AMAEIE/2004
ID intern unic:  363086
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE ŞI INTEGRĂRII EUROPENE
ACORD Nr. 2004
din  01.03.2004
ADIŢIONAL LA ACORDUL DINTRE GUVERNUL
 REPUBLICII MOLDOVA ŞI GUVERNUL REPUBLICII SLOVACE
Publicat : 30.12.2006 în Tratate Internationale Nr. 34     art Nr : 10     Data intrarii in vigoare : 01.05.2004
    __________________________
    *Semnat la Chişinău, la 01 martie 2004.
    În vigoare pentru Republica Moldova din 01 mai 2004.

    Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova prezintă salutul său Ambasadei Republicii Slovace în România şi are onoarea de a-i comunica recepţionarea Notei Ambasadei nr. 2274-7/2003 din 20 noiembrie 2003 cu următorul conţinut.
    “Ambasada Republicii Slovace la Bucureşti prezintă salutul său Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi, referitor la Nota Ambasadei nr. 2274/1 din 25.07.2003, are onoare, în numele Republicii Slovace, să propună următoarea modificare a Acordului dintre Guvernul Republicii Slovace şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea comercială şi economică, semnat la 10.10.2002, la Chişinău:
    - Denumirea Acordului se schimbă: “Acordul dintre Guvernul Republicii Slovace şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea economică”;
    - Articolele 2 şi 6 ale Acordului se elimină şi se înlocuiesc cu noul articol 2 în formularea:
    “Prevederile acestui Acord privind tratamentul naţional nediscriminatoriu, clauza naţiunii celei mai favorizate, sau oricare alte prevederi privind tratamentul preferenţial nu se vor aplica la nici un fel de avantaje actuale sau viitoare, acordate de oricare dintre Părţi pe baza apartenenţei sau aderării sale la uniunea vamală, economică sau monetară, piaţa comună sau zonă a liberului schimb; prevederile menţionate nu se vor aplica la cetăţenii sau firmele statului respectiv, statelor membre ale acestei uniuni, pieţe comune sau zone a liberului schimb, sau oricărei alte terţe ţări.”
    - Articolele iniţiale 7, 8, 9 şi 10 se numerotează ca articolele 6, 7, 8 şi 9.
    În cazul unui răspuns favorabil, Partea slovacă propune ca această Notă şi Nota de răspuns să constituie Acordul adiţional la Acordul sus-menţionat, care va intra în vigoare în ziua intrării Republicii Slovace în Uniunea Europeană, care este ziua intrării în vigoare a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană /Atena, 16 aprilie 2003/ respectiv, 1 mai 2004.
    Republica Slovacă îşi exprimă convingerea fermă că relaţiile reciproce dintre cele două ţări se vor întări şi dezvolta în continuare.”
    Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a examinat Nota sus-menţionată a Ambasadei Republicii Slovace în Rom‘nia şi are onoarea de a-i comunica acceptarea acesteia.
    În acest context, Ministerul consideră Nota sus-menţionată şi prezenta Notă de răspuns drept Acord adiţional la Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Slovace privind colaborarea comercială şi economică, semnat la Chişinău la 10 octombrie 2002. Prezentul Acord adiţional va intra în vigoare în ziua aderării Republicii Slovace la Uniunea Europeană, la data de 1 mai 2004.
    Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei Republicii Slovace în România asigurarea deosebitei sale consideraţiuni.