DCC8/2015
ID intern unic:  362928
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
DECIZIE Nr. 8
din  09.11.2015
de inadmisibilitate a Sesizării nr. 41g/2015
privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 4
alin. (4) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006
cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală
Publicat : 05.02.2016 în Monitorul Oficial Nr. 25-30     art Nr : 6     Data intrarii in vigoare : 09.11.2015
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Victor POPA,  judecători,
    cu participarea dlui Maxim Iurcu, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 29 octombrie 2015,
    înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinând preliminar sesizarea menţionată,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând la 9 noiembrie 2015 în şedinţă închisă,
    Pronunţă următoarea decizie:
    ÎN FAPT
    1. La 29 octombrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a adresat Curţii Constituţionale sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală.
    A. Motivele sesizării
    2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.
    3. Potrivit Codului de procedură penală, urmărirea penală este exercitată de ofiţerul de urmărire penală şi de către procuror.
    4. Conform articolului 1 alin. (1) al Legii nr. 333 privind statutul ofiţerului de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului şi în limitele competenţei sale, efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte activităţi prevăzute expres de lege. Totodată, articolul 4 alineatul (4) al legii stabilește că procurorul, prin ordonanţa sa, la propunerea ofițerului de urmărire penală, poate desemna şi alţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului Vamal în calitate de ofiţeri de urmărire penală.
    5. În acelaşi timp, potrivit art. 2 alin. (4) din Codul de procedură penală, normele juridice cu caracter procesual din alte legi pot fi aplicate doar cu condiţia includerii acestora în Cod.
    6. În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1, 23 și 25 alin. (2) din Constituţie.
    B. Legislația pertinentă
    7. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
    „(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
    (2) Forma de guvernămînt a statului este republica.
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile
şi îndatoririle

    „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
    (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
Articolul 25
Libertatea individuală şi siguranţa persoanei
    „ (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile.
    (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sînt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
    (3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.
    (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult pînă la 12 luni.
    (5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
    (6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.”
    8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M. O., 2013, nr 248-251, art. 699) sunt următoarele:
Articolul 2
Legea procesuală penală
    „(1) Procesul penal se reglementează de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de prezentul cod.
    (2) Principiile generale şi normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal.
    (3) Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei procesuale penale naţionale. Nici o lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are putere juridică dacă este în contradicţie cu Constituţia.
    (4) Normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu condiţia includerii lor în prezentul cod.
    (5) În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă independenţa judecătorească, principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.”
Articolul 253
Organele de urmărire penală
    „(1) Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii în cadrul:
    1) Ministerului Afacerilor Interne;
    2) Serviciului Vamal;
    3) Centrului Naţional Anticorupţie.
    (2) Organele de urmărire penală sînt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală anume desemnaţi în cadrul instituţiilor menţionate în alin.(1) şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective.
    (3) Ofiţerii de urmărire penală sînt independenţi, se supun legii şi indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală şi ale procurorului.
    (4) Statutul ofiţerului de urmărire penală este stabilit prin lege.”
    9. Prevederile relevante ale Legii nr. 333-XVI din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală (M.O., 2006 nr. 195-198, art. 918) sunt următoarele:
Articolul 4
Organele administraţiei publice centrale în
care activează ofiţeri de urmărire penală

    „(1) Ofiţerii de urmărire penală sînt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.
    (2) Sistemul organelor de urmărire penală include, după caz, departamente, direcţii generale, direcţii, secţii, servicii sau birouri de urmărire penală constituite în cadrul instituţiilor menţionate la alin.(1) şi al subdiviziunilor teritoriale ale acestora.
    (3) Constituirea, reorganizarea şi lichidarea organelor de urmărire penală de toate nivelurile se efectuează, în condiţiile legii, de către conducătorii instituţiilor menţionate la alin.(1).
    (4) Angajaţii unor alte subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin.(1) pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală.”
    ÎN DREPT
    A. Argumentele autorului sesizării
    10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că, potrivit Codului de procedură penală, urmărirea penală se efectuează de către procuror şi ofiţerul de urmărire penală.
    11. Codul de procedură penală delimitează activitatea organului de urmărire penală de alte subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie şi Serviciului Vamal. Astfel, atribuţiile şi competenţa ofiţerului de urmărire penală sunt diferite de cele ale ofiţerului de investigaţii.
    12. Totodată, Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală prevede posibilitatea conferirii atribuţiilor de ofiţer de urmărire penală şi altor angajaţi din subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie sau Serviciului Vamal prin emiterea unei ordonanţe de către procuror.
    13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că, potrivit Codului de procedură penală, normele procesuale penale prevăzute de alte legi pot fi aplicate cu condiţia includerii acestora în Codul de procedură penală.
    14. Prin urmare, autorul susţine că lipsa unei prevederi similare în Codul de procedură penală vine în contradicţie cu prevederile Codului.
    15. Astfel, autorul excepţiei susţine că norma contestată nu corespunde articolelor 1, 23 şi 25 alin. (2) din Constituţie.
    B. Aprecierea Curţii
    16. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, rezolvarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor legislative, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    17. Curtea statuează că prerogativa de a soluţiona cazurile excepţionale de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
    18. Curtea reține că sesizarea vizează controlul constituționalității prevederilor articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală, potrivit cărora: „Angajaţii unor alte subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin. (1) [Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Centrul Naţional Anticorupţie] pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală”.
    19. Astfel, norma contestată stabilește că atribuirea calităţii de organ de urmărire penală şi altor persoane din entităţile menţionate supra poate avea loc cu condiţia desemnării acestora prin ordonanţa procurorului, la demersul ofiţerului de urmărire penală.
    20. Curtea menţionează că autorul sesizării a invocat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3), 23 şi 25 alin. (2) din Constituţie.
    21. Curtea reține că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicției constituționale doar în cazul în care normele constituționale invocate au incidență asupra normelor contestate.
    22. În acest sens, Curtea subliniază că și potrivit articolului 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale sesizarea trebuie să fie motivată și să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele.
    23. Astfel, cu referire la invocarea pretinselor încălcări, Curtea constată că autorul sesizării nu a motivat incidenţa normelor constituţionale asupra prevederilor contestate.
    24. Curtea constată că obiectul sesizării vizează corelaţia între normele cuprinse în Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală şi normele Codului de procedură penală.
    25. În jurisprudenţa sa Curtea a menţionat că, în vederea unificării cadrului legal procesual şi excluderii prevederilor confuze şi contradictorii, în scopul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor persoanelor implicate în procesul penal, legiuitorul a stipulat că normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu condiţia că sunt incluse în Codul de procedură penală. O asemenea tehnică legislativă este de natură să asigure eliminarea inadvertenţelor între prevederile Codului de procedură penală şi normele procesuale penale cuprinse în alte legi, aplicarea coerentă, certă şi uniformă a normelor respective, astfel încât să se poată garanta respectarea deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (HCC nr. 1 din 22 ianuarie 2008).
    26. Prin urmare, problema ridicată în sesizare ţine de interpretarea sintagmei „normele juridice cu caracter procesual” din art. 2 alin. (4) al Codului de procedură penală şi raportarea la această interpretare a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală.
    27. Curtea constată că, până la momentul examinării sesizării, nu a existat o interpretare oficială a sintagmei „normele juridice cu caracter procesual” din art. 2 alin. (4) al Codului de procedură penală.
    28. În acest sens, Curtea reiterează că Legea Supremă a învestit Parlamentul cu dreptul de interpretare oficială a legilor adoptate. Astfel, potrivit art.66 lit.c) din Constituţie, una din atribuţiile de bază ale Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem şi legislativ, este interpretarea legilor şi asigurarea unităţii reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării. Scopul interpretării constă în clarificarea normei de drept prin elucidarea conţinutului exact al acesteia şi constituie o premisă a aplicării corecte a normelor juridice.
    29. Potrivit art.42 din Legea privind actele legislative nr.780-XV din 27 decembrie 2001, interpretarea actelor legislative reprezintă un sistem de operaţiuni logice prin care se explică sensul exact şi complet al dispoziţiilor normative. Prin interpretare se oferă soluţii juridice de realizare a normei de drept în sensul ei exact.
    30. În temeiul celor expuse supra, Curtea constată că, în lipsa incidenței normei constituționale asupra normei contestate,  sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
D E C I D E:
    1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală.
    2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE              Alexandru TĂNASE

    Nr. 8. Chişinău, 9 noiembrie 2015.