MMAE/1998
ID intern unic:  358747
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
MEMORANDUM Nr. 1998
din  22.10.1998
Preşedinţilor Republicii Moldova, României şi Ucrainei
privind colaborarea în domeniul combaterii criminalităţii *
Publicat : 30.12.1999 în Tratate Internationale Nr. 23     art Nr : 359
    _____________________
    * Semnat la Chişinău, la 22 octombrie 1998.

    Preşedinţii Republicii Moldova, României şi Ucrainei, întrunindu-se la Chişinău în perioada 22-23 octombrie 1998,
    pornind de la interesele statelor lor de a dezvolta relaţii de bună vecinătate şi colaborarea în diverse domenii,
    acordînd o atenţie primordială interacţiunii în domeniul combaterii criminalităţii şi garantării unei protecţii sigure a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor,
    fiind convinşi, că o asemenea colaborare constituie o parte integrantă a eforturilor statelor europene în această direcţie şi reprezintă manifestarea voinţei de integrare a celor trei state în structurile europene,
    recunoscînd, că criminalitatea naţională şi internaţională, în toate formele ei existente, prezintă un pericol serios pentru sănătatea, securitatea şi bunăstarea oamenilor şi, totodată, influenţează negativ asupra dezvoltării politice, economice şi culturale a societăţii,
    călăuzindu-se de documentele Organizaţiei Naţiunilor Unite privind controlul şi prevenirea criminalităţii, în special a celei organizate, traficului ilicit de substanţe narcotice, armament şi materiale radioactive, cît şi de angajamentele internaţionale şi legislaţia naţională în domeniu,
    fiind încredinţaţi că procesul de cooperare în activitatea de combatere a crimei organizate va contribui la crearea unor condiţii favorabile pentru consolidarea în continuare a colaborării şi în alte sfere de activitate, inclusiv în economie şi comerţ,
    fiind ferm convinşi că relaţiile între cele trei state vecine, bazate pe încredere, egalitate şi avantaj reciproc, au o importanţă deosebită şi contribuie la aprofundarea şi extinderea colaborării în domeniul asigurării ordinii de drept,
    menţionînd necesitatea de a întreprinde în comun măsuri coordonate la nivel regional privind prevenirea criminalităţii în contextul dezvoltării politice, economice şi culturale,
    şi-au exprimat voinţa deplină de a crea condiţiile necesare pentru o cooperare fructuoasă şi
    au decis să ceară guvernelor lor să se întreprindă acţiuni comune privind:
    — combaterea infracţiunilor contra vieţii, sănătăţii, libertăţii, demnităţii persoanei;
    — combaterea terorismului şi criminalităţii internaţionale;
    — combaterea operaţiunilor ilicite cu arme, muniţii, explozii, substanţe toxice, materiale nucleare sau radioactive;
    — combaterea traficului ilegal cu stupefiante, substanţe psihotrope;
    — combaterea producerii şi difuzării de acte false, bancnote şi hîrtii de valoare;
    — combaterea infracţiunilor contra proprietăţii şi celor de natură economică;
    — identificarea şi reţinerea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării pedepsei;
    — combaterea infracţiunilor comise în transporturi.
    Preşedinţii Republicii Moldova, României şi Ucrainei au convenit, de asemenea, să creeze condiţiile necesare pentru colaborarea trilaterală în domeniul menţinerii ordinii publice, executării pedepselor penale, regimului paşapoartelor şi vizelor, sistemelor de licenţă şi autorizare, siguranţei traficului rutier, precum şi pentru extinderea cooperării în domeniul ştiinţific, informaţional, tehnic şi în alte direcţii de interes reciproc.
    În cadrul discuţiilor a fost relevată în mod deosebit necesitatea concentrării eforturilor comune în vederea combaterii crimei organizate. În acest sens Preşedinţii recomandă organelor de resort ale celor trei state să efectueze în mod sistematic:
    — schimb de informaţii referitoare la activitatea grupărilor criminale organizate, care activează pe teritoriile celor trei state, modurile de operare şi legăturile între ele, precum şi pentru documentarea activităţii lor infracţionale, în conformitate cu legislaţia naţională;
    — schimb de experienţă şi sprijin tehnico-ştiinţific pentru contracararea actelor teroriste, ce pun în pericol siguranţa transportului aerian, naval, feroviar şi rutier;
    — schimb de informaţii şi luarea unor măsuri coordonate, în scopul combaterii sustragerii valorilor ce aparţin patrimoniului naţional cultural şi traficului acestora peste graniţe;
    — acţiuni comune în vederea contracarării operaţiunilor financiar-bancare ilegale, combaterii activităţilor de fabricare şi difuzare a biletelor de bancă şi titlurilor de valoare false, introducerii în circuitul legal a banilor obţinuţi din activităţi criminale;
    — acţiuni coordonate şi schimb de informaţii pentru descoperirea operativă a infracţiunilor ce ţin de furturile de autovehicule, arme de foc şi substanţe explozive, falsificarea actelor pentru posesia şi conducerea mijloacelor de transport;
    — sprijin reciproc pentru instruirea şi perfecţionarea specialiştilor.
    În scopul lichidării activităţilor de cultivare, fabricare, producere şi comercializare ilegală a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, Preşedinţii au menţionat necesitatea efectuării între organele competente ale statelor a următoarelor activităţi:
    — schimb de informaţii de interes reciproc în acest domeniu;
    — realizarea unor acţiuni coordonate pentru descoperirea şi identificarea persoanelor implicate în traficul ilicit de droguri şi documentarea activităţii lor ilegale;
    — schimb de rezultate ale cercetării criminalistice în problemele traficului ilicit de droguri şi consumului abuziv al acestora.
    În scopul consolidării bazei juridice a colaborării, Preşedinţii au convenit asupra necesităţii de a se elabora şi semna un acord interguvernamental trilateral, care să permită coordonarea şi unirea eforturilor tuturor organelor de drept în combaterea crimei organizate, traficului ilicit de droguri şi migraţiei ilegale.
    Preşedinţii Republicii Moldova, României şi Ucrainei au ajuns la concluzia, că Întrunirea trilaterală de la Chişinău, precum şi prezentul Memorandum constituie un pas important în concentrarea tuturor eforturilor în scopul realizării unei activităţi comune de asigurare a respectării normelor de drept, aprofundării şi extinderii în continuare a colaborării fructuoase, spre binele cetăţenilor celor trei state prietene.

    Semnat la Chişinău, la 22 octombrie 1998.