din surse terestre a mediului marin, în special a zonelor de coastă,
    apreciind eforturile deja făcute de guvernele ţărilor membre ale C.E.E. pentru întărirea cooperării la nivel bilateral şi multilateral, pentru prevenirea, controlul şi reducerea poluării transfrontiere, asigurarea gospodăririi durabile a apelor, conservarea resurselor de apă şi protecţia mediului,
    reamintind prevederile pertinente şi principiile Declaraţiei Conferinţei de la Stockholm asupra mediului, ale Actului final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.), Documentele finale ale reuniunilor de la Madrid şi Viena ale reprezentanţilor statelor participante ale C.S.C.E. şi Strategia regională pentru protecţia mediului şi utilizarea raţională a resurselor naturale în ţările membre ale C.E.E., acoperind perioada până în anul 2000 şi după,
    conştiente de rolul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite în promovarea cooperării internaţionale pentru prevenirea, controlul şi reducerea poluării apelor transfrontiere şi utilizarea durabilă a acestor ape şi, în acest scop, reamintind Declaraţia de principiu a C.E.E. privind prevenirea şi controlul poluării apelor, inclusiv poluarea transfrontieră şi în ceea ce priveşte lupta contra acestei poluări, Declaraţia de principiu a C.E.E. privind utilizarea raţională a apei, Principiile C.E.E. privind cooperarea în domeniul apelor transfrontiere, Carta C.E.E. privind gospodărirea apelor subterane şi Codul de comportare în caz de poluare accidentală a apelor interioare transfrontiere,
    referindu-se la deciziile nr. I (42) şi nr. I (44) adoptate de Comisia Economică pentru Europa la cea de-a 42-a şi, respectiv, cea de-a 44-a sesiune a sa şi la rezultatul întrunirii C.S.C.E. pentru protecţia mediului (Sofia, Bulgaria, 16 octombrie — 3 noiembrie 1989),
    subliniind că o cooperare între ţările membre în vederea protecţiei şi utilizării apelor transfrontiere trebuie să fie implementată în primul rând prin elaborarea de acorduri între ţările care mărginesc aceleaşi ape, în spe-cial acolo unde astfel de acorduri nu au fost încă realizate,
    au convenit următoarele:
    Pentru obiectivele acestei convenţii:
    1. ape transfrontiere înseamnă orice ape de suprafaţă sau subterane care marchează frontierele dintre două sau mai multe state, le traversează sau sunt localizate pe acestea; oriunde apele transfrontiere se varsă direct în mare fără să formeze estuare, limita acestor ape transfrontiere este o linie dreaptă trasată peste respectivele lor guri de vărsare, între limitele inferioare de reflux de pe malurile lor;
    2. impact transfrontier înseamnă orice efect negativ semnificativ asupra mediului, rezultat dintr-o schimbare în condiţiile apelor transfrontiere, cauzată de o activitate umană a cărei origine fizică este situată în întregime sau parţial într-o zonă aflată sub jurisdicţia unei părţi, produsă asupra mediului dintr-o zonă aflată sub jurisdicţia altei părţi. Astfel de efecte asupra mediului includ: atentate la sănătatea şi securitatea omului, flora, fauna, solul, aerul, apa, clima, peisajul şi monumentele istorice sau alte construcţii sau interacţiunea între aceşti factori; ele includ, de asemenea, efecte asupra moştenirii culturale sau asupra condiţiilor socioeconomice care rezultă din alterarea acestor factori;
    3. parte înseamnă, dacă textul nu indică altfel, o parte contractantă la această convenţie;
    4. părţi riverane înseamnă părţile care mărginesc aceleaşi ape transfrontiere;
    5. organism comun înseamnă orice comisie bilaterală sau multilaterală sau alte mecanisme instituţionale specifice pentru cooperare între părţile riverane;
    6. substanţe periculoase înseamnă substanţe toxice, cancerigene, mutagene, teratogene sau bioacumulative, în special atunci când sunt persistente;
    7. cea mai buna tehnologie disponibilă (definiţia este conţinută în anexa I la această convenţie).
    1. Părţile vor lua toate măsurile adecvate pentru prevenirea, controlul şi reducerea oricărui impact transfrontier.
    2. Părţile vor lua, în special, toate măsurile adecvate pentru:
    a) a preveni, a controla şi a reduce poluările apelor care pot cauza impact transfrontier;
    b) a asigura că apele transfrontiere sunt utilizate în scopul gospodăririi raţionale şi sigure din punct de vedere ecologic, conservării resurselor de apă şi protecţiei mediului;
    c) a asigura utilizarea apelor transfrontiere într-un mod rezonabil şi echitabil, luând în considerare, în mod special, caracterul lor transfrontier în cazul activităţilor care cauzează sau pot cauza impact transfrontier;
    d) a asigura conservarea şi, unde este necesar, restaurarea ecosistemelor.
    3. Măsurile pentru, prevenirea, controlul şi reducerea poluării apelor vor fi luate, pe cât este posibil, la sursă.
    4. Aceste măsuri nu vor provoca, direct sau indirect, un transfer al poluării în alte medii.
    5. În luarea măsurilor menţionate în paragrafele l şi 2 ale acestui articol, părţile se vor conduce după următoarele principii:
    a) principiul precauţiei în virtutea căruia acţiunea de evitare a impactului transfrontier potenţial, prin degajarea de substanţe periculoase, nu va fi amânată pe baza faptului că cercetarea ştiinţifică nu a demonstrat din plin legătura cauzală între aceste substanţe, pe de o parte, şi impactul transfrontier potenţial, pe de altă parte;
    b) principiul "poluatorul plăteşte", în virtutea căruia costurile măsurilor de prevenire, control şi reducere a poluării vor fi suportate de către cel care poluează;
    c) resursele de apă vor fi gospodărite astfel încât să răspundă necesităţilor generaţiilor prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi.
    6. Părţile riverane vor coopera pe bază de egalitate şi reciprocitate, în special prin acorduri bilaterale sau multilaterale, în vederea dezvoltării de politici armonioase, programe şi strategii care să acopere zonele bazinelor relevante sau părţi ale acestora, având ca scop prevenirea, controlul şi reducerea impactului transfrontier şi protecţia mediului înconjurător al apelor transfrontiere sau a mediului înconjurător influenţat de astfel de ape, inclusiv mediul marin.
    7. Aplicarea acestei convenţii nu va duce la deteriorarea condiţiilor de mediu, nici la intensificarea impactului transfrontier.
    8. Prevederile acestei convenţii nu vor afecta dreptul părţilor de a adopta şi a implementa, individual sau în comun, măsuri mai stringente decât cele stabilite în această convenţie.
    1. Pentru a preveni, controla şi reduce impactul transfrontier, părţile vor elabora, adopta, implementa şi, pe cât posibil, vor face compatibile măsuri relevante legale, administrative, economice, financiare şi tehnice în scopul asigurării, printre altele, ca:
    a) emisiile de poluanţi să fie prevenite, controlate şi reduse la sursă prin aplicarea, printre altele, a tehnologiilor mai puţin poluante sau fără reziduuri;
    b) apele transfrontiere să fie protejate împotriva poluării din surse punctuale prin aprobarea anterioară a descărcărilor de ape uzate de către autorităţile naţionale competente şi ca descărcările autorizate să fie supravegheate şi controlate;
    c) limitele stabilite în autorizaţia pentru descărcările de ape uzate să se bazeze pe tehnologiile cele mai bune disponibile, aplicabile la descărcarea de substanţe periculoase;
    d) cerinţe mai stricte, chiar ducând la interdicţie în cazuri individuale, să se impună atunci când calitatea apei receptoare sau ecosistemul le cere;
    e) cel puţin tratamentul biologic sau tratamente echivalente să fie aplicate apei uzate menajere, acolo unde este necesar, printr-o abordare treptată;
    f) să se ia măsuri specifice, cum este aplicarea celei mai bune tehnologii disponibile, în scopul reducerii aportului de nutrienţi din surse industriale şi urbane;
    g) să se dezvolte şi să se implementeze măsuri specifice şi cele mai bune practici pentru mediul înconjurător, în scopul reducerii aportului de nutrienţi şi substanţe periculoase provenind din surse difuze, în special acolo unde sursa principală este agricultura (liniile directoare pentru dezvoltarea celor mai bune practici legate de mediu sunt menţionate în anexa II la această convenţie);
    h) să fie aplicată evaluarea impactului asupra mediului înconjurător şi alte mijloace de evaluare;
    i) să fie promovată gospodărirea durabilă a resurselor de apă, inclusiv aplicarea abordării ecosistemelor;
    j) să fie puse la punct dispozitive de intervenţie;
    k) să se ia măsuri suplimentare specifice pentru prevenirea poluării apelor subterane;
    1) riscul poluării accidentale să fie redus la minimum.
    2. În acest scop, fiecare parte va stabili limite de emisie pentru descărcările în apele de suprafaţă din surse punctuale, bazate pe cele mai bune tehnologii disponibile care sunt aplicabile în mod specific sectoarelor, industriale individuale sau industriilor din care provin substanţele periculoase. Măsurile specifice, menţionate în paragraful l al acestui articol, de prevenire, control şi reducere a evacuării în ape a substanţelor periculoase din surse punctuale sau difuze, ar trebui să includă, printre altele, total sau parţial, interdicţia producerii sau utilizării unor astfel de substanţe. Vor fi luate în considerare listele existente cu astfel de sectoare industriale sau ramuri ale industriei şi listele cu astfel de substanţe periculoase ce sunt stabilite deja în convenţiile sau reglementările internaţionale aplicabile în zona de sub influenţa acestei convenţii.
    3. În plus, fiecare parte va defini, unde este cazul, obiectivele de calitate a apelor şi va adopta criteriile de calitate a apelor în scopul prevenirii, controlului şi reducerii impactului transfrontier. Îndrumări generale pentru definirea acestor obiective şi criterii sunt cuprinse în anexa nr. III la această convenţie.
    Dacă este necesar, părţile vor face eforturi să actualizeze această anexă.
    Părţile vor stabili programe pentru supravegherea condiţiilor calităţii apelor transfrontiere.
    Părţile vor coopera pentru efectuarea de lucrări de cercetare-dezvoltare vizând tehnici eficiente pentru prevenirea, controlul şi reducerea impactului transfrontier. În acest scop părţile vor lua în considerare, pe baze bilaterale şi/ sau multilaterale, activităţile de cercetare urmărite în forumurile internaţionale relevante, se vor strădui să iniţieze sau să intensifice programele de cercetare specifice, cu scopul de a obţine, acolo unde este necesar, printre altele:
    a) punerea la punct de metode pentru evaluarea toxicităţii substanţelor periculoase şi a nocivităţii poluanţilor;
    b) îmbunătăţirea cunoştinţelor privind apariţia, distribuţia şi efectele poluanţilor şi ale proceselor implicate asupra mediului;
    c) punerea la punct şi aplicarea tehnologiilor şi metodelor de producţie şi a modelelor de consum care să ţină cont de protecţia mediului;
    d) eliminarea şi/sau înlocuirea substanţelor care pot avea impact transfrontier;
    e) punerea la punct de metode sigure din punct de vedere al protecţiei mediului, pentru îndepărtarea substanţelor periculoase;
    f) conceperea de metode speciale pentru îmbunătăţirea situaţiei calităţii cursurilor de apă transfrontiere;
    g) dezvoltarea lucrărilor de construcţii hidrotehnice şi a tehnicilor de regularizare a apelor, sigure din punct de vedere al protecţiei mediului;
    h) evaluarea materială şi financiară a pagubelor rezultate din impactul transfrontier.
    Rezultatele acestor programe de cercetare vor fi schimbate între părţi în conformitate cu art. 6 al acestei convenţii.
    Părţile vor asigura, pe cât posibil, un schimb de informaţii cât mai larg privind problemele acoperite de prevederile acestei convenţii.
    Părţile vor depune eforturi internaţionale corespunzătoare pentru a elabora reguli, criterii şi proceduri în domeniul responsabilităţii.
    Prevederile acestei convenţii nu vor afecta drepturile sau ogligaţiile părţilor, în conformitate cu sistemele lor legale naţionale şi cu regulamentele supranaţionale aplicabile, pentru protejarea informaţiei legate de secretul industrial şi comercial, inclusiv proprietatea intelectuală sau securitatea naţională.
    1. Părţile riverane, pe baza principiilor de egalitate şi reciprocitate, vor participa la acorduri bilaterale şi multilaterale sau la alte acorduri, dacă acestea nu există, sau le vor adapta pe cele existente, acolo unde este necesar, înlocuind contradicţiile cu principiile de bază ale acestei convenţii, în scopul definirii relaţiilor lor reciproce şi comportamentului privind prevenirea, controlul şi reducerea impactului transfrontier. Părţile riverane vor specifica ariile bazinului hidrografic sau parte (părţi) a (ale) lui supuse cooperării.
    Aceste acorduri sau aranjamente vor trata problemele relevante ale acestei convenţii, cât şi orice alte probleme asupra cărora părţile riverane pot decide că este necesar să coopereze.
    2. Acordurile sau aranjamentele menţionate în paragraful l al acestui articol vor asigura crearea de organisme comune. Sarcinile acestor organisme comune vor fi, printre altele şi fără a aduce prejudicii acordurilor sau aranjamentelor relevante existente, următoarele:
    a) colectarea, prelucrarea şi evaluarea datelor în scopul identificării surselor de poluare susceptibile a cauza impact transfrontier;
    b) elaborarea de programe comune de supraveghere a calităţii şi cantităţii resurselor de apă;
    c) efectuarea de inventare şi schimb de informaţii privind sursele de poluare menţionate în paragraful 2 a) al acestui articol;
    d) stabilirea de limite de emisie pentru apele uzate şi evaluarea eficacităţii programelor de luptă contra poluării;
    e) definirea obiectivelor şi a criteriilor comune de calitate a apelor, ţinând seama de prevederile art. 3 paragraful 3 al acestei convenţii, şi propunerea de măsuri relevante pentru menţinerea şi, unde este necesar, îmbunătăţirea calităţii apei;
    f) dezvoltarea programelor de acţiune pentru reducerea încărcărilor poluante din ambele surse punctuale (urbane şi industriale) şi din sursele difuze (în special din agricultură);
    g) stabilirea procedurilor de avertizare şi alarmă;
    h) să servească drept cadru în domeniul schimbului de informaţii privind utilizarea apei şi instalaţiilor aferente existente şi a celor planificate care sunt susceptibile să cauzeze impact transfrontier;
    i) promovarea cooperării şi a schimbului de informaţii despre cele mai bune tehnologii disponibile în conformitate cu prevederile art. 13 al acestei convenţii, cât şi încurajarea cooperării în programele de cercetare ştiinţifică;
    j) participarea la realizarea studiilor de impact asupra mediului, relativ la apele transfrontiere, în conformitate cu reglementările internaţionale specifice.
    3. În cazurile în care un stat de coastă, fiind parte la această convenţie, este direct şi semnificativ afectat de impactul transfrontier, părţile riverane pot, dacă sunt toate de acord, să invite acel stat de coastă să fie implicat într-o manieră specifică în activităţile organismelor comune multilaterale stabilite de părţile riverane acestor ape transfrontiere.
    4. Organismele comune, conform acestei convenţii, vor invita organismele comune stabilite de statele de coastă să coopereze pentru protecţia mediului marin direct afectat de impactul transfrontier, în scopul armonizării muncii lor şi al prevenirii, controlului şi reducerii impactului transfrontier.
    5. Dacă două sau mai multe organisme comune există în acelaşi bazin hidrografic, ele se vor strădui să-şi coordoneze activităţile în scopul întăririi, prevenirii, controlului şi reducerii impactului transfrontier în cadrul aceluiaşi bazin.
    Consultaţiile vor fi ţinute între părţile riverane pe bază de reciprocitate, bună-credinţă şi bună-vecinătate, la cererea oricărei astfel de părţi. Astfel de consultaţii vor avea ca scop cooperarea în probleme care rezultă din prevederile acestei convenţii. Acolo unde există un organism stabilit în conformitate cu art. 9 al acestei convenţii, o astfel de consultaţie va fi efectuată prin intermediul acestuia.
    1. În cadrul cooperării generale menţionate în art. 9 al acestei convenţii sau în acordurile specifice, părţile riverane vor stabili şi vor implementa programe comune pentru a supraveghea situaţia calităţii apelor transfrontiere, inclusiv inundaţii şi gheţuri plutitoare ca şi impactul transfrontier.
    2. Părţile riverane vor cădea de acord asupra parametrilor poluării şi a poluanţilor ale căror debite şi concentraţii în apele transfrontiere vor face obiectul unei supravegheri permanente.
    3. Părţile riverane, la intervale regulate, vor efectua evaluări comune sau coordonate ale situaţiei apelor transfrontiere şi ale eficacităţii măsurilor luate pentru prevenirea, controlul şi reducerea impactului transfrontier.
Rezultatele acestor evaluări vor fi făcute disponibile pentru public în conformitate cu prevederile art. 16 al acestei convenţii.
    4. Pentru aceste scopuri, părţile riverane trebuie să armonizeze reguli pentru stabilirea şi aplicarea de programe de supraveghere, sisteme de măsură, dispozitive, tehnici de analiză, metode de prelucrare şi evaluare a datelor şi metode pentru înregistrarea poluanţilor evacuaţi.
    În cadrul cooperării generale menţionate în art. 9 al acestei convenţii sau în acordurile specifice, părţile riverane vor întreprinde activităţi de dezvoltare şi cercetare specifică, în sprijinul realizării şi menţinerii criteriilor şi obiectivelor de calitate a apei pe care au convenit să le stabilească şi să le adopte.
    1. În cadrul acordurilor importante sau al altor aranjamente conform art. 9 al acestei convenţii, părţile riverane vor face schimb de date rezonabil disponibile asupra:
    a) condiţiilor de mediu ale apelor transfrontiere;
    b) experienţei câştigate în aplicarea şi operarea celor mai bune tehnologii disponibile şi a rezultatelor cercetării şi dezvoltării;
    c) datelor privind emisiile şi supravegherea;
    d) măsurilor luate sau planificate a fi luate pentru prevenirea, controlul şi reducerea impactului transfrontier;
    e) autorizărilor sau reglementărilor pentru deversările de apă uzată, elaborate de autoritatea competentă sau organismul specific.
    2. În scopul punerii de acord a limitelor de evacuări, părţile riverane vor efectua schimbul de informaţii conform reglementărilor lor naţionale.
    3. Dacă o parte riverană este solicitată de o altă parte riverană să asigure date sau infromaţii care nu sunt disponibile, cea dintâi se va strădui să răspundă la solicitare, dar poate condiţiona solicitarea cu plată, de către partea solicitantă, a unor costuri rezonabile pentru colectarea şi, unde este cazul, preluarea de astfel de date şi informaţii.
    4. În scopurile implementării acestei convenţii, părţile riverane vor facilita schimburile celor mai bune tehnologii disponibile, în special prin promovarea de: schimb comercial de tehnologie disponibilă; contacte şi cooperare industrială directă, inclusiv companii mixte; schimbul de infromaţii şi experienţă şi asigurarea de asistenţă tehnică. Părţile riverane vor efectua, de asemenea, programe de instruire şi vor organiza seminarii şi întîlniri necesare.
    Părţile riverane se vor informa una pe cealaltă, fără întârziere, asupra oricărei situaţii critice ce poate avea impact transfrontier. Părţile riverane vor fixa, unde este cazul, şi vor exploata sisteme coordonate sau comune de comunicare, avertizare şi alarmă, în scopul obţinerii şi transmiterii de informaţii. Aceste sisteme vor opera pe bază de proceduri şi facilităţi compatibile de transmitere şi validare de date ce urmează a fi agreate de părţile riverane. Părţile riverane se vor informa reciproc asupra autorităţilor competente stabilite sau asupra punctelor de contact desemnate în acest scop.
    1. În cazul în care apare o situaţie critică, părţile riverane vor asigura asistenţă reciprocă la cerere, urmând procedurile ce se stabilesc în conformitate cu paragraful 2 al acestui articol.
    2. Părţile riverane vor elabora şi vor cădea de acord asupra procedurilor de asistenţă reciprocă, care să se refere, printre altele, la următoarele probleme:
    a) direcţia, controlul, coordonarea şi supervizarea asistenţei;
    b) facilităţi şi servicii locale ce urmează a fi efectuate de partea care solicită asistenţă, inclusiv, unde este cazul, facilitarea formalităţilor de trecere a frontierei;
    c) aranjamente pentru despăgubirea, asigurarea de indemnizaţii şi/sau compensarea părţii care asistă şi/sau a personalului său, cât şi pentru tranzit pe teritoriile unor terţe părţi, acolo unde este necesar;
    d) metode de rambursare a serviciilor de asistenţă.
    1. Părţile riverane vor avea grijă ca informaţiile despre situaţia cantităţii şi calităţii apelor transfrontiere, măsurile luate sau planificate a fi luate pentru prevenirea, controlul şi reducerea impactului transfrontier şi eficacitatea acestor măsuri să fie făcute disponibile pentru public, în acest scop, părţile riverane vor avea grijă ca următoarele informaţii să fie făcute disponibile pentru public:
    a) obiectivele privind calitatea apei;
    b) autorizaţii emise şi condiţiile necesare respectării acestora;
    c) rezultatele prelevărilor de probe de apă şi efluenţi realizate în scopul supravegherii şi evaluării, cât şi rezultatele verificării practice pentru determinarea măsurii în care sunt respectate obiectivele de calitate a apei şi condiţiile de aprobare.
    2. Părţile riverane vor avea grijă ca aceste informaţii fie făcute disponibile pentru public în orice moment rezonabil pentru controlul gratuit al încărcărilor şi vor asigura membrilor din public facilităţi rezonabile pentru a obţine de părţile riverane, cu plata unor taxe rezonabile, copii după astfel de informaţii.
    1. Prima şedinţă a părţilor va fi stabilită nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a acestei convenţii.
    După aceea, şedinţele ordinare vor fi ţinute la fiecare 3 ani sau la intervale mai scurte, după cum este prevăzut în reguli procedurale. Părţile vor ţine o şedinţă extraordinară, dacă decid astfel în cursul unei şedinţe ordinare sau la o cerere scrisă a uneia dintre părţi, cu condiţia ca, în termen de 6 luni de la comunicarea sa către toate părţile, cererea respectiv să fie susţinută de cel puţin o treime din numărul părţilor.
    2. La şedinţele lor, părţile vor trece în revistă stadiul implementării acestei convenţii şi, în acest scop:
    a) vor examina politicile şi abordările lor metodologice pentru protecţia şi utilizarea apelor transfrontiere, pentru îmbunătăţirea viitoare a protecţiei şi utilizării apelor transfrontiere;
    b) vor schimba informaţii în legătură cu experienţa câştigată prin încheierea şi implementarea de acorduri bilaterale şi multilaterale sau a altor aranjamente privind protecţia şi utilizarea apelor transfrontiere, la care una sau mai multe sunt părţi;
    c) vor cere, unde este cazul, serviciile organismelor relevante ale C.E.E., cât şi oricăror alte organisme internaţionale şi comitete competente în toate aspectele pertinente pentru realizarea obiectivelor acestei convenţii;
    d) vor considera, la prima lor întrunire, şi vor adopta, pe consens, reguli de procedură pentru şedinţele lor;
    e) vor examina şi vor adopta propuneri de amendamente la această convenţie;
    f) vor considera şi vor efectua orice acţiune suplimentară care poate fi necesară pentru realizarea scopurilor acestei convenţii.
    1. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 al acestui articol, fiecare parte la această convenţie va avea un vot.
    2. Organizaţiile de integrare economică regională, în domeniile care intră în competenţa lor, îşi vor exercita dreptul la vot cu un număr de voturi egal cu numărul statelor membre care sunt părţi la această convenţie. Astfel de oganizaţii nu-şi vor exercita dreptul la vot dacă statele membre şi-1 exercită pe al lor şi invers.
    Secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa trebuie să îndeplinească următoarele funcţii de secretariat:
    a) convocarea şi pregătirea şedinţelor părţilor;
    b) transmiterea către părţi a rapoartelor şi a altor informaţii ce decurg din aplicarea prevederilor acestei convenţii;
    c) îndeplinirea altor funcţii ce pot fi determinate de către părţi.
    Anexele la convenţie constituie parte integrantă din aceasta.
    1. Toate părţile pot propune amendamente la această convenţie.
    2. Propunerile pentru amendamente la această convenţie vor fi examinate la o şedinţă a părţilor.
    3. Textul oricărui amendament propus la această convenţie va fi prezentat în scris secretarului executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care îl va comunica tuturor părţilor cu cel puţin 90 de zile înainte de şedinţa la care este propus pentru a fi adoptat.
    4. Un amendament la prezenta convenţie va fi adoptat prin consensul reprezentanţilor părţilor la această convenţie, prezenţi la şedinţa părţilor, şi va intra în vigoare, pentru părţile convenţiei care 1-au acceptat, în a 90-a zi după data la care două treimi din numărul acestor părţi au depus la depozitar instrumentele lor de acceptare a amendamentului. Amendamentul va intra în vigoare, pentru orice altă parte, în a 90-a zi de la data la care fiecare parte îşi depune instrumentul de acceptare a amendamentului.
    1. Dacă apare un diferend între două sau mai multe părţi privind interpretarea sau aplicarea acestei convenţii, ele vor căuta o soluţie, prin negociere sau prin alte mijloace, pentru o soluţionare acceptabilă a diferendului.
    2. La semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea la această convenţie sau oricând după aceea, o parte poate declara în scris depozitarului că, pentru un diferend nesoluţionat conform paragrafului l al acestui articol, acceptă unul sau ambele mijloace de soluţionare a diferendului ca obligatorii în relaţia cu orice altă parte care acceptă aceeaşi obligaţie:
    a) supunerea diferendului Curţii Internaţionale de Justiţie;
    b) arbitraj în conformitate cu procedura stabilită în anexa nr. IV.
    3. Dacă părţile la diferend au acceptat ambele mijloace de soluţionare a diferendului, descrise la paragraful 2 al acestui articol, diferendul poate fi supus numai Curţii Internaţionale de Justiţie, dacă părţile nu convin altfel.
    Convenţia va fi deschisă-spre semnare la Helsinki de la 17 martie la 18 martie 1992 inclusiv şi apoi la sediul Naţiunilor Unite de la New York până la 18 septembrie 1992 pentru statele membre ale Comisiei Economice pentru Europa, cât şi pentru statele având statut consultativ în Comisia Economică pentru Europa ca urmare a prevederilor paragrafului 8 al Rezoluţiei nr. 36 (IV) din 28 martie 1947 de Consiliul Economic şi Social şi pentru organizaţiile de integrare economică regională constituite de statele suverane membre ale Comisiei Economice pentru Europa cărora statele membre le-au transferat competenţa în problemele guvernate de această convenţie, inclusiv competenţa de a intra în tratative privind respectarea acestor probleme.
    Secretarul general al O.N.U. va acţiona ca depozitar al acestei convenţii.
    1. Convenţia este supusă ratificării, acceptării sau aprobării de către statele şi organizaţiile de integrare economică regională semnatare.
    2. Convenţia este deschisă spre aderare pentru statele şi organizaţiile menţionate în art. 23.
    3. Orice organizaţie menţionată în art. 23, care devine parte la această convenţie fără ca vreunul dintre statele sale membre să fie parte, va fi angajată la toate obligaţiile care decurg din această convenţie, în cazul acelor organizaţii ale căror unul sau mai multe state membre sunt parte la această convenţie, organizaţia şi statele sale membre decid asupra respectivelor lor responsabilităţi pentru îndeplinirea obligaţiilor acestei convenţii, în astfel de cazuri organizaţia şi statele sale membre nu vor fi îndreptăţite să-şi exercite simultan drepturile prevăzute de această convenţie.
    4. În instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, organizaţiile de integrare economică regională menţionate în art. 23 vor declara înţelegerea competenţelor lor privind problemele guvernate de această convenţie. Aceste organizaţii vor informa, de asemenea, depozitarul despre orice modificare substanţială asupra competenţelor lor.
    Această convenţie va intra în vigoare în a nouăzecea zi de la data depunerii celui de-al şaisprezecelea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
    1. În scopurile prevederilor paragrafului l al acestui articol, orice instrument depus de o organizaţie de integrare economică regională nu va fi socotit ca suplimentar la cele depuse de către statele membre ale unei astfel de organizaţii.
    2. Pentru fiecare stat sau organizaţie menţionată în art. 23 care ratifică, acceptă sau aprobă această convenţie sau care aderă la ea după depunerea celui de-al şaisprezecelea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în a nouăzecea zi de la data depunerii de către un astfel de stat sau o astfel de organizaţie a instrumentelor sale de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
    Oricând după 3 ani de la data la care convenţia a intrat în vigoare pentru o parte, acea parte se poate retrage din convenţie, notificând în scris depozitarului. Orice astfel de retragere va intra în vigoare în a nouăzecea zi de la data primirii sale de către depozitar a modificării sale.
    Originalul acestei convenţii, ale cărei texte în limbile engleză, franceză şi rusă sunt în egală măsură autentice, va fi depus la Secretariatul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    Pentru conformitate, subsemnaţii, deplin autorizaţi pentru aceasta, au semnat această convenţie.
    Încheiată la Helsinki la 17 martie 1992.


    1. Termenul cea mai buna tehnologie disponibilă înseamnă ultimul stadiu de dezvoltare a procedeelor, echipamentelor şi metodelor de exploatare care indică practica corespunzătoare a unei anumite măsuri pentru limitarea descărcărilor, emisiilor şi cantităţilor de deşeuri. Pentru a determina dacă un astfel de set de procedee, echipamente şi metode de exploatare constituie cea mai bună tehnologie disponibilă în cazuri generale sau particulare, trebuie, în special, ţinut cont de:
    a) compararea procedeelor, echipamentelor sau metodelor de exploatare, care au fost recent experimentate cu succes;
    b) progresele tehnologice şi evoluţiile în cunoaşterea şi înţelegerea ştiinţifică;
    c) aplicabilitatea acestor tehnologii din punct de vedere economic;
    d) termenele pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor noi cât şi a celor existente;
    e) natura şi volumul descărcărilor şi efluenţilor în cauză;
    f) tehnologii puţin poluante sau fără deşeuri.
    3. Rezultă, aşadar, că ceea ce se numeşte cea mai bună tehnologie disponibilă pentru un anumit proces se va schimba cu timpul în lumina progresului tehnologic, a factorilor economici şi sociali, cât şi în lumina schimbărilor în cunoaşterea şi înţelegerea ştiinţifică.

    1. În selectarea, pentru cazurile individuale, a celor mai potrivite combinaţii de măsuri care să constituie cea mai bună practică de mediu, trebuie luat în considerare următorul şir gradat de măsuri:
    a) informarea şi educarea publicului şi a utilizatorilor privind consecinţele asupra mediului ale alegerii anumitor activităţi sau produse şi pentru acestea din urmă a utilizării şi eliminării lor finale;
    b) elaborarea şi aplicarea codurilor practicilor bune din punct de vedere al mediului care să acopere toate aspectele vieţii produsului;
    c) etichete care să informeze utilizatorii asupra riscurilor pentru mediu legate de un produs, de utilizare şi eliminarea lui finală;
    d) sistemele de colectare şi eliminare disponibile pentru public;
    e) reciclarea, recondiţionarea şi refolosirea;
    f) aplicarea instrumentelor economice la activităţi, produse sau grupe de produse;
    g) adoptarea unui sistem de autorizare care să implice un domeniu de restricţii sau interdicţie.
    2. În determinarea combinaţiei de măsuri care să constituie cea mai bună practică din punct ele vedere al mediului, atât în cazul general cât şi în particular, o atenţie specială trebuie acordată:
    a) pericolului asupra mediului al:
    (i) produsului;
    (u) producţiei produsului;
    (iii) utilizării produsului;
    (iv) eliminării finale a produsului;
    b) înlocuirii cu procedee sau substanţe mai puţin poluante;
    c) scării de utilizare;
    d) potenţialelor beneficii şi pierderi pentru mediu legate de înlocuirea materialelor sau a activităţilor;
    e) progreselor şi schimbărilor în cunoaşterea şi înţelegerea ştiinţifică;
    f) limitelor de timp pentru implementare;
    g) implicaţiilor sociale şi economice;
    3. Rezultă, aşadar, că cele mai bune practici de mediu pentru o anumită sursă se vor schimba cu timpul în lumina progreselor tehnologice, a factorilor economici şi sociali, cât şi în lumina schimbărilor în cunoaşterea şi înţelegerea ştiinţifică.


    Obiectivele şi criteriile privind calitatea apei:
    a) vor lua în considerare scopul menţinerii şi, acolo unde este necesar, îmbunătăţirii calităţii existente a apei;
    b) vor tinde către reducerea încărcărilor medii de poluare (în special substanţe periculoase) într-un anumit grad, într-o anumită perioadă de timp;
    c) vor lua în considerare cerinţele specifice privind calitatea apei (apa brută pentru alimentarea cu apă a populaţiei, irigaţii etc.);
    d) vor lua în considerare cerinţele speciale privind apele sensibile şi protejate în mod special şi mediul lor înconjurător (de exemplu: lacuri şi resurse de apă subterane;
    e) vor fi bazate pe aplicarea metodelor de clasificare ecologică şi a indicilor chimici ce permit menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii apei pe termen mediu şi lung;
    f) vor lua în considerare gradul în care sunt atinse obiectivele şi măsurile de protecţie suplimentare bazate pe limitele de emisii care pot fi necesare în cazuri individuale.


    1. În cazul unui diferend supus arbitrajului conform art. 22 paragraful 2 al acestei convenţii, o parte (sau părţi) va (vor) notifica secretariatului subiectul arbitrajului şi va (vor) indica în special articolele acestei convenţii a căror interpretare sau aplicare este în discuţie. Secretariatul va înainta informaţia primită tuturor părţilor la această convenţie.
    2. Tribunalul de arbitraj va fi constituit din trei membri. Atât partea (sau părţile) reclamantă(e), cât şi cealaltă parte (sau părţi) în diferend vor stabili câte un arbitru şi cei doi arbitri astfel stabiliţi vor desemna de comun acord un al treilea arbitru care va fi preşedintele tribunalului de arbitraj. Cel din urmă nu trebuie să fie de naţionalitatea nici uneia dintre părţile în diferend, nici să aibă reşedinţa pe teritoriul vreuneia dintre părţi, nici să fie angajat ele vreuna dintre aceste părţi, nici să fi avut de-a face cu cazul în vreo altă calitate.
    3. Dacă preşedintele tribunalului de arbitraj nu a fost desemnat în decurs de două luni de la numirea celui de-al doilea arbitru, secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa va desemna, la cererea oricăreia dintre părţile în diferend, preşedintele în cel mult două luni.
    4. Dacă una dintre părţile în diferend nu numeşte un arbitru în decurs de două luni de la primirea cererii, cealaltă parte poate informa pe secretarul executiv al C.E.E., care va desemna preşedintele tribunalului de arbitraj în termen de cel mult două luni. După desemnare, preşedintele tribunalului de arbitraj va cere părţii care nu şi-a numit un arbitru s-o facă în termen de două luni. Dacă aceasta nu o va face în acest termen, preşedintele va informa pe secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care va face această numire în termen de cel mult două luni.
    5. Tribunalul de arbitraj va lua decizia în conformitate cu dreptul internaţional şi cu prevederile acestei convenţii.
    6. Orice tribunal de arbitraj constituit conform prevederilor stabilite în această anexă îşi va stabili propriile sale reguli de procedură.
    7. Deciziile tribunalului de arbitraj, atât de procedură cât şi de conţinut, vor fi luate cu majoritatea de voturi ale membrilor săi.
    8. Tribunalul de arbitraj poate lua măsurile adecvate pentru stabilirea faptelor.
    9. Părţile în diferend vor facilita sarcina tribunalului de arbitraj şi, în special, utilizând toate mijloacele aflate la dispoziţia lor;
    a) îi vor asigura toate documentele relevante, facilităţile şi informaţiile; şi
    b) îi vor autoriza, acolo unele este necesar, să cheme şi să audieze martori sau experţi.
    10.Părţile şi arbitrii vor proteja secretul oricărei informaţii pe care o primesc confidenţial în timpul procedurilor tribunalului de arbitraj.
    11. Tribunalul de arbitraj poate, la cererea uneia dintre părţi, să recomande măsuri de protecţie.
    12. Dacă una dintre părţile în diferend nu apare înaintea tribunalului de arbitraj sau nu îşi apără cauza, cealaltă parte poate cere tribunalului să continue procedura şi să-şi formuleze decizia finală. Absenţa uneia dintre părţi sau lipsa apărării cauzei de către o parte nu va constitui o piedică pentru derularea procedurii.
    13. Tribunalul de arbitraj poate audia şi determina cererile reconvenţionale, legate direct de subiectul diferendului.
    14. Dacă tribunalul de arbitraj nu hotărăşte altfel, datorită circumstanţelor particulare ale cazului, cheltuielile tribunalului, inclusiv remunerarea membrilor săi, vor fi suportate de părţile în diferend în proporţii egale. Tribunalul va ţine o evidenţă a tuturor cheltuielilor sale şi va asigura părţilor o situaţie finală.
    15. Orice parte la această convenţie, care are un interes de natură legală la subiectul diferendului şi care poate fi afectată de decizia în cazul respectiv, poate interveni în procedură cu consimţământul tribunalului.
    16. Tribunalul de arbitraj îşi va da sentinţa în termen de 5 luni de la data la care a fost stabilit, dacă nu găseşte de cuviinţă să extindă timpul limită pentru o perioadă care nu trebuie să depăşească 5 luni.
    17. Sentinţa tribunalului de arbitraj trebuie să fie motivată. Aceasta va fi finală şi va fi obligatorie pentru părţile în diferend. Sentinţa va fi transmisă de către tribunalul de arbitraj părţilor în diferend şi secretariatului. Acesta va transmite informaţiile primite tuturor părţilor la convenţie.
    18. Orice diferend care poate apărea între părţi privind interpretarea sau executarea sentinţei poate fi supus, de către oricare parte, tribunalului de arbitraj care a dat sentinţa sau, dacă acesta din urmă nu poate fi sesizat, unui alt tribunal constituit în acelaşi mod ca şi primul.