___________________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 12 august 1997

 
     Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
     convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 4 iunie 1958 în cea de-a patruzeci şi doua sesiune a sa,
     după ce a hotărât să adopte diferite propuneri privitoare la discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, problemă care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
     după ce a hotărât ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale, având în vedere că Declaraţia de la Philadelphia afirmă că toţi oamenii, indiferent de rasa, credinţa sau sexul lor, au dreptul să urmărească realizarea progresului lor material şi dezvoltarea lor spirituală în libertate şi demnitate, în condiţii de securitate economică şi cu posibilităţi egale,
     considerând, de asemenea, că discriminarea constituie o violare a drepturilor enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
     adoptă, la 25 iunie 1958, convenţia următoare, care se va numi Convenţie privind discriminarea (ocuparea forţei de muncă şi exercitarea profesiei), 1958.

     1. În înţelesul prezentei convenţii prin termenul discriminare se înţelege:
     a) orice diferenţiere, excludere sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendenţă naţională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să ştirbească egalitatea de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi de exercitare a profesiei;
     b) orice altă diferenţiere, excludere sau preferinţă având ca efect suprimarea sau ştirbirea egalităţii de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum şi a altor organisme competente.
     2. Diferenţierile, excluderile sau preferinţele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupaţie nu sunt considerate discriminări.
     3. În înţelesul prezentei convenţii termenii ocuparea forţei de muncă şi exercitarea profesiei includ accesul la pregătirea profesională, accesul la ocuparea forţei de muncă şi la exercitarea diferitelor profesii, precum şi condiţiile de ocupare a forţei de muncă.

     Orice stat membru care aplică prezenta convenţie se angajează să formuleze şi să practice o politică naţională care să urmărească promovarea, prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale, a egalităţii de posibilităţi şi de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei, în scopul eliminării oricăror discriminări.

     Orice stat membru care aplică prezenta convenţie trebuie, prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale:
     a) să se străduiască să obţină colaborarea organizaţiilor celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, precum şi a altor organisme competente, pentru a favoriza acceptarea şi aplicarea acestei politici;
     b) să adopte legi şi să încurajeze programe de educare capabile să asigure acceptarea şi aplicarea acestei politici;
     c) să abroge orice dispoziţie legislativa şi să modifice orice dispoziţie sau practică administrativă care este incompatibilă cu politica menţionată;
     d) să urmeze această politică în ceea ce priveşte ocupaţiile supuse controlului direct al unei autorităţi naţionale;
     e) să asigure aplicarea acestei politici în activitatea serviciilor de orientare profesională, de pregătire profesională şi de plasare, supuse controlului unei autorităţi naţionale;
     f) să indice, în rapoartele sale anuale asupra aplicării convenţiei, măsurile luate în conformitate cu această politică şi rezultatele obţinute.

     Nu sunt considerate discriminări măsurile ce afectează individual o persoană bănuită în mod legitim că desfăşoară o activitate care prejudiciază securitatea statului sau în privinţa căreia s-a stabilit că desfăşoară în fapt această activitate, cu condiţia ca persoana în cauză să aibă dreptul să apeleze la o instanţă competentă stabilită conform practicii naţionale.

     1. Măsurile speciale de protecţie sau de asistenţă prevăzute de alte convenţii sau recomandări adoptate de către Conferinţa Internaţională a Muncii nu sunt considerate discriminări.
     2. Orice stat membru poate, după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, acolo unde ele există, să definească drept nediscriminatorii orice alte măsuri speciale destinate să ţină seama de nevoile deosebite ale persoanelor faţă de care o protecţie sau o asistenţă specială este recunoscută în mod general ca necesară datorită sexului, vârstei, invalidităţii, sarcinilor familiale sau nivelului social ori cultural.

     Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie se angajează să o aplice în teritoriile nemetropolitane, conform dispoziţiilor Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

     Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.

     1. Prezenta convenţie nu va obliga decât statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către Directorul general.
     2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către Directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre ale organizaţiei.
     3. Drept urmare, această convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.

     1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, printr-un act comunicat Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decât după un an de la înregistrarea ei.
     2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, într-un termen de un an de zile de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.

     1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
     2. Notificând statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări comunicate, Directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.

     Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.

     Ori de câte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta Conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.

     1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
     a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 9 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
     b) începând de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
     2. Prezenta convenţie va rămâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.

     Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.