LPO227/2015
ID intern unic:  362574
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 227
din  10.12.2015
cu privire la plata de către producătorii de produse
vitivinicole a contribuţiilor obligatorii în Fondul Viei
şi Vinului
Publicat : 31.12.2015 în Monitorul Oficial Nr. 361-369     art Nr : 683
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. 1. –  Prin derogare  de la prevederile art. 323  alin. (7) din Legea viei şi vinului   nr. 57-XVI din 10 martie 2006, contribuţiile obligatorii pentru anul 2013 în Fondul Viei şi Vinului ale producătorilor de produse vitivinicole se trec în contul obligaţiilor de plată în fondul respectiv pentru anul 2015.
    Art. 2. – În cazurile în care obligaţiile de plată a contribuţiilor obligatorii pentru anul 2013 în Fondul Viei şi Vinului ale producătorilor de produse vitivinicole sînt mai mari decît cele calculate pentru anul 2015, diferenţa se trece în contul obligaţiilor de plată pentru anii următori.
    Art. 3. – Pentru sumele datorate Fondului Viei şi Vinului în anii 2013–2014 sau pentru neachitarea în termen de către producătorii de produse vitivinicole, în anii respectivi, a contribuţiilor obligatorii în fondul nominalizat nu se calculează penalitate.
     Art. 4. – Penalităţile pentru neachitarea în termen a contribuţiilor obligatorii în Fondul Viei şi Vinului, transferate în anii 2013–2014 de către producătorii de produse vitivinicole în fondul respectiv, se trec în contul obligaţiilor de plată pentru anul 2015.
    Art. 5. – Suma contribuţiilor obligatorii pentru anul 2013 și a penalităților pentru anii 2013–2014, transferată  în Fondul Viei şi Vinului de către producătorii de produse vitivinicole şi trecută în contul obligaţiilor de plată pentru anul 2015 şi anii următori, nu se include în componenţa cheltuielilor care vor fi deduse în anul 2015 şi în anii următori.

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                       Andrian CANDU

    Nr. 227. Chişinău, 10 decembrie 2015.