În numele Republicii Moldova
    Curtea Constituţională în componenţa:
    Gheorghe SUSARENCO - preşedinte
    Nicolae CHISEEV             - judecător
    Mihai COTOROBAI        - judecător
    Nicolae OSMOCHESCU  - judecător-raportor
    Ion VASILATI                   - judecător
    cu participarea doamnei Ludmila Zadorojnîi, grefier, domnilor Vasile Nedelciuc, Alexandru Moşanu, Valeriu Matei, deputaţi în Parlament, şi domnului Victor Cecan, deputat în Parlament, preşedintele Comisei juridice, pentru numiri şi imunităţi, reprezentantul Parlamentului, conducîndu-se de dispoziţiile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul cu privire la controlul constituţionalităţii art. 4 alin. patru şi art. 12 alin. patru ale Codului funciar (adoptat la 25 decembrie 1991 cu modificările efectuate prin Legea nr. 369-XIII din 10 februarie 1995).
    Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea domnilor Vasile Nedelciuc, Alexandru Moşanu şi Valeriu Matei, deputaţi în Parlament, acceptată spre examinare în fond şi inclusă în ordinea de zi prin Decizia Curţii Constituţionale din29 septembrie 1997.
    Examinînd lucrările dosarului, audiind raportul prezentat de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de părţi în şedinţă,
    La 24 aprilie 1997 domnii Vasile Nedelciuc, Alexandru Moşanu şi Valeriu Matei, deputaţi în Parlament, au sesizat Curtea Constituţională, solicitîndu-i să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 4 alin. patru şi art. 12 alin. patru ale Codului funciar.
    Autorii sesizării susţin că art. 4 alin. patru şi art. 12 alin. patru ale Codului funciar sînt în contradicţie cu normele constituţionale. Pornind de la ipoteza că dispoziţiile sus-numite ale Codului funciar încalcă drepturile constituţionale ale cetăţenilor la proprietatea privată şi la moştenire - atît ale foştilor proprietari de pămînt (care au fost expropriaţi de către stat prin naţionalizarea terenurilor de pămînt ce-l deţineau în proprietate sau care au fost constrînşi să şi-l dea în folosinţă comună), cît şi ale moştenitorilor lor - prin: a) stabilirea în normele Codului funciar a restricţiei de restituire a acestor terenuri de pămînt foştilor proprietari şi urmaşilor lor şi b) includerea în aceste norme care prevăd acordarea cotei de teren echivalent în proprietate privată numai persoanelor care au adus pămînt în gospodăriile colective. Autorii sesizării, invocînd prevederile art. 9 alin. (2), art. 46 alin. (2), (3), (6) şi art. 127 alin. (1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova, consideră neconstituţionale prevederile articolelor sus-numite din Codul funciar.
    În sesizare este menţionat faptul că prevederile art. 12 alin. patru subalin. nouă din Codul funciar despre atribuirea cotelor de teren persoanelor care au adus pămînt în gospodăriile colective, dar nu lucrează în ele, cu condiţia stabilirii lor în localitatea respectivă, contravin dispoziţiilor Constituţiei, iar modalitatea de repartizare a cotelor de teren, prevăzută de art. 12 alin. patru din Codul funciar, ar favoriza abuzurile din partea autorităţilor publice locale.
    Conform dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională controlului constituţionalităţii sînt supuse numai actele normative, adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei, deci după 27 august 1994, iar art. II alin. (1) din Titlul VII "Dispoziţii finale şi tranzitorii" din Constituţie prevede că legile şi celelalte acte normative rămîn în vigoare în măsura în care nu contravin Constituţiei. În baza acestei prevederi art. 4 alin. patru din Codul funciar, adoptat pînă la intrarea în vigoare a Constituţiei (în baza Legii nr. 828-XII din 25 decembrie 1991) nu poate fi supus controlului constituţionalităţii.
    Din motivele menţionate şi în conformitate cu art. 60 lit. c) din Codul jurisdicţiei constituţionale, procesul, în partea referitoare la controlul constituţionalităţii art. 4 alin. patru din Codul funciar, se sistează pe motivul că soluţionarea sesizării în această parte depăşeşte limita de competenţă a Curţii Constituţionale.
    Potrivit prevederilor art. II Titlul VII "Dispoziţii finale şi tranzitorii" ale Constituţiei, în cazul în care o lege sau un alt act normativ contravin Constituţiei, Parlamentului, ca autoritate legislativă unică a statului, îi revine obigaţia de a aduce legislaţia în corespundere cu Constituţia.
    În cazul în care, în lipsa unei reglementări prin care actele normative, adoptate pînă la intrarea în vigoare a Constituţiei, nu sînt aduse în corespundere cu prevederile constituţionale, Curtea Constituţionlă nu este în drept să le accepte spre examinare şi să se pronunţe asupra lor. Abrogarea unor asemenea acte normative este competenţa exclusivă a legislatorului.
    Constatarea dacă o lege sau un act normativ contravin sau nu principiilor constituţionale, violează sau nu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului ţine numai de competenţa instanţelor judiciare.
    În caz de necorespundere, în baza art. 7 din Constituţie, instanţele judiciare vor aplica direct normele Constituţiei - act normativ cu aplicabilitate directă, supremaţia căruia este incontestabilă.
Constituţia Republicii Moldova în art. 27 consfinţeşte garantarea dreptului la libera circulaţie pe întreg teritoriul ţării, fără restricţii, inclusiv libertatea de a-şi stabili domiciliul ori reşedinţa în orice localiltate din ţară, după cum s-a pronunţat deja Curtea Constituţională în Hotărîrea din 19 mai 1997.
    Totuşi, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi poate fi restrîns prin lege şi în acest domeniu, dar numai dacă se impune, după caz, conform art. 54 alin. (1) din Constituţie. E de menţionat faptul că în sensul art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale exercitarea dreptului la stabilirea reşedinţei "nu poate constitui obiectul unor altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, pentru siguranţa publică, pentru menţinerea ordinii publice, pentru prevenirea faptelor penale, pentru protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia".
    În acest sens includerea în art. 12 alin. patru subalin. nouă din Codul funciar a sintagmei "...cu condiţia că se vor stabili în localitatea respectivă" constituie o restricţie faţă de proprietarii cotelor de teren - "persoanele care au adus pămînt în gospodăriile colective" - în exerciţiul dreptului lor la libera alegere a domiciliului sau a reşedinţei. Această restricţie nu întruneşte condiţia proporţionalităţii stabilite de art. 54 alin. (2) din Constituţie şi duce, în mod direct, la încălcarea acestui drept.
    Prin urmare, din motivele sus-menţionate sintagma "...cu condiţia că se vor stabili în localitatea respectivă" este contrară dreptului la libera circulaţie şi dreptului de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, şi, deci, este neconstituţională.
    Autorii sesizării afirmă că dispoziţiile art. 12 al Codului funciar îngrădesc dreptul foştilor proprietari de pămînt şi al urmaşilor lor de a dispune integral de proprietatea lor anterioară.
    Curtea Constituţională reţine următoarele:
    1. Proprietatea privată este consfinţită prin dispoziţiileart. 9 din Constituţie, iar proprietatea privată asupra pămîntului - în art. 12 din Codul funciar (în redacţia Legii nr. 369-XIII din 10 februarie 1995). În baza principiului fundamental al dreptului de acţiune a legii, în timp şi spaţiu, reglementările prevăzute de art. 12 acţionează numai asupra raporturilor juridice posterioare intrării în vigoare a legii sus-menţionate. Principiul neretroactivităţii legilor are eficienţă deplină şi putere juridică numai pentru prezent şi viitor, şi, deci, raporturile juridice funciare stabilite pînă la adoptarea legii sus-menţionate nu pot fi supuse acestei reglementări.
    2. Art. 12 al Codului funciar denotă că dispoziţiile lui, cu excepţia alin. patru subalin. nouă "persoanelor care au adus pămînt în gospodăriile colective, dar nu lucrează în ele, cu condiţia că se vor stabili în localitatea respectivă", sînt în concordanţă cu prevederile art. 9, art. 46 şi art. 127 ale Constituţiei şi asigură atît exerciţiul dreptului la proprietatea privată asupra pămîntului, cît şi protecţia acestui drept, deoarece prevăd:
    a) formarea şi funcţionarea comisiilor funciare pe lîngă organele de administrare publică locală, de competenţa cărora ţine administrarea formelor de proprietate privată, prin care statul garantează realizarea dreptului cetăţenilor la proprietate;
    b) stabilirea subiecţilor care beneficiază de dreptul la cota de teren echivalent, ceea ce constituie de asemenea o garanţie a acestui drept;
    c) excluderea din articol a restricţiilor de a realiza dreptul la proprietatea privată şi dreptul la moştenire a acestuia (Hotărîrea Curţii Constituţionale din 25 ianuarie 1996).
    3. Curtea Constituţională menţionează că poate fi recunoscută neconstituţională legea sau o normă a ei, care încalcă dispoziţiile ori principiile Constituţiei, principiul constituţionalităţii fiind aplicabil în asemenea cazuri ca principiu juridic ce asigură conformitatea normelor juridice cu cele ale Constituţiei.
    Curtea Constituţională consideră că principiul constituţionalităţii urmează să fie analizat numai în ansamblu cu principiul oportunităţii. Opţiunea, însă, fiind un element politic, este determinată de anumite circumstanţe concrete. Numai legislativul - autoritatea politică supremă este în măsură să obiectveze sau să materializeze această opţiune.
    În cazul în care legea sau o normă a ei încalcă dispoziţiile ori principiile Constituţiei ele sînt declarate neconstituţionale, iar în cazul unei opţiuni este imposibilă examinarea juridică a problemei de neconstituţionalitate.
    Legiuitorul, determinînd în art. 12 din Codul funciar subiecţii cu drept de a primi cota de teren, inclusiv "persoanele ce au adus pămînt în gospodăriile colective", fără a include pe urmaşii lor, a invocat o opţiune.
    Din cele expuse mai sus Curtea Constituţională conchide că, luînd drept bază considerentele de oportunitate ale legiuitorului, expuse în sesizare de către autorii ei, este imposibil de a efectua controlul constituţionalităţii art. 12 din Codul funciar.
    Avînd în vedere cele expuse şi conducîndu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) şi art. 140 din Constituţia Republilcii Moldova, art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională,
    1. Sintagma "...cu condiţia că se vor stabili în localitatea respectivă" din art. 12 alin. patru subalin. nouă din Codul funciar (în redacţia Legii nr. 369-XIII din 10 februarie 1995 pentru modificarea şi completarea Codului funciar) se declară neconstituţională.
    2. În baza art. 31 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 60 lit. c) din Codul jurisdicţiei constituţionale se sistează procesul în partea controlului constituţionalităţii art. 4 alin. patru din Codul funciar, adoptat prin Legea nr. 828-XII din 25 decembrie 1991.
    3. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării, este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova" în termen de 10 zile.

    PREŞEDINTE                                          Gheorghe SUSARENCO

    Chişinău, 27 octombrie 1997.
    Nr. 29.