__________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 7 august 1998

    Părţile contractante,
    recunoscând necesitatea instituirii unor standarde minime, de natură să asigure protecţia financiară împotriva daunelor rezultând din anumite utilizări ale energiei nucleare în scopuri paşnice,
    convinse că o convenţie privind răspunderea civilă pentru daune nucleare va contribui, deasemenea, la dezvoltarea de relaţii amicale între naţiuni, indiferent de sistemele lor constituţionale şi sociale,
    au hotărât să încheie o convenţie în acest scop şi, în consecinţă, au convenit după cum urmează:
    1. În sensul prezentei convenţii:
    a) persoană înseamnă orice persoană fizică, orice persoană juridică de drept public sau de drept privat, orice organizaţie internaţională cu personalitate juridică în temeiul legii statului pe teritoriul căruia se află instalaţia şi orice stat sau orice subdiviziuni constitutive ale acestuia;
    b) cetăţean al unei părţi contractante cuprinde o parte contractantă sau orice subdiviziuni constitutive ale acesteia, o persoană juridică de drept public ori privat sau orice entitate publică ori privată fără personalitate juridică, stabilită pe teritoriul unei părţi contractante;
    c) exploatant, în ce priveşte o instalaţie nucleară, înseamnă persoana desemnată ori recunoscută de statul pe teritoriul căruia se află instalaţia ca exploatant al acesteia;
    d) stat pe teritoriul căruia se află instalaţia, în ce priveşte o instalaţie nucleară, înseamnă partea contractantă pe teritoriul căreia este situată instalaţia sau, dacă aceasta nu este situată pe teritoriul nici unui stat, partea contractantă care exploatează ori sub a cărei autoritate este exploatată instalaţia;
    e) legea instanţei competente înseamnă legea instalaţiei care are competenţă jurisdicţională în temeiul prezentei convenţii, inclusiv orice norme ale unei asemenea legi referitoare la conflictul de legi;
    f) combustibil nuclear înseamnă orice material care permite producerea de energie printr-o reacţie în lanţ de fisiune nucleară;
    g) produs sau deşeu radioactiv înseamnă orice material radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiaţiile emise în cursul acestui proces, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare şi sunt susceptibili a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, agricole, comerciale sau industriale;
    h) material nuclear înseamnă:
    i) orice combustibil nuclear, altul decât uraniul natural sau sărăcit, capabil să producă energie printr-o reacţie în lanţ de fisiune nucleară în afara unui reactor nuclear, sau în combinaţie cu alte materiale, şi
    ii) orice produs sau deşeu radioactiv;
    i) reactor nuclear înseamnă orice structură conţinând combustibil nuclear dispus astfel încât să se poată produce o reacţie în lanţ de fisiune nucleară, fără altă sursă de neutroni;
    j) instalaţie nucleară înseamnă:
    i) orice reactor nuclear, cu excepţia aceluia cu care este echipat un mijloc de transport maritim sau aerian, spre a fi folosit ca o sursă de putere, dacă este pentru propulsie sau în orice alt scop,
    ii) orice uzină care foloseşte combustibil nuclear pentru producerea de materiale nucleare şi orice uzină de prelucrare a materialelor nucleare, inclusiv orice uzină de retratare a combustibilului nuclear iradiat, şi
    iii) orice instalaţie în care sunt stocate materiale nucleare, cu excepţia depozitărilor în vederea transportului. Statul pe teritoriul căruia se află instalaţia poate stabili că mai multe instalaţii nucleare ale unui exploatant care se află pe acelaşi amplasament vor fi considerate o singură instalaţie nucleară;
    k) dauna nucleară înseamnă:
    i) decesul sau orice vătămare corporală a unei persoane, orice deteriorare a bunurilor, care provin sau rezultă din proprietăţile radioactive ori dintr-o combinare a acestor proprietăţi şi a proprietăţilor toxice, explozive sau altor proprietăţi periculoase ale unui combustibil nuclear, ale produselor sau deşeurilor radioactive care se află într-o instalaţie nu-cleară ori ale materialelor nucleare care provin dintr-o instalaţie nu-cleară sunt produse în această instalaţie, ori sunt trimise la aceasta;
    ii) orice altă pierdere sau daună astfel provocate, în cazul şi în măsura în care prevede legea tribunalului competent;
    iii) dacă legea statului pe teritoriul căruia se află instalaţia prevede orice dăunare a persoanei, orice pierdere sau dăunare a bunurilor, care provin ori rezultă din orice radiaţie ionizantă emisă de orice altă sursă de radiaţii aflată într-o instalaţie nucleară;
    l) accident nuclear înseamnă orice fapt sau orice succesiune de fapte având aceeaşi origine, care cauzează o daună nucleară.
    2. Statul pe teritoriul căruia se află instalaţia poate, când riscurile sunt suficient de reduse, să scutească de la aplicarea prezentei convenţii mici cantităţi de materii nucleare, sub rezerva că:
    a) limitele maxime pentru scutirea acestor cantităţi să fi fost stabilite de Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică;
    b) pentru orice scutire, statul pe teritoriul căruia se află instalaţia să respecte aceste limite.
    Consiliul guvernatorilor va proceda periodic la o revizuire a limitelor respective.
    1. Exploatantul unei instalaţii nucleare este ţinut să răspundă pentru orice daună nucleară, dacă s-a dovedit că a fost cauzată de un accident nuclear:
    a) survenit în această instalaţie nucleară; sau
    b) implicând un material nuclear care provine din această instalaţie sau este produs în aceasta şi survenit:
    i) înainte ca răspunderea pentru accidentele nucleare, cauzate de acest material, să fi fost asumată, în temeiul unui contract scris, de către exploatantul unei alte instalaţii nucleare;
    ii) în absenţa unor prevederi exprese ale unui asemenea contract, înainte ca exploatantul unei alte instalaţii nucleare să fi preluat acest material;
    iii) dacă acest material este destinat unui reactor nuclear utilizat de un mijloc de transport ca sursă de energie, pentru propulsie sau în orice alt scop, înainte ca persoana autorizată să exploateze acest reactor să fi preluat materialul nuclear;
    iv) dacă acest material a fost trimis unei persoane aflate pe teritoriul unui stat necontractant, înainte să fi fost descărcat din mijlocul de transport prin intermediul căruia a ajuns pe teritoriul acestui stat necontractant;
    c) implicând un material nuclear trimis acestei instalaţii şi survenit:
    i) după ce răspunderea pentru accidentele nucleare cauzate de respectivul material îi va fi fost transferată, în temeiul unui contract scris, de exploatantul unei alte instalaţii nucleare;
    ii) în absenţa unei prevederi exprese ale unui contract scris, după ce el va prelua acest material;
    iii) după ce el va prelua acest material provenind de la persoana care exploatează un reactor nuclear utilizat de un mijloc de transport ca sursă de energie, fie pentru propulsie, fie în orice alt scop;
    iv) dacă acest material a fost trimis, cu consimţământul scris al exploatantului, de către o persoană aflată pe teritoriul unui stat necontractant, numai după ce materialul va fi încărcat pe mijlocul de transport cu care trebuie să părăsească teritoriul acestui stat.
    Se înţelege că dacă o daună nucleară este cauzată de un accident nuclear survenit într-o instalaţie nucleară şi implicând materiale nucleare stocate la aceasta în legătură cu transportul acestor materiale, dispoziţiile alin. a) al prezentului paragraf nu se aplică dacă un alt exploatant ori o altă persoană este ea singură răspunzătoare în temeiul dispoziţiilor alin. b) sau c) din prezentul paragraf.
    2. Statul pe teritoriul căruia se află instalaţia poate prevedea în legislaţia sa că, în condiţiile care vor putea fi specificate, un transportator de materiale nucleare sau o persoană care manipulează deşeuri radioactive poate, la cererea sa şi cu consimţământul exploatantului interesat, să fie desemnat sau recunoscut ca exploatant, în locul acestuia, în ce priveşte, respectiv, materialele nucleare sau deşeurile radioactive, într-un astfel de caz, acest transportator ori această persoană va fi considerat, în sensul prezentei convenţii, ca exploatant al unei instalaţii nucleare pe teritoriul acestui stat.
    3. a) în cazul în care o daună nucleară antrenează răspunderea mai multor exploatanţi, ei răspund solidar şi cumulativ, în măsura în care este imposibil să se determine cu certitudine care este partea din daună imputabilă fiecăruia;
    b) în cazul în care un accident nuclear survine în cursul transportului materialelor nucleare, fie într-unul şi acelaşi mijloc de transport, fie, în cazul depozitării, în cursul transportului, într-una şi aceeaşi instalaţie nucleară şi cauzează o daună nucleară care antrenează răspunderea mai multor exploatanţi, răspunderea totală nu poate fi superioară cuantumului cel mai ridicat aplicabil faţă de unul dintre ei potrivit art. V;
    c) în nici unul din cazurile menţionate la alin. a) şi b), răspunderea unui exploatant nu poate fi superioară cuantumului care îi este aplicabil potrivit art. V.
    4. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3 sus-menţionat, când mai multe instalaţii nucleare, aparţinând unuia şi aceluiaşi exploatant, sunt implicate într-un accident nuclear, acest exploatant este răspunzător pentru fiecare instalaţie nucleară implicată, până la concurenţa cuantumului care îi este aplicabil potrivit art. V.
    5. În lipsa unei prevederi contrare prezentei convenţii nici o persoană, alta decât exploatantul, nu răspunde pentru o daună nucleară. Totodată, prezenta prevedere este fără efect asupra aplicării oricărei convenţii internaţionale de transport, în vigoare sau deschisă spre semnare, ratificare ori aderare la data la care prezenta convenţie a fost deschisă spre semnare.
    6. Nici o persoană nu este răspunzătoare de pierderea sau de dauna care nu este o daună nucleară potrivit alin. k) al paragrafului l al art. I,dar care ar fi putut fi considerată ca atare potrivit alin. k) ii) al aceluiaşi paragraf.
    7. O acţiune directă poate fi intentată contra persoanei care furnizează o garanţie financiară potrivit art. VII, dacă legea instanţei competente o prevede.
    Exploatantul răspunzător în temeiul prezentei convenţii trebuie să dea transportatorului un certificat emis de asigurător sau de persoana care furnizează garanţia financiară, cerută potrivit art. VII, ori în numele său. Certificatul va indica numele şi adresa exploatantului, precum şi cuantumul, natura şi durata de validitate a garanţiei; persoana prin care sau în numele căruia a fost emis certificatul nu va putea contesta aceste indicaţii. Certificatul va preciza în plus care este materialul nuclear la care se aplică garanţia şi va conţine o declaraţie a autorităţii competente a statului pe teritoriul căruia se află instalaţia, atestând că persoana menţionată are calitatea de exploatant în sensul prezentei convenţii.
    1. Exploatantul răspunde obiectiv de orice daună nucleară în temeiul prezentei convenţii.
    2. Dacă exploatantul face dovada că dauna nucleară a rezultat, în totalitate sau în parte, dintr-o neglijenţă gravă a persoanei care a suferit-o ori că această persoană a acţionat sau a omis să acţioneze, cu intenţia de a cauza o daună, instanţa competentă poate, dacă legea prevede, sâ-l exonereze pe exploatant, în totalitate sau în parte, de obligaţia reparării daunei suferite de această persoană.
    3. a) Nici o răspundere nu incumbă unui exploatant, în temeiul prezentei convenţii, pentru dauna nucleară cauzată de un accident nuclear rezultând direct din acte de conflict armat, ostilităţi, război civil sau insurecţie;
    b) Cu excepţia cazului când legea statului pe teritoriul căruia se află instalaţia prevede altfel, exploatantul nu este ţinut să răspundă pentru dauna cauzată de un accident nuclear rezultând direct dintr-un cataclism nuclear cu caracter excepţional.
    4. Când o daună nucleară şi o daună nenucleară sunt cauzate de un accident nuclear sau, conjugat, de un accident nuclear şi de unul sau mai multe evenimente diferite, această alta daună, în măsura în care nu poate fi separată cu certitudine de dauna nucleară, este considerată, în sensul prezentei convenţii, ca o daună nucleară cauzată de accidentul nuclear. Totodată, când o daună este cauzată, conjugat, de un accident nuclear vizat de prezenta convenţie şi de o emisie de radiaţii ionizante nevizată de aceasta, nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu limitează şi nici nu afectează în alt mod răspunderea faţă de persoanele care suferă o daună nucleară sau, pe cale de regres ori de contribuţie, faţă de orice persoană care ar putea fi ţinută răspunzătoare de această emisie de radiaţii ionizante.
    5. Exploatantul nu răspunde, în temeiul prezentei convenţii, de dauna nucleară cauzată:
    a) înseşi instalaţiei nucleare sau bunurilor aflate pe amplasamentul acestei instalaţii şi care sunt ori trebuie să fie utilizate în raport cu ea;
    b) mijlocului de transport pe care se află materialul nuclear în cauză, în momentul accidentului nuclear.
    6. Orice stat pe teritoriul căruia se află instalaţia poate să prevadă în legislaţia sa că alin. b) al paragrafului 5 sus-menţionat nu se aplică, sub rezerva că în nici un caz răspunderea exploatantului pentru o daună nucleară, alta decât dauna nucleară cauzată mijlocului de transport, să nu fie inferioară sumei de 5 milioane dolari S.U.A. pentru un accident nuclear.
    7. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu afectează:
    a) răspunderea oricărei persoane fizice care a cauzat printr-o acţiune sau omisiune săvârşită cu intenţia de a cauza o daună nucleară pentru care, potrivit paragrafului 3 sau paragrafului 5 sus-menţionate, nu este ţinut să răspundă în temeiul prezentei convenţii;
    b) răspunderea exploatantului, în afara prezentei convenţii, pentru o daună nucleară, pentru care, potrivit alin. b) al paragrafului 5 sus-menţionat, exploatantul nu este ţinut să răspundă în temeiul prezentei convenţii.
    1. Statul pe teritoriul căruia se află instalaţia poate limita răspunderea exploatantului la un cuantum care nu va fi inferior sumei de 5 milioane dolari S.U.A. pentru un accident nuclear.
    2. Orice limite ale răspunderii, stabilite potrivit prezentului articol, nu includ daune-interese ori cheltuieli acordate de instanţă cu titlu de reparare a unei daune nucleare.
    3. Dolarul S.U.A. menţionat în prezenta convenţie este o unitate de cont care echivalează cu valoarea-aur a dolarului S.U.A. la data de 29 aprilie 1963, respectiv 35 dolari S.U.A. pentru o uncie de aur fin.
    4. Cifra indicată în paragraful 6 al art. IV şi în paragraful sus-menţionat poate fi convertită în moneda naţională prin rotunjire.
    1. Dreptul la reparaţie, în temeiul prezentei convenţii, se stinge dacă o acţiune nu este introdusă în 10 ani de la data accidentului nuclear. Totodată, dacă, potrivit legii statului pe teritoriul căruia se află instalaţia, răspunderea exploatantului este acoperită printr-o asigurare sau orice altă garanţie financiară ori prin fonduri publice, pe o perioadă mai mare de 10 ani, legea instanţei competente poate prevedea că dreptul la reparaţie recunoscut împotriva exploatantului nu se stinge decât la expirarea perioadei în care răspunderea exploatantului este astfel acoperită potrivit legii statului pe teritoriul căruia se află instalaţia. Această prelungire a termenului de decădere nu aduce atingere, în nici un caz, dreptului la reparaţie în temeiul prezentei convenţii al persoanelor care au intentat contra exploatantului, înainte de expirarea respectivului termen de 10 ani, o acţiune subsecventă morţii sau vătămării corporale a persoanelor.
    2. Când o daună nucleară este cauzată de un accident nuclear implicând un material nuclear care, în momentul accidentului nuclear, a fost furat, pierdut, aruncat peste bord sau abandonat, termenul vizat în paragraful l sus-menţionat este calculat de la data acestui accident nuclear, dar nu poate fi, în nici un caz, mai mare de 20 ani calculaţi de la data furtului, pierderii, aruncării peste bord ori abandonului.
    3. Legea instanţei competente poate stabili un termen de decădere sau de prescripţie care nu va fi mai mic de 3 ani calculaţi de la data la care victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi identitatea exploatantului căruia îi incumbă răspunderea, fără ca termenele indicate în paragrafele l şi 2 sus-menţionate să poată fi depăşite.
    4. Cu excepţia cazului că legea instanţei competente nu dispune altfel, orice persoană care afirmă că a suferit o daună nucleară şi care a introdus o acţiune în reparaţie în termenul aplicabil în temeiul prezentului articol îşi poate modifica cererea în sensul includerii oricărei agravări a daunei, chiar după expirarea acestui termen, atât timp cât o hotărâre definitivă nu a fost pronunţată.
    5. Dacă competenţa jurisdicţională trebuie să fie atribuită potrivit alin. b) al paragrafului 3 al art. XI şi o cerere în acest scop a fost promovată în faţa uneia dintre părţile contractante împuternicite să determine termenul aplicabil în temeiul prezentului articol, orice acţiune poate fi introdusă în termen de 6 luni de la atribuirea competenţei, în cazul în care aceasta ar interveni cu mai puţin de 6 luni înaintea expirării termenului respectiv.
    1. Exploatantul este obligat să instituie o asigurare sau orice garanţie financiară care să-i acopere răspunderea pentru dauna nucleară; cuantumul, natura şi condiţiile asigurării sau garanţiei sunt determinate de statul pe teritoriul căruia se află instalaţia. Statul pe teritoriul căruia se află instalaţia asigură plata indemnizaţiilor pentru dauna nucleară, recunoscute ca fiind în sarcina exploatantului, furnizând sumele necesare în măsura în care asigurarea sau garanţia financiară nu ar fi suficiente, fără ca această plată să poată, totuşi, depăşi limita eventual stabilita în temeiul art. V. Nimic în paragraful l sus-menţionat nu obligă o parte contractantă, nici vreuna din subdiviziunile sale politice, cum ar fi state ori republici, să instituie o asigurare sau orice altă garanţie financiară acoperind răspunderea sa ca exploatant.
    2. Fondurile provenind dintr-o asigurare sau din orice altă garanţie financiară ori furnizate de statul pe teritoriul căruia se află instalaţia, potrivit paragrafului l sus-menţionat, sunt rezervate exclusiv reparaţiei datorate în aplicarea prezentei convenţii.
    3. Asigurătorul sau orice alt garant financiar nu poate suspenda asigurarea sau garanţia financiară prevăzută în paragraful l sus-menţionat şi nici nu o poate închide fără un preaviz de cel puţin 2 luni, dat în scris autorităţii publice competente, nici, în măsura în care această asigurare sau altă garanţie financiară priveşte un transport de materiale nucleare, pe durata acestui transport.
    Sub rezerva prevederilor prezentei convenţii, natura, forma şi întinderea reparaţiei, ca şi reparaţia echitabilă a indemnizaţiilor, sunt guvernate de legea instanţei competente.
    1. Dacă prevederile unui regim de asigurări de boală, de asigurări sociale, de securitate socială, de asigurare împotriva accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale cuprind dispoziţii privind indemnizarea daunelor nucleare, drepturile la reparaţie în temeiul prezentei convenţii ale beneficiarilor acestui regim, ca şi drepturile de regres contra exploatantului răspunzător prevăzute de acest regim sunt determinate, sub rezerva prevederilor prezentei convenţii, de legea părţii contractante sau de regulamentul organizaţiei internaţionale care au stabilit asemenea regimuri.
    2. a) Dacă un cetăţean al unei părţi contractante, altul decât exploatantul, a reparat un prejudiciu nuclear în temeiul unei convenţii internaţionale sau al legii unui stat necontractant, el dobândeşte prin subrogare, în concurenţa sumei vărsate, drepturile de care persoana astfel indemnizată ar fi beneficiat în temeiul prezentei convenţii. Nici o persoană nu va putea dobândi un drept de acest fel în cazul şi în măsura în care exploatantul are contra sa un drept de regres în temeiul prezentei convenţii;
    c) Nici o prevedere a prezentei convenţii nu ar putea împiedica un exploatant care a plătit o indemnizaţie pentru un prejudiciu nuclear cu alte fonduri decât cele care au fost furnizate potrivit paragrafului l al art. VII să reasigure persoana care a furnizat o garanţie financiară în aplicarea respectivului paragraf ori statul pe teritoriul căruia se află instalaţia, în concurenţa sumei pe care a vărsat-o, pentru cuantumul pe care persoana astfel indemnizată l-ar fi obţinut în temeiul prezentei convenţii.
    Exploatantul nu are drept de regres decât:
    a) dacă un asemenea drept a fost prevăzut expres într-un contract scris; sau
    b) dacă accidentul nuclear rezultă dintr-o acţiune ori omisiune săvârşite cu intenţia de a cauza o daună contra persoanei fizice care a acţionat sau a omis să acţioneze cu această intenţie.
    1. Cu excepţia cazurilor în care prezentul articol prevede altfel, instanţele părţii contractante pe teritoriul căreia s-a produs accidentul nuclear sunt singurele competente pentru soluţionarea acţiunilor introduse conform art. II.
    2. Când accidentul nuclear a survenit în afara teritoriului oricărei părţi contractante sau dacă locul accidentului nu a putut fi determinat cu precizie, instanţele statului pe teritoriul căruia se află instalaţia aparţinând exploatantului răspunzător sunt competente pentru soluţionarea acestor acţiuni.
    3. Când instanţele mai multor părţi contractante pot fi competente potrivit paragrafelor l sau 2 sus-menţionate, competenţa va fi atribuită:
    a) dacă accidentul nuclear a survenit în parte în afara teritoriului oricărei părţi contractante şi în parte pe teritoriul unei singure părţi contractante, instanţelor acesteia din urmă;
    b) în orice alte cazuri, instanţelor părţii contractante desemnate prin acordul părţilor contractante ale căror instanţe ar fi competente în temeiul paragrafelor l sau 2 sus-menţionate.
    1. Orice hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă având competenţă jurisdicţională în temeiul art. XI trebuie să fie recunoscută pe teritoriul oricărei alte părţi contractante, mai puţin dacă:
    a) hotărârea nu a fost obţinută prin fraudă;
    b) persoana contra căreia hotărârea a fost pronunţată nu a avut posibilitatea să-şi susţină cauza în condiţii echitabile;
    c) hotărârea nu este contrară ordinii publice a părţii contractante unde trebuie să fie recunoscută sau nu este conformă cu normele fundamentale ale justiţiei.
    2. Orice hotărâre definitivă, care este recunoscută şi a cărei executare este cerută în forma pretinsă de legea părţii contractante unde executarea s-a cerut, este executorie ca şi orice hotărâre a instanţelor acestei părţi contractante.
    3. Orice cauză în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre nu mai poate face obiectul unei noi examinări pe fond.
    Prezenta convenţie şi legea naţională aplicate în temeiul prevederilor sale se aplică fără nici o discriminare bazată pe cetăţenie, domiciliu ori reşedinţă.
    Dacă o acţiune este introdusă, în temeiul prezentei convenţii, la instanţa competentă, potrivit art. XI, nici o imunitate de jurisdicţie decurgând din normele dreptului intern sau ale dreptului internaţional nu poate fi invocată, mai puţin în privinţa măsurilor de executare.
    Fiecare parte contractantă adoptă măsurile potrivite pentru a asigura că repararea unei daune nucleare, ca şi daunele-interese şi cheltuielile acordate de instanţă cu acest titlu, primele de asigurare şi de reasigurare ca şi fondurile provenind dintr-o asigurare, reasigurare sau din orice altă garanţie financiară ori fondurile furnizate de statul pe teritoriul căruia se află instalaţia, potrivit prezentei convenţii, sunt liber convertibile în moneda părţii contractante pe teritoriul căreia prejudiciul a fost suferit, a părţii contractante pe teritoriul căreia reclamantul îşi are reşedinţa obişnuită şi, în privinţa primelor şi prestaţiilor de asigurare şi reasigurare, în moneda specificată în contractul de asigurare sau de reasigurare.
    Nimeni nu va avea dreptul să fie despăgubit în temeiul prezentei convenţii în măsura în care dauna nucleară i-a fost deja reparată în temeiul unei alte convenţii internaţionale privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare.
    Prezenta convenţie nu aduce atingere aplicării convenţiilor sau acordurilor internaţionale relative la răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare care sunt în vigoare ori deschise spre semnare, ratificare ori aderare la data la care prezenta convenţie este deschisă spre semnare, în privinţa părţilor la aceste acorduri ori convenţii.
    Prezenta convenţie nu va fi interpretată ca afectând drepturile de care ar putea beneficia o parte contractantă în temeiul dreptului internaţional public în privinţa unei daune nucleare.
    1. Orice parte contractantă care încheie un acord în virtutea alin. b) al paragrafului 3 al art. XI va comunica fără întârziere textul prezentului acord Directorului General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, în vederea informării şi comunicării către celelalte părţi contractante.
    2. Orice parte contractantă va comunica Directorului General, în vederea informării şi comunicării către celelalte părţi contractante, textul legilor şi regulamentelor sale referitoare la problemele tratate de prezenta convenţie.
    Indiferent dacă o parte contractantă va pune capăt aplicării prezentei convenţii în ce o priveşte, potrivit art. XXV, ori o va denunţa, potrivit art. XXVI, prevederile prezentei convenţii rămân aplicabile faţă de orice daună nucleară cauzată de un accident nuclear survenit înainte de data la care prezenta convenţie încetează să se aplice faţă de această parte contractantă.
    Prezenta convenţie va fi deschisă spre semnare pentru statele reprezentate la Conferinţa internaţională privind răspunderea civilă în materie de daune nucleare, ţinută la Viena în perioada 29 aprilie — 19 mai 1963.
    Prezenta convenţie va fi ratificată, iar instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lângă Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică.
    Prezenta convenţie va intra în vigoare la 3 luni după depunerea celui de-al cincilea instrument de ratificare şi, pentru orice stat care îl va ratifica ulterior, la 3 luni după depunerea instrumentului de ratificare de către acest stat.
    1. Orice stat membru al O.N.U., al unei instituţii specializate ori al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, nereprezentat la Conferinţa internaţională privind răspunderea civilă în materie de daune nucleare, ţinută la Viena în perioada 29 aprilie — 19 mai 1963, va putea adera la prezenta convenţie.
    2. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică.
    3. Pentru orice stat care aderă convenţia va intra în vigoare la 3 luni după data depunerii instrumentului de aderare, cu condiţia să intre în vigoare conform art. XXIII.
    1. Prezenta convenţie este încheiată pentru o perioadă de 10 ani de la data intrării sale în vigoare. Orice parte contractantă va putea pune capăt, în ceea ce o priveşte, aplicării prezentei convenţii la sfârşitul acestei perioade dând un preaviz de un an în acest scop Directorului General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică.
    2. Prezenta convenţie va rămâne în continuare în vigoare pentru o perioadă de 5 ani faţă de părţile contractante care nu au pus capăt aplicării sale potrivit paragrafului l sus-menţionat şi, ulterior, pentru perioade succesive de 5 ani, faţă de părţile contractante care nu îi vor pune capăt la sfârşitul uneia din aceste perioade, dând un preaviz de un an în acest scop Directorului General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică.
    1. O conferinţă va fi convocată de Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică la orice dată în cadrul perioadei de 5 ani care va urma datei intrării sale în vigoare, pentru a examina revizuirea prezentei convenţii, dacă o treime din părţile contractante îşi exprimă acordul în acest sens.
    2. Orice parte contractantă poate denunţa prezenta convenţie, prin notificare către Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, într-un termen de 12 luni după prima conferinţă de revizuire ţinută potrivit paragrafului l sus-menţionat.
    3. Orice denunţare va dobândi efect la un an de la data primirii notificării în acest scop de către Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică.
    Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică va notifica statelor invitate la Conferinţa internaţională privind răspunderea civilă în materie de daune nucleare, ţinută la Viena în perioada 29 aprilie — 19 mai 1963, şi statelor care au aderat la convenţie:
    a) semnarea, ca şi primirea instrumentelor de ratificare ori aderare, în aplicarea art. XXI, XXII şi XXIV;
    b) data la care convenţia va intra în vigoare, în aplicarea art. XXIII;
    c) primirea notificărilor de retragere şi denunţare, în aplicarea art. XXV şi XXVI;
    d) cererile de convocare a unei conferinţe de revizuire a convenţiei, în aplicarea art. XXVI.
    Prezenta convenţie va fi înregistrată de Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, conform art. 102 al Cartei O.N.U.
    Textul original al prezentei convenţii, ale cărui versiuni în limbile engleză, spaniolă, franceză şi rusă au aceeaşi valoare, va fi depus pe lângă Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, care va elibera copii certificate conforme.
    Drept pentru care plenipotenţiarii subsemnaţi, deplin împuterniciţi în acest sens, au semnat prezenta convenţie.
    Făcută la Viena, la 21 mai 1963.