DCMAE/2003
ID intern unic:  359931
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
DECLARAȚIE COMUNĂ Nr. 2003
din  16.01.2003
A PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA
ŞI PREŞEDINTELUI REPUBLICII BULGARIA*
Publicat : 30.12.2005 în Tratate Internationale Nr. 30     art Nr : 399     Data intrarii in vigoare : 16.01.2003
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    *Semnată la Chişinău la 16 ianuarie 2003.
      În vigoare din data semnării.



    La 16-17 ianuarie 2003, Preşedintele Republicii Bulgaria Gheorghi P‘rvanov a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia Preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin.
    În cadrul întrevederilor, care s-au desfăşurat într-o atmosferă cordială, şefii celor două state au discutat problemele actuale şi perspectivele dezvoltării relaţiilor moldo-bulgare, de asemenea, au efectuat un schimb de informaţii referitor la procesele social-economice şi politice din ambele ţări. Cei doi preşedinţi şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu intensitatea dialogului politic bilateral şi s-au pronunţat în favoarea dezvoltării ascendente a relaţiilor moldo-bulgare bazate pe încredere reciprocă şi pragmatism.
    Părţile au căzut de acord ca extinderea şi aprofundarea cooperării în domeniile comercial, al transporturilor şi comunicaţiilor, energeticii, turismului, ştiinţei şi culturii, precum şi în alte domenii, corespund obiectivelor strategice de dezvoltare social-economică a ambelor state.
    Partea moldovenească va favoriza ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Acordului interguvernamental cvadripartit în domeniul transportării materialelor radioactive pe teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul Ucrainei.
    Părţile au subliniat posibilităţile, pe care le prezintă cooperarea directă în plan regional pentru dezvoltarea relaţiilor economice. Ele vor stimula contactele directe între oamenii de afaceri din cele două state.
    Părţile au ajuns la înţelegerea privind stimularea continuă a cooperării bilaterale în domeniile ştiinţei, culturii şi învăţăm‘ntului. Ele s-au pronunţat în favoarea intensificării cooperării între instituţiile de învăţămînt din cele două state, deschiderea universităţii comunităţii bulgare cu participarea Republicii Moldova şi Republicii Bulgaria. A fost subliniat, în special, rolul bulgarilor din Republica Moldova, care reprezintă o punte de legătură între popoarele celor două state prietene. Preşedintele Bulgariei a exprimat mulţumire statului moldovenesc pentru grija manifestată faţă de cetăţenii Republicii Moldova de origine bulgară.
    Preşedinţii au subliniat importanţa pe care ei o atribuie cooperării multilaterale în Europa de Sud-Est, ca parte a proceselor de integrare europeană. A fost subliniat interesul Republicii Moldova în studierea experienţei Republicii Bulgaria în relaţiile acesteia cu UE, precum şi de a intensifica cooperarea regională, în particular, în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
    Partea bulgară susţine Republica Moldova în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, în lumina proceselor de integrare europeană şi includerea ei în Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est.
    Părţile au subliniat importanţa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa ca mecanism eficient, care împreună cu alte organizaţii şi structuri regionale joacă un rol important în consolidarea securităţii şi stabilităţii, încurajarea proceselor democratice şi cooperarea economică între statele membre ale OSCE. Exprim‘nd îngrijorarea în legătură cu pericolul în creştere a tuturor formelor terorismului internaţional, posibilităţilor răsp‘ndirii armelor de distrugere în masă, extinderii fenomenului crimei organizate, preşedinţii au subliniat necesitatea solidarităţii internaţionale în lupta împotriva terorismului, precum şi a altor sfidări şi ameninţări la adresa securităţii.
    Preşedintele Republicii Moldova şi Preşedintele Republicii Bulgaria au confirmat convingerea lor fermă asupra necesităţii dezvoltării şi consolidării în continuare a relaţiilor dintre cele două state şi în legătură cu aceasta declară următoarele:
    1) Reiterează voinţa lor de a dezvolta în continuare relaţii bazate pe prietenie şi parteneriat, în baza Tratatului de Prietenie şi Cooperare, fiind ghidate de principiile Cartei ONU, documentele fundamentale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Consiliului Europei, şi alte documente internaţionale relevante.
    2) Vor stimula cooperarea reciproc avantajoasă atît pe plan bilateral, cît şi în cadrul organizaţiilor şi structurilor internaţionale şi regionale, în particular, în cadrul Iniţiativei Central Europene, Cooperării Economice la Marea Neagră, Comisiei Dunării, Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est etc.
    3) Îşi exprimă intenţiile lor de a colabora împotriva noilor sfidări şi ameninţări la adresa securităţii, cum ar fi terorismul, răsp‘ndirea armelor de distrugere în masă, crima organizată, traficul ilicit de armament, droguri şi fiinţe umane, conduc‘ndu-se de normele general recunoscute ale dreptului internaţional.
    4) Vor contribui la consolidarea şi extinderea relaţiilor reciproc avantajoase în domeniul comercial, transporturilor şi comunicaţiilor, energeticii, turismului, ştiinţei şi culturii, precum şi în alte domenii, în interesul utilizării eficiente a potenţialului existent, în scopul ridicării bunăstării cetăţenilor lor. Preşedinţii s-au pronunţat în favoarea consolidării bazei juridice a relaţiilor bilaterale şi au salutat semnarea în cadrul vizitei a Acordului interguvernamental cu privire la asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal şi a Acordului de colaborare dintre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Bulgaria. Părţile au confirmat interesul lor de a încheia Acordul de comerţ liber între cele două state.
    Preşedintele Republicii Bulbaria a adresat o invitaţie Preşedintelui Republicii Moldova de a vizita Republica Bulgaria într-o perioadă convenabilă, datele concrete urm‘nd să fie stabilite pe căi diplomatice.

    PREŞEDINTELE                             PREŞEDINTELE
    REPUBLICII MOLDOVA               REPUBLICII BULGARIA
    VLADIMIR VORONIN                  GHEORGHI PÂRVANOV