PMAE/1997
ID intern unic:  358538
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
PROTOCOL Nr. 1997
din  24.07.1997
între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României
privind colaborarea
în domeniul transporturilor militare*
Publicat : 30.12.1999 în Tratate Internationale Nr. 23     art Nr : 226     Data intrarii in vigoare : 29.07.1999
    _____________________________
    * Semnat la Bucureşti, la 24 iulie 1997.
    În vigoare din 29 iulie 1999.

    Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Romîniei, denumite în continuare "Părţi Contractante”,
    în scopul dezvoltării relaţiilor bilaterale între armatele celor două state în domeniul transporturilor militare,
    au convenit următoarele:
Articolul 1
    1) Prezentul Protocol se referă la problemele privind transporturile militare pe căile ferate sau rutiere şi executarea acestora între cele două Părţi Contractante, precum şi în tranzit.
    Prin tansport militar, în sensul prezentului Protocol, se înţelege unitatea, subunitatea, formaţiunea, grupul de militari, tehnică militară sau materiale ale armatei care se transportă cu mijloace din parcul public sau proprii şi care poartă indicativ.
    2) Transporturile militare pe teritoriul celor două state se execută cu respectarea convenţiilor internaţionale şi a reglementărilor interne în acest domeniu.
    3) Transporturile se vor executa în următoarele direcţii:
    a) din Republica Moldova în Romînia sau sub formă de tranzit prin teritorirul celor două ţări;
    b) din Romînia în Republica Moldova sau sub formă de tranzit prin teritoriul celor două ţări.
    Părţile Contractante colaborează în executarea tranzitării transporturilor militare aparţinînd altor state.
    4) Instituţiile, care soluţionează problemele de transporturi militare necesare armatei, sunt:
    — din Republica Moldova - Secţia Transporturi şi Comunicaţii Militare a Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a Republicii Moldova;
    — din Romînia - Secţia Transporturi Militare din Statul Major General al Armatei Romîniei.
    5) Coordonarea transporturilor de armament, tehnică militară, piese de schimb şi a altor bunuri materiale, rezultate din contractele de import-export, se va realiza de către:
    — din partea moldovenească - Ministerul Apărării al Republicii Moldova;
    — din partea romînă - R.A. ROMTEHNICA S.A.
    6) În executarea transporturilor, cele două Părţi Contractante vor ţine o legătură directă, folosind mijloacele existente.
Articolul 2
    Organizarea transporturilor militare, ce urmează a fi executate în interesul Părţilor Contractante, se realizează pe baza instrumentelor juridice bilaterale în vigoare, cu excepţia problemelor ce se vor rezolva în baza prezentului Protocol.
Articolul 3
    1) Planificarea, organizarea şi conducerea execuţiei transporturilor militare vor fi efectuate de către instituţiile menţionate la art. 1 alin. 4) şi 5).
    2) Solicitările referitoare la planificarea transporturilor militare vor fi remise de către instituţiile prevăzute la art. 1 alin. 5) către autorităţile însărcinate cu executarea acestora numai după ce s-au discutat şi convenit problemele de organizare a transporturilor ce se execută pe teritoriul statului vecin.
    3) Planificarea transporturilor militare destinate uneia din Părţile Contractante sau în tranzit vor fi înaintate la instituţiile prevăzute la art. 1 alin. 4) prin ataşatul militar al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, respectiv al Ambasadei Romîniei la Chişinău, pînă la data de 20 a lunii pentru luna următoare, astfel încît să se poată organiza executarea acestora.
    4) Confirmarea planului de transport de către Partea Contractantă destinatară se va face cel tîrziu cu 48 ore înaintea începerii transportului. Confirmarea va conţine date privind mînuirea transporturilor, ordinea executării cererilor, permisul de rută pentru transporturile militare rutiere cu depăşiri de limite masice şi/sau de gabarit, care va fi obţinut prealabil de la administratorul reţelei rutiere, prevedere valabilă şi pentru parcurgerea traseelor pe teritoriul propriu fiecărei Părţi Contractante.
Articolul 4
    1) La executarea transporturilor militare din Republica Moldova în Romînia şi din Romînia în Republica Moldova, se vor folosi:
    a) staţiile de cale ferată Ungheni - Cristeşti Jijia pentru transporturile militare feroviare;
    b) punctele de control Leuşeni - Albiţa şi Sculeni - Sculeni pentru transporturile militare rutiere.
    2) Controlul vamal al transportului, la trecerea acestuia din Republica Moldova în Romînia şi din Romînia în Republica Moldova, se execută de către autorităţile competente, cu respectarea legislaţiei în vigoare în cele două state.
 Articolul 5
    Transportarea încărcăturilor sau transpunerea transporturilor militare feroviare se efectuează în staţiile Ungheni din Republica Moldova şi Cristeşti Jijia sau Socola din Romînia, conform înţelegerilor convenite între cele două administraţii feroviare şi procesului tehnologic al activităţii staţiilor respective.
Articolul 6
    1) Luarea în primire a transporturilor militare se execută de către:
    — garda Părţii Contractante moldoveneşti în staţia de cale ferată Cristeşti Jijia pentru transporturile militare feroviare şi în punctele de control Albiţa sau Sculeni pentru transporturile militare rutiere, cînd urmează să păzească transporturile pe teritoriul Republicii Moldova;
    — garda Părţii Contractante romîne în staţia de cale ferată Ungheni, pentru transporturile militare feroviare şi în punctele de control Leuşeni sau Sculeni pentru transporturile militare rutiere, cînd urmează să păzească transporturile pe teritoriul Romîniei.
    2) Prin gardă se înţelege subunitatea înarmată destinată de fiecare Parte Contractantă pentru paza şi apărarea transporturilor militare de la luarea în primire şi pînă la predarea acestora.
    3) Asigurarea materială a gărzii se face de către autorităţile însărcinate cu transporturile militare ale fiecărei Părţi Contractante.
    4) Personalul gărzii îşi execută misiunea conform prevederilor legale în vigoare în armata ţării din care face parte.
    5) Personalul gărzii însoţitoare poartă întreaga răspundere privind integritatea şi securitatea încărcăturii pe tot parcursul pe care se efectuează deplasarea.
Articolul 7
    Pe timpul executării misiunii, personalul gărzii transporturilor militare este obligat să respecte legislaţia statului primitor.
Articolul 8
    1) Transportul armamentului, muniţiei, materialelor explozive, nucleare şi chimice periculoase se va face cu respectarea prevederilor acordurilor internaţionale la care cele două Părţi Contractante participă. Pe teritoriul său, fiecare Parte Contractantă va respecta prevederile legislaţiei naţionale, instrucţiunile şi normele proprii referitoare la manipularea şi transportul acestora.
    2) Tehnica militară îmbarcată pe vagoane sau autovehicule se transportă cu un stoc minim de carburanţi.
Articolul 9
    1) În cazul cînd, pe timpul transportului pe reţeaua feroviară sau rutieră a celor două Părţi Contractante, apar situaţii care impun rearanjarea încărcăturii pe vagoane sau autovehicule, repararea unor vagoane sau autovehicule, transbordarea mărfurilor pe alte mijloace de transport sau alte operaţii, din care cauză nu se mai poate continua deplasarea, întregul transport se va reţine pînă la efectuarea remedierilor necesare.
    2) Efectuarea operaţiilor de rearanjare a încărcăturii, reparare a mijloacelor de transport, transbordare a mărfurilor sau alte operaţii care au impus oprirea transporturilor militare, se realizează pe bază de convenţie încheiată între instituţile prevăzute la art. 1 alin. 4) sau 5), după caz, din prezentul Protocol şi administraţiile feroviare sau rutiere respective, în care se va stabili şi durata maximă a remedierilor.
    3) Plata chiriei pentru mijloacele de traposrt staţionate din aceste cauze se va face potrivit înţelegerilor existente între cele două administraţii feroviare sau rutiere.
    4) În cazul producerii unor evenimente deosebite pe timpul executării transporturilor, Părţile Contractante asigură paza materialelor (mijloacellor) şi, la cerere, participă la lichidarea urmărilor acestora.
Articolul 10
    1) Paza transporturilor militare de la staţia de intrare pînă la staţia de ieşire se face pe baza unei solicitări prealabile.
    2) Solicitarea se face, în scris (fax, telex), cu 7-10 zile înainte de data planificată pentru execuţie, iar confirmarea se face în 48 de ore de la primirea solicitării. Solicitarea prealabilă scrisă se face de către instituţiile prevăzute la art. 1 alin. 5) din prezentul Protocol.
    3) Renunţarea la solicitare sau modificarea conţinutului acesteia se pot face, în scris (fax, telex), de instituţiile prevăzute la art. 1 alin. 5), cu cel puţin 72 de ore înainte de data planificată pentru executarea transportului.
    4) Instituţiile prevăzute la art. 1 alin. 5) comunică, în scris (fax, telex), atît organelor militare cît şi celor feroviare din cele două ţări, date despre apropierea transporturilor, cu cel puţin 24 ore înainte de sosirea acestora.
Articolul 11
    Plata transporturilor militare, a cheltuielilor privind paza şi însoţirea acestora, precum şi a altor cheltuieli prilejuite de efectuarea unor servicii pentru executarea transporturilor militare, se efectuează în conformitate cu convenţiile încheiate între instituţiile prevăzute la art. 1 alin. 5) din prezentul Protocol şi administraţiile căilor ferate sau rutiere din statele respective.
Articolul 12
    Orice diferende privind interpretarea sau aplicarea prezentului Protocol vor fi soluţionate pe cale amiabilă între Părţile Contractante fără a fi supuse unor instanţe internaţionale sau unor terţe Părţi.
Articolul 13
    1) Prezentul Protocol se încheie pe o durată de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii pe noi perioade de cîte cinci ani, dacă nici una din Părţile Contractante nu va informa, în scris, cu cel puţin şase luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate respective, cealaltă Parte Contractantă asupra intenţiei sale privind încetarea valabilităţii Protocolului.
    Protocolul îşi pierde valabilitatea după şase luni de la denunţarea acestuia de către una din Părţile Contractante.
    2) Prezentul Protocol intră în vigoare la data ultimei notificări prin care Părţile Contractante îşi comunică reciproc îndeplinirea cerinţelor legale interne pentru intrarea lui în vigoare.
    3) Modificarea acestuia se poate face în urma unei înţelegeri comune între Părţile Contractante. Aceste modificări vor constitui parte componentă a prezentului Protocol şi vor intra în vigoare conform prevederilor alin. 2) al acestui articol.
    Anexele nr. 1-4 la prezentul Protocol (modelele Autorizaţiei de trecere în şi din Romînia, Împuternicirii pentru comandantul gărzii, Tabelului cu compunerea gărzii şi Actului de predare-primire a transportului) fac parte integrantă din acesta.

    Semnat la Bucureşti, la data de 24 iulie 1997, în două exemplare originale, ambele texte fiind egal autentice.