_________________________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 12 august 1997


    Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
    convocată la San Francisco de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 17 iunie 1948 în cea de-a treizeci şi una sesiune a sa,
    după ce a hotărât să adopte diferite propuneri referitoare la organizarea activităţii de folosire a forţei de muncă, problemă care este cuprinsa în cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
    după ce a hotărât ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
    adoptă, la 9 iulie 1948, convenţia următoare, care se va numi Convenţie asupra organizării activităţii de folosire a forţei de muncă, 1948.
    1. Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplică prezenta convenţie trebuie să desfăşoare sau să vegheze la modul în care se desfăşoară activitatea publică şi gratuită de folosire a forţei de muncă.
    2. Sarcina esenţială a activităţii de folosire a forţei de muncă este să realizeze, în cooperare, dacă este cazul, cu alte organisme publice şi private interesate, cea mai bună organizare posibilă a pieţei forţei de muncă, drept parte integrantă a programului naţional tinzând la menţinerea şi asigurarea ocupării depline a forţei de muncă, precum şi la dezvoltarea şi folosirea resurselor productive.
    Activitatea de utilizare a forţei de muncă trebuie să fie organizată sub forma unui sistem naţional de birouri de folosire a forţei de muncă aflate sub controlul unei autorităţi naţionale.
    1. Sistemul trebuie să cuprindă o reţea de birouri locale şi, dacă este cazul, de birouri regionale, suficiente ca număr, pentru a satisface fiecare regiune geografică a ţării şi situate la îndemâna celor care angajează şi a lucrătorilor.
    2. Organizarea reţelei:
    a) trebuie să facă obiectul unei analize generale:
    i) când s-au produs schimbări importante în repartizarea activităţii economice şi a populaţiei active;
    ii) când autoritatea competentă consideră că este cazul să se facă o analiză generală pentru a aprecia experienţa dobândită pe parcursul unei perioade de încercare;
    b) trebuie să fie revizuită când dintr-o asemenea analiză rezultă necesitatea unei revizuiri.
    1. Măsuri corespunzătoare trebuie să fie luate, pe cale de comisii consulta-tive, în scopul de a asigura cooperarea reprezentanţilor celor care angajează şi a reprezentanţilor lucrătorilor la organizarea şi funcţionarea activităţii de folosire a forţei de muncă, precum şi la desfăşurarea politicii privind această activitate.
    2. Aceste măsuri trebuie să prevadă instituirea uneia sau mai multor comisii consultative naţionale şi, dacă este cazul, comisii regionale şi locale.
    3. Reprezentanţii celor care angajează şi reprezentanţii lucrătorilor în aceste comisii trebuie să fie desemnaţi în număr egal, după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor; acolo unde asemenea organizaţii există.
    Politica generală a activităţii de utilizare a forţei de muncă, atunci când este vorba de îndrumarea lucrătorilor de muncă disponibile, trebuie să fie stabilită după consultarea reprezentanţilor celor care angajează şi a reprezentanţilor lucrătorilor, prin intermediul comisiilor consultative prevăzute la articolul 4.
    Sistemul de folosire a forţei de muncă trebuie să fie organizat astfel încât să asigure eficacitatea recrutării şi plasării lucrătorilor. În acest scop, el trebuie:
    a) să-i sprijine pe lucrători să găsească un loc de muncă convenabil, iar pe cei care angajează, să recruteze lucrători care să corespundă nevoilor întreprinderilor. În mod special, el trebuie, în conformitate cu reglementările emise pe plan naţional:
    i) să înregistreze pe cei care solicită angajarea în muncă, să ia notă de calificările personale, experienţa şi preferinţele acestora, să-i chestioneze în vederea angajării, să le controleze, dacă este nevoie, aptitudinile fizice şi profesionale şi să-i sprijine să obţină, atunci când este cazul, o orientare, o pregătire sau o readaptare profesională;
    ii) să obţină de la cei care angajează informaţii precise asupra locurilor de muncă vacante comunicate de către aceştia organelor care fac parte din sistemul de folosire a forţei de muncă şi asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească lucrătorii de care ei au nevoie pentru ocuparea acelor locuri de muncă;
    iii) să-i îndrume către locurile de muncă vacante pe candidaţii care posedă aptitudinile profesionale şi fizice cerute;
    iv) să organizeze compensarea ofertelor şi cererilor de angajare în muncă de la un birou la altul, dacă primul birou solicitat nu este în măsură să plaseze în mod convenabil candidaţii, sau să-i îndrume către locuri de muncă vacante corespunzătoare, sau dacă alte situaţii justifică această măsură;
    b) să ia măsuri corespunzătoare pentru:
    i) a înlesni mobilitatea profesională în scopul de a adapta oferta de forţă de muncă la posibilităţile de folosire a acesteia în diferitele profesii;
    ii) a înlesni mobilitatea geografică în vederea sprijinirii deplasării lucrătorilor către regiunile care oferă posibilităţi convenabile de folosire a acestora;
    iii) a înlesni transferările temporare ale lucrătorilor dintr-o regiune în alta, în scopul de a atenua un dezechilibru local şi momentan între oferta şi cererea de forţă de muncă;
    iv) a înlesni deplasările de lucrători dintr-o ţară în alta încuviinţate de guvernele interesate;
    c) să strângă şi să analizeze, în colaborare, dacă este cazul, cu alte autorităţi, precum şi cu cei care angajează şi cu sindicatele, toate informaţiile disponibile asupra situaţiei pieţei forţei de muncă şi evoluţiei probabile a acesteia, atât pe ansamblul ţării, cât şi în diferitele industrii, profesiuni sau regiuni, şi să pună sistematic şi rapid aceste informaţii la dispoziţia autorităţilor publice, a organizaţiilor celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, interesate, precum şi la dispoziţia publică;
    d) să colaboreze la administrarea asigurărilor de şomaj şi ajutoarelor de şomaj, precum şi la aplicarea altor măsuri destinate să vină în ajutorul şomerilor;
    e) să sprijine, pe cât este necesar, alte organisme publice sau private la elaborarea planurilor sociale şi economice menite să influenţeze în mod favorabil situaţia ocupării forţei de muncă.
    Trebuie luate măsuri pentru:
    a) a înlesni, în cadrul diferitelor birouri de folosire a forţei de muncă, specializarea pe profesii şi pe industrii, cum este agricultura sau oricare alta ramură de activitate în care această specializare poate fi utilă;
    b) a răspunde în mod satisfăcător la nevoile categoriilor speciale de solicitanţi de locuri de muncă, cum sunt invalizii.
    În ce priveşte tinerii, în cadrul activităţii de folosire a forţei de muncă şi de orientare profesională se vor lua măsuri cu caracter special.
    1. Personalul organelor care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă trebuie să fie format din funcţionari publici beneficiind de un statut şi condiţii de serviciu care să le asigure independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară şi care, sub rezerva necesităţilor serviciului, să le asigure stabilitatea în funcţie.
    2. Sub rezerva condiţiilor pe care legislaţia naţională le fixează pentru recrutarea personalului serviciilor publice, personalul organelor care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă trebuie să fie recrutat numai pe baza aptitudinii candidatului de a îndeplini sarcinile pe care urmează să şi le asume.
    3. Mijloacele de a verifica aceste aptitudini vor fi determinate de autoritatea competentă.
    4. Personalul organelor care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de munca trebuie să primească o pregătire corespunzătoare pentru exercitarea funcţiilor sale.
    Organele care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă şi, dacă este cazul, şi alte autorităţi publice trebuie ca, în colaborare cu organizaţiile celor care organizează şi organizaţiile lucrătorilor şi cu alte organisme interesate, să ia toate măsurile posibile pentru ca cei care organizează şi lucrătorii să încurajeze din plin activitatea de folosire a forţei de muncă.
    Autorităţile competente trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura o cooperare rodnică între organele care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă şi birourile de plasare private acestea urmărind scopuri nelucrative.
    1. Atunci cînd teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau cînd, datorită caracterului răzleţ al populaţiei sau stadiului de dezvoltare a acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu pot fi aplicate, ea poate excepta acele regiuni de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe care le consideră corespunzătoare anumitor întreprinderi sau anumitor lucrări.
    2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, expediat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile prezentului articol, precum şi motivele respective. Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să recurgă la dispoziţiile prezentului articol decât pentru regiunile pe care le va indica în mod expres.
    3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să indice în rapoartele sale anuale ulterioare regiunile pentru care renunţă la dreptul de a recurge la aceste dispoziţii.
    1. În ceea ce priveşte teritoriile menţionate la articolul 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, astfel cum ea a fost modificată prin Instrumentul de amendament la Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 1946, cu excepţia teritoriilor prevăzute de paragrafele 4 şi 5 ale citatului articol 35 astfel modificat, orice stat membru al organizaţiei care ratifică prezenta convenţie trebuie să comunice Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în termenul cel mai scurt posibil după ratificarea sa, o declaraţie prin care să facă cunoscut:
    a) teritoriile pentru care se angajează să aplice fără modificări dispoziţiile convenţiei;
    b) teritoriile pentru care se angajează să aplice dispoziţiile convenţiei cu modificări şi în ce constau acele modificări;
    c) teritoriile cărora nu li se aplică convenţia şi, în acest caz, motivele neaplicării convenţiei;
    d) teritoriile pentru care îşi rezerva dreptul de a hotărî.
    2. Angajamentele menţionate în alineatele a) şi b) ale prezentului paragraf al prezentului articol vor fi considerate parte integrantă a ratificării şi vor avea efecte adecvate.
    3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe, în întregime sau parţial, la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară în virtutea alineatelor b), c) şi d) ale paragrafului l din prezentul articol.
    4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi denunţată potrivit dispoziţiilor articolului 17, să comunice Directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia din teritoriile deter-minate.
    1. Atunci când problemele tratate în prezenta convenţie intră în competenţa proprie a autorităţilor unui teritoriu nemetropolitan, statul membru responsabil cu relaţiile internaţionale ale acelui teritoriu, de acord cu guvernul acelui teritoriu, va putea să comunice Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii în numele acelui teritoriu.
    2. O declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii poate fi comunicată Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii:
    a) de către două sau mai multe state membre ale organizaţiei pentru un teritoriu aflat sub autoritatea lor comună;
    b) de către orice autoritate internaţională care răspunde de administrarea unui teritoriu în virtutea dispoziţiilor Cartei Naţiunilor Unite sau a oricăror alte dispoziţii în vigoare referitoare la acest teritoriu.
    3. Declaraţiile comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în conformitate cu dispoziţiile paragrafelor precedente ale prezentului articol trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate pe teritoriu cu sau fără modificări; dacă declaraţia menţionează că dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau acele modificări.
    4. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauză vor putea să renunţe, total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a inova o modificare indicată într-o declaraţie anterioară.
    5. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauză vor putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor articolului 17, să comunice Directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea acestei convenţii.
    Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
    1. Prezenta convenţie nu va obliga decât statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către Directorul general.
    2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către Directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre ale organizaţiei.
    3. Drept urmare, această convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12 luni de la data înregistrării actului ratificării sale.
    1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunţa la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decât după expirarea termenului de un an de la înregistrarea ei.
    2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care în termen de un an după expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
    1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor, declaraţiilor şi denunţărilor, care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
    2. Notificând statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, Directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei de la care prezenta convenţie va intra in vigoare.
    Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica Directorul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru a fi înregistrate potrivit articolului 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările, declaraţiile şi actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
    1. În cazul în care conferinţa va adapta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
    a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 17 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia că noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
    b) cu începere de la data intrării in vigoare a noii convenţii de revizuire prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
    2. Prezenta convenţie va rămâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
    Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii