LPC246/2017
ID intern unic:  373351
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 246
din  23.11.2017
cu privire la întreprinderea de stat
şi întreprinderea municipală
Publicat : 22.12.2017 în Monitorul Oficial Nr. 441-450     art Nr : 750     Data intrarii in vigoare : 22.12.2017
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Prezenta lege stabileşte condiţiile juridice, organizatorice şi economice ale fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderii de stat şi întreprinderii municipale.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    Articolul 1. Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală
    (1) Întreprinderea de stat este persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător în baza bunurilor proprietate de stat transmise ei în administrare și/sau ca aport în capitalul social și în baza proprietății obținute de aceasta în rezultatul activității economico-financiare.
    (2) Întreprinderea municipală este persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător în baza bunurilor proprietate a unităţii administrativ-teritoriale/unității teritoriale autonome Găgăuzia transmise ei în administrare și/sau ca aport în capitalul social și în baza proprietății obținute de aceasta în rezultatul activității economico-financiare.
    (3) Particularităţile fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderii de stat și întreprinderii municipale (în continuare – întreprindere de stat/ municipală) sînt stabilite de prezenta lege și de alte acte normative.
    (4) Întreprinderea de stat/municipală poartă răspundere pentru obligaţiile sale împreună cu toate bunurile ce le deține cu drept de proprietate.
    (5) Întreprinderea de stat/municipală obţine drepturi de persoană juridică de la data înregistrării în Registrul de stat al persoanelor juridice.
    (6) Întreprinderea de stat/municipală îşi desfăşoară activitatea sub o anumită denumire, care include, după caz, cuvintele „întreprindere de stat” şi „întreprindere municipală” sau abrevierile „Î.S.” şi „Î.M.”.
    (7) Întreprinderea de stat/municipală se individualizează prin numărul de identificare de stat (IDNO).
    (8) Pe blancheta cu antet se indică denumirea, sediul şi numărul de identificare de stat.
    (9) Întreprinderea de stat/municipală este în drept, cu notificarea fondatorului, să deschidă conturi bancare pe teritoriul Republicii Moldova şi în străinătate.
    (10) Întreprinderea de stat/municipală este în drept, cu acordul fondatorului, să instituie filiale şi reprezentanţe și să participe la constituirea asociațiilor şi a concernelor.
    (11) Întreprinderea de stat/municipală nu poate fi fondator al societăţii comerciale.
    Articolul 2. Modul de fondare şi înregistrare a întreprinderii 
                        de stat şi a întreprinderii municipale
    (1) Funcția de fondator al întreprinderii de stat, în numele Guvernului, este exercitată de Agenția Proprietății Publice, subordonată Guvernului.
    (2) Funcția de fondator al întreprinderii municipale este exercitată de autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale, iar în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia – și de Comitetul executiv.
    (3) Documentele de constituire a întreprinderii de stat/municipale sînt hotărîrea/decizia cu privire la fondare şi statutul întreprinderii. Statutul-model al întreprinderii de stat/municipale se aprobă de Guvern.
    (4) Statutul întreprinderii de stat/municipale se aprobă de fondator şi conţine:
    a) denumirea, inclusiv abreviată, a întreprinderii de stat/municipale şi sediul acesteia;
    b) data şi numărul hotărîrii/deciziei fondatorului privind fondarea întreprinderii de stat/municipale;
    c) genurile de activitate;
    d) durata de activitate;
    e) capitalul social şi procedura de modificare a acestuia;
    f) componenţa bunurilor depuse în capitalul social;
    g) componenţa şi lista bunurilor transmise întreprinderii de stat/ municipale cu drept de administrare;
    h) planul geometric și/sau cadastral şi suprafaţa terenului aflat în folosinţa întreprinderii de stat/municipale;
    i) organele de conducere și control, componența numerică, modul de constituire, competențele lor și modul de desfășurare a activității acestora;
    j) modul de repartizare şi utilizare a profitului net, precum şi modul de acoperire a pierderilor;
    k) modul de soluționare a conflictului de interese;
    l) modul de reorganizare şi dizolvare a întreprinderii de stat/municipale;
    m) alte prevederi ce nu contravin legislaţiei.
Capitolul II
BUNURILE ÎNTREPRINDERII DE STAT ŞI
ALE ÎNTREPRINDERII MUNICIPALE
    Articolul 3. Componenta bunurilor şi modul de utilizare
    (1) Bunurile întreprinderii de stat/municipale se constituie din bunurile domeniului privat al statului/unității administrativ-teritoriale/unității teritoriale autonome Găgăuzia depuse ca aport în capitalul social al întreprinderii şi bunurile obținute ca rezultat al activității desfășurate și aparțin acesteia cu drept de proprietate.
    (2) Bunurile domeniului public al statului/unității administrativ-teritoriale/ unității teritoriale autonome Găgăuzia aflate în administrarea întreprinderii nu aparțin acesteia cu drept de proprietate. Aceste bunuri nu pot fi urmărite pentru datoriile întreprinderii de stat/municipale, nu pot fi înstrăinate sau supuse executării silite, nici chiar în cazul insolvabilității, nu pot constitui obiect al gajului şi asupra lor nu se pot constitui garanții reale, nu pot fi dobîndite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra lor. Evidenţa contabilă a acestor bunuri se ţine distinct de evidența activelor întreprinderii de stat/municipale.
    (3) Modul de posesiune, de folosință şi de dispoziție asupra bunurilor întreprinderii de stat/municipale se stabilește de legislație.
    (4) Întreprinderea de stat/municipală este obligată să utilizeze raţional şi eficient bunurile de care dispune şi să asigure integritatea lor.
    (5) Transmiterea, comercializarea, darea în locaţiune/arendă sau comodat şi casarea bunurilor întreprinderii de stat/municipale se efectuează în modul stabilit de Guvern.
    Articolul 4. Capitalul social
    (1) Capitalul social al întreprinderii de stat/municipale nu poate fi mai mic de 5000 de lei.
    (2) Capitalul social al întreprinderii de stat/municipale se constituie din valoarea aporturilor în numerar și bunurile fondatorului, cu excepția bunurilor atribuite domeniului public.
    (3) Aporturi la capitalul social nu pot fi:
    a) bunurile a căror circulaţie este interzisă sau limitată prin lege;
    b) creanţele întreprinderii;
    c) bunurile imobile neînregistrate;
    d) bunurile instituțiilor de învățămînt, medicale, ale patrimoniului cultural și cele din sfera locativ-comunală.
    (4) Capitalul social al întreprinderii de stat/municipale poate fi modificat prin majorarea sau reducerea lui.
    (5) Hotărîrea/decizia de modificare a capitalului social al întreprinderii de stat/municipale se adoptă de către fondator.
    (6) Sursă de majorare a capitalului social poate fi capitalul propriu al întreprinderii de stat/municipale în limita părţii ce depăşeşte capitalul social și/sau aporturile primite de la fondator.
    (7) Hotărîrea cu privire la reducerea capitalului social se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova de întreprinderea de stat în termen de 15 zile lucrătoare de la data adoptării.
    (8) Modificarea capitalului social se va reflecta în statutul şi bilanţul întreprinderii de stat/municipale după înregistrarea în ordinea stabilită de Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali.
    Articolul 5. Profitul net şi pierderile nete
    (1) Profitul net poate fi îndreptat pentru:
    a) acoperirea pierderilor din anii precedenţi;
    b) formarea rezervei pentru dezvoltarea întreprinderii;
    c) defalcări în bugetul de stat, în cazul întreprinderilor de stat;
    d) defalcări în bugetul local, în cazul întreprinderilor municipale;
    e) plata recompenselor către membrii organelor de conducere şi control;
    f) în alte scopuri, dacă ele nu contravin legislaţiei.
    (2) Decizia de repartizare a profitului net anual se aprobă de fondator.
    (3) Defalcările stabilite de fondator se transferă de întreprinderea de stat la bugetul de stat, iar de întreprinderea municipală – la bugetul local, pînă la data de 30 iunie inclusiv a anului imediat următor anului de gestiune.
    (4) Profitul net se repartizează exclusiv pentru acoperirea pierderilor din anii precedenți și/sau pentru dezvoltarea întreprinderii de stat/municipale în cazul în care:
    a) aceasta este insolvabilă sau plata defalcărilor în buget va conduce la insolvabilitatea ei;
    b) valoarea activelor nete, conform situaţiei financiare anuale, este mai mică decît capitalul social sau va deveni mai mică în rezultatul plăţii defalcărilor în buget.
    (5) Dacă, la expirarea a 3 ani consecutivi de administrare, valoarea activelor nete ale întreprinderii de stat/municipale va fi mai mică decît mărimea capitalului social, fondatorul va adopta una dintre următoarele hotărîri:
    a) de reducere a capitalului social, respectînd prevederile art. 4 alin. (1);
    b) de transmitere a unor bunuri sau mijloace bănești în calitate de aport la capitalul social;
    c) de dizolvare a întreprinderii de stat/municipale, dacă activele nete sînt sub limita prevăzută la art. 4 alin. (1).
Capitolul III
ADMINISTRAREA ÎNTREPRINDERII DE STAT
ŞI A ÎNTREPRINDERII MUNICIPALE
    Articolul 6. Organele de conducere ale întreprinderii de stat și
                       ale întreprinderii municipale
    (1) Organele de conducere ale întreprinderii de stat/municipale sînt:
    a) fondatorul;
    b) consiliul de administrație;
    c) administratorul – organ executiv;
    d) comisia de cenzori.
    (2) Structura, atribuțiile, modul de constituire și de funcționare a organelor de conducere ale întreprinderii de stat/municipale sînt stabilite de prezenta lege, de actele normative ale Guvernului/autorității deliberative/Comitetului executiv al Găgăuziei, de statutul și regulamentele acesteia.
    (3) Membrii consiliului de administrație, comisiei de cenzori și administratorul sînt responsabili de îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege, de actele normative ce reglementează domeniul administrării proprietății publice. Atribuțiile lor nu pot fi delegate altor persoane.
    Articolul 7. Fondatorul
    (1) Fondatorul întreprinderii de stat și fondatorul întreprinderii municipale, împreună cu autoritatea executivă, în limita competențelor atribuite, exercită drepturile de administrare a întreprinderii prin intermediul consiliului de administraţie şi al administratorului.
    (2) Fondatorul are următoarele atribuţii:
    a) aprobă statutul întreprinderii de stat/municipale, regulamentul consiliului de administraţie şi al comisiei de cenzori;
    b) decide referitor la modificarea capitalului social al întreprinderii de stat/ municipale, la propunerea consiliului de administraţie;
    c) desemnează și revocă preşedintele şi membrii consiliului de administraţie, membrii comisiei de cenzori, stabileşte componența numerică a consiliului de administrație și a comisiei de cenzori, stabilește cuantumul remunerării lunare a administratorului, a președintelui, a membrilor consiliului de administraţie şi a comisiei de cenzori. Regulamentul privind modul de selectare și numire a administratorului, a membrilor consiliului de administrație și a comisiei de cenzori al întreprinderilor de stat şi condiţiile de remunerare a acestora se aprobă de Guvern;
    d) exprimă acordul prealabil la vînzarea activelor neutilizate ale întreprinderii de stat/municipale;
    e) exprimă acordul la transmiterea în locaţiune/arendă sau comodat a activelor neutilizate în activitatea întreprinderii de stat/municipale, decide modul de selectare a locatarului şi coordonează contractele de locaţiune/arendă şi contractele de comodat;
    f) exprimă acordul la casarea bunurilor raportate la mijloacele fixe;
    g) exprimă acordul prealabil la gajarea bunurilor întreprinderii de stat/ municipale în vederea obţinerii creditelor bancare;
    h) exprimă acordul prealabil la achiziţionarea de către întreprinderea de stat/ municipală a bunurilor a căror valoare de piaţă constituie peste 25% din valoarea activelor nete ale acesteia, conform ultimelor situaţii financiare anuale, sau depășesc 400 000 de lei;
    i) confirmă entitatea de audit selectată de consiliul de administrație;
    j) coordonează, în cazul întreprinderii de stat, și aprobă, în cazul întreprinderii municipale, nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate, cu excepţia celor stabilite de actele normative în vigoare;
    k) apreciază activitatea consiliului de administrație și a administratorului în baza dării de seamă anuale cu privire la activitatea consiliului de administrație, a administratorului și la activitatea economico-financiară a întreprinderii;
    l) aprobă repartizarea profitului net anual al întreprinderii;
    m) aprobă, în cazul întreprinderii municipale, regulamentul privind achiziţionarea bunurilor, a lucrărilor şi a serviciilor;
    n) prezintă, în cazul întreprinderii de stat, Ministerului Finanţelor copia de pe raportul auditorului.
    (3) Fondatorul întreprinderii de stat desemnează și eliberează din funcţie administratorul întreprinderii de stat, la propunerea consiliului de administraţie. Fondatorul întreprinderii de stat transmite atribuţiile de administrare a patrimoniului şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător administratorului în baza contractului individual de muncă.
   (4) Fondatorul întreprinderii municipale selectează prin concurs și împuternicește autoritatea executivă să transmită atribuţiile de administrare a patrimoniului şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător administratorului în baza contractului individual de muncă aprobat. Comisia de concurs se instituie de fondator din reprezentanții săi și ai autorității executive.
    (5) Contractul individual de muncă al administratorului stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor, inclusiv restricțiile privind drepturile de folosinţă şi dispunere a patrimoniului întreprinderii de stat/municipale, prevede modul şi condiţiile de remunerare a administratorului, stabilește obiectivele de performanţă ale acestuia, răspunderea materială a părţilor, precum şi condiţiile de încetare şi reziliere a contractului. Modelul contractului individual de muncă al administratorului întreprinderii de stat/municipale se aprobă de Guvern.
    (6) Fondatorul nu are dreptul să intervină în activitatea operativă a întreprinderii de stat/municipale după încheierea şi înregistrarea contractului individual de muncă cu administratorul, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie, de statut şi de contract.
    Articolul 8.  Consiliul de administraţie
    (1) Consiliul de administraţie este organul colegial de administrare a întreprinderii de stat/municipale, alcătuit dintr-un număr impar de membri, cel puțin 3, care reprezintă interesele statului/autorităților deliberative ale administrației publice locale respective şi îşi exercită activitatea în conformitate cu prezenta lege şi cu regulamentul consiliului de administraţie aprobat de fondator. Regulamentul-model al consiliului de administraţie al întreprinderii de stat se aprobă de Guvern.
    (2) Membrul consiliului de administrație se desemnează de fondator pe termen de 2 ani și poate fi orice persoană fizică care întrunește cerințele minime stabilite de Guvern/autoritatea deliberativă/Comitetul executiv al Găgăuziei, cu excepția persoanelor stabilite la alin. (3). Membrul consiliului de administraţie poate fi concomitent membru al consiliului de administrație a cel mult 3 întreprinderi de stat și a cel mult 3 întreprinderi municipale. Membrii consiliului pot fi desemnaţi pentru un nou termen. Preşedintele consiliului de administraţie este membru al consiliului de admninistrație
    (3) Membru al consiliului de administraţie al întreprinderii de stat/municipale nu poate fi:
    a) conducătorul autorităţii publice centrale, membrii autorității deliberative și conducătorul autorității executive a unității administrativ-teritoriale/Comitetului executiv al Găgăuziei;
    b) persoana care are o vechime totală de muncă mai mică de 3 ani;
    c) administratorul şi contabilul-şef ai întreprinderii de stat/municipale;
    d) membrul comisiei de cenzori;
    e) persoana condamnată, prin hotărîre definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată, pentru infracţiuni în privinţa patrimoniului, infracţiuni de corupţie în sectorul privat, care cade sub incompatibilităţile şi restricţiile prevăzute la art. 16–21 din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, precum şi căreia nu i-au fost stinse antecedentele penale.
    (4) Membrii consiliului de administraţie al întreprinderii de stat/municipale îşi exercită atribuţiile prin cumul cu funcţia lor de bază.
    (5) Membrii consiliului de administraţie al întreprinderii de stat/municipale poartă răspundere faţă de întreprindere pentru prejudiciile rezultate din îndeplinirea deciziilor adoptate de ei cu abateri de la legislaţie, de la statutul întreprinderii şi de la regulamentul consiliului de administraţie. Membrul consiliului de administraţie al întreprinderii de stat/întreprinderii municipale care a votat împotriva unei astfel de decizii este scutit de repararea prejudiciilor dacă în procesul-verbal al şedinţei a fost consemnat dezacordul lui sau acesta a prezentat la procesul-verbal o opinie separată. Membrul consiliului de administraţie este scutit de repararea prejudiciilor cauzate în timpul îndeplinirii obligaţiilor sale dacă el a acţionat conform indicaţiilor în scris ale fondatorului, a căror autenticitate nu a putut fi pusă la îndoială.
    (6) Demisia sau revocarea membrului consiliului de administrație nu îl scuteşte pe acesta de obligaţia de a repara prejudiciile cauzate din vina lui.
    (7) Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:
    a) aprobă planul de afaceri al întreprinderii şi monitorizează executarea acestuia;
    b) stabileşte indicatorii de performanţă ai întreprinderii şi criteriile de evaluare ţinînd cont de specificul şi domeniul de activitate;
    c) prezintă fondatorului propuneri pentru îmbunătățirea managementului şi eficientizarea activităţii întreprinderii;
    d) examinează darea de seamă anuală a administratorului cu privire la activitatea economico-financiară a întreprinderii;
    e) prezintă fondatorului darea de seamă anuală cu privire la activitatea sa;
   f) întreprinde măsuri pentru asigurarea integrităţii şi a folosirii eficiente a bunurilor întreprinderii, inclusiv adoptă decizii privind oportunitatea comercializării sau dării în locaţiune/arendă sau comodat a activelor neutilizate ale întreprinderii, privind oportunitatea casării bunurilor raportate la mijloacele fixe, a gajării bunurilor pentru obţinerea creditelor bancare, a acordării sponsorizării;
    g) după primirea acordului prealabil al fondatorului, aprobă prețul minim de expunere la vînzare al bunului neutilizat, a cărui valoare de piață constituie peste 25% din valoarea activelor nete ale întreprinderii;
    h) monitorizează derularea situaţiilor litigioase şi asigură informarea fondatorului;
    i) examinează rapoartele organelor de control, raportul auditorului și scrisoarea către conducere emisă de entitatea de audit şi aprobă planul de acţiuni privind înlăturarea încălcărilor identificate;
    j) aprobă devizul anual de venituri şi cheltuieli, statul de personal al întreprinderii şi fondul de salarizare;
    k) examinează trimestrial darea de seamă a administratorului cu privire la activitatea economico-financiară a întreprinderii;
    l) prezintă fondatorului propuneri privind premierea sau sancţionarea administratorului;
    m) prezintă fondatorului propuneri privind modificarea capitalului social, privind modificarea şi completarea statutului întreprinderii;
    n) selectează prin concurs candidatura administratorului întreprinderii de stat şi o propune fondatorului spre desemnare. Regulamentul-model cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al întreprinderii de stat se aprobă de Guvern;
    o) coordonează și prezintă fondatorului spre aprobare propunerea de repartizare a profitului net anual al întreprinderii;
    p) aprobă decizii privind plafonul concret al salariului administratorului întreprinderii de stat, pasibil limitării, pentru anul în curs;
    q) selectează entitatea de audit pentru efectuarea auditului obligatoriu al situațiilor financiare anuale;
    r) asigură transparenţa procedurilor de achiziţie a bunurilor, a lucrărilor şi a serviciilor destinate acoperirii necesităţilor de producere şi asigurării bazei tehnico-materiale, precum şi aprobă, în cazul întreprinderilor de stat, regulamentul privind achiziţionarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor. Regulamentul privind achiziţionarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor la întreprinderea de stat se aprobă de Guvern;
    s) aprobă achiziţionarea de către întreprindere a bunurilor şi a serviciilor a căror valoare de piaţă constituie peste 25% din valoarea activelor nete ale întreprinderii, conform ultimei situaţii financiare, sau depășește 400 000 de lei;
    t) aprobă regulamentele interne ce ţin de activitatea întreprinderii.
   (8) Consiliul de administraţie al întreprinderii de stat/municipale nu are dreptul să intervină în activitatea operaţională a administratorului, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie, de statut şi de regulamentul consiliului de administraţie.
   (9) Împuternicirile de membru al consiliului de administraţie încetează la expirarea termenului pentru care a fost constituit, la revocarea de către fondator, la iniţierea procedurii de insolvabilitate/lichidare a întreprinderii, precum şi la cererea acestuia.
    (10) Membrul consiliului de administraţie al întreprinderii de stat/ municipale se revocă de către fondator în cazul absentării nemotivate la 3 şedinţe consecutive, al încălcării legislaţiei sau a regulamentului consiliului de administraţie, cu informarea membrului consiliului în cauză.
    (11) Şedinţa consiliului de administraţie al întreprinderii de stat/municipale se convoacă de preşedinte și/sau la solicitarea a cel puțin 1/3 dintre membri, însă nu mai rar decît o dată în trimestru. Ordinea de zi şi materialele şedinţei se aduc la cunoştinţa membrilor consiliului de administraţie cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de ziua şedinţei, de către secretarul consiliului de administraţie.
    (12) Şedinţa consiliului de administraţie poate avea loc cu prezenţa nemijlocită a membrilor sau prin corespondenţă şi este deliberativă dacă la ea participă cel puţin 2/3 din membrii acestuia.
    (13) Hotărîrile consiliului de administraţie se adoptă cu votul majorităţii membrilor desemnați în consiliu.
    (14) Şedinţele consiliului de administraţie se consemnează în procese-verbale, care se semnează de către toţi membrii consiliului participanți la şedinţă şi se păstrează la secretarul consiliului.
    Articolul 9. Administratorul
    (1) Administratorul reprezintă organul executiv unipersonal al întreprinderii de stat/municipale și are următoarele atribuţii:
    a) conduce activitatea şi asigură funcţionarea eficientă a întreprinderii de stat/municipale;
    b) acţionează fără procură în numele întreprinderii de stat/municipale;
    c) reprezintă interesele întreprinderii de stat/municipale în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, cu autorităţile publice, cu organele de drept și acordă astfel de împuterniciri altor reprezentanţi ai întreprinderii;
    d) asigură executarea deciziilor fondatorului şi ale consiliului de administraţie al întreprinderii de stat/municipale;
    e) asigură efectuarea auditului situaţiilor financiare anuale şi încheie contractul de audit cu entitatea de audit, selectată de consiliul de administraţie;
    f) prezintă consiliului de administraţie informaţia despre rezultatele controalelor efectuate de organele abilitate, inclusiv deficiențele depistate, precum şi planul de acţiuni privind corectarea abaterilor și înlăturarea deficiențelor identificate;
    g) prezintă trimestrial consiliului de administraţie darea de seamă privind rezultatele activităţii întreprinderii de stat/municipale;
    h) prezintă fondatorului şi consiliului de administraţie darea de seamă anuală cu privire la rezultatele activităţii economico-financiare a întreprinderii de stat/municipale, raportul comisiei de cenzori şi raportul auditorului;
    i) prezintă consiliului de administraţie proiectul devizului de venituri şi cheltuieli ale întreprinderii, proiectul statelor de personal pentru anul următor celui gestionar;
    j) prezintă spre coordonare consiliului de administraţie propuneri de repartizare a profitului net anual al întreprinderii de stat/municipale;
    k) încheie contracte, eliberează procuri, deschide conturi în bănci, angajează personalul întreprinderii de stat/municipale;
    l) asigură elaborarea planului de afaceri şi îl prezintă spre aprobare consiliului de administrație, în cazul întreprinderii de stat, sau fondatorului, în cazul întreprinderii municipale;
    m) asigură integritatea, folosirea eficientă şi dezvoltarea bunurilor întreprinderii;
    n) prezintă consiliului de administraţie trimestrial informaţia referitoare la situaţiile litigioase;
    o) solicită acordul prealabil al fondatorului și decizia consiliului privind achiziţionarea de către întreprindere a bunurilor şi serviciilor a căror valoare de piaţă constituie peste 25% din valoarea activelor nete ale întreprinderii, conform ultimei situaţii financiare, sau depășește suma de 400 000 de lei;
    p) publică planul de achiziție și asigură respectarea principiului transparenței procedurilor de achiziție a bunurilor, a lucrărilor și a serviciilor destinate atît acoperirii necesităților, cît și asigurării bazei tehnico-materiale și formării programului de producție al întreprinderii;
    q) realizează procedurile de achiziţie a bunurilor, a lucrărilor şi a serviciilor pentru necesităţile de producere şi asigurare a bazei tehnico-materiale, conform regulamentului privind achiziţionarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor;
    r) asigură transferul în bugetul de stat/local al defalcărilor din profitul net anual, stabilite de fondator;
    s) în cazul întreprinderilor de stat, aprobă, după coordonarea cu fondatorul, nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate, cu excepţia celor stabilite de actele normative în vigoare;
    t) poartă răspundere pentru neexecutarea sau executarea neconformă a atribuţiilor stabilite în contractul individual de muncă al administratorului.
    (2) Candidat la funcția de administrator al întreprinderii de stat/municipale poate fi orice persoană fizică care a activat în funcție de conducere cel puțin 4 ani.
    (3) Nu poate candida la funcția de administrator al întreprinderii de stat/municipale persoana care are antecedente penale nestinse, săvîrșite cu intenție.
    (4) Administratorul întreprinderii de stat/municipale se numește pe un termen de pînă la 5 ani.
    (5) În cazul în care, pe parcursul a 2 ani consecutivi de gestiune, întreprinderea de stat generează pierderi, consiliul de administrație examinează situația economico-financiară a întreprinderii și oportunitatea menținerii în funcție a administratorului, prezentînd fondatorului propuneri în acest sens.
    (6) În cazul în care administratorul întreprinderii de stat a admis încălcarea legislației în vigoare, consiliul de administrație propune fondatorului sancționarea sau eliberarea din funcție a acestuia.
    (7) În cazul în care administratorul întreprinderii municipale a admis încălcarea legislației în vigoare, consiliul de administrație/autoritatea executivă propune fondatorului sancționarea sau eliberarea din funcție a acestuia.
    Articolul 10. Comisia de cenzori
    (1) Comisia de cenzori se desemnează și se revocă de către fondator şi exercită controlul activităţii economico-financiare a întreprinderii.
    (2) Atribuţiile, componenţa numerică, modul de instituire și forma raportului ale comisiei de cenzori se stabilesc de prezenta lege, de statutul întreprinderii de stat/municipale şi de regulamentul comisiei de cenzori, aprobat de fondator. Regulamentul-model al comisiei de cenzori a întreprinderii de stat/municipale se aprobă de Guvern.
    (3) În componența comisiei de cenzori a întreprinderii de stat pot fi incluși reprezentanţi ai fondatorului, ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum și ai colectivului de muncă.
    (4) În componența comisiei de cenzori a întreprinderii municipale pot fi incluși reprezentanți ai fondatorului, ai autorității executive și, după caz, ai autorităților administrației publice centrale.
    (5) Membrii comisiei de cenzori îşi exercită atribuţiile prin cumul cu funcţia lor de bază.
    (6) Membri ai comisiei de cenzori nu pot fi:
    a) persoanele indicate la art. 8 alin. (3);
    b) membrii consiliului de administraţie, persoanele necalificate în contabilitate, finanţe, economie, jurisprudență sau cele desemnate în cel puțin 4 comisii de cenzori ale întreprinderilor de stat/municipale;
    c) alte persoane, dacă statutul întreprinderii limitează calitatea lor de membru în cadrul comisiei de cenzori.
    (7) Comisia de cenzori se desemnează pe un termen de pînă la 2 ani și va avea în componenţa ei cel puțin 3 persoane.
    (8) Comisia de cenzori a întreprinderii de stat/municipale exercită semestrial controlul activităţii economico-financiare a acesteia.
    (9) Comisia de cenzori a întreprinderii de stat/municipale examinează scrisoarea către conducere emisă de entitatea de audit.
    (10) Comisia de cenzori, din propria iniţiativă, la cererea fondatorului, a administratorului sau la cererea consiliului de administrație, iar în cazul întreprinderilor municipale, și la cererea autorității executive, efectuează controale inopinate ale activității întreprinderii de stat/municipale.
    (11) Administratorul întreprinderii de stat/municipale este obligat să asigure, în termen de 2 zile lucrătoare, prezentarea documentelor necesare pentru efectuarea controlului.
    (12) În urma controlului, comisia de cenzori întocmeşte un raport, care va reflecta:
    a) analiza indicatorilor economico-financiari şi evaluarea capacităţii întreprinderii de stat/municipale de a-şi continua activitatea;
    b) evaluarea rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii de stat/municipale prin prisma evoluţiei indicatorilor principali (profitul net, venitul din vînzări şi alţi indicatori ce ţin de condiţiile de activitate concrete ale întreprinderii respective) în raport cu perioada corespunzătoare a anului precedent, în vederea stabilirii de către consiliul de administraţie a plafonului concret al salariului conducătorului, pasibil limitării, pentru anul în curs;
    c) corectitudinea desfăşurării procedurilor de achiziţie a bunurilor, lucrărilor şi a serviciilor;
    d) informaţia despre fapte de încălcare a legislaţiei, a statutului şi a regulamentelor interne ale întreprinderii de stat/municipale, precum şi despre valoarea prejudiciului cauzat;
    e) informația privind măsurile întreprinse de către administrator pentru înlăturarea deficiențelor identificate în procesul misiunii de audit;
    f) recomandările pe marginea rezultatelor controlului;
    g) circumstanţele care au împiedicat efectuarea controlului.
    (13) Raportul se semnează de către toţi membrii comisiei de cenzori care au participat la control. Membrii comisiei de cenzori care nu sînt de acord cu raportul acesteia, în termen de 3 zile lucrătoare, își expun opinia separată, care se va anexa la raport.
    (14) Preşedintele comisiei de cenzori, în termen de 3 zile lucrătoare, va transmite raportul comisiei de cenzori administratorului şi președintelui consiliului de administraţie.
    (15) Membrii comisiei de cenzori sînt în drept să participe, cu vot consultativ, la şedinţele consiliului de administraţie.
    Articolul 11. Auditul situațiilor financiare
    (1) Situaţiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat/municipale sînt supuse auditului obligatoriu, în cazul în care acestea fac parte din categoria entităților mijlocii, mari și de interes public, în corespundere cu legislația contabilă.
    (2) Modul de selectare a entităților de audit şi termenii de referinţă se stabilesc de Guvern.
    (3) Pînă la emiterea raportului auditorului sau după, entitatea de audit întocmeşte şi adresează administratorului întreprinderii de stat/municipale o scrisoare în limba de stat pe blancheta sa cu antet, care include deficienţele identificate de auditor în cadrul misiunii de audit şi care, potrivit raţionamentului profesional, sînt suficient de importante pentru a fi aduse la cunoştinţă, precum şi propuneri de soluţionare a acestora. Copia scrisorii se va prezenta consiliului de administraţie al întreprinderii de stat, iar în cazul întreprinderilor municipale – consiliului de administraţie, fondatorului și autorității executive.
    (4) Situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat/municipale care au fost supuse auditului Curții de Conturi a Republicii Moldova nu sînt supuse auditului obligatoriu prevăzut la alin. (1) pentru anul auditat.
Capitolul IV
REORGANIZAREA SAU DIZOLVAREA ÎNTREPRINDERII DE STAT
ŞI A ÎNTREPRINDERII MUNICIPALE
    Articolul 12. Reorganizarea sau dizolvarea întreprinderii de stat
                         şi a întreprinderii municipale
    (1) Întreprinderea de stat se reorganizează sau se dizolvă prin hotărîre de Guvern.
    (2) Întreprinderea municipală se reorganizează sau se dizolvă prin decizia autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale respective/Comitetului executiv al Găgăuziei.
    Articolul 13. Dizolvarea benevolă a întreprinderii de stat şi a
                          întreprinderii municipale
    (1) Hotărîrea/decizia cu privire la dizolvarea întreprinderii de stat/ municipale poate fi aprobată în temeiurile prevăzute de prezenta lege şi de statut.
    (2) Dizolvarea întreprinderii de stat/municipale are ca efect deschiderea procedurii de lichidare. Excepţie fac cazurile de fuziune sau dezmembrare care au ca efect dizolvarea, fără lichidarea persoanei juridice care îşi încetează existenţa, şi transmiterea universală a patrimoniului ei, în starea în care se găsea la data fuziunii sau dezmembrării, către persoanele juridice beneficiare.
    (3) Întreprinderea de stat/municipală în proces de dizolvare continuă să existe şi după dizolvare, pînă la radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice, în cazul în care existența ei este necesară pentru lichidarea patrimoniului.
    (4) Din data publicării hotărîrii/deciziei privind dizolvarea întreprinderii de stat/municipale, aceasta își încetează activitatea de întreprinzător, fiind privată de dreptul de a încheia noi acte juridice. Administratorul nu mai poate întreprinde noi operaţiuni, în caz contrar fiind responsabil, personal și solidar, pentru operaţiunile pe care le-a întreprins.
    (5) Lichidarea întreprinderii de stat/municipale se efectuează de comisia de lichidare instituită/lichidatorul desemnat de fondator, în număr de cel puţin 3 persoane, care va îndeplini toate operațiunile de lichidare a patrimoniului ce aparține cu drept de proprietate întreprinderii de stat/municipale.
    (6) Membrii comisiei de lichidare/lichidatorul reprezintă întreprinderea de stat/municipală în procesul de lichidare și îşi exercită atribuţiile prin cumul cu funcţia lor de bază.
    (7) După preluarea funcţiei, comisia de lichidare/lichidatorul, în comun cu administratorul, întocmește şi semnează ultimele situaţii financiare în baza bilanţului de lichidare.
    (8) Comisia de lichidare/lichidatorul execută şi finalizează operaţiunile curente, evaluează, valorifică şi înstrăinează activele întreprinderii dizolvate sub orice formă prevăzută de legislaţie, reprezintă întreprinderea dizolvată în instanţele de judecată, încasează creanţele, inclusiv cele legate de insolvabilitatea debitorilor, încheie tranzacţii, concediază lucrători, contractează, după necesitate, specialişti şi experţi, îndeplineşte orice alte acţiuni în măsura în care sînt necesare pentru dizolvarea întreprinderii de stat/municipale.
    (9) Administratorul este obligat să transmită, iar comisia de lichidare/ lichidatorul este obligată/obligat să primească bunurile, registrele şi actele întreprinderii şi să asigure păstrarea lor. Comisia de lichidare/lichidatorul este obligată/obligat să ţină registrul tuturor operaţiunilor aferente lichidării în ordinea cronologică a efectuării lor.
    (10) Deciziile comisiei de lichidare se adoptă cu votul majorităţii. Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea deciziilor ei.
    (11) Comisia de lichidare/lichidatorul, după achitarea creanțelor creditorilor, întocmeşte bilanţul de lichidare, care se aprobă de fondator.
    (12) Cheltuielile aferente lichidării benevole a întreprinderilor de stat/municipale care nu dispun de active vor fi acoperite din contul mijloacelor prevăzute în acest scop în bugetul fondatorului.
    Articolul 14. Dizolvarea forţată a întreprinderii de stat şi a
                         întreprinderii municipale
    (1) Întreprinderea de stat/municipală poate fi supusă dizolvării forţate prin hotărîrea instanţei de judecată, în baza cererii fondatorului, în cazurile în care aceasta nu dispune de active sau, în decursul ultimilor 3 ani, nu a desfăşurat activitate şi nu a prezentat situaţiile financiare şi dările de seamă organelor abilitate.
    (2) Instanţa de judecată desemnează un administrator fiduciar al dizolvării forţate a întreprinderii de stat/municipale.
    (3) Întreprinderea de stat/municipală poate fi radiată din oficiu din Registrul de stat al persoanelor juridice în condiţiile art. 26 din Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, în baza hotărîrii de Guvern/deciziei autorității deliberative/Comitetului executiv al Găgăuziei.
    Articolul 15. Distribuirea bunurilor la lichidarea întreprinderii
                          de stat şi a întreprinderii municipale
    La lichidarea întreprinderii de stat/municipale, bunurile rămase după achitarea creanțelor creditorilor se transmit fondatorului de comisia de lichidare/ lichidator/administratorul fiduciar.
Capitolul V
CONFLICTUL DE INTERESE
    Articolul 16. Noţiune de tranzacţie cu conflict de interese
    (1) În sensul prezentei legi, tranzacţia reprezintă o înţelegere între două sau mai multe părţi, prin care se transmit anumite drepturi, bunuri sau se face un schimb comercial.
    (2) Tranzacţia cu conflict de interese este o tranzacţie sau cîteva tranzacţii legate reciproc care întruneşte/întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) se efectuează, direct sau indirect, între întreprindere şi persoana interesată şi/sau persoanele apropiate ale acesteia, în sensul art. 2 din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, în condiţii contractuale practicate de întreprindere în procesul activităţii economice;
    b) valoarea tranzacţiei/tranzacţiilor legate reciproc sau a bunurilor ce constituie obiectul acesteia/acestora depăşeşte 1% din valoarea activelor nete ale întreprinderii, conform ultimelor situaţii financiare, sau depășește 400 000 de lei.
    (3) În condiţiile stabilite la alin. (2), tranzacţie cu conflict de interese se consideră:
    a) cumpărarea, vînzarea, transmiterea ori primirea în orice alt mod de către întreprindere a bunurilor, a serviciilor, a drepturilor, a mijloacelor băneşti şi a oricăror alte active;
    b) acordarea ori primirea de către întreprindere a împrumutului, gajului, garanţiei, fidejusiunii sau a oricărei alte creanţe;
    c) acordarea sau primirea de bunuri ori drepturi în folosinţă, locaţiune, arendă sau leasing;
    d) încheierea sau asumarea unor angajamente cu executare ulterioară.
    (4) Persoană interesată de efectuarea de către întreprinderea de stat/municipală a tranzacţiei se consideră membrul consiliului de administraţie, al comisiei de cenzori, administratorul, contabilul-șef sau oricare altă persoană cu funcţie de conducere și/sau persoană de conducere de nivel superior din cadrul fondatorului.
    (5) Persoana interesată de efectuarea de către întreprinderea de stat/ municipală a tranzacţiei este obligată să comunice administratorului şi consiliului de administraţie despre existenţa conflictului de interese între întreprindere şi persoana în cauză şi/sau persoanele apropiate ale acesteia pînă la luarea deciziei privind încheierea tranzacţiei cu conflict de interese, prezentînd informaţia despre:
    a) descrierea situaţiei care conduce la crearea conflictului de interese;
    b) bunurile, serviciile, drepturile, instrumentele financiare sau orice alte active aferente tranzacţiei cu conflict de interese.
    (6) La cererea consiliului de administraţie/administratorului, persoana interesată de efectuarea de către întreprinderea de stat/municipală a tranzacţiei, în cazul în care nu a comunicat despre existenţa conflictului de interese conform alin. (5) şi/sau a votat pentru încheierea unei tranzacţii cu conflict de interese încălcînd prevederile legii, este obligată să repare prejudiciul cauzat întreprinderii şi să compenseze venitul ratat al acesteia.
    (7) Pentru neprezentarea sau prezentarea cu întîrziere a informaţiei specificate la alin. (5), persoanele interesate de efectuarea de către întreprinderea de stat/municipală a tranzacţiilor răspund în conformitate cu legislaţia.
    (8) Soluționarea conflictelor de interese se efectuează în conformitate cu Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale.
    Articolul 17. Decizia privind încheierea tranzacţiei cu conflict
                         de interese
    (1) Orice tranzacţie cu conflict de interese poate fi încheiată sau modificată de către întreprinderea de stat/municipală numai prin decizia consiliului de administraţie.
    (2) Decizia privind încheierea tranzacţiei cu conflict de interese se ia de către consiliul de administraţie cu unanimitatea membrilor săi, cu excepția persoanelor interesate de încheierea tranzacţiei.
    (3) Dacă mai mult de jumătate dintre membrii consiliului de administraţie sînt persoane interesate de efectuarea tranzacţiei date, aceasta va fi încheiată numai prin hotărîrea fondatorului.
    (4) Persoana interesată de efectuarea tranzacţiei cu conflict de interese va trebui să părăsească şedinţa consiliului de administraţie la care, prin vot deschis, se ia decizia cu privire la încheierea acesteia. Prezenţa acestei persoane la şedinţa consiliului de administraţie se ia în considerare la stabilirea cvorumului, iar la constatarea rezultatului votului, se consideră că această persoană nu a participat la votare.
    (5) Dacă membrilor consiliului de administraţie nu le erau cunoscute toate circumstanţele legate de încheierea tranzacţiei cu conflict de interese şi/sau această tranzacţie a fost încheiată prin încălcarea altor prevederi ale prezentului articol, consiliul de administraţie este obligat să ceară administratorului întreprinderii de stat/municipale:
    a) să renunţe la încheierea unei astfel de tranzacţii ori să rezoluționeze contractul încheiat cu conflict de interese; sau
    b) să asigure, în condiţiile legislaţiei, repararea de către persoana interesată a prejudiciului cauzat întreprinderii prin efectuarea acestei tranzacţii.
Capitolul VI
DEZVĂLUIREA INFORMAŢIEI DE CĂTRE ÎNTREPRINDEREA
DE STAT
ŞI ÎNTREPRINDEREA MUNICIPALĂ
    Articolul 18. Dezvăluirea informației
    (1) Întreprinderea de stat/municipală este obligată să plaseze pe pagina ei web și pe pagina web oficială a fondatorului statutul întreprinderii, regulamentele interne, raportul anual al întreprinderii.
    (2) Raportul anual al întreprinderii va fi plasat pe pagina web în termen de 4 luni de la sfîrșitul fiecărui an de gestiune și va conține cel puţin:
    a) informația despre numărul personalului întreprinderii, despre locurile de muncă nou-create și salariul mediu lunar pe întreprindere;
    b) informația privind membrii organelor de conducere și control ale întreprinderii, funcția deținută (președinte/membru), mărimea indemnizației stabilite de fondator, precum și denumirea întreprinderilor în care aceștia reprezintă concomitent interesele statului/unității administrativ-teritoriale;
    c) situaţiile financiare anuale;
    d) informația privind asistența financiară de care beneficiază întreprinderea, garanțiile oferite de Guvern/autoritățile administrației publice locale/Comitetul executiv al Găgăuziei, angajamentele financiare și obligațiile asumate de întreprindere;
    e) rezultatele controalelor efectuate de către organele de control;
    f) raportul conducerii, care va include:
    – date privind realizarea indicatorilor financiari de performanță stabiliți pentru întreprindere, inclusiv pentru filialele acesteia, dacă ele există;
    – date privind realizarea indicatorilor nefinanciari de performanță relevanți pentru activitatea întreprinderii;
    – descrierea activităților de bază, inclusiv din domeniul cercetării și dezvoltării;
    – descrierea evenimentelor care au afectat activitatea întreprinderii, inclusiv a tranzacțiilor cu conflict de interese;
    – descrierea riscurilor şi incertitudinilor cu care se confruntă întreprinderea și atenuarea impactului acestora;
    – informația referitoare la respectarea cerințelor privind protecția mediului înconjurător;
    – informația privind existența filialelor întreprinderii;
    – perspectivele de dezvoltare a întreprinderii şi oportunităţile profesionale ale angajaţilor.
    (3) Raportul auditorului întreprinderii de stat/municipale va fi plasat pe pagina web a întreprinderii și prezentat Agenției Proprietății Publice pentru plasare pe pagina sa web oficială.
Capitolul VII
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Articolul 19
    (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia prevederilor art. 8 alin. (2) în partea care se referă la desemnarea membrilor în consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat, care se vor aplica după încheierea procedurii de reorganizare a întreprinderilor de stat.
   (2) Guvernul și autorităţile administraţiei publice locale, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, vor aduce actele sale normative şi actele de constituire a întreprinderilor de stat şi a întreprinderilor municipale în concordanţă cu prezenta lege.
    (3) Guvernul:
    a) în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, va aproba listele întreprinderilor de stat supuse procedurilor de lichidare benevolă;
    b) în termen de pînă la 24 de luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, va iniția reorganizarea întreprinderilor de stat în alte forme juridice de organizare prevăzute de legislație.
    (4) Autoritățile administrației publice locale, cu titlu de recomandare, vor examina oportunitatea reorganizării întreprinderilor municipale în alte forme juridice de organizare prevăzute de legislație, asigurînd eficientizarea administrării proprietății transmise acestora în gestiune.
    (5) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 146/1994 cu privire la întreprinderea de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 2, art. 9), cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă, cu excepția art. 7 alin. (2)–(4), care se vor aplica pînă la încheierea procedurii de reorganizare a întreprinderilor de stat.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                       Andrian CANDU

    Nr. 246. Chișinău, 23 noiembrie 2017.