_________________________________
    * În vigoare pentru Republica Moldova din 14 februarie 1998



    Adunarea Generală a Organizaţiei Internaţionale a Munciii,
    convocată la Geneva de către Consiliul de Administraţie al Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi întrunită la cea de-a şaizeci şi opta sesiune la 2 iunie 1982, şi
    luând în considerare standardele internaţionale existente prevăzute de Recomandarea cu privire la încetarea raporturilor de muncă, 1963, şi
    remarcând că din momentul adoptării Recomandării cu privire la încetarea raporturilor de muncă, 1963, au survenit dezvoltări semnificative în legislaţia şi practica multor state membre în probleme vizate de această Recomandare, și
    luând în considerare faptul că aceste dezvoltări au făcut necesară adoptarea de noi standarde internaţionale în acest domeniu, acordând atenţie în special problemelor serioase din domeniu determinate de dificultăţile economice şi schimbările tehnologice care au survenit în multe state în ultimii ani,
    hotărând asupra adoptării anumitor propuneri cu privire la încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa patronului, acesta fiind cel de-al cincilea punct pe ordinea de zi, şi
    stabilind că aceste acorduri vor lua forma unei Convenţii internaţionale;
    adoptă în cea de-a douăzecea zi a lunii iunie anul una mie nouă sute optzeci şi doi următoarea Convenţie care va fi numită Convenţia cu privire la încetarea raporturilor de muncă, 1982:
    Dispoziţiile prezentei Convenţii, în măsura în care nu vor fi aplicate prin intermediul acordurilor colective, hotărârilor arbitrale sau hotărârilor instanţelor judecătoreşti sau prin alte moduri în conformitate cu practica naţională, vor fi aplicate prin legi şi alte reglementări.
    1. Prezenta Convenţie se va aplica în toate domeniile activităţii economice şi pentru toţi angajaţii.
    2. Un stat membru poate exclude toate sau unele categorii de angajaţi de sub incidenţa dispoziţiilor prezentei Convenţii:
    a) muncitori angajaţi în baza unui contract de muncă cu durată determinată sau pentru o anumită activitate;
    b) muncitori angajaţi pe o perioadă de probă sau o perioadă de calificare stabilite dinainte şi având o durată rezonabilă;
    c) muncitori angajaţi pentru munci ocazionale pe termen scurt.
    3. Garanţii adecvate vor fi acordate contra contestaţiilor împotriva contractelor de muncă pentru o durată de timp determinată, scopul cărora este evitarea protecţiei acordate în temeiul prezentei Convenţii.
    4. În măsura necesară, autoritatea competentă sau mecanismul cores-punzător al unui stat va lua măsuri după consultarea organizaţiilor patronatului şi lucratori vizaţi, în cazul în care există, pentru a exclude de la aplicarea prezentei Convenţii sau a anumitor dispoziţii ale acesteia a categoriilor de angajaţi ale căror termene şi condiţii de angajare în muncă sunt reglementate de acorduri speciale care, în ansamblu, asigură protecţie cel puţin echivalentă cu protecţia acordată în temeiul prezentei Convenţii.
    5. În măsura necesară, autoritatea competentă sau mecanismul cores-punzător al unui stat va lua măsuri, după consultarea organizaţiilor patronatului şi lucrători vizaţi, în cazul în care există, pentru a exclude de la aplicarea prezentei Convenţii sau a anumitor dispoziţii ale acesteia alte categorii limitate de angajaţi în legătură cu care apar probleme speciale de natură substanţială, luând în considerare condiţiile specifice de angajare a lucrătorilor vizaţi sau dimensiunile întreprinderii care îi angajează în muncă.
    6. Fiecare stat membru care ratifică prezenta Convenţie va arăta, în primul său raport despre aplicarea Convenţiei înaintat în temeiul articolului 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, toate categoriile care pot fi exceptate în temeiul paragrafelor 4 şi 5 ale prezentului articol, arătând motivele acestei exceptări şi va explica în următoarele rapoarte poziţia legislaţiei şi practicii sale faţă de categoriile exceptate, precum şi măsura în care sunt aplicate dispoziţiile Convenţiei cu privire la aceste categorii.
    În scopurile prezentei Convenţii, termenii încetarea şi încetarea raporturilor de muncă semnifică încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa patronului.
    Raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor înceta decât daca există un motiv valabil pentru o asemenea încetare legat de capacitatea sau conduita lucrătorului sau bazat pe cerinţele operaţionale ale întreprinderii, instituţiei sau serviciului.
    Nu vor constitui inter alia motive valabile pentru încetare următoarele:
    a) calitatea de membru al unui sindicat sau participarea la activităţi ale sindicatului în afara orelor de muncă sau în cadrul orelor de muncă dar cu consimţământul patronului;
    b) faptul de a îndeplini funcţia de sau de a acţiona ori de a fi acţionat în calitatea juridică de reprezentant al lucrătorilor;
    c) formularea unei plângeri sau participarea la proceduri împotriva unui patron implicând invocarea violării legilor şi reglementărilor sau recursul la autorităţile administrative competente;
    d) rasă, culoare, sex, statut matrimonial, obligaţii de familie, religie, convingeri politice, origine naţională sau socială;
    e) absenţă de la locul de muncă în timpul concediului de maternitate.
    1. Absenţa temporară de la locul de muncă din cauza bolii sau traumei nu va constitui motiv valabil pentru încetare.
    2. Definiţia a ceea ce constituie absenţă temporară de la serviciu, măsura în care va fi necesar un certificat medical şi limitările posibile la aplicarea paragrafului l al prezentului articol vor fi determinate în conformitate cu metodele de implementare prevăzute în art. l al prezentei Convenţii.
    Raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor înceta din motive legate de conduita sau manifestările lucrătorului înainte de a i se oferi posibilitatea de a se apăra de afirmaţiile acuzării, cu excepţia cazului când patronul nu poate în mod rezonabil oferi această posibilitate.
    1. Un lucrător care consideră că raporturile sale de muncă au încetat în mod nejustificat va fi îndreptăţit să declare apel împotriva acestei încetări la un organ imparţial cum sunt instanţa de judecată, tribunalul de muncă, completul de arbitri sau arbitrul.
    2. În cazul în care încetarea a fost autorizată de o autoritate competentă, aplicarea paragrafului l al prezentului articol poate fi variată în funcţie de legislaţia şi practica naţională.
    3. Un lucrător poate fi considerat că a renunţat la dreptul său de apel împotriva încetării raporturilor de muncă dacă nu şi-a exercitat dreptul în cadrul unei perioade rezonabile de timp de la momentul încetării.
    1. Organele arătate în articolul 8 al prezentei Convenţii vor fi împuternicite să examineze motivele invocate pentru încetare, precum şi alte circumstanţe ale cazului şi să transmită o decizie prin care se pronunţă cu privire la justificarea încetării.
    2. Pentru ca lucrătorul să nu suporte de unul singur sarcina probei caracterului nejustificat al încetării, metodele de implementare prevăzute în art. l al prezentei Convenţii vor asigura ambele sau una dintre următoarele posibilităţi:
    a) sarcina probei existentei unui motiv valabil pentru încetare, aşa cum aceasta este definită de art. 4 al prezentei Convenţii, va fi în sarcina patronului;
    b) organele prevăzute în art. 8 al prezentei Convenţii vor fi împuternicite să ajungă la o concluzie referitoare la motivul încetării ţinând cont de probele furnizate de părţi şi în conformitate cu procedurile prevăzute în legislaţia şi practica naţională.
    3. În cazul încetării declarate din motive bazate pe cerinţe operaţionale ale întreprinderii, instituţiei sau serviciului, organele prevăzute în art. 8 al prezentei Convenţii vor fi împuternicite să stabilească dacă încetarea a intervenit în realitate din aceste motive, precum şi măsura în care acestea vor fi împuternicite să decidă dacă aceste motive, sunt suficiente pentru a justifica încetarea prin metodele de implementare vizate în art. l al prezentei Convenţii.
    În cazul în care organele vizate în art. 8 al prezentei Convenţii consideră că încetarea este nejustificată şi în cazul când nu sunt împuternicite sau nu o găsesc realizabilă în conformitate cu legislaţia şi practica naţională să declare încetarea nevalabilă şi/sau sa dispună sau să propună repunerea în drepturi a lucrătorului, organele vor fi împuternicite să dispună plata unei compensaţii corespunzătoare sau acordarea unei alte asemenea prestaţii con-siderate potrivite.
    Unui lucrător ale cărui raporturi de muncă vor înceta va fi îndreptăţit să i se acorde un termen de preaviz sau o compensaţie în lieu, cu excepţia cazului când lucratorului i se poate imputa o conduită grav necorespunzâtoare natura căreia face nerezonabilă cererea de a continua raporturile de muncă ale acestuia în perioada de preaviz.
    Prestaţii de plecare şi alte mijloace de protecţie a veniturilor
    1. Lucrătorul ale cărui raporturi de muncă au încetat va fi în drept să obţină, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională:
    a) alocaţie de plecare sau alte prestaţii de plecare cuantumul cărora va fi determinat inter alia în baza duratei serviciului şi a nivelului salariilor sau va fi plătit direct de către patron sau dintr-un fond constituit din contribuţiile patronului; sau
    b) beneficiile din ajutorul sau prestaţiile de şomaj ori alte tipuri de ocrotire socială cum sunt alocaţiile de vârstă sau de invaliditate, în condiţiile obişnuite în care asemenea prestaţii sunt acordate; sau
    c) o combinaţie a acestor alocaţii sau prestaţii.
    2. Lucrătorului care nu întruneşte condiţiile de calificare pentru ajutorul său prestaţia de şomaj din planul cu caracter general, nu i se va acorda nici o alocaţie sau prestaţie dintre cele prevăzute în paragraful l, subparagraful a) al prezentului articol doar pentru că nu beneficiază de o prestaţie de şomaj în temeiul paragrafului l, subparagraful b).
    3. În cazul încetării pentru conduită grav necorespunzătoare, în metodicele de implementare vizate în art. l al prezentei Convenţii pot fi introduse clauze referitoare la decăderea lucrătorului din dreptul la alocaţii şi prestaţii dintre cele prevăzute în paragraful l subparagraful a) al prezentului articol.
    1. În cazul în care intenţionează sa înceteze raporturile de muncă din motive economice, tehnologice, de structură sau alte motive similare, patronul:
    a) va furniza în timp util reprezentanţilor lucrătorilor vizaţi informaţia respectivă, inclusiv referitoare la motivele pentru încetarea respectivă, numărul şi categoria lucrătorilor care ar putea fi afectaţi precum şi data la care urmează să înceteze în mod efectiv raporturile de muncă;
    b) va oferi reprezentanţilor lucrătorilor vizaţi, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, cât de repede posibil, posibilitatea să fie consultaţi cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a evita sau a minimiza încetările şi măsurile de atenuare a efectelor negative ale oricărei încetări asupra lucrătorilor vizaţi, aşa cum sunt cele de a găsi posibilităţi alternative de angajare.
    2. Aplicarea dispoziţiilor paragrafului l al prezentului articol poate fi limitată de metodicele de implementare vizate în art. l al prezentei Convenţii la cazurile în care numărul de lucrători faţă de care urmează să înceteze raporturile de muncă reprezintă cel puţin un număr sau procentaj specificat al forţei de muncă.
    3. În scopurile prezentului articol, termenul de reprezentanţi ai lucrătorilor vizaţi semnifică reprezentanţii lucrătorilor recunoscuţi de către legislaţia şi practica naţională în conformitate cu Convenţia cu privire la reprezentanţii lucrătorilor.
    1. În cazul în care patronul intenţionează să înceteze, din motive economice, tehnologice, de structură sau alte motive similare, el va notifica, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, autorităţii competente, cât de repede posibil, furnizând informaţie relevantă, inclusiv un raport o expunere în scris a motivelor încetării, numărul şi categoria de lucrători care ar putea fi afectaţi, precum şi la durata în care încetarea va avea loc.
    2. Legile şi reglementările naţionale pot limita aplicabilitatea paragrafului l al prezentului articol la cazurile în care numărul lucrătorilor, a căror încetare a raporturilor de muncă este propusă, reprezintă cel puţin un număr sau procentaj specificat al forţei de muncă.
    3. Patronul va notifica autorităţii competente încetarea vizată în paragraful l al prezentului articol, cu o durată minimă de timp înainte de a avea loc încetarea, această durată fiind specificat de legile şi reglementările naţionale.
    Ratificarea oficială a prezentei Convenţii va fi comunicată pentru înregistrare Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii.
    1. Prezenta Convenţie va angaja numai acele state membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror instrumente de ratificare au fost înregistrate de Directorul General.
    2. Prezenta Convenţie va intra în vigoare pentru orice alt stat membru la douăsprezece luni de la data când instrumentele de ratificare ale două state membre au fost înregistrate de Directorul General.
    3. Drept urmare, prezenta Convenţie va intra în vigoare pentru orice alt stat membru la douăsprezece luni de la data înregistrării instrumentelor sale de ratificare.
    1. Statul membru care a ratificat prezenta Convenţie o va putea denunţa după expirarea a zece ani de la data la care Convenţia a intrat în vigoare iniţial, printr-un act comunicat pentru înregistrare Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii. Această denunţare nu va intra în vigoare decât după un an de la data înregistrării sale.
    2. Fiecare Stat membru care a ratificat prezenta Convenţie şi care, în termen de un an de la data expirării termenului de zece ani menţionat în paragraful precedent, nu-şi va exercita dreptul de a denunţa stipulat în prezentul articol, va fi obligat pentru o nouă perioadă de zece ani şi după aceea poate denunţa prezenta Convenţie la expirarea fiecărui termen de zece ani în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
    1. Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor comunicate lui de către statele membre ale Organizaţiei.
    2. Notificând statelor membre ale Organizaţiei înregistrările celei de-a doua ratificări comunicate, Directorul General va atenţiona statele membre ale Organizaţiei asupra datei la care Convenţia va intra în vigoare.
    Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii va comunica Secretariatului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru înregistrare în conformitate cu art. 102 al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii detaliate cu privire la toate ratificările şi actele de denunţare înregistrate de către acesta, în conformitate cu dispoziţiile articolelor precedente.
    La momentul considerat necesar Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va înainta Adunării Generale un raport vizând aplicarea Convenţiei şi va examina oportunitatea includerii problemei revizuirii acesteia, în tot sau în parte, pe ordinea de zi a Consiliului.
    1. În cazul în care Conferinţa va adopta o nouă Convenţie de revizuire a prezentei Convenţii, în tot sau în parte, atunci, cu excepţia cazului când Convenţia ar dispune altfel:
    a) ratificarea de către un stat membru a noii Convenţii de revizuire va implica ipso jure denunţarea imediată a prezentei Convenţii, fără a se ţine seama de dispoziţiile art. 17 de mai sus, în cazul în care şi atunci când noua Convenţie de revizuire va intra în vigoare;
    b) de la data când va intra în vigoare noua Convenţie de revizuire, prezenta Convenţie va înceta sa fie deschisă spre ratificare de către statele membre.
    2. Prezenta Convenţie va rămâne în vigoare, în orice caz în forma şi conţinutul actual, pentru acele state membre care au ratificat Convenţia de revizuire.
    Versiunile textului în limbile franceză şi engleză au valoare egală.