IMMAE/1994
ID intern unic:  357290
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
INSTRUMENT DE MODIFICARE Nr. 1994
din  14.10.1994
A CONSTITUŢIEI UNIUNII INTERNAŢIONALE
DE TELECOMUNICAŢII*
Publicat : 30.12.1999 în Tratate Internationale Nr. 11     art Nr : 101     Data intrarii in vigoare : 18.02.1997
    ___________________________________
    * În vigoare pentru Republica Moldova din 18.02.1997


PARTEA I
PREAMBUL
    În virtutea şi pentru aplicarea dispoziţiilor corespunzătoare ale Constituţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva, 1992) şi în special a dispoziţiilor art. 55, Conferinţa plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Kyoto, 1994) a adoptat următoarele amendamente la Constituţia amintită mai sus:
Articolul 8 (CS)
Conferinţa plenipotenţiarilor
    MOD 50 b) examinează rapoartele întocmite de către consiliu asupra activităţii uniunii de la ultima conferinţă a plenipotenţiarilor, precum şi asupra politicii generale şi planificării strategice a uniunii.
    MOD 57 i) examinează şi adoptă, dacă este cazul, propuneri de amen-damente la prezenta constituţie şi la convenţie, formulate de membrii uniunii, conform dispoziţiilor art. 55 al prezentei constituţii şi, respectiv, dispoziţiilor corespunzătoare ale convenţiei.
    ADD 59A 3. În mod excepţional, în intervalul dintre două conferinţe ordinare ale plenipotenţiarilor, poate fi convocată o conferinţă extraordinară a plenipotenţiarilor, având o ordine de zi res-trânsă, pentru tratarea unor subiecte specifice:
    ADD 59B a) prin hotărârea precedentei conferinţe ordinare a plenipoten-ţiarilor;
    ADD 59C b) la cererea formulată în mod individual de către două treimi din numărul membrilor uniunii şi adresată secretarului gene-ral;
    ADD 59D c) la propunerea consiliului, cu acordul a cel puţin două tre-imi din numărul membrilor uniunii.
Articolul 9 (CS)
Principii privind alegerile şi problemele conexe
    MOD 62 b) Secretarul general, vicesecretarul general, directorii birourilor şi membrii Comitetului Regulamentului radiocomunicaţiilor, aleşi dintre candidaţii propuşi de către membri, în calitate de cetăţeni ai acestora, să fie toţi cetăţeni ai unor ţări membre diferite şi ca, la alegerea lor, să se ţină în mod corespunzător seama de o repartiţie geografică echitabilă între regiunile lumii; în ceea ce priveşte pe funcţionarii aleşi, să se ţină seama, de asemenea, în mod corespunzător, de principiile enumerate la numărul 154 al prezentei constituţii.
    MOD 63 c) Membrii Comitetului Regulamentului radiocomunicaţiilor să fie aleşi individual, fiecare membru neputând propune decât un singur candidat.
Articolul 28 (CS)
Finanţele uniunii
    MOD 163 (4) Clasa de contribuţie aleasă de fiecare membru, în conformi-tate cu numărul 161 sau cu numărul 162 de mai sus, este aplicabilă primului buget bienal, socotind de la expirarea perioadei de 6 luni, vizată la numărul 161 sau la numărul 162 de mai sus.
PARTEA A II-A
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
    Amendamentele conţinute în prezentul instrument, în totalitatea lor şi forma unui singur instrument, vor intra în vigoare la l ianuarie 1996 între membrii care sunt părţi la Constituţia şi la Convenţia Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva, 1992) şi care au depus înaintea acestei date, instrumentul lor de ratificare, de acceptare sau de aprobare a prezentului instrument sau de aderare la acesta.
    În baza celor convenite, subsemnaţii plenipotenţiari au semnat originalul prezentului instrument de amendare a Constituţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva, 1992).
    Întocmit la Kyoto la 14 octombrie 1994.