În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, președinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Victor POPA, judecători,
    cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 4 martie 2015
    şi înregistrată la aceeași dată,
    Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând în şedinţă plenară închisă,
    Pronunţă următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 4 martie 2015, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale de către deputaţii Alla Dolință, Igor Dodon, Vasile Bolea și Grigore Novac, cu privire la controlul constituţionalităţii punctului 3 din Anexa nr.2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
    2. Autorii sesizării au pretins că punctul 3 din Anexa nr.2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, care prevede obligativitatea cotizării în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală de către persoanele care nu sunt angajate, contravine articolelor 36, 46, 47, 54 și 58 din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare – „Convenția Europeană”).
    3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 2 iunie 2015, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
    4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Președintelui Republicii Moldova, Parlamentului și Guvernului.
    5. Autorii sesizării nu s-au prezentat la ședința publică a Curții. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Sergiu Bivol, şef al secției drept privat în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Mircea Buga, ministru al sănătății, și dl Andrei Șveț, șef al Direcției juridice a Ministerului Sănătății.
    ÎN FAPT
    6. Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28 martie 1995 oferă cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de veniturile proprii, posibilităţi egale în obţinerea de asistenţă medicală oportună şi calitativă în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
    7. În executarea Legii nr. 411-XIII din 28 martie 1995, la 27 februarie 1998 Parlamentul a adoptat Legea nr. 1585-XIII cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.
    8. Legea nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998 prevede că asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem autonom, garantat de stat, de protecţie financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea pe principii de solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune).
    9. Potrivit art. 17 alin.(1) din Legea nr.1585-XIII, asiguratul este obligat să plătească asigurătorului pentru preluarea riscului asigurat al persoanei, conform prevederilor legislaţiei, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, ce reprezintă o sumă fixă sau o contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense.
    10. La 26 decembrie 2002 Parlamentul, în temeiul Legii nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998, a adoptat Legea nr. 1593-XV cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
    11. Potrivit art.4 din Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002, plătitorii primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense sunt prevăzuți în Anexa nr.1, iar Anexa nr.2 cuprinde categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual.
    12. Punctul 3 din Anexa nr.2 prevede în calitate de plătitori ai primelor obligatorii de asistenţă medicală şi „alţi cetăţeni ai Republicii Moldova care nu sunt angajaţi şi nu fac parte din nici una din categoriile enumerate şi nu sunt asigurate de Guvern, conform art.4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile (pe parcursul anului bugetar).”
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    A. Legislaţia naţională
    13. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:
    „(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
    (2) Minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit.
    (3) Structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii organice.”
    „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
    „(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
    (2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”
    „[...]
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    [...]
    (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    „(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
    (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege.”
    14. Prevederile relevante ale Legii ocrotirii sănătății nr. 411-XIII din 28 martie 1995 (M.O., 1995, nr. 34, art.373) sunt următoarele:
    „(1) Cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de veniturile proprii, li se oferă posibilităţi egale în obţinerea de asistenţă medicală oportună şi calitativă în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem, garantat de stat, de apărare a intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate acoperirii cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune).
    (2) Statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantează minimul asigurării medicale gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care cuprinde:
    a) măsurile profilactice antiepidemice şi serviciile medicale în limita programelor naţionale prevăzute în bugetul de stat;
    b) asistenţa medicală în caz de urgenţe medico-chirurgicale cu pericol vital, când sunt necesare una sau mai multe intervenţii realizate atât prin intermediul serviciului prespitalicesc de asistenţă medicală urgentă, de asistenţă medicală primară acordată de medicul de familie, cât şi prin structurile instituţiilor medico-sanitare de tip ambulatoriu sau staţionar, în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi mijloacelor bugetului de stat pe anul respectiv;
    c) asistenţa medicală urgentă prespitalicească, asistenţa medicală primară, precum şi asistenţa medicală specializată de ambulatoriu şi spitalicească în cazul maladiilor social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice, conform unei liste stabilite de Ministerul Sănătăţii;
    d) asistenţa medicală, prevăzută în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, persoanelor asigurate, inclusiv celor neangajate în câmpul muncii, pentru care plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este statul;
    e) asistenţa medicală stomatologică în volum deplin, cu excepţia protezării şi restaurării dentare, acordată copiilor cu vârsta de până la 12 ani;
    f) acoperirea cheltuielilor pentru exoprotezele şi implanturile mamare necesare pentru reabilitarea pacientelor cu tumori maligne;
    g) acoperirea cheltuielilor pentru protezele individuale şi consumabilele necesare pentru reabilitarea chirurgicală şi protetică a pacienţilor cu tumori maligne ale capului, gâtului şi ale aparatului locomotor din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală gestionate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
    (3) Asistenţa medicală prevăzută la alin.(2) lit.b)-g) se realizează în limita mijloacelor financiare ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, constituite în modul stabilit de legislaţie.”
    15. Prevederile relevante ale Legii nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală (M.O., 1998, nr. 38-39, art.280) sunt următoarele:
    „Obiect al asigurării obligatorii de asistenţă medicală este riscul asigurat, legat de cheltuielile pentru acordarea volumului necesar de asistenţă medicală şi farmaceutică, prevăzută în Programul unic. ”
    „(1) Subiecţi ai asigurării obligatorii de asistenţă medicală sunt:
    a) asiguratul;
    b) persoana asigurată;
    c) asigurătorul;
    d) prestatorul de servicii medicale.
    (2) Asiguratul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi şi/sau riscul de a se îmbolnăvi al altor categorii de persoane a căror asigurare este de competenţa lui.
    (3) Asigurat pentru persoanele angajate (salariaţi) este angajatorul.
    (4) Guvernul are calitatea de asigurat pentru următoarele categorii de persoane neangajate cu domiciliul în Republica Moldova şi aflate la evidenţa instituţiilor abilitate ale Republicii Moldova, specificate la alin.(9), cu excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual:
    a) copiii de vârstă preşcolară;
    b) elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură generală;
    c) elevii din învăţământul secundar profesional;
    d) elevii din învăţământul mediu de specialitate (colegii) cu învăţământ de zi;
    e) studenţii din învăţământul superior universitar cu învăţământ de zi, inclusiv cei care îşi fac studiile peste hotarele ţării;
    f) rezidenţii învăţământului postuniversitar obligatoriu şi doctoranzii la cursuri de zi, inclusiv cei care îşi fac studiile peste hotarele ţării;
    g) copiii neîncadraţi la învăţătură până la împlinirea vârstei de 18 ani;
    h) gravidele, parturientele şi lăuzele;
    i) persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii;
    j) pensionari;
    k) şomerii înregistraţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă;
    l) persoanele care îngrijesc la domiciliu o persoană cu dizabilitate severă care necesită îngrijire şi/sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;
    m) mame cu patru şi mai mulţi copii;
    n) persoanele din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social conform Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social;
    o) străinii beneficiari ai unei forme de protecţie incluşi într-un program de integrare, în perioada desfăşurării acestuia.
    (5) Calitatea de asigurat şi de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru persoanele neangajate, care nu sunt indicate la alin.(4), o au ele înseşi.
    (6) Persoane asigurate pot fi atât cetăţenii Republicii Moldova, cât şi străinii, în condiţiile stabilite la art.4 alin.(4) lit. o) şi la art.9.
    (7) În sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, asigurător este Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi agenţiile ei teritoriale (ramurale).
    (8) Prestatorii de servicii medicale din sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, denumiţi în continuare prestatori de servicii medicale, sunt instituţiile medico-sanitare, organizaţiile (instituţiile) specializate în îngrijiri la domiciliu, inclusiv paliative, care au încheiat contract de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină sau cu agenţiile ei teritoriale (ramurale).”
    „(1) Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se organizează şi funcţionează având la bază următoarele principii:
    a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală bazat pe aceleaşi norme de drept;
    b) principiul egalităţii, potrivit căruia tuturor participanţilor la sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (plătitori de prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, prestatori de servicii medicale şi beneficiari de asistenţă medicală) li se asigură un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
    c) principiul solidarităţii, potrivit căruia plătitorii primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achită contribuţiile respective în funcţie de venit, iar persoanele asigurate beneficiază de asistenţă medicală în funcţie de necesităţi;
    d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, iar drepturile de asigurări medicale se exercită corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;
    e) principiul contributivităţii, potrivit căruia fondurile de asigurări medicale se constituie pe baza primelor de asigurare achitate de către plătitorii stabiliţi de legislaţie;
    f) principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform legii;
    g) principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se administrează de sine stătător, în baza legii, iar prestatorii de servicii medicale care acordă asistenţă medicală în sistemul respectiv activează pe principii de autofinanţare şi nonprofit.
    (2) Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a persoanelor angajate se efectuează din contul mijloacelor angajatorilor şi ale salariaţilor.
    (3) Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a persoanelor neangajate enumerate la art.4 alin.(4) se realizează din contul bugetului de stat.
    (4) În cazul persoanelor neasigurate, cheltuielile pentru asistenţa medicală urgentă prespitalicească, pentru asistenţa medicală primară, precum şi pentru asistenţa medicală specializată de ambulatoriu şi spitalicească în cazul maladiilor social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice, se acoperă din contul mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform listei stabilite de Ministerul Sănătăţii.”
    „(1) Calitatea de persoană asigurată se confirmă prin eliberarea de către asigurător, în modul stabilit, a poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, în temeiul căreia persoana asigurată beneficiază de volumul integral de asistenţă medicală, prevăzut în Programul unic şi acordat de prestatorii de servicii medicale.
    (2) Poliţa de asigurare este un document de strictă evidenţă şi se eliberează de asigurător în baza:
    a) listelor de evidenţă nominală a persoanelor asigurate angajate, prezentate şi actualizate de angajatori;
    b) listelor de evidenţă nominală a persoanelor asigurate din contul statului, prezentate şi actualizate de instituţiile abilitate, indicate la art.4 alin.(9);
    c) actelor de identitate şi altor documente care certifică dreptul de obţinere a poliţei de către persoanele obligate prin lege să se asigure în mod individual.
    (3) Modelul poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, modul de eliberare şi de ţinere a evidenţei poliţelor se aprobă de Guvern.
    (4) Acţiunea poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală încetează odată cu pierderea calităţii de persoană asigurată în cazul:
    a) pierderii de către persoana asigurată din contul statului a dreptului de domiciliere în Republica Moldova;
    b) expirării termenului de valabilitate a poliţei;
    c) decesului persoanei asigurate.
    (5) Acţiunea poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se suspendă în cazul:
    a) radierii de către angajator sau instituţia abilitată, stabilită la art.4 alin.(9), a persoanei asigurate din lista de evidenţă nominală;
    b) suspendării, în temei legal, a activităţii unităţii;
    c) încorporării în serviciul militar în termen;
    d) acordării, pe parcursul unui an calendaristic, a concediului neplătit cu o durată mai mare de 60 de zile calendaristice.”
    „(1) În scopul realizării asigurării obligatorii de asistenţă medicală, Compania Naţională de Asigurări în Medicină constituie, din contul mijloacelor totale acumulate, şi gestionează următoarele fonduri:
    a) fondul pentru achitarea serviciilor medicale;
    b) fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
    c) fondul măsurilor de profilaxie;
    d) fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale;
    e) fondul de administrare al sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală.
    [...].”
    „(1) Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reprezintă o sumă fixă sau o contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului pentru preluarea riscului asigurat al persoanei, conform prevederilor legislaţiei.
    (2) Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se stabilesc ca contribuţii financiare în mărimi suficiente pentru îndeplinirea Programului unic şi desfăşurarea activităţii asigurătorului.
    (3) Mărimile primelor de asigurare în formă de sumă fixă şi în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense se stabilesc anual în legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
    (4) Mărimea primei de asigurare în formă de sumă fixă se calculează prin aplicarea primei de asigurare în formă de contribuţie procentuală la salariul mediu anual, prognozat pentru anul respectiv în baza indicatorilor macroeconomici.
    (5) Achitarea primelor pentru asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a populaţiei angajate se face din contul contribuţiilor angajatorului şi angajatului.
    (6) Participarea angajatului la achitarea primei se determină diferenţiat, în funcţie de mărimea salariului lui, şi începe din momentul încheierii contractului de muncă.
    (7) Mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare se stabilesc prin lege.”
    16. Prevederile relevante ale Legii nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (M.O., 2003, nr. 18-19, art.57) sunt următoarele:
    „(1) Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense se stabilesc în anexa nr.1.
    (2) Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual, se stabilesc în anexa nr.2.”
    „Mărimea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se calculează de către Ministerul Sănătăţii, conform prevederilor art.17 din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, şi se aprobă anual prin legea fondurilor obligatorii de asistenţă medicală.”

    „1. Angajatorii.
    2. Angajaţii, inclusiv:
    a) persoanele care deţin funcţii elective ori care activează în organizaţii sindicale sau patronale, în autorităţi executive, legislative sau de drept;
    b) persoanele angajate în proiecte, instituţii şi organizaţii internaţionale care îşi desfăşoară activitatea în Republica Moldova, indiferent de sursa finanţării activităţii lor, dacă acordurile internaţionale nu stipulează altfel;
    c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în asociaţii şi organizaţii obşteşti, înregistrate conform legislaţiei în vigoare;
    d) cetăţenii Republicii Moldova angajaţi în ambasade, consulate şi în alte misiuni permanente, situate pe teritoriul Republicii Moldova;
    e) persoanele angajate de către întreprinzătorii individuali şi de către alţi angajatori persoane fizice;
    f) persoanele angajate de notari publici, executori judecătoreşti şi avocaţi.
    3. Unităţile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, persoanele fizice, notarii publici, executorii judecătoreşti şi avocaţii care plătesc persoanelor fizice ori în folosul lor alte recompense.
    4. Persoanele fizice care primesc alte recompense.

    „1. Persoanele fizice neangajate, cu domiciliul în Republica Moldova, care se includ în una din următoarele categorii:
    a) proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă sau folosinţă pe bază de contract, cu excepţia proprietarilor cu dizabilităţi severe, accentuate ori medii sau pensionari;
    b) fondatorii de întreprinderi individuale, cu excepţia pensionarilor sau persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate ori medii;
    c) persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;
    d) titularii de patentă de întreprinzător, cu excepţia titularilor pensionari sau cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii;
    e) persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale, cu excepţia terenurilor cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură.
    2. Notarii publici, executorii judecătoreşti şi avocaţii neangajaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, care au obţinut licenţă în modul stabilit de lege.
    3. Alţi cetăţeni ai Republicii Moldova care nu sunt angajaţi şi nu fac parte din nici una din categoriile enumerate şi nu sunt asigurate de Guvern, conform art.4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile (pe parcursul anului bugetar).”
    17. Prevederile relevante ale Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 și ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele:
    „Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitatea socială, inclusiv asigurări sociale.”
    „1. Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mintală pe care o poate atinge.
    2. Măsurile pe care statele părţi la prezentul Pact le vor adopta în vederea asigurării exercitării depline a acestui drept vor cuprinde:
    a) scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile,
    precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului;
    b) îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi ale igienei industriale;
    c) profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice,
    profesionale şi a altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii;
    d) crearea de condiţii care să asigure tuturor servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boală.”
    18. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea nr.217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990), sunt următoarele:
    „Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boală, de invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa.”
    ÎN DREPT
    19. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, achitarea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
    20. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale interconexe, precum dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la asistență și protecție socială.
    A. ADMISIBILITATEA
    21. În conformitate cu decizia sa din 2 iunie 2015, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, al articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi al articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa sa.
    22. Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale acordă deputatului în Parlament dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    23. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea conformității normelor legislative cu Constituţia, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
    24. Curtea notează că autorii sesizării au contestat prevederile pct. 3 din Anexa nr.2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, invocând pretinsa încălcare a articolelor 36, 46, 47 și 58 din Constituţie.
    25. Pentru a da explicație cerințelor autorilor sesizării, Curtea va examina conformitatea mecanismului de achitare a primelor de asigurare obligatorie, stabilit de lege, cu standardele constituţionale.
    26. Curtea constată că prevederile contestate nu au mai făcut obiect al controlului constituţionalităţii.
    27. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    28. Pentru a elucida corespunderea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolelor 36, 46 și 47 combinate cu articolul 58 din Constituţie. De asemenea, Curtea va analiza obiectul sesizării prin prisma normelor internaţionale şi a propriei jurisprudenţe.
    B. FONDUL CAUZEI
    I. Pretinsa încălcare a articolelor 36, 46 și 47 combinate cu articolul 58 din Constituţie
    29. Autorii sesizării consideră că pct.3 al Anexei nr.2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 contravine art. 36 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
    (2) Minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit.
    [...].”
    30. În același timp, autorii menționează că prevederile contestate vin în contradicţie cu articolul 46 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.
    [...].”
    31. De asemenea, autorii susțin că dispozițiile contestate contravin articolului 47 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
    (2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”
    32. La fel, autorii sesizării consideră că norma contestată vine în contradicţie și cu prevederile articolului 58 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
    (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege.”
    Argumentele autorilor sesizării
    33. În viziunea autorilor sesizării, obligarea persoanelor neangajate, prevăzute de pct. 3 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, la plata primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală aduce atingere dreptului la sănătate, prevăzut de 36 din Constituţie, prin faptul că reprezintă o barieră pentru persoanele vulnerabile la medicina de calitate.
    34. În sesizare se mai susţine că, pentru persoanele care nu sunt angajate şi au obligaţia să cotizeze în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, această măsură afectează situaţia financiară a cetățenilor, pe motiv de incapacitate de plată sau pe motiv că aceasta este exagerată în raport cu posibilităţile reale de plată ale cetăţeanului.
    35. De asemenea, autorii menţionează că statul şi-a depăşit marja de apreciere la stabilirea obligaţiei de plată conform pct. 3 din Anexa nr. 2 la Legea nr.1593 - XV, astfel, această obligaţie contravine art. 58 din Constituţie.
    1. Argumentele autorităţilor
    36. Președintele Republicii Moldova, în opinia sa scrisă, a menționat că prevederile contestate nu depăşesc cadrul constituţional şi sunt în conformitate cu principiile ce guvernează sistemul asigurărilor obligatorii de sănătate.
    37. La fel, și Parlamentul, în opinia sa scrisă, a menționat că reglementările punctului 3 din Anexa nr. 2 la Legea nr.1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală corespund valorilor supreme garantate de Constituţie.
    38. În opinia sa, Guvernul a menționat că excluderea obligaţiei de a achita prima de asigurare pentru categoria de plătitori prevăzută la pct. 3 din Anexa nr.2 va condiţiona compromiterea funcţionalităţii sistemului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, care la moment este sursa principală de finanţare a ocrotirii sănătăţii în stat. În așa fel, sistemul asigurării obligatorilor de asistenţă medicală riscă să devină nefuncțional din punct de vedere financiar, prin micşorarea numărului de contribuabili la fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi majorarea numărului de beneficiari ai serviciilor medicale.
    3. Aprecierea Curţii
    3.1. Principii generale
    39. Curtea reține că dreptul fiecărui cetăţean la ocrotirea sănătăţii este garantat de art.36 din Constituţie. Potrivit art.36 alin.(2) din Constituţie, minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit.
    40. În Hotărârea nr.2 din 28 ianuarie 1999, Curtea a statuat că „potrivit Constituţiei, anume statul, prin intermediul autorităţilor sale publice, este garantul acestui drept constituţional al cetăţenilor. El stabileşte şi asigură acordarea unui minim gratuit de asistenţă medicală.”
    41. De asemenea, potrivit art.47 din Constituție, statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
    42. Dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii derivă și din art.25 alin.(1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului și Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
    43. Astfel, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale recunoaşte în art.9 dreptul pe care îl are orice persoană la asigurări sociale, iar potrivit art.12 alin.(2) lit. d) din Pact, măsurile pe care statele părţi le vor adopta în vederea asigurării exercitării depline a acestui drept vor cuprinde măsurile necesare creării de condiţii care să asigure tuturor servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boală.
    44. În Hotărârea nr.28 din 14 decembrie 2004, Curtea a statuat că, potrivit cadrului legal, dreptul la ocrotirea sănătăţii, fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului, este asigurat prin păstrarea fondului genetic al ţării, prin crearea condiţiilor de viaţă şi de muncă, prin garantarea unei asistenţe medicale calificate, acordate în corespundere cu exigenţele medicinei moderne, precum şi prin apărarea juridică împotriva prejudiciilor cauzate sănătăţii. Ocrotirea sănătăţii populaţiei Republicii Moldova constituie un domeniu de importanţă vitală şi de interes public deosebit, care obligă statul să ia măsuri pentru asigurarea viabilităţii, modernizării şi dezvoltării lui.
    45. Curtea reține că sistemul medical în Republica Moldova funcționează în baza asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
    46. Potrivit Legii ocrotirii sănătății nr. 411-XIII din 28 martie 1995, asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem, garantat de stat, de apărare a intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate acoperirii cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune).
    47. Curtea notează că practica internațională cunoaște trei modele de finanţare a sistemelor de sănătate, şi anume: modelul Beveridge – în care sursa principală de finanţare o reprezintă taxele generale; modelul Bismarck – sistemul asigurărilor sociale de sănătate colectate în baza contribuţiilor în funcţie de venit; modelul Semaşko – finanţat în întregime de la bugetul de stat, statul deţinând monopolul asupra tuturor serviciilor de sănătate, iar serviciile medicale fiind gratuite pentru întreaga populaţie.
    48. Modelul Semaşko a fost caracteristic pentru ţările Europei Centrale şi de Est pe parcursul câtorva decenii, acesta totuşi fiind abolit în anii ’90, odată cu începerea noilor reforme economice şi politice.
    49. În prezent, ţările din Europa şi-au organizat sistemul de sănătate în baza celorlalte două modele Beveridge şi Bismarck, fiecare ţară adaptându-și sistemul la propriile realităţi și necesităţi.
    50. Curtea menționează că sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală din Republica Moldova este reglementat de Legea nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală și a fost pus în aplicare prin Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
    51. Sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, potrivit reglementărilor existente, se organizează şi funcţionează având la bază: principiul unicităţii, principiul egalităţii, principiul solidarităţii, principiul obligativităţii, principiul contributivităţii și principiul repartiţiei.
    3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
    52. Având în vedere principiile care guvernează sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, Curtea reține că principiul obligativității asigurării şi principiul solidarității sunt esențiale pentru acest sistem și se manifestă prin faptul că întreaga societate trebuie să contribuie la protejarea sănătăţii populaţiei.
    53. Curtea reține că principiul obligativității reprezintă o modalitate de responsabilizare a cetățenilor, pentru a-și asuma riscul ce poate surveni în cazul înrăutățirii stării sănătății, având obligația de a participa la sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală cu o contribuție, în acoperirea financiară a cheltuielilor legate de survenirea evenimentelor asigurate.
    54. Totodată, Curtea menționează că principiul solidarităţii constituie fundamentul organizării şi funcţionării sistemului asigurărilor sociale de sănătate. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, de a asigura un minim gratuit de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări medicale.
    55. Curtea, în Hotărârea nr.13 din 14 iunie 2011, a constatat că, potrivit principiului solidarităţii sociale, orice persoană aptă de muncă are obligaţia de a contribui la asigurarea socială a celor inapţi, inclusiv prin achitarea din salariu şi din alte venituri a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
    56. Curtea reține că, pentru a garanta dreptul la ocrotirea sănătății și în scopul realizării asigurării obligatorii de asistență medicală, este necesară existența fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
    57. Potrivit art.3 din Legea nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998, obiect al asigurării obligatorii de asistenţă medicală este riscul asigurat, legat de cheltuielile pentru acordarea volumului necesar de asistenţă medicală şi farmaceutică.
    58. În acest sens, Curtea notează că, prin sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, statul asigură riscurile cheltuielilor legate de îmbolnăvirea cetăţenilor, prin colectarea anticipată a fondurilor necesare.
    59. În context, Curtea relevă că fondurile de asigurări medicale se constituie pe baza primelor de asigurare achitate de către plătitorii stabiliţi de legislaţie.
    60. Potrivit art. 3 din Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală sunt: persoana fizică sau juridică, inclusiv autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, care are obligativitatea de a achita primele de asigurare în modul stabilit de lege.
    61. Curtea reține că prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998, reprezintă o sumă fixă sau o contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului pentru preluarea riscului asigurat al persoanei, conform prevederilor legislaţiei. Alineatul (3) al acestui articol stipulează că mărimile primelor de asigurare în sumă fixă şi în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense se stabilesc anual în Legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
    62. Curtea menționează că prin Anexa nr. 1 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 au fost stabilite categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, iar în Anexa nr.2 au fost incluse categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual.
    63. Potrivit pct.3 din Anexa nr.2 la legea contestată, plătitori ai primelor de asigurare medicală în sumă fixă sunt și persoanele neangajate, care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile (pe parcursul anului bugetar).
    64. Curtea observă că în timp ce, potrivit pct. 3 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, plătitori ai primei de asigurare medicală sunt și persoanele neangajate, prin art. 4 din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 o categorie vastă de persoane, inclusiv din categoria celor neangajați, sunt scutite de această obligație, și anume: pensionarii; şomerii înregistraţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă; persoanele care îngrijesc la domiciliu o persoană cu dizabilitate severă, care necesită îngrijire şi/sau supraveghere permanentă din partea altei persoane; mamele cu patru şi mai mulţi copii; persoanele din familiile defavorizate, care beneficiază de ajutor social, etc. Pentru aceste categorii de persoane calitatea de asigurat o are Guvernul, asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a acestor persoane se realizează de la bugetul de stat, potrivit art.5 alin.(3) din legea citată.
    65. Astfel, persoanele neangajate care nu dispun de mijloace financiare și care cad sub incidența art. 4 din Legea nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998 sunt asigurate de către stat.
    66. De asemenea, Curtea subliniază că, potrivit Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2015, persoanele neangajate, plătitori ai sumei fixe, beneficiază de o reducere de 50% din sumă, dacă fac achitarea în primele 3 luni de la intrarea în vigoare a legii.
    67. Curtea reţine că, potrivit Constituției, pe lângă drepturile fundamentale, cetățenii au și îndatoriri fundamentale. Astfel, potrivit art.58 din Constituţie, cetăţenii au obligaţia de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice, iar principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale impune cetățenilor suportarea cheltuielilor publice.
    68. În acest sens, Curtea menţionează că legiuitorul, potrivit prevederilor constituţionale şi legale, are libertatea de a stabili contribuţiile datorate de cetăţeni. Totodată, este de reţinut că în speță, în lipsa plăţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi calitatea de asigurat și nu poate beneficia de minimul gratuit de asistenţă medicală.
    69. Prin urmare, pentru a beneficia de asistenţă medicală în volumul acordat potrivit Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, persoana urmează să contribuie la sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală potrivit legii și principiilor ce guvernează acest sistem.
    70. Caracterul social al statului presupune instituirea unui sistem politic, care ar permite adoptarea unor măsuri adecvate pentru redistribuirea bunurilor conform principiilor echităţii sociale, astfel încât toţi membrii societăţii să posede un minim garantat de asigurare socială, conform art.47 din Constituţie.
    71. De asemenea, Curtea reiterează că obligaţia de contribuţie la fondul asigurărilor de sănătate izvorăşte din principiul solidarităţii, pe care se întemeiază sistemul public de asigurări sociale, ca o manifestare a statului social.
    72. Curtea reține că una dintre resursele principale care permit sistemului public de asigurări în medicină să îşi poată realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări medicale, pentru care calitatea de asigurat o are Guvernul, este contribuţia celor asiguraţi la acest sistem. De aceea, principiul solidarităţii ce se aplică acestui sistem impune şi justifică obligaţia plăţii contribuţiei de către persoanele neangajate care nu demonstrează lipsa veniturilor.
    73. Curtea subliniază că prin scutirea persoanelor neangajate de plata primei obligatorii de asistență medicală se va institui o sarcină disproporționată pentru persoanele angajate, plătitori ai primei de asigurare medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu.
    74. De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinut argumentul autorilor sesizării, precum că prin obligarea persoanelor neangajate de a achita primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se încalcă dreptul de proprietate al acestora, prevăzut de 46 din Constituţie.
    75. Curtea constată că protecţia dreptului de proprietate nu poate fi invocată pentru a refuza îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art.58 din Constituţie.
    76. Astfel, în virtutea acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în contradicţie cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca un drept subiectiv garantat.
    77. În acest sens, Comisia Europenă, în Cauza Wasa Liv Ömsesidigt, Försäkringsbolaget Valands Pensionsstiftelse și un grup de aproximativ 15000 de persoane contra Suediei, a reținut că dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, referitoare la protecția proprietății, recunosc autorităților naționale competenţa de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuții, potrivit aprecierii necesităților politice, economice şi sociale. Așa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuții nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat să admită o sarcină insuportabilă.
    78. Curtea apreciază ca obligația de a contribui la fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală cu o cotă-parte din venituri nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate.
    79. Curtea reține că scopul legitim instituit prin lege este de a realiza obiectivul principal al sistemului de asigurări sociale de sănătate, cel de a asigura un minim de asistență medicală pentru populație.
    80. În lumina celor expuse, Curtea reține că, întrucât prin contribuţia la bugetul asigurărilor medicale s-a urmărit asigurarea unui acces neîntrerupt al populaţiei la serviciile medicale, prevederile contestate nu contravin dispoziţiilor articolelor 36, 46 și 47 din Constituție.
    Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se respinge sesizarea deputaților în Parlament Alla Dolință, Igor Dodon, Vasile Bolea și Grigore Novac.
    2. Se recunoaște constituțional punctul 3 din Anexa nr.2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
    3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE                       Alexandru TĂNASE

    Nr. 18. Chişinău, 19 iunie 2015.