HCEC67/2016
ID intern unic:  366591
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
HOTĂRÎRE Nr. 67
din  26.07.2016
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul comunal Lăpușna, raionul Hîncești
Publicat : 09.09.2016 în Monitorul Oficial Nr. 293-305     art Nr : 1458     Data intrarii in vigoare : 26.07.2016
    La Comisia Electorală Centrală au parvenit cererile de demisie ale consilierilor Rusu Ion și Chirilă Gheorghe aleși pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul comunal Lăpușna, raionul Hîncești, precum și documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidați supleanți.
    În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul comunal Lăpușna le revin candidaților supleanți Moraru Liuba și Nofit Tudor de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 22 iunie 2015. La atribuirea mandatelor s-a ținut cont de declarația candidatului supleant Cojocaru Gheorghe de pe lista aceluiași partid, prin care acesta refuză atribuirea mandatului de consilier
    În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. u), art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 23, 25 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
    1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatele consilierilor Rusu Ion și Chirilă Gheorghe aleși pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul comunal Lăpușna.
    2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul comunal Lăpușna, raionul Hîncești, candidaților supleanți Moraru Liuba și Nofit Tudor de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
    3. Se preavizează consilierii Moraru Liuba și Nofit Tudor asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
    4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE COMISIEI
    ELECTORALE CENTRALE                                   Alina RUSSU


    Secretar al şedinţei                                                    Andrei Volentir

    Nr. 67. Chișinău, 26 iulie 2016.