–––––––––––––––––––––––––––––
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 9 noiembrie 2002.

    Statele-părţi la prezenta Convenţie,
    luând în consideraţie scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite referitor la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi promovarea unor relaţii de prietenie şi colaborare între state,
    fiind îngrijoraţi de escaladarea terorismului internaţional în toate formele şi manifestările lui,
    având în vedere Declaraţia cu ocazia celei de-a 50-ea aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 24 octombrie 1995,
    având în vedere, de asemenea, Declaraţia privind măsurile de eliminare a terorismului internaţional, anexată la rezoluţia Adunării Generale 49/60 din 9 decembrie 1994, prin care, în special, “statele-membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite reafirmă în mod solemn condamnarea neechivocă a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste ca fiind criminale şi nejustificate, indiferent de locul şi persoana care le-a comis, inclusiv şi a acelor acte care pun în pericol relaţiile de prietenie între state şi naţiuni şi care ameninţă integritatea teritorială şi securitatea statelor”,
    notând faptul că Declaraţia a recomandat statelor “să revizuiască de urgenţă domeniul prevederilor legale utilizate în practica internaţională care se referă la prevenirea, reprimarea şi eliminarea terorismului în toate formele şi manifestările lui, cu scopul de a asigura un cadru legislativ cuprinzător care s-ar referi la toate aspectele ce ţin de acest domeniu”,
    având în vedere rezoluţia Adunării Generale 51/210 din 17 decembrie 1996 şi Declaraţia, anexată la aceasta, care completează Declaraţia privind măsurile de eliminare a terorismului internaţional din 1994,
    notând că atacurile teroriste săvîrşite prin utilizarea explozivelor sau a altor mijloace letale capătă o răspîndire din ce în ce mai largă,
    notând, de asemenea, faptul că în prevederile multilaterale existente ale dreptului internaţional nu se examinează adecvat aceste atacuri,
    fiind convinse de urgenta necesitate a extinderii cooperării internaţionale între state în scopul elaborării şi adoptării unor măsuri efective şi practice pentru prevenirea unor atare acte teroriste, urmărirea penală şi pedepsirea vinovaţilor,
    considerând că comunitatea internaţională este profund îngrijorată de comiterea unor astfel de acte,
    notînd că activitatea forţelor militare ale statelor este reglementată de normele dreptului internaţional, care nu se conţin în prezenta Convenţie, iar excluderea anumitor acţiuni din domeniul de aplicare a prezentei Convenţii nu eliberează de răspundere pentru săvîrşirea acţiunilor ilegale, nu le face legale şi nu împiedică tragerea la răspundere în temeiul altor legi,
    au convenit în privinţa celor ce urmează:
    În scopul prezentei Convenţii:
    1) “Obiect de stat sau guvernamental” semnifică orice obiect permanent sau temporar sau mijloc de transport, care este folosit sau ocupat de reprezentanţii statului, membrii Guvernului, organului legislativ sau judiciar, sau de persoane oficiale ori funcţionari ai unei autorităţi publice sau oricărui alt organ ori instituţii statale, sau de funcţionarii sau persoanele oficiale ale unei organizaţii interguvernamentale în legătură cu executarea obligaţiilor de serviciu.
    2) “Obiect de infrastructură” semnifică orice obiect aflat în proprietate publică sau privată care oferă sau distribuie servicii publicului, aşa ca: apă, energie, canalizare, petrol sau comunicaţii.
    3) “Mijloace explozive sau letale” semnifică:
    a) o armă sau un dispozitiv exploziv sau incendiar destinat sau capabil de a cauza moartea sau serioase prejudicii fizice sau materiale; sau
    b) o armă sau un dispozitiv destinat sau capabil de a cauza moartea, serioase prejudicii fizice sau materiale prin difuzarea, răspîndirea sau acţiunea substanţelor chimice toxice, agenţilor biologici sau a toxinelor, sau a altor substanţe asemănătoare, sau a radiaţiei, sau a substanţelor radioactive.
    4) “Forţele militare ale unui stat” semnifică forţele militare ale statului care sunt organizate, antrenate şi echipate în conformitate cu prevederile legislaţiei interne în vederea realizării scopului primar al apărării şi securităţii naţionale; la fel şi persoanele care acţionează în susţinerea acestor forţe armate ce se află în responsabilitatea, sub controlul şi comanda lor oficială.
    5) “Local de utilizare publică” semnifică acele părţi ale oricărei clădiri, părţi de teren, stradă, canal navigabil sau oricare altă aşezare care este accesibilă sau deschisă pentru public, fie permanent, fie periodic sau ocazional, şi include orice local comercial, de afaceri, cultural, istoric, educaţional, religios, guvernamental, de recreaţie sau oricare alt local similar care este accesibil sau deschis pentru public.
    6) “Sistem de transport public” semnifică orice obiecte, mijloace de transport şi elemente auxiliare, aflate în proprietate publică sau privată, care sunt utilizate în sau pentru prestarea serviciilor publice de transportare a persoanelor sau încărcăturilor.
    1) Se consideră că o persoană comite o infracţiune reglementată de prezenta Convenţie dacă această persoană aduce, plasează, pune în acţiune sau detonează intenţionat şi ilegal un mijloc exploziv sau letal într-un local de utilizare publică, în limitele unui obiect de stat sau guvernamental, unui sistem de transport public sau unui obiect de infrastructură:
    a) cu intenţia de a cauza moartea sau prejudicii fizice; sau
    b) cu intenţia de a cauza distrugeri de mari proporţii în astfel de localuri, obiecte sau sisteme, cînd astfel de distrugeri provoacă sau pot provoca pierderi economice majore.
    2) O persoană de asemenea comite o crimă dacă această persoană încearcă să comită o infracţiune prevăzută de paragraful 1 al prezentului articol.
    3) O persoană de asemenea comite o crimă dacă ea:
    a) participă în calitate de complice la comiterea unei din infracţiunile prevăzute de paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol; sau
    b) organizează sau dirijează alte persoane în scopul comiterii unei din infracţiuni prevăzute de paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol; sau
    c) contribuie într-un fel sau altul la comiterea uneia sau mai multor infracţiuni prevăzute de paragraful 1 şi 2 ale prezentului articol de către un grup de persoane care acţionează cu un scop comun; contribuţia de acest tip trebuie să fie intenţionată, fie cu scopul de a susţine activitatea sau scopul criminal al grupului, fie cu cunoaşterea intenţiei grupului de a comite infracţiunea sau infracţiunile respective.
    Prezenta Convenţie nu se aplică în cazurile dacă infracţiunea este comisă pe teritoriul unui singur stat, bănuitul şi victimele sunt cetăţeni ai acestui stat, bănuitul este găsit pe teritoriul aceluiaşi stat şi nici un stat nu are temeiuri de a-şi exercita jurisdicţia în baza paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 6 din prezenta Convenţie, fapt ce nu exclude aplicarea faţă de aceste cazuri în condiţii respective a prevederilor articolelor 10 şi 15.
    Fiecare stat-parte la prezenta Convenţie întreprinde astfel de măsuri care pot fi necesare pentru:
    a) recunoaşterea conform legislaţiei interne drept infracţiuni penale a faptelor indicate în articolul 2 din prezenta Convenţie;
    b) stabilirea pentru comiterea acestor infracţiuni a pedepsei respective adecvate gravităţii infracţiunilor comise.
    Fiecare stat-parte la prezenta Convenţie întreprinde astfel de măsuri care pot fi necesare, inclusiv şi în domeniul legislaţiei interne, pentru a se asigura ca faptele criminale, ce ţin de domeniul de reglementare al prezentei Convenţii, în special cele comise cu intenţie sau destinate pentru provocarea unei stări de teroare a publicului, unui grup de persoane sau unor persoane particulare, să nu fie justificate prin nici o consideraţie de ordin politic, filozofic, ideologic, rasial, etnic, religios sau de altă natură şi să fie pedepsite adecvat gravităţii lor.
    1) Fiecare stat-parte la prezenta Convenţie întreprinde astfel de măsuri care pot fi necesare pentru stabilirea jurisdicţiei lui asupra infracţiunilor prevăzute de articolul 2, dacă:
    a) infracţiunea a fost comisă pe teritoriul acestui stat; sau
    b) infracţiunea a fost comisă la bordul unui vas care navighează sub pavilionul acestui stat sau la bordul unui nave aeriene înregistrate în conformitate cu prevederile legislaţiei interne a acestui stat la momentul comiterii infracţiunii; sau
    c) infracţiunea a fost comisă de către un cetăţean al acestui stat.
    2) Fiecare stat-parte este în drept să-şi stabilească jurisdicţia asupra oricărei din infracţiunile menţionate, dacă:
    a) infracţiunea a fost comisă împotriva unui cetăţean al acestui stat; sau
    b) infracţiunea a fost comisă împotriva unui obiect de stat sau guvernamental al acestui stat aflat peste hotare, inclusiv ambasade sau alte localuri cu destinaţie diplomatică sau consulară ale acestui stat; sau
    c) infracţiunea a fost comisă de un apatrid care domiciliază obişnuit pe teritoriul acestui stat; sau
    d) infracţiunea a fost comisă cu scopul de a obliga acest stat să comită sau să se abţină de la comiterea unor acte; sau
    e) infracţiunea a fost comisă la bordul unei nave aeriene utilizate de guvernul acestui stat.
    3) După ratificarea, aprobarea sau aderarea la prezenta Convenţie, fiecare stat-parte anunţă Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite despre stabilirea jurisdicţiei în temeiul legislaţiei interne în conformitate cu paragraful 2 al prezentului articol, în cazul intervenirii oricăror schimbări, statul-parte respectiv anunţă imediat Secretarul General.
    4) Fiecare stat-parte aplică astfel de măsuri care sunt necesare pentru stabilirea jurisdicţiei sale asupra infracţiunilor indicate în articolul 2 în situaţia cînd bănuitul se află pe teritoriul acestui stat şi acest stat nu extrădează persoana respectivă unui alt stat-parte care au stabilit jurisdicţiile sale în corespundere cu paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol.
    5) Prezenta Convenţie nu exclude exercitarea jurisdicţiei penale stabilite de statul parte în conformitate cu legislaţia internă.
    1) Statul-parte, primind informaţii că o persoană care a comis sau este bănuită de comiterea unei infracţiuni prevăzute de articolul 2, poate să se afle pe teritoriul său, aplică astfel de măsuri care sunt necesare în conformitate cu legislaţia internă pentru investigarea faptelor indicate în această informaţie.
    2) Dacă circumstanţele o cer, statul-parte, pe teritoriul căruia se află infractorul sau bănuitul, aplică măsuri corespunzătoare în conformitate cu legislaţia internă pentru asigurarea prezenţei lui în scopul efectuării urmăririi penale sau extrădării.
    3) Orice persoană faţă de care vor fi aplicate măsuri prevăzute de paragraful 2 al prezentului articol este în drept:
    a) fără întîrziere să obţină legătura cu cel mai apropiat reprezentant al statului al cărui cetăţean este sau care în alt mod este împuternicit să apere drepturile acestei persoane, sau, dacă această persoană este un apatrid, cu reprezentantul statului pe teritoriul căruia persoana domiciliază în mod obişnuit;
    b) să fie vizitată de reprezentantul acestui stat;
    c) să fie informată despre drepturile sale în conformitate cu punctele a) şi b).
    4) Drepturile, menţionate la paragraful 3 al prezentului articol, sunt exercitate în conformitate cu legislaţia statului, pe teritoriul căruia se află infractorul sau bănuitul, iar legislaţia menţionată trebuie să asigure posibilitatea de a atinge deplin scopurile, pentru care sunt destinate drepturile prevăzute în paragraful 3.
    5) Prevederile paragrafelor 3 şi 4 ale prezentului articol nu aduc prejudiciu dreptului oricărui stat-parte, care pretinde la jurisdicţie în conformitate cu paragraful 1 punctul c) sau paragraful 2 punctul c) din articolul 6, de a solicita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să obţină legătura sau să viziteze bănuitul.
    6) Dacă în conformitate cu prezentul articol statul-parte a arestat persoana, el trebuie să anunţe direct sau prin intermediul Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite statele-părţi care şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu paragrafele 1 şi 2 ale articolului 6, şi, dacă consideră necesar, alte state-părţi interesate de faptul că persoana dată se află sub arest şi de circumstanţele care au cauzat arestarea ei. Statul care realizează investigaţia, menţionată în paragraful 1 al prezentului articol, informează prompt statele-părţi menţionate despre concluziile sale şi indică dacă intenţionează să-şi exercite jurisdicţia.
    1) Dacă statul-parte, pe teritoriul căruia se află bănuitul, în cazurile pentru care se aplică articolul 6, nu extrădează această persoană, el este obligat, fără nici o excepţie, şi necătînd la faptul dacă infracţiunea a fost sau nu comisă pe teritoriul acestui stat, să transmită fără întîrziere neîntemeiată dosarul autorităţilor competente în scopul efectuării urmăririi penale în conformitate cu legislaţia internă. Autorităţile competente vor adopta decizia în acelaşi mod ca şi în cazul unor alte infracţiuni grave reglementate de legislaţia internă a acestui stat.
    2) În toate cazurile cînd legislaţia internă a statului-parte îi permite să extrădeze sau în alt mod să predea un cetăţean al său numai cu condiţia că această persoană va fi întoarsă în acest stat pentru executarea sentinţei emise în rezultatul judecării sau examinării cauzei în instanţa de judecată pentru care a fost extrădată sau predată persoana, şi acest stat şi statul care solicită extrădarea persoanei sunt de acord cu această opţiune şi alte prevederi, pe care ele vor considera potrivite, o astfel de extrădare sau predare condiţionată va fi suficientă pentru executarea obligaţiei, prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol.
    1) Infracţiunile indicate în articolul 2 urmează a fi incluse drept infracţiuni ce servesc temei pentru extrădare în orice acord de extrădare încheiat între statele-părţi pînă la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii. Statele-părţi se obligă să includă astfel de infracţiuni drept infracţiuni ce servesc temei pentru extrădare în orice acord de extrădare care urmează să fie semnate între ele.
    2) În cazul în care un stat-parte, care înaintează drept condiţie de extrădare existenţa unui acord, primeşte o cerere de extrădare din partea unui alt stat-parte cu care nu este semnat un acord de extrădare, atunci statul solicitat poate, la dorinţă, să considere prezenta Convenţie drept bază legală pentru extrădare în legătură cu infracţiunile indicate în articolul 2. Extrădarea este efectuată şi cu respectarea altor condiţii prevăzute de legislaţia statului solicitat.
    3) Statele-părţi, care nu înaintează drept condiţie de extrădare existenţa unui acord de extrădare, vor recunoaşte între ele infracţiunile indicate în articolul 2 drept infracţiuni ce servesc temei pentru extrădare cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia statului solicitat.
    4) În caz de necesitate infracţiunile indicate în articolul 2 sunt examinate de către statele-părţi pentru extrădare ca infracţiuni comise nu doar în locurile comiterii lor, dar şi pe teritoriile statelor care şi-au stabilit jurisdicţia în corespundere cu prevederile paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 6.
    5) Prevederile acordurilor de extrădare, încheiate între statele-părţi în legătură cu infracţiunile indicate în articolul 2, sunt recunoscute modificate de către statele-părţi în măsura în care ele contravin prezentei Convenţii.
    1) Statele-părţi îşi acordă asistenţă reciprocă maximă în materie de investigaţie, urmărire penală sau extrădare efectuate în legătură cu infracţiunile indicate în articolul 2, inclusiv asistenţă în obţinerea probelor, aflate la dispoziţia lor, necesare pentru efectuarea urmăririi.
    2) Statele-părţi îşi onorează obligaţiile prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol în conformitate cu orice tratate sau înţelegeri în materie de asistenţă juridică reciprocă încheiate. Dacă astfel de tratate sau înţelegeri nu au fost încheiate, statele-părţi îşi acordă asistenţă în conformitate cu legislaţia lor internă.
    Nici o infracţiune din cele care sunt indicate în articolul 2 nu va fi examinată, în scop de extrădare sau asistenţă juridică reciprocă, drept infracţiune politică, infracţiune legată de o infracţiune politică sau infracţiune inspirată din motive politice. În consecinţă, cererea de extrădare sau de acordare a asistenţei juridice reciproce nu poate fi refuzată doar din motivul că ea se referă la o infracţiune politică, infracţiune legată de o infracţiune politică sau infracţiune inspirată din motive politice.
    Nici una din prevederile prezentei Convenţii nu va fi interpretată drept o obligaţie de extrădare a persoanei sau de acordare a asistenţei juridice reciproce, dacă statul solicitat consideră, din motive rezonabile, că cererea de extrădare pentru infracţiunile indicate în articolul 2 sau de acordare a asistenţei juridice reciproce pentru astfel de infracţiuni urmăreşte scopul de a persecuta sau a pedepsi o persoană din cauza rasei, convingerilor religioase, naţionalităţii, originii etnice sau opiniilor politice ale acestei persoane, sau dacă acceptarea acestei cereri va aduce prejudiciu statutului acestei persoane din oricare din aceste motive.
    1) Persoana, care se află sub arest sau execută pedeapsa de privaţiune de libertate conform unei sentinţe pe teritoriul unui stat-parte, şi care trebuie să fie prezentă pe teritoriul unui alt stat pentru depunerea mărturiilor, identificarea ei sau acordarea altei asistenţe în obţinerea probelor pentru investigarea sau urmărirea penală a infracţiunilor în conformitate cu prezenta Convenţie, poate fi transferată dacă sunt respectate următoarele condiţii:
    a) această persoană îşi oferă benevol consimţămîntul în baza informaţiei depline; şi
    b) autorităţile competente ale ambelor state îşi exprimă acordul în condiţii pe care ambele state vor considera cele mai convenabile.
    2) În scopurile prezentului articol:
    a) statul, în care este transferată persoana, este în drept şi are obligaţia să deţină această persoană sub arest, cu excepţia cazurilor cînd statul din care a fost transferată persoana a solicitat sau a sancţionat altfel;
    b) statul, în care este transferată persoana, fără întîrziere îşi onorează obligaţia de a reîntoarce această persoană statului din care ea a fost transferată, în corespundere cu înţelegerea prealabilă sau după cum au căzut de acord autorităţile competente ale ambelor state;
    c) statul, în care este transferată persoana, nu va cere de la statul din care ea a fost transferată să iniţieze procedura de extrădare pentru a restitui persoana respectivă;
    d) termenul de aflare sub arest pe teritoriul statului din care a fost transferată persoana va fi inclus în termenul de executare a sentinţei pe teritoriul statului în care ea a fost transferată.
    3) Fără consimţămîntul statului din care în conformitate cu prezentul articol urmează a fi transferată o persoană, această persoană, indiferent de cetăţenie, nu va fi persecutată sau deţinută sub arest şi nu va fi supusă unei alte restricţii faţă de libertatea sa pe teritoriul statului în care este transferată această persoană în legătură cu acţiunile sau sentinţele emise pînă la plecarea sa de pe teritoriul statului din care ea a fost transferată.
    Oricărei persoane arestate sau faţă de care sunt întreprinse alte măsuri sau se efectuează urmărirea penală în conformitate cu prezenta Convenţie i se garantează atitudine corectă, inclusiv toate drepturile şi garanţiile stipulate de legislaţia internă a statului pe teritoriul căruia se află persoana respectivă şi prevederile dreptului internaţional aplicabil, inclusiv prevederile referitor la drepturile omului.
    Statele-părţi cooperează pentru prevenirea infracţiunilor indicate în articolul 2, şi în special prin:
    a) efectuarea oricăror măsuri posibile, inclusiv, în caz de necesitate, măsuri legislative pentru prevenirea şi contracararea pregătirii pentru comiterea acestor infracţiuni pe sau în afara teritoriului lor, inclusiv prin măsuri de prohibiţie pe teritoriul acestor state a activităţii ilegale a persoanelor, grupurilor de persoane şi a organizaţiilor, care încurajează, instigă, organizează, finanţează intenţionat sau sunt antrenate în comiterea infracţiunilor indicate în articolul 2;
    b) schimbul de informaţii veridice şi verificate, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne, şi coordonarea măsurilor administrative şi de altă natură, aplicabile, cînd sunt necesare, în scopul contracarării infracţiunilor indicate în articolul 2;
    c) efectuarea, dacă este oportun, a cercetărilor şi elaborarea metodelor de detectare a explozivelor sau a altor substanţe periculoase care pot cauza moartea sau leziuni corporale; efectuarea consultaţiilor privitor la elaborarea standardelor în producerea substanţelor explozive în scopul identificării originii lor în cadrul investigaţiei realizate după explozii; schimbul de informaţii referitor la măsurile preventive, cooperare şi schimb de tehnologii, echipament şi materiale adiacente.
    Statul-parte, pe teritoriul căruia bănuitul este pus sub urmărire penală, în conformitate cu legislaţia internă sau procedurile aplicabile anunţă despre rezultatele finale ale examinării Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite această informaţie celorlalte state-părţi.
    Statele Părţi îşi onorează obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie într-un mod compatibil cu principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor, principiul neamestecului în treburile interne ale altor state.
    Nici o prevedere din prezenta Convenţie nu împuterniceşte statul-parte să-şi exercite jurisdicţia pe teritoriul altui stat-parte şi să exercite funcţiile atribuite în mod exclusiv prin legislaţia internă autorităţilor acestui stat.
    1) Nici o prevedere din prezenta Convenţie nu afectează alte drepturi, obligaţii şi responsabilităţi ale statelor şi indivizilor acordate în conformitate cu dreptul internaţional, în special cele exercitate în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi dreptul umanitar internaţional.
    2) Acţiunile forţelor militare în timpul unui conflict armat, cum aceste noţiuni sunt tratate şi reglementate în dreptul umanitar internaţional, nu sunt reglementate de prezenta Convenţie, cum la fel nu sunt reglementate şi acţiunile întreprinse de forţele militare ale unui stat în scopul exercitării funcţiilor oficiale, deoarece ele sunt reglementate de alte norme ale dreptului internaţional.
    1) Orice litigii între două sau mai multe state-părţi referitor la interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, care nu pot fi soluţionate prin intermediul negocierilor într-o perioadă rezonabilă de timp, vor fi supuse arbitrajului, la cererea unuia din aceste state. Dacă în şase luni din ziua adresării în arbitraj părţile nu vor conveni asupra organizării lui, oricare din părţi va putea transmite rezolvarea litigiului în Curtea Internaţională, înaintînd o cerere în conformitate cu Statutul Curţii.
    2) La momentul semnării, ratificării, aprobării sau acceptării prezentei Convenţii sau la momentul aderării la ea, fiecare stat poate declara că nu se recunoaşte limitat de prevederile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state-părţi, la rîndul lor, nu vor fi limitate de prevederile paragrafului 1 al prezentului articol faţă de oricare stat-parte care a declarat această rezervă.
    3) Oricare stat care a declarat rezerva menţionată în paragraful 2 al prezentului articol, poate la orice moment de timp să retragă această rezervă, notificînd Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    1) Prezenta Convenţie este deschisă spre semnare pentru toate statele de la 12 ianuarie 1998 pînă la 31 decembrie 1999 în instituţiile centrale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.
    2) Prezenta Convenţie va constitui subiect pentru ratificare, aprobare sau acceptare. Instrumentele de ratificare, aprobare sau acceptare sunt depuse spre depozitare Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    3) Prezenta Convenţie este deschisă spre aderare pentru orice stat. Instrumentele de aderare sunt depuse spre depozitare Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    1) Prezenta Convenţie intră în vigoare în cea de-a treizecea zi de la depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de aprobare, acceptare sau aderare la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    2) Pentru fiecare stat care va ratifica, aproba sau accepta prezenta Convenţie sau va adera la ea după depunerea celui de al douăzeci şi doilea instrument de aprobare, acceptare sau aderare, Convenţia va intra în vigoare după cea de-a treizecea zi de la depunerea instrumentului de ratificare, aprobare, acceptare sau aderare.
    1) Orice stat-parte poate denunţa prezenta Convenţie printr-o notificare scrisă adresată Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    2) Denunţarea intră în vigoare după un an de la data primirii notificării de către Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    Originalul prezentei Convenţii, versiunile căreia în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt egal autentice, este depus spre păstrare Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite care, la rîndul său, va trimite copii certificate ale prezentei Convenţii în adresa tuturor statelor.
    În adeverirea cărui fapt pentru care subsemnaţii, fiind autorizaţi de guvernele lor, au semnat prezenta Convenţie deschisă spre semnare la instituţiile centrale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York de la 12 ianuarie 1998.