În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Victor POPA,
    Dl Veaceslav ZAPOROJAN,  judecători,
    cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 23 iunie 2016
    şi înregistrată la aceeași dată,
    Examinând sesizarea menționată în şedinţă plenară publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând în camera de consiliu,
    Pronunţă următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 19 alin. (4) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, ridicată de judecătorul Vitalie Movilă din cadrul Curții de Apel Cahul în dosarul nr.05-2a-1487-25112015, pendinte la Curtea de Apel Cahul.
    2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 23 iunie 2016 de către completul de judecată din cadrul Curții de Apel Cahul (Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii, Nina Veleva), în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.
    3. Autorul excepției a pretins, în special, că prevederile contestate contravin articolelor 46 alin.(1), (2), (3) și 54 din Constituţie.
    4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 8 iulie 2016 excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
    5. În procesul examinării excepției de neconstituționalitate Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului și Ministerului Mediului.
    6. În şedinţa plenară publică a Curţii excepția de neconstituționalitate a fost susținută de judecătorul Vitalie Movilă, din cadrul Curții de Apel Cahul. Parlamentul a fost reprezentat de Valeriu Kuciuk, consultant principal în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Reprezentantul Guvernului nu a participat la şedinţa Curţii.
    CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL
    7. La 6 septembrie 2013, primarul satului Chirsova, UTA Găgăuzia, a depus la Judecătoria Comrat o cerere de chemare în judecată împotriva Asociației obștești „Baș-Kuu”, prin care a solicitat obligarea acesteia să transmită o fântână arteziană în proprietatea primăriei.
    8. La 14 iulie 2015, instanța de judecată a admis cererea și a obligat AO „Baș-Kuu” să transmită fântâna arteziană la balanța Primăriei satului Chirsova.
    9. La 13 august 2015, AO „Baș Kuu” a contestat cu apel hotărârea Judecătoriei Comrat și a solicitat casarea hotărârii menţionate, invocând că prima instanţă a exercitat de fapt procedura de expropriere în folosul statului a patrimoniului АО „Baş-Kuu”, fără a determina în care mod Primăria satului Chirsova va executa restituirea contribuţiei financiare efectuate de AO „Baş-Kuu”.
    10. În cadrul procedurii de apel, judecătorul Vitalie Movilă a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 19 alin. (4) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare.
    11. Prin încheierea din 12 aprilie 2016, Curtea de Apel Cahul a dispus suspendarea procesului și remiterea sesizării Curții Constituţionale pentru soluţionare.
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    12. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art. 140) sunt următoarele:
    „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    [...]”
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    „(1) Statul ocroteşte proprietatea.
    (2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.
    (3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
    (4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”
    13. Prevederile relevante ale Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare (M.O., 2014, nr. 60-65, art.123) sunt următoarele:
    „Scopul prezentei legi este crearea cadrului legal pentru înfiinţarea, organizarea, gestionarea, reglementarea şi monitorizarea funcţionării serviciului public de alimentare cu apă potabilă, tehnologică, de canalizare şi de epurare a apelor uzate menajere şi industriale (în continuare – serviciu public de alimentare cu apă şi de canalizare) în condiţii de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate, transparenţă, cu respectarea normelor de calitate, de securitate şi de protecţie a mediului.”
    „(1) Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare cuprinde totalitatea activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general efectuate în scopul captării, tratării, transportului, înmagazinării şi distribuirii apei potabile sau tehnologice la toţi consumătorii de pe teritoriul unei sau al mai multor localităţi, precum şi în scopul colectării, transportului, epurării şi evacuării apelor uzate.
    (2) Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare se înfiinţează, se organizează şi se gestionează de autorităţile administraţiei publice locale pentru satisfacerea necesităţilor colectivităţilor locale.
    (3) Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare se furnizează prin crearea şi exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, denumită sistem public de alimentare cu apă şi de canalizare.
    (4) În localităţile rurale se poate organiza, după caz, doar serviciul public de alimentare cu apă.”
    „(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele publice de alimentare cu apă este destinată pentru satisfacerea cu prioritate a necesităţilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, agenţilor economici, precum şi, în lipsa apei tehnologice, pentru combaterea şi stingerea incendiilor.
    (2) Apa potabilă distribuită consumatorilor trebuie să întrunească, la branşamentele acestora, condiţiile de potabilitate prevăzute în normele tehnice şi în reglementările legale în vigoare, precum şi parametrii de debit şi de presiune precizaţi în condiţiile tehnice eliberate de către operator şi în contractele de furnizare a serviciului respectiv.
    (3) La elaborarea condiţiilor tehnice pentru lucrările de proiectare, operatorii se vor încadra în prevederile planului urbanistic general al localităţii sau în planul local de amenajare a teritoriului. În cazul în care localitatea nu dispune de planul urbanistic general actualizat sau de planul local de amenajare a teritoriului actualizat, operatorul, înainte de eliberarea condiţiilor tehnice, va aproba prin decizia respectivă a autorităţilor publice locale planul de dezvoltare a reţelelor.
    (4) La finalizarea lucrărilor de construcţie, instalaţiile şi reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, situate pe teren public, construite de persoane fizice şi/sau de persoane juridice, precum şi cele construite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, indiferent de sursa de finanţare, se transmit gratuit la balanţa autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului în conformitate cu decizia consiliului local.
    [...]”
    14. Prevederile relevante ale Legii nr.272-XIV din 10 februarie 1999 cu privire la apa potabilă (M.O., 1999, nr. 39-41, art.167) sunt următoarele:
    „[…]
     (4¹) Instalaţiile şi reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, situate pe teren public, construite de persoane juridice şi/sau de persoane fizice, indiferent de sursa de finanţare, se transmit gratuit la balanţa administraţiei publice locale sau direct operatorului serviciului respectiv în conformitate cu decizia consiliului local.
    […]”.
    15. Prevederile relevante ale Protocolului nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997, M.O., 1997, nr.54-55, art.502) sunt următoarele:
    „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
    Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
    ÎN DREPT
    16. Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă transmiterea gratuită de către persoanele fizice și/sau persoanele juridice la balanța autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului a instalaţiilor şi reţelelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, construite de către aceștia din urmă.
    17. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum dreptul de proprietate şi garanțiile acesteia.
    A. ADMISIBILITATEA
    18. Prin decizia sa din 8 iulie 2016, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiții de admisibilitate:
    (1) Obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție
    19. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, ține de competența Curții Constituționale.
    (2) Excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu
    20. Fiind ridicată de judecătorul Vitalie Movilă în dosarul nr.05-2a-1487-25112015, aflat pe rolul Curții de Apel Cahul, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
    (3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei
    21. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
    22. Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 19 alin. (4) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare.
    23. Curtea acceptă argumentele autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea chestiunii privind transmiterea fântânii arteziene la balanța autorității administrației publice locale.
    (4) Nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate
    24. Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiectul controlului constituţionalităţii.
    25. Prin urmare, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a art. 19 alin. (4) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    26. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în excepția de neconstituționalitate, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolului 46 alin. (1) şi (2) combinat cu articolul 54 din Constituţie, precum și cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară şi cea a Curţii Europene.
    B. FONDUL CAUZEI
    Pretinsa încălcare a articolului 46 alin.(1) și (2) combinat cu articolul 54 din Constituţie
    27. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile contestate încalcă articolul 46 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    [...].”
    28. La fel, autorul excepției consideră că norma supusă controlului constituţionalităţii încalcă articolul 54 din Constituţie, care prevede:
     „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    1. Argumentele autorului excepției de neconsti-tuționalitate
    29. Autorul excepției de neconstituţionalitate consideră că prevederile articolului 19 alin. (4) din Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, potrivit cărora instalaţiile şi reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, situate pe teren public, construite de persoane fizice şi/sau de persoane juridice, se transmit gratuit la balanţa autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului, încalcă dreptul de proprietate al persoanelor fizice și juridice, proprietari ai instalațiilor și rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare.
    30. Totodată, autorul excepției susține că prin această normă legislativă legiuitorul a instituit o modalitate de expropriere, fără să reglementeze și modalitatea de despăgubire a proprietarilor instalațiilor și rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare.
    31. Autorul excepției pretinde că dispoziţiile contestate contravin prevederilor articolelor 46 și 54 din Constituție.
    2. Argumentele autorităţilor
    32. În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că administrarea lucrărilor de forare a fântânii arteziene amplasate pe un teritoriu proprietate publică, în scopul alimentării populaţiei cu apă potabilă, nu poate atrage după sine prin definiţie recunoaşterea dreptului de proprietate al persoanei juridice asupra bunului. De altfel, persoana juridică, în momentul iniţierii proiectului de forare şi înfiinţare a reţelei de alimentare cu apă potabilă, îşi asumă doar roluri clar stabilite: de coordonator de proiect şi gestionar al resurselor financiare, nicidecum de proprietar al bunului finit. Persoana juridică nu poate pretinde la o recompensă sau la o prealabilă despăgubire ca urmare a transmiterii la balanţa autorităţii administraţiei publice locale a instalaţiei şi reţelei publice de alimentare cu apă, această procedură fiind una expres stabilită de legiuitor, neîntrunindu-se nici condiţiile exproprierii.
    33. Parlamentul, în opinia prezentată, a menționat că norma articolului 19 alin. (4) din Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare urmează a fi interpretată în sensul că subiectul de drept, care este obligat să transmită bunul (fântâna arteziană) la balanţa autorităţii administraţiei publice locale, va rămâne în continuare proprietarul acestuia, urmând ca ulterior să-şi valorifice dreptul de proprietate asupra bunului transmis în corespundere cu prevederile legislaţiei corespunzătoare. Considerând că aprovizionarea cu apă potabilă constituie un interes general şi afectează întreaga societate, legiuitorul a optat pentru reglementările prevăzute la art. 19 alin. (4) din Legea menţionată, care sunt în deplină concordanţă cu art. 9, 46, 54 şi 127 din Constituţie.
    34. Guvernul și Ministerul Mediului, în opiniile scrise, au susținut că atribuirea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare serviciului public de gospodărie comunală, precum şi calitatea acestora de a satisface un interes general, justifică apartenenţa acestor sisteme la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale. Regimul juridic al bunurilor domeniului public este statuat în mod expres în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. Astfel, orice bun încorporat într-un bun imobil este parte componentă a bunului respectiv şi este considerat că aparţine proprietarului acestui bun imobil. Proprietarul acestor bunuri (sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare), construite pe domeniul public al localităţii, este unitatea administrativ-teritorială, fiind unicul subiect al acestui drept de proprietate. Prin urmare, prevederile contestate nu încalcă dispozițiile art. 46 din Constituție.
    3. Aprecierea Curţii
    35. Curtea menţionează că articolul 9 din Constituţie consacră existenţa proprietăţii private asupra bunurilor materiale şi intelectuale, iar potrivit articolului 46 din Constituţie, dreptul la proprietatea privată este garantat.
    36. Potrivit articolului 127 alin.(1) și (2) din Constituție, statul ocroteşte proprietatea și garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.
    37. Curtea reţine că proprietatea privată consacră dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.
    38. Totodată, dispoziţiile articolului 46 alin.(2) din Constituție prevăd că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    39. Curtea relevă că articolul 1 din Protocolul nr. l la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare – „Convenţia Europeană”) consacră dreptul la respectarea bunurilor. Astfel, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
    40. Curtea reţine că în calitate de „bun”, protejat de articolul 46 din Constituţie şi de articolul 1 din Protocolul nr. l la Convenţia Europeană, poate fi recunoscut orice element al activului patrimonial al persoanei care are valoare economică.
    41. Curtea reține că, în conformitate cu articolul 127 alin. (4) din Constituție, bogățiile de orice natură ale subsolului, inclusiv apa, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
    42. În context, Curtea relevă că apa este atribuită la categoria patrimoniului natural al statului și are o importanţă majoră pentru societate. Protecţia apelor are drept obiectiv menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății oamenilor și bunurilor materiale. Astfel, protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.
    43. Modul de asigurare a necesităților de apă potabilă ale persoanelor fizice și juridice este statuat în Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
    44. Curtea observă că, potrivit articolului 3 alin.(1) din Legea menţionată supra, serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare cuprinde totalitatea activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general efectuate în scopul captării, tratării, transportului, înmagazinării şi distribuirii apei potabile sau tehnologice la toţi consumatorii de pe teritoriul unei sau al mai multor localităţi, precum şi în scopul colectării, transportului, epurării şi evacuării apelor uzate.
    45. Conform prevederilor contestate ale articolului 19 alin.(4) din Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, la finalizarea lucrărilor de construcţie, instalaţiile şi reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, situate pe teren public, construite de persoane fizice şi/sau de persoane juridice, precum şi cele construite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, indiferent de sursa de finanţare, se transmit gratuit la balanţa autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului în conformitate cu decizia consiliului local.
    46. Totodată, examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a observat că o normă similară este cuprinsă şi la articolul 5 alin. (41) din Legea nr.272-XIV din 10 februarie 1999 cu privire la apa potabilă. În aceste condiţii, deşi la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul nu a invocat dispoziţiile articolului 5 alin. (41) din Legea cu privire la apa potabilă, Curtea constată că acestea se află în conexiune cu prevederile contestate.
    47. În speță, Curtea reţine că, potrivit prevederilor legale menționate, instalațiile și rețelele publice de alimentare cu apă și de canalizare se transmit gratuit la balanţa autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului, inclusiv în cazul în care au fost construite cu propriile investiții ale persoanelor fizice şi/sau persoanelor juridice.
    48. Astfel, Curtea menționează că în timp ce persoana a obținut autorizațiile necesare pentru efectuarea legală a construcțiilor și a investit resurse proprii, aceste bunuri sunt luate cu titlu gratuit.
    49. Curtea reține că întrucât apa este atribuită la categoria patrimoniului statului, iar prevederile contestate se referă la instalaţiile şi reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, situate pe teren public, este dreptul legislatorului de a reglementa modul de utilizare a acesteia. În același timp, Curtea subliniază că orice reglementare nu poate afecta în substanță dreptul persoanei de a dispune de bunurile sale.
    50. Curtea constată că norma contestată reprezintă în fapt o expropriere fără a fi stabilită o dreaptă și prealabilă despăgubire a proprietarului sau titularului de alte drepturi reale asupra rețelelor de alimentare cu apă.
    51. Concluzia se sprijină pe faptul că legiuitorul a stabilit că la finalizarea lucrărilor de construcție instalațiile și rețelele publice de alimentare cu apă și de canalizare, deși construite cu investiții proprii, se transmit gratuit la balanța autorității administrației publice locale sau direct operatorului, ceea ce înseamnă privarea totală de dreptul de dispoziţie asupra acestor construcții.
    52. Curtea reține că exproprierea este una din cele mai severe măsuri care poate fi luată cu privire la dreptul de proprietate privată, deoarece nu este doar o simplă limitare a dreptului, ci duce la pierderea acestuia.
    53. În acest sens, legislatorul a adoptat Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr.488-XIV din 8 iulie 1999, prin care a reglementat utilitatea publică și declararea ei, modalitatea de expropriere și măsurile care precedă exproprierea, drepturile expropriatului. Potrivit acestei legi, exproprierea urmează a fi precedată de o despăgubire a titularului bunului.
    54. De asemenea, cu privire la compensația acordată titularului dreptului de proprietate pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a reținut că, în absența unei compensații reparatorii, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile Convenției (cauza James și alții vs. Marea Britanie, hotărârea din 22 februarie 1986).
    55 Privarea de proprietate impune obligația statului de a despăgubi pe proprietar, pentru că fără plata unei sume rezonabile, raportată la valoarea bunului, măsura constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale. Imposibilitatea de a obține o despăgubire echitabilă în cadrul privării de proprietate constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigentele de ordin general.
    56. În context, Curtea statuează că orice construcție efectuată din mijloacele financiare ale persoanei fizice sau juridice poate fi transmisă la balanța autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului, doar după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    57. În concluzie, Curtea reţine că prevederile contestate, cuprinse la articolul 19 alin.(4) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, precum și articolul 5 alin.(4¹) din Legea nr.272-XIV din 10 februarie 1999 cu privire la apa potabilă, în partea ce se referă la transmiterea gratuită a instalaţiilor şi reţelelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare la balanța administraţiei publice locale sau direct operatorului, încalcă dispoziţiile articolului 46 alin. (1) şi (2) combinat cu articolul 54 din Constituţie.
    58. În aceste circumstanțe, în vederea excluderii situațiilor de transmitere gratuită a instalaţiilor şi reţelelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare la balanța administraţiei publice locale sau direct operatorului, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, Curtea va emite o Adresă Parlamentului în vederea reglementării condițiilor în care persoana urmează a fi despăgubită, precum şi stabilirii regimului juridic al bunului transmis autorităţii publice locale.
    Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se admite parțial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de judecătorul Vitalie Movilă în dosarul nr.05-2a-1487-25112015, pendinte la Curtea de Apel Cahul.
    2. Se declară neconstituțională sintagma „gratuit la balanța” din articolul 19 alin. (4) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare și din articolul 5 alin. (4¹) din Legea nr.272-XIV din 10 februarie 1999 cu privire la apa potabilă.
    3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE                      Alexandru TĂNASE

    Nr. 30. Chişinău, 1 noiembrie 2016.



    PCC-01/76g/nr.30                                              Chişinău, 1 noiembrie 2016

                                                                                Parlamentul Republicii Moldova


    La 1 noiembrie 2016, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr.30, prin care, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a exercitat controlul constituţionalităţii articolului 19 alin. (4) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare.
    Potrivit art. 19 alin. (4) din Legea enunţată, la finalizarea lucrărilor de construcţie, instalaţiile şi reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, situate pe teren public, construite de persoane fizice şi/sau de persoane juridice, precum şi cele construite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, indiferent de sursa de finanţare, se transmit gratuit la balanţa autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului în conformitate cu decizia consiliului local.
    Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a observat că o normă similară este cuprinsă și la art. 5 alin. (4¹) din Legea nr.272-XIV din 10 februarie 1999 cu privire la apa potabilă. Deşi la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul nu a invocat art. 5 alin. (4¹) din Legea cu privire la apa potabilă, totuşi, Curtea a constatat că acesta se află în conexiune cu prevederile contestate.
    Prin Hotărârea menţionată supra, Curtea a declarat neconstituțională sintagma „gratuit la balanța” din articolul 19 alin. (4) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare și din articolul 5 alin. (4¹) din Legea cu privire la apa potabilă.
    Curtea a constatat că prevederile contestate reprezintă în fapt o expropriere fără a fi stabilită o dreaptă și prealabilă despăgubire a proprietarului sau titularilor de alte drepturi reale asupra rețelelor de alimentare cu apă. În context, Curtea a reţinut că orice construcție efectuată din mijloacele financiare ale persoanei fizice sau juridice poate fi transmisă la balanța autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului doar după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    Astfel, ţinând cont de raționamentele expuse în Hotărârea nr.30 din 1 noiembrie 2016, Curtea subliniază necesitatea reglementării exprese de către Parlament a condițiilor în care persoana urmează a fi despăgubită, precum şi a regimului juridic al bunului transmis autorităţii publice locale.
    În conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.

    PREȘEDINTE                            Alexandru TĂNASE