MODIFICAT
    OMAEIE1433-T-13 din 27.11.15, MO332-339/11.12.15 art.2394


    ___________________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993

    Statele Părţi la prezenta Convenţie,
    Considerând rolul fundamental al tratatelor în istoria relaţiilor internaţionale,
    Recunoscând importanţa din ce în ce mai mare a tratatelor ca izvor al dreptului internaţional şi ca mijloc de dezvoltare a cooperării paşnice între naţiuni, oricare ar fi orânduirile lor constituţionale şi sociale,
    Constatând că principiul liberului consimţământ şi al bunei credinţe, precum şi regula pafta suut servanda sunt universal recunoscute,
    Afirmând că diferendele privind tratatele trebuie, ca şi celelalte diferende internaţionale, să fie soluţionate prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi ale dreptului internaţional,
    Reamintnid hotărârea popoarelor Naţiunilor Unite de a crea condiţiile necesare pentru menţinerea justiţiei şi respectarea obligaţiilor născute din tratate,
    Conştiente de principiile dreptului internaţional incorporate în Carta Naţiunilor Unite cum sunt principiile privind egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a-şi hotărî singure soarta, egalitatea suverană şi independenţa tuturor statelor, neamestecul în treburile interne ale statelor, interzicerea ameninţării sau a folosirii forţei şi respectul universal şi efectiv al drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale pentru toţi,
    Convinse că codificarea şi dezvoltarea progresivă a dreptului tratatelor realizate prin prezenta Convenţie vor servi scopurile Naţiunilor Unite enunţate în Cartă, care sunt menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale, dezvoltarea relaţiilor amicale între naţiuni şi realizarea cooperării internaţionale,
    Afirmând că regulile dreptului internaţional cutumiar vor continua să cârmuiască chestiunile nereglementate de dispoziţiile prezentei Convenţii,
    Au convenit asupra celor ce urmează:
    Prezenta Convenţie se aplică tratatelor încheiate între state.
    1. În înţelesul prezentei Convenţii:
    a) prin expresia “tratat”, se înţelege un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară;
    b) prin expresiile “ratificare”, “acceptare”, “aprobare” şi “aderare” se înţelege, după caz, actul internaţional astfel denumit prin care un stat stabileşte, pe plan internaţional, consimţământul său de a fi legat printr-un tratat;
    c) prin expresia “depline puteri” se înţelege un document emanând de la autoritatea competentă a unui stat şi desemnând una sau mai multe persoane împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimţământul statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a îndeplini oricare alt act cu privire la tratat;
    d) prin expresia “rezervă”, se înţelege o declaraţie unilaterală, oricare ar fi conţinutul sau denumirea sa, făcută de un stat atunci când semnează, acceptă sau aprobă un tratat, ori aderă la acesta, prin care îşi manifestă intenţia de a exclude sau modifica efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă de statul respectiv;
    e) prin expresia “stat care a participat la negociere”, se înţelege un stat care a participat la elaborarea şi la adoptarea textului tratatului;
    f) prin expresia “stat contractant”, se înţelege statul care a consimţit a se lega prin tratat, fie că acesta a intrat sau nu a intrat în vigoare;
    g) prin expresia “parte”, se înţelege statul care a consimţit să se lege prin tratat şi faţă de care tratatul a intrat în vigoare;
    h) prin expresia “stat terţ”, se înţelege un stat care nu este parte la tratat;
    i) prin expresia “organizaţie internaţională” se înţelege o organizaţie interguvernamentală.
    2. Dispoziţiile paragrafului l privind expresiile folosite în prezenta Convenţie nu prejudiciază folosirii acestor expresii nici sensurilor ce li se poate da în dreptul intern al unui stat.
    Faptul că prezenta Convenţie nu se aplică nici acordurilor internaţionale încheiate între state sau alte subiecte de drept internaţional ori între aceste alte subiecte de drept internaţional şi nici acordurilor internaţionale care nu au fost încheiate în formă scrisă, nu aduce vreo atingere;
    a) valorii juridice a unor asemenea acorduri;
    b) aplicării la aceste acorduri a tuturor regulilor enunţate în prezenta Convenţie, cărora ar fi supuse în temeiul dreptului internaţional independent de Convenţie;
    c) aplicării Convenţiei la relaţiile dintre state, reglementate prin acorduri internaţionale, la care sunt părţi şi alte subiecte de drept internaţional.
    Fără prejudiciul aplicării vreuneia din regulile enunţate în prezenta Convenţie cărora tratatele le-ar fi supuse în temeiul dreptului internaţional independent de prezenta Convenţie, aceasta se aplică exclusiv tratatelor încheiate de state după intrarea ei în vigoare faţă de aceste state.
    Prezenta Convenţie se aplică oricărui tratat care este actul constitutiv al unei organizaţii internaţionale, precum şi oricărui tratat adoptat în sânul unei organizaţii internaţionale, sub rezerva oricărei reguli pertinente a organizaţiei.
    Oricare stat are capacitatea de a încheia tratate.
    1. O persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat dacă:
    a) prezintă deplinele puteri cuvenite; sau
    b) rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări că aveau intenţia de a considera aceasta persoană ca reprezentând statul în acest scop şi a nu pretinde prezentarea de depline puteri.
    2. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, sunt consideraţi ca reprezentând statul lor:
    a) şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii afacerilor externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat;
    b) şefii de misiune diplomatică, pentru adoptarea textului unui tratat ce se încheie între statul acreditant şi statul acreditar
    c) reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau pe lângă o organizaţie internaţională ori pe lângă un organ al acesteia, pentru adoptarea textului unui tratat în această conferinţă, organizaţie sau organ.
    Un act referitor la încheierea unui tratat, îndeplinit de o persoană care, în temeiul articolului 7, nu poate fi considerată ca autorizată a reprezenta un stat pentru acest scop, este fără efect juridic, afară numai dacă nu a fost confirmat ulterior de către acel stat.
    1. Adoptarea textului unui tratat se face prin consimţământul tuturor statelor participante la elaborarea sa, cu excepţia cazurilor prevăzute la paragraful 2.
    2. Adoptarea textului unui tratat la o conferinţă internaţională se face cu majoritatea de două treimi a statelor prezente şi votante afară numai dacă aceste state nu decid, cu aceeaşi majoritate, să aplice o regulă diferită.
    Textul unui tratat este stabilit ca fiind autentic şi definitiv:
    a) respectându-se procedura prevăzută în acest text sau convenită de statele participante la elaborarea tratatului; sau,
    b) în lipsa unei astfel de proceduri, prin semnarea, semnarea ad referendum sau parafarea, de către reprezentanţii acestor state, a textului sau a actului final al unei conferinţe în care textul a fost incorporat.
    Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat poate fi exprimat prin semnătură, prin schimbul instrumentelor care constituie un tratat, prin ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, ori prin oricare alt mijloc convenit.
    1. Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprimă prin semnătura reprezentantului acestui stat:
    a) când tratatul prevede că semnătura va avea acest efect;
    b) când este stabilit pe altă cale că statele care au participat la negociere conveniseră că semnătura va avea acest efect; sau
    c) când intenţia statului de a conferi semnăturii acest efect rezultă din deplinele puteri ale reprezentantului său sau a fost exprimată în cursul negocierii.
    2.În aplicarea paragrafului 1:
    a) parafarea unui text are valoarea semnăturii tratatului dacă este stabilit că statele care au participat la negociere conveniseră în acest fel;
    b) semnătura ad referendum pusă pe un tratat de către reprezentantul unui stat, dacă acesta o confirmă, are valoarea semnăturii definitive a tratatului.
    Consimţământul statelor de a se lega printr-un tratat constituit de instrumentele ce se schimbă între ele se exprimă prin acest schimb:
    a) când instrumentele prevăd că schimbul lor va avea acest efect; sau
    h) când este stabilit pe altă cale că aceste state conveniseră ca schimbul instrumentelor să aibă acest efect.
    1. Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprimă prin ratificare:
    a) când tratatul prevede că acest consimţământ se exprimă prin ratificare;
    b) când este stabilit, pe altă cale, că statele participante la negociere conveniseră asupra cerinţei ratificării;
    c) când reprezentantul acestui stat a semnat tratatul sub rezerva ratificării;
    sau
    d) când intenţia statului de a semna tratatul sub rezerva ratificării rezultă din deplinele puteri ale reprezentantului său ori a fost exprimată în cursul negocierii.
    2. Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprimă prin acceptare sau aprobare în condiţii asemănătoare acelora care se aplică ratificării.
    Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprimă prin aderare:
    a) când tratatul prevede că acest consimţământ poate fi exprimat de către acest stat pe calea aderării;
    b) când este stabilit, pe altă cale, că statele participante la negociere conveniseră că acest consimţământ va putea fi exprimat de către acest stat pe calea aderării; sau
    c) când toate părţile au convenit ulterior că acest consimţământ va putea fi exprimat de către acest stat pe calea aderării.
    Dacă tratatul nu dispune altfel, instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare stabilesc consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat din momentul:
    a) schimbului lor între statele contractante;
    b) depunerii lor pe lângă depozitar; sau
    c) notificării lor către statele contractante sau către depozitar, dacă s-a convenit astfel.
    1. Fără prejudiciul aplicării articolelor 19 şi 23, consimţământul unui stat de a fi legat printr-o parte a unui tratat nu produce efecte decât dacă tratatul permite sau dacă statele contractante consimt aceasta.
    2. Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat care permite alegerea între diferitele sale dispoziţii nu produce efecte decât dacă dispoziţiile la care se referă sunt indicate în mod clar.
    Un stat trebuie să se abţină de la săvârşirea unor acte care ar lipsi un tratat de obiectul şi scopul său:
    a) când a semnat tratatul sau a schimbat instrumentul care constituie tratatul sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, atât timp cât nu şi-a manifestat intenţia de a nu deveni parte la tratat; sau
    b) când şi-a exprimat consimţământul de a fi legat prin tratat, în perioada care precede intrarea în vigoare a tratatului şi cu condiţia ca aceasta să nu fie întârziată fără motiv valabil.
    Un stat în momentul în care semnează, ratifică, acceptă, aprobă un tratat sau aderă la el, poate formula o rezerva, cu condiţia ca:
    a) rezerva să nu fie interzisă de tratat;
    b) tratatul să nu dispună că pot fi făcute numai anumite rezerve printre care nu figurează rezerva respectivă; sau
    c) în alte cazuri decât cele prevăzute de alineatul a) şi b), rezerva să nu fie incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului.
    1. O rezervă autorizată în mod expres de un tratat nu are nevoie să fie acceptată ulterior de celelalte state contractante, afară numai dacă tratatul prevede aceasta.
    2. Când, din numărul restrâns al statelor care au participat la negociere, precum şi din obiectul şi scopul tratatului rezultă că aplicarea tratatului în întregul său între toate părţile este o condiţie esenţială a consimţământului fiecăreia dintre ele de a fi legate prin tratat, rezerva trebuie să fie acceptată de toate părţile.
    3. Când tratatul este actul constitutiv al unei organizaţii internaţionale şi dacă nu dispune altfel, o rezervă cere să fie aprobată de organul competent al acestei organizaţii.
    4. În alte cazuri decât cele prevăzute de paragrafele precedente şi dacă tratatul nu prevede altfel:
    a) acceptarea unei rezerve de către alt stat contractant face ca statul autor al rezervei să devină parte la tratat faţă de acest stat dacă tratatul este în vigoare sau atunci când el intră în vigoare faţă de aceste state;
    b) obiecţiunea făcută la o rezervă de către un alt stat contractant nu împiedică intrarea în vigoare a tratatului între statul care a formulat obiecţiunea şi statul autor al rezervei, afară numai dacă statul care a formulat obiecţiunea şi-a exprimat în mod clar intenţia în mod contrar;
    c) un act exprimând consimţământul unui stat de a fi legat prin tratat şi care conţine o rezervă produce efecte din momentul în care cel puţin un alt stat contractant a acceptat rezerva.
    5. În vederea aplicării paragrafelor 2 şi 4 şi dacă tratatul nu dispune altfel, o rezervă este considerată a fi fost acceptată de un stat daca acesta nu a formulat vreo obiecţiune la rezervă până la expirarea a douăsprezece luni de la data la care şi-a exprimat consimţământul de a fi legat prin tratat, dacă această dată este posterioară.
    1. O rezervă stabilită faţă de o altă parte, în conformitate cu articolele 19, 20 şi 23:
    a) modifică pentru statul autor al rezervei în relaţiile sale cu cealaltă parte dispoziţiile din tratat la care se referă rezerva, în măsura prevăzută în această rezervă; şi
    b) modifică aceste dispoziţii în aceeaşi măsură faţă de cealaltă parte în relaţiile sale cu statul autor al rezervei.
    2. Rezerva nu modifică dispoziţiile tratatului faţă de celelalte părţi în raporturile lor inter se.
    3. Când un stat care a formulat o obiecţiune împotriva unei rezerve nu s-a opus intrării în vigoare a tratatului între el şi statul autor al rezervei, dispoziţiile la care se referă rezerva nu se aplică între cele două state în măsură prevăzută de rezervă.
    1. Dacă tratatul nu dispune altfel, o rezervă poate oricând să fie retrasă fără a fi nevoie de consimţământul statului care a acceptat rezerva pentru retragerea ei.
    2. Dacă tratatul nu dispune altfel, o obiecţiune la o rezervă poate fi retrasă oricând.
    3. Dacă tratatul nu dispune altfel sau dacă nu s-a convenit în alt fel:
    a) retragerea unei rezerve nu produce efecte faţă de alt stat contractant decât de la data primirii notificării ei de către acest stat;
    b) retragerea unei obiecţiuni la o rezervă nu produce efecte decât de la data la care statul autor al rezervei a primit notificarea acestei retrageri.
    1. Rezerva, acceptarea expresă a unei rezerve şi obiecţiunea la o rezervă trebuie să fie formulate în scris şi comunicate părţilor contractante şi celorlalte state având calitate de a deveni părţi la tratat.
    2. Când ea este formulată la semnarea tratatului sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, o rezervă trebuie să fie confirmată în mod formal de către statul care a formulat-o în momentul când îşi exprimă consimţământul de a fi legat prin tratat, într-un asemenea caz, se consideră că rezerva a fost făcută la data când a fost confirmată.
    3. O acceptare expresă a unei rezerve sau o obiecţiune la o rezervă, dacă sunt anterioare confirmării acesteia, nu au nevoie să fie şi ele confirmate.
    4. Retragerea unei rezerve sau a unei obiecţiuni la o rezervă trebuie să fie formulată în scris.
    1. Un tratat intră în vigoare la data şi după modalităţile ce s-au fixat prin dispoziţiile sale sau prin acord între statele care au participat la negociere.
    2. În lipsa unor atari dispoziţii sau a unui asemenea acord, un tratat intră în vigoare de îndată ce consimţământul de a fi legat prin tratat a fost stabilit pentru toate statele care au participat la negociere.
    3. Când consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat este stabilit la o dată posterioară intrării în vigoare a zisului tratat, acesta, dacă nu dispune altfel, intră în vigoare faţă de acest stat la acea dată.
    4. Dispoziţiile unui tratat, care reglementează autentificarea textelor, stabilirea consimţământului statelor de a fi legate prin tratat, modalităţile sau data intrării în vigoare, rezervele, funcţiunile depozitarului precum şi alte chestiuni care se pun în mod necesar înainte de intrarea în vigoare a tratatului, sunt aplicabile de îndată ce textul a fost adoptat.
    1. Un tratat sau o parte a unui tratat se aplică în mod provizoriu până la intrarea sa în vigoare:
    a) dacă tratatul însuşi dispune astfel; sau
    b) dacă statele care au participat la negociere conveniseră astfel, într-un alt mod.
    2. Dacă tratatul nu dispune altfel sau dacă statele care au participat la negociere nu au convenit altfel, aplicarea provizorie a unui tratat sau a unei părţi dintr-un tratat faţă de un stat încetează, dacă acest stat notifică celorlalte state între care tratatul este aplicat provizoriu intenţia sa de a nu deveni parte la tratat.
    Orice tratat în vigoare leagă părţile şi trebuie să fie executat de ele cu bună credinţă.
    O parte nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat. Această regulă este fără prejudiciu în ce priveşte aplicarea articolului 46.
    Dacă din cuprinsul tratatului nu reiese o intenţie diferită sau dacă aceasta nu este stabilită pe altă cale, dispoziţiile unui tratat nu leagă o parte în ce priveşte un act sau fapt anterior datei intrării în vigoare a acestui tratat faţă de această parte sau în ce priveşte o situaţie care încetase să existe la acea dată.
    Dacă din cuprinsul tratatului nu reiese o intenţie diferită sau dacă aceasta nu este stabilită pe altă cale, un tratat leagă pe fiecare din părţi cu privire la întregul său teritoriu.
    1. Sub rezerva dispoziţiilor articolului 103 al Cartei Naţiunilor Unite, drepturile şi obligaţiile statelor, părţi la tratate succesive purtând asupra aceleiaşi materii sunt determinate potrivit paragrafelor ce urmează.
    2. Când un tratat precizează că este subordonat unui tratat anterior sau posterior sau că nu trebuie considerat ca fiind incompatibil cu celălalt tratat, dispoziţiile acestuia se vor aplica cu precădere.
    3. Când toate părţile la tratatul anterior sunt de asemenea părţi la tratatul posterior, fără ca cel anterior să fie expirat sau ca aplicarea să fi fost suspendată în conformitate cu articolul 59, tratatul anterior nu se aplică decât în măsura în care dispoziţiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior.
    4. Când părţile la tratatul anterior nu sunt toate părţi la tratatul poste-rior:
    a) în relaţiile dintre statele care sunt părţi la ambele tratate, regula aplicabilă este cea enunţată la paragraful 3;
    b) în relaţiile dintre un stat parte la cele două tratate şi un stat parte la numai unul din aceste tratate, tratatul la care ambele state sunt părţi regle-mentează drepturile şi obligaţiile lor reciproce.
    5. Paragraful 4 se aplică fără vreun prejudiciu în ce priveşte aplicarea articolului 41, orice chestiune relativ la stingerea sau la suspendarea aplicării unui tratat conform articolului 60 sau orice chestiune privind responsabilitatea ce poate lua naştere pentru un stat ca urmare a încheierii sau aplicării unui tratat ale cărui dispoziţii sunt incompatibile cu obligaţiile ce incumbă acestui stat faţă de altul, in virtutea unui alt stat.
    1. Un tratat trebuie să fie interpretat cu bună credinţă potrivit sensului obişnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului în contextul lor şi în lumina obiectului şi scopului său.
    2. În vederea interpretării unui tratat, contextul cuprinde, în afară de text, preamabil şi anexe:
    a) orice acord în legătură cu tratatul şi care a intervenit între toate părţile cu prilejul încheierii tratatului;
    b) orice instrument stabilit de către una sau mai multe părţi cu prilejul încheierii tratatului şi acceptat de celelalte părţi ca instrument având legătură cu tratatul.
    3. Se va ţine seama, odată cu contextul:
    a) de orice acord ulterior intervenit între părţi cu privire la interpretarea tratatului sau la aplicarea dispoziţiilor sale;
    b) de orice practică urmată ulterior în aplicarea tratatului prin care este stabilit acordul părţilor în privinţa interpretării tratatului;
    c) de orice regulă pertinentă de drept internaţional aplicabilă relaţiilor dintre părţi.
    4. Un termen va fi înţeles într-un sens special dacă este stabilit că aceasta a fost intenţia părţilor.
    Se poate recurge la mijloace complementare de interpretare, îndeosebi la lucrările pregătitoare şi la împrejurările în care a fost încheiat tratatul, fie pentru a se confirma sensul rezultând din aplicarea articolului 31, fie pentru a se determina sensul atunci când interpretarea dată conform articolului 31:
    a) lasă sensul ambiguu sau obscur; sau
    b) duce la un rezultat vădit absurd sau neraţional.
    1. Când un tratat a fost autentificat în două sau mai multe limbi, textul său are aceeaşi valoare în fiecare din aceste limbi, afară numai dacă tratatul nu dispune sau dacă părţile nu convin ca, în caz de divergenţă, unul din texte să aibă precădere.
    2. O versiune a tratatului în altă limbă decât cele în care textul a fost autentificat nu va fi considerată drept text autentic decât dacă tratatul prevede sau dacă părţile au convenit aceasta.
    3. Termenii unui tratat sunt presupuşi a avea acelaşi înţeles în diversele texte autentice.
    4. În afară de cazul în care un text determinat are precădere în conformitate cu paragraful l, atunci când comparaţia textelor autentice învederează o deosebire de sens, pe care aplicarea articolelor 31 şi 32 nu îngăduie a o elimina, se va adopta sensul care, ţinându-se seama de obiectul şi de scopul tratatului, împacă cel mai bine aceste texte.
    Un tratat nu creează nici obligaţii nici drepturi pentru un stat terţ fără consimţământul său.
    O obligaţie ia naştere pentru un stat terţ din dispoziţia unui tratat dacă părţile la acest tratat înţeleg să creeze obligaţia prin mijlocirea acestei dispoziţii şi dacă statul terţ acceptă în mod expres şi în scris această obligaţie.
    1. Un drept ia naştere pentru un stat terţ din dispoziţia unui tratat dacă părţile la acest tratat înţeleg, prin această dispoziţie, să confere acest drept fie statului terţ sau unui grup de state căruia acesta îi aparţine, fie tuturor statelor, şi dacă statul terţ consimte. Consimţământul este prezumat în lipsa vreunei indicaţii contrare, afară numai dacă tratatul nu dispune altfel.
    2. Un stat care exercită un drept în temeiul paragrafului l este ţinut să respecte, în exercitarea acestui drept, condiţiile prevăzute de tratat sau stabilite conform dispoziţiilor sale.
    1. În cazul când o obligaţie s-a născut în sarcina unui stat terţ potrivit articolului 35, această obligaţie nu poate fi revocată sau modificată decât prin consimţământul statelor părţi la tratat şi al statului terţ, afară dacă se stabileşte că ele au convenit altfel.
    2. În cazul când un drept s-a născut în folosul unui stat terţ potrivit articolului 36, acest drept nu poate fi revocat sau modificat de părţi dacă se stabileşte că dreptul era destinat să nu poată fi revocat sau modificat fără consimţământul statului terţ.
    Nici una din dispoziţiile articolelor 34 şi 37 nu se opune ca o regulă enunţată într-un tratat să devină obligatorie pentru un stat terţ ca regulă cutumiară de drept internaţional recunoscută ca atare.
    Un tratat poate fi amendat prin acordul părţilor. Afară de cazul când tratatul ar dispune altfel, regulile enunţate în partea II sunt aplicabile unui astfel de acord.
    1. Dacă tratatul nu dispune altfel, amendarea tratatelor multilaterale este guvernată de paragrafele următoare.
    2. Orice propunere tinzând la amendarea unui tratat multilateral în relaţiile dintre toate părţile trebuie să fie notificată tuturor statelor contractante şi fiecare dintre ele are dreptul să participe:
    a) la hotărârea cu privire la urmarea ce se va da acestei propuneri;
    b) la negocierea şi la încheierea oricărui acord având drept obiect amendarea tratatului.
    3. Orice stat având calitatea de a deveni parte la tratat are de asemenea calitatea de a deveni parte la tratat astfel cum este amendat.
    4. Acordul asupra amendamentului nu leagă statele care sunt părţi la tratat şi care nu devin părţi la acest acord; alineatul b) al paragrafului 4 din articolul 30 se aplică acestor state.
    5. Orice stat care devine parte la tratat după intrarea în vigoare a acordului asupra amendamentului este, dacă nu a exprimat o intenţie diferită, considerat ca fiind:
    a) parte la tratat astfel cum este amendat;
    b) parte la tratatul neamendat faţă de oricare parte la tratat care nu este legată prin acordul asupra amendamentului.
    1. Două sau mai multe părţi ale unui tratat multilateral pot încheia un acord având ca obiect modificarea tratatului, numai în relaţiile lor mutuale;
    a) dacă posibilitatea unei astfel de modificări este prevăzută de tratat; sau
    b) dacă modificarea în chestiune nu este interzisă de tratat, cu condiţia
    i) să nu aducă atingere nici folosinţei de către celelalte părţi a drepturilor ce le conferă tratatul, nici executării obligaţiilor lor; şi
    ii) să nu poarte asupra unei dispoziţii de la care nu se poate deroga fără să existe incompatibilitate cu realizarea efectivă a obiectului şi scopului tratatului luat în ansamblul său.
    2. Afară dacă, în cazul prevăzut la alineatul a) al paragrafului l, tratatul nu dispune altfel, părţile în chestiune trebuie să notifice celorlalte părţi intenţia lor de a încheia acordul, precum şi modificările pe care acesta le aduce tratatului.
    1. Validitatea unui tratat sau a consimţământului unui stat de a fi legat printr-un tratat nu poate fi contestată decât în aplicarea prezentei Convenţii.
    2. Stingerea unui tratat, denunţarea sa sau retragerea unei părţi nu pot avea loc decât în aplicarea dispoziţiilor tratatului sau a prezentei Convenţii.
    Aceeaşi regulă este valabilă pentru suspendarea aplicării tratatului.
    Nulitatea, stingerea sau denunţarea unui tratat, retragerea uneia din părţi sau suspendarea aplicării tratatului, atunci când rezultă din aplicarea prezentei Convenţii sau din dispoziţiile tratatului, nu afectează în nici un chip îndatorirea unui stat de a executa oricare obligaţie enunţată în tratat la care este supus în temeiul dreptului internaţional, independent de zisul tratat.
    1. Dreptul unei părţi, prevăzut de un tratat sau rezultând din articolul 56, de a denunţa tratatul, de a se retrage din el sau de a-i suspenda aplicarea nu poate fi exercitat decât în privinţa ansamblului tratatului, afară numai dacă acesta dispune altfel sau dacă părţile au convenit în alt fel.
    2. O cauză de nulitate sau de stingere a unui tratat, de retragere a unei părţi sau de suspendare a aplicării tratatului, recunoscută conform dispoziţiilor prezentei Convenţii, nu poate fi invocată decât în privinţa ansamblului tratatului, afară de condiţiile prevăzute de paragrafele următoare sau de articolul 60.
    3. În cazul în care cauza în chestiune nu vizează decât anumite clauze determinate, ea nu poate fi invocată decât în privinţa acestor singure clauze atunci când:
    a) aceste clauze pot fi separate de restul tratatului în ce priveşte executarea lor;
    b) rezultă din tratat sau este stabilit în alt mod ca acceptarea clauzelor în chestiune nu a constituit pentru cealaltă parte sau pentru celelalte părţi la tratat o bază esenţială a consimţământului lor de a fi legate prin tratat în ansamblul său; şi
    c) nu este în just de a continua executarea a ceea ce subzistă din tratat.
    4. În cazurile ţinând de articolele 49 şi 50, statul care are dreptul de a invoca dolul sau corupţia poate face aceasta fie în privinţa întregului tratat, fie, în cazul prevăzut la paragraful 3, în privinţa numai a anumitor clauze determinate.
    5. În cazurile prevăzute de articolele 51, 52 şi 53, diviziunea dispoziţiilor tratatului nu este admisă.
    Un stat nu mai poate invoca o cauză de nulitate a unui tratat sau un motiv de a-i pune capăt, de a se retrage din el sau de a-i suspenda executarea în conformitate cu articolele 46 şi 50 sau cu articolele 60 şi 62 dacă, după ce a avut cunoştinţă de fapte, acest stat:
    a) a acceptat în mod explicit să considere că, după caz, tratatul este valid, rămâne în vigoare sau continuă să fie aplicabil; sau
    b) trebuie, faţă de conduita sa, să fie socotit că a achiesat, după caz, la validitatea tratatului sau la menţinerea sa în vigoare ori în aplicare.
    1. Faptul că consimţămîntul unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost exprimat cu violarea unei dispoziţii a dreptului său intern privitoare la competenţa de a încheia tratate, nu poate fi invocat de acest stat ca viciu de consimţămînt, afară numai dacă această violare a fost vădită şi nu priveşte o regulă de importanţă fundamentală a dreptului său intern.
    [Art.46 al.1 în redacția OMAEIE1433-T-13 din 27.11.15, MO332-339/11.12.15 art.2394]
    2. O violare este vădită dacă ea este obiectiv evidentă pentru orice stat care s-ar comporta în asemenea împrejurări în conformitate cu practica obişnuită şi cu bună credinţă.
    Dacă împuternicirea unui reprezentant să exprime consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat determinat a făcut obiectul unei restricţii speciale, faptul că acest reprezentant nu a ţinut seama de restricţie nu poate fi invocat ca viciu al consimţământului pe care 1-a exprimat, afară numai dacă restricţia nu a fost notificată, înainte de exprimarea acestui consimţământ, celorlalte state care au participat la negociere.
    1. Un stat poate invoca o eroare într-un tratat drept viciu al consimţământului său de a fi legat prin tratat dacă eroarea poartă asupra unui fapt sau unei situaţii care statul presupunea că există în momentul încheierii tratatului şi care constituia o bază esenţială a consimţământului acestui stat de a fi legat prin tratat.
    2. Paragraful l nu se aplică dacă zisul stat a contribuit la această eroare prin comportarea sa sau dacă împrejurările au fost de aşa natură încât trebuia să fi fost avertizat despre posibilitatea unei erori.
    3. O eroare purtând numai asupra redactării textului unui tratat nu aduce atingere validităţii sale; în acest caz, se va aplica articolul 79.
    Dacă un stat a fost determinat să încheie un tratat în urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la negociere, el poate invoca dolul ca viciu al consimţământului său de a se lega prin tratat.
    Dacă exprimarea consimţământului unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost obţinută pe calea coruperii reprezentantului său prin acţiunea directă sau indirectă a unui stat care a participat la negociere, statul poate invoca coruperea ca viciu al consimţământului său de a se lega prin tratat.
    Exprimarea consimţământului unui stat de a fi legat printr-un tratat, obţinută prin constrângerea exercitată asupra reprezentantului său prin acte sau ameninţări îndreptate împotriva lui, este lipsită de orice efect juridic.
    Este nul orice tratat a cărui încheiere a fost obţinută prin ameninţarea sau prin folosirea forţei, cu violarea principiilor de drept internaţional încorporate în Carta Naţiunilor Unite.
    Este nul orice tratat care, în momentul încheierii sale, este în conflict cu o normă imperativă a dreptului internaţional general, în sensul prezentei Convenţii, o normă a dreptului internaţional general este o normă acceptată şi recunoscută de comunitatea internaţională a statelor în ansamblul ei, drept normă de la care nu este permisă nici o derogare şi care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă a dreptului internaţional general având acelaşi caracter.
    Stingerea unui tratat sau retragerea unei părţi pot avea loc:
    a) în conformitate cu dispoziţiile tratatului; sau
    b) în orice moment, prin consimţământul tuturor părţilor, după consultarea celorlalte state contractante.
    Afară de cazul când tratatul dispune altfel, un tratat multilateral nu ia sfârşit pentru singurul motiv că numărul părţilor a scăzut sub numărul necesar pentru intrarea sa în vigoare.
    1. Un tratat care nu conţine dispoziţii cu privire la stingerea şi denunţarea sa sau la retragerea din el mi poate fi obiectul unei denunţări sau unei retrageri, afară numai dacă:
    a) se va fi stabilit că era în intenţia părţilor de a admite posibilitatea unei denunţări sau retrageri; sau
    b) dreptul de denunţare sau de retragere poate fi dedus din natura tratatului.
    2. O parte trebuie să notifice cu cel puţin douăsprezece luni înainte intenţia sa de a denunţa tratatul sau de a se retrage din el conform dispoziţiilor paragrafului I.
    Aplicarea unui tratat faţă de toate părţile sau de o parte determinată poate fi suspendată:
    a) conform dispoziţiilor tratatului; sau
    b) în orice moment, prin consimţământul tuturor părţilor, după consultarea celorlalte state contractante.
    1. Două sau mai multe părţi la un tratat multilateral pot încheia un acord având drept obiect să suspende, temporar şi numai între ele, aplicarea dispoziţiilor tratatului:
    a) dacă posibilitatea unei astfel de suspendări este prevăzută de tratat; sau b) daca suspendarea în chestiune nu este interzisă de tratat, cu condiţia, că:
    i) să nu aducă atingere nici folosinţei celorlalte părţi a drepturilor pe care le deţin prin tratat, nici executării obligaţiilor lor; şi
    ii) să nu fie incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului.
    2. Afară numai dacă, în cazul prevăzut la alineatul a) al paragrafului l, tratatul dispune altfel, părţile în chestiune trebuie să notifice celorlalte părţi intenţia lor de a încheia acordul şi dispoziţiile tratatului a căror aplicare intenţionează să o suspende.
    1. Un tratat este socotit a fi luat sfârşit dacă toate părţile la acest tratat încheie ulterior un tratat asupra aceleiaşi materii şi:
    a) dacă rezultă din tratatul posterior sau dacă este stabilit în alt fel, că potrivit intenţiei părţilor, materia trebuie să fie guvernată de acest tratat; sau
    b) dacă dispoziţiile tratatului posterior sunt incompatibile cu cele din tratatul anterior într-aşa măsură încât este imposibil să se aplice ambele tratate în acelaşi timp.
    2. Tratatul anterior este socotit ca fiind numai suspendat dacă rezultă din tratatul posterior, sau este stabilit pe altă cale, că aceasta, a fost intenţia părţilor.
    1. O violare substanţială a unui tratat bilateral de către una din părţi autoriză cealaltă parte să invoce violarea ca motiv pentru a pune capăt tratatului sau a suspenda aplicarea lui în total sau în parte.
    2. O violare substanţială a unui tratat multilateral de către una din părţi autoriză:
    a) celelalte părţi ca, prin acordul lor unanim, să suspende aplicarea tratatului în total sau în parte, ori să-i pună capăt:
    i) fie în relaţiile dintre ele şi statul autor al violării,
    ii) fie între toate părţile;
    b) o parte atinsă în mod deosebit, prin violare, să o invoce ca motiv de suspendare a aplicării tratatului în total sau în parte în privinţa ei, dacă acest tratat este de aşa natură încât o violare substanţială a dispoziţiilor sale de către o parte modifică radical situaţia fiecărei părţi în ce priveşte executarea ulterioară a obligaţiilor sale în virtutea tratatului.
    3. În sensul prezentului articol, o violare substanţială a unui tratat este constituită de:
    a) o respingere a tratatului, neautorizată de prezenta Convenţie; sau
    b) violarea unei dispoziţii esenţiale pentru realizarea obiectului sau scopului tratatului.
    4. Paragrafele precedente nu aduc atingere nici unei dispoziţii a tratatului aplicabilă în caz de violare.
    5. Paragrafele l la 3 nu se aplică dispoziţiilor referitoare la protecţia persoanei umane, conţinute în tratate cu caracter umanitar, în special acelor dispoziţii care exclud orice formă de represalii împotriva persoanelor proteguite prin zisele tratate.
    1. O parte poate invoca imposibilitatea de a executa un tratat ca motiv pentru a-i pune capăt sau pentru a se retrage din el, dacă această imposibilitate rezultă din dispariţia sau distrugerea definitivă a obiectului indispensabil pentru executarea acestui tratat. Dacă imposibilitatea este temporară, ea poate fi invocată numai ca motiv pentru suspendarea aplicării tratatului.
    2. O parte nu poate invoca imposibilitatea de executare ca motiv pentru a pune capăt tratatului, pentru a se retrage din el sau cere suspendarea aplicării tratatului, dacă această imposibilitate rezultă dintr-o violare, din partea părţii care o invocă, fie a unei obligaţii a tratatului, fie a unei obligaţii internaţionale faţă de oricare altă parte a tratatului.
    1. O schimbare fundamentală a împrejurărilor, care a intervenit în raport cu cele existente în momentul încheierii unui tratat şi care nu fusese prevăzută de părţi, nu poate fi invocată ca motiv de a pune capăt tratatului sau a se retrage din el, afară numai dacă:
    a) existenţa acestor împrejurări a constituit o bază esenţială a consimţămân-tului de a se lega prin tratat; şi
    c) această schimbare a avut ca efect transformarea radicală a naturii obligaţiilor care rămân de executat în virtutea tratatului.
    2. O schimbare fundamentală a împrejurărilor nu poate fi invocată ca motiv pentru a pune capăt tratatului sau a se retrage din el:
    a) dacă este vorba despre un tratat care stabileşte o frontieră; sau
    b) dacă schimbarea fundamentală rezultă dintr-o violare de către partea care o invocă, fie a unei obligaţii din tratat, fie a oricărei alte obligaţii internaţionale faţă de oricare altă parte a tratatului.
    3. Dacă o parte poate, potrivit paragrafelor precedente, să invoce o schimbare fundamentală a împrejurărilor ca motiv pentru a pune capăt unui tratat sau pentru a se retrage din el, ea poate de asemenea, s-o invoce numai pentru suspendarea aplicării tratatului.
    Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre părţile la un tratat este fără efect asupra relaţiilor juridice stabilite între ele prin tratat, afară dacă şi în măsura în care existenţa relaţiilor diplomatice sau consulare este indispensabilă pentru aplicarea tratatului.
    Dacă survine o nouă normă imperativă a dreptului internaţional general, orice tratat existent, care este în conflict cu această normă devine nul şi ia sfârşit.
    1. Partea care, în temeiul dispoziţiilor prezentei Convenţii, invovcă fie un viciu al consimţământului său de a se lega printr-un tratat, fie un motiv de a contesta validitatea unui tratat, de a-i pune capăt, de a se retrage din el sau de a-i suspenda aplicarea, trebuie să notifice pretenţia sa celorlalte părţi.
    Notificarea trebuie să menţioneze măsura avută în vedere faţă de tratat şi motivele acesteia.
    2. Dacă, după trecerea unui termen care, în afara cazurilor de urgenţă deosebită, nu poate fi mai mic de trei luni cu începere de la primirea notificării, nici una din părţi nu a formulat vreo obiecţiune, partea care a trimis notificarea poate proceda, în formele prevăzute la articolul 67, la luarea măsurii proiectate.
    3. Daca totuşi o alta parte a ridicat o obiecţiune, părţile vor trebui să caute o soluţie prin mijloacele arătate la articolul 33 al Cartei Naţiunilor Unite.
    4. Nici o dispoziţie a paragrafelor precedente nu aduce vreo atingere drepturilor sau obligaţiilor părţilor decurgând din oricare dispoziţie în vigoare dintre ele privind rezolvarea diferendelor.
    5. Fără a se aduce vreun prejudiciu articolului 45, faptul că un stat nu a adresat notificarea prescrisă la paragraful l nu-1 împiedică de a face această notificare ca răspuns unei alte părţi care cere executarea tratatului sau invocă violarea sa.
    Dacă, în termen de douăsprezece luni următoare datei la care obiecţiunea a fost formulată, nu a fost posibil de a se ajunge la o soluţie conformă cu paragraful 3 al articolului 65, se vor aplica procedurile mai jos arătate:
    a) oricare parte la un diferend privind interpretarea articolelor 54 sau 64 poate, pe calea unei cereri, să supună diferendul hotărârii Curţii Internaţionale de Justiţie, afară numai dacă părţile nu ar decide de comun acord să supună diferendul arbitrajului;
    b) oricare parte la un diferend privind aplicarea sau interpretarea unuia dintre celelalte articole ale părţii V din prezenta Convenţie poate recurge la procedura prevăzută la Anexa Convenţiei, adresând, în acest scop, o cerere Secretarului general al Naţiunilor Unite.
    1. Notificarea prevăzută la paragraful l al articolului 65 trebuie făcută în scris.
    2. Orice act prin care se declară nulitatea unui tratat, i se pune capăt sau se realizează retragerea din el ori suspendarea aplicării tratatului pe baza dispoziţiilor sale sau ale paragrafelor 2 sau 3 din articolul 65 trebuie consemnat într-un instrument comunicat celorlalte părţi. Dacă instrumentul nu este semnat de şeful statului, de şeful guvernului sau de ministrul afacerilor externe, reprezentantul statului de la care emană comunicarea poate fi invitat să înfăţişeze deplinele sale puteri.
    O notificare sau un instrument prevăzut la articolele 65 şi 67 pot fi revocate oricând înainte de a-şi fi produs efectele.
    1. Este nul tratatul a cărui nulitate este stabilită în virtutea prezentei Convenţii. Dispoziţiile unui tratat nul nu au forţă juridică.
    2. Dacă unele acte au fost totuşi îndeplinite în baza unui asemenea tratat:
    a) oricare parte poate cere oricărei alte părţi să stabilească pe cât se va putea în relaţiile lor reciproce situaţia care ar fi existat dacă aceste acte nu ar fi fost îndeplinite;
    b) actele îndeplinite cu bună credinţă înainte de invocarea nulităţii nu devin ilicite prin singurul fapt al nulităţii tratatului.
    3. În cazurile de la articolele 49, 50, 51 sau 52, paragraful 2 nu se aplică părţii căreia îi este imputabil dolul, actul de corupere sau constrângere.
    4. În cazurile în care consimţământul unui stat anumit de a fi legat printr-un tratat multilateral este viciat, regulile precedente se aplică în relaţiile dintre zisul stat şi părţile la tratat.
    1. Dacă tratatul nu dispune altfel sau dacă părţile nu convin în alt mod, faptul că un tratat a luat sfârşit în temeiul dispoziţiilor lui sau conform prezentei Convenţii:
    a) liberează părţile de obligaţia de a continua executarea tratatului;
    b) nu aduce atingere nici unui drept, nici unei obligaţii şi nici unei situaţii juridice a părţilor, create prin executarea tratatului înainte ca acesta să fi luat sfârşit.
    2. Când un stat denunţă un tratat multilateral sau se retrage din el, paragraful l se aplică relaţiilor dintre acest stat şi fiecare din celelalte părţi la tratat, cu începere de la data la care denunţarea sau retragerea îşi produce efectul.
    1. În cazul unui tratat nul în temeiul articolului 53, părţile sunt ţinute: a) să elimine, în măsura posibilului, consecinţele oricărui act îndeplinit pe baza unei dispoziţii care este în conflict cu norma imperativă a dreptului internaţional general; şi
    b) să facă astfel încât relaţiile lor mutuale să fie conforme cu norma imperativă a dreptului internaţional general.
    2. În cazul unui tratat care devine nul şi ia sfârşit în temeiul articolului 64, expirarea tratatului:
    a) liberează părţile de obligaţia de a continua să execute tratatul;
    b) nu aduce atingere nici unui drept, nici unei obligaţii, nici unei situaţii juridice a părţilor, create prin executarea tratatului înainte de a fi luat sfârşit; totuşi, aceste drepturi, obligaţii sau situaţii nu pot fi menţinute mai departe decât în măsura în care menţinerea lor ne este în sine în conflict cu noua normă imperativă a dreptului internaţional general.
    1. Dacă tratatul nu dispune sau părţile nu convin în alt mod, suspendarea aplicării unui tratat pe temeiul dispoziţiilor sale sau în conformitate cu prezenta Convenţie:
    a) liberează părţile între care aplicarea tratatului este suspendată de obligaţia executării tratatului în relaţiile lor reciproce pe timpul perioadei de suspendare;
    b) nu afectează relaţiile juridice stabilite de tratat între părţi.
    2. În timpul perioadei de suspendare, părţile trebuie să se abţină de la săvârşirea oricăror acte care ar tinde să împiedice reluarea aplicării tratatului.
    Dispoziţiile prezentei Convenţii nu prejudecă asupra nici unei chestiuni care s-ar putea pune în legătură cu un tratat din cauza unei succesiuni de state sau în raport cu responsabilitatea internaţională a unui stat ori cu deschiderea de ostilităţi între state.
    Ruperea relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare ori lipsa unor asemenea relaţii între două sau mai multe state nu împiedică încheierea tratatelor între aceste state, încheierea unui tratat nu are prin sine vreun efect în privinţa relaţiilor diplomatice sau relaţiilor consulare.
Dispoziţiile prezentei Convenţii sunt fără efect asupra obligaţiilor care pot rezulta cu privire la un tratat, pentru un stat agresor, din măsuri luate conform Cartei Naţiunilor Unite în legătură cu agresiunea săvârşită de acest stat.
    1. De asemenea, depozitarea unui tratat poate fi făcută de statele care au participat la negociere fie prin însuşi tratatul, fie prin orice alt mod. Depozitarul poate fi unul sau mau multe state, o organizaţie internaţională sau principalul funcţionar administrativ al unei asemenea organizaţii.
    2. Funcţiunile depozitarului unui tratat au un caracter internaţional, depozitarul fiind ţinut să acţioneze fără părtinire în îndeplinirea funcţiunilor sale. În special, faptul că un tratat nu a intrat în vigoare între unele părţi sau că o divergenţă s-a ivit între un stat şi un depozitar cu privire la exercitarea funcţiunilor acestuia nu poate avea vreo înrâurire asupra acestei obligaţii.
    1. Dacă tratatul nu dispune sau dacă părţile nu convin în alt chip, funcţiunile depozitarului sunt următoarele:
    a) asigură păstrarea textului original al tratatului şi a deplinelor puteri care i s-ar fi încredinţat;
    b) întocmeşte copii certificate pentru conformitate cu textul original şi orice alte texte în alte limbi care pot fi cerute prin tratat, şi le comunică părţilor la tratat, precum şi statelor având calitatea de a deveni părţi;
    c) primeşte toate semnăturile tratatului, primeşte şi păstrează toate instrumentele, notificările şi comunicările relative la tratat;
    d) examinează dacă o semnătură, un instrument, o notificare sau o comunicare referitoare la tratat este în bună şi cuvenită formă şi, după caz, atrage asupra chestiunii atenţia statului în cauză;
    e) informează părţile la tratat şi statele având calitate de a deveni părţi asupra actelor, notificărilor şi comunicărilor referitoare la tratat;
    f) informează statele având calitate de a deveni părţi la tratat despre data la care a fost primit sau depus numărul de semnături sau de instrumente de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare cerute pentru intrarea în vigoare a tratatului;
    g) asigură înregistrarea tratatului la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite;
    h) îndeplineşte funcţiunile menţionate în alte dispoziţii ale prezentei Convenţii.
    2. Când apare o divergenţă între un stat şi depozitar cu privire la îndeplinirea funcţiunilor acestuia, depozitarul trebuie să atragă atenţia statelor semnatare şi statelor contractante asupra chestiunii respective sau, după caz, organului competent al organizaţiei internaţionale în cauză.
    Afară de cazurile în care tratatul sau prezenta Convenţie ar dispune altfel, o notificare sau comunicare care trebuie să fie făcută de un stat în temeiul prezentei Convenţii:
    a) este transmisă, în lipsa unui depozitar, direct statelor cărora este destinată, sau, dacă există un depozitar, acestuia;
    b) nu este socotită ca făcută de statul respectiv decât din momentul primirii ei de către statul căruia a fost transmisă, sau, după caz, de către depozitar;
    c) dacă este transmisă unui depozitar, ea nu este socotită ca fiind primită de statul destinatar decât din momentul în care acest stat va fi primit de la depozitar informaţia prevăzută la alineatul e) al paragrafului l din articolul 77.
    1. Dacă, după autentificarea textului unui tratat, statele semnatare şi statele contractante constată de comun acord că acest text conţine o eroare, se va proceda de corectarea erorii printr-unul din mijloacele enumerate mai jos, afară numai dacă sus-zisele state nu ar fi convenit asupra altui mod de corectare:
    a) corectarea textului în sensul potrivit şi parafarea corectării de către reprezentanţi valabil imputerniciţi;
    b) stabilirea unui instrument sau schimb de instrumente în care este trecută corectarea ce s-a convenit a se aduce textului;
    c) stabilirea unui text corectat al întregului tratat potrivit procedurii folosite pentru textul original.
    2. Când este vorba de un tratat pentru care există un depozitar, acesta notifică statelor semnatare şi statelor contractante eroarea şi propunerea de corectare şi specifică un termen potrivit înăuntrul căruia pot fi formulate obiecţiuni la corectarea propusa. Dacă, la expirarea termenului:
    a) nu s-a făcut nici o obiecţiune, depozitarul operează corectarea în text şi o parafează, întocmeşte un proces-verbal de rectificare a textului comunicându-1 în copie părţilor la tratat şi statelor având calitate de a deveni părţi;
    b) s-a făcut o obiecţiune, depozitarul o comunică statelor semnatare şi statelor contractante.
    3. Regulile enunţate la paragrafele l şi 2 se aplică şi când textul a fost autentificat în două sau mai multe limbi şi când apare un defect de concordanţă care urmează a fi corectat prin acordul statelor semnatare şi al statelor contractante.
    4. Textul corectat înlocuieşte ab initio textul defectuos, afara numai dacă statele semnatare şi statele contractante nu ar fi convenit altfel.
    5. Corectarea textului unui tratat care a fost înregistrat se notifica Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    6. Când eroarea este descoperită într-o copie a unui tratat certificat pentru conformitate, depozitarul întocmeşte un proces-verbal de rectificare de pe care comunică copie statelor semnatare şi statelor contractante.
    1. După intrarea lor în vigoare, tratatele sunt trimise Secretariatului Organizaţiei Naţiunilor Unite spre înregistrare sau clasare sau înscrierea în repertoriu, după caz, precum şi spre publicare.
    2. Desemnarea unui depozitar constituie pentru acesta autorizarea de a îndeplini actele menţionate în paragraful precedent.
    Prezenta Convenţie va fi deschisă semnârii tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau membrilor unei instituţii specializate ori Agenţiei internaţionale a energiei atomice, precum şi a oricărui stat parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie sau a oricărui alt stat invitat la Adunarea generală a Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie, în modul următor: până la 30 noiembrie 1969, la Ministerul federal al Republicii Austria şi apoi, până la 30 aprilie 1970, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York.
    Prezenta Convenţie este supusă ratificării. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Naţiunilor Unite.
    Prezenta Convenţie va rămâne deschisă pentru aderare oricărui stat aparţinând uneia din categoriile menţionate de articolul 81. Instrumentele de aderare vor fi depuse la Secretarul general al Naţiunilor Unite.
    1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în a teizecea zi de la data depunerii celui de-al treizeci şi cincilea instrument de ratificare sau aderare.
    2. Faţă de fiecare din statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al treizeci şi cincilea instrument de ratificare sau aderare, Convenţia va intra în vigoare în a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare.
    Originalul prezentei Convenţii, ale căror texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus, sunt deopotrivă autentice, va fi depus la Secretarul general al Naţiunilor Unite.
    Drept care plenipotenţiarii mai jos semnaţi, valabil autorizaţi de guvernele lor respective, au semnat prezenta Convenţie.
    Întocmită la Viena, la douăzeci şi trei mai una mie nouă sute şase zeci şi nouă.
    1. Secretarul general al Naţiunilor Unite întocmeşte şi ţine o listă de conciliatori compusă din jurişti calificaţi, în acest scop fiecare stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau parte la prezenta Convenţie este invitat să desemneze doi conciliatori, iar numele persoanelor astfel desemnate va compune lista. Desemnarea conciliatorilor, inclusiv a celor numiţi pentru a împlini o vacanţă întâmplătoare, se face pe o perioadă de cinci ani, putând fi reînnoită. La expirarea perioadei pe timpul căreia au fost desemnaţi, conciliatorii vor continua să-şi exercite funcţiunile pentru care au fost aleşi conform paragrafului următor.
    2. Când o cerere este supusă Secretarului general conform articolului 66, Secretarul general supune diferendul unei comisii compusă după cum urmează.
    Statul sau statele constituind una din părţi la diferend numesc:
    a) un conciliator având naţionalitatea acestui stat sau a unuia din aceste state, ales sau nu din lista arătată de paragraful 1; şi
    b) un conciliator neavând naţionalitatea acestui stat sau a unuia din aceste state, ales din listă.
    Statul sau statele constituind cealaltă parte a diferendului numesc doi conciliatori în acelaşi mod. Cei patru conciliatori aleşi de părţi trebuie să fie numiţi într-un termen de şaizeci de zile, începând de la data la care Secretarul general primeşte cererea.
    Dacă numirea preşedintelui sau a unuia dintre ceilalţi conciliatori nu intervine în termenul mai sus arătat pentru această numire, ea va fi făcută de Secretarul general în termenul de şaizeci zile de la expirarea acestui termen. Secretarul general poate desemna ca preşedinte fie una din persoanele de pe listă, fie pe unul din membrii Comisiei de drept internaţional. Oricare dintre termenele în care trebuie făcute numirile poate fi prorogat prin acordul părţilor la diferend.
    Orice loc rămas vacant trebuie ocupat în modul arătat pentru numirea iniţială.
    3. Comisia de conciliere îşi stabileşte ea însăşi procedura. Comisia, cu consimţământul părţilor la diferend, poate invita pe oricare parte la tratat pentru a-i supune părerile sale oral sau în scris. Hotărârile şi recomandările Comisiei sunt adoptate cu majoritatea voturilor celor cinci membri ai săi.
    4. Comisia poate supune atenţiei părţilor la diferend orice măsură susceptibilă de a înlesni o soluţie prin bună înţelegere.
    5. Comisia audiază părţile, cercetează pretenţiile şi obiecţiunile şi face propuneri părţilor pentru a le ajuta să ajungă la o soluţie a diferendului prin bună înţelegere.
    6. Comisia întocmeşte un raport în termen de douăsprezece luni de la constituirea sa. Raportul său este depus la Secretarul general şi comunicat părţilor la diferend. Raportul comisiei, inclusiv toate concluziile pe care le cuprinde asupra faptelor şi punctelor de drept, nu leagă părţile şi nu constituie nimic altceva decât enunţarea recomandărilor supuse examinării de către părţi în vederea înlesnirii unei soluţii prin bună înţelegere diferendului.
    7. Secretarul general asigură Comisiei asistenţa şi înlesnirile de care poate avea nevoie. Cheltuielile comisiei sunt în sarcina Organizaţiei Naţiunilor Unite.