AMAEIE/2003
ID intern unic:  363215
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE ŞI INTEGRĂRII EUROPENE
AMENDAMENT Nr. 2003
din  23.09.2003
LA SCRISOAREA DE ACORD PRIVITOR LA  CONTROLUL
DROGURILOR
ŞI APLICAREA LEGILOR DIN 28 AUGUST 2001
ÎNTRE GUVERNUL
STATELOR UNITE ALE AMERICII ŞI
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

Publicat : 30.12.2006 în Tratate Internationale Nr. 34     art Nr : 168     Data intrarii in vigoare : 23.09.2003
    ____________________________________
    *Semnat la Chişinău la 23 septembrie 2003.
    În vigoare din data semnării.


I. Prevederi generale
    Guvernul Statelor Unite ale Americii (GSU) şi Guvernul Republicii Moldova (GRM) au ajuns la acordul comun de a modifica Scrisoarea de Acord (SA) dintre GSU şi GRM, semnată la 28 august 2001, în conformitate cu următoarele:
    GSU va oferi asistenţă adăugătoare Guvernului Republicii Moldova în sumă totală de 1 583 000 dolari SUA, care include asistenţă tehnică şi instruire oferită de agenţiile GSU, şi echipament procurat de Departamentul de Stat.
    Fondurile alocate de către GSU prin acest Amendament sunt specificate în foaia de titlu şi reprezintă o sumă totală de 346 205 dolari SUA. Finanţarea ulterioară a acestor proiecte depinde de autorizaţia Congresului SUA, de disponibilitatea de fonduri şi de acordul Asistentului Secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri Internaţionale în domeniul Combaterii Traficului de Droguri şi al Aplicării Legilor.
    Finanţarea adiţională este oferită pentru următoarele proiecte: proiectul pentru instruirea în vederea Modernizării şi Controlului Frontierelor: susţinerea unui proiect de combatere a corupţiei care va fi gestionat de Consilierul Rezident pe Probleme Juridice (CRPJ) de pe lângă Ambasada SUA; şi modernizarea sistemului de laboratoare tehnico-criminalistice.
    Acest amendament, de asemenea, prevede modificarea Proiectului de instruire antitrafic şi a sistemului de lucru cu dosarele, inclus iniţial în Scrisoarea de Acord într-un Proiect de Dezvoltare a Organelor de Drept descris mai jos.
    Descrierea completă a proiectelor şi scopurile proiectelor sunt prezentate în Secţiunea II de mai jos. Toate celelalte obligaţii, termene şi condiţii prevăzute în Scrisoarea de Acord din 28 august 2001 vor rămâne aplicabile şi în deplină vigoare şi efect.
II. Descrierile proiectelor, scopurile proiectelor
şi verificarea rezultatelor

    1) Proiectul de Modernizare şi Control al Frontierelor - 220 000 dolari SUA
    Acest proiect este elaborat pentru a întări capacitatea Departamentului Vamal al Moldovei de a opri fluxul contrabandei peste frontierele internaţionale ale Moldovei.
    Acţiunile care urmează să fie întreprinse de GSU includ organizarea cursurilor de instruire, supravegheate de Consilierul Vamal al SUA care vor fi focusate pe dezvoltarea capacităţilor de lungă durată a Departamentului Vamal al Moldovei.
    Acţiunile care urmează să fie întreprinse de GRM includ oferirea de spaţiu pentru cursuri, selectarea candidaţilor potriviţi pentru participarea la cursul complet de instruire; selectarea cadrelor academice de instructori care vor lucra cu grupul de instructori din SUA şi cu Consilierul Vamal al SUA la elaborarea programelor de instruire.
    Durata preconizată pentru acest proiect este de un an.
    Performanţele vor fi măsurate în dependenţă de:
    - Încheierii cu succes a programelor de instruire de către personalul Departamentului Vamal al Moldovei şi de către instructorii responsabili pentru controlul frontierelor; şi
    - Includerii acestor cursuri de instruire în programele de studii ale Centrelor de Instruire ale Departamentului Vamal.
    2) Proiectul Consilierului Rezident pe Probleme Juridice - 613 000 dolari SUA
    Scopul acestui proiect este de a întări şi de a îmbunătăţi abilităţile de urmărire judiciară şi de aplicare a legilor ale GRM în combaterea corupţiei şi a traficului de fiinţe umane.
    Acţiunile care urmează să fie întreprinse de GSU includ numirea unui CRPJ pe lângă Ambasada SUA care va coordona cu procurorii, anchetatorii şi judecătorii în elaborarea unor aspecte ale legislaţiei Moldovei, cum ar fi investigarea şi urmărirea judiciară a cazurilor de corupţie publică, examinarea secţiunilor relevante din legislaţia penală şi procedurală penală, îmbunătăţirea legăturii dintre diferite segmente ale sistemului justiţiei penale din Moldova. Aceste fonduri vor asigura angajarea unui asistent local, care va lucra cu CRPJ. Acest proiect prevede şi instruire anticorupţie.
    În ceea ce ţine de traficul de fiinţe umane, CRPJ va oferi, de asemenea, consultaţii procurorilor, anchetatorilor şi judecătorilor în anchetare şi urmărirea judiciară. Pentru a îmbunătăţi cooperarea dintre agenţii, CRPJ va asista în implementarea unui grup de lucru regional pentru toate organele de drept şi ONG-uri interesate. CRPJ va dirija instituirea unui sistem de monitorizare, care va urmări dosarele de trafic din momentul deschiderii acestora până la emiterea sentinţei.
    Acţiunile care urmează să fie întreprinse de GRM includ asigurarea accesului la personalul corespunzător al procuraturii, judiciar şi al organelor de drept; asigurarea spaţiului pentru instruire, selectarea candidaţilor potriviţi pentru participarea la instruire.
    Durata preconizată pentru acest proiect este de un an.
    Performanţele vor fi măsurate în dependenţă de:
    - Cooperării GRM cu CRPJ;
    - Creşterii numărului de dosare penale intentate în baza articolelor cu privire la corupţie şi trafic de fiinţe umane;
    - Îmbunătăţirii ratingului Moldovei la categoria “percepţia corupţiei” în baza estimărilor Transparency International.
    3) Proiectul de Îmbunătăţire a Laboratoarelor de Medicină Legală - 250 000 dolari SUA
    Acest proiect va îmbunătăţi capacitatea de testare ştiinţifică tehnico-criminalistică a GRM prin oferirea de echipament modern de laborator şi prin asistenţă din partea unui consultant tehnic.
    Acţiunile care urmează să fie întreprinse de GSU includ procurarea şi transportarea echipamentului de laborator tehnico-criminalistic, recomandat de consultantul tehnic. Consultantul tehnic va continua să lucreze cu GRM la instalarea echipamentului şi la instruirea personalului laboratorului pentru utilizarea corectă a echipamentului.
    Acţiunile care urmează să fie întreprinse de GRM includ facilitarea aducerii echipamentului pe teritoriul Moldovei şi transportarea acestuia la laboratorul tehnico-criminalistic; asigurarea disponibilităţii personalului laboratorului pentru a se întâlni cu consultantul tehnic al SUA şi asigurarea că echipamentul va continua să fie folosit în scopurile preconizate şi că reprezentanţii Ambasadei SUA au acces permanent la echipament pentru monitorizare ulterioară.
    Durata preconizată pentru acest proiect este de un an.
    Performanţele vor fi măsurate în dependenţă de:
    - Instalării şi utilizării corecte a echipamentului;
    - Folosirii echipamentului tehnico-criminalistic pentru analiza profesională a probelor legate de activitate criminală;
    - Prezentării în instanţă de judecată a probelor analizate cu ajutorul acestui echipament.
    4) Proiect de Dezvoltare a Organelor de Drept - 500 000 dolari SUA
    Acest proiect va întări abilităţile personalului organelor de drept şi va oferi echipament necesar pentru aplicarea legilor.
    Acţiunile care urmează să fie întreprinse de GSU includ asigurarea instructorilor sau a consultanţilor tehnici pentru elaborarea şi oferirea asistenţei corespunzătoare pentru personalul organelor de drept.
   Acţiunile care urmează să fie întreprinse de GRM includ 1) punerea la dispoziţie a personalului organelor de drept pentru a primi instruire şi asistenţă tehnică şi 2) asigurarea spaţiului pentru instruire şi asistenţă tehnică; selectarea candidaţilor potriviţi pentru programele de instruire.
    Durata preconizată pentru acest proiect este de un an.
    Performanţele vor fi măsurate în dependenţă de:
    - finalizarea cu succes a programelor de instruire de către angajaţii organelor de drept şi formatori;
    - introducerea cursurilor de instruire în programul de învăţământ al centrelor de instruire ale organelor de drept din Moldova.
    Acest proiect înlocuieşte Proiectul de instruire antitrafic şi a sistemului de lucru cu dosarele, inclusiv iniţial în Scrisoarea de Acord.
III. Planul de evaluare
    Reprezentanţii Guvernului SUA şi al Moldovei se vor întâlni cel puţin o dată la trei luni pentru a trece în revistă progresul atins în implementarea obiectivelor proiectelor. Progresul va fi evaluat în conformitate cu indicatorii de reuşită descrişi mai sus. Informaţiile care vor fi luate în considerare la efectuarea acestor evaluări vor cuprinde date calitative şi cantitative, inclusiv înregistrările oficiale ale aresturilor, condamnărilor şi confiscării contrabandei. Va fi elaborat un raport ce va cuprinde rezultatele acestor evaluări. Aceste evaluări vor fi efectuate suplimentar monitorizării continue a acestor programe şi activităţii întreprinse de angajaţii ambelor guverne.
    Alcătuit în două exemplare la Chişinău, la 23 septembrie, 2003, în limbile engleză şi română, ambele texte fiind absolut identice.