–––––––––––––––––––––––––––––––
    *În vigoare pentru Republica Moldova din 9 noiembrie 2002.


    Statele părţi la prezenta Convenţie,
    având în vedere scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi dezvoltarea relaţiilor amicale şi a cooperării între state,
    recunoscând îndeosebi că fiecare are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale aşa cum s-a prevăzut în Declaraţia universală a drepturilor omului şi în Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice,
    reafirmînd principiul egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune de propria lor soartă consacrat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea între state conform Cartei Naţiunilor Unite, precum şi în celelalte rezoluţii pertinente ale Adunării Generale,
    considerând că luarea de ostatici este un delict care preocupă în mod serios comunitatea internaţională şi că, în conformitate cu dispoziţiile prezentei Convenţii, oricine comite un act de luare de ostatici trebuie să fie urmărit sau extrădat,
    convinse de necesitatea urgentă a dezvoltării unei cooperări internaţionale între state în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea de măsuri eficace menite să prevină, să reprime şi să pedepsească toate actele de luare de ostatici ca manifestări ale terorismului internaţional,
    au convenit asupra celor ce urmează:
    1) Comite infracţiunea de luare de ostatici în sensul prezentei Convenţii oricine sechestrează o persoană (în cele ce urmează denumită ostatic) sau o deţine şi o ameninţă că o va omorî, o va răni sau că va continua să o deţină pentru a constrînge o parte terţă şi anume un stat, o organizaţie internaţională interguvernamentală, o persoană fizică sau morală ori un grup de persoane, să îndeplinească un act oarecare sau să se abţină de la un asemenea act, ca o condiţie explicită sau implicită a punerii în libertate a ostaticului.
    2) Comite, de asemenea, o infracţiune în sensul prezentei Convenţii, oricine:
    a) încearcă să comită un act de luare de ostatici; sau
    b) devine complicele unei persoane care comite sau încearcă să comită un act de luare de ostatici.
    Orice stat parte sancţionează infracţiunile prevăzute la art. 1 cu pedepse adecvate care iau în considerare natura gravă a acestor infracţiuni.
    1) Statul parte pe teritoriul căruia ostaticul este deţinut de autorul infracţiunii ia toate măsurile pe care le consideră potrivite pentru ameliorarea soartei ostaticului, îndeosebi pentru a asigura eliberarea sa şi, la nevoie, a-i înlesni plecarea după punerea lui în libertate.
    2) Dacă un obiect deţinut de autorul infracţiunii ca urmare a luării de ostatici ajunge să fie deţinut de un stat parte, acesta îl restituie, îndată ce este posibil, după caz, ostaticului sau părţii terţe vizate la art. 1, ori autorităţilor lor respective.
    Statele părţi colaborează la prevenirea infracţiunilor prevăzute la art. 1, îndeosebi:
    a) luînd toate măsurile posibile spre a se preveni pregătirea, pe teritoriile lor respective, a acestor infracţiuni destinate a fi comise în cuprinsul sau în afara teritoriului lor, inclusiv măsuri tinzînd să interzică pe teritoriul lor activităţile ilegale ale indivizilor, grupurilor şi organizaţiilor care încurajează, aţîţă, organizează sau comit acte de luare de ostatici;
    b) făcînd schimb de informaţii şi coordonînd măsurile administrative şi altele ce urmează a fi luate, dacă este cazul, pentru a se preveni săvîrşirea acestor infracţiuni.
    1) Orice stat parte ia măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa de a judeca infracţiunile prevăzute la art. 1, care sunt comise:
    a) pe teritoriul său sau la bordul unei nave sau al unei aeronave înmatriculate în acel stat;
    b) de către unul dintre resortisanţii săi, sau, dacă acel stat consideră indicat, de către apatrizii care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul său;
    c) pentru a-l constrînge să îndeplinească un act oarecare sau să se abţină de la un asemenea act; sau
    d) împotriva unui ostatic care este resortisantul acelui stat, cînd acesta consideră indicat.
    2) De asemenea, orice stat parte ia măsurile necesare pentru a-şi stabili competenta de a judeca infracţiunile prevăzute la art. 1 în cazul în care autorul prezumat al infracţiunii se află pe teritoriul său şi dacă statul nu-l extrădează unuia dintre statele vizate la paragraful 1 al prezentului articol.
    3) Prezenta Convenţie nu exclude o competenţă penală exercitată în virtutea legislaţiei interne.
    1) Dacă apreciază că circumstanţele justifică acest lucru, orice stat parte pe teritoriul căruia se află autorul prezumat al infracţiunii asigură, în conformitate cu legislaţia sa, detenţiunea acestei persoane sau ia orice alte măsuri necesare pentru a se asigura de persoana autorului prezumat, în perioada de timp necesară angajării urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare. Acest stat parte va trebui să procedeze imediat la o anchetă preliminară în vederea stabilirii faptelor.
    2) Determinarea sau celelalte măsuri vizate la paragraful 1 al prezentului articol sunt notificate fără întîrziere direct sau prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite:
    a) statului unde a fost comisă infracţiunea;
    b) statului care a făcut obiectul constrîngerii sau tentativei de constrîngere;
    c) statului a cărui naţionalitate o are persoana fizică sau morală care a făcut obiectul constrîngerii sau al tentativei de constrîngere;
    d) statului a cărui naţionalitate o are ostaticul sau pe teritoriul căruia acesta îşi are reşedinţa obişnuită;
    e) statului a cărui naţionalitate o are autorul prezumat al infracţiunii sau, dacă acesta este apatrid, statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa;
    f) organizaţiei internaţionale interguvernamentale care a făcut obiectul constrîngerii sau al tentativei de constrîngere;
    g) tuturor celorlalte state interesate.
    3) Orice persoană faţă de care sunt luate măsurile vizate la paragraful 1 al prezentului articol este în drept:
    a) să comunice fără întîrziere cu reprezentantul competent cel mai apropiat al statului a cărui naţionalitate o are sau care este abilitat în alt mod să stabilească această comunicare sau, dacă este vorba de o persoană apatridă, al statului pe teritoriul căruia această persoană îşi are reşedinţa obişnuită;
    b) să primească vizita unui reprezentant al acestui stat.
    4) Drepturile menţionate în paragraful 3 al prezentului articol trebuie să fie exercitate în cadrul legilor şi regulamentelor statului pe teritoriul căruia se află autorul prezumat al infracţiunii, înţelegîndu-se totuşi că aceste legi şi regulamente trebuie să permită realizarea deplină a scopurilor pentru care drepturile sunt acordate în virtutea paragrafului 3 al prezentului articol.
    5) Dispoziţiile paragrafelor 3 şi 4 ale prezentului articol nu aduc atingere dreptului oricărui stat parte, care şi-a stabilit competenţa în conformitate cu paragraful 1 b) al art. 5, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să comunice cu autorul prezumat al infracţiunii şi să-i facă vizită.
    6) Statul care procedează la ancheta preliminară menţionată în paragraful 1 al prezentului articol comunică în mod rapid concluziile anchetei statelor sau organizaţiei menţionate în paragraful 2 al prezentului articol şi le indică dacă înţelege să-şi exercite competenţa.
    Statul parte în care a fost angajată o acţiune penală împotriva autorului prezumat al infracţiunii comunică, în conformitate cu legile sale, rezultatul definitiv al acesteia Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care informează despre aceasta celelalte state interesate şi organizaţiile internaţionale interguvernamentale interesate.
    1) Statul parte pe teritoriul căruia este descoperit autorul prezumat al infracţiunii, dacă nu-l extrădează, supune problema, fără vreo excepţie şi indiferent dacă infracţiunea a fost sau nu comisă pe teritoriul său, autorităţilor sale competente pentru exercitarea acţiunii penale potrivit unei proceduri conforme legislaţiei acestui stat. Aceste autorităţi iau decizia în aceleaşi condiţii ca pentru orice infracţiune de drept comun de natură gravă, potrivit legilor acestui stat.
    2) Orice persoană contra căreia a fost angajată o procedură pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 1 se bucură de gradaţia unui tratament echitabil în toate stadiile procedurii, inclusiv de folosinţa tuturor drepturilor şi garanţiilor prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia ea se află.
    1) Nu se va admite o cerere de extrădare supusă în virtutea prezentei Convenţii cu privire la un autor prezumat al infracţiunii, dacă statul parte solicitat are motive substanţiale să creadă:
    a) că cererea de extrădare referitoare la o infracţiune prevăzută la art. 1 a fost prezentată în scopul de a urmări sau de a pedepsi o persoană pentru motive privind rasa, religia, naţionalitatea, originea etnică sau opiniile sale politice, sau
    b) că poziţia acestei persoane riscă să sufere un prejudiciu:
    i) pentru unul din motivele vizate în alin. a) al prezentului paragraf, sau
    ii) pentru motivul că autorităţile competente ale statului care are calitatea de a exercita drepturile de protecţie nu pot comunica cu ea.
    2) Referitor la infracţiunile definite în prezenta Convenţie, dispoziţiile tuturor tratatelor şi aranjamentelor de extrădare aplicabile între statele părţi sunt modificate între aceste state părţi în măsura în care ele sunt incompatibile cu prezenta Convenţie.
    1) Infracţiunile prevăzute la art. 1 sunt de drept considerate cazuri de extrădare în orice tratat de extrădare încheiat între statele părţi. Statele părţi se angajează să includă aceste infracţiuni drept cazuri de extrădare în orice tratat de extrădare ce s-ar încheia între ele.
    2) Dacă un stat parte care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, statul solicitat are latitudinea de a considera că prezenta Convenţie constituie baza juridică a extrădării în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art. 1. Extrădarea este subordonată celorlalte condiţii prevăzute de dreptul statului solicitat.
    3) Statele părţi care nu condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat recunosc infracţiunile prevăzute la art. 1 drept caz de extrădare între ele în condiţiile prevăzute de dreptul statului solicitat.
    4) Între statele părţi, infracţiunile prevăzute la art. 1 sunt considerate pentru scopurile extrădării ca fiind comise atît la locul săvîrşirii lor, cît şi pe teritoriul statelor obligate să-şi stabilească competenţa în virtutea paragrafului 1 al art. 5.
    1) Statele părţi îşi acordă întrajutorarea juridică cea mai largă cu putinţa în orice procedură penală referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 1, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea tuturor elementelor de probă de care dispun şi care sunt necesare pentru scopurile procedurii.
    2) Dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol nu afectează obligaţiile referitoare la întrajutorarea judiciară stipulate în orice alt tratat.
    În măsura în care Convenţiile de la Geneva din 1949 pentru protecţia victimelor de război sau protocoalelor adiţionale la aceste Convenţii sunt aplicabile unui act de luare de ostatici anumit şi în măsura în care statele părţi la prezenta Convenţie sunt ţinute, în virtutea acelor Convenţii, să urmărească sau să predea pe autorul luării de ostatici, prezenta Convenţie nu se aplică unui act de luare de ostatici săvîrşit în cursul unor conflicte armate în sensul Convenţiilor de la Geneva din 1949 şi protocoalelor aferente, inclusiv al conflictelor armate vizate în paragraful 4 din art. 1 al Protocolului 1 din 1977 în care popoarele luptă contra dominaţiei coloniale şi ocupaţiei străine şi contra regimurilor rasiste, în exercitarea dreptului popoarelor de a dispune de soarta lor, consacrat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea între state conform Cartei Naţiunilor Unite.
    Prezenta Convenţie nu este aplicabilă cînd infracţiunea este comisă pe teritoriul unui singur stat, cînd ostaticul şi autorul prezumat al infracţiunii au naţionalitatea acestui stat şi autorul prezumat al infracţiunii este descoperit pe teritoriul acestui stat.
    Nimic în prezenta Convenţie nu poate fi interpretat că ar justifica violarea integrităţii teritoriale sau independenţei politice a unui stat contrar Cartei Naţiunilor Unite.
    Dispoziţiile prezentei Convenţii nu vor afecta aplicarea tratatelor asupra azilului, în vigoare la data adoptării acestei Convenţii în ce priveşte statele care sunt părţi la aceste tratate. Un stat parte la prezenta Convenţie nu va putea însă invoca aceste tratate în privinţa unui alt stat la prezenta Convenţie care nu este parte la aceste tratate.
    1) Orice diferend între două sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii care nu este soluţionat pe cale de negocieri este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre ele. Dacă, în următoarele şase luni de la data cererii de arbitraj, părţile nu reuşesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunînd o cerere în conformitate cu statutul curţii.
    2) Orice stat va putea, în momentul în care va semna prezenta Convenţie, o va ratifica sau va adera la ea, să declare că nu se considera legat de dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state părţi nu vor fi legate prin acele dispoziţii faţă de un stat parte care va fi formulat de o asemenea rezervă.
    3) Orice stat parte care va fi formulat o rezervă în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol va putea ridica în orice moment această rezervă printr-o notificare adresată Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    1) Prezenta Convenţie este deschisă spre semnare tuturor statelor, pînă la 31 decembrie 1980, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York.
    2) Prezenta Convenţie va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    3) Prezenta Convenţie este deschisă spre aderare oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    1) Prezenta Convenţie va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi care urmează datei depunerii la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare.
    2) Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare, Convenţia va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi de la depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare.
    1) Orice stat parte poate denunţa prezenta Convenţie pe cale de notificare scrisă adresată Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    2) Denunţarea va produce efect după un an de la data la care notificarea va fi primită de Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    Originalul prezentei Convenţii, ale cărei texte englez, arab, chinez, spaniol, francez şi rus sunt deopotrivă autentice, va fi depus la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va trimite tuturor statelor copia Convenţiei certificată pentru conformitate.
    Drept care subsemnaţii, autorizaţi în modul cuvenit în acest scop de guvernele lor respective, au semnat prezenta Convenţie care a fost deschisă spre semnare la New York la 18 decembrie 1979.