DIMAEIE/2004
ID intern unic:  363317
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE ŞI INTEGRĂRII EUROPENE
DECLARAȚIE DE INTENȚII Nr. 2004
din  25.06.2004
CU PRIVIRE LA COOPERARE ÎNTRE MINISTERUL AGRICULTURII ŞI
INDUSTRIEI ALIMENTARE AL REPUBLICII MOLDOVA ŞI MINISTERUL
AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE AL REPUBLICII UNGARE
Publicat : 30.12.2006 în Tratate Internationale Nr. 34     art Nr : 480     Data intrarii in vigoare : 25.06.2004
    _________________________________
    *Semnat la Chişinău la 25 iunie 2004.
    În vigoare pentru Republica Moldova din data semnării.



    Bazându-se pe analiza multilaterală a situaţiei prezente privind relaţiile bilaterale, perspectivele şi aspiraţiile Republicii Moldova spre integrarea europeană;
    Declarând intenţiile ambelor Ministere de aprofundare a relaţiilor de cooperare în domeniul agriculturii şi industriei alimentare;
    Recunoscând necesitatea utilizării mai depline a potenţialului economic şi ştiinţific, precum şi posibilităţilor economice şi comerciale de care dispun ambele Ministere,
    părţile au convenit asupra următoarelor:
    1) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale al Republicii Ungare confirmă devotamentul lor de intensificare a colaborării interministeriale, care să corespundă intereselor economice ale ambelor state;
    2) Constatând existenţa unui potenţial semnificativ în colaborarea vizând exportul din Republica Moldova în Republica Ungară a florii-soarelui, uleiului vegetal, altor produse agricole şi alimentare, precum şi importul din Republica Ungară în Republica Moldova a materialului săditor pomicol şi viticol, a materialului biologic pentru complexele zootehnice, nutreţurilor etc., Părţile vor întreprinde în continuare măsuri de extindere a     relaţiilor de colaborare;
    3) Părţile, la solicitarea altei Părţi, vor oferi reciproc textele actelor legislative şi normative în vigoare, vor consolida circuitul de informaţie pe întreg teritoriul în domeniile de colaborare stabilite;
    4) Părţile vor încuraja şi sprijini vizitele de afaceri ale reprezentanţilor instituţiilor ştiinţifice şi de cercetare în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, oferind reciproc condiţii avantajoase în limitele legislaţiei în vigoare a fiecărui stat;
    5) În conformitate cu intenţiile Părţilor, prezenta Declaraţie de Intenţii asigură cadrul pentru iniţierea altor aspecte ale cooperării, care pot apărea ulterior în caz de necesitate.
    Întocmit la Chişinău, la 25 iunie 2004, în două exemplare originale în limbile moldovenească, magiară şi engleză, toate textele fiind egal autentice.
    În cazul apariţiei unor divergenţe în interpretarea prevederilor prezentei Declaraţii de Intenţii, textul în limba engleză va fi de referinţă.

    Viceprim-ministru                                          Ministru Ministru al agriculturii
    al agriculturii şi industriei                                şi dezvoltării rurale
    alimentare al Republicii Moldova                   al Republicii Ungare

    Dmitrii TODOROGLO                             Dr. Imre NÉMETH