PMAE/1992
ID intern unic:  358572
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
PROTOCOL Nr. 1992
din  04.12.1992
DE CONSULTĂRI DINTRE MINISTERUL AFACERILOR
EXTERNE
AL REPUBLICII MOLDOVA ŞI MINISTERUL
AFACERILOR EXTERNE
AL REPUBLICII UNGARE*
Publicat : 30.12.1999 în Tratate Internationale Nr. 22     art Nr : 299     Data intrarii in vigoare : 04.12.1992
    __________________
    *Semnat la Budapesta, la 4 decembrie 1992.
    În vigoare din ziua semnării  


    Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova fi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Ungare, denumite în continuare "Părţi Contractante",
    animate de ideile respectării suveranităţii statale, de principiile egalităţii |p drepturi şi neamestecului reciproc în afacerile interne,
    în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu Actul final al cerinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, cu Carta de la Paris pentru o nouă Europă şi cu alte documente ale C.S.C.E.,
    considerând utile şi importante consultările periodice şi schimburile de păreri în problemele de interes comun,
    au convenit următoarele:
Articolul 1
    Părţile Contractante vor efectua consultări referitoare la problemele relaţiilor bilaterale rnoldo-ungare şi ale colaborării, la crearea şi dezvoltarea bazei juridico-contractuale a acestor relaţii în domeniul politic, economic, tehnico-ştiinţific, ecologic, al cooperării pe plan umanitar şi cultural, având în vedere posibilităţile reale şi interesele celor două ţări, se vor consulta în problemele internaţionale importante de interes comun.
Articolul 2
    Consultările se vor referi în principal la următoarele probleme:
    a) extinderea şi aprofundarea colaborării bilaterale în domeniile politic, economic, tehnico-ştiinţific, ecologic, cultural şi umanitar;
    b) relaţiile bilaterale în contextul securităţii europene şi al proceselor de integrare;
    c) schimbul de informaţii cu privire la procesul realizării acordurilor bilaterale;
    d) problemele globale şi evoluţia generală a relaţiilor internaţionale;
    e) alte probleme de interes comun.
Articolul 3
    Miniştrii de externe ai Părţilor Contractante sau adjuncţii lor se vor întâlni sistematic, dar cel puţin o dată pe an, şi vor desfăşura consultări referitoare la problemele internaţionale şi la problemele relaţiilor bilaterale de interes comun.
    Părţile Contractante vor contribui la efectuarea consultărilor dintre direcţiile şi secţiile respective ale celor două ministere.
    În caz de necesitate vor desfăşura consultări şi schimburi de păreri în cadrul organizaţiilor şi forurilor internaţionale,
Articolul 4
    Părţile Contractante vor stimula, în limita competenţei lor, stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor directe dintre organele şi instituţiile de stat, organizaţiile obşteşti, ştiinţifice şi alte instituţii ale celor două state, inclusiv la nivel local.
Articolul 5
    Prezentul Protocol intră în vigoare în ziua semnării lui şi îşi păstrează valabilitatea pe o perioadă de doi ani. Protocolul se prelungeşte în mod automat după scurgerea acestui termen pentru următorii doi ani, până în momentul în care una din Părţile Contractante nu-şi va declara intenţia de a-l denunţa cu trei luni înainte de expirarea termenului ordinar.

    Semnat la Budapesta, la 4 decembrie 1992, în două exemplare, fiecare din ele în limbile română şi maghiară. Ambele texte au valoare identică.