PMAE/1993
ID intern unic:  357987
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
PROTOCOL Nr. 1993
din  13.04.1993
ÎNTRE DEPARTAMENTUL STANDARDE, METROLOGIE
ŞI SUPRAVEGHERE TEHNICĂ
AL REPUBLICII MOLDOVA
ŞI INSTITUTUL TURC PENTRU STANDARDE*

Publicat : 30.12.1999 în Tratate Internationale Nr. 21     art Nr : 361     Data intrarii in vigoare : 13.04.1993
    ___________________
    *Semnat la Istanbul, la 13 aprilie 1993.
    În vigoare din ziua semnării.


    Deciziile adoptate de către şi între partea turcă, condusă de dl Mehmet Yilmaz Ariyoruk, Preşedintele Institutului Turc pentru Standarde, şi dl Dimitri Cimpoieş, persoana abilitată pentru standarde a Republicii Moldova, la sfârşitul întrunirilor ce au avut loc în perioada 6.4.1993 — 13.4. 1993 în materie de standardizare, documentare, calitate, metrologie şi certificare sunt următoarele:
Articolul 1
    Ambele Părţi confirmă recunoaşterea certificatelor şi mărcilor eliberate de către TSE şi organizaţia moldovenească pentru standardele mărfurilor şi serviciilor.
Articolul 2
    Ambele Părţi convin să efectueze activităţi referitoare la standarde, calitate şi metrologie la datele, locurile şi orele stabilite în comun.
Articolul 3
    Ambele Părţi convin să organizeze un târg în Republica Moldova la data şi ora stabilite în comun în scopul expunerii mărfurilor cu marca TSE.
Articolul 4
    Organizaţia moldovenească pentru standarde poate face gratuit uz de Serviciile Centrului de documentare al TSE.
Articolul 5
    TSE convine să acorde organizaţiei moldoveneşti pentru standarde asistenţa tehnică şi informativă, care va fi necesară laboratoarelor sale.
Articolul 6
    Ambele Părţi convin să se întâlnească o dată pe an în una din ţările respective la cel mai înalt nivel şi să ia măsuri pentru cooperarea de mai departe.
Articolul 7
    TSE este de acord să susţină organizaţia moldovenească pentru standarde în Organizaţia Internaţională pentru Standardizare, Metrologie şi Certificare în vederea obţinerii statutului de membru şi reprezentare în această organizaţie.
Articolul 8
    TSE este de acord să instruiască două persoane de la organizaţia moldovenească pentru standarde pentru o perioadă minimă de o lună, în Turcia şi din contul TSE.
Articolul 9
    Prezentul Protocol a fost perfectat în limbile turcă şi engleză şi semnat în modul corespunzător.