_______________________________
    * În vigoare pentru Republica Moldova din 12 august 1997


    Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
    convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 8 iunie 1949 în cea de-a treizeci şi două sesiune a sa,
    după ce a hotărât să adopte diferite propuneri referitoare la protecţia salariului, problemă care constituie cel de-al şaptelea punct al ordinii de zi a sesiunii,
    după ce a hotărât ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
    adoptă, la l iulie 1949, convenţia următoare, care se va numi Convenţie asupra protecţiei salariului, 1949.
    În sensul prezentei convenţii, termenul salariu înseamnă, oricare i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau câştigurile susceptibile de a fi evaluate în bani şi stabilite prin acordul părţilor sau de către legislaţia naţională, pe care cel care angajează le datorează unui lucrător în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate.
    1. Prezenta convenţie se aplică tuturor persoanelor cărora li se plăteşte sau trebuie să li se plătească un salariu.
    2. Autoritatea competentă, după consultarea organizaţiilor celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, acolo unde asemenea organizaţii există şi sunt direct interesate, va putea excepta de la aplicarea totalităţii sau a unora dintre dispoziţiile prezentei convenţii categoriile de persoane care muncesc în astfel de împrejurări şi condiţii de angajare încât aplicarea totală sau parţială a amintitelor dispoziţii nu s-ar putea face în mod convenabil şi care nu sunt folosite la munci manuale sau care sunt folosite la servicii casnice sau alte ocupaţii asemănătoare.
    3. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, expediat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice categorie de persoane pe care îşi propune să le excepteze de la aplicarea totalităţii sau vreuneia dintre dispoziţiile convenţiei, în conformitate cu prevederile paragrafului precedent. Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să procedeze la aplicarea de excepţii decât pentru categoriile de persoane astfel indicate.
    4. Orice stat membru care a indicat în primul său raport anual categoriile de persoane pe care îşi propune să le excepteze de la aplicarea totalităţii sau vreuneia dintre dispoziţiile prezentei convenţii va trebui ca în rapoartele ulterioare să indice categoriile de persoane pentru care renunţă la dreptul de a recurge la dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol, precum şi orice progres realizat în scopul aplicării prezentei convenţii la aceste categorii de persoane.
    1. Salariile plătibile în bani vor fi achitate exclusiv în moneda având curs legal, iar plata sub formă de bilete la ordin, bonuri, cupoane sau sub orice altă formă considerată că prezenta monedă având curs legal va fi interzisă.
    2. Autoritatea competentă va putea să permită sau să prevadă plata salariului prin cec tras asupra unei bănci sau prin cec ori mandat poştal, atunci când acest mod curent sau se face necesar datorită unor împrejurări speciale, când este prevăzut de un contract colectiv ori o hotărâre arbitrală, sau când, în lipsa unor astfel de dispoziţii, lucrătorul consimte.
    1. Legislaţia naţională, contractele colective sau hotărârile arbitrale pot permite plata parţială în natură a salariului în industriile sau profesiile unde acest mod de plată se practică în mod curent sau este preferat datorită naturii industriei sau profesiei în cauză. Plata salariului sub formă de băuturi alcoolice sau de droguri vătămătoare nu va fi admisă în nici un caz.
    2. În cazurile în care este permisă plata parţială în natură a salariului vor fi luate măsuri corespunzătoare pentru ca:
    a) prestaţiile în natură să folosească personal lucrătorului şi familiei sale şi să fie conforme cu interesele acestora;
    b) valoarea acestor prestaţii să fie justă şi rezonabilă.
    Salariul va fi plătit direct lucrătorului în cauză, cu excepţia cazurilor când legislaţia naţională, un contract colectiv sau o hotărâre arbitrală dispune altfel, sau când lucrătorul în cauză acceptă un alt procedeu.
    Se interzice celui care angajează să restrângă în orice fel libertatea lucrătorului de a dispune după voia sa de propriul salariu.
    1. Atunci când în cadrul unei întreprinderi există economate pentru vânzarea de mărfuri către lucrători sau servicii destinate să furnizeze acestora diferite prestaţii, asupra lucrătorilor în cauză nu va putea fi exercitată nici o constrângere pentru a folosi aceste economate sau servicii.
    2. Atunci când nu este posibil accesul la alte magazine sau servicii, autoritatea competentă va lua măsuri corespunzătoare pentru a obţine ca mărfurile şi serviciile să fie vândute şi, respectiv, furnizate la preţuri juste şi rezonabile, sau pentru ca economatele sau serviciile înfiinţate de către cel care angajează să nu fie exploatate în scopul obţinerii de beneficii, ci în interesul lucrătorilor interesaţi.
    1. Reţinerile din salariu nu vor fi autorizate decât în condiţiile şi limitele prescrise de legislaţia naţională sau stabilite printr-un contract colectiv ori o hotărâre arbitrală.
    2. Lucrătorii vor trebui să fie informaţi, în modul pe care autoritatea competentă îl va considera cel mai corespunzător, asupra condiţiilor şi limitelor în care asemenea reţineri vor putea fi efectuate.
    Este interzisă orice reţinere din salariu al cărei scop este să asigure o plată directă sau indirectă de un lucrător către cel care angajează, către reprezentantul acestuia sau către un intermediar (cum ar fi un agent însărcinat să recruteze forţa de muncă), în vederea obţinerii sau păstrării unui serviciu.
    1. Salariul nu va putea fi reţinut sau cesionat decât în limitele şi modalităţile prevăzute de către legislaţia naţională.
    2. Salariul trebuie să fie protejat contra reţinerii sau cesiunii, în măsura considerată necesară pentru asigurarea întreţinerii lucrătorului şi a familiei
    1. În caz de faliment sau de lichidare judiciară a unei întreprinderi, lucrătorii folosiţi în cadrul acesteia vor avea rang de creditori privilegiaţi, fie pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare (alimentului sau lichidării şi care va fi prevăzută de către legislaţia naţională, fie pentru salariile care nu depăşesc un nivel stabilit de către legislaţia naţională.
    2. Salariul constituind o creanţă privilegiată va fi plătit integral mai înainte ca creditorii ordinari să poată revendica cota-parte ce li se cuvine.
    3.Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salariu, faţă de celelalte creanţe privilegiate, trebuie să fie determinată de către legislaţia naţională.
    1. Salariul va fi plătit la intervale regulate. Dacă nu există alte angajamente satisfăcătoare care să asigure plata salariului la intervale regulate, intervalele la care salariul trebuie să fie plătit vor fi stabilite de către legislaţia naţională sau fixate printr-un contract colectiv sau o hotărâre arbitrală.
    2. La desfacerea contractelor de muncă lichidarea finală a întregului salariu datorat va fi efectuată în conformitate cu legislaţia naţională, cu prevederile unui contract colectiv ori cu cele ale unei hotărâri arbitrate sau, în lipsa acestora, într-un termen rezonabil, ţinându-se seama de dispoziţiile contractului individual de muncă.
    1. Plata salariului, atunci când este făcută în bani, va fi efectuată numai în zilele lucrătoare şi la locul de muncă sau în apropierea acestuia, afară de cazurile când legislaţia naţională, un contract colectiv ori o hotărâre arbitrală nu dispun altfel sau dacă alte aranjamente, de care lucrătorii interesaţi au cunoştinţă, par mai potrivite.
    2. Plata salariului este interzisă în localurile în care se consumă băuturi alcoolice sau în alte localuri asemănătoare şi, dacă prevenirea abuzurilor o impune, în magazinele de vânzare cu amănuntul sau în locurile de distracţie, cu excepţia cazurilor în care persoanele, cărora li se plăteşte salariul, fac serviciul chiar în aceste localuri.
    Daca este cazul, vor fi luate măsuri eficiente în vederea informării lucrătorilor într-un mod corespunzător şi uşor de înţeles:
    a) asupra condiţiilor de salarizare care li se vor aplica, şi aceasta înainte de a fi angajaţi sau cu prilejul oricăror modificări ale condiţiilor de angajare;
    b) cu ocazia fiecărei plăţi de salariu, asupra elementelor componente ale salariului, pe perioada de plată considerată, în măsura în care aceste elemente sunt susceptibile de modificări.
    Legislaţia care aplica dispoziţiile prezentei convenţii trebuie:
    a) să fie adusă la cunoştinţa celor interesaţi;
    b) să precizeze persoanele însărcinate cu asigurarea aplicării acestei legislaţii;
    c) să prevadă sancţiuni corespunzătoare în caz de infracţiune;
    ci) să prevadă, în toate cazurile în care este necesar, ţinerea de state de salarii într-o formă şi potrivit unei metodici corespunzătoare.
    Rapoartele anuale care trebuie prezentate potrivit articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii vor conţine informaţii com-plete asupra măsurilor luate în vederea aplicării dispoziţiilor prezentei convenţii.
    1. Atunci când teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau când, datorită dispersării populaţiei sau gradului de dezvoltare a acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu sunt aplicabile, ea poate, după consultarea organizaţiilor celor care angajează şi ale lucratorilor interesaţi, acolo unde asemenea organizaţii există, să excludă regiunile respective de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe care le consideră necesare pentru anumite întreprinderi sau anumite munci.
    2. Orice stat membru trebuie sa indice, în primul său raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, expediat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile prezentului articol, precum şi motivele respective. Drept urmare, nici un stat membru nu va putea recurge la dispoziţiile prezentului articol decât pentru regiunile pe care le va indica în acest mod.
    3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să reconsidere, la intervalele care nu depăşesc 3 ani şi consultându-se cu organizaţiile celor care angajează şi ale lucrătorilor, interesate, acolo unde asemenea organizaţii există, posibilitatea de a extinde aplicarea prezentei convenţii asupra regiunilor exceptate în virtutea paragrafului 1.
    4. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie sa indice, în rapoartele sale anuale, regiunile pentru care renunţă la aplicarea amintitelor dispoziţii şi progresele pe care le-a realizat în vederea aplicării treptate a prezentei convenţii în acele regiuni.
    Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
    1. Prezenta convenţie nu va obliga decât statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către Directorul general.
    2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către Directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre.
    3. Drept urmare, această convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12 luni de la data înregistrării actului ratificării sale.
    1. Declaraţiile care vor fi comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu paragraful 2 al articolului 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, vor trebui să facă cunoscute:
    a) teritoriile pentru care statul membru interesat se angajează ca dispoziţiile convenţiei să fie aplicate fără modificări;
    b) teritoriile pentru care el se angajează ca dispoziţiile să fie aplicate cu modificări, şi în ce constau acele modificări;
    c) teritoriile cărora nu li se aplică convenţia şi motivele neaplicării acesteia;
    d) teritoriile pentru care el îşi rezervă dreptul de a hotărî în aşteptarea unei analize mai aprofundate a situaţiei privitoare la acele teritorii.
    2. Angajamentele menţionate la alineatele a) şi b) ale primului paragraf din prezentul articol vor fi considerate parte integrantă a ratificării şi vor avea efecte identice.
    3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe în întregime sau în parte la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară în virtutea alineatelor b), c), şi d) ale primului paragraf din prezentul articol.
    4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi denunţată în conformitate cu dispoziţiile articolului 22, să comunice Directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate.
    1. Declaraţiile comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în conformitate cu paragrafele 4 şi 5 ale articolului 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate în teritoriu cu sau fără modificări; atunci când declaraţia menţionează că dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau acele modificări.
    2. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională interesată vor putea să renunţe total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată într-o declaraţie anterioară.
    3. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională vor putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată în conformitate cu dispoziţiile articolului 22, să comunice Directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii unei declaraţii şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea acestei convenţii.
    1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decât după expirarea termenului de un an de la înregistrarea ei.
    2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care într-un termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
    1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor, declaraţiilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
    2. Notificând statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, Directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
    Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările, declaraţiile şi actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
    Ori de câte ori se va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta Conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
    1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
    a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 22 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
    b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
    2. Prezenta convenţie va rămâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
    Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.