_____________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 8 octombrie 1997

    Statele părţi la prezenta Convenţie,
    având în vedere scopurile şi principiile Cartei ONU referitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi dezvoltării relaţiilor de prietenie şi colaborare între state,
    considerând că infracţiunile împotriva agenţilor diplomatici şi altor persoane, care se bucură de protecţie internaţională, ameninţând securitatea acestor persoane, creează un pericol real pentru menţinerea relaţiilor internaţionale normale, care sunt necesare pentru colaborarea între state,
    ţinând cont că comiterea unor astfel de infracţiuni conduce la dereglarea serioasă a comunităţii internaţionale,
    fiind convinse că există o necesitate acută de a lua măsurile efective corespunzătoare pentru preîntâmpinarea şi pedepsirea unor asemenea infracţiuni,
    au convenit asupra următoarelor:
    În sensul prezentei convenţii:
    1. Prin expresia persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege:
    a) orice şef de stat, inclusiv orice membru al unui organ colegial, care în virtutea constituţiei statului respectiv îndeplineşte funcţiile şefului de stat; orice şef de guvern sau ministru al afacerilor externe, atunci când o astfel de persoană se găseşte într-un stat străin, precum şi membrii de familie care îl însoţesc;
    b) orice reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficială sau alt reprezentant al unei organizaţii interguvernamentale, care, la data când şi în locul în care o infracţiune s-a comis împotriva sa, a reşedinţei oficiale, a locuinţei personale sau mijloacelor sale de transport, este îndreptăţit conform dreptului internaţional la o protecţie specială împotriva oricărei atingeri a persoanei, a libertăţii sau demnităţii sale, precum şi a membrilor familiei care fac parte din gospodăria sa.
    2. Prin expresia autor presupus al infracţiunii se înţelege orice persoană contra căreia există probe suficiente că a comis sau a participat la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de art. 2.
    1. Fapta intenţionată:
    a) de a comite un omor, o răpire sau orice alt act împotriva integrităţii corporale sau libertăţii unei persoane care se bucură de protecţie internaţională,
    b) de a comite, folosind violenţa, un atac împotriva localurilor oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport aparţinând unei persoane care se află sub protecţie internaţională şi care este de natură să-i pună în pericol persoana şi libertatea,
    c) de a ameninţa cu comiterea unui astfel de atac,
    d) de a încerca săvârşirea unui astfel de atac,
    e) de a participa în calitate de complice la un astfel de atac este considerată de statele părţi la convenţie ca reprezentând o infracţiune conform legislaţiei lor interne.
    2. Fiecare stat parte la convenţie va sancţiona aceste infracţiuni luând în considerare gravitatea lor.
    3. Paragrafele l şi 2 din prezentul articol nu prejudiciază obligaţiile pe care le au statele părţi, în virtutea dreptului internaţional, de a lua măsurile ce se impun pentru prevenirea altor atingeri aduse integrităţii corporale, libertăţii şi demnităţii persoanelor care se bucură de protecţie internaţională.
    1. Fiecare stat parte va lua măsurile ce se impun în vederea stabilirii competenţei sale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 2 şi anume:
    a) când infracţiunea a fost comisă pe teritoriul său, ori la bordul unei nave sau aeronave înmatriculate pe teritoriul său;
    b) atunci când autorul prezumat al infracţiunii are naţionalitatea statului respectiv;
    c) atunci când infracţiunea a fost comisă împotriva unei persoane care, având dreptul la protecţie internaţională în sensul articolului l, se bucură de acest statut în virtutea chiar a funcţiilor pe care ea le exercită în numele statului respectiv.
    2. Fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în cazul când autorii prezumaţi ai infracţiunilor nu sunt extrădaţi, conform art. 8, unuia din statele prevăzute la paragraful l din prezentul articol.
    3. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea competenţei penale în virtutea legislaţiei interne.
    Statele părţi colaborează la prevenirea infracţiunilor prevăzute la art. 2, mai ales pentru:
    a) luarea unor măsuri necesare cu scopul de a preveni pregătirea, pe teritoriul lor, a unor astfel de infracţiuni care ar urma să fie comise pe sau în afara acestui teritoriu;
    a) schimbul de informaţii şi coordonarea măsurilor administrative şi altele, dacă este cazul, cu scopul de a preveni continuarea unor astfel de infracţiuni.
    1. Statul parte pe teritoriul căruia au fost comise una sau mai multe infracţiuni prevăzute la art. 2, dacă are motive să creadă că autorul prezumat al infracţiunii a fugit de pe teritoriul său, comunică celorlalte state interesate, direct sau prin intermediul Secretarului General al ONU, orice element de fapt pertinent privind infracţiunea şi celelalte informaţii de care dispune privind identitatea autorului prezumat al infracţiunii.
    2. Atunci când una sau mai multe infracţiuni prevăzute la art. 2 a fost comisă împotriva unei persoane care se bucură de protecţie internaţională, statul parte care dispune de informaţii privind victima şi circumstanţele infracţiunii le va comunica, în condiţiile prevăzute de legislaţia sa internă, în timp util şi complet, statului parte în numele căruia persoana respectivă îşi exercită funcţiile.
    1. Dacă consideră că circumstanţele o justifică, statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumat al infracţiunii ia măsurile necesare potrivit legislaţiei sale interne în vederea asigurării prezenţei autorului prezumat al infracţiunii cu scopul de a porni urmărirea penală sau de a-l extrăda. Aceste măsuri sunt notificate fără întârziere direct sau prin intermediul Secretarului General al ONU:
    a) statului unde infracţiunea a fost comisă;
    b) statului sau statelor a cărui autor prezumat al infracţiunii are naţionalitatea sau, dacă acesta este apatrid, statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa permanentă;
    c) statului sau statelor a cărui naţionalitate o are persoana care se bucură de protecţie internaţională sau în numele căruia sau cărora îşi exercită funcţiile;
    d) tuturor celorlalte state interesate, şi
    e) organizaţiilor interguvernamentale ale căror persoane se bucură de protecţie internaţională, în cazul când este vorba de un funcţionar sau o personalitate oficială.
    2. Orice persoană faţă de care au fost luate măsurile vizate la paragraful l din prezentul articol este în drept:
    a) să comunice fără întârziere cu reprezentantul competent cel mai apropiat al statului a cărui naţionalitate o are sau care este abilitat să-l protejeze, dacă este vorba de o persoană apatridă, care este dispus, la cererea sa, să-i protejeze drepturile; şi
    b) să primească vizita unui reprezentant al acestui stat.
    Statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumtiv al infracţiunii, dacă nu-l extrădează, supune cazul, fără nici o excepţie şi fără întârzieri nejustificate, autorităţilor sale competente să exercite acţiunea penală, după o procedură conformă cu legislaţia acestui stat.
    1. În măsura în care infracţiunile prevăzute la art. 2 nu figurează pe lista cazurilor de extrădare în convenţiile de extrădare în vigoare între statele părţi, ele sunt considerate ca fiind incluse în aceste convenţii. Statele părţi se angajează să includă aceste infracţiuni ca situaţii de extrădare în toate tratatele de extrădare ce vor încheia între ele.
    2. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, poate, dacă decide extrădarea, să considere prezenta convenţie ca fiind baza juridică a extrădării pentru aceste infracţiuni.
    Extrădarea este supusă regulilor de procedură şi altor condiţii prevăzute de dreptul statului în care se face extrădarea.
    3. Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc aceste infracţiuni ca constituind între ele cazuri de extrădare supuse regulilor de procedură şi altor condiţii prevăzute de dreptul statului primitor.
    4. În vederea extrădării, aceste infracţiuni sunt considerate între statele părţi ca fiind comise atât la locul unde s-au petrecut cât şi pe teritoriul statelor ţinute să-şi stabilească competenţa în baza art. 3 paragraful 1.
    Persoana contra căreia s-a angajat o procedură judiciară, ca urmare a unei infracţiuni prevăzute la art. 2, se bucură de garanţii şi tratament echitabil în orice fază a procedurii.
    1. Statele părţi îşi acordă asistenţă juridică în orice fază a procedurii penale angajate pentru infracţiunile prevăzute la art. 2, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea oricăror elemente de probă de care dispun şi care sunt necesare realizării scopurilor procedurii.
    2. Dispoziţiile paragrafului l al prezentului articol nu afectează obligaţiile relative la asistenţa judiciară prevăzute în orice alt tratat.
    Statul parte care angajează o procedură penală contra autorului prezumtiv al infracţiunii comunică rezultatul definitiv Secretarului General al ONU care, la rândul său, informează despre aceasta celelalte state părţi.
    Dispoziţiile convenţiei nu vor afecta aplicarea tratatelor referitoare la azil, care sunt în vigoare la data adoptării prezentei convenţii, în ceea ce priveşte statele care sunt părţi la aceste tratate; un stat parte la convenţie nu va putea, însă, invoca tratatele referitoare la azil faţă de un alt stat parte la convenţie care nu este parte la aceste tratate.
    1. Orice diferend între două sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii care nu se soluţionează prin negocieri se supune arbitrajului, la cererea uneia din părţi. Dacă, în 6 luni de la data cererii de arbitrare, părţile nu cad de acord să se supună arbitrajului, oricare dintre ele va putea supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunând în acest sens o cerere conform Statului Curţii.
    2. Orice stat parte va putea, în momentul semnării prezentei convenţii, ratificării sau aderării la ea, să declare că nu se consideră legată de dispoziţiile paragrafului l al prezentului articol.
Celelalte state părţi nu vor fi legate de dispoziţiile respective faţă de un stat parte care va formula o astfel de rezervă.
    3. Orice stat parte, care va formula o rezervă conform dispoziţiilor din paragraful 2 al prezentului articol, va putea în orice moment să ridice această rezervă printr-o notificare adresată Secretarului General al ONU.
    Prezenta Convenţie este deschisă pentru semnarea tuturor statelor până la 31 decembrie 1974 la sediul central al ONU, la New York.
    Prezenta Convenţie urmează a fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depozitate la Secretarul General al ONU.
    Prezenta Convenţie e deschisă spre aderare oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi transmise spre depozitare Secretarului General al ONU.
    1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi după data depozitării celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau aderare la Secretarul General al ONU.
    2. Pentru fiecare stat, care ratifică Convenţia sau aderă la ea după depozitarea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau aderare, Convenţia va intra în vigoare în a treizecea zi după depozitarea instrumentului său de ratificare sau aderare.
    1. Orice stat parte poate să denunţe prezenta convenţie prin notificare scrisă adresată Secretarului General al ONU.
    2. Denunţarea va avea efect după 6 luni de la data la care notificarea a fost primită de Secretarul General al ONU.
    Secretarul General al ONU va notifica tuturor statelor referitor la:
    a) semnarea prezentei convenţii, depozitarea instrumentelor de ratificare sau aderare în conformitate cu articolele 14, 15 şi 16 şi notificarea făcută în conformitate cu articolul 18.
    b) data intrării în vigoare a prezentei convenţii în conformitate cu articolul 17.
    Originalul prezentei convenţii, ale cărei texte în limbile engleză, spaniolă, chineză, rusă şi franceză sunt egal autentice, va fi depozitat la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va remite copii certificate tuturor statelor.
    Întru confirmare subsemnaţii autorizaţi în modul cuvenit de guvernele res-pective au semnat prezenta convenţie, deschisă pentru semnare la New York la data de 14 decembrie 1973.