___________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 10 decembrie 1998

    Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
    convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunită aici la 4 iunie 1969 în cea de-a cincizeci şi treia sesiune a sa,
    luând notă de convenţiile internaţionale ale muncii existente privind inspecţia muncii, cum sunt Convenţia asupra inspecţiei muncii, 1947, care se aplică în industrie şi comerţ, şi Convenţia asupra plantaţiilor, 1958, care se aplică anumitor întreprinderi agricole,
    luând în considerare că este de dorit ca în prezent să fie adoptate norme internaţionale asupra inspecţiei muncii în agricultură, în general,
    după ce a hotărât să adopte diferite propuneri privind inspecţia muncii în agricultură, problemă care constituie cel de al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
    după ce a hotărât ca aceste propuneri să capete forma unei convenţii internaţionale,
    adoptă, la 25 iunie 1969, următoarea convenţie, care se va numi Convenţie asupra inspecţiei muncii (agricultură), 1969:
    1. În sensul prezentei convenţii, termenul întreprindere agricolă cuprinde întreprinderi sau părţi ale întreprinderilor care au ca obiect agricultura, creşterea animalelor, silvicultura, horticultura, transformarea primară a produselor agricole de către cel care le exploatează sau orice altă formă de activitate agricolă.
    2. Dacă este necesar, autoritatea competentă va determina, după consultarea organizaţiilor cele mai reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor, interesate, dacă acestea există, linia de demarcare între agricultură, pe de o parte, şi industrie şi comerţ, pe de altă parte, în aşa fel încât nici o întreprindere agricolă să nu rămână în afara sistemului naţional de inspecţie a muncii.
    3. În cazurile de neclaritate, dacă convenţia se aplică sau nu unei întreprinderi sau unei părţi dintr-o întreprindere, problema va fi soluţionată de autoritatea competentă.
    În prezenta convenţie, termenul dispoziţii legale cuprinde, în afară de legislaţie, hotărârile arbitrare şi contractele colective care au putere de lege şi a căror aplicare cade în sarcina inspectorilor munca.
    Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplică prezenta convenţie trebuie să aibă un sistem de inspecţie a muncii în agricultură.
    Sistemul de inspecţie a muncii în agricultură se va aplica întreprinderilor agricole în care lucrează lucrători salariaţi sau ucenici, oricare le-ar fi modul de remunerare, natura, forma sau durata contractului lor de muncă.
    1. Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie poate ca, printr-o declaraţie anexată la ratificarea sa, să-şi ia obligaţia să extindă sistemul său de inspecţie a muncii din agricultură la una sau mai multe dintre categoriile următoare de persoane care lucrează în întreprinderile agricole:
    a) fermieri care nu folosesc mâna de lucru din afară, dijmaşi şi alte categorii asemănătoare de lucrători agricoli;
    b) persoane asociate la administrarea unei întreprinderi colective, cum sunt membrii unei cooperative;
    c) membrii familiei celui care exploatează pământul, aşa cum sunt definiţi de legislaţia naţională.
    2. Drept urmare, orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va putea să facă cunoscut Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie prin care se angajează să extindă sistemul său de inspecţie a muncii din agricultură la una sau mai multe dintre categoriile de persoane enumerate la paragraful precedent, care n-au fost încă menţionate într-o declaraţie anterioară.
    3. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va indica, în rapoartele pe care este obligat să le prezinte în baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în ce măsură a dat urmare sau îşi propune să dea urmare dispoziţiilor convenţiei în ce priveşte acele categorii de persoane enumerate la paragraful l de mai sus, care nu au făcut obiectul unor astfel de declaraţii.
    1. Sistemul de inspecţie a muncii în agricultură va avea următoarele sarcini:
    a) să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă ale lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sunt dispoziţiile privind durata muncii, salariile, repausul săptămânal şi concediile, securitatea, igiena şi bunăstarea, munca femeilor, a copiilor şi a adolescenţilor şi alte materii conexe, în măsura în care inspectorii de muncă au ca sarcină asigurarea aplicării amintitelor dispoziţii;
    b) să furnizeze, celor care angajează şi lucrătorilor, informaţii şi sfaturi tehnice asupra mijloacelor cele mai eficiente de respectare a dispoziţiilor legale;
    c) să atragă atenţia autorităţii competente asupra defectuozităţilor sau abuzurilor care nu-şi găsesc o acoperire corespunzătoare în dispoziţiile legale în vigoare şi să facă acesteia propuneri privind îmbunătăţirea legislaţiei.
    2. Legislaţia naţională poate încredinţa inspectorilor muncii din agricultură funcţii de asistenţă sau de control în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de viaţă ale lucrătorilor şi familiilor lor.
    3. Dacă inspectorilor muncii din agricultură li se încredinţează şi alte funcţii, acestea nu trebuie să împiedice exercitarea funcţiilor lor principale şi nici să aducă în vreun fel oarecare prejudicii autorităţii sau imparţialităţii necesare inspectorilor în relaţiile lor cu cei care angajează şi cu lucrătorii.
    1. Inspecţia muncii în agricultură va fi plasată sub supravegherea şi controlul unui organ central, dacă această subordonare este compatibilă cu practica administrativă a statului membru.
    2. În cazul unui stat federativ, expresia "organ central" poate indica un organ central stabilit fie la nivel federal, fie la nivelul uneia dintre entităţile componente ale federaţiei.
    3. Inspecţia muncii în agricultură va putea fi asigurată, de exemplu:
    a) printr-un organ unic de inspecţie a muncii, competent pentru toate ramurile activităţii economice;
    b) printr-un organ unic de inspecţie a muncii care să aibă o specializare funcţională asigurată prin pregătirea adecvată a inspectorilor însărcinaţi cu exercitarea funcţiei lor în agricultură;
    c) printr-un organ unic de inspecţie a muncii care să aibă o specializare instituţională asigurată prin crearea unui serviciu calificat tehnic al cărui agenţi îşi vor exercita funcţiile lor în agricultură;
    d) printr-o inspecţie specializată însărcinată cu exercitarea funcţiilor sale în agricultură, dar a cărei activitate va fi plasată sub supravegherea unui organ central având aceleaşi prerogative în materie de inspecţie a muncii în alte ramuri ale activităţii economice ca industrie, transporturi şi comerţ.
    1. Personalul inspecţiei muncii din agricultură trebuie să fie format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu să le asigure stabilitatea în funcţie şi să-i facă independenţi faţă de orice schimbări de guvern şi orice influenţă dăunătoare din afară.
    2. Atunci când legislaţia sau practica naţională permit, statele membre au facultatea ca la sistemul lor de protecţie a muncii în agricultură să includă delegaţi sau reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale a căror activitate va completa pe aceea a funcţionarilor publici; aceşti delegaţi sau reprezentanţi vor beneficia de garanţii în ce priveşte stabilitatea funcţiilor lor şi vor fi feriţi de orice influenţă dăunătoare din afară.
    1. Sub rezerva condiţiilor stabilite de legislaţia naţională pentru recrutarea funcţionarilor publici, inspectorii muncii din agricultură vor fi recrutaţi numai pe baza capacităţii candidaţilor de a îndeplini sarcinile ce urmează să şi le asume.
    2. Mijloacele de verificare a acestei capacităţi vor fi determinate de către autoritatea competentă.
    3. Inspectorii muncii din agricultură trebuie să primească o pregătire profesională adecvată exercitării funcţiei lor şi vor fi luate măsuri pentru a li se asigura în mod corespunzător perfecţionarea pe parcursul serviciului.
    Femeile, la fel ca bărbaţii, pot face parte din personalul serviciilor de inspecţie a muncii din agricultură; dacă este necesar, se vor putea stabili sarcini distincte pentru inspectorii bărbaţi şi inspectorii femei.
    Orice stat membru este obligat să ia măsurile necesare pentru a asigura ca experţi şi tehnicieni calificaţi corespunzător şi care pot să-şi aducă contribuţia la soluţionarea problemelor care necesită cunoştinţe tehnice să colaboreze cu inspecţia muncii din agricultură, potrivit metodelor socotite ca fiind cele mai adecvate condiţiilor naţionale.
    1. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru a favoriza o cooperare efectivă între serviciile de inspecţie a muncii din agricultură şi serviciile guvernamentale sau instituţiile publice şi alte instituţii care pot fi chemate să desfăşoare activităţi asemănătoare.
    3. Dacă împrejurările o cer, autoritatea competentă poate încredinţa, ca măsură ajutătoare, unele funcţii de inspecţie la nivel regional sau local serviciilor guvernamentale corespunzătoare sau instituţiilor publice, sau poate face ca astfel de servicii sau instituţii să participe la respectiva activitate de inspecţie, în aşa fel încât aplicarea principiilor prezentei convenţii să nu aibă de suferit.
    Autoritatea competentă va lua măsurile cuvenite pentru a favoriza colaborarea dintre funcţionarii inspecţiei muncii în agricultură, cei care angajează şi lucrători sau organizaţiile acestora, dacă ele există.
    Se vor lua măsuri pentru ca numărul inspectorilor muncii din agricultură să fie suficient spre a putea să asigure exercitarea eficientă a funcţiilor serviciului de inspecţie. La stabilirea numărului acestor inspectori se va ţine seama de:
    a) importanţa sarcinilor ce urmează a se îndeplini şi, în special:
    i) numărul, natura, importanţa şi situaţia întreprinderilor agricole supuse controlului inspecţiei;
    ii) numărul şi diversitatea categoriilor de persoane care lucrează în aceste întreprinderi;
    iii) numărul şi complexitatea dispoziţiilor legale a căror aplicare urmează a fi asigurată;
    b) mijloacele materiale de executare puse la dispoziţia inspectorilor;
    c) condiţiile practice în care trebuie efectuate inspecţiile pentru a fi eficiente.
    1. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia inspectorilor muncii din agricultură:
    a) birouri locale de inspecţie care să corespundă nevoilor serviciului, accesibile, pe cât posibil, tuturor celor interesaţi, şi amplasate în funcţie de situaţia geografică a întreprinderilor agricole şi de existenţa de căi de comunicaţii la îndemână;
    b) înlesniri de transport necesare exercitării funcţiei lor, dacă nu există mijloace de transport public corespunzătoare.
    2. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru ca inspectorilor de protecţie a muncii din agricultura să li se restituie toate cheltuielile de deplasare şi toate cheltuielile accesorii necesare exercitării funcţiei lor.
    1. Inspectorii muncii din agricultură, purtând asupra lor actele care le atestă funcţia, vor fi autorizaţi:
    a) să pătrundă liber, fără avertisment prealabil, la orice oră din zi sau noapte, în locurile de muncă supuse controlului inspecţiei;
    b) să pătrundă, în timpul zilei, în orice local în care consideră că există motive întemeiate pentru efectuarea controlului;
    c) să procedeze la orice investigaţii, controale sau cercetări apreciate ca necesare, pentru a se asigura că dispoziţiile legale sunt respectate în mod efectiv şi, în special:
    i) să pună întrebări, singuri sau în prezenţa martorilor, conducătorului întreprinderii, personalului acesteia sau oricărei alte persoane din cadrul întreprinderii, asupra tuturor problemelor privind aplicarea dispoziţiilor legale;
    ii) să ceară, potrivit, modalităţilor stabilite de legislaţia naţională, să li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi alte documente a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă şi de viaţă, în scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase;
    iii) să ia pentru analiză mostre din produsele, materiile sau substanţele utilizate sau manipulate, cu condiţia ca cel care angajează sau reprezentantul acestuia să fie avizat că materiile sau substanţele respec-tive au fost luate în acest scop.
    2. Inspectorii nu pot pătrunde, în virtutea alineatelor a) sau b) ale paragrafului precedent, în locuinţa particulară a conducătorului unei întreprinderi agricole, afară de cazul în care au acordul acestuia sau sunt în posesia unei autorizaţii speciale eliberată de autoritatea competentă.
    3. Cu ocazia inspecţiei, inspectorii vor informa despre prezenţa lor în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, precum şi pe lucrători sau reprezentanţii lor, în afară de cazul în care apreciază că o astfel de înştiinţare riscă să dăuneze eficacităţii controlului.
    Serviciile de inspecţie a muncii din agricultură vor fi chemate să participe, în cazurile şi condiţiile prevăzute de autoritatea competentă, la controlul preventiv al noilor instalaţii, noilor substanţe şi al noilor procedee de manipulare sau de transformare a produselor, susceptibile de a constitui un pericol pentru sănătate sau securitate.
    1. Inspectorii muncii din agricultură vor fi autorizaţi să ia măsurile destinate eliminării defecţiunilor constatate la o instalaţie, la o amenajare sau în metodele de lucru din întreprinderile agricole, inclusiv utilizarea substanţelor periculoase, pe care le consideră că ameninţă sănătatea sau securitatea.
    2. Pentru a putea lua astfel de măsuri, inspectorii vor avea dreptul, dacă măsurile lor nu au fost contestate pe căile judiciare sau administrative prevăzute de legea naţională, să dispună sau să facă să se dispună:
    a) să se aducă instalaţiilor, localurilor, utilajelor, echipamentului sau altor aparate, într-un termen fixat, modificările necesare pentru asigurarea aplicării stricte a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea;
    b) să fie luate măsuri imediat executorii, putându-se merge până la încetarea lucrului, în cazurile de pericol iminent pentru sănătate şi securitate.
    3. Dacă procedura prevăzută la paragraful 2 de mai sus nu este compatibilă cu practica administrativă şi judiciară a statului membru, inspectorii vor avea dreptul să sesizeze autoritatea competentă pentru ca aceasta să dea ordine precise sau să determine luarea de măsuri imediat executorii.
    4. Defecţiunile constatate de către inspector cu ocazia inspectării unei întreprinderi, precum şi măsurile luate în aplicarea paragrafului 2 sau cerute în aplicarea paragrafului 3, trebuie aduse imediat la cunoştinţa celui care angajează şi a reprezentanţilor lucrătorilor.
    1. Inspecţia muncii din agricultură trebuie să fie informată despre accidentele de muncă şi cazurile de boli profesionale din sectorul agricol, în cazurile şi potrivit procedurii prevăzute de legislaţia naţională.
    2. Dacă este posibil, inspectorii muncii vor fi chemaţi să participe la orice anchetă la faţa locului asupra cauzelor accidentelor de muncă sau ale bolilor profesionale cele mai grave, în special cele care privesc accidente sau boli provocatoare de moarte sau soldate cu un număr oarecare de victime.
    Dacă legislaţia naţională nu prevede altfel, inspectorii muncii din agricultură:
    a) nu vor avea dreptul să aibă vreun interes, direct sau indirect, în întreprinderile aflate sub controlul lor;
    b) vor fi obligaţi, prin măsuri penale sau disciplinare corespunzătoare, să nu dezvăluie, chiar după părăsirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare pe care le-au cunoscut cu ocazia exercitării funcţiilor lor;
    c) vor considera ca absolut confidenţială sursa oricărei plângeri care semnalează o defecţiune, un pericol în procedeele de muncă sau o încălcare a dispoziţiilor legale şi nu vor divulga celui care angajează sau reprezentantului acestuia că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plângeri.
    Numărul şi natura inspecţiilor efectuate în întreprinderile agricole vor fi determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivă a dispoziţiilor legale respective.
    1. Persoanele care încalcă sau neglijează respectarea prevederilor legale a căror aplicare face obiectul controlului inspectorilor muncii din agricultură sunt pasibile de urmărire judiciară sau administrativă imediată, fără avertisment prealabil. Totodată, legislaţia naţională poate să prevadă excepţii pentru cazurile în care este necesar un avertisment prealabil dat în vederea remedierii situaţiei sau pentru a determina luarea de măsuri preventive.
    2. Inspectorii de muncă pot decide ca, în locul intentării acţiunii sau recomandării efectuării urmăririi, să dea avertismente sau îndrumări.
    Dacă inspectorii muncii din agricultură nu au competenţa de a intenta acţiuni de urmărire, ei au dreptul de a sesiza direct autoritatea învestită să efectueze astfel de urmăriri, prin procese-verbale constatatoare ale încălcărilor dispoziţiilor legale.
    Pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor legale a căror aplicare face obiectul controlului inspectorilor muncii din agricultură şi pentru cazurile de împiedicare a acestor inspectori în exercitarea funcţiei lor, în legislaţia naţională vor fi prevăzute sancţiuni corespunzătoare a căror aplicare trebuie să fie efectivă.
    1. Inspectorii muncii sau birourile locale de inspecţie, după caz, au obligaţia de a prezenta autorităţii centrale a inspecţiei rapoarte periodice asupra rezultatelor activităţii lor în agricultură.
    2. Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicaţiilor autorităţii centrale a inspecţiei şi vor trata subiecte indicate de această autoritate; ele vor fi prezentate cel puţin la termenele indicate de numita autoritate şi, în orice caz, cel puţin o dată pe an.
    1. Autoritatea centrală a inspecţiei va publica un raport anual asupra activităţii serviciilor de inspecţie din agricultură, fie sub forma unui raport separat, fie ca parte componentă a raportului său anual general.
    2. Aceste rapoarte anuale vor fi publicate într-un termen convenabil, care să nu depăşească în nici un caz 12 luni de la sfârşitul anului la care ele se referă.
    3. Copii ale rapoartelor anuale vor fi comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în termen de 3 luni de la publicarea lor.
    Rapoartele anuale publicate de către autoritatea centrală de inspecţie se vor referi în special la următoarele subiecte, în măsura în care aceste subiecte reies din controlul acestei autorităţi:
    a) legi şi regulamente care relevă competenţa inspecţiei muncii din agricultură;
    b) personalul inspecţiei muncii din agricultură;
    c) statistici ale întreprinderilor agricole supuse controlului inspecţiei şi numărul persoanelor care lucrează în aceste întreprinderi;
    d) statistici ale inspecţiilor efectuate;
    e) statistici ale infracţiunilor comise şi ale sancţiunilor aplicate;
    f) statistici ale accidentelor de muncă şi ale cauzelor acestora;
    g) statistici ale îmbolnăvirilor profesionale şi cauzelor acestora.
    Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
    1. Prezenta convenţie nu va obliga decât statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii a căror ratificare va fi înregistrată de către Directorul general.
    2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către Directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre.
    3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru această convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
    1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe, la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu-şi va produce efectul decât după un an de la înregistrarea sa.
    2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an după expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
    1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
    2. Notificând statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de a doua ratificări care i-a fost comunicată, Directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
    Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, spre înregistrare, în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate potrivit articolelor precedente.
    Ori de câte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
    1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie de revizuire, totală sau parţială, a prezentei convenţii şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
    a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 30 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
    b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre.
    2. Prezenta convenţie va rămâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
    Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.