OAAP17/2017
ID intern unic:  369798
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
AGENȚIA ACHIZIȚII PUBLICE
ORDIN Nr. 17
din  30.03.2017
cu privire la aprobarea Metodologiei privind controlul ex-post
Publicat : 07.04.2017 în Monitorul Oficial Nr. 109-118     art Nr : 691
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiției
al Republicii Moldova
nr.1204 din 31 martie 2017
Ministru _______Vladimir Cebotari


    În temeiul pct. 11 subpct. 7) al Hotărîrii Guvernului nr. 134 din 9 martie 2017 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Achiziții Publice și efectivul-limită al acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 85-91, art. 223), în scopul prevenirii și combaterii neregulilor și abuzurilor la atribuirea contractelor/acordurilor-cadru de achiziții publice și în vederea stabilirii unei proceduri unice de organizare și desfășurare a controalelor ex-post,
ORDON:
    Se aprobă Metodologia privind controalele ex-post, conform anexei nr. 1.

    DIRECTORUL AGENŢIEI
    ACHIZIŢII PUBLICE                                          Ruslan MALAI

    Nr. 17. Chişinău, 30 martie 2017.


Anexa nr. 1
la Ordinul Agenției Achiziții Publice
nr. 17 din 30 martie 2017

METODOLOGIA
privind controlul ex-post
I. Dispoziţii generale
    1. Prezenta Metodologie este elaborată în conformitate cu prevederile Legii Republicii Moldova privind achizițiile publice nr. 131 din 3 iulie 2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 197-205, art. 402) și Hotărîrii Guvernului nr. 134 din 9 martie 2017 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Achiziții Publice și efectivul-limită al acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 85-91, art. 223).
    2. Metodologia controlului ex-post stabilește procedura de organizare și desfășurare a activităților de verificare a respectării de către autoritățile contractante a legislației în domeniul achizițiilor publice exercitate de către Agenția Achiziții Publice (în continuare A.A.P.), precum și modul de valorificare a rezultatelor obținute în cadrul controalelor.
    3. Procedura de selectare a procedurilor de achiziții publice sau a autorității publice supuse controlului ex-post nu face obiectul prezentei Metodologii și se stabilește prin reglementări interne ale A.A.P., avînd la bază raportul între risc și eficiență.
    4. În sensul prezentei Metodologii se definesc următoarele noțiuni:
    a) control ex-post (control) – totalitatea acțiunilor de verificare a respectării de către autoritățile contractante a legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice, exercitate de către angajații A.A.P., în limita competenței;
    b) decizie de inițiere a controlului ex-post – act de dispoziție de uz intern al A.A.P. prin care se indică procedura de achiziții publice și/sau autoritatea contractantă supusă controlului;
    c) comunicare privind inițierea controlului ex-post – act de informare a autorității contractante privind inițierea controlului ex-post, obiectul supus controlului și cerințele privind actele/informațiile ce urmează a fi prezentate în vederea desfășurării controlului (anexa nr. 1);
    d) raport de control - act unilateral de consemnare a constatărilor realizate ca urmare a controlului ex-post;
    e) registrul controalelor – act de evidență a controalelor ex-post efectuate de către Agenția Achiziții Publice (anexa nr. 2).
    5. La organizarea și desfășurarea controlului se va asigura respectarea următoarelor principii fundamentale:
    a) legalitatea şi respectarea competenţei în cadrul controlului;
    b) obiectivitatea şi imparţialitatea în procesul de desfășurare a controlului, întocmirii documentelor aferente controlului și dispunerea de măsuri;
    c) asigurarea eficienței în selectarea obiectului controlului prin evaluarea corespunzătoare a riscurilor;
    d) prezumţia bunei-credințe și a respectării legislaţiei de către autoritatea controlată;
    e) asigurarea confidențialității datelor obținute în urma controlului și a protecției datelor cu caracter personal;
    f) evidenţa tuturor acţiunilor şi rapoartelor de control;
    g) îndeplinirea conștiincioasă a funcțiilor de control;
    h) evitarea conflictului de interese;
    i) alte principii inerente activității de control.
II. Măsuri de organizare a controlului
    6. Controlul ex-post se inițiază în urma adoptării deciziei de control ex-post de către A.A.P.
    7. În termen de 3 zile de la data adoptării deciziei de control, A.A.P. expediază autorității contractante comunicarea privind inițierea controlului ex-post care va conține informația cu privire la numărul procedurii de achiziție publică, autoritatea contractantă, alte informații cu privire la obiectul controlului, precum și indicații către autoritatea contractantă privind prezentarea dosarului achiziției și a tuturor documentelor și informațiilor cu privire la procedura de achiziții publice supuse controlului, termenul și locul prezentării acestora, dar și alte informații relevante etapei de pregătire a controlului.
    8. La înaintarea comunicării privind inițierea controlului ex-post se asigură obținerea dovezii de recepționare. Astfel, informarea poate avea loc prin trimitere recomandată și/sau prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, atunci cînd este posibilă asigurarea dovezii recepționării.
    9. Autoritatea contractantă prezintă dosarul achiziției, precum și orice alte informații aferente procedurii de achiziție publică pe adresa A.A.P. în termen de pînă la 5 zile lucrătoare.
    10. Dosarul achiziției publice și/sau actele prezentate se recepționează prin act de primire-predare, în același mod fiind și restituit.
    11. Neprezentarea în termenul stabilit de către persoanele responsabile ale autorității contractante a documentelor solicitate de către A.A.P. constituie contravenție și se sancționează potrivit prevederilor art. 3271 alin. (7) din Codul contravențional al RM.
    12. În cazul în care funcționarul A.A.P. desemnat pentru efectuarea controlului se află într-o situație de incompatibilitate, așa cum aceasta este definită prin actele normative în vigoare, acesta este înlocuit în conformitate cu prevederile legale incidente.
III. Desfășurarea controlului ex-post
    13. Controlul ex-post este efectuat de către funcționarul A.A.P. desemnat în acest sens, cu respectarea principiilor stabilite de prezenta Metodologie.
    14. Controlul se desfășoară în termen rezonabil, pornind de la complexitatea obiectului supus controlului. În cazuri urgente, durata controlului poate fi limitată prin decizia de inițiere a controlului ex-post.
    15. În exercitarea controlului ex-post, funcționarii A.A.P. desemnați în acest sens, desfășoară următoarele activități:
    a) verifică respectarea prevederilor legale referitoare la planificarea procedurilor de achiziții publice, selectarea tipului procedurii și de inițiere a acestora;
    b) verifică conformitatea derulării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice;
    c) verifică modul de respectare a prevederilor legii achizițiilor pe perioada de executare a contractului de achiziție publică/acordurilor-cadru;
    d) constată alte fapte prin care se încalcă sau se eludează alte prevederi legale în domeniul achiziţiilor publice;
    e) constată faptele care constituie contravenţii potrivit legislaţiei în vigoare și întocmește procesul-verbal cu privire la contravenție;
    f) întocmeşte raportul de control.
    16. Nu fac obiectul procedurii de control ex-post:
    a) necesitatea şi oportunitatea achiziţiei publice;
    b) preţurile practicate de către operatorii economici ofertanţi;
    c) modului de respectare a altor prevederi legale în afara celor incidente în domeniul achizițiilor publice sau în actele normative emise în aplicarea acesteia, precum și calcularea ori stabilirea eventualelor prejudicii ca urmare a nerespectării prevederilor legale aplicabile;
    d) verificarea fizică a corespunderii specificațiilor tehnice ale obiectului achiziției cu cele efectiv livrate/prestate/executate.
    17. Activităţile derulate în scopul îndeplinirii funcţiei de control ex-post nu pot depăşi în nicio situaţie atribuţiile şi competenţele conferite A.A.P. prin actele normative în vigoare.
    18. Pe parcursul derulării procedurii de control ex-post pot fi solicitate informații/explicații suplimentare cu privire la fapte sau circumstanțe verificate de la autoritatea contractantă și/sau de la orice persoană implicată, pe care sunt obligate să le prezinte într un termen de pînă la 3 zile lucrătoare de la data recepționării solicitării.
    19. În cadrul controlului nu se admit și nu se examinează alte documente decît cele care au fost prezentate de către ofertanți la etapa depunerii ofertelor sau în procesul de evaluare. De asemenea, nu se admit spre înlocuire sub nici un pretext oricare din actele prezentate de către operatorii economici la etapa depunerii ofertelor.
    20. În funcţie de volumul și complexitatea procedurii de control, pot fi solicitate opinii calificate ale specialiștilor din diverse domenii. În asemenea cazuri, dar și în altele argumentate, procedura de control poate fi suspendată, iar reluarea controlului are loc după dispariția temeiurlor care au stat la baza suspendării. Suspendarea și reluarea controlului are loc prin decizia A.A.P.
    21. Constatarea contravenţiilor, aplicarea și executarea sancţiunilor contravenţionale se efectuează în conformitate cu procedurile stabilite prin legislaţia în domeniu.
    22. Modelul procesului-verbal cu privire la contravenție este aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 8 din 21.01.2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 22-24, art. 121).
    23. Raportul de control conține în mod strict constatările concrete și obiective raportate la dispozițiile legale aplicabile, fără interpretări cu un caracter subiectiv sau care exced ariei de competență a A.A.P., cu fundamentarea acestora pe mijloace probante.
    24. În raportul de control se vor introduce cel puțin menţiuni privind comunicatul cu privire la inițierea controlului ex-post, data inițierii și data finalizării controlului, autoritatea contractantă, numărul și tipul procedurii controlate, actele examinate, constatări privind neregularitățile identificate, informații despre procesele-verbale contravenționale întocmite, propuneri și recomandări după caz, alte informații relevante.
    25. La raportul de control sunt anexate orice acte care probează constatările din raport. Actele date sunt descrise în raport pentru a putea fi identificate cu ușurință.
    26. Raportul de control, după caz, conţine măsuri, altele decît aplicarea de sancţiuni contravenţionale, care pot fi:
    a) recomandări privind remedierea neregulilor constatate;
    b) transmiterea constatărilor, pentru fapte care excedează limitele de competenţă conferite A.A.P. prin actele normative în vigoare, altor instituţii, structuri sau organe de control ale statului;
    c) transmiterea constatărilor pe adresa Autorității Naționale de Integritate în cazul în care funcționarii desemnați consideră că există indicii privitoare la un posibil conflict de interese;
    d) transmiterea constatărilor către alte subdiviziuni ale A.A.P. pentru a decide privind formularea de acţiuni în instanța de judecată conform competenței;
    27. Raportul de control se întocmește și se semnează în 2 (două) exemplare, dintre care unul se va transmite autorității contractante, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare.
    28. Procedura de avizare a rapoartelor de control se stabilește prin reglemetări interne ale A.A.P.
    29. Procedura de control ex-post se desfășoară, de regulă, la sediul A.A.P.
    30. După finalizarea procedurii de control ex-post se întocmește dosarul de control ex-post care va conţine, după caz, următoarele:
    a) comunicarea privind începerea procedurii de control ex-post;
    b) documentele, în copie conformă cu originalul, menționate în raportul de control;
    c) raportul de control;
    d) procesul-verbal cu privire la contravenție;
    e) orice alte documente în legătură cu respectiva procedură de control.
    31. Dosarul de control poate fi pus doar la dispoziţia instanţelor judecătoreşti şi a celorlalte organe judiciare competente.

    anexa nr.1

    anexa nr.2