DASPI9/3268/2015
ID intern unic:  362719
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
AGENŢIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIE Nr. 9/3268
din  29.12.2015
cu privire la obligarea repartizării remuneraţiei de autor
colectate de către organizaţiile de gestiune colectivă în
perioada 2013-2015
Publicat : 15.01.2016 în Monitorul Oficial Nr. 2-12     art Nr : 24
    Comisia de avizare a organizaţiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor şi/sau conexe a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, creată şi convocată în temeiul Ordinului directorului general nr.234-1 din 29.12.2015:
    acționînd în temeiul art.48 și 51 din Legea nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, art.7 alin.2 lit.s) din Legea nr.114 din 03.07.2014 cu privire la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
    reieșind din prevederile art.49 din Legea nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe și întru executarea pct.7 din Decizia AGEPI nr.3/1566 din 20.09.2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.216-220, art.1473);
DECIDE:
    Se obligă organizaţiile de gestiune colectivă: Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” (AsDAC), Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale (ANPCI), Asociația Națională ”Copyright” (ANCO), Asociația ”ReproMold” (ReproMold) și Oficiul Republican al Dreptului de Autor (ORDA) să repartizeze remuneraţia acumulată pe parcursul anilor 2013-2014 pînă la 31.01.2016, iar remuneraţia acumulată pe parcursul anului 2015 pînă la 15.02.2016, cu publicarea informaţiei privind distribuirea sumelor colectate pe paginile sale web şi cu prezentarea la adresa AGEPI a rapoartelor de distribuire, inclusiv cu specificarea pentru fiecare titular al drepturilor de autor şi conexe în parte.

    PREȘEDINTELE COMISIEI                               Andrei POPA

    Nr. 9/3268. Chișinău, 29 decembrie 2015.