HGO451/2015
ID intern unic:  360126
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 451
din  24.07.2015
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la radioprotecţie,
securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic
 şi radiologie intervenţională
Publicat : 31.07.2015 în Monitorul Oficial Nr. 197-205     art Nr : 515
    În temeiul art. 7 lit. a) din Legea nr. 132 din 8 iunie 2012 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 229-233, art.739), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Regulamentul cu privire la radioprotecţie, securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională (se anexează).
    2. Cerinţele de securitate radiologică în proiectarea, producerea şi importarea instalaţiilor röntgen sînt aplicate instalaţiilor care vor fi achiziţionate după intrarea în vigoare a prezentului Regulament.

    PRIM-MINISTRU INTERIMAR                          Natalia GHERMAN

    Contrasemnează:
    Ministrul mediului                                                   Serghei Palihovici
    Ministrul sănătăţii                                                    Mircea Buga

    Nr. 451. Chişinău, 24 iulie 2015.

Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr. 451
din 24 iulie 2015

REGULAMENT
CU PRIVIRE LA RADIOPROTECŢIE, SECURITATE
RADIOLOGICĂ ÎN PRACTICILE
DE RADIOLOGIE DE
DIAGNOSTIC ŞI RADIOLOGIE INTERVENŢIONALĂ

Capitolul I
DISPOZITII GENERALE
    1. Regulamentul cu privire la radioprotecţie, securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională (în continuare – Regulament) are ca scop stabilirea cerinţelor de radioprotecţie şi securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională şi transpune parţial Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului Europei din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 13 din 17 ianuarie 2014.
    2. Prezentul Regulament se aplică practicii de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională, care implică riscul expunerii la radiaţii ionizante provenite de la exploatarea instalațiilor de tip röntgen şi reglementează expunerile: medicale, profesionale, ale publicului, inclusiv potenţiale.
    3. În sensul prezentului Regulament, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
    zonă controlată – încăperi în care se află instalaţii röntgen mobile sau sînt montate instalații röntgen fixe, supuse unor reglementări speciale destinate să protejeze împotriva radiaţiilor ionizante şi în care accesul este controlat;
    zonă supravegheată – zonă supusă supravegherii în vederea protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante;
    practică de radiologie intervenţională – utilizare a tehnicilor de imagistică cu raze röntgen pentru a facilita introducerea şi orientarea dispozitivelor în corpul uman în scopul diagnosticării sau al tratării;
    practică de radiologie de diagnostic – utilizare a instalaţiilor röntgen în scopul diagnosticării;
    radiodiagnostic – practică ce ţine de medicina nucleară de diagnostic in vivo, de radiologia de diagnostic medical prin intermediul radiaţiilor ionizante şi de radiologia dentară.
Capitolul II
DOMENIUL DE APLICABILITATE
ŞI RESPONSABILITĂŢI
    4. Cultura securităţii se implementează în cadrul fiecărei secţii de radiologie şi/sau imagistică medicală în care se desfăşoară practica de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională.
    5. Pentru conformarea la această cerinţă, titularul autorizaţiei radiologice eliberate de Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice (în continuare – Agenţia Naţională) elaborează şi implementează un program de asigurare a calităţii pentru practica de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională (în continuare – PAC) . Conţinutul unui PAC este prezentat în anexa nr. 1 la prezentul Regulament.
    6. Cerinţele de radioprotecţie privind justificarea practicii radiologice, limitarea dozelor de radiaţii, optimizarea protecţiei şi constrîngerile de doză se aplică în radiologia de diagnostic şi cea intervenţională, prin respectarea următoarelor condiţii:
    1) toate practicile care implică expunerea medicală la radiaţii röntgen trebuie justificate prin analiza comparativă a beneficiilor de diagnostic pe care acestea le pot produce în raport cu prejudiciul pe care îl pot cauza, luînd în considerare beneficiile şi riscurile tehnicilor alternative disponibile fără expunere la radiaţii röntgen;
    2) limitarea dozelor se aplică pentru personalul expus profesional, stagiari, femeile gravide expuse profesional şi public; limitarea dozelor nu se aplică la expunerea medicală a pacienţilor;
    3) pentru expunerile medicale în scop de diagnostic, optimizarea protecţiei se realizează prin expunerea pacientului la minimumul necesar pentru investigaţia solicitată.
    7. Titularul autorizaţiei radiologice asigură aplicarea prezentului Regulament prin angajarea unor persoane calificate în radioprotecţie şi securitate radiologică, titulare ale permisului de exercitare, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 132 din 8 iunie 2012 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice (în continuare – Legea nr. 132 din 8 iunie 2012) .
    8. Titularul autorizaţiei radiologice, la toate fazele practicii, de la proiectare, construcţie, montare, exploatare, depozitare pînă la dezafectare:
    1) elaborează, implementează şi documentează un PAC adecvat naturii şi mărimii riscurilor asociate practicii de radiologie;
    2) numeşte, prin ordin, pentru instituţie sau pentru fiecare zonă controlată, responsabilul de radioprotecţie;
    3) asigură perfecţionarea profesională continuă a personalului. Pregătirea personalului adecvată responsabilităţilor alocate trebuie să fie finalizată înainte de începerea activităţii profesionale în radiologie. Pregătirea se actualizează ori de cîte ori sînt operate schimbări semnificative ale instalaţiilor röntgen, ale sarcinilor de serviciu, ale reglementărilor, ale condiţiilor şi termenelor din autorizaţie şi ale procedurilor de securitate radiologică;
    4) asigură resursele necesare de timp, personal şi buget pentru realizarea unui PAC eficient.
    9. La actualizarea PAC se ţine cont de experienţa operaţională, precum și de cea acumulată în urma incidentelor, accidentelor şi erorilor (produse la obiectivul propriu sau raportate de alte obiective radiologice similare) , menite să contribuie la identificarea problemelor potenţiale şi la corectarea deficienţelor. Revizuirea se efectuează sistematic ca parte a îmbunătăţirii continue a calităţii pentru practica de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională.
    10. Responsabilul de radioprotecţie este titularul permisului de exercitare în domeniul radiodiagnostic, specialitatea Radiologie de diagnostic, Ftiziologie, Radiologie dentară sau Radiologie intervenţională, după caz, sau în domeniul Generatoare de radiaţii, specialitatea Montare, reparare, întreţinere.
    11. Tot personalul admis la lucrul cu instalaţii röntgen, în practica de radiologie de diagnostic sau radiologie intervenţională, deţine calificări şi cunoştinţe în ceea ce priveşte:
    1) radioprotecţia;
    2) exploatarea corectă a instalaţiilor röntgen;
    3) măsurile şi procedurile de radioprotecţie ale instituţiei medicale;
    4) programul de asigurare a calităţii pentru practica de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională;
    5) instrucţiunile pentru pacienţi şi persoanele care îi sprijină pe aceştia în timpul investigaţiei.
Capitolul III
SECURITATEA RADIOLOGICĂ ÎN PRACTICI
CU INSTALAŢII RÖNTGEN
Secţiunea 1
Securitatea radiologică a instalațiilor röntgen
    12. Pentru expunerile medicale se utilizează exclusiv instalaţii röntgen care:
    1) au certificat de securitate valabil, emis de Agenţia Naţională, în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 132 din 8 iunie 2012;
    2) sînt înregistrate în Registrul de stat al dispozitivelor medicale, în conformitate cu art. 30 din Legea nr. 92 din 26 aprilie 2012 cu privire la dispozitivele medicale;
    3) sînt testate o dată pe an şi după fiecare reparare şi/sau schimbare de componente, pentru verificarea încadrării în parametrii tehnici nominali. Testările periodice şi cele după reparare şi/sau schimbare de componente sînt efectuate de laboratorul de încercări, acreditat în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    13. Cerinţele de securitate radiologică în proiectarea, producerea şi importarea instalaţiilor röntgen sînt menţionate în anexa nr. 2 la prezentul Regulament.
    14. Securitatea radiologică în activitatea din secţia de radiologie şi/sau imagistică medicală se asigură prin:
    1) utilizarea parametrilor fizico-tehnici optimi de funcţionare a instalaţiilor în procesul investigaţiilor;
    2) utilizarea echipamentelor mobile şi individuale de protecţie pentru protecţia personalului, pacienţilor şi publicului;
    3) instruirea personalului în ceea ce priveşte reducerea dozelor şi metodele cele mai sigure în procesul de investigare radiologică;
    4) respectarea regulilor şi parametrilor de exploatare a instalaţiilor şi echipamentelor din dotare;
    5) controlul dozelor de iradiere pentru personal şi pacienţi.
Secţiunea a 2-a
Proiectarea secţiei de radiologie şi/sau imagistică
 medicală şi radiologie intervenţională

    15. Măsurile necesare pentru asigurarea radioprotecţiei prin optimizarea dozelor pentru pacient şi personal vor fi luate la faza de proiectare a secţiei de radiologie şi/sau imagistică medicală şi radiologie intervenţională (sălile de procedură şi cele conexe) .
    16. Proiectul secţiei va ţine cont de combinarea celor trei factori importanţi în reducerea dozei: durată, distanţă şi ecranare. În afară de aceasta, se va lua în considerare clasificarea zonelor secţiei de radiologie, tipul practicii şi al instalaţiilor röntgen care urmează să fie folosite.
    17. Suprafaţa sălii unde urmează să fie amplasată instalaţia röntgen se stabileşte conform indicaţiilor producătorului privind suprafaţa minimă necesară montării instalaţiei respective. Nu se admite montarea instalaţiei radiologice în săli cu o suprafaţă mai mică decît cea recomandată de producător sau limitarea capacităţilor tehnice ale instalaţiei din cauza suprafeţei insuficiente.
    Nu se admite amplasarea sălilor de proceduri de radiodiagnostic în vecinătatea (pe orizontală şi verticală) saloanelor pentru copii şi gravide, în instituţiile instructiv-educative pentru copii.
    Nu se admite amplasarea sălilor de proceduri de radiodiagnostic în incinta blocurilor locative, cu excepția sălilor de proceduri pentru radiodiagnostic dentar.
    18. În cazul în care suprafaţa necesară pentru amplasarea instalaţiei röntgen nu este specificată în documentaţia tehnică a producătorului instalaţiei, dimensiunile sălii de proceduri se stabilesc astfel:
    1) minimum 20,0 m2 şi o formă pătrată sau dreptunghiulară a încăperii/sălii pentru instalaţia röntgen de diagnostic cu un post. În cazul sălilor dreptunghiulare, raportul dintre lungime şi lăţime nu va fi mai mic de 2 la 3;
    2) minimum 36,0 m2 pentru o instalaţie cu două posturi (radioscopie şi radiografie) în aceeaşi sală. Se interzice amplasarea în acest spaţiu a mobilierului care nu este indicat de producător în calitate de componentă a setului tehnic;
    3) minimum 24,0 m2 şi o formă pătrată sau dreptunghiulară a sălii pentru tomograf computerizat. În cazul sălilor dreptunghiulare, raportul dintre lungime şi lăţime nu va fi mai mic de 2 la 3;
    4) minimum 6,5 m2 pentru o instalaţie röntgen dentară intraorală, cu tensiunea de lucru de 50-70 kV;
    5) minimum 6,0 m2 în cazul unei instalaţii röntgen dentare digitale;
    6) minimum 10,0 m2 în cazul a două instalaţii röntgen dentare intraorale în aceeaşi sală, cu condiţia ca ele să funcţioneze exclusiv alternativ;
    7) minimum 16,0 m2 în cazul unei instalaţii röntgen dentare panoramice, cu tensiunea maximă de 90 kV;
    8) minimum 10,0 m2 în cazul unei instalaţii röntgen dentare panoramice cu receptor digital sau a unui tomograful computerizat;
    9) amplasarea a două instalaţii röntgen destinate radiologiei dentare într-o încăpere este posibilă doar cu condiţia neadmiterii exploatării simultane a acestora. În cazul amplasării într-o încăpere a două instalaţii röntgen destinate radiologiei dentare, suprafaţa sălii de proceduri va fi:
    a) de minimum 16,0 m2 – în cazul în care una din instalaţiile röntgen este instalaţie dentară panoramică, cu tensiunea maximă de 90 kV;
    b) de minimum 10,0 m2 – în cazul în care una dintre instalaţiile röntgen este instalaţie röntgen dentară panoramică cu receptor digital sau tomograf computerizat;
    10) de minimum 10,5 m2 – în cazul unei instalaţii röntgen pentru mamografie;
    11) de minimum 10,0 m2 – în cazul unei instalaţii de osteodensitometrie, cu tensiunea maximă de 80 kV.
    19. În funcţie de tipul ei, instalaţia röntgen se amplasează astfel:
    1) cea pentru diagnostic – în centrul sălii, cu excepţia instalaţiilor dentare;
    2) cea pentru radioscopie – cu axa tubului röntgen receptor de imagine: paralel cu latura scurtă a sălii radiologice. Distanţa minimă dintre focarul tubului röntgen şi cel mai apropiat perete lateral al sălii se determină în baza calculelor, dar nu trebuie să fie mai mică de 1,5 m.
    20. Instalaţiile radiografice şi radioscopice mobile se utilizează doar în cazul în care investigaţia de diagnosticare nu poate fi efectuată cu o instalaţie röntgen fixă.
    Butonul pentru expunere se distanţează de consola de comandă sau de instalaţia röntgen printr-un cablu cu lungimea de cel puţin 3 m, pentru a permite operatorului să se îndepărteze suficient de pacientul expus radiaţiei şi/sau să se adăpostească după un ecran de protecţie.
    21. Se interzice exploatarea instalaţiilor röntgen mobile în lipsa echipamentului de radioprotecţie pentru persoanele expuse profesional, pacienţi şi persoane din public.
    22. La proiectarea sălii de proceduri se va ţine cont de următoarele:
    1) fasciculul de raze röntgen util să nu poată fi direcţionat pe nici o suprafaţă neecranată corespunzător şi să nu se admită incidenţa directă a fasciculului de raze röntgen pe uşile de acces;
    2) uşile sălii de proceduri să îndeplinească cerinţele unui ecran de protecţie pentru radiaţia împrăştiată;
    3) să prevadă pentru sălile cu instalaţiile destinate radioscopiei şi tomografiei computerizate un sistem de interblocare ce ar împiedica începutul expunerii pacientului în momentul în care uşile de acces sînt deschise (se aplică la faza proiectării sălilor noi);
    4) să asigure legătura interfonică (dacă instalaţia röntgen nu este prevăzută cu astfel de legătură) între sala de comandă şi pacient (se aplică la proiectarea sălilor noi), cu excepţia cazurilor în care începutul expunerii pacientului se face din aceeaşi sală sau în cazul radiografiei dentare;
    5) să existe un sistem televizat sau o fereastră de vizualizare ecranată pentru a permite operatorului observarea permanentă a pacientului, cu excepţia radiografiei dentare.
    23. La fiecare intrare în sala de proceduri radiologice se amplasează informaţia de atenţionare:
    1) simbolul pericolului de radiaţii ionizante (simbolul de culoare neagră se execută pe fundal galben) ;
    2) inscripţia „Zonă controlată, nu intraţi fără invitaţie!”;
    3) inscripţia „Informaţi tehnicianul radiolog dacă sînteţi însărcinată sau presupuneţi că sînteţi însărcinată”.
    24. La intrarea în orice sală unde există instalaţie röntgen de radioscopie sau tomografie computerizată se amplasează un avertizor luminos. Avertizorul luminos va lumina continuu sau intermitent cînd instalaţia röntgen de radioscopie sau tomografie computerizată este în funcţiune, adică atunci cînd în sală există fasciculul de raze röntgen.
    25. În sălile de radioscopie şi radiologie intervenţională, în condiţiile în care operatorul este aproape de pacient, se vor fixa de tavan ecrane protectoare şi de masa pacientului perdele de ecranare, asigurînd astfel protejarea operatorului de radiaţia röntgen.
Secţiunea a 3-a
Calculele de radioprotecţie
    26. Barierele de protecţie fixe din sala de proceduri de radiologie de diagnostic sau radiologie intervenţională (pereţii, podeaua, tavanul, uşile, ferestrele de vizualizare, obloanele) sînt proiectate astfel ca să asigure diminuarea valorii fluxului radiaţiei röntgen pînă la niveluri care nu depăşesc valoarea maximă a debitului dozei admisibile (DDA), pentru personal, pacienți și public.
    27. Modul de calculare a protecţiei radiologice a barierelor fixe de protecţie pentru sala de proceduri cu instalaţie röntgen este prezentat în anexa nr. 3 la prezentul Regulament.
    28. Sala de proceduri cu instalaţie röntgen trebuie proiectată astfel încît doza echivalentă efectivă să nu depăşească:
    1) 20 mSv/pe an la locul de muncă al persoanei expuse profesional la radiaţii röntgen;
    2) 1 mSv/an în spaţiile în care au acces persoanele din public.
    29. Ecranele de protecţie (barierele de protecţie) , altele decît pereţii sălii cu instalaţie röntgen, se proiectează astfel, încît debitul dozei echivalente după ele să nu depăşească 20 μSv/h.
    30. Constrîngerile şi limitele de doză se aplică luînd în considerare faptul că, la un moment dat, alte instalaţii röntgen vor fi montate în aceeaşi sală şi că sarcina de lucru poate fi în viitor mai mare. Structura sălii va asigura o ecranare adecvată pentru personalul implicat în procedurile de radiologie de diagnostic şi pentru personalul din sălile adiacente (personalul expus profesional, pacienţi sau persoane din public) . În cazul în care structurile existente nu asigură o ecranare suficientă, se montează o ecranare suplimentară, pentru a crea un mediu de lucru sigur.
    31. Proiectarea sau montarea barierelor de radioprotecţie se bazează pe un calcul al eficienţei acestor bariere pentru încăperea în care urmează să fie amplasată instalaţia röntgen.
Capitolul IV
Manipularea în siguranţă a instalaţiilor RÖNTGEN
    32. Titularul autorizaţiei radiologice:
    1) asigură executarea operaţiunilor de manipulare – montare, deservire tehnică, reparare – a instalaţiilor röntgen astfel, încît aceste instalaţii să-şi menţină parametrii tehnici nominali pentru calitatea imaginii, radioprotecţie şi securitate radiologică pe toată durata exploatării, conform specificaţiilor tehnice ale producătorului;
    2) păstrează fişa tehnică a instalaţiei röntgen pe toată durata de exploatare a instalaţiei, pînă la decontare şi casare (fişa tehnică va conţine date privind operaţiunile de montare, reparare, testare şi toate serviciile efectuate pînă la casarea instalaţiei) ;
    3) păstrează pe durata de exploatare toate rapoartele de încercări, inclusiv cele efectuate după reparare şi/sau schimbare de componente.
    33. Testele zilnice, săptămînale şi lunare ale instalaţiei röntgen se efectuează conform instrucţiunilor producătorului de către responsabilul de radioprotecţie sau altă persoană responsabilă.
    34. Toate procedurile de manipulare (montare, deservire tehnică, reparare, testare, depozitare, dezafectare) vor fi incluse în PAC al titularului autorizaţiei radiologice.
Capitolul V
Radioprotecţia operaţională
Secţiunea 1
Clasificarea zonelor secţiei de radiologie şi/sau
imagistică medicală şi radiologie intervenţională

    35. În secţia de radiologie şi/sau imagistică medicală şi radiologie intervenţională nu se delimitează zone supravegheate: toate spaţiile adiacente zonei controlate, precum şi celelalte spaţii din secţia de radiologie şi/sau imagistică medicală sînt considerate, de regulă, spaţii publice.
    36. Fiecare încăpere se utilizează exclusiv conform destinaţiei specifice, iar uşile de acces în zona controlată trebuie să fie încuiate în timpul procedurilor röntgen.
    37. Pentru fiecare zonă controlată, titularul autorizaţiei radiologice:
    1) stabileşte proceduri şi reguli interne scrise, necesare asigurării radioprotecţiei şi securităţii radiologice;
    2) include în procedurile şi regulile interne valori ale oricărui nivel de investigare intern stabilit şi proceduri de urmat în eventualitatea cazurilor de depăşire a acestui nivel;
    3) informează întregul personal şi alte persoane care pot fi implicate despre procedurile şi regulile interne, măsurile de protecţie şi de securitate care trebuie să fie respectate;
    4) asigură ca orice activitate care presupune expunerea profesională la radiaţii ionizante să fie supravegheată şi ia toate măsurile pentru asigurarea şi respectarea regulilor, procedurilor, măsurilor de protecţie şi prevederilor de securitate.
Secţiunea a 2-a
Responsabilităţi
    38. Titularul autorizaţiei radiologice asigură, personal sau prin contractarea unui laborator acreditat, monitorizarea dozimetrică individuală a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizante, prin înregistrarea valorilor dozelor efective într-un registru de evidenţă. Expunerea profesională la radiaţii ionizante se monitorizează pentru a nu depăşi următoarele limite:
    1) limita de doză efectivă pentru expunerea profesională la radiaţii ionizante de 20 mSv/an. Cu toate acestea, în situaţii speciale, o doză efectivă mai mare, de pînă la 50 mSv, poate fi acumulată, cu condiţia ca doza medie anuală pentru orice perioadă de cinci ani consecutivi, inclusiv anii pentru care limita a fost depăşită, să nu depăşească 20 mSv.
    În afară de limitele de doză efectivă prevăzute la alineatul precedent, se aplică următoarele limite de doză echivalentă:
    a) pentru cristalin – 20 mSv într-un singur an sau de 100 mSv pentru orice perioadă de cinci ani consecutivi sub rezerva unei doze maxime de 50 mSv într-un singur an;
    b) pentru piele – 500 mSv/an; această limită se aplică dozei medii pentru orice suprafaţă de 1 cm2, indiferent de suprafaţa expusă;
    c) pentru extremităţi – de 500 mSv/an;
    2) limita de doză efectivă de 6 mSv pe an pentru stagiarii şi pentru studenţii cu vîrste între 16 şi 18 ani care trebuie să lucreze cu surse de radiaţie în timpul studiilor. Pe lîngă limita de doză efectivă, se aplică următoarele limite de doză echivalentă:
    a) pentru cristalin – 15 mSv/an;
    b) pentru piele – 150 mSv/an, calculată ca medie pentru orice suprafaţă de 1 cm2, indiferent de suprafaţa expusă;
    c) pentru extremităţi – 150 mSv/an.
    39. Condiţiile de lucru ale unei femei gravide expuse profesional la radiaţii ionizante se stabilesc astfel, încît doza efectivă primită de făt, să fie la cel mai scăzut nivel posibil şi să nu depăşească 1 mSv pe toata perioada de graviditate rămasă.
    40. Monitorizarea dozimetrică individuală se efectuează de un laborator acreditat în conformitate cu legislaţia în vigoare. Acest laborator eliberează pentru folosinţă dozimetre individuale, iar titularul autorizaţiei radiologice le prezintă pentru evaluare cu o periodicitate a monitorizării dozimetrice individuale de 3 luni, iar pentru practicile de radiologie dentară – de 6 luni. Dozimetrul individual este eliberat persoanei expuse profesional la radiaţii ionizante şi va fi purtat numai de către această persoană. În caz de pierdere sau deteriorare a dozimetrului individual, laboratorul respectiv va efectua evaluarea şi înregistrarea dozei prin metode alternative (pornind de la calculele dozelor colaboratorilor aflaţi în condiţii de muncă similare sau prin aprecierea valorilor dozelor primite în perioadele anterioare) . Despre pierderea (deteriorarea) dozimetrului individual şi estimarea dozei se raportează laboratorului acreditat, Agenţiei Naţionale şi Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice (SSSSP) al Ministerului Sănătăţii.
    41. În cazul activităţii în cîmpuri de radiaţii neomogene, cu folosirea şorţului individual de protecţie, expertul acreditat în radioprotecţie poate decide purtarea unui dozimetru suplimentar deasupra şorţului. În caz de expunere de urgenţă sau accidentală la radiaţii ionizante se efectuează monitorizarea sau evaluarea dozelor individuale, luînd în considerare fiecare caz.
    42. Datele despre dozele individuale ale persoanei expuse profesional la radiaţii ionizante sînt confidenţiale. Accesul la informaţia despre doze îl au persoana monitorizată, titularul autorizaţiei radiologice (responsabilul de radioprotecţie) , laboratorul acreditat, Agenţia Naţională, serviciile medicale responsabile de patologia profesională şi medicină a muncii pentru estimarea implicaţiilor asupra sănătăţii umane. Laboratorul acreditat şi titularul autorizaţiei radiologice poartă răspundere pentru veridicitatea, confidenţialitatea şi raportarea datelor.
    43. În caz de transfer sau concediere a persoanei expuse profesional la radiaţii ionizante, titularul autorizaţiei radiologice se adresează laboratorului acreditat pentru eliberarea extrasului privind datele referitoare la dozele primite în perioada de activitate şi le aduce la cunoştinţa persoanei.
    44. Pentru fiecare persoană expusă profesional la radiaţii ionizante se ţine evidenţa rezultatelor monitorizării, cu înregistrarea acestora în fişele de evidenţă a dozelor individuale şi în registrul naţional al persoanelor expuse profesional. Această evidenţă se ţine în mod centralizat de către laboratorul acreditat, iar la nivel local – de către titularul autorizaţiei radiologice. Perioada de păstrare a datelor referitoare la fiecare persoană este de 30 de ani din momentul încetării activităţii acesteia în sfera radiaţiilor ionizante.
    45. Laboratorul acreditat prezintă anual, pînă la 31 ianuarie, raportul referitor la rezultatele monitorizării dozimetrice individuale a personalului expus profesional la Agenţia Naţională şi SSSSP al Ministerului Sănătăţii.
    46. Titularul autorizaţiei radiologice asigură:
    1) prezenţa mijloacelor individuale de radioprotecţie pentru părţile corpului nesupuse diagnosticului, în special organele radiosensibile cum sînt: gonadele, cristalinul ochilor, sînul şi tiroida;
    2) testarea periodică a mijloacelor individuale de radioprotecţie de către un laborator acreditat în conformitate cu recomandările producătorului;
    3) respectarea specificaţiilor tehnice ale producătorului pentru mijloacele individuale de radioprotecţie din cauciuc plumbat – şorţ, mănuşi, guler de protecţie pentru glanda tiroidă, ochelari de protecţie şi alte mijloace de radioprotecţie;
    4) instruirea adecvată a personalului privind utilizarea şi păstrarea corectă a mijloacelor individuale de radioprotecţie;
    5) dotarea cu mijloace individuale de radioprotecţie a pacientului şi a persoanei care ajută pacientul;
    6) elaborarea şi aprobarea instrucţiunii de reacţionare în caz de accident (incident), în funcţie de tipul instalaţiei röntgen utilizate.
    47. În sălile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională, în caz de necesitate, sînt utilizate dispozitive de radioprotecţie adiţionale:
    1) ecrane de radioprotecţie suspendate de tavan pentru protejarea ochilor şi a glandei tiroide a medicului practician pe toată perioada de investigare a pacientului;
    2) perdele de radioprotecţie cu conținut de plumb, montate pe masa pentru pacient.
Secţiunea a 3-a
Monitorizarea mediului de lucru
    48. Titularul autorizaţiei radiologice asigură efectuarea monitorizării radiologice pentru zonele controlate şi pentru spaţiile adiacente zonelor controlate. Monitorizarea radiologică se realizează prin măsurarea debitelor de doză rezultate din expunerile externe, cu indicarea calităţii radiaţiilor röntgen şi înregistrarea valorilor parametrilor într-un registru special.
    49. Titularul autorizaţiei radiologice asigură:
    1) efectuarea monitorizării pentru zonele controlate şi pentru spaţiile adiacente zonelor controlate de către personalul propriu cu aparatura din dotare, verificată metrologic, sau de către un laborator acreditat;
    2) evidenţa în scris a rezultatelor măsurărilor cîmpurilor de radiaţii din zonele controlate şi din spaţiile adiacente zonelor controlate, efectuate pentru punctele caracteristice, unde expunerea (debitul dozei radiaţiei röntgen) este maximă. Evidenţa măsurării se ţine de către responsabilul de radioprotecţie şi conţine:
    a) parametrii instalaţiei röntgen;
    b) specificarea punctului de măsurare;
    c) debitul dozei în fiecare punct de măsurare;
    d) denumirea şi numărul de serie a dozimetrului cu care s-a efectuat măsurarea;
    e) data ultimei verificări metrologice a dozimetrului;
    f) data efectuării măsurării;
    g) nivelurile de referinţă şi acţiunile corective în caz de depăşire a acestor niveluri;
    h) numele, prenumele şi calificarea în domeniu a persoanei care a efectuat măsurările;
    3) monitorizarea se efectuează după montarea instalaţiei röntgen sau modificarea parametrilor fizico-radiologici ai instalaţiei şi după fiecare reparaţie a sălii de proceduri unde este amplasată instalaţia röntgen;
    4) monitorizarea radiologică iniţială include măsurătorile radiaţiei împrăştiate şi a suprafeţelor spaţiului util din jurul sălii de proceduri röntgen;
    5) verificarea metrologică de un laborator desemnat în Sistemul Naţional de Metrologie a mijloacelor de măsurare pentru monitorizarea radiaţiei la locurile de muncă;
    6) includerea în procedurile şi regulile interne a nivelurilor de referinţă a dozei la suprafaţa de intrare şi valorilor acestor doze pentru nivele de investigare stabilite;
    7) includerea în procedurile şi regulile locale a acţiunilor necesare în cazul în care un astfel de nivel este depăşit.
    50. Investigarea internă este folosită pentru revizuirea procedurilor şi a performanţelor atunci cînd se atestă unele deficienţe care conduc la acţiuni corective, în cazul în care dozele efective primite de personal ating sau depăşesc nivelul de investigare.
    51. Valorile trimestriale de doză efectivă pentru personal care depăşesc 1,5 mSv, conform dozimetrului purtat sub şorţul individual de protecţie, sînt investigate.
    52. Valorile trimestriale de doză efectivă pentru personal, care depăşesc 15 mSv, pentru dozimetrul purtat peste şorţul individual de protecţie sau pentru dozimetre purtate pe mîini sau degete, sînt investigate în vederea optimizării acestora.
    53. Titularul autorizaţiei radiologice este în drept să-şi stabilească alte valori ale nivelurilor de investigare, dar nu mai mari decît cele prezentate în pct. 51 şi 52 din prezentul Regulament.
    54. Titularul autorizaţiei radiologice efectuează imediat o investigare ori de cîte ori:
    1) o doză efectivă individuală a depăşit nivelul de investigare;
    2) orice parametru operaţional legat de protecţie şi securitate a depăşit valoarea normală stabilită pentru condiţiile de exploatare;
    3) s-a produs orice defecţiune a instalaţiei röntgen, accident sever sau eroare, care poate cauza o doză ce depăşeşte limita de doză efectivă anuală;
    4) s-a produs orice alt eveniment sau circumstanţe neobişnuite care pot cauza o doză care depăşeşte limita de doză efectivă anuală sau restricţii operaţionale impuse instalaţiei röntgen.
Secţiunea a 4-a
Înregistrări
    55. Orice investigaţie se finalizează prin întocmirea, păstrarea şi transmiterea către Agenţia Naţională şi Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice din cadrul Ministerului Sănătăţii a raportului scris cu privire la cauzele, determinarea sau verificarea oricărei doze primite, la acţiunile corective luate şi la instrucţiunile sau recomandările pentru evitarea reapariţiei evenimentului.
    56. Titularul autorizaţiei radiologice va păstra înregistrările cu privire la dozele efective administrate pacienţilor şi la dozele efective individuale acumulate de persoanele ce sprijină pacienţii, precum şi rezultatele supravegherii medicale a personalului expus profesional la radiaţii ionizante.
Secţiunea a 5-a
Supravegherea medicală a persoanelor
expuse profesional la radiaţii ionizante

    57. Titularul autorizaţiei radiologice asigură monitorizarea permanentă a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizante, cu determinarea dozelor de expunere la radiaţii ionizante.
    Titularul autorizaţiei radiologice asigură condiţii pentru monitorizarea expunerii la radiaţii ionizante şi pentru estimarea stării de sănătate a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizante, creează condiţii sigure de muncă cu utilizarea surselor de radiaţii ionizante.
    58. Autoritatea administraţiei publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii asigură supravegherea medicală a personalului de categoria A în conformitate cu art. 14 lit. g) al Legii nr. 132 din 8 iunie 2012.
Capitolul VI
EXPUNERILE LA RADIAŢIE IONIZANTĂ
– POTENŢIALE ŞI DE URGENŢĂ

    59. Titularul autorizaţiei radiologice asigură îndeplinirea tuturor măsurilor, luînd în considerare factorii economici şi sociali, pentru a reduce probabilitatea şi mărimea dozelor accidentale sau neintenţionate acumulate de pacienţi în practicile de radiologie de diagnostic.
    60. Titularul autorizaţiei radiologice include în PAC măsuri proactive de prevenire a accidentelor/incidentelor şi evaluarea securităţii radiologice (inclusiv procedurile administrative şi operaţionale, proiectarea instalaţiei röntgen şi a secţiei de radiologie şi/sau imagistică medicală) .
    61. Titularul autorizaţiei radiologice elaborează o instrucţiune cu privire la intervenţia în caz de incident sau accident radiologic. Se va acorda o atenţie specială incidentelor sau accidentelor generate de funcţionarea defectuoasă, care pot conduce la supraexpunerea pielii sau a ochilor pacientului în procesul diagnosticului intervenţional, cu posibilitatea producerii unor efecte deterministice.
    62. Instrucţiunea de reacţionare în caz de incident sau accident conţine prevederi clare, concise şi neambigue şi este afişată la un loc vizibil în secţia de radiologie şi/sau imagistică medicală.
    63. O instrucţiune de reacţionare în caz de incident sau accident cuprinde cel puţin următoarele:
    1) incidente sau accidente previzibile şi măsurile corective necesare;
    2) nominalizarea persoanelor responsabile de aplicarea măsurilor corective;
    3) responsabilităţile individuale ale personalului;
    4) pregătirea şi exerciţii de simulare periodice;
    5) înregistrarea şi sistemul de raportare cu privire la incidente sau accidente, la măsurile corective întreprinse;
    6) măsuri luate imediat pentru evitarea iradierii accidentale a pacienţilor, a personalului şi a persoanelor din public;
    7) comunicarea referitor la incident sau accident;
    8) lista echipamentelor mobile și individuale de protecție utilizate pentru protecția personalului, pacienților și publicului.
    64. Pentru practica în radiologia dentară, instrucţiunea de reacţionare în caz de incident conţine formulări simple.
Capitolul VII
EXPUNEREA MEDICALĂ
Secţiunea 1
Responsabilităţi
    65. Titularul autorizaţiei radiologice asigură:
    1) nominalizarea practicienilor medicali care au sarcina principală de asigurare a radioprotecţiei şi securităţii radiologice a pacientului, atît la prescriere, cît şi în timpul efectuării expunerii;
    2) neadmiterea expunerii medicale de diagnostic a pacientului, dacă aceasta nu este prescrisă de un practician medical;
    3) dispunerea de personal medical, cu pregătirea profesională (specializată) pentru îndeplinirea sarcinilor atribuite în efectuarea procedurii röntgendiagnostice cu respectarea cerinţelor de radioprotecţie;
    4) ca personalul medical, rezidenţii şi alt personal de categoria A care manipulează o instalaţie röntgen:
    a) să urmeze toate procedurile şi regulile pentru radioprotecţia şi securitatea radiologică a pacienţilor, aprobate prin ordin de titularul autorizaţiei radiologice;
    b) să fie constituit din titulari ai permisului de exercitare şi să posede competenţa de manipulare a instalaţiei röntgen exploatate, a aparatelor de detectare şi măsurare a radiaţiei, conform funcţiilor şi responsabilităţilor lor;
    c) să cunoască măsurile de intervenţie în caz de incident/accident.
    66. Practicienii medicali informează imediat responsabilul de radioprotecţie despre orice deficienţă sau necesităţi cu privire la protecţia şi securitatea radiologică a pacienţilor şi iau toate măsurile necesare, după caz, pentru a le asigura protecţia şi securitatea radiologică.
Secţiunea a 2-a
Justificarea
    67. Titularul autorizaţiei radiologice asigură că, înainte de a fi implementate, noile tipuri de practici care conduc la expunerea la radiaţii ionizante să fie justificate şi adoptate de Ministerul Sănătăţii.
    68. Titularul autorizaţiei radiologice asigură reexaminarea tipurilor existente de practici în ceea ce priveşte justificarea lor ori de cîte ori apar probe noi şi importante privind eficienţa sau consecinţele potenţiale ale acestora sau informaţii noi şi importante despre alte tehnici şi tehnologii în radiologie de diagnostic. Practicile care presupun expunerea profesională şi expunerea publică se justifică ţinînd seama de ambele categorii de expuneri la radiaţii ionizante. Practicile care presupun expunerea medicală se justifică luînd în considerare de tipul expunerii medicale şi, acolo unde este relevant, de expunerea publică şi expunerea profesională asociate, precum şi la nivelul fiecărei expuneri medicale individuale.
    69. Expunerile medicale se justifică prin analiza comparativă a beneficiilor de diagnostic pe care acestea le pot produce în raport cu detrimentul pe care îl pot cauza, luînd în considerare beneficiile şi riscurile tehnicilor disponibile alternative fără expunerea la radiaţii ionizante. Medicul practician ia în considerare eficacitatea, beneficiile şi riscurile modalităţilor alternative de diagnostic.
    70. Se consideră nejustificată orice examinare radiologică pentru supravegherea medicală, în scopuri profesionale, legale sau de asigurări de sănătate efectuată fără indicaţii clinice.
    71. Se consideră nejustificat programul de depistare a unor maladii (screening) pentru grupuri de public, implicînd expunerea medicală la radiaţii ionizante, în afară de cazul în care avantajele aşteptate pentru indivizii examinaţi sau pentru public în ansamblu, sînt suficiente să compenseze costurile economice şi sociale, incluzînd detrimentul produs de expunerea la radiaţii. În procesul de justificare de către Ministerul Sănătăţii a expunerii la radiaţii röntgen se va ţine cont de efectul procedurii de depistare a unei maladii, de sporirea probabilităţii tratamentului efectiv al cazurilor depistate şi pentru anumite maladii, avantajele aduse comunităţii prin controlul acestora.
    72. Se consideră nejustificată expunerea persoanelor pentru cercetare medicală, în afară de cazul în care se respectă ghidurile de aplicare elaborate de Consiliul Organizaţiilor Internaţionale de Ştiinţe Medicale şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, precum şi prevederile Actului final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa din 1 august 1975.
    73. În cazul unui pacient inapt și, în special, al copiilor sînt permise examinări de diagnostic care pot fi efectuate cu asistenţa unei persoane care ajută la poziţionarea pacientului.
    74. Persoana care ajută la poziționarea pacientului este asigurată cu echipament de radioprotecţie adecvat, astfel încît doza absorbită să nu depăşească constrîngerea de doză efectivă stabilită pentru această grupă de populaţie.
    75. Titularul autorizaţiei radiologice ia în considerare riscurile relative ale persoanei care ajută pacientul înainte de expunerea acestuia la radiaţii ionizante.
    76. Avînd în vedere faptul că la copii riscul de apariţie a efectelor stocastice este mai mare, se va acorda o atenţie primordială principiului de justificare. Astfel, beneficiul unor examinări cu doză mare este necesar să fie argumentat în raport cu riscul crescut al efectelor stocastice.
    77. Justificarea investigaţiilor radiologice în cazul femeilor însărcinate necesită o atenţie specială prin stabilirea, înainte de examenul röntgen, a dozei absorbite/primite de făt şi a riscului nominal pentru acesta.
Secţiunea a 3-a
Optimizarea pentru expunerile diagnostice medicale
    78. Practicienii medicali care prescriu sau efectuează examinările röntgendiagnostice asigură:
    1) înregistrarea şi identificarea pacienţilor, inclusiv înregistrarea parametrilor utilizați pentru examinare;
    2) utilizarea unei instalaţii röntgen fără deficienţe funcţionale;
    3) expunerea minimă a pacientului, dar suficientă pentru realizarea obiectivului cerut de diagnostic, luînd în considerare nivelurile de referinţă în diagnostic şi cerinţele de calitate acceptabilă a imaginii;
    4) luarea în considerare a oricărei informaţii relevante de la examinările precedente, în scopul evitării examinărilor suplimentare inutile.
    79. La efectuarea examenelor röntgendiagnostice, parametrii se selectează astfel, încît combinaţia lor să conducă la o expunere minimă a pacientului, corespunzător cu o calitate acceptabilă a imaginii şi scopului clinic al examinării, acordînd o atenţie deosebită în cazul radiologiei pediatrice:
    1) suprafaţa examinată, numărul şi dimensiunea vizualizărilor pe o examinare sau timpul pe examinare;
    2) tipul receptorului de imagine;
    3) utilizarea echipamentului adecvat de radioprotecţie a pacientului;
    4) utilizarea de grile antiîmprăştiere;
    5) colimarea iniţială a fasciculului de raze röntgen primar pentru minimizarea volumului de ţesut iradiat al pacientului;
    6) valori potrivite pentru parametrii operaţionali utilizaţi;
    7) tehnici adecvate de fixare şi/sau stocare a imaginii în imagistica dinamică;
    8) factori şi condiţii adecvate de procesare a imaginii.
    80. Instalaţia röntgen mobilă sau portabilă se utilizează numai pentru examinările în care este impracticabil sau nu este acceptabil, din punct de vedere medical, ca pacienţii să fie transferaţi la o instalaţie röntgen fixă şi doar după ce s-au asigurat măsurile corespunzătoare de radioprotecţie.
    81. Se evită examinarea care presupune expunerea la radiaţii a abdomenului sau a pelvisului unei paciente gravide sau care ar putea fi gravidă, în afară de cazul în care există indicaţii clinice pentru astfel de examinări.
    82. Orice examinare röntgendiagnostică a abdomenului sau a pelvisului unei femei cu capacitate reproductivă va fi planificată astfel, încît valoarea dozei efective administrate unui posibil embrion să fie minimă.
    83. Se asigură ecranarea adecvată a organelor radiosensibile care nu sînt supuse procedurii de diagnostic, cum sînt gonadele, cristalinul ochilor, sînul şi tiroida.
    84. În timpul efectuării radiografiei:
    1) operatorul se află întotdeauna în afara sălii de proceduri, la pupitrul de comandă, de unde observă pacientul pe toată durata examinării;
    2) pacientul este instruit cu privire la acţiunile lui în timpul unei proceduri;
    3) controlul automat al expunerii (CAE) urmează a fi utilizat în instalaţia röntgen. Dacă CAE nu este disponibil, pentru fiecare instalaţie röntgen se folosesc diagrame de expunere, elaborate de instituție și aprobate de conducătorul instituţiei, care să reflecte tensiunea tubului (kV) , durata de expunere (s) , distanţa focar–piele, dimensiunile pacientului adaptate la receptorul de imagine respectiv;
    4) protocoalele includ informaţia referitoare la receptorul de imagine care este utilizat, utilizarea de grile antiîmprăştiere, CAE şi prevăd colimarea potrivită şi protecţia organelor radiosensibile ale pacientului;
    5) nici o expunere la radiaţii ionizante nu este repetată, în afară de cazul în care practicianul medical a decis că valoarea diagnosticului precedent este compromisă;
    6) nu se permite aflarea vreunei persoane în sala de proceduri în timpul expunerii la radiaţii ionizante, în afară de pacient şi/sau susţinătorul acestuia. În cazul în care este nevoie de o persoană pentru a ajuta la susţinerea pacientului, aceasta:
    a) este informată cu privire la poziţia cea mai bună şi la locul unde nivelurile de radiaţie împrăştiată sînt cele mai mici;
    b) va fi asigurată cu echipament individual de radioprotecţie.
    Prevederile de la subpunctul 1) nu se aplică în cazul procedurilor de radioscopie, radiologie dentară, mamografie, osteodensitometrie, utilizării instalaţiilor röntgen mobile.
    85. În timpul investigaţiilor radioscopice:
    1) se interzice folosirea radioscopiei ca înlocuitor al radiografiei;
    2) distanţa focar–piele trebuie să fie mai mare de 45 cm;
    3) amplificatorul de imagine este plasat întotdeauna cît mai aproape posibil de suprafaţa de ieşire a radiaţiei dinspre pacient, deoarece aceasta reduce doza administrată pacientului şi îmbunătăţeşte calitatea imaginii;
    4) în cazul în care este necesar ca personalul medical să se afle în zona controlată în timpul procedurii, acesta se protejează cu şorţ individual împotriva radiaţiilor sau cu alt echipament de radioprotecţie şi se poziţionează cît mai departe posibil de pacient, care este sursa principală de radiaţie împrăştiată.
Secţiunea a 4-a
Cerinţe generale pentru practicile de radiologie
de diagnostic şi de radiologie intervenţională
    86. Materialele pentru folosire – film/ecran/amplificator de imagine – se selectează dintre cele mai sensibile, fără a compromite calitatea imaginii, iar consumabilele se aleg conform compatibilităţii după spectrul de sensibilitate şi procesare chimică a filmelor.
    87. Reducerea dozelor administrate pacienţilor în radioscopie se obţine prin:
    1) utilizarea amplificatorilor de imagine cu coeficient de conversie mare;
    2) utilizarea memoriilor de imagine, prin care este afişată ultima imagine pe monitor sau se stochează pe memorii digitale.
    88. Pentru minimizarea dozei administrate pacienţilor în radioscopie şi diagnostic intervenţional se utilizează alarma sonoră sau luminoasă, care alertează operatorul instalaţiei röntgen referitor la scurgerea unui anumit timp din procesul de expunere röntgen.
    89. În radiologia de diagnostic (cu excepţia mamografiei) se utilizează un fascicul de raze röntgen cu energie mai mare de 50 kV.
    90. La stabilirea energiei fasciculului se iau în considerare următorii parametri care influenţează puterea de penetrare a lui:
    1) forma undei generatorului (generatorul cu potenţial redresat în trei faze, multipuls sau constant generează un fascicul de raze röntgen cu energie medie mai mare decît un generator cu o singură fază, la acelaşi potenţial nominal al tubului röntgen);
    2) filtrarea (filtrarea suplimentară la un tub röntgen, de regulă sub forma plăcilor de aluminiu de o anumită grosime, separă fotonii cu energie joasă, astfel pot conduce la absorbţia unei doze mai mari în pacient);
    3) potenţialul tubului röntgen (majorarea potenţialului tubului röntgen conduce la creşterea energiei medii a fasciculului şi scade doza administrată pacientului).
    91. În procedura de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională se asigură colimarea fluxului care reduce suprafaţa ţesutului iradiat la minimumul necesar pentru diagnostic şi se impune în special pentru ecranarea organelor radiosensibile.
    92. Pentru ecranarea gonadelor se utilizează dispozitive speciale. Un ecran pentru gonade este un material absorbant (din cauciuc plumbat cu un echivalent a 1-2 mm Pb) plasat între tubul röntgen şi gonade. Acest ecran este utilizat ori de cîte ori gonadele sînt în fascicul sau în vecinătatea fasciculului de raze röntgen primar, cu condiţia că el nu interferează cu aria de interes clinic.
    93. În scopul obţinerii unor imagini radiografice de calitate, se recomandă procesarea automată a filmelor. Dacă nu este posibilă procesarea automată, se asigură:
    1) controlul periodic al temperaturii revelatorului, timpului de revelare şi fixare, împrospătarea reactivelor pentru revelare şi fixare în funcţie de suprafaţa materialului fotografic prelucrat, de calitatea apei utilizate la prepararea soluţiilor;
    2) developarea se desfăşoară conform procedurii scrise, cu criterii de acceptabilitate adecvate şi înregistrări permanente;
    3) camerele obscure sînt echipate cu cronometru, termoreglator/termometru şi tabele timp/temperatură pentru developare;
    4) camerele obscure se asigură cu lumină inactinică adecvată procesului de developare.
    Se va asigura arhivarea şi gestiunea corespunzătoare a filmelor radiografice.
    94. În radiologia intervenţională participă doar personalul medical cu pregătire specială în radioprotecţie privind utilizarea în siguranţă a instalaţiei radiologice intervenţionale. Se acordă o atenţie specială radioprotecţiei în radiologia intervenţională care se efectuează folosind preponderent radioscopia, deoarece timpii de expunere, debitul dozei, cît şi doza acumulată pot fi mult mai mari decît în alte examinări radioscopice. Pentru a menţine dozele cît mai mici posibile şi pentru a diminua sau a evita leziunile produse de radiaţie la procedurile intervenţionale cu raze röntgen, se va ţine cont de următoarele aspecte:
    1) diminuarea la minimum a timpului de lucru cu fasciculul de raze röntgen;
    2) debitul dozei pentru piele şi doza acumulată sînt mult mai mari în cazul pacienţilor cu dimensiuni mai mari sau supraponderali;
    3) utilizarea radioscopiei pulsatorii şi a monitorului cu memorarea ultimei imagini;
    4) menţinerea tubului röntgen la o distanţă cît mai mare posibil de pacient, iar a amplificatorului de imagine cît mai aproape posibil de pacient;
    5) excluderea grilei antiîmprăştiere în timpul procedurilor cu pacienţi cu constituţie astenică sau cînd amplificatorul de imagine nu este plasat aproape de pacient.
    95. În cazurile în care procedurile durează mai mult, se vor examina modalităţile de poziţionare a pacientului sau modificarea cîmpului de radiaţie sau alte mijloace de modificare a înclinării fasciculului, astfel încît cîmpul radiaţilor să nu fie proiectat continuu pe aceeaşi suprafaţă a pielii.
    96. La efectuarea mamografiei este admis doar personalul medical cu pregătire specială în tehnicile de mamografie, deoarece poziţionarea pacientului este critică pentru rezultatul clinic al examinării.
    În mamografie:
    1) sînt folosite combinaţii film/ecran cu rezoluţie şi sensibilitate mare sau sisteme de imagistică digitale echivalente pentru a produce calitatea cerută a imaginii cu o doză minimă de radiaţie pentru pacient;
    2) nu se admite folosirea filtrelor de aluminiu;
    3) sînt utilizate procesoare pentru filme destinate doar pentru mamografie;
    4) sînt utilizate doar negatoscoape speciale, cu colimare şi strălucire mari, instalate într-un mediu cu nivel mic de iluminare;
    5) se foloseşte controlul automat al expunerii, cu excepţia cazului în care grosimea sînului examinat este mică şi se utilizează grila antidifuzoare.
    Factorii de utilizare a instalaţiei radiologice şi anume, combinaţia ţintă/filtru, valorile kVp, poziţia detectorului CAE se aleg ţinînd cont de compoziţia şi grosimea sînului. Pentru a mări calitatea imaginii şi a micşora doza medie glandulară, sînul este compresat.
    Toate rezultatele radiografiilor efectuate în cadrul unui program de depistare (screening) a maladiilor sînului sînt interpretate, concomitent şi independent, de către doi medici radiologi.
    97. Radiologia dentară se realizează cu instalaţii röntgen speciale, care operează la potenţiale ale tubului de la 50 kVp, de preferinţă 70 kVp.
    Colimatorul se situează la o distanţă focar–piele de cel puţin 20 cm şi o dimensiune a cîmpului de radiaţie nu mai mare de 6 cm diametru, la capătul dinspre pacient.
    Este de preferat ca dimensiunea cîmpului să se limiteze la dimensiunea receptorului de imagine (4 x 5 cm).
    În radiologia dentară:
    1) sînt utilizate numai colimatoare cu deschidere fixă;
    2) sînt folosite numai filme cu rapiditatea E (cu sensibilitatea de cel puţin 400) sau mai rapide, care se procesează conform instrucţiunilor producătorului.
Secţiunea a 5-a
Cerinţe pentru radiologia de diagnostic pediatrică
    98. În radiologia de diagnostic pediatrică participă doar personalul medical cu specializare în domeniul pediatric, confirmată printr-un certificat de calificare corespunzător.
    99. În scopul micşorării dozei de radiaţie administrate, se utilizează instalaţiile röntgen destinate pediatriei, în special pentru sugari şi copiii mici.
    100. În cazul utilizării pentru sugari şi copiii mici a instalaţiei röntgen convenţionale pentru adulţi, grila antiîmprăştiere se îndepărtează.
    101. Controlul automat al expunerii la instalaţiile röntgen nedestinate pediatriei asigură şi examinarea copiilor, cu vîrsta, statura şi dimensiunile lor specifice.
Secţiunea a 6-a
Dozimetria pacientului
    102. Evaluarea dozei efective a pacientului este necesară pentru stabilirea acestei doze şi compararea ei pentru fiecare secţie de radiologie şi/sau imagistică medicală cu nivelurile de referinţă stabilite la nivel naţional, pentru aplicarea metodelor de reducere şi optimizare a dozei, pentru evaluarea dozei publicului, pentru compararea cu alte doze.
    103. Titularul autorizaţiei radiologice asigură:
    1) verificarea metrologică a echipamentului folosit pentru dozimetria pacientului şi a instrumentelor de măsurare folosite în testele periodice ale instalaţiilor röntgen;
    2) calibrarea dozimetrelor şi a echipamentului de testare la un regim şi parametri de fascicul, doze şi debite de doză folosite în practica de radiologie;
    3) în examinările radiologice, valorile reprezentative pentru pacienţii adulţi de dimensiuni standard pentru doză la suprafaţa de intrare, produsul doză-suprafaţă, debitul dozei şi timpul de expunere sau dozele echivalente în organe sînt stabilite, documentate şi aprobate de conducătorul instituţiei medicale.
    104. Evaluarea dozei efective primite de către pacient se asociază cu monitorizarea informaţiei conţinute în imagine, în scopul determinării corespunderii imaginilor optime pentru stabilirea diagnosticului. Aceasta se face prin evaluări periodice anuale, pentru un pacient-standard, folosind pentru comparare criteriile de calitate a imaginii şi nivelurile de referinţă în diagnostic.
    105. În cazul procedurilor de radiologie intervenţională, frecvenţa de determinare a dozei efective administrate pacientului se efectuează cel puţin o dată pe trimestru. Dozele care se cumulează în aria cea mai expusă la radiaţii sînt determinate continuu pentru toţi pacienţii şi obligatoriu pentru acei care pot atinge pragurile pentru efectele deterministice – pacienţii supraponderali, cu proceduri repetate şi cei cu patologii complexe.
    106. Titularul autorizaţiei radiologice asigură supravegherea dozelor echivalente efective administrate pacienţilor în diferite scopuri şi la diferite etape:
    1) compararea cu niveluri de referinţă în diagnostic;
    2) compararea dozelor şi a distribuţiei dozelor pentru acelaşi tip de examinare obţinute cu diferiţi parametri de expunere sau la diferite instalaţii röntgen, în diferite săli röntgen sau în diferite instituţii medicale, în scopul monitorizării prin comparare înainte de şi după modificările operate în procedura de investigaţie;
    3) compararea valorilor dozelor efective primite de către pacient pentru diferite tipuri de examinări;
    4) evaluarea contribuţiilor relative la doza efectivă de iradiere colectivă provenite de la diferite tipuri de examinări sau compararea expunerilor la radiaţie în scop medical cu cele nemedicale;
    5) analiza tendinţelor în utilizarea radiaţiei pentru diferite tipuri de examinări, generate prin schimbarea frecvenţei examinărilor şi a dozei pe examinare sau prin introducerea de noi tehnici;
    6) stabilirea unor noi niveluri de referinţă în diagnostic la nivel naţional.
Secţiunea a 7-a
Investigarea expunerilor medicale accidentale
în radiologia de diagnostic

    107. Titularul autorizaţiei radiologice cercetează prompt:
    1) orice expunere de diagnostic substanţial mai mare decît cea intenţionată sau orice expunere care are ca urmare administrarea unor doze efective ce depăşesc în mod repetat şi substanţial nivelurile de referinţă;
    2) orice defecţiune a instalaţiei röntgen, orice accident, eroare sau întîmplare neobişnuită cu potenţial de a cauza pacientului o expunere semnificativ diferită de cea intenţionată.
    108. Titularul autorizaţiei radiologice urmează:
    1) să estimeze dozele administrate şi distribuția acestora în corpul pacientului;
    2) să stabilească măsurile corective necesare pentru prevenirea repetării unui astfel de incident sau accident;
    3) să întreprindă toate măsurile corective şi preventive care sînt în responsabilitatea lui;
    4) să transmită Agenţiei Naţionale şi Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice al Ministerului Sănătăţii, în termen de pînă la 10 zile calendaristice, un raport scris despre expunerea medicală accidentală în care să declare cauzele incidentului sau accidentului;
    5) să informeze despre incident sau accident pacientul şi medicul acestuia.
    109. Titularul autorizaţiei radiologice păstrează şi pune la dispoziţia organelor abilitate prin lege informaţiile necesare pentru evaluarea retrospectivă a dozei, incluzînd: numărul de expuneri radiografice, numărul de expuneri radioscopice şi durata acestora, expunerile voluntarilor în cercetarea medicală şi expunerile medico-legale, după caz.
Capitolul VIII
Expunerea PUBLICULUI
    110. Titularul autorizaţiei radiologice este responsabil:
    1) de controlul expunerii publicului ca urmare a practicii radiologice de diagnostic, astfel încît:
    a) limita de doză efectivă pentru expunerea publică să nu depăşească 1 mSv pe an;
    b) limita de doză echivalentă pentru cristalin să nu depăşească 15 mSv pe an;
    c) limita de doză echivalentă pentru piele să nu depăşească 50 mSv pe an, calculată ca medie pentru orice suprafaţă de 1 cm2, indiferent de dimensiunile suprafeţei expuse.
    2) pentru împiedicarea accesului neautorizat la instalaţia röntgen şi exploatarea neautorizată a acesteia;
    3) pentru stabilirea şi realizarea unui program de monitorizare, suficient pentru asigurarea îndeplinirii cerinţelor legale cu privire la expunerea publicului la radiaţii röntgen şi evaluarea acestor expuneri.
    111. Este interzis accesul vizitatorilor în sălile cu instalaţie röntgen în timpul funcţionării acesteia.
    112. În cazuri strict necesare, se permite accesul în zona controlată al persoanelor care ajută la sprijinirea pacienţilor.

    anexa nr.1

    anexa nr.2

    anexa nr.3