AMAE/2003
ID intern unic:  365005
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
ACORD Nr. 2003
din  03.03.2003
între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse
privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii

Publicat : 30.12.2005 în Tratate Internationale Nr. 33     art Nr : 350     Data intrarii in vigoare : 23.07.2003
    ______________________________
    *Întocmit la Chişinău la 3 martie 2003.
    În vigoare din 23 iulie 2003.


    Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse, denumite în continuare “Părţi”,
    ţinînd cont de relaţiile tradiţionale, strînse şi fructuoase, în domeniul învăţămîntului,
    tinzînd spre dezvoltarea în continuare a mobilităţii academice bilaterale şi a colaborării în domeniul învăţămîntului şi ştiinţei,
    pornind de la principiile şi prevederile Convenţiei cu privire la recunoaşterea calificărilor din învăţămîntul superior în regiunea Europeană, din 11 aprilie 1997,
    au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
    Prezentul Acord se referă la documentele de stat privind studiile, eliberate în Republica Moldova şi Federaţia Rusă de către instituţiile de învăţămînt acreditate de stat şi alte instituţii de stat împuternicite, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.
    Prevederile prezentului Acord, de asemenea, se referă la documentele indicate în alineatul întîi al prezentului articol, eliberate pe teritoriul ambelor state pînă la intrarea în vigoare a prezentului Acord.
Articolul 2
    Certificatul de studii gimnaziale, eliberat în Republica Moldova, şi Atestatul de studii generale de bază, eliberat în Federaţia Rusă se recunosc, respectiv, în Federaţia Rusă şi Republica Moldova în calitate de documente, ce permit continuarea studiilor în instituţiile de învăţămînt mediu de cultură generală, primar şi secundar profesional în Federaţia Rusă şi Republica Moldova în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii Moldova şi în corespundere cu cerinţele instituţiei de învăţămînt primitoare.
Articolul 3
    Diploma de bacalaureat, atestatul de absolvire a şcolii medii (complete) de cultură generală şi diploma de studii medii profesionale, eliberate în Republica Moldova şi atestatul de studii medii (complete) generale, diploma de studii profesionale primare (cu primirea studiilor mediii generale) şi diploma de studii medii profesionale, eliberate în Federaţia Rusă se recunosc respectiv în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova în calitate de documente ce permit continuarea studiilor în instituţiile de învăţămînt superior din Federaţia Rusă şi Republica Moldova în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii Moldova în corespundere cu cerinţele instituţiei de învăţămînt primitoare.
Articolul 4
    Certificatele de calificare a studiilor profesionale de treapta I şi II, eliberate în Republica Moldova şi diploma de studii profesionale primare şi adeverinţa de calificare, eliberate în Federaţia Rusă se recunosc respectiv în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova. Pentru angajarea în serviciu, se recunoaşte pregătirea profesională a deţinătorilor diplomelor şi certificatelor în corespundere cu specialitatea (profesia) şi calificarea indicată.
Articolul 5
    Diploma de tehnician (tehnolog), eliberată în Republica Moldova şi diploma de studii medii profesionale, eliberată în Federaţia Rusă se recunosc respectiv în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova, la admiterea în instituţiile de învăţămînt superior în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii Moldova în corespundere cu cerinţele instituţiei de învăţămînt primitoare.
    Pentru angajare în serviciu, se recunoaşte pregătirea profesională a deţinătorilor diplomelor în corespundere cu specialitatea (profilul) şi calificarea indicate.
Articolul 6
    Diploma de studii superiore de scurtă durată, diploma de studii superioare universitare cu excepţia specialităţii medicină, eliberată în Republica Moldova şi diploma de studii superioare incomplete cu excepţia specialităţii medicină, eliberată în Federaţia Rusă, se recunosc, respectiv, în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova în calitate de documente ce confirmă terminarea perioadei corespunzătoare de studii şi oferă posesorului dreptul la continuarea studiilor superioare în Federaţia Rusă şi Republica Moldova în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii Moldova şi în corespundere cu cerinţele instituţiei de învăţămînt primitoare.
    Pentru angajarea în serviciu se recunoaşte pregătirea profesională a deţinătorilor diplomelor în corespundere cu specialitatea (profilul) şi calificarea indicată.
Articolul 7
    Diploma de studii superioare universitare, care certifică acordarea gradului de licenţiat eliberată în Republica Moldova şi diploma de studii superioare profesionale care certifică acordarea calificării (gradului) de bacalaureat eliberată în Federaţia Rusă se recunosc, respectiv, în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova şi oferă posesorului dreptul la continuarea studiilor superioare în Federaţia Rusă şi Republica Moldova după programele de pregătire a magistrului şi specialistului conform legislaţiei Federaţiei Ruse şi după programele de pregătire a magistrului conform legislaţiei Republicii Moldova şi în corespundere cu cerinţele instituţiei de învăţămînt superior primitoare.
    Pentru angajarea în serviciu, pregătirea profesională a deţinătorilor acestor diplome se recunoaşte în corespundere cu profilul (specialitatea) şi calificarea indicată în ele.
Articolul 8
    Diplomele de studii superioare care atestă terminarea studiilor complete la zi cu o durată de nu mai puţin de 6 ani la specialitatea medicină cu conferirea calificării de medic (calificarea “stomatolog” şi “farmacist” după 5 ani de studii), eliberate în Republica Moldova şi în Federaţia Rusă, se recunosc, respectiv, în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova în cazul continuării studiilor după programele de învăţăm`nt postuniversitar profesional conform legislaţiei Federaţiei Ruse şi după programele de învăţăm`nt postuniversitar conform legislaţiei Republicii Moldova şi în corespundere cu cerinţele instituţiei de învăţăm`nt sau a instituţiei ştiinţifice primitoare.
    Pentru angajarea în serviciu, pregătirea profesională a deţinătorilor acestor diplome se recunoaşte în corespundere cu specializarea şi calificarea indicată în ele, iar accesul la activitatea profesională independentă se realizează în corespundere cu legislaţia Părţilor.
Articolul 9
    Cetăţenii, care au absolvit instituţiile de învăţămînt superior pe teritoriul Republicii Moldova sau Federaţiei Ruse şi deţin acte de studii corespunzătoare, au dreptul să studieze după programul învăţămîntului postuniversitar profesional în Federaţia Rusă şi după programul învăţămîntului postuniversitar în Republica Moldova, în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii Moldova şi, de asemenea, în conformitate cu cerinţele instituţiilor superioare de învăţămînt sau ştiinţifice primitoare.
Articolul 10
    Aplicarea articolelor 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 ale prezentului Acord subînţelege că durata studiilor şi domeniile de pregătire, în întregime, coincid. În cazuri aparte, organele împuternicite ale Părţilor pot solicita, deţinătorilor diplomelor menţionate în aceste articole, documente ce confirmă urmarea unor cursuri suplimentare şi susţinerea examenelor la disciplinele care reprezintă o diferenţă specifică a programei de învăţămînt în vigoare.
Articolul 11
    Recunoaşterea documentelor de studii prevăzute de prezentul Acord nu eliberează posesorul documentului de obligaţiunea de a îndeplini şi alte cerinţe generale, (pe lîngă cele referitoare la posesia documentului), care se prezintă la admiterea în instituţia de învăţămînt, sau pentru realizarea activităţii profesionale pe teritoriul Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.
Articolul 12
    Pentru realizarea prezentului Acord, organele împuternicite ale Părţilor îşi oferă reciproc mostre ale documentelor de stat despre studii, precum şi actele juridice normative naţionale ce reglementează regulile şi procedura de perfectare şi eliberare a lor.
    Părţile vor constitui o Comisie mixtă de experţi, pentru soluţionarea problemelor care pot parveni după încheierea prezentului Acord. Componenţa părţii naţionale a Comisiei mixte, Părţile se vor informa reciproc prin canale diplomatice.
    Comisia mixtă de experţi va activa în măsura necesităţilor. Locul şi timpul şedinţelor se vor coordona de către organele împuternicite.
Articolul 13
    Părţile se vor consulta şi se vor informa reciproc despre modificările în sistemul lor de învăţămînt, despre modificarea, de către stat, a criteriilor de apreciere în instituţiile de învăţămînt şi a denumirii documentelor de studii. În baza informaţiei primite, Părţile vor completa şi modifica prezentul Acord.
Articolul 14
    Părţile vor coordona activităţile lor în cadrul forumurilor internaţionale multilaterale, conferinţelor şi întîlnirilor, dedicate întrebărilor generale privind recunoaşterea şi stabilirea echivalenţei documentelor de studii.
Articolul 15
    Prezentul Acord intră în vigoare la data ultimei înştiinţări în scris despre îndeplinirea de către Părţi a procedurilor interne, necesare intrării lui în vigoare.
    Prezentul Acord se încheie pe un termen de 5 ani şi se va prelungi în mod automat pentru perioade consecutive de cinci ani, dacă nici una dintre Părţi nu va înştiinţa în scris, cu cel puţin şase luni pînă la expirarea perioadei ulterioare de valabilitate a prezentului Acord, despre intenţia sa de a-l denunţa.
    În cazul denunţării prezentului Acord, prevederile lui vor continua să se aplice faţă de documentele menţionate în prezentul Acord, eliberate pînă la rezilierea Acordului şi faţă de persoanele care fac studii şi candidaţii la grade şi titluri ştiinţifice, sosiţi în Federaţia Rusă sau în Republica Moldova pînă la rezilierea prezentului Acord. Documentele primite de către ei se vor recunoaşte în conformitate cu prevederile prezentului Acord.
    Întocmit la Chişinău, la 3 martie 2003 în două exemplare, fiecare în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte fiind egal autentice.