HGM1131/2016
ID intern unic:  367118
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1131
din  12.10.2016
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prezentare de
către beneficiarii subsolului a rapoartelor privind mişcarea rezervelor
de substanţe minerale utile
Publicat : 14.10.2016 în Monitorul Oficial Nr. 360     art Nr : 1233
    MODIFICAT
    HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19



   În conformitate cu prevederile art.9 lit.l), art.39 lit.g), art.50 alin.(2) şi art.54 ale Codului subsolului nr. 3-XVI din 2 februarie 2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 75-77, art. 197),  cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de prezentare de către beneficiarii subsolului a rapoartelor privind mişcarea rezervelor de substanţe minerale utile (se anexează).
    2. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr. 418 din 17 aprilie 2007 „Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de prezentare a dărilor de seamă de către beneficiarii subsolului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.57-59, art.447).

    PRIM-MINISTRU                                                   Pavel FILIP

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                                  Octavian Calmîc
    Ministrul mediului                                                    Valeriu Munteanu

    Nr. 1131. Chişinău, 12 octombrie 2016.


 Aprobat
 prin Hotărîrea Guvernului nr. 1131
din 12 octombrie 2016

REGULAMENT
cu privire la modul de prezentare de către beneficiarii subsolului a
rapoartelor privind mişcarea rezervelor de substanţe minerale utile
    1. Regulamentul cu privire la modul de prezentare de către beneficiarii subsolului a rapoartelor privind mişcarea rezervelor de substanţe minerale utile (în continuare – Regulament) stabileşte modul de prezentare a rapoartelor privind starea şi utilizarea resurselor de materii prime minerale ale Republicii Moldova  de către  beneficiarii subsolului (în continuare – rapoarte), pentru a ţine evidenţa mişcării rezervelor zăcămintelor de substanţe minerale utile şi balanţa de stat a rezervelor de substanţe minerale utile.
    2. Modul de prezentare a rapoartelor stabilit de prezentul Regulament este obligatoriu pentru toţi beneficiarii subsolului, indiferent de forma de organizare juridică şi  tipul  de proprietate, care efectuează exploatarea sau pregătirea pentru exploatare a zăcămintelor de substanţe minerale utile sau care au la balanţă zăcăminte de substanţe minerale utile temporar conservate.
    3. Beneficiarii subsolului care au primit în folosinţă zăcăminte de substanţe minerale utile pentru exploatare trebuie să prezinte anual Fondului de stat de informaţii privind subsolul din cadrul Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale, pînă la data de 15 februarie a anului următor  anului de gestiune, rapoartele şi nota informativă în conformitate cu prevederile prezentului Regulament şi cerinţele metodice aprobate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
    [Pct.3 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19]
    4. Rapoartele se întocmesc conform formularelor din anexele nr. 1, 2 şi 3 la prezentul Regulament.
    5. Pentru zăcămintele de substanţe minerale utile solide, rapoartele vor conţine următoarele date:
    1) denumirea deplină a beneficiarului subsolului, adresa juridică, datele de contact, codul fiscal;
    2) denumirea deplină a zăcămîntului, sectorului, stratului;
    3) amplasarea zăcămîntului, raionul, municipiul,  comuna;
    4) numărul licenţei, data eliberării şi termenul de validitate;
    5) gradul/stadiul valorificării;
    6) anul dării în exploatare;
    7) adîncimea calculării rezervelor de substanţe minerale utile şi a exploatării;
    8) grosimea rocilor decopertate şi a straturilor de roci utile, gradul de complexitate;
    9) productivitatea reală şi de proiect a întreprinderii, asigurarea cu rezerve de substanţe minerale utile de balanţă;
    10) denumirea deplină şi tipul substanţei minerale utile;
    11) conţinutul mediu al componenţilor utili şi al adaosurilor/impurităţilor, marca (sortul) după durabilitate, umiditatea;
    12) categoria rezervelor de substanţe minerale utile;
    13) volumul rezervelor de substanţe minerale utile de balanţă, în afară de balanţă, la 1 ianuarie a anului de raportare şi la 1 ianuarie a anului curent;
    14) mişcarea rezervelor de substanţe minerale utile pentru anul de raportare în urma extragerii, pierderilor în procesul de extragere, explorării, recalculării şi a neconfirmării;
    15) volumul rezervelor de substanţe minerale utile de balanţă aprobate, data aprobării, denumirea organului care a aprobat, numărul procesului-verbal;
    16) volumul restant al rezervelor de substanţe minerale utile de balanţă la  1 ianuarie a anului curent.
    6. Pentru zăcămintele de petrol şi gaze naturale, rapoartele vor conţine următoarele date:
    1) denumirea deplină a beneficiarului subsolului, adresa juridică, datele de contact, codul fiscal;
    2) denumirea deplină a zăcămîntului, sectorului, stratului;
    3) amplasarea zăcămîntului, raionul, municipiul, comuna;
    4) numărul licenţei, data eliberării, termenul de validitate;
    5) gradul/stadiul valorificării;
    6) anul dării în exploatare;
    7) adîncimea şi grosimea stratului;
    8) coeficientul de saturaţie cu petrol (gaz), coeficientul de extracţie;
    9) presiunea în strat;
    10) cantitatea (numărul) sondelor (de exploatare şi auxiliare), debitele sondelor;
    11) ritmul extragerii fluizilor;
    12) categoria rezervelor de substanţe minerale utile;
    13) volumul rezervelor de substanţe minerale utile de balanţă, în afară de balanţă, la 1 ianuarie a anului de raportare şi la 1 ianuarie a anului curent;
    14) mişcarea rezervelor de substanţe minerale utile pentru anul de raportare în urma extragerii, pierderilor în procesul de extragere, explorării, recalculării şi a neconfirmării;
    15) volumul rezervelor de substanţe minerale utile de balanţă aprobate, data aprobării, denumirea organului care a aprobat, numărul procesului-verbal;
    16) volumul restant al rezervelor de substanţe minerale utile de balanţă la  1 ianuarie a anului curent.
    7. Pentru zăcămintele de ape subterane (ape potabile, ape minerale), rapoartele vor conţine următoarele date:
    1) denumirea deplină a beneficiarului subsolului, adresa juridică, datele de contact, codul fiscal;
    2) denumirea deplină a zăcămîntului, sectorului, prizei de apă;
    3) amplasarea zăcămîntului, raionul, municipiul, comuna;
    4) numărul licenţei, data eliberării, termenul de validitate;
    5) gradul/stadiul valorificării;
    6) denumirea orizontului acvifer (complexului), vîrsta geologică, descrierea litologică;
    7) adîncimea orizontului acvifer şi grosimea stratului;
    8) datele privind presiunea orizontului acvifer
    9) anul dării în exploatare;
    10) mineralizarea şi proprietăţile chimice ale apei, componentele care ar putea afecta calitatea apei;
    11) nivelul apelor;
    12) pentru apele termale – temperatura apei;
    13) tipul prizei de apă (sondă, izvor);
    14) productivitatea reală şi de proiect a întreprinderii, termenul calculat de exploatare a prizei de apei;
    15) tipul de utilizare a apei, volumul apei utilizate şi al apei distribuite fără utilizare;
    16) categoria rezervelor de substanţe minerale utile;
    17) volumul rezervelor de substanţe minerale utile de balanţă, în afară de balanţă, la 1 ianuarie a anului de raportare şi la 1 ianuarie a anului curent;
    18) mişcarea rezervelor de substanţe minerale utile pentru anul de raportare în urma extragerii, pierderilor în procesul de extragere, explorării, recalculării şi a neconfirmării;
    19) volumul rezervelor de substanţe minerale utile de balanţă aprobate, data aprobării, denumirea organului care a aprobat, numărul procesului-verbal.
    8. Formularele de raportare a activităţilor miniere trebuie să fie însoţite de o notă informativă, care va conţine:
    1) parametrii calităţii substanţelor minerale utile, proprietăţile lor tehnologice;
    2) condiţiile hidrogeologice şi minier-tehnice de exploatare a zăcămîntului;
    3) cantitatea şi calitatea materiei prime minerale, transmise pentru prelucrare iniţială;
    4) cantitatea şi calitatea componenţilor utili în rocile de decopertare, în deşeurile întreprinderii miniere şi a produselor de îmbogăţire ale ei, precum şi datele privind utilizarea lor (vînzarea către beneficiari, depozitarea temporară în halde speciale, stocuri, în rezervoare ş.a.);
    5) preţul de cost  al extragerii şi prelucrării materiei prime minerale, costul de vînzare al producţiei-marfă, beneficiarii principali şi cantitatea producţiei-marfă  procurate de ei, inclusiv a celei exportate.
    9. Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale întocmeşte, în baza rapoartelor, pînă la data de 1 mai a anului următor  anului de gestiune, balanţa de stat a rezervelor de substanţe minerale utile.
    10. Folosirea datelor din balanţa de stat a rezervelor de substanţe minerale utile se efectuează în conformitate  cu prevederile Regulamentului Fondului de stat de informaţii privind subsolul, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 392 din 30 mai 2011.
    11. Răspunderea pentru plenitudinea, autenticitatea şi prezentarea în termen a rapoartelor în Fondul de stat de informaţii privind subsolul o poartă beneficiarii subsolului, conform prevederilor Codului subsolului nr. 3-XVI din 2 februarie 2009 şi Codului contravenţional nr.218-XVI din 24 octombrie 2008.
    12. Controlul asupra corectitudinii completării rapoartelor privind mişcarea rezervelor de substanţe minerale utile de către beneficiarii subsolului este exercitat de către Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale, în limitele competenţelor stabilite.

    anexa nr.1

    anexa nr.2

    anexa nr.3

    anexa nr.4