________________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 6 iunie 1998

    Statele părţi la prezenta convenţie,
    recunoscând dreptul tuturor statelor de a dezvolta aplicaţiile energiei nucleare în scopuri paşnice şi interesul lor legitim pentru avantajele ce pot rezulta din aceasta,
    convinse de necesitatea înlesnirii cooperării internaţionale pentru aplicaţiile paşnice ale energiei nucleare,
    dorind să îndepărteze riscurile care ar putea decurge din dobândirea şi folosirea ilicită a materialelor nucleare,
    convinse că infracţiunile referitoare la materialele nucleare sunt motive de preocupare în cel mai înalt grad şi că este necesar de a se lua de urgenţă măsuri corespunzătoare şi eficiente pentru a asigura prevenirea, descoperirea şi reprimarea acestor infracţiuni,
    conştiente de necesitatea unei cooperări internaţionale în vederea stabilirii, în conformitate cu legislaţia naţională a fiecărui stat parte şi cu prezenta convenţie, de măsuri eficiente pentru a asigura protecţia fizică a materialelor nucleare,
    convinse că prezenta convenţie trebuie să faciliteze transferul în deplină securitate al materialelor nucleare,
    subliniind, totodată, importanţa pe care o prezintă protecţia fizică a materialelor nucleare în timpul utilizării, depozitării şi transportului pe teritoriul naţional,
    recunoscând importanţa asigurării unei protecţii fizice eficiente a materia-lelor nucleare utilizate în scopuri militare şi înţelegând că aceste materiale fac şi vor continua să facă obiectul unei protecţii fizice riguroase,
    au convenit în ceea ce urmează:
    Pentru scopurile prezentei convenţii:
    a) prin materiale nucleare se înţelege: plutoniu, cu excepţia plutoniului a cărui concentraţie izotopică în plutoniu 238 depăşeşte 80%; uraniu 233; uraniu îmbogăţit în uraniu 235 sau 233; uraniu conţinând amestecul de izotopi care se găsesc în natură altfel decât sub formă de minereu sau de reziduu de minereu; orice material conţinând unu sau mai multe din elementele menţionate mai sus;
    b) prin uraniu îmbogăţit în uraniu 235 sau uraniu 233 se înţelege uraniu conţinând fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o astfel de cantitate încât raportul dintre suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 din uraniu natural;
    c) prin transport nuclear internaţional se înţelege transportul unei încărcături de materiale nucleare cu orice mijloc de transport care urmează să treacă frontierele statului pe teritoriul căruia îşi are originea, începând cu plecarea sa dintr-o instalaţie a expeditorului din acest stat şi până la sosirea sa într-o instalaţie a destinatarului pe teritoriul statului de destinaţie finală.
    1. Prezenta convenţie se aplică materialelor nucleare folosite în scopuri paşnice în cursul transportului internaţional.
    2. Cu excepţia art. 3, 4 şi a paragrafului 3 al art. 5, prezenta convenţie se aplică, deasemenea, materialelor nucleare folosite în scopuri paşnice în timpul utilizării, depozitării şi transportului pe teritoriul naţional.
    3. Independent de angajamentele asumate în mod expres de statele părţi în articolele menţionate în paragraful 2 în ceea ce priveşte materialele nucleare folosite în scopuri paşnice în timpul utilizării, depozitării şi transportului pe teritoriul naţional, nici o prevedere din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca limitând drepturile suverane ale unui stat referitoare la utilizarea, depozitarea şi transportul acestor materiale nucleare pe teritoriul naţional.
    Fiecare stat parte adoptă dispoziţiile necesare în conformitate cu legislaţia sa naţională şi cu dreptul internaţional pentru ca, în măsura posibilului, în timpul transportului nuclear internaţional, materialele nucleare care se află pe teritoriul său sau la bordul unei nave ori al unei aeronave care ţine de competenţa sa, în măsura în care această navă sau aeronavă participă la transport având ca destinaţie sau plecând din acest stat, să fie protejate potrivit nivelurilor enunţate în anexa I.
    1. Fiecare stat parte exportă materiale nucleare sau autorizează exportul acestora numai dacă a primit asigurarea că aceste materiale vor fi protejate, în timpul transportului nuclear internaţional, conform nivelurilor enunţate în anexa I.
    2. Fiecare stat parte importă materiale nucleare sau autorizează importul acestora dintr-un stat care nu este parte la prezenta convenţie numai dacă a primit asigurarea că aceste materiale vor fi protejate în timpul transportului nuclear internaţional, conform nivelurilor enunţate în anexa. I.
    3. Un stat parte autorizează tranzitul pe teritoriul său al materialelor nucleare între state, care nu sunt părţi la prezenta convenţie, pe căi terestre sau pe căi navigabile, ori în aeroporturile sau porturile maritime numai dacă, în măsura posibilului, a primit asigurarea că aceste materiale vor fi protejate în timpul transportului internaţional, conform nivelurilor enunţate în anexa I.
    4. Fiecare stat parte aplică, potrivit legislaţiei sale naţionale, nivelurile de protecţie fizică enunţate în anexa I materialelor nucleare transportate dintr-o parte a acestui stat într-o altă parte a aceluiaşi stat, folosind apele internaţionale sau spaţiul aerian internaţional.
    5. Statul parte ţinut să obţină asigurarea că materialele nucleare vor fi protejate potrivit nivelurilor enunţate în anexa I, în conformitate cu paragrafele 1—3 de mai sus, va stabili şi va informa, în prealabil, statele pe teritoriul cărora aceste materiale vor tranzita pe căi terestre sau navigabile şi statele în ale căror aeroporturi sau porturi maritime sunt prevăzute escale.
    6. Responsabilitatea obţinerii asigurării menţionate în paragraful l poate fi transferată, prin acord mutual, statului parte care participă la transport în calitate de stat importator.
    7. Nici o prevedere din prezentul articol nu trebuie interpretată ca afectând în vreun fel oarecare suveranitatea şi jurisdicţia teritorială a unui stat, în special asupra spaţiului aerian şi a mării teritoriale a acestui stat.
    1. Statele părţi desemnează şi îşi indică reciproc, direct sau prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, serviciile lor centrale şi persoanele de legătură care sunt însărcinate să asigure protecţia fizică a materialelor nucleare şi să coordoneze operaţiunile de recuperare şi intervenţie în caz de însuşire, de folosire sau de modificare ilicită a materialelor nucleare sau în caz de ameninţare credibilă cu unul dintre aceste acte.
    2. În caz de furt, de furt calificat sau de orice altă dobândire ilicită de materiale nucleare, ori în caz de ameninţare credibilă cu un astfel de act, statele părţi, în conformitate cu legislaţia lor naţională, vor coopera şi vor acorda asistenţă, în măsura posibilului, pentru recuperarea şi protecţia acestor materiale, oricărui alt stat care ar solicita acest lucru, în particular:
    a) un stat parte va luă măsurile necesare pentru a informa cât mai curând posibil celelalte state care ar putea fi interesate de orice furt, furt calificat sau altă dobândire ilicită de materiale nucleare sau de ameninţare credibilă cu un astfel de act şi pentru a informa, dacă este cazul, organizaţiile internaţionale;
    b) în funcţie de necesităţi, statele părţi interesate vor face schimb de informaţii între ele sau cu organizaţiile internaţionale, în scopul protejării materialelor nucleare ameninţate, verificării integrităţii containerelor de trans-port sau recuperării materialelor nucleare ilicit însuşite; ele:i) îşi coordonează eforturile pe cale diplomatică şi prin alte mijloace prevăzute de comun acord;
    ii) îşi acordă asistenţă la cerere;
    iii) asigură restituirea materialelor nucleare furate sau dispărute în urma evenimentelor mai sus menţionate.
    Modalităţile concrete ale acestei cooperări sunt stabilite de statele părţi interesate.
    3. Statele părţi cooperează şi se consultă, în măsura în care este necesar, direct sau prin intermediul organizaţiilor internaţionale, în vederea obţinerii de îndrumări asupra concepţiei, întreţinerii şi îmbunătăţirii sistemelor de protecţie fizică a materialelor nucleare în cursul transportului internaţional.
    1. Statele părţi iau măsuri corespunzătoare, compatibile cu legislaţia lor naţională, pentru a proteja caracterul confidenţial al oricărei informaţii pe care o primesc cu acest titlu, în virtutea prevederilor prezentei convenţii, de la un alt stat parte sau cu ocazia participării lor la o activitate efectuată în aplicarea prezentei convenţii. Atunci când statele părţi comunică în mod confidenţial informaţii organizaţiilor internaţionale, se vor lua măsuri pentru a asigura protecţia caracterului confidenţial al acestor informaţii.
    2. În virtutea prezentei convenţii, statele părţi nu sunt ţinute să furnizeze informaţii pe care legislaţia lor naţională nu permite să fie comunicate sau care ar putea compromite securitatea lor naţională ori protecţia fizică a materialelor nucleare.
    1. Faptul de a comite, cu intenţie, unul dintre actele următoare:
    a) primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea sau dispersarea materialelor nucleare, fără a fi abilitat, şi care cauzează sau poate cauza moartea sau răni grave altei persoane sau daune considerabile bunurilor materiale;
    b) furtul simplu sau furtul calificat de materiale nucleare;
    c) deturnarea sau orice altă însuşire, fără just temei, de materiale nucleare;
    d) faptul de a pretinde materiale nucleare prin ameninţare, recurgere la forţă sau prin orice altă formă de intimidare;
    e) ameninţarea:
    i) de a folosi materialele nucleare pentru a omorî sau a răni grav altă persoană sau de a cauza daune considerabile bunurilor;
    ii) de a comite una dintre infracţiunile descrise la alin. b) în scopul de a constrânge o persoană fizică sau juridică, o organizaţie internaţională sau un stat să facă sau să se abţină de la a face un act;
    f) tentativa de a comite una dintre infracţiunile descrise la alin. a), b) sau c);
    g) participarea la una dintre infracţiunile descrise la alin. a) — f);
    f) este considerat de orice stat parte ca o infracţiune pasibilă de pedeapsă în virtutea dreptului său interii.
    2. Fiecare stat parte aplică infracţiunilor prevăzute în prezentul articol pedepse corespunzătoare, proporţional cu gravitatea acestor infracţiuni.
    1. Fiecare stat parte adoptă măsurile eventual necesare pentru a stabili competenţa sa de a judeca infracţiunile menţionate în art. 7, în cazurile de mai jos:
    a) când infracţiunea este comisă pe teritoriul acestui stat sau la bordul unei nave ori aeronave înmatriculate în acest stat;
    b) când autorul prezumat al infracţiunii este un cetăţean al acestui stat.
    2. Fiecare stat parte adoptă, deasemenea, măsurile eventual necesare pentru a stabili competenţa sa de a judeca aceste infracţiuni când autorul prezumat al infracţiunii se găseşte pe teritoriul său şi acest stat nu-l extrădează, în conformitate cu art. 11, într-unul dintre statele menţionate în paragraful 1.
    3. Prezenta convenţie nu înlătură nici o competenţă penală exercitată în conformitate cu legislaţia naţională.
    4. În afara statelor părţi menţionate în paragrafele l şi 2, orice stat parte poate să-şi stabilească competenţa, potrivit dreptului internaţional, pentru a cu-noaşte infracţiunile menţionate în art. 7, când ia parte la un transport nuclear internaţional în calitate de stat exportator sau importator de materiale nucleare.
    Dacă apreciază că împrejurările o justifică, statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumat al infracţiunii recurge, în conformitate cu legislaţia sa naţională, la măsuri corespunzătoare, inclusiv detenţia, pentru a asigura prezenţa acestui autor prezumat în scopurile urmăririi judiciare sau extrădării. Măsurile luate în termenii prezentului articol sunt notificate fără întârziere statelor ţinute să-şi stabilească competenţa lor conform dispoziţiilor art. 8 şi, dacă este nevoie, tuturor celorlalte state implicate.
    Statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumat al infracţiunii, dacă nu-l extrădează pe acesta din urmă, supune cazul, fără nici o excepţie şi fără întârziere nejustificată, autorităţilor sale competente pentru exercitarea acţiunii penale potrivit unei proceduri, conform legislaţiei acestui stat.
    1. Infracţiunile menţionate în art. 7 sunt de drept considerate ca făcând parte din cazurile de extrădare prevăzute în orice tratat de extrădare în vigoare între statele părţi. Statele părţi se angajează să includă aceste infracţiuni între cazurile de extrădare care s-ar încheia între ele.
    2. Dacă un stat parte, care subordonează extrădarea existenţei unui tratat, primeşte o cerere de extrădare de la un stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, el poate considera prezenta convenţie ca fiind baza juridică a extrădării cu privire la infracţiunile menţionate mai sus. Extrădarea este supusă celorlalte condiţii prevăzute de legislaţia statului solicitat.
    3. Statele părţi, care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat, recunosc aceste infracţiuni drept cazuri de extrădare între ele în condiţiile prevăzute de legislaţia statului solicitat.
    4. Între statele părţi, fiecare dintre aceste infracţiuni este considerată, în scopurile extrădării, ca fiind comisă atât la locul săvârşirii ei, cât şi pe teritoriul statelor părţi ţinute să-şi stabilească competenţa în conformitate cu dispoziţiile paragrafului l al art. 8.
    Oricare persoană împotriva căreia este angajată o procedură în temeiul uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 7 beneficiază de un tratament echitabil în toate fazele procedurii.
    1. Statele părţi îşi acordă reciproc ajutorul judiciar cel mai larg posibil în orice procedură penală referitoare la infracţiunile prevăzute în art. 7, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea elementelor de probă de care ele dispun şi care sunt necesare în scopul urmăririi, în toate cazurile, legea aplicabilă pentru îndeplinirea unei cereri de asistenţă este cea a statului solicitat.
    2. Dispoziţiile paragrafului l nu afectează obligaţiile ce decurg din orice alt tratat, bilateral sau multilateral, care reglementează sau va reglementa toată sau o parte din asistenţa judiciară în materie penală.
    1. Fiecare stat parte informează pe depozitar despre legile şi reglementările care produc efecte asupra prezentei convenţii. Depozitarul comunică periodic aceste informaţii tuturor statelor părţi.
    2. Statul parte pe teritoriul căruia autorul prezumat al unei infracţiuni este supus urmăririi comunică, în măsura posibilului, în primul rând, rezultatul procedurii statelor direct interesate. Statul parte comunică, deasemenea, rezultatul procedurii depozitarului, care informează despre aceasta celelalte state.
    2. Când o infracţiune priveşte materialele nucleare utilizate în scopuri paşnice în timpul folosirii, depozitării sau transportului lor pe teritoriul naţional şi atât autorul prezumat al infracţiunii, cât şi materialele nucleare rămân pe teritoriul statului parte unde s-a comis infracţiunea, nici o prevedere din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca implicând, pentru acest stat parte, obligaţia de a furniza informaţii asupra procedurilor penale referitoare la această infracţiune.
    Anexele la prezenta convenţie fac parte integrantă din aceasta.
    1. La 5 ani după intrarea în vigoare a prezentei convenţii, depozitarul va convoca o conferinţă a statelor părţi, în scopul de a examina aplicarea convenţiei şi de a proceda la evaluarea sa în ceea ce priveşte preambulul, totalitatea părţii dispozitive şi anexele, ţinând seama de situaţia ce va exista atunci.
    2. După aceasta, la intervale de cel puţin 5 ani, majoritatea statelor părţi poate obţine convocarea unor conferinţe ulterioare având acelaşi obiectiv, prezentând, în acest scop, o propunere depozitarului.
    1. În cazul unui diferend între două sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea convenţiei, aceste state părţi se consultă în vederea reglementării diferendului pe cale de negociere sau prin orice alt mijloc paşnic de reglementare a diferendelor, acceptabil tuturor părţilor la diferend.
    2. Orice diferend de această natură care nu poate fi reglementat în modul prescris în paragraful l este, la cererea oricărei părţi la acest diferend, supus arbitrajului sau trimis spre decizie Curţii Internaţionale de Justiţie. Dacă, în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj, părţile la diferend nu reuşesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, o parte poate cere Preşe-dintelui Curţii Internaţionale de Justiţie sau Secretarului General al Orga-nizaţiei Naţiunilor Unite să desemneze unu sau mai mulţi arbitri, în caz de conflict între cererile părţilor la diferend, primează cererea adresată Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    3. Orice stat parte, în momentul în care semnează prezenta convenţie, o ratifică, o acceptă, o aprobă sau aderă la aceasta, poate să declare că nu se consideră legat de una ori de alta sau de ambele proceduri de reglementare a diferendelor enunţate în paragraful 2 al prezentului articol. Celelalte state părţi nu sunt legate de o procedură de reglementare a diferendelor prevăzută în paragraful 2 faţă de un stat parte care a formulat o rezervă cu plivire la această procedură.
    4. Orice stat parte care a formulat o rezervă, potrivit dispoziţiilor paragrafului 3 al prezentului articol, poate, în orice moment, să retragă această rezervă printr-o notificare adresată depozitarului.
    1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare tuturor statelor la sediul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, la Viena, şi la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, cu începere de la 3 martie 1980 până la intrarea sa în vigoare.
    2. Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării statelor semnatare.
    3. După intrarea ei în vigoare, prezenta convenţie va fi deschisă spre aderare tuturor statelor.
    4. a) Prezenta convenţie este deschisă spre semnare sau aderare organizaţiilor internaţionale şi organizaţiilor regionale având un caracter de integrare sau un alt caracter, cu condiţia ca fiecare dintre aceste organizaţii să fie constituită din state suverane şi să aibă competenţe de a negocia, încheia şi aplica acorduri internaţionale în domeniile reglementate de prezenta convenţie.
    b) în domeniile de competenţa lor, aceste organizaţii, în numele lor propriu, exercită drepturile şi îşi asumă responsabilitatea pe care prezenta convenţie le atribuie statelor părţi.
    c) Devenind parte la prezenta convenţie, o astfel de organizaţie comunică depozitarului o declaraţie în care arată care sunt statele membre şi care articole ale prezentei convenţii nu-i sunt aplicabile.
    d) O astfel de organizaţie nu dispune de vot propriu în plus faţă de cele ale statelor sale membre.
    5. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare sunt depuse pe lângă depozitar.
    1. Prezenta convenţie intră în vigoare în cea de-a treizecea zi care urmează datei de depunere, pe lângă depozitar, a celui de-al douăzeci şi unulea instru-ment de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
    2. Pentru fiecare dintre statele care ratifică convenţia, o acceptă, o aprobă sau aderă la aceasta, după depunerea celui de-al douăzeci şi unulea instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, convenţia intră în vigoare în a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
    1. Fără a aduce prejudicii prevederilor art. 16, un stat parte poate propune amendamente la prezenta convenţie. Amendamentul propus este supus depozitarului, care-l comunică imediat tuturor statelor părţi. Dacă majoritatea statelor părţi cere depozitarului să convoace o conferinţă pentru a studia amendamentele propuse, depozitarul invită toate statele părţi să asiste la o astfel de conferinţă, care se va deschide la cel puţin 30 de zile după expedierea invitaţiilor. Orice amendament adoptat la conferinţă cu o majoritate de două treimi a statelor părţi este comunicat imediat de către depozitar tuturor statelor părţi.
    2. Amendamentul intră în vigoare, pentru fiecare stat parte care depune instrumentul său de ratificare, de acceptare sau de aprobare a amendamentului, în a treizecea zi după data la care două treimi din statele părţi au depus instrumentele lor de ratificare, de acceptare sau de aprobare pe lângă depozitar. Amendamentul intră atunci în vigoare, pentru orice alt stat parte, în ziua în care acest stat parte depune instrumentul său de ratificare, de acceptare sau de aprobare a amendamentului.
    1. Orice stat parte poate denunţa prezenta convenţie printr-o notificare scrisă făcută depozitarului.
    2. Denunţarea produce efecte în a o sută optzecea zi de la data la care depozitarul a primit notificarea.
    Depozitarul notifică fără întârziere tuturor statelor:
    a) fiecare semnare a prezentei convenţii;
    b) fiecare depunere a unui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
    c) orice formulare sau retragere a unei rezerve făcute în conformitate cu art. 17;
    d) orice comunicare făcută de o organizaţie potrivit paragrafului 4 c) al art. 18;
    e) intrarea în vigoare a prezentei convenţii;
    f) intrarea în vigoare a oricărui amendament la prezenta convenţie;
    g) orice denunţare făcută în virtutea art. 21.
    Originalul prezentei convenţii, ale cărei versiuni în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt deopotrivă autentice, va fi depus pe lângă Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, care va face să parvină copii certificate după aceasta tuturor statelor.
    Drept pentru care subsemnaţii, autorizaţi în bună şi cuvenită formă, au semnat prezenta convenţie, deschisă spre semnare la Viena şi la New York la 3 martie 1980.

    1. Nivelurile de protecţie fizică ce se aplică în cursul depozitării cu ocazia transportului nuclear internaţional:
    a) materialele din categoria a III-a sunt depozitate într-o zonă cu acces controlat;
    b) materialele din categoria a II-a sunt depozitate într-o zonă permanent supravegheată de către paznici sau dispozitive electronice, înconjurată de o barieră materială comportând un număr limitat de puncte de intrare supuse unui control corespunzător sau în orice zonă prevăzută cu o protecţie fizică de un grad echivalent;
    c) materialele din categoria I sunt depozitate într-o zonă protejată în modul definit mai sus în ceea ce priveşte categoria a II-a, dar în care accesul nu este permis decât persoanelor recunoscute ca demne de încredere, şi pusă sub supravegherea paznicilor care sunt în legătură strânsă cu unităţi speciale de intervenţie. Măsurile deosebite prevăzute în acest context au ca obiect detectarea şi prevenirea oricărui atac, oricărui acces neautorizat sau oricărei sustrageri neautorizate de materiale.
    2. Nivelurile de protecţie fizică ce se aplică transporturilor nucleare internaţionale:
    a) pentru materialele din categoria a II-a şi a III-a transportul se efectuează cu precauţii deosebite comportând, în special, încheierea de aranjamente prealabile între expeditor, destinatar şi transportor şi a unui acord prealabil între persoanele fizice sau juridice depinzând de jurisdicţia şi reglementările statelor exportatoare şi importatoare, care precizează momentul, locul şi modalităţile de transfer al responsabilităţii transportului;
    b) pentru materialele din categoria l transportul se efectuează cu precauţiile deosebite enunţate mai sus pentru transportul materialelor din categoriile a II-a şi a III-a şi, în plus, sub supravegherea constantă a unei escorte şi în condiţii care asigură o legătură strânsă cu unităţi speciale de intervenţie;
    c) pentru uraniul natural care se prezintă altfel decât sub formă de minereu sau de reziduuri de minereu, protecţia fizică pentru transportul de cantităţi ce depăşesc 500 kg de uraniu comportă notificarea prealabilă a expedierii, specificând modul de transport, ora de sosire prevăzută şi confirmarea că încărcătura a fost primită.

    a) Orice fel de plutoniu, cu excepţia celui la care concentraţia izotopică depăşeşte 80% în plutoniu 238.
    b) Materiale neiradiate într-un reactor sau materiale iradiate într-un reactor, care dau un nivel de radiaţii egal sau mai mic de 100 rad./h la distanţa de un metru fără ecran.
    c) Alţi combustibili care, în virtutea conţinutului lor original de materiale fisionabile, fac parte din categoria I sau a II-a, înainte de iradiere, pot intra în categoria direct inferioară dacă nivelul de radiaţii al combustibilului depăşeşte 100 rad./h la distanţa de un metru fără ecran.