PMAE/2001
ID intern unic:  360047
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
PROTOCOL Nr. 2001
din  06.09.2001
între Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova
și Serviciul Federal de Grăniceri al Federaţiei Ruse privind pregătirea
cadrelor de ofiţeri pentru Republica Moldova în instituţiile superioare
de învăţământ militar profesional al serviciului de grăniceri
al Federaţiei Ruse*
Publicat : 30.12.2002 în Tratate Internationale Nr. 29     art Nr : 310     Data intrarii in vigoare : 06.09.2001
    _________________________________
    *În vigoare din 06 septembrie 2001.


    Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldava şi Serviciul Federal de Grăniceri al Federaţiei Ruse, denumite în continuare "Părţi",
    în baza articolului l al Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind colaborarea în problemele grănicereşti, din 30 octombrie 1998,
    au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
    1.1) Partea Rusă primeşte militarii Părţii Moldoveneşti la studii la Academia şi institutele militare ale Serviciului Federal de Grăniceri al Federaţiei Ruse pentru obţinerea studiilor profesionale superioare, studiilor profesionale postuniversitare şi suplimentare.
    1.2) Numărul studenţilor, specialitatea, termenul de pregătire, condiţiile de studii şi restituirea cheltuielilor pentru pregătirea militarilor Părţii Moldoveneşti se coordonează anual de către Părţi. Rezultatele coordonării se perfectează prin contracte, care constituie parte inalienabilă a prezentului Protocol.
Articolul 2
    2.1) Primirea militarilor la studii se efectuează conform demersurilor prezentate de Partea Moldovenească, recomandărilor şi posibilităţilor Părţii Ruse. Demersurile se vor expedia până la l ianuarie a anului începerii studiilor.
    2.2) În cereri se indică:
    - instituţiile de învăţământ ale Părţii Ruse;
    - specialităţile de studiu;
    - numărul candidaţilor la fiecare specialitate aparte;
    - funcţiile deţinute;
    - nivelul de instruire generală şi militară a candidaţilor la studii.
Articolul 3
    3.1) Partea Rusă transmite, până la l martie a anului iniţial de studii, Părţii Moldoveneşti proiectele contractelor cu lista instituţiilor de învăţământ, specialităţilor, specificarea numărului locurilor de studii repartizate pe fiecare specialitate şi durata instruirii.
    3.2) Partea Moldovenească examinează, coordonează şi semnează proiectele contractelor propuse de Partea Rusă, până la l mai a anului iniţial de studii.
    3.3) În cazul nesemnării contractelor de către Părţi în termenele prevăzute, propunerile de înmatriculare a candidaţilor la studii în instituţiile superioare de învăţământ se vor considera nevalabile.
Articolul 4
    4.1) Partea Moldovenească realizează selectarea profesională (probele de admitere) a candidaţilor la studii, apreciază calităţile lor psihologice şi psihofizice, efectuează examenul medical, determină pregătirea fizică, precum şi nivelul de posedare a limbii ruse, care va asigura însuşirea programelor de instruire de către cursanţi (ascultători), luând în considerare recomandările Părţii Ruse.
    4.2) Candidaţii la studii în instituţiile de învăţământ superior ale Federaţiei Ruse pot deveni militarii:
    - apreciaţi apţi pentru studii şi activitatea militară profesională ulterioară conform bilanţului selectării profesionale;
    - apreciaţi apţi potrivit stării sănătăţii în urma examinării de comisiile medico-militare;
    - care au susţinut cu succes probele concursului.
    4.3) La institutele militare sunt admişi militarii în vârstă de la 17 până la 24 ani, la Academie la secţia de zi - ofiţeri în vârsta până la 32 ani, la secţia fără frecvenţă - până la 40 ani.
    Candidaţii la instruire în instituţiile de învăţământ superior au următoarele studii:
    - în institutele militare - studii medii generale (complete);
    - la Academie - studii superioare profesionale, calificarea de ofiţer cu nivel tactic şi experienţă de lucru în trupe ori instituţii de învăţământ superior;
    - la adjunctură - studii superioare profesionale şi performanţe de creaţie în lucrul ştiinţific.
Articolul 5
    5.1) Partea Moldovenească expediază în adresa Părţii Ruse:
    - copiile (extrasele) din ordinul privind numirea candidaţilor la studii în listele Departamentului Trupelor de Grăniceri (pentru instituţiile superioare militare);
    - dosarele de studii ale candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ superior;
   - listele militarilor (în două exemplare), în care se vor menţiona gradul militar, numele, prenumele şi patronimicul, anul naşterii, studiile generale şi militare, funcţia deţinută, specialitatea ulterioară de studiu (cursanţii până la l august, ascultătorii şi adjunctanţii - până la 10 august a anului iniţial de studii) - separat pentru fiecare instituţie de învăţământ superior.
    5.2) Militarii Părţii Moldoveneşti se prezintă la studii în instituţiile de învăţământ superior având asupra lor:
    - documentele de studii originale, cu reflectarea obiectelor studiate şi notelor primite la ele;
    - copia adeverinţei de naştere (legalizată notarial);
    - fişa medicală cu rezultatele de dispensarizare pe ultimii trei ani şi cărticica medicala preliminară;
    - certificatul de testare la SIDA, adeverinţa cu rezultatele investigaţiei RW.
    La sosire în instituţiile de învăţământ, candidaţii sunt supuşi unei comisii medicale finale.
    5.3) Partea Moldovenească asigură sosirea candidaţilor la studii în instituţiile de învăţământ superior:
    - la institutele militare - până la l august a începutului anului de studii;
    - la Academie la secţia de zi - până la 20 august, la secţia fără frecvenţă
    - în termenele indicate în chemări;
    - revenirea militarilor-studenţi din vacanţă - la începutul anului de învăţământ.
    Candidaţii, care s-au prezentat la instituţia de învăţământ superior cu 15 zile mai târziu de termenul fixat, fără a avea un motiv întemeiat, nu sunt admişi la studii, înmatricularea repetată a lor la studii va fi posibilă numai în baza demersului repetat al Părţii Moldoveneşti.
Articolul 6
    6.1) Instruirea se efectuează în limba rusă în conformitate cu planurile şi programele de studii în vigoare ale instituţiilor de învăţământ superior.
    6.2) Militarii Părţii Moldoveneşti trec stagierea (practica) militară în unităţile militare ale Republicii Moldova în termenele prevăzute în planurile de instruire şi programele de studii ale instituţiilor de învăţământ superior.
    Partea Moldovenească asigură stagierea (practica) militară cursanţilor (ascultătorilor).
    6.3) Conform planurilor de instruire militarii Părţii Moldoveneşti, care-şi fac studiile în instituţiile de învăţământ superior ale Părţii Ruse, beneficiază vara de concediu anual de odihnă cu durata de 30 zile şi vacanţă de iarnă cu durata de 15 zile.
    Concediile sunt organizate de Partea Moldovenească.
Articolul 7
    7.1) Partea Rusă va asigura militarii Părţii Moldoveneşti în instituţiile de învăţământ superior cu:
    - corp didactic, manuale, rechizite de birou necesare pentru studii, utilaj de laborator, armament, tehnică, muniţii, mijloace tehnice de instruire practică;
    - materiale de consum şi alt utilaj indispensabil procesului de instruire conform planurilor speciale şi programelor de studii;
    - dreptul de a beneficia de biblioteci, săli de lectură, sportive şi alte încăperi utile în procesul de studii;
    - deservire medicală (cu excepţia aplicării protezelor dentare), inclusiv internarea în spital şi tratamentul cu medicamente;
    - transport în scopuri instructive;
    - încăperi locative (cămin) conform normelor stabilite în instituţiile de învăţământ superior;
    - salopete pentru a lucra cu tehnica potrivit, normelor existente pentru categoriile respective de militari ai Părţii Ruse. Salopetele sunt repartizate pentru uz temporar şi urmează să fie restituite la locul de primire a lor după finalizarea studiilor.
    7.2) Partea Moldovenească va compensa Părţii Ruse cheltuielile suportate pentru instruirea militarilor Părţii Moldoveneşti, care-şi fac studiile depăşind limitele stabilite în baza Hotărârii Guvernului Federaţiei Ruse nr. 1448, din 7 decembrie 1996.
Articolul 8
    8.1) Militarii cu grad de ofiţer ai Părţii Moldoveneşti sunt asiguraţi de Partea Moldovenească cu ţinută militară şi echipament.
    8.2) Militarii Părţii Moldoveneşti, care nu deţin grad de ofiţer, sunt asiguraţi cu ţinută militară, echipament şi hrană de Partea Rusă potrivit normelor şi preţurilor stabilite pentru categoria respectivă de militari ai Serviciului de Grăniceri al Federaţiei Ruse, păstrându-se concomitent simbolica şi semnele distinctive ale Părţii, de unde sunt propuşi.
    8.3) Militarii Părţii Moldoveneşti sunt asiguraţi de Partea Rusă cu soldă conform condiţiilor stipulate în contractul, încheiat în baza articolului 3 al prezentului Protocol.
    8.4) Partea Moldovenească va compensa Părţii Ruse cheltuielile suportate în legătură cu întreţinerea militarilor Părţii Moldoveneşti, prevăzute de punctele 8.2), 8.3) ale prezentului articol din contul mijloacelor financiare, aprobate în bugetul Departamentului Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova.
Articolul 9
    Achitarea călătoriei militarilor Părţii Moldoveneşti, transportării bagajelor lor de la locul executării serviciului militar (domiciliu) până la locul de studii şi retur, la stagieri (practică) şi de revenire pe teritoriul Republicii Moldova în caz de exmatriculare din instituţiile de învăţământ superior al Federaţiei Ruse şi plecare la locul de executare a serviciului o dată cu finalizarea studiilor revine Părţii Moldoveneşti, în acest scop, Partea Rusă prezintă Părţii Moldoveneşti în termen de 3 luni până la iniţierea măsurii preconizate demersuri, în care sunt specificate mijloacele financiare necesare. Partea Moldovenească transferă Părţii Ruse aceste mijloace băneşti în termen de o lună. În cazuri excepţionale, cu asentimentul ambelor Părţi, instituţiile de învăţământ, superior pot elibera militarilor Părţii Moldoveneşti un avans pentru achitarea călătoriei spre locul de serviciu în cazul refuzului de înmatriculare ori de exmatriculare urgentă din instituţia de învăţământ, conturile de plată fiind înaintate Părţii Moldoveneşti.
Articolul 10
    10.1) Restituirea cheltuielilor suportate de Partea Rusă în legătură cu realizarea prezentului Protocol se efectuează trimestrial şi la finele anului calendaristic de studii de către Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova în temeiul conturilor, prezentate de Partea Rusă cu anexarea descifrării cheltuielilor.
    10.2) În caz de neîncasare a mijloacelor financiare pe contul de decontare al Părţii Ruse în termenele menţionate, Partea Rusă încetează alocarea plăţii destinate cursanţilor (ascultătorilor) Părţii Moldoveneşti conform punctului 8.3), articolul 8 al prezentului Protocol.
    10.3) Organele competente ale Părţilor organizează, în caz de necesitate, controlul cheltuielilor efectuate, ce ţin de realizarea prevederilor prezentului Protocol.
    10.4) Toate documentele financiare privind cheltuielile preconizate pentru studiile şi întreţinerea militarilor Părţii Moldoveneşti în instituţiile de învăţământ superior se întocmesc şi se coordonează între Părţi în ruble ruseşti.
Articolul 11
    11.1) În caz de pierdere sau deteriorare din vina militarului Părţii Moldoveneşti a bunurilor materiale ale Părţii Ruse, Partea Moldovenească va restitui costul reparaţiei sau substituirii lor, reieşind din cheltuielile reale, în conformitate cu legislaţia în vigoare a Federaţiei Ruse.
    11.2) Achitarea costului reparaţiei ori substituirii bunurilor materiale deteriorate, precum şi compensarea preţului bunurilor materiale pierdute va reveni Părţii Moldoveneşti în decurs de 1,5 luni de la data expedierii conturilor respective Părţii Moldoveneşti de către Partea Rusă. Conturile se vor perfecta în baza actelor de confirmare, semnate de reprezentanţii ambelor Părţi.
Articolul 12
    12.1) Partea Rusă va asigura înregistrarea temporară a militarilor Părţii Moldoveneşti şi membrilor familiilor lor la Serviciile de paşapoarte şi vize ale Federaţiei Ruse în baza demersurilor scrise ale instituţiilor de învăţământ superior din contul Părţii Moldoveneşti.
    12.2) Partea Rusă va asigura membrii familiilor militarilor Părţii Moldoveneşti pe perioada instruirii lor în instituţiile de învăţământ superior cu poliţă de asigurare medicală, precum şi deservirea lor medicală în instituţiile medicale ale Părţii Ruse, din plata prealabilă a Părţii Moldoveneşti conform devizului de cheltuieli înaintat.
    12.3) În cazul decesului militarului Părţii Moldoveneşti ori al membrului familiei lui pe teritoriul Federaţiei Ruse, Partea Moldovenească asigură din contul ei perfectarea documentelor şi expedierea corpului decedatului în Patrie. Partea Rusă acordă Părţii Moldoveneşti sprijinul necesar.
Articolul 13
    13.T) Militarii Părţii Moldoveneşti, care-şi fac studiile în instituţiile de învăţământ superior, respectă prevederile legislaţiei Federaţiei Ruse Regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, actele normative juridice, care reglementează executarea serviciului în Serviciul de Grăniceri al Federaţiei Ruse, ordinea interioară şi procesul de instruire în instituţiile de învăţământ superior, sunt antrenaţi în activitatea, ce ţine de asigurarea vitalităţii lor.
    13.2) Militarii Părţii Moldoveneşti, care încalcă cerinţele punctului 13.1), articolul 13 al prezentului Protocol, precum şi acei declaraţi inapţi conform stării sănătăţii pentru instruirea ulterioară, rechemaţi de la studii potrivit deciziei Părţii Moldoveneşti, sunt exmatriculaţi din instituţia de învăţământ superior şi delegaţi în Republica Moldova, plata pentru călătorie şi bagaje revenind Părţii Moldoveneşti. În acest caz plata pentru instruirea practic efectuată nu se restituie. Informaţia indispensabilă cu menţionarea cauzelor exmatriculării se transmite Părţii Moldoveneşti.
Articolul 14
    14.1) Militarilor, care au îndeplinit cerinţele standardului de stat de instruire şi au susţinut atestarea finală de stat, li se conferă calificare conform specialităţii obţinute şi li se oferă diplome şi insigne de tip stabilit.
Militarilor, care n-au susţinut atestarea finală de stat, li se eliberează certificat de tipul stabilit.
    14.2)Insignele, care simbolizează absolvirea instituţiei de învăţământ superior, se procură de militarii Părţii Moldoveneşti din contul mijloacelor personale. Partea Moldovenească compensează costul diplomelor.
    14.3) Conferirea gradelor militare (iniţiale şi ulterioare) militarilor Părţii Moldoveneşti, care-şi fac studiile în instituţiile de învăţământ superior ale Părţii Ruse, se execută conform legislaţiei Republicii Moldova de comun acord cu Partea Rusă.
Articolul 15
    Caietele de lucru, copiile tezelor de absolvire de calificare şi de disertaţie ale militarilor Părţii Moldoveneşti, la finalizarea studiilor, se expediază în Republica Moldova în ordinea stabilită.
Articolul 16
    16.1)În prezentul Protocol, cu asentimentul reciproc al ambelor Părţi, pot fi introduse modificări şi completări, care vor fi perfectate în protocoale separate şi vor alcătui parte integrantă a prezentului Protocol.
    16.2)Toate divergenţele, apărute în timpul execuţiei prezentului Protocol, vor fi soluţionate de ambele Părţi în cadrul consultărilor şi tratativelor reciproce.
Articolul 17
    Prezentul Protocol intră în vigoare la data semnării şi acţionează în decurs de cinci ani.
    Acţiunea Protocolului se prelungeşte automat de fiecare dată pe o perioadă ulterioară de cinci ani, dacă nici una dintre Părţi nu va exprima dorinţa de a înceta funcţionarea Protocolului, prin avizarea, în scris, a altei Părţi cu şase luni până la expirarea perioadei următoare de cinci ani.
    În caz de suspendare a prezentului Protocol, prevederile lui vor fi valabile pentru toate contractele, angajamentele care au fost luate pe perioada acţiunii lui şi n-au fost îndeplinite la momentul suspendării lui.
    Încheiat la Moscova, la 6 septembrie 2001, în două exemplare, fiecare în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte având aceeaşi valoare juridică.