AMAE/1992
ID intern unic:  357680
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
ACORD Nr. 1992
din  14.02.1992
CU PRIVIRE LA ORGANELE DE COORDONARE
A TRANSPORTULUI FEROVIAR ALE COMUNITĂŢII
STATELOR INDEPENDENTE*

Publicat : 01.01.1999 în Tratate Internationale Nr. 16     art Nr : 32
    Examinând propunerea conducătorilor administraţiilor şi organelor de conducere ale transportului feroviar ale statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente cu privire la organele de coordonare a transportului feroviar,
    şefii de guverne ale statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente,
    tinzând să asigure legături economice stabile între statele membre ale Comunităţii Statelor Independente şi să obţină consolidarea acestora în cadrul unui spaţiu economic unic,
    bazîndu-se pe articolul 7 al Acordului privind crearea Comunităţii Statelor Independente,
    luând în considerare experienţa acumulată în procesul formării unei reţele feroviare unice şi exploatării ei,
    au convenit asupra celor ce urmează:
    1. Se instituie Consiliul pentru problemele transportului feroviar, în componenţa căruia intră şefii de administraţie şi ai organelor de conducere a transportului feroviar ale statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente, în scopul coordonării activităţii transportului feroviar la nivel interstatal şi elaborarea unor principii coordonate ale activităţii acestuia.
    2. Se împuterniceşte Consiliul pentru problemele transportului feroviar:
    2.1. În termen de o lună, în comun cu Consiliul de coordonare a transportului, să elaboreze Regulamentul cu privire la Consiliu şi să-l prezinte spre aprobare;
    2.2. În scopul coordonării activităţii de exploatare a căilor ferate, elaborării actelor normative, care reglementează organizarea traficului de pasageri şi mărfuri între statele Comunităţii, să se creeze comitetul executiv al Consiliului pentru problemele transportului feroviar;
    2.3. În termen de o lună să se elaboreze Regulamentul comitetului executiv, structura, lista de personal, devizul de cheltuieli pentru întreţinere, ordinea finanţări şi să se prezinte spre aprobare.
    3. Sediul acesteia se stabileşte în oraşul Moscova.
    Încheiat la Minsk, la 14 februarie 1992, într-un singur exemplar original, în limba rusa.
    Originalul este depozitat în Arhiva Guvernului Republicii Belarusi, care va remite fiecărui stat semnatar al prezentului Acord copia certificată a acestuia.
    _____________
   * Acordul nu a fost semnat de Ucraina.