_____________________
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 01 martie 2000.

    Statele membre ale Consiliului Europei şi alte state semnatare ale prezentei Convenţii,
    Avînd în vedere faptul că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strînsă intre membrii săi,
    ţinînd cont de numeroasele instrumente internaţionale cu privire la cetăţenie, pluralitatea de cetăţenie şi apatridie,
    recunoscînd că la soluţionarea problemelor legate de cetăţenie urmează a se ţine cont atît de interesele legale ale statului, cît şi ale persoanelor,
    dorind să contribuie la promovarea dezvoltării progresive a principiilor juridice cu privire la cetăţenie, precum şi la adoptarea legislaţiilor interne şi dorind să contribuie la reducerea maximă a cazurilor de apatridie,
    dorind să excludă cazurile de discriminare în soluţionarea chestiunilor legate de cetăţenie,
    conştiente de dreptul cu privire la respectarea vieţii de familie, aşa cum se prevede în articolul 8 al Convenţiei privind protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale,
    avînd în vedere faptul că statele au poziţii diferite vis-a-vis de chestiunea pluralităţii de cetăţenii şi recunoscînd că fiecare stat este liber să decidă asupra consecinţelor ce decurg, în dreptul său intern, din dobîndirea sau posedarea unei alte cetăţenii de către unul din cetăţenii săi,
    recunoscînd drept binevenită găsirea unei soluţii acceptabile consecinţelor pluralităţii de cetăţenii şi anume în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiunile persoanelor care posedă cetăţenie multiplă,
    considerînd că este dezirabil ca persoana care posedă cetăţenia a două sau mai multe State Părţi să-şi îndeplinească obligaţiunile sale militare faţă de una dintre aceste Părţi,
    constatînd necesitatea de a promova cooperarea internaţională între autorităţile naţionale responsabile de soluţionarea chestiunilor legate de cetăţenie,
    au convenit asupra celor ce urmează:
    Prezenta Convenţie stabileşte principiile şi regulile în materie de cetăţenie a persoanelor fizice, precum şi regulile ce determină obligaţiunile militare în caz de pluralitate de cetăţenii, cărora dreptul intern al Statelor Părţi trebuie sa se conformeze.
    În sensul prezentei Convenţii,
    a) cetăţenie înseamnă legătura juridică dintre o persoană şi un stat fără să indice asupra originii etnice a acesteia;
    b) pluralitate de cetăţenii înseamnă deţinerea simultană a două sau mai multe cetăţenii de către aceeaşi persoană;
    c) copil înseamnă o persoana pînă la vîrsta de 18 ani, cu excepţia cazurilor cînd legea aplicabilă prevede atingerea majoratului mai devreme;
    d) drept intern înseamnă toate tipurile de dispoziţii ce se conţin în cadrul sistemului juridic naţional, şi anume: constituţia, legile, hotărîrile, decretele, jurisprudenţa, regulile cutumiare şi practica, precum şi regulile ce decurg din instrumentele internaţionale imperative.
    1) Fiecare stat este în drept să determine prin legislaţia sa care îi sunt cetăţenii.
    2) Această legislaţie este recunoscută de alte state dacă corespunde convenţiilor internaţionale aplicabile, dreptului internaţional cutumiar şi principiilor de drept general recunoscute în materie de cetăţenie.
    Normele interne cu privire la cetăţenie ale fiecărui Stat Parte trebuie să corespundă următoarelor principii:
    a) fiecare persoană are dreptul la cetăţenie;
    b) apatridia se evită;
    c) nimeni nu poate fi privat de cetăţenia sa în mod arbitrar;
    d) nici căsătoria, nici desfacerea unei căsătorii dintre un cetăţean al unui Stat Parte şi un străin, nici schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi în timpul căsătoriei nu va afecta în mod automat cetăţenia celuilalt soţ.
    1) Normele unui stat cu privire la cetăţenie nu pot conţine diferenţieri sau include practici echivalente cu discriminarea bazate pe sex, religie, rasă, culoare sau origine naţională ori etnică.
    2) Fiecare Stat Parte se bazează pe principiul nediscriminării cetăţenilor săi indiferent de faptul dacă aceştia au dobîndit cetăţenia prin naştere sau ulterior.
    1) Fiecare Stat Parte va stipula în legislaţia sa internă dobîndirea cetăţeniei sale ex lege de către următoarele persoane:
    a) copiii, unul dintre părinţii cărora la momentul naşterii acestor copii are cetăţenia acestui Stat Parte, ţinîndu-se cont, totodată, de orice excepţie prevăzută în legislaţia sa internă cu privire la cazurile copiilor născuţi peste hotare, în raport cu copiii, drepturile părinteşti asupra cărora sunt stabilite în baza recunoaşterii, hotărîrii judecătoreşti sau în baza unor proceduri analoage, fiecare Stat Parte poate prevedea ca copilul să dobîndească cetăţenia sa în conformitate cu procedurile stabilite în legislaţia sa internă.
    b) copiii găsiţi pe teritoriul său, ai cărui ambi părinţi nu sunt cunoscuţi şi care în caz contrar ar fi fost recunoscuţi apatrizi.
    2) Fiecare Stat Parte va stipula în legislaţia sa internă posibilitatea de a dobîndi cetăţenia sa de către copiii născuţi pe teritoriul său, care nu dobîndesc la momentul naşterii cetăţenia altui stat. În asemenea condiţii se acordă cetăţenia:
    a) la naştere ex lege, sau
    b) la un moment ulterior copiilor-apatrizi, după înaintarea către organele corespunzătoare de către copil sau din numele acestuia a unei cereri în conformitate cu procedurile prevăzute în legislaţia internă a Statului Parte. O asemenea cerere poate fi înaintată dacă se respectă condiţia domiciliului cu titlu permanent pe teritoriul său pe parcursul unei perioade ce nu depăşeşte cinci ani pînă la înaintarea cererii.
    3) Fiecare Stat Parte prevede în legislaţia sa internă posibilitatea dobîndirii cetăţeniei de către persoanele care locuiesc cu titlu legal pe teritoriul sau. La determinarea condiţiilor de dobîndire a cetăţeniei statul parte nu poate prevedea ca condiţie de trai permanent un termen ce depăşeşte zece ani, pînă la momentul depunerii cererii.
    4) Fiecare Stat Parte va prevedea în legislaţia sa internă posibilităţi ce facilitează dobîndirea cetăţeniei sale de către următoarele persoane:
    a) soţii cetăţenilor săi;
    b) copiii unuia dintre cetăţenii săi, care cad sub incidenţa excepţiei stipulate la subparagraful a) al paragrafului 1) din articolul 6;
    c) copiii, unul dintre părinţii căruia dobîndeşte sau a dobîndit cetăţenia sa;
    d) copiii înfiaţi de unul dintre cetăţenii săi;
    e) persoanele care s-au născut pe teritoriul său şi locuiesc aici cu titlu legal;
    f) persoanele care locuiesc cu titlu legal pe teritoriul său pe parcursul unei perioade determinate de timp, dar care a început înainte ca aceştia să atingă vîrsta de 18 ani. Acest termen se stabileşte în legislaţia internă a Statului Parte;
    g) persoanele apatride cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat şi care locuiesc cu titlu legal pe teritoriul său.
    1) Statul Parte nu poate prevedea în legislaţia sa internă pierderea cetăţeniei sale ex lege sau din iniţiativa Statului Parte, decît în următoarele cazuri:
    a) dobîndirea benevolă a cetăţeniei altui stat;
    b) dobîndirea cetăţeniei Statului Parte prin fraudă, prezentarea de informaţii false sau ascunderea unui fapt pertinent care se referă la persoana solicitantului;
    c) serviciul militar benevol în forţe armate străine;
    d) comportament ce aduce grave atingeri intereselor vitale ale Statului Parte;
    e) lipsa unei legături efective între Statul Parte şi cetăţeanul cu domiciliul permanent peste hotare;
    f) dacă pînă la împlinirea majoratului unui copil se stabileşte că nu mai sunt îndeplinite condiţiile stipulate în dreptul intern care ar permite dobîndirea ex lege a cetăţeniei Statului Parte;
    g) înfierea copilului, dacă copilul dobîndeşte sau posedă cetăţenia unuia sau a ambilor părinţi înfietori;
    2) Statul Parte poate prevedea pierderea cetăţeniei sale de către copiii, părinţilor cărora li se retrage această cetăţenie, cu excepţia cazurilor stipulate la subparagrafele c) şi d) din paragraful 1). Copiii, însă, rămîn cetăţeni ai acestuia, dacă unul dintre părinţi îşi păstrează această cetăţenie.
    3) Statul Parte nu poate prevedea în legislaţia sa internă pierderea cetăţeniei sale în temeiul paragrafelor 1) şi 2) ale prezentului articol, dacă această persoană, în consecinţă, devine apatrid, cu excepţia cazurilor stipulate în subparagraful b) al paragrafului 1) al prezentului articol.
    1) Fiecare Stat Parte permite renunţarea la cetăţenia sa, cu condiţia că persoanele corespunzătoare nu devin în consecinţă apatrizi.
    2) Totuşi, un Stat Parte poate prevedea în legislaţia sa internă că pentru renunţarea la cetăţenie pot opta doar cetăţenii care locuiesc peste hotare.
    Fiecare Stat Parte, în cazurile şi condiţiile prevăzute de legislaţia sa internă, contribuie la redobîndirea cetăţeniei sale de către foştii săi cetăţeni, care locuiesc cu titlu permanent şi legal pe teritoriul său.
    Fiecare Stat Parte asigură examinarea în termene rezonabile a cererilor cu privire la dobîndirea, păstrarea, pierderea, redobîndirea sau legalizarea cetăţeniei sale.
    Fiecare Stat Parte asigură ca deciziile cu privire la dobîndirea, păstrarea, pierderea, redobîndirea sau legalizarea cetăţeniei sale să conţină motivaţii în formă scrisă.
    Fiecare Stat Parte asigură ca deciziile cu privire la dobîndirea, păstrarea, pierderea, redobîndirea sau legalizarea cetăţeniei sale să poată face obiectul unui recurs administrativ sau judiciar, în conformitate cu prevederile legislaţiei sale interne.
    1) Fiecare Stat Parte asigură ca taxele pentru dobîndirea, păstrarea, pierderea, redobîndirea sau legalizarea cetăţeniei sale să fie rezonabile.
    2) Fiecare Stat Parte asigură ca taxele pentru recurs într-o instanţă administrativă sau judiciară să nu constituie un impediment pentru petiţionari.
    1. Statul Parte permite:
    a) copiilor, care au dobîndit automat, de la naştere, cetăţeniile cîtorva state, să păstreze aceste cetăţenii;
    b) cetăţenilor săi să posede altă cetăţenie în cazul în care această cetăţenie se dobîndeşte automat ca urmare a căsătoriei;
    2) Păstrarea cetăţeniei prevăzută la paragraful 1) se reglementează de prevederile corespunzătoare ale articolului 7 din prezenta Convenţie.
    Dispoziţiile prezentei Convenţii nu limitează dreptul Statelor Părţi de a determina în legislaţia sa internă:
    a) dacă îşi păstrează sau îşi pierd cetăţenia sa cetăţeni care dobîndesc sau deţin cetăţenia altui stat;
    b) este sau nu renunţarea la o altă cetăţenie sau pierderea acesteia o condiţie pentru dobîndirea sau păstrarea cetăţeniei sale.
    Statul Parte nu poate condiţiona dobîndirea sau păstrarea cetăţeniei sale cu renunţarea sau pierderea cetăţeniei altui stat, dacă asemenea renunţare sau pierdere sunt imposibile sau nu pot fi cerute în mod rezonabil.
    1) Cetăţenii Statului Parte care posedă o altă cetăţenie au, pe teritoriul acestui Stat Parte unde trăiesc, aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca şi cetăţenii acestui stat.
    2) Dispoziţiile prezentului capitol nu se referă la:
    a) normele de drept internaţional cu privire la protecţia diplomatică sau consulară, acordată de către Statul Parte unuia dintre cetăţenii săi, dar care posedă concomitent şi cetăţenia altui stat;
    b) aplicarea normelor de drept internaţional privat al Statelor Părţi în cazurile ce se referă la cetăţenia multiplă.
    1) În privinţa chestiunilor de cetăţenie în cazul succesiunii statelor, fiecare Stat Parte respectă principiile supremaţiei legii, reglementările cu privire la drepturile omului şi principiile ce se conţin în paragraful 2) al prezentului articol, în speţă cu privire la evitarea cazurilor de apatridie.
    2) La adoptarea deciziilor cu privire la acordarea sau păstrarea cetăţeniei în caz de succesiune a statelor, fiecare Stat Parte ţine cont în mod special de:
    a) existenţa unei legături veritabile şi efective dintre persoana corespunzătoare şi statul respectiv;
    b) locul de trai permanent al persoanei corespunzătoare la momentul succesiunii statelor;
    c) voinţa persoanei interesate;
    d) originea teritorială a persoanei interesate.
    3) În cazurile cînd pierderea cetăţeniei străine este o condiţie pentru dobîndirea cetăţeniei, se aplică prevederile articolului 16 al prezentei Convenţii.
    În cazul succesiunii statelor, Statele Părţi interesate vor depune eforturi în vederea reglementării chestiunilor legate de cetăţenie prin acorduri încheiate între ele şi, în cazurile corespunzătoare, în relaţiile cu alte state implicate. Astfel de acorduri vor fi conforme principiilor şi regulilor conţinute sau menţionate în acest capitol.
    1) Fiecare Stat Parte va respecta următoarele principii:
    a) cetăţenii statului-predecesor, care domiciliază în mod obişnuit pe teritoriul a cărui suveranitate este transferată statului-succesor, dar nu au dobîndit cetăţenia acestuia, au dreptul să rămînă pe teritoriul acestui stat;
    b) persoanele menţionate la subparagraful a) se vor bucura de tratament egal cu cetăţenii statului-succesor în ceea ce priveşte drepturile sociale şi economice.
    2) Fiecare Stat Parte poate lipsi persoanele menţionate la paragraful 1) de dreptul de a fi angajate în posturi în administraţia publică investite cu exercitarea puterilor suverane.
    1) Persoanelor care deţin cetăţenia a două sau mai multe State Părţi li se va cere să-şi satisfacă obligaţiunile militare numai faţă de unul dintre aceste State Părţi.
    2) Modalităţile de aplicare a paragrafului 1 pot fi determinate prin acorduri speciale între oricare dintre Statele Părţi
    3) Cu excepţia cazului cînd un acord special, care a fost sau poate fi încheiat, prevede altfel, persoanelor care deţin cetăţenia a două sau mai multe State Părţi le sunt aplicabile următoarele prevederi:
    a) orice astfel de persoane îşi satisfac obligaţiunile militare în Statul Parte în care el domiciliază cu titlu permanent. Totuşi, ele pînă la vîrsta de 19 ani pot să-şi satisfacă obligaţiunile militare în calitate de voluntari în orice Stat Parte a cărui cetăţenie o deţin pentru o durată totală şi efectivă care este cel puţin egală cu cea a serviciului militar activ în celălalt Stat Parte;
    b) persoanele care domiciliază permanent pe teritoriul unui Stat Parte a cărui cetăţeni ei nu sunt, sau într-un stat care nu este parte la prezenta Convenţie, pot opta pentru satisfacerea obligaţiunilor militare pe teritoriul oricăruia dintre Statele Părţi ai cărui cetăţeni sunt;
    c) persoanele care, în conformitate cu regulile stabilite la subparagrafele a) şi b), îşi satisfac obligaţiunile militare în raport cu un Stat Parte, după cum este prevăzut de legislaţia acestui Stat Parte, vor fi consideraţi că şi-au satisfăcut obligaţiunile militare în relaţia cu oricare alt Stat Parte sau Statele Părţi ai căror cetăţeni sunt în mod concomitent;
    d) persoanele care, pînă la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii între Statele Părţi ai căror cetăţeni sunt, şi-au satisfăcut, în raport cu unul dintre aceste State Părţi, obligaţiunile lor militare în conformitate cu legislaţia acelui Stat Parte, se consideră că şi-au îndeplinit aceleaşi obligaţiuni în raport cu oricare alt Stat Parte sau State Părţi ai căror cetăţeni sunt concomitent;
    e) persoanele care, în conformitate cu subparagraful a), şi-au satisfăcut serviciul militar activ în unul din Statele Părţi ai cărui cetăţeni sunt şi şi-au schimbat ulterior domiciliul permanent în teritoriul altui Stat Parte, ale cărui cetăţeni sunt, vor fi supuşi doar serviciului militar în rezervă în raport cu ultimul Stat Parte;
    f) aplicarea prezentului articol nu va prejudicia, în nici un fel, cetăţenia persoanelor implicate;
    g) în cazul mobilizării anunţate de către oricare dintre Statele Părţi, acest Stat Parte este absolvit de obligaţiunile ce reies din prezentul articol.
    Cu excepţia cazului cînd un acord special, care este sau poate fi încheiat, prevede altfel, persoanelor care deţin cetăţenia a două sau mai multe State Părţi li se aplică următoarele prevederi:
    a) Articolul 21, paragraful 3, subparagraful c) al prezentei Convenţii se aplică persoanelor care au fost scutite de satisfacerea obligaţiunilor sau care au făcut serviciul civil de alternativă;
    b) persoanele care sunt cetăţeni ai unui Stat Parte în care nu se prevede serviciul militar obligatoriu, se consideră că şi-au satisfăcut obligaţiunile militare dacă au domiciliul permanent pe teritoriul acestui Stat Parte. Totuşi, ele se consideră că nu şi-au satisfăcut obligaţiunile militare în raport cu un Stat Parte sau Statele Părţi, cetăţeni ale cărora sunt în mod concomitent şi în care serviciul militar este obligatoriu, dacă ele nu locuiesc cu titlu permanent pînă la o anumită vîrstă pe teritoriul acestui Stat Parte; despre acest fapt statul interesat va notifica la momentul semnării Convenţiei sau depozitării instrumentelor sale de ratificare, acceptare sau aderare;
    c) de asemenea, se consideră că şi-au satisfăcut obligaţiunile militare persoanele care sunt cetăţeni ale unui Stat Parte în care nu se prevede serviciul militar obligatoriu, dacă au făcut serviciul militar în calitate de voluntari cel puţin pe parcursul unei perioade echivalente cu serviciul militar activ existent în Statul Parte sau Statele Părţi, cetăţeni ale cărora, de asemenea, sunt, indiferent de locul de trai permanent pe care-l au.
    1) În vederea facilitării cooperării între Statele Părţi, autorităţile lor competente vor:
    a) transmite Secretarului general al Consiliului Europei informaţia despre legislaţia lor internă cu privire la cetăţenie, inclusiv apatridie şi pluralitate de cetăţenii, precum şi referitor la modificările introduse în procedurile de aplicare a Convenţiei;
    b) efectua, în baza cererii, schimb reciproc de informaţii despre legislaţia lor internă cu privire la cetăţenie şi despre modificările introduse în procedurile de aplicare a Convenţiei.
    2) Statele Părţi vor coopera între ele şi cu alte state membre ale Consiliului Europei în cadrul unui organ interguvernamental corespunzător al Consiliului Europei în vederea soluţionării tuturor problemelor relevante şi promovării dezvoltării progresive a principiilor şi practicii legale de cetăţenie şi chestiunile conexe.
    Fiecare Stat Parte poate în orice moment să declare că va informa orice State Părţi, care au făcut o declaraţie similară, despre faptul dobîndirii voluntare a cetăţeniei sale de către cetăţenii altui Stat Parte, respectînd legislaţia aplicabilă cu privire la protecţia datelor. O astfel de declaraţie conţine condiţiile în care Statul Parte va oferi astfel de informaţii. O asemenea declaraţie poate fi retrasă în orice moment.
    1) Fiecare Stat poate declara, la momentul semnării sau depozitării instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, că el nu va aplica Capitolul VII al Convenţiei.
    2) Prevederile Capitolului VII vor fi aplicabile numai în relaţiile dintre Statele Părţi pentru care acesta este în vigoare.
    3) Fiecare Stat Parte poate, în orice moment ulterior, să notifice Secretarul general al Consiliului Europei că va aplica prevederile Capitolului VII excluse la momentul semnării sau în instrumentul său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare. Această notificare va avea efect din data primirii acesteia.
    1) Prevederile prezentei Convenţii nu vor prejudicia prevederile legislaţiei interne şi instrumentele internaţionale obligatorii care deja sunt sau pot intra în vigoare, în baza cărora persoanelor li se vor acorda drepturi mai largi în materie de cetăţenie.
    2) Prezenta Convenţie nu aduce careva atingeri aplicării:
    a) Convenţiei din 1963 privind reducerea cazurilor de pluralitate de cetăţenii şi obligaţiunilor militare în cazurile de pluralitate de cetăţenie şi Protocoalelor sale;
    b) altor instrumente internaţionale obligatorii în măsura în care asemenea instrumente sunt compatibile cu prezenta Convenţie, în relaţiile dintre Statele Părţi legate prin aceste instrumente.
    1) Prezenta Convenţie va fi deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei şi statelor care nu sunt membre şi au participat la elaborarea ei. Astfel de state îşi pot exprima consimţămîntul lor de a fi legate prin:
    a) semnare fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, sau
    b) semnare subiect al ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.
    Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depozitate la Secretarul general al Consiliului Europei.
    2) Prezenta Convenţie va intra în vigoare pentru toate statele care şi-au exprimat consimţămîntul de a fi legate prin Convenţie, în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de 3 luni de la data în care trei state-membre ale Consiliului Europei şi-au exprimat consimţămîntul de a fi legate prin prezenta Convenţie în conformitate cu prevederile paragrafului precedent.
    3) În privinţa oricărui stat care ulterior îşi exprimă consimţămîntul de a fi legat prin aceasta, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de 3 luni de la data depozitării instrumentului de aderare la Secretarul general al Consiliului Europei.
    1) După intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei poate invita orice stat care nu este membru al Consiliului Europei şi care nu a participat la elaborarea acesteia, să adere la prezenta Convenţie.
    2) În privinţa oricărui stat care aderă, prezenta Convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data depozitării instrumentului său de aderare la Secretarul general al Consiliului Europei.
    1) Nu se admit rezerve la oricare dintre prevederile conţinute în Capitolele I, II şi VI ale prezentei Convenţii. Orice stat poate, la momentul semnării sau depozitării instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, să formuleze una sau mai multe rezerve la alte prevederi ale Convenţiei în măsura în care ele sunt compatibile cu obiectul şi scopul prezentei Convenţii.
    2) Orice stat care formulează una sau mai multe rezerve va notifica Secretarului general al Consiliului Europei conţinutul relevant al legislaţiei sale interne sau orice altă informaţie relevantă.
    3) Un stat care a formulat una sau mai multe rezerve în conformitate cu paragraful 1) va examina posibilitatea retragerii acestora în întregime sau parţial cît de curînd posibil o permit circumstanţele. O astfel de retragere va fi efectuată printr-o notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei şi va deveni efectivă din data primirii acesteia.
    4) Orice stat care extinde aplicarea prezentei Convenţii pe teritoriul indicat în declaraţia menţionată în articolul 30, paragraful 2), poate, în ceea ce priveşte teritoriul respectiv, să formuleze una sau mai multe declaraţii în conformitate cu prevederile paragrafelor precedente.
    5) Un Stat Parte care a formulat rezerve în ceea ce priveşte oricare dintre prevederile Capitolului VII al Convenţiei, nu poate pretinde aplicarea acestor prevederi de către alt Stat Parte în măsura în care acesta a acceptat respectivele prevederi.
    1) Orice stat poate, la momentul semnării sau depozitării instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, să specifice teritoriul sau teritoriile cărora li se va aplica.
    2) Fiecare stat poate în orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentei Convenţii la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie şi pentru a cărui relaţii internaţionale el este responsabil sau în numele căruia acesta este autorizat să-şi asume obligaţiuni. Convenţia va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii unei astfel de declaraţii de către Secretarul general.
    3) Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente poate fi retrasă în ce priveşte orice teritoriu desemnat într-o astfel de declaraţie printr-o notificare adresată Secretarului general. Retragerea va avea efect în prima zi a lunii ce urmează expirării unei perioade de 3 luni din data primirii unei astfel de notificări de către Secretarul general.
    1) Orice Stat Parte poate în orice moment denunţa Convenţia în întregime sau numai Capitolul VII printr-o notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei.
    2) O astfel de denunţare va avea efect în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către Secretarul general.
    Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statele Consiliului Europei despre orice semnătură, orice Parte şi orice alt stat care a aderat la prezenta Convenţie despre:
    a) orice semnătură;
    b) depozitarea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare;
    c) orice dată a intrării în vigoare a prezentei Convenţii, în conformitate cu articolele 27 şi 28 ale prezentei Convenţii;
    d) orice rezervă şi retragere a rezervelor, în virtutea prevederilor articolului 29 al prezentei Convenţii;
    e) orice notificare sau declaraţie făcută în virtutea prevederilor Articolelor 23, 24, 25, 27, 28, 29, 30 şi 31 ale prezentei Convenţii;
    f) orice alt act, notificare sau comunicare referitoare la prezenta Convenţie.
    Întru confirmare subsemnaţii, fiind autorizaţi în modul corespunzător, în acest sens, au semnat prezenta Convenţie.

    Încheiată la Strasbourg, la 6 noiembrie 1997, în limbile engleză şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depozitat în arhiva Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va remite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei, statelor care nu sunt membre şi au participat la elaborarea prezentei Convenţii, şi oricărui stat invitat să adere la prezenta Convenţie.