_________________________
    *Semnat la Moscova, la 25 februarie 1993.
    În vigoare din 26 ianuarie 1995.



    Republica Moldova şi Federaţia Rusă,
    acordând o importanţă deosebită dezvoltării colaborării în domeniul asistenţei juridice în materie civilă, familială şi penală,
    au ajuns la înţelegere în cele ce urmează:
    1) Cetăţenii uneia dintre Părţile Contractante se bucură pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, în ceea ce priveşte drepturile lor personale şi patrimoniale, de aceeaşi ocrotire juridică ca şi cetăţenii acestei Părţi Contractante.
    Aceasta se referă, de asemenea, şi la persoanele juridice, fondate în conformitate cu legislaţia uneia din Părţile Contractante.
    2) Cetăţenii uneia dintre Părţile Contractante au dreptul să se adreseze liber şi nestingherit instanţelor de judecată, organelor procuraturii, birourilor notariale (numite în continuare instituţii de justiţie) şi altor instituţii ale altei Părţi Contractante, de competenţa cărora ţin cauzele civile (inclusiv cele de muncă, locative), familiale şi penale, pot să-şi susţină interesele în faţa acestora, să facă demersuri, să introducă acţiuni şi să înfăptuiască alte acţiuni procesuale în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii proprii.
    1) Instituţiile de justiţie ale Părţilor Contractante acordă asistenţă juridică reciprocă în cauzele civile, familiale şi penale, în conformitate cu dispoziţiile prezentului Tratat.
    2) Instituţiile de justiţie acordă asistenţă juridică şi altor instituţii de competenţa cărora ţin cauzele, prevăzute la punctul 1) al articolului dat.
    3) Alte instituţii, de competenţa cărora ţin cauzele prevăzute în punctul 1) al articolului dat, expediază cererile de asistenţă juridică prin intermediul instituţiilor de justiţie.
    Asistenţa juridică cuprinde realizarea acţiunilor procesuale, prevăzute de legislaţia Părţii Contractante solicitate, în special anchetarea părţilor, acuzaţilor şi inculpaţilor, martorilor, experţilor, efectuarea expertizelor, cercetarea judiciară, transmiterea probelor materiale, intentarea urmăririi penale şi extrădarea persoanelor ce au comis crime, recunoaşterea şi executarea deciziilor judiciare, înmânarea şi expedierea documentelor, prezentarea la cererea altei Părţi a informaţiilor despre antecedentele penale ale acuzaţilor.
    Raporturile în materie de acordare a asistenţei juridice între instituţiile Părţilor Contractante se vor înfăptui prin intermediul Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Republicii Moldova şi al Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale din Federaţia Rusă.
    Instituţiile Părţilor Contractante, în relaţiile reciproce de acordare a asistenţei juridice, folosesc limbile română şi rusă, dacă Tratatul dat nu prevede altceva.
    Actele expediate de către instituţiile de justiţie şi de către alte instituţii în scopul acordării asistenţei juridice trebuie semnate şi certificate cu sigiliu.
    În cererea de asistenţă juridică trebuie să fie indicat:
    a) denumirea instituţiei solicitante;
    b) denumirea instituţiei solicitate;
    c) denumirea cauzei în care se solicită asistenţă juridică;
    d) numele şi prenumele părţilor, acuzaţilor, inculpaţilor sau condamnaţilor, sexul, cetăţenia lor, datele de naştere, ocupaţia şi domiciliul sau reşedinţa, iar pentru persoanele juridice — denumirea şi sediul lor;
    e) numele, prenumele şi adresa reprezentanţilor lor;
    f) conţinutul cererii, iar pe marginea cauzelor penale — descrierea circumstanţelor reale în care a fost comisă crima, încadrarea ei juridică.
    1) Pentru îndeplinirea cererii de asistenţă juridică, instituţia de justiţie solicitată aplică legislaţia statului său. Instituţia de justiţie solicitată poate, la rugămintea instituţiei de la care porneşte cererea, să aplice  normele procesuale ale Părţii Contractante solicitante, dacă acestea nu contravin legislaţiei statului solicitat.
    2) Dacă instituţia de justiţie solicitată nu este competentă să soluţioneze cererea, ea o va transmite instituţiei de justiţie competente şi va informa despre aceasta instituţia de la care porneşte cererea.
    3) În cazul primirii cererii respective, instituţia de justiţie căreia îi este adresată cererea anunţă instituţia de la care porneşte cererea despre timpul şi locul îndeplinirii cererii.
    4) După îndeplinirea cererii, instituţia de justiţie căreia îi este adresată cererea expediază documentele către instituţia de la care porneşte cererea; în caz că asistenţa juridică n-a putut fi acordată, ea restituie cererea şi, concomitent, aduce la cunoştinţă circumstanţele care împiedică îndeplinirea ei.
    1) Instituţia solicitată înmânează actele în conformitate cu normele în vigoare ale statului său, dacă actele înmânate sunt perfectate în limba lui sau sunt însoţite de traducere certificată, în cazul în care actele nu sunt întocmite în limba Părţii Contractante solicitate ori nu sunt însoţite de traducere, ele se înmânează destinatarului dacă acesta este de acord să le primească.
    2) În cererea de înmânare a actelor se indică adresa precisă a destinatarului şi denumirea actului înmânat. Dacă adresa indicată în cererea de înmânare nu este completă sau e redată imprecis, instituţia solicitată ia măsurile necesare în vederea stabilirii adresei exacte, în conformitate cu legislaţia sa.
    Dovada de înmânare a actelor se întocmeşte în conformitate cu regulile în vigoare ale Părţii Contractante solicitate, în ea vor fi indicate locul şi data înmânării, precum şi persoana căreia i s-a înmânat actul.
    Părţile Contractante au dreptul să înmâneze actele şi să interogheze cetăţenii lor, aflaţi pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, prin intermediul reprezentanţelor diplomatice sau oficiilor consulare, în acest caz nu pot fi aplicate măsuri coercitive.
    1) Dacă în cadrul anchetei preliminare sau al anchetei judiciare pe teritoriul uneia din Părţile Contractante apare necesitatea prezenţei personale a martorului sau expertului aflaţi pe teritoriul altei Părţi Contractante, e necesar a se adresa instituţiei respective a acestei Părţi cu cererea de înmânare a citaţiei.
    2) Citaţia nu poate conţine sancţiuni în cazul neprezentării celui chemat.
    3) Martorul sau expertul care, indiferent de cetăţenie, s-a prezentat benevol la chemare în instituţia respectivă a altei Părţi Contractante nu poate fi tras la răspundere penală sau administrativă pe teritoriul acestei Părţi, nu poate fi arestat sau pedepsit pentru o anumită faptă imputată, comisă până la trecerea frontierei de stat. De asemenea, aceste persoane nu pot fi trase la răspundere penală sau administrativă, arestate sau pedepsite în legătură cu mărturiile sau cu concluziile făcute de ei în calitate de experţi ori în legătură cu faptele imputate ce constituie obiectul dezbaterilor judiciare.
    4) Martorul sau expertul nu se vor bucura de acest privilegiu dacă el nu va părăsi teritoriul Părţii Contractante solicitante timp de 15 zile din momentul înştiinţării lui despre faptul că prezenţa sa nu mai este necesară, în acest termen nu e inclus timpul în care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul Părţii Contractante solicitante din motive ce nu au depins de voinţa lui.
    5) Martorii şi experţii ce se prezintă la chemare pe teritoriul altei Părţi Contractante au dreptul la recuperarea de către organul ce i-a chemat a cheltuielilor de transport şi a celor suportate în timpul aflării lor peste hotare, precum şi la recuperarea salariului neprimit pentru zilele lipsă; experţii au dreptul şi la recuperarea onorariului pentru efectuarea expertizei, în chemare trebuie să fie indicat la ce tipuri de plată au dreptul persoanele chemate; la demersul lor, Partea Contractantă, de la care vine chemarea, plăteşte un avans pentru acoperirea cheltuielilor respective.
    6) Dacă este chemată ca martor o persoană ce se află în stare de arest pe teritoriul Părţii Contractante solicitate, ea poate fi transmisă pentru o perioadă cu condiţia de a fi menţinută în stare de arest şi de a fi înapoiată imediat după interogare Părţii Contractante solicitate.
    1) Actele care au fost întocmite sau certificate de către instituţiile de justiţie sau de o persoană oficială de pe teritoriul unei Părţi Contractante, în limitele competenţei lor şi în forma stabilită şi certificată cu sigiliu, sunt valabile pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante fără vreo altă legalizare.
    2) Actele, care pe teritoriul unei Părţi Contractante sunt recunoscute ca oficiale, au pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante aceeaşi forţă probantă.
    1) Partea Contractantă căreia îi este adresată cererea nu va pretinde restituirea cheltuielilor ocazionate de acordarea asistenţei juridice. Părţile Contractante suportă singure toate cheltuielile ocazionate de acordarea asistenţei juridice pe teritoriul lor.
    2) Instituţia de justiţie căreia îi este adresată cererea comunică instituţiei de la care porneşte cererea cuantumul cheltuielilor făcute. Dacă instituţia de la care porneşte cererea va percepe aceste cheltuieli de  la persoana obligată să le plătească, sumele încasate rămân în folosul Părţii Contractante a cărei instituţie le-a perceput.
    Ministerul Justiţiei şi Procuratura Republicii Moldova, Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală din Federaţia Rusă transmit reciproc, la cerere, informaţii despre legislaţia în vigoare sau cea care a acţionat în statele lor şi despre modul aplicării ei în instituţiile de justiţie.
    Cetăţenilor uneia dintre Părţile Contractante li se acordă în instanţele de judecată şi în alte instituţii ale celeilalte Părţi Contractante asistenţă juridică gratuită şi li se asigură procedura judiciară în aceleaşi temeiuri şi cu aceleaşi înlesniri ca şi cetăţenilor proprii.
    Părţile Contractante se obligă să expedieze una alteia, la cerere, pe cale diplomatică, fără plată şi fără traducere, certificate de stare civilă şi alte acte (de studii, activitate de muncă etc.), care se referă la drepturile personale şi interesele patrimoniale ale cetăţenilor altei Părţi Contractante.
    Asistenţa juridică nu se acordă în caz că acordarea ei poate cauza prejudicii suveranităţii sau securităţii ori contravine principiilor generale ale legislaţiei Părţii Contractante solicitate.
    Cetăţenii unei Părţi Contractante sunt scutiţi pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante de achitarea cheltuielilor de judecată în aceleaşi temeiuri şi în acelaşi volum ca şi cetăţenii statului dat.
    1) Actul despre situaţia personală, familială şi patrimonială, necesar pentru obţinerea permisiunii de scutire de plată a cheltuielilor de judecată, se eliberează de către instituţia competentă a Părţii Contractante, pe teritoriul căreia reclamantul are domiciliu sau reşedinţă.
    2) Dacă reclamantul nu are domiciliu sau reşedinţă pe teritoriul Părţilor Contractante, probant este documentul eliberat sau certificat de reprezentanţa diplomatică sau oficiul consular din statul său.
    3) Instanţa de judecată care a emis hotărârea despre scutirea de plată a cheltuielilor de judecată poate apela la instituţia care a eliberat actul, pentru a obţine explicaţii suplimentare.
    1) Dacă prezentul Tratat nu stabileşte altfel, instanţele de judecată ale fiecăreia dintre Părţile Contractante sunt competente să examineze cauze civile şi familiale, dacă reclamantul are domiciliu pe teritoriul ei. În privinţa acţiunilor referitoare la persoane juridice, ele sunt competente dacă pe teritoriul Părţii date se află organul de conducere, reprezentanţa sau filiala persoanei juridice.
    2) Instanţele de judecată ale Părţilor Contractante pot examina cauze şi în alte cazuri, cu condiţia că există acordul în scris al părţilor. Dacă există o asemenea înţelegere, instanţa de judecată întrerupe procedura iniţiată la cererea reclamantului în cazul în care o asemenea cerere este făcută până la soluţionarea în fond a litigiului. Competenţa absolută a instanţelor de judecată nu poate fi modificată printr-o înţelegere a părţilor.
    3) În cazul în care un proces este intentat între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi în aceleaşi temeiuri de către instanţele de judecată ale ambelor Părţi Contractante competente, în conformitate cu prezentul Tratat, instanţa de judecată, care a intentat mai târziu cauza, suspendă procedura.
    1) Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice se stabileşte de către legislaţia Părţii Contractante al cărei cetăţean este persoana dată.
    a) Capacitatea juridică a persoanei juridice se stabileşte în baza legislaţiei Părţii Contractante pe al cărei teritoriu este fondată.
    1) La recunoaşterea persoanei ca fiind limitată în capacitatea de exerciţiu sau incapabilă se aplică legislaţia şi sunt competente instituţiile Părţii Contractante al cărei cetăţean este persoana dată.
    2) Dacă instituţia uneia din Părţile Contractante va stabili că există temeiuri pentru recunoaşterea capacităţii de exerciţiu limitată sau incapacităţii cetăţeanului altei Părţi Contractante, al cărui domiciliu sau reşedinţă se află pe teritoriul acestei Părţi Contractante, ea comunică despre aceasta instituţiei respective a celeilalte Părţi Contractante. Dacă instituţia anunţată în acest mod va declara că ea acordă dreptul de îndeplinire în continuare a cauzei instituţiei de la domiciliu sau reşedinţa persoanei date sau nu va da nici un răspuns timp de trei luni, instituţia de la domiciliul sau reşedinţa persoanei date poate continua cauza privind recunoaşterea capacităţii limitate sau a incapacităţii de exerciţiu, în conformitate cu legislaţia statului său, dacă asemenea temeiuri sunt prevăzute şi în legislaţia Părţii Contractante al cărei cetăţean este persoana în cauză. Decizia despre recunoaşterea capacităţii limitată sau a incapacităţii de exerciţiu urmează a fi expediată instituţiei respective a celeilalte Părţi Contractante.
    3) Dispoziţiile de la punctele 1) şi 2) ale prezentului articol se aplică şi la anularea limitării capacităţii de exerciţiu a persoanei, şi la stabilirea incapacităţii de exerciţiu.
    În cazurile care nu suportă amânare instituţia de la domiciliul sau reşedinţa persoanei privitor la care urmează a fi pusă întrebarea cu privire la recunoaşterea capacităţii de exerciţiu limitate sau a incapacităţii de exerciţiu şi care este cetăţean al altei Părţi Contractante poate ea însăşi să întreprindă măsurile necesare pentru apărarea acestei persoane şi a patrimoniului ei. Dispoziţiile adoptate în legătură cu măsurile în cauză trebuie expediate instituţiei respective a Părţii Contractante al cărei cetăţean este persoana dată; aceste dispoziţii se anulează dacă instituţia acestei Părţi Contractante va hotărî altceva.
    1) În cauzele de recunoaştere a absenţei fără veste şi declararea morţii sau de stabilire a faptului morţii sunt competente instituţiile acelei Părţi Contractante cetăţean al căreia a fost persoana în timpul când ea, după ultimele informaţii, era în viaţă.
    2) Instituţiile uneia dintre Părţile Contractante pot recunoaşte cetăţeanul altei Părţi Contractante absent fără veste sau mort, precum şi să stabilească faptul morţii la cererea persoanelor care domiciliază pe teritoriul acesteia, dacă drepturile şi interesele lor se bazează pe legislaţia Părţii Contractante respective.
    3) În cazurile prevăzute de punctele 1) şi 2) ale prezentului articol, instituţiile Părţilor Contractante aplică legislaţia statului lor.
    1) Condiţiile încheierii căsătoriei sunt determinate pentru fiecare dintre viitorii soţi de legislaţia Părţii Contractante al cărei cetăţean este. În afară de aceasta, trebuie respectate cerinţele legislaţiei Părţii Contractante pe teritoriul căreia se încheie căsătoria în ce priveşte restricţiile de încheiere a căsătoriei.
    2) Forma încheierii căsătoriei este determinată de legislaţia Părţii Contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria.
    1) Raporturile juridice personale şi patrimoniale ale soţilor sunt determinate de legislaţia Părţii Contractante pe teritoriul căreia au domiciliu comun.
    2) Dacă unul dintre soţi locuieşte pe teritoriul uneia dintre Părţile Contractante, iar altul — pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante şi ambii au una şi aceeaşi cetăţenie, raporturile lor juridice personale şi patrimoniale sunt determinate de legislaţia acelei Părţi Contractante ai cărei cetăţean sunt.
    3) Dacă unul dintre soţi este cetăţean al uneia dintre Părţile Contractante, iar celălalt — al altei Părţi Contractante şi unul din ei locuieşte pe teritoriul uneia, iar al doilea — pe teritoriul altei Părţi Contractante, raporturile juridice personale şi patrimoniale sunt determinate de legislaţia Părţii Contractante pe al cărei teritoriu au avut ultimul domiciliu comun.
    4) Dacă persoanele indicate la punctul 3) al prezentului articol n-au avut domiciliu comun pe teritoriile Părţilor Contractante, se aplică legislaţia Părţii Contractante a cărei instituţie examinează cauza.
    1) În cazul acţiunilor de divorţ se aplică legislaţia şi sunt competente instituţiile Părţii Contractante ai cărei cetăţeni au fost soţii la momentul depunerii cererii. Dacă soţii au domiciliu pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, sunt competente de asemenea instituţiile acestei Părţi Contractante.
    2) Dacă la momentul depunerii cererii de divorţ unul dintre soţi este cetăţean al uneia dintre Părţile Contractante, iar al doilea — al celeilalte Părţi Contractante şi unul dintre ei locuieşte pe teritoriul uneia, iar al doilea - pe teritoriul altei Părţi Contractante, sunt competente instituţiile ambelor Părţi Contractante, în asemenea cazuri este aplicabilă legislaţia statului său.
    3) Pentru recunoaşterea nulităţii căsătoriei se aplică legislaţia Părţii Contractante care, conform articolului 26, se aplică la încheierea căsătoriei.
    În asemenea cazuri competenţa instanţelor de judecată se stabileşte, respectiv, în baza punctelor 1) şi 2) ale prezentului articol.
    Cazurile privind stabilirea şi contestarea filiaţiei şi stabilirea naşterii copilului de la căsătoria dată se soluţionează potrivit legislaţiei Părţii Contractante al cărei cetăţean este copilul prin naştere.
    1) Raporturile juridice dintre părinţi şi copii se stabilesc de legislaţia acelei Părţi Contractante pe teritoriul căreia au domiciliu comun.
    2) Dacă domiciliul unuia dintre părinţi şi copii se află pe teritoriul altei Părţi Contractante, raporturile juridice dintre ei se stabilesc de legislaţia Părţii Contractante al cărei cetăţean este copilul.
    Raporturile juridice dinte copilul născut în afara căsătoriei şi mama şi tatăl său se stabilesc de legislaţia Părţii Contractante al cărei cetăţean este copilul.
    Pentru formularea deciziilor privind raporturile juridice indicate în articolele 29—31 sunt competente instanţele de judecată ale Părţii Contractante legislaţia căreia trebuie aplicată în asemenea cazuri.
    Dacă reclamantul şi reclamatul domiciliază pe teritoriul uneia dintre Părţile Contractante, sunt competente şi instituţiile de judecată ale acestei Părţi Contractante, cu condiţia respectării dispoziţiilor cuprinse în articolele 29 şi 31.
    1) Înfierea este determinată de legislaţia Părţii Contractante al cărei cetăţean este înfietorul.
    2) Când copilul este înfiat de soţi, dintre care unul este cetăţean a uneia dintre Părţile Contractante, iar celălalt — cetăţean a celeilalte Părţi Contractante, înfierea este determinată de legislaţia în vigoare pe teritoriul ambelor Părţi Contractante.
    3) Dacă copilul este cetăţean al uneia dintre Părţile Contractante, iar înfietorul — cetăţean al altei Părţi Contractante, pentru înfiere sau anularea acesteia trebuie obţinut consimţământul copilului, dacă aceasta este cerut de legea Părţii Contractante al cărei cetăţean este, al reprezentantului lui legal şi al instituţiei de stat competente ale acestei Părţi Contractante.
    1) Să ia o hotărâre privind înfierea este competentă instituţia Părţii Contractante cetăţean al căreia este înfietorul.
    2) În cazul prevăzut de punctul 2) al articolului 33, competenţa aparţine instituţiei Părţii Contractante pe al cărei teritoriu ambii soţi au ori au avut ultimul domiciliu sau reşedinţă comună.
    1) În cauzele tutelei şi curatelei privitor la cetăţenii Părţilor Contractante, deoarece Tratatul nu prevede altceva, este competentă instituţia de tutelă şi curatelă a Părţii Contractante, al cărei cetăţean este persoana tutelată sau persoana care se află sub curatelă. În cazul dat se aplică legislaţia acestei Părţi Contractante.
    2) Raporturile juridice între tutore sau curator şi persoana asupra căreia s-a instituit tutela sau curatela sunt determinate de legislaţia Părţii Contractante a cărei instituţie de tutelă sau curatela 1-a numit pe tutore sau curator.
    1) În cazul în care e necesar să se instituie tutela sau curatela pentru ocrotirea intereselor persoanei tutelate sau persoanei care se află sub curatela al cărei domiciliu, reşedinţă ori bunurile căreia se află pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, instituţia de tutelă şi curatela a acestei Părţi Contractante trebuie să înştiinţeze de îndată instituţia de tutelă şi curatelă a celeilalte Părţi Contractante competentă, conform punctului 1) al articolului 35.
    2) În cazuri de neamânat instituţia de tutelă şi curatela a celeilalte Părţi Contractante poate să ia în mod independent măsurile necesare, dar trebuie să înştiinţeze neîntârziat despre măsurile luate în prealabil instituţia de tutelă şi curatelă competentă, conform punctului 1) al articolului 35. Măsurile adoptate rămân valabile până când această instituţie nu va lua o altă decizie.
    1) Instituţia de tutelă şi curatelă, competentă conform punctului 1) al articolului 35, poate transmite competenţa privind tutela sau curatela instituţiilor respective ale celeilalte Părţi Contractante, dacă persoana asupra căreia s-a instituit tutela sau curatela îşi are domiciliul, reşedinţa ori averea pe teritoriul acestui stat. Transmiterea este valabilă numai în caz că instituţia solicitată acceptă preluarea acestei competenţe şi informează despre aceasta instituţia solicitantă.
    2) Instituţia care, potrivit punctului 1) al prezentului articol, a acceptat preluarea competenţei privind tutela sau curatela îşi îndeplineşte atribuţiile în conformitate cu legislaţia statului său. Ea, însă, nu are dreptul să adopte hotărâri în legătură cu statutul personal al persoanei asupra căreia s-a instituit tutelă sau curatela, dar poate da permisiunea de încheiere a căsătoriei necesară conform legislaţiei Părţii Contractante al cărei cetăţean este această persoană.
    1) Dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se stabileşte potrivit legislaţiei Părţii Contractante pe teritoriul căreia se află bunurile imobile.
    2) Dreptul de proprietate asupra mijloacelor de transport ce urmează a fi trecute în registrele de stat se stabileşte de legislaţia Părţii Contractante pe teritoriul căreia se află instituţia care a înregistrat mijlocul de transport.
    3) Apariţia şi stingerea dreptului de proprietate sau ale altui drept real asupra patrimoniului se stabileşte de legislaţia Părţii pe teritoriul căreia se aflau bunurile la momentul când a avut loc acţiunea sau o altă circumstanţă ce a servit drept bază pentru apariţia sau stingerea dreptului de proprietate.
    Apariţia şi stingerea dreptului de proprietate sau ale altui drept real asupra bunurilor ce constituie obiectul tranzacţiei se stabilesc de legislaţia ce acţionează pe teritoriul încheierii tranzacţiei, dacă convenţia între părţi nu prevede altceva.
    1) Forma tranzacţiei se stabileşte potrivit legislaţiei ce acţionează pe teritoriul unde a fost încheiată.
    2) Forma tranzacţiei în privinţa bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor se stabileşte de legislaţia Părţii Contractante pe teritoriul căreia se află aceste bunuri.
    1) Angajamentul cu privire la repararea prejudiciului, în afară de acţiunile legale ce reies din contracte şi alte acţiuni legale, se determină de legislaţia Părţii Contractante pe teritoriul căreia s-a produs acţiunea sau o altă circumstanţă ce a servit drept motiv pentru cererea de reparare a prejudiciului.
    2) Dacă cauzatorul de prejudiciu şi păgubaşul sunt cetăţeni ai uneia şi aceleiaşi Părţi Contractante, se aplică legislaţia Părţii Contractante în instanţa de judecată a căreia a fost înaintată cererea.
    3) Pentru cauzele prevăzute în punctele 1) şi 2) ale prezentului articol este competentă instanţa de judecată a Părţii Contractante pe teritoriul căreia a avut loc acţiunea sau o altă circumstanţă ce a servit drept bază pentru cererea de reparare a prejudiciului. Păgubaşul poate să înainteze cererea şi în instanţa de judecată a Părţii Contractante pe teritoriul căreia reclamatul are domiciliu.
    Cetăţenii uneia dintre Părţile Contractante sunt egalaţi în drepturi cu cetăţenii celeilalte Părţi Contractante ce locuiesc pe teritoriul ei în ce priveşte capacitatea de a întocmi sau anula un testament cu privire la bunurile care se află pe teritoriul altei Părţi Contractante ori la drepturile ce urmează a fi realizate, precum şi în ce priveşte capacitatea de a dobândi prin moştenire astfel de bunuri şi drepturi. Bunurile şi drepturile se transmit acestora în aceleaşi condiţii ca şi pentru cetăţenii proprii ai Părţii Contractante, care locuiesc pe teritoriul ei.
    1) Dreptul de succesiune asupra bunurilor mobile este determinat de legislaţia Părţii Contractante pe teritoriul căreia testatorul avea ultimul domiciliu stabil.
    2) Dreptul de succesiune asupra bunurilor imobile este determinat de legislaţia Părţii Contractante pe al cărei teritoriu se află bunurile.
    Dacă, conform legislaţiei Părţilor Contractante, bunurile succesorale trec în proprietatea statului ca rămase fără moştenitori (sunt moştenite de stat în mod legal), bunurile mobile revin statului al cărui cetăţean era testatorul la data morţii sale, iar bunurile imobile trec în proprietatea statului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri.
    Forma întocmirii unui testament este stabilită de legile Părţii Contractante, al cărei cetăţean a fost testatorul la data întocmirii testamentului. Este suficientă, însă, şi respectarea legislaţiei Părţii Contractante pe al cărei teritoriu a fost întocmit testamentul. Dispoziţia dată e valabilă şi pentru anularea testamentului.
    1) Procedura în cauzele cu privire la succesiunea bunurilor mobile, cu excepţia cazurilor prevăzute de punctul 2) al prezentului articol, ţine de competenţa instituţiei Părţii Contractante pe teritoriul căreia testatorul a avut domiciliu stabil la data morţii sale.
    2) Dacă toate bunurile mobile succesorale se află pe teritoriul altei Părţi Contractante unde testatorul n-a avut domiciliu stabil la data morţii, la cererea moştenitorului sau legatarului, dacă toţi moştenitorii sunt de acord, procedura în cauză cu privire la succesiune este de competenţa instituţiilor acestei Părţi Contractante.
    3) Procedura în cauzele succesorale privind bunurile imobile este de competenţa instituţiilor Părţii Contractante pe al cărei teritoriu se află bunurile.
    4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în modul corespunzător şi pentru litigiile succesorale.
    1) Instituţiile unei Părţi Contractante, pe al cărei teritoriu se află bunurile succesorale, lăsate de cetăţeanul altei Părţi Contractante, iau măsurile necesare de ocrotire a acestor bunuri în conformitate cu  legislaţia proprie.
    2) Instituţiile responsabile pentru luarea măsurilor de ocrotire a succesiunii, după moartea cetăţeanului altei Părţi Contractante, sunt obligate să informeze fără întârziere reprezentanţa diplomatică sau instituţia consulară a acestei Părţi Contractante despre moartea testatorului şi despre persoanele care şi-au declarat dreptul de succesori, despre circumstanţele cunoscute de ei ce ţin de persoanele cu drept succesoral şi despre reşedinţa lor, despre existenţa testamentului, despre masa succesorală şi valoarea succesiunii, precum şi despre măsurile luate în vederea ocrotirii succesiunii.
    3) Bunurile succesorale mobile şi actele celui decedat sunt transmise reprezentanţei diplomatice sau oficiului consular, la cererea acestora.
    Reprezentanţa diplomatică sau oficiul consular al unei Părţi Contractante are dreptul să reprezinte, fără procură, interesele succesorale ale cetăţenilor săi în faţa instituţiilor celeilalte Părţi Contractante, dacă aceşti cetăţeni lipsesc sau din diferite motive nu-şi pot apăra drepturile şi interesele lor şi nu şi-au desemnat un împuternicit.
    Dacă cetăţeanul unei Părţi Contractante a decedat în timpul călătoriei pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, unde nu a avut domiciliu stabil, bunurile care le-a avut asupra sa se pun, însoţite de un inventar, la dispoziţia reprezentanţei diplomatice sau oficiului consular al Părţii Contractante al cărei cetăţean era defunctul.
    1) Dacă averea succesorală mobilă sau suma bănească primită în urma realizării averii succesorale mobile sau imobile, după încheierea procedurii succesorale urmează a fi transmisă moştenitorilor, domiciliul sau reşedinţa cărora se află pe teritoriul altei Părţi Contractante, averea succesorală sau suma bănească primită este transmisă reprezentanţei diplomatice sau instituţiei consulare a acestei Părţi Contractante.
    2) Instituţia competentă în cauzele cu privire la succesiune emite o dispoziţie vizând remiterea averii succesorale reprezentanţei diplomatice sau instituţiei Consulare.
    3) Aceste bunuri pot fi transmise moştenitorilor, dacă:
    a) au fost rambursaţi sau asiguraţi toţi creditorii moştenitorului ce şi-au exprimat pretenţiile în termenul stabilit de legislaţia Părţii Contractante pe al cărei teritoriu se află bunurile succesorale;
    b) toate taxele succesorale şi cheltuielile legate de moştenire au fost plătite sau asigurate;
    c) instituţiile competente au dat, dacă a fost necesar, aprobare pentru raportul bunurilor succesorale.
    4) Transferarea sumelor de bani se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare pe teritoriul Părţilor Contractante.
    Părţile Contractante recunosc şi execută reciproc pe teritoriul lor hotărârile definitive ale instituţiilor judiciare, pronunţate în cauzele civile şi familiale, precum şi sentinţele cât priveşte repararea prejudiciului, cauzat de infracţiune.
    Pe teritoriul Părţilor Contractante vor fi, de asemenea, recunoscute fără o procedură specială hotărârile organelor de tutelă şi curatelă, instituţiilor de stare civila şi ale altor instituţii în cauzele civile şi familiale ce nu necesită, în virtutea caracterului lor, executare.
    1) Examinarea cererii de încuviinţare a executării deciziilor este de competenţa instanţelor de judecată ale Părţii Contractante pe al cărei teritoriu urmează a avea loc executarea.
    2) Cererea de încuviinţare a executării se depune în instanţa de judecată care a pronunţat decizia respectivă în prima instanţă. Apoi va fi transmisă la instanţa de judecată competentă să pronunţe hotărârea pe marginea cererii.
    3) Rechizitele cererii sunt stabilite de legislaţia Părţii Contractante pe al cărei teritoriu urmează să aibă loc executarea.
    4) La cerere se va anexa traducerea certificată în limba Părţii Contractante căreia îi este adresată cererea.
    La cererea de încuviinţare a executării e necesar să fie anexate:
    a) copia legalizată a hotărârii, actul oficial privind intrarea în vigoare a hotărârii, dacă aceasta nu rezultă din însuşi textul hotărârii, precum şi o adeverinţă cu privire la executarea ei, dacă hotărârea a fost executată mai înainte;
    b) actul prin care se va confirma că reclamantului care nu a participat la proces sau reprezentantului lui i s-a înmânat la timp şi în forma cuvenită citaţia de chemare în instanţa de judecată;
    c) traducerile certificate ale documentelor indicate în punctele 1) şi 2) ale prezentului articol.
    Dacă judecata, la eliberarea autorizaţiei pentru executarea horărârii, are unele îndoieli, ea poate cere persoanei care solicită executarea hotărârii explicaţii, precum şi să audieze debitorul asupra esenţei demersului, iar în caz de necesitate poate cere explicaţii instanţei de judecată care a pronunţat hotărârea.
    Modul de executare îl va reglementa legislaţia Părţii Contractante pe al cărei teritoriu urmează să aibă loc executarea.
    Privitor la cheltuielile de judecată legate de executare se aplică legislaţia Părţii Contractante pe al cărei teritoriu urmează să aibă loc executarea hotărârii.
    Hotărârile judiciare nu sunt recunoscute sau executate:
    a) dacă persoana care a depus cerere sau reclamantul în cauză nu a participat la proces, din motiv că lui sau reprezentantului lui nu i-a fost înmânată la timp şi în forma cuvenită citaţia de chemare în instanţa de judecată;
    b) dacă în acelaşi litigiu de drept, dintre aceleaşi părţi, pe teritoriul Părţii Contractante unde urmează a fi pronunţată sau executată o hotărâre s-a pronunţat în prealabil o hotărâre definitivă sau a fost intentată anterior de către instanţa acestei Părţi Contractante o procedură în cauza dată;
    c) dacă conform dispoziţiilor prezentului Tratat, iar în cazurile neprevăzute de prezentul Tratat — conform legislaţiei Părţii Contractante pe al cărei teritoriu urmează să se recunoască şi sa se execute hotărârea, cauza este de competenţa exclusivă a instituţiilor proprii.
    Dispoziţiile articolelor 50—56 ale prezentului Tratat referitoare la hotărârile judiciare se vor aplica şi tranzacţiilor aprobate de instanţa de judecată.
    Tezele prezentului Tratat cu privire la recunoaşterea şi executarea hotărârilor nu aduc atingere legislaţiei Părţii Contractante referitoare la transferul sumelor de bani şi transportarea obiectelor dobândite ca rezultat al executării.
    1) Fiecare Parte Contractantă se obligă, la cererea celeilalte Părţi Contractante, să pornească, în conformitate cu legislaţia sa, urmărirea penală împotriva cetăţenilor săi, suspectaţi de comiterea infracţiunilor pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante.
    2) Cererile de urmărire penală, depuse în termenul stabilit de către persoanele vătămate, în conformitate cu legislaţia unei Părţi Contractante, în instituţiile ei competente, sunt valabile şi pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante.
    1) Cererea de pornire a urmăririi penale trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă:
    a) denumirea instituţiei solicitante;
    b) descrierea faptei în legătură cu care este formulată cererea de pornire a urmăririi penale;
    c) indicarea cât mai exactă a timpului şi locului comiterii infracţiunii;
    d) textul legii Părţii Contractante solicitante în baza căreia fapta este considerată ca infracţiune;
    e) numele şi prenumele persoanei suspectate, datele privind cetăţenia acesteia, domiciliul sau reşedinţa şi alte date personale, precum şi, în măsura posibilităţilor, semnalmentele persoanei, fotografia şi amprentele ei digitale;
    f) cererea păgubaşului în cauza penală, intentată în baza declaraţiei lui, şi cererea acestuia vizând repararea prejudiciului material, dacă acesta există;
    g) datele disponibile privind prejudiciul material cauzat.
    La cerere se anexează materialele anchetei prealabile şi probele de care dispune Partea Contractantă solicitantă. La transmiterea obiectelor ce constituie instrumentul infracţiunii sau care au nimerit la infractor ca rezultat al unei asemenea infracţiuni se vor lua în consideraţie dispoziţiile punctului 3) al articolului 73.
    2) Dacă la momentul înaintării cererii de pornire a urmăririi penale, conform punctului l al articolului 59, persoana se află în stare de arest pe teritoriul Părţii Contractante care a înaintat cererea de pornire a urmăririi, ea va fi adusă pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante. Escortarea persoanei aflate în stare de arest pe teritoriul celeilalte Părţi este sancţionată de persoana cu funcţii de răspundere care supraveghează cercetarea cauzei. Extrădarea acestei persoane se efectuează aplicându-se punctul 1) al articolului 71 al prezentului Tratat.
    1) Părţile Contractante se obligă să-şi extrădeze reciproc, în conformitate cu prevederile prezentului Tratat, la cerere, în vederea tragerii la răspundere penală sau pentru executarea pedepsei, persoanele care se află pe teritoriul uneia dintre Părţile Contractante.
    2) Extrădarea se admite pentru acţiunile care, în conformitate cu legislaţia ambelor Părţi Contractante, sunt prevăzute ca infracţiuni şi care sunt sancţionate cu o pedeapsă de privaţiune de libertate mai mare de un an sau cu o pedeapsă şi mai aspră. Extrădarea în vederea executării sentinţei se admite numai în caz că pedeapsa cu privaţiune de libertate este mai mare de şase luni sau mai aspră.
    Extrădarea nu se admite, dacă:
    a) persoana nominalizată în cererea de extrădare este cetăţean al Părţii Contractante solicitate sau persoană căreia i s-a acordat drept de azil în acest stat;
    b) în conformitate cu legislaţia ambelor Părţi Contractante, urmărirea penală e pornită numai la plângerea păgubaşului;
    c) în conformitate cu legislaţia Părţii Contractante solicitate, la momentul primirii cererii urmărirea penală nu poate fi pornită sau sentinţa nu poate fi executată ca urmare a expirării termenului de prescripţie sau pentru alt temei legal;
    d) faţă de persoana în privinţa căreia a fost expediată cererea pe teritoriul Părţii Contractante solicitate s-a pronunţat sentinţa sau o hotărâre definitivă privitor la încetarea procedurii în cauză pentru aceeaşi faptă.
    Extrădarea nu se admite, dacă infracţiunea pentru care se cere extrădarea a fost săvârşită pe teritoriul Părţii Contractante solicitate.
    În caz de refuz a extrădării, Partea solicitată va comunica Părţii solicitante temeiurile refuzului.
    Dacă persoana a cărei extrădare se cere este trasă la răspundere penală sau execută pe teritoriul Părţii Contractante solicitate pedeapsa pentru o altă infracţiune, extrădarea poate fi amânată până la terminarea urmăririi penale, ispăşirii pedepsei sau eliberare în baza oricărui alt temei legal.
    În cazul în care amânarea extrădării, prevăzută de articolul 63, poate să atragă după sine expirarea termenului de prescripţie a urmăririi penale sau creează dificultăţi pentru cercetarea infracţiunii, la o cerere întemeiată se admite extrădarea temporară, cu condiţia că persoana extrădată va fi înapoiată imediat după efectuarea acţiunilor procesuale pentru care a fost extrădată, dar nu mai târziu de trei luni de la data extrădării.
    Dacă cererea privind extrădarea aceleiaşi persoane este primită de la mai multe state, Partea Contractantă solicitată hotărăşte a cui cerere trebuie satisfăcută.
    1) Fără acordul Părţii Contractante solicitate persoana extrădată nu poate fi trasă la răspundere penală sau supusă pedepsei pentru o altă infracţiune decât acea care a constituit temei pentru extrădare.
    2) Ea nu poate fi extrădată unui stat terţ fără acordul Părţii Contractante solicitate.
    3) Acordul Părţii Contractante solicitate nu este necesar, dacă persoana extrădată n-a părăsit teritoriul Părţii Contractante solicitante în decursul a 15 zile după sfârşitul urmăririi penale, executării pedepsei sau de la punerea în libertate pe un temei legal ori dacă se reîntoarce acolo de bună voie după ce a părăsit-o. În acest termen nu se include perioada în care persoana extrădată a fost împiedicată să părăsească teritoriul Părţii Contractante solicitante din motive independente de voinţa sa.
    1) Cererea de extrădare trebuie să fie întocmită în scris şi să conţină:
    a) denumirea instituţiei solicitante;
    b) textul legii Părţii Contractante solicitante în baza căreia fapta se consideră ca infracţiune;
    c) numele şi prenumele persoanei care se cere să fie extrădată, cererea cu privire la extrădare, datele privind cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa şi alte date personale, precum şi, în măsura posibilităţilor, semnalmentele, fotografia şi amprentele lui digitale;
    d) datele disponibile privind prejudiciul material cauzat.
    2) La cererea de extrădare în vederea urmăririi penale se anexează copia certificată a hotărârii de arestare cu indicarea circumstanţelor reale ale cauzei.
    La cererea de extrădare pentru executarea sentinţei se anexează copia certificată a sentinţei, însoţită de un certificat, ce atestă intrarea lui în vigoare, şi textul legii penale, în baza căreia persoana a fost condamnată. Dacă persoana şi-a executat parţial pedeapsa, se comunică şi datele în acest sens.
    După primirea cererii de extrădare, Partea Contractantă solicitată va lua neîntârziat măsuri pentru arestarea persoanei a cărei extrădare se cere, cu excepţia cazurilor în care extrădarea nu se admite, în conformitate cu dispoziţiile prezentului Tratat.
    1) Dacă cererea de extrădare nu conţine toate datele necesare, prevăzute de articolul 67, Partea Contractantă solicitată poate cere informaţii suplimentare. Partea Contractantă solicitantă trebuie să răspundă la cererea dată într-un termen ce nu depăşeşte o lună; acest termen va putea fi prelungit cu 15 zile dacă există motive întemeiate.
    2) Dacă Partea Contractantă solicitantă nu v-a prezenta informaţiile suplimentare în termenul stabilit, Partea Contractantă solicitată poate să pună în libertate persoana care a fost arestată, conform articolului 68.
    1) În cazuri de neamânat, Partea Contractantă solicitată, în baza unui demers al Părţii Contractante solicitante, poate aresta persoana şi pînă la primirea cererii de extrădare, indicată în articolul 67.
 Demersul urmează să conţină referirea la hotărârea cu privire la arestarea sau sentinţa ce a intrat în vigoare, pronunţată în privinţa persoanei date şi indicaţia că cererea de extrădare va fi îndeplinită imediat.
    Demersul poate fi transmis prin poştă, telegraf sau orice alt mod în formă scrisă.
    2) Arestarea persoanei poate avea loc şi fără primirea cererii de extrădare, prevăzute la punctul 1) al prezentului articol, dacă există temeiuri suficiente că ea a comis pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante o infracţiune ce implică extrădarea.
    3) Despre arestarea conform punctelor 1) sau 2) ale prezentului articol sau despre motivele pentru care cererea indicată la punctul 1) ale prezentului articol n-a fost satisfăcută va fi înştiinţată imediat cealaltă Parte Contractantă.
    4) Persoana arestată conform punctelor 1) sau 2) ale prezentului articol trebuie să fie eliberată, dacă în timp de o lună de la data primirii cererii de arestare nu va fi primită cererea de extrădare a celeilalte Părţi Contractante. Acest termen, la cererea Părţii Contractante solicitante, poate fi prelungit cu 15 zile.
    1) Partea Contractantă solicitată comunică Părţii Contractante solicitante hotărârea privind extrădarea, informând despre locul şi data extrădării persoanei.
    2) Dacă Partea Contractantă solicitantă nu ia în primire timp de 15 zile de la data stabilită pentru extrădare persoana ce urmează a fi extrădată, aceasta va fi eliberată din starea de arest. La cererea Părţii Contractante solicitante acest termen poate fi prelungit, dar cu maximum 15 zile.
    Dacă persoana extrădată se va sustrage de la urmărirea penală sau de la executarea pedepsei şi se va întoarce pe teritoriul Părţii Contractante solicitate, ea poate fi din nou extrădată la cererea Părţii Contractante solicitante, în acest caz la cerere nu se cer anexate documentele prevăzute de articolul 67.
    1) Partea Contractantă solicitată căreia i se solicită extrădarea va transmite Părţii Contractante solicitante obiectele-instrumente ale crimei, ce atrag extrădarea conform articolului 61, precum şi obiectele ce poartă urmele infracţiunii sau sunt dobândite pe cale criminală. Aceste obiecte se transmit la cerere şi în cazul în care extrădarea persoanei nu poate avea loc din cauza decesului sau din alte motive.
    2) Partea Contractantă solicitată poate amâna transmiterea obiectelor indicate la punctul 1) al prezentului articol, dacă acestea sunt necesare ca probe în altă cauză penală.
    3) Drepturile persoanelor terţe asupra obiectelor transmise Părţii Contractante solicitante rămân în vigoare. După terminarea procedurii în cauza respectivă, aceste obiecte vor fi restituite Părţii Contractante care le-a transmis.
    1) Fiecare din Părţile Contractante autorizează reciproc, la cerere, transportul pe teritoriul său al persoanelor care sunt extrădate uneia dintre Părţile Contractante de către un al treilea stat. Părţile Contractante nu sunt obligate să permită tranzitarea persoanelor, extrădarea cărora nu este admisă conform prevederilor prezentului Tratat.
    2) Cererea de tranzitare se formulează şi se trimite în acelaşi mod ca şi cererea de extrădare.
    3) Instituţiile competente ale Părţilor Contractante coordonează pentru flecare caz aparte modalitatea, ruta şi alte condiţii de tranzitare.
    4) Cheltuielile de tranzit le suportă Partea Contractantă solicitantă.
    Reprezentanţii unei Părţi Contractante, cu acordul celeilalte Părţi Contractante, pot asista la executarea cererilor celeilalte Părţi Contractante de acordare a asistenţei juridice în cauzele penale.
    Părţile Contractante îşi vor acorda reciproc, la cerere, informaţii vizând antecedentele penale ale persoanelor condamnate anterior de instanţele lor de judecată, dacă aceste persoane sunt trase la răspundere penală pe teritoriul Părţii Contractante solicitante.
    Părţile Contractante se informează reciproc asupra rezultatelor urmăririi penale împotriva persoanei în privinţa căreia au fost înaintate cereri de pornire a urmăririi penale, precum şi asupra persoanelor extrădate. La cerere, Părţii Contractante i se trimite copia sentinţei definitive sau a altei hotărâri definitive.
    Părţile Contractante îşi vor comunica anual reciproc informaţii despre sentinţele definitive, pronunţate în instanţele de judecată ale unei Părţi Contractante împotriva cetăţenilor celeilalte Părţi Contractante.
    Prezentul Tratat va fi supus ratificării.
    Prezentul Tratat va intra în vigoare la expirarea a 30 zile de la data schimbului instrumentelor de ratificare.
    1) Prezentul Tratat va acţiona pe parcursul a cinci ani din ziua intrării lui în vigoare.
    2) Tratatul va rămâne în vigoare pentru următoarele perioade de cinci ani, dacă nici una dintre Părţile Contractante nu-1 va denunţa înştiinţând despre acest fapt printr-o notă cealaltă Parte Contractantă în termen de cel puţin 6 luni până la data expirării termenului de acţiune al prezentului Tratat.

    Încheiat la Moscova, la 25 februarie 1993, în două exemplare, fiecare în limbile română şi rusă, ambele texte având aceeaşi valabilitate.