LPA191/1998
ID intern unic:  310818
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 191
din  12.11.1998
privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
Publicat : 30.12.1998 în Monitorul Oficial Nr. 116     Data intrarii in vigoare : 30.12.1998
ABROGAT PRIN L764/27.12.2001, MO16/29.01.2002 art.53
Modificat
L736/13.12.2001, MO158/27.12.2001 art.1270
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    Art.1. - Organizarea  administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi  stabilirea  cadrului  juridic pentru satele  (comunele)  şi  oraşele (municipiile)  ei se efectuează potrivit art.110 şi 111 din  Constituţie şi  se  realizează  în  conformitate cu  necesităţile  reale  economice, sociale  şi culturale, precum şi cu respectarea tradiţiilor istorice, în scopul   asigurării   unui   nivel  adecvat   de   civilizaţie   tuturor localităţilor rurale şi urbane.
    Art.2. - Divizarea  administrativă  a teritoriului este  chemată  să asigure  realizarea principiilor autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor  publice,  ale eligibilităţii  autorităţilor  administraţiei publice  locale  şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale  de interes deosebit.
    Art.3. - (1)  În  unităţile  administrativ-teritoriale,  activitatea autorităţilor  administraţiei  publice locale, organizate în  condiţiile legii, se desfăşoară în baza bugetelor locale.
    (2) Unităţile administrativ-teritoriale sînt persoane juridice.
Capitolul II
UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE
    Art.4. - (1)  Teritoriul  Republicii  Moldova  este  organizat,  sub aspect administrativ, în judeţe, oraşe şi sate.
    (2) Unele localităţi  din  sudul  republicii  constituie  o  unitate teritorială autonomă cu statut special stabilit prin lege organică.
    (3)Unor localităţi  din stînga Nistrului li se pot atribui forme şi condiţii  speciale de autonomie conform statutului special stabilit prin lege organică.
    (4) Organizarea  administrativă a teritoriului Republicii Moldova se efectuează  pe două niveluri: satele (comunele) şi oraşele (municipiile) constituie  primul  nivel, iar judeţele, unitatea  teritorială  autonomă Găgăuzia şi municipiul Chişinău constituie nivelul al doilea.
    Art.5. - (1)  Satul  este o unitate  administrativ-teritorială  care cuprinde  populaţia  rurală unită prin teritoriu,  condiţii  geografice, relaţii economice, social-culturale, tradiţii şi obiceiuri.
    (2) Două sau  mai  multe sate se pot uni, formînd o singură  unitate administrativ-teritorială numită comună.
    (3) Satul în  care îşi au sediul autorităţile administraţiei publice locale ale comunei se numeşte sat-reşedinţă.
    (4) Comuna poartă, de regulă, denumirea satului-reşedinţă.
    Art.6. - (1)  Oraşul  este o unitate  administrativ-teritorială  mai dezvoltată  decît satul din punct de vedere economic şi social-cultural, cu    structuri   edilitar-gospodăreşti,   industriale   şi   comerciale corespunzătoare,  a  cărei populaţie, în mare parte, este  încadrată  în industrie,  în  sfera  deservirii  publice şi  în  diferite  domenii  de activitate intelectuală, în viaţa culturală şi politică.
    (2) În conformitate  cu  legislaţia,  unele oraşe pot  fi  declarate municipii.
    Art.7. - (1)  Municipiul  este o localitate de tip urban cu  un  rol deosebit  în viaţa economică, social-culturală, ştiinţifică, politică şi administrativă     a     republicii,     cu     importante     structuri edilitar-gospodăreşti  şi unităţi din domeniul învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii şi culturii.
    (2) Municipiul  în  care îşi au sediul  autorităţile  administraţiei publice ale judeţului se numeşte centru judeţean.
    (3) Municipiul poate fi împărţit în sectoare.
    Art.8. - (1)  Statut de municipiu se acordă oraşelor Bălţi,  Bender, Cahul,  Căuşeni,  Chişinău, Comrat, Dubăsari, Edineţ,  Hînceşti,  Orhei, Rîbniţa, Soroca, Taraclia, Tiraspol şi Ungheni.
[Alin.1 art.8 completat prin Legea nr.650-XIV din 22.10.99]
    (2) În funcţie  de numărul locuitorilor, de condiţiile economice  şi sociale,  în  conformitate cu legislaţia, pot fi declarate municipii  şi alte oraşe.
    Art.9. - Municipiul   Chişinău  este  capitala  Republicii  Moldova. Statutul municipiului Chişinău este reglementat prin lege organică.
    Art.10. - (1)   Judeţul  este  o  unitate  administrativ-teritorială alcătuită  din sate (comune) şi oraşe (municipii). Noţiunea de judeţ, în prezenta  lege, este identică cu cea de raion, prevăzută de art.110  din Constituţie,  şi reprezintă denumirea unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.
    (2) Judeţul se   formează,   în  condiţiile  prezentei  legi,   după delimitarea  hotarelor  satelor (comunelor) şi  oraşelor  (municipiilor) care intră în componenţa lui, ţinîndu-se cont de tradiţiile acestora, de relaţiile    economice   şi   social-culturale,   de   structurile   lor edilitar-gospodăreşti.
    (3) Judeţul poartă, de regulă, denumirea centrului judeţean.
    Art.11. - (1)   Unitatea  teritorială  autonomă  cu  statut  special reprezintă o unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea.
    (2) Unitatea  teritorială autonomă cu statut special se formează, în condiţiile   unei   legi  organice,  în  conformitate  cu  art.111   din Constituţie.
    Art.12. - (1)   Satelor  şi  oraşelor,  care,  datorită  condiţiilor climaterice,  balneologice  şi  înzestrării  lor  edilitar-gospodăreşti, prezintă  o  importanţă deosebită pentru ocrotirea sănătăţii  şi  odihna populaţiei,  li  se  atribuie,  prin hotărîre a  Guvernului,  statut  de staţiune balneoclimaterică.
    (2) Satelor şi  oraşelor, care au o importanţă deosebită în domeniul economiei  naţionale, precum şi pentru istoria sau cultura statului,  li se  poate  atribui, prin hotărîre a Guvernului, statut de nod  feroviar, centru istoric, centru cultural.
    Art.13. - Judeţele  şi  centrele  judeţene sînt prevăzute  în  anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta lege.
    Art.14. - Judeţele  şi  localităţile  din componenţa  acestora  sînt prevăzute în anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta lege.
    Art.15. - Localităţile  din  componenţa municipiului  Chişinău  sînt prevăzute în anexa nr.3, care face parte integrantă din prezenta lege.
    Art.16. - Localităţile  din componenţa unităţii teritoriale autonome Găgăuzia  sînt  prevăzute în anexa nr.4, care face parte integrantă  din prezenta lege.
    Art.17. - Localităţile  din  stînga  Nistrului,  cărora  li  se  pot atribui forme şi condiţii speciale de autonomie, sînt prevăzute în anexa nr.5, care face parte integrantă din prezenta lege.
Capitolul III
FORMAREA ŞI DESFIINŢAREA UNITĂŢILOR
ADMINISTRATIV-TERITORIALE ŞI MODIFICAREA
HOTARELOR LOR
    Art.18. - (1)   Formarea,  desfiinţarea  şi  schimbarea   statutului unităţii  administrativ-teritoriale se efectuează de către Parlament după consultarea cetăţenilor.
    (2) Unitatea   administrativ-teritorială   de  sine  stătătoare   se formează  dacă are o populaţie de cel puţin 2500 de locuitori şi dispune de   mijloace  financiare  suficiente  pentru  întreţinerea   aparatului primăriei şi instituţiilor sferei sociale.
    (3) În cazuri  excepţionale Parlamentul, poate    stabili,   prin   lege   organică,   formarea   unei    unităţi administrativ-teritoriale  de  sine stătătoare cu un număr de  locuitori mai  mic  decît cel prevăzut la alin.(2), modificînd anexa respectivă  a prezentei legi.
    Art.19. - Modificarea  hotarelor unităţii administrativ-teritoriale, transferarea centrului administrativ se efectuează de către Parlament  după consultarea cetăţenilor.
[Art. 18 şi 19 modificate prin L736/13.12.2001, MO158/27.12.2001 art.1270]  
Capitolul IV
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Art.20. - (1)  Unităţile administrativ-teritoriale care, la momentul intrării  în vigoare a prezentei legi, au un număr de locuitori mai  mic decît  cel stabilit de art.18 alin.(2) urmează, în termen de două  luni, să se reorganizeze în conformitate cu prezenta lege.
    (2) După reorganizarea   prevăzută  la  alin.(1),  primarii  satelor (comunelor)  vor  activa în funcţiile lor pînă la alegerile  locale  din anul 1999.
    Art.21. - Pînă  la  formarea  judeţelor, raioanele se  păstrează  în actualele lor hotare.
    Art.22. - Guvernul,   pînă   la  1  februarie  1999,   va   prezenta Parlamentului   propuneri   pentru   modificarea   prezentei   legi   în conformitate cu art.20 alin.(1).
    Art.23. - Comisia  Electorală  Centrală va forma, pentru  efectuarea alegerilor  locale  din 1999, circumscripţiile electorale şi  consiliile electorale   de  circumscripţie  în  conformitate  cu  noua   organizare administrativ-teritorială a Republicii Moldova.
    Art.24. - La  intrarea  în vigoare a prezentei legi se abrogă  Legea nr.306-XIII     din    7    decembrie    1994    privind     organizarea administrativ-teritorială    a   Republicii   Moldova,   legile   pentru modificarea  şi  completarea  acesteia  nr.519-XIII din  7  iulie  1995, nr.563-XIII  din  22  iulie  1995, nr.676-XIII  din  8  decembrie  1995, nr.812-XIII   din  24  aprilie  1996,  nr.839-XIII  din  23  mai   1996, nr.1050-XIII  din  18 decembrie 1996, nr.1096-XIII din4 februarie  1997, nr.1413-XIII  din 17 decembrie 1997 şi articolul 3 din Legea nr.706-XIII din     26     decembrie    1995    pentru    formarea    unor    unităţi administrativ-teritoriale  şi  pentru modificarea şi  completarea  Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.

PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI                           Dumitru DIACOV

Chişinău, 12 noiembrie 1998.
Nr. 191-XIV.
Anexa nr.1
JUDEŢELE ŞI CENTRELE JUDEŢENE
+--------------------------------------------------------------------------+
|   Judeţul                       |         Centrul judeţean                 |
+--------------------------------------------------------------------------+
    Bălţi                              mun.Bălţi
    Cahul                              mun.Cahul
    Chişinău                           mun.Chişinău
    Edineţ                             mun.Edineţ
    Lăpuşna                            mun.Hînceşti
    Orhei                              mun.Orhei
    Soroca                             mun.Soroca
    Taraclia                           mun.Taraclia
    Tighina                            mun.Căuşeni
    Ungheni                            mun.Ungheni
[Anexa nr.1 completată prin Legea nr.650-XIV din 22.10.99]
Anexa nr.2
JUDEŢELE ŞI UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE
DIN COMPONENŢA ACESTORA
                 Judeţul Bălţi
Total localităţi         - 251
Inclusiv:
municipii                - 1
oraşe                    - 6
sate (comune)            - 75
Municipiu            Localităţi din componenţa lui
Bălţi                 Elizaveta
                        Sadovoe
Oraşe                Localităţi din componenţa lor
Biruinţa
Costeşti              Dămăşcani
                        Duruitoarea
                        Păscăuţi
                        Proscureni
Făleşti
Glodeni               Stîrcea
Rîşcani               Balanul Nou
                        Rămăzan
ngerei              Vrăneşti
Sate (comune)        Localităţi din componenţa lor
Albineţul Vechi       Albineţul Vechi
                        Albineţul Nou
                        Rediul de Jos
                        Rediul de Sus
Alexăndreni           Alexăndreni
                        Grigoreşti
                        Heciul Vechi
                        Ţipleşti
                        Ţipleteşti
Balatina              Balatina
                        Clococenii Vechi
                        Lipovăţ
                        Tomeştii Noi
                        Tomeştii Vechi
Bilicenii Noi         Bilicenii Noi
                        Lipovanca
                        Mîndreştii Noi
Bilicenii Vechi       Bilicenii Vechi
                        Coada Iazului
Bocani                Bocani
                        Măgura
                        Măgura Nouă
                        Pietrosu
Borosenii Noi         Borosenii Noi
Branişte              Branişte
                        Avrămeni
                        Reteni
                        Reteni-Vasileuţi
Cajba                 Cajba
Camenca               Camenca
                        Brînzeni
                        Buteşti
                        Moleşti
Călineşti             Călineşti
                        Chetriş
                        Chetrişul Nou
                        Hînceşti
Călugăr               Călugăr
                        Frumuşica
                        Musteaţa
                        Socii Noi
                        Socii Vechi
Chişcăreni            Chişcăreni
                        Nicolaevca
                        Slobozia-Chişcăreni
                        Tăura Nouă
                        Tăura Veche
Ciolacu Nou           Ciolacu Nou
                        Ciolacu Vechi
                        Făgădău
                        Pocrovca
                        Şoltoaia
Ciuciulea             Ciuciulea
Cobani                Cobani
Copăceni              Copăceni
                        Antonovca
                        Evghenievca
                        Gavrilovca
                        Grigorăuca
                        Petropavlovca
                        Petrovca
                        Vladimireuca
Corlăteni             Corlăteni
                        Ciobanovca
                        Grinăuţi
                        Singureni
Coşcodeni             Coşcodeni
                        Bobletici
                        Bursuceni
                        Flămînzeni
                        Slobozia-Măgura
Cubolta               Cubolta
                        Frumuşica Nouă
                        Mărăşeşti
Cuhneşti              Cuhneşti
                        Bisericani
                        Cot
                        Moara Domnească
                        Serghieni
                        Viişoara
Danu                  Danu
                        Camencuţa
                        Nicolaevca
Dobrogea Veche        Dobrogea Veche
                        Cotovca
                        Dobrogea Nouă
Drăgăneşti            Drăgăneşti
                        Alexeuca
                        Chirileni
                        Cotiujenii Mici
                        Gura-Oituz
                        Izvoare
                        Nicolaevca
                        Sacarovca
                        Valea Norocului
                        Valea Rădoaiei
Dominteni             Dominteni
                        Petreni
                        Popeştii Noi
Dumbrăviţa            Dumbrăviţa
                        Bocancea-Schit
                        Valea lui Vlad
Duşmani               Duşmani
Egorovca              Egorovca
                        Ciuluc
                        Catranîc
Făleştii Noi          Făleştii Noi
                        Pietrosul Nou
Fundurii Vechi        Fundurii Vechi
Ghiliceni             Ghiliceni
                        Cucioaia
                        Cucioaia Nouă
                        Cîşla
[Poziţia completată prin Legea nr.905-XIV din 24.03.2000]
Glinjeni              Glinjeni
Hăsnăşenii Mari       Hăsnăşenii Mari
                        Hăsnăşenii Noi
                        Lazo
                        Moara de Piatră
Heciul Nou            Heciul Nou
                        Trifăneşti
Hiliuţi               Hiliuţi
                        Răuţelul Nou
Hiliuţi               Hiliuţi
Hîjdieni              Hîjdieni
Horeşti               Horeşti
                        Hrubna Nouă
                        Lucăceni
                        Taxobeni
                        Unteni
                        Vrăneşti
Iabloana              Iabloana
                        Soroca
Iezărenii Vechi       Iezărenii Vechi
                        Brejeni
                        Ciuciuieni
                        Iezărenii Noi
Ilenuţa               Ilenuţa
Iliciovca             Iliciovca
                        Maiscoe
Işcălău               Işcălău
                        Burghelea
                        Catranîc
                        Doltu
Izvoare               Izvoare
Limbenii Noi          Limbenii Noi
                        Fundurii Noi
Limbenii Vechi        Limbenii Vechi
Mărăndeni             Mărăndeni
Mihăileni             Mihăileni
Natalievca            Natalievca
                        Beleuţi
                        Comarovca
                        Ivanovca
                        Octeabriscoe
                        Pălăria
                        Pervomaisc
                        Pompa
                        Popovca
                        Suvorovca
                        Ţambula
                        Ţapoc
Năvîrneţ              Năvîrneţ
                        Logofteni
Nihoreni              Nihoreni
Obreja Veche          Obreja Veche
                        Obreja Nouă
Pelinia               Pelinia
                        Pelinia loc.c.f.
Pepeni                Pepeni
                        Bălăşeşti
                        Pepenii Noi
                        Răzălăi
                        Romanovca
                        Sloveanca
Petrunea              Petrunea
Pînzăreni             Pînzăreni
                        Moldoveanca
                        Pînzărenii Noi
Pîrjota               Pîrjota
Pîrliţa               Pîrliţa
Prepeliţa             Prepeliţa
                        Clişcăuţi
                        Mihailovca
                        Şestaci
Pruteni               Pruteni
                        Cuzmenii Vechi
                        Drujineni
                        Valea Rusului
Răcăria               Răcăria
                        Lupăria
                        Malinovscoe
                        Uşurei
Rădoaia               Rădoaia
Răuţel                Răuţel
Recea                 Recea
                        Aluniş
                        Bulhac
                        Cepăria
                        Slobozia-Recea
                        Sverdiac
                        Şumna
Risipeni              Risipeni
                        Bocşa
Ustia                 Ustia
Sărata Veche          Sărata Veche
                        Hitreşti
                        Sărata Nouă
Scumpia               Scumpia
                        Hîrtop
                        Măgureanca
                        Nicolaevca
Sîngereii Noi         Sîngereii Noi
                        Mărineşti
Sofia                 Sofia
Sturzeni              Sturzeni
                        Alexăndreşti
                        Cucuieţii Noi
                        Cucuieţii Vechi
                        Ivăneşti
Sturzovca             Sturzovca
Şaptebani             Şaptebani
                        Gălăşeni
                        Mălăieşti
                        Petruşeni
Vasileuţi             Vasileuţi
                        Armanca
                        Ciubara
                        Mihailenii Noi
                        Moşeni
                        Ştiubeieni
Zgărdeşti             Zgărdeşti
                        Bondareuca
                        Ciofu
                        Cozeşti
[Poziţia modificată prin Legea nr.905-XIV din 24.03.2000]
                Judeţul Cahul
Total localităţi         - 106
Inclusiv:
municipii                - 1
oraşe                    - 1
sate (comune)            - 42
Municipiu            Localităţi din componenţa lui
Cahul                 Cotihana
Oraş
Cantemir
Sate (comune)        Localităţi din componenţa lor
Alexandru Ioan        Alexandru Ioan
Cuza                  Cuza
Alexanderfeld         Alexanderfeld
                        Iujnoe
Andruşul de Jos       Andruşul de Jos
                        Andruşul de Sus
Antoneşti             Antoneşti
                        Leca
                        Toceni
                        Vîlcele
Baimaclia             Baimaclia
                        Acui
                        Bobocica
                        Enichioi
                        Floricica
                        Suhat
                        Ţolica
Baurci-Moldoveni      Baurci-Moldoveni
Borciag               Borciag
Brînza                Brînza
Burlacu               Burlacu
                        Spicoasa
Burlăceni             Burlăceni
                        Greceni loc.c.f.
Cania                 Cania
                        Alexandrovca
                        Iepureni
                        Hîrtop
                        Plopi
                        Porumbeşti
                        Taraclia
Capaclia              Capaclia
                        Haragîş
Chioselia             Chioselia
                        Coştangalia
                        Ţărăncuţa
Chioselia Mare        Chioselia Mare
                        Cîietu
                        Dimitrova
                        Frumuşica
Ciobalaccia           Ciobalaccia
                        Flocoasa
                        Victorovca
Cîrpeşti              Cîrpeşti
Cociulia              Cociulia
Colibaşi              Colibaşi
Crihana Veche         Crihana Veche
Cucoara               Cucoara
                        Chircani
Doina                 Doina
                        Cîşla
                        Iasnaia Poleana
                        Rumeanţev
                        Şofranovca
Găvănoasa             Găvănoasa
                        Nicolaevca
                        Vladimirovca
Giurgiuleşti          Giurgiuleşti
                        Cîşliţa-Prut
Goteşti               Goteşti
                        Constantineşti
Larga Nouă            Larga Nouă
                        Badicul Moldovenesc
                        Larga Veche
Lărguţa               Lărguţa
Lebedenco             Lebedenco
                        Hutulu
                        Ursoaia
Manta                 Manta
                        Paşcani
Moscovei              Moscovei
                        Bucuria
                        Lopăţica
                        Trifeştii Noi
Pelinei               Pelinei
                        Sătuc
Pleşeni               Pleşeni
                        Hănăseni
                        Tătărăşeni
Roşu                  Roşu
Sadîc                 Sadîc
                        Taraclia
Slobozia Mare         Slobozia Mare
Taraclia de           Taraclia de
Salcie                Salcie
                        Tartaul de Salcie
                        Tudoreşti
Tartaul               Tartaul
                        Crăciun
                        Lingura
                        Popovca
Tătăreşti             Tătăreşti
                        Huluboaia
                        Luceşti
Ţiganca               Ţiganca
                        Ghioltosu
                        Stoianovca
                        Ţiganca Nouă
Vadul lui Isac        Vadul lui Isac
Văleni                Văleni
Vişniovca             Vişniovca
                        Şamalia
Zîrneşti              Zîrneşti
                        Paicu
                        Treteşti
[Judeţul Cahul în redacţia Legii nr.650-XIV din 22.10.99]
                Judeţul Chişinău
Total localităţi         - 178
Inclusiv:
oraşe                    - 5
sate (comune)            - 86
Oraşe            Localităţi din componenţa lor
Anenii Noi            Albiniţa
                        Beriozchi
                        Hîrbovăţul Nou
                        Ruseni
Bucovăţ
                        Rassvet
                        Tătăreşti
Criuleni
                        Ohrincea
                        Zolonceni
Ialoveni
Străşeni
                        Făgureni
Sate (comune)        Localităţi din componenţa lor
Bardar                Bardar
                        Pojăreni
Bălăbăneşti           Bălăbăneşti
                        Mălăieşti
                        Mălăieştii Noi
Bălţata               Bălţata
                        Bălţata de Sus
                        Sagaidac
                        Sagaidacul de Sus
Boşcana               Boşcana
                        Coşerniţa
                        Mărdăreuca
Bulboaca              Bulboaca
Căpriana              Căpriana
Cărbuna               Cărbuna
Chetrosu              Chetrosu
                        Merenii Noi
                        Todireşti
Chirca                Chirca
                        Botnăreşti
                        Botnăreştii Noi
                        Salcia
Cigîrleni             Cigîrleni
Cimişeni              Cimişeni
Ciobanovca            Ciobanovca
                        Balmaz
                        Mirnoe
                        Troiţa Nouă
Cobusca Nouă          Cobusca Nouă
                        Socoleni
Cobusca Veche         Cobusca Veche
                        Floreşti
Cocieri               Cocieri
                        Vasilievca
Codreanca             Codreanca
                        Lupa-Recea
Cojuşna               Cojuşna
Corjova               Corjova
Corjova               Corjova
                        Mahala
Costeşti              Costeşti
                        Hansca
Coşniţa               Coşniţa
                        Pohrebea
Cruglic               Cruglic
Gangura               Gangura
                        Alexandrovca
                        Homuteanovca
                        Misovca
Găleşti               Găleşti
                        Găleştii Noi
Geamăna               Geamăna
                        Batîc
Gura Bîcului          Gura Bîcului
Dănceni               Dănceni
                        Sociteni
Delacău               Delacău
Doroţcaia             Doroţcaia
Drăsliceni            Drăsliceni
                        Logăneşti
                        Ratuş
Dubăsarii Vechi       Dubăsarii Vechi
Floreni               Floreni
Hîrbovăţ              Hîrbovăţ
Hîrtopul Mare         Hîrtopul Mare
                        Hîrtopul Mic
Holercani             Holercani
                        Marcăuţi
Horeşti               Horeşti
Hruşova               Hruşova
                        Chetroasa
                        Ciopleni
Işnovăţ               Işnovăţ
                        Rîşcova
Izbişte               Izbişte
Jevreni               Jevreni
                        Bălăşeşti
                        Răculeşti
Lozova                Lozova
                        Stejăreni
Malcoci               Malcoci
                        Condriţa
Maşcăuţi              Maşcăuţi
Maximovca             Maximovca
                        Dolinnoe
                        Valea Coloniţei
                        Valea Satului
Măgdăceşti            Măgdăceşti
Mereni                Mereni
                        Petrovca
Micăuţi               Micăuţi
                        Gornoe
Micleşti              Micleşti
                        Steţcani
Micleuşeni            Micleuşeni
                        Dolna
                        Huzun
Mileştii Mici         Mileştii Mici
                        Piatra Albă
Moleşti               Moleşti
Molovata              Molovata
Molovata Nouă         Molovata Nouă
                        Roghi
Negreşti              Negreşti
                        Ghelăuza
                        Saca
Nimoreni              Nimoreni
Oneşti                Oneşti
                        Ţigăneşti
Oniţcani              Oniţcani
Oxentea               Oxentea
Paşcani               Paşcani
                        Porumbeni
Pănăşeşti             Pănăşeşti
                        Ciobanca
Pîrîta                Pîrîta
Puhăceni              Puhăceni
Puhoi                 Puhoi
                        Văratic
Rădeni                Rădeni
                        Drăguşeni
                        Romăneşti
                        Zamcioji
Răzeni                Răzeni
                        Codreni
                        Mileştii Noi
                        Sagaidacul Nou
                        Zloţi loc.c.f.
Recea                 Recea
                        Grebleşti
                        Mărtineşti
Roşcani               Roşcani
                        Calfa
                        Calfa Nouă
Ruseştii Noi          Ruseştii Noi
                        Ruseştii Vechi
Sadova                Sadova
Scoreni               Scoreni
Sireţi                Sireţi
                        Roşcani
Slobozia-Duşca        Slobozia-Duşca
Speia                 Speia
                        Teliţa
                        Teliţa Nouă
                        Varniţa Nouă
Suruceni              Suruceni
Şerpeni               Şerpeni
Ţipala                Ţipala
                        Bălţaţi
                        Budăi
Ţînţăreni             Ţînţăreni
                        Creţoaia
Ulmu                  Ulmu
                        Horodca
Ustia                 Ustia
Varniţa               Varniţa
Văsieni               Văsieni
Voinova               Voinova
                        Chirianca
Vorniceni             Vorniceni
Zăicana               Zăicana
Zîmbreni              Zîmbreni
                        Găureni
Zubreşti              Zubreşti
                    Judeţul Edineţ
Total localităţi         - 157
Inclusiv:
municipii                - 1
oraşe                    - 7
sate (comune)            - 68
[Poziţia modificată prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Municipiu            Localităţi din componenţa lui
Edineţ                Alexăndreni
Oraşe                Localităţi din componenţa lor
Briceni
Cupcini               Chetroşica Veche
             Chiurt
    [Poziţia modificată prin L1356/03.11.2000, MO147/23.11.2000]  
[Poziţia modificată prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Donduşeni             Donduşeni
Frunză                Gîrbova
Lipcani
Ocniţa                Naslavcea
Otaci
Sate (comune)        Localităţi din componenţa lor
Arioneşti             Arioneşti
                        Pocrovca
Balasineşti           Balasineşti
Baraboi               Baraboi
Berlinţi              Berlinţi
                        Caracuşenii Noi
Bîrlădeni             Bîrlădeni
                        Paladea
                        Rujniţa
Bîrnova               Bîrnova
Bleşteni              Bleşteni
                        Volodeni
Brătuşeni             Brătuşeni
                        Brătuşenii Noi
Brînzeni              Brînzeni
                        Bădragii Vechi
Burlăneşti            Burlăneşti
                        Buzdugeni
[Poziţia introdusă prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
    
Calaraşovca           Calaraşovca
                        Berezovca
                        Unguri
Caracuşenii Vechi     Caracuşenii Vechi
Cernoleuca            Cernoleuca
                        Climăuţi
Clocuşna              Clocuşna
Colicăuţi             Colicăuţi
                        Trestieni
Corbu                 Corbu
                        Pivniceni
                        Rediul Mare
Corjeuţi              Corjeuţi
Corpaci               Corpaci
                        Hancăuţi
Coteala               Coteala
                        Hlina
Cotiujeni             Cotiujeni
Criva                 Criva
Cuconeştii Noi        Cuconeştii Noi
                        Cuconeştii Vechi
Dîngeni               Dîngeni
                        Grinăuţi
                        Mihălăşeni
                        Grinăuţi loc.c.f.
Drepcăuţi             Drepcăuţi
Feteşti               Feteşti
                        Lopatnic
[Poziţia modificată prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Frasin                Frasin
                        Caraiman
                        Codrenii Noi
Gaşpar                Gaşpar
                        Chetroşica Nouă
Beleavinţi            Beleavinţi
[Poziţia modificată prin Legea nr.309-XIV din 04.03.99]
Gordineşti            Gordineşti
Grimăncăuţi           Grimăncăuţi
Grinăuţi-Moldova      Grinăuţi-Moldova
                        Grinăuţi-Raia
                        Rediul Mare loc.c.f.
Halahora de Sus       Halahora de Sus
                        Chirilovca
                        Grozniţa
                        Halahora de Jos
                        Mihăileni
Hădărăuţi             Hădărăuţi
                        Corestăuţi
                        Stălineşti
Hincăuţi              Hincăuţi
                        Cepeleuţi
                        Clişcăuţi
                        Hlinaia Mică
                        Poiana
                        Rîngaci
                        Rotunda
                        Vancicăuţi
Hlinaia               Hlinaia
                        Gordineştii Noi
Horodişte             Horodişte
Larga                 Larga
                        Pavlovca
Lencăuţi              Lencăuţi
                        Mereşeuca
                        Verejeni
Lipnic                Lipnic
                        Paustova
Maramonovca           Maramonovca
Mărcăuţi              Mărcăuţi
                        Bălcăuţi
                        Bocicăuţi
                        Mărcăuţii Noi
Medveja               Medveja
                        Slobozia-Medveja
Moşana                Moşana
                        Octeabriscoe
[Poziţia modificată prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Ocniţa                Ocniţa
                        Maiovca
Parcova               Parcova
                        Fîntîna Albă
Pererita              Pererita
Plop                  Plop
                        Boroseni
                        Elizavetovca
Pociumbeni            Pociumbeni
                        Druţa
                        Horodişte
                        Pociumbăuţi
Ruseni                Ruseni
                        Goleni
                        Slobodca
Sauca                 Sauca
                        Briceni  
[Poziţia introdusă prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Scăieni               Scăieni
Stolniceni            Stolniceni
[Poziţia modificată prin L1356/03.11.2000, MO147/23.11.2000]
[Poziţia introdusă prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Sudarca               Sudarca
                       Braicău
Şirăuţi               Şirăuţi
                        Slobozia-Şirăuţi
Şofrîncani            Şofrîncani
[Poziţia modificată prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Tabani                Tabani
Terebna               Terebna
Teţcani               Teţcani
                        Bezeda
                        Bogdăneşti
                        Grimeşti
Tîrnova               Tîrnova
                        Briceva
                        Elenovca
Tîrnova               Tîrnova
Trebisăuţi            Trebisăuţi
                        Bulboaca
Trinca                Trinca
                        Constantinovca
                        Iachimeni
Ţaul                  Ţaul
Vălcineţ              Vălcineţ
                        Codreni
Văratic               Văratic
                        Dumeni
                        Duruitoarea Nouă
Viişoara              Viişoara
                        Bădragii Noi
Zăbriceni             Zăbriceni
                        Alexeevca
                        Oneşti
Zăicani               Zăicani
                    Judeţul Lăpuşna
Total localităţi         - 148
Inclusiv:
municipii                - 1
oraşe                    - 4
sate (comune)            - 58
[Numerele 151 şi 59 modificate prin L1140/14.07.2000, MO94/03.08.2000]
Municipiu
Hînceşti
Oraşe              Localităţi din componenţa lor
Basarabeasca
Cimişlia
                        Bogdanovca Nouă
                        Bogdanovca Veche
                        Dimitrovca
Iargara               Băiuş
                        Cociulia Nouă
                        Hîrtop
                        Meşeni
Leova                 Hănăsenii Noi
                        Nicolaevca
                        Sîrma
Sate (comune)    Localităţi din componenţa lor
Abaclia               Abaclia
Başcalia              Başcalia
Batîr                 Batîr
Beştemac              Beştemac
                        Cîmpul Drept
                        Piteşti
                        Sărăţica Nouă
Bobeica               Bobeica
                        Dahnovici
                        Drăguşeni
Boghiceni             Boghiceni
                        Pervomaiscoe
Borogani              Borogani
Bozieni               Bozieni
                        Dubovca
                        Fîrlădeni
                        Ivanovca Nouă
Bujor                 Bujor
                        Chetroşeni
                        Mireşti
Buţeni                Buţeni
Carabetovca           Carabetovca
                        Iordanovca
Caracui               Caracui
Cazangic              Cazangic
                        Frumuşica
                        Selişte
Cărpineni             Cărpineni
                        Horjeşti
Cenac                 Cenac
                        Topala
Cioara                Cioara
                        Marchet
                        Pogăneşti
Ciuciuleni            Ciuciuleni
Ciucur-Mingir         Ciucur-Mingir
Cotul Morii           Cotul Morii
                        Sărăteni
Covurlui              Covurlui
Crasnoarmeiscoe       Crasnoarmeiscoe
                        Tălăieşti
Dancu                 Dancu
                        Călmăţui
Drăguşenii Noi        Drăguşenii Noi
                        Horodca
Ecaterinovca          Ecaterinovca
                        Coştangalia
                        Valea Perjei
Filipeni              Filipeni
Fundul Galbenei       Fundul Galbenei
Gradişte              Gradişte
                        Iurievca
Gura Galbenei         Gura Galbenei
                        Albina
                        Fetiţa
Hîrtop                Hîrtop
                        Ialpug
                        Mereni
                        Prisaca
Ialpujeni             Ialpujeni
                        Marienfeld
Iserlia               Iserlia
                        Bogdanovca
                        Carabiber
                        Ivanovca
                        Troiţcoe
Javgur                Javgur
                        Artimonovca
                        Maximeni
Lăpuşna               Lăpuşna
                        Anini
                        Rusca
Leuşeni               Leuşeni
                        Feteasca
Lipoveni              Lipoveni
                        Munteni
                        Schinoşica
Logăneşti             Logăneşti
Mereşeni              Mereşeni
                        Sărata-Mereşeni
Mihailovca            Mihailovca
Mingir                Mingir
                        Semionovca
Negrea                Negrea
Nemţeni               Nemţeni
                        Obileni
Oneşti                Oneşti
                        Căţeleni
                        Costeşti
                        Frasin
                        Ivanovca
                        Strîmbeni
Orac                  Orac
                        Ceadîr
                        Colibabovca
Paşcani               Paşcani
                        Corneşti
                        Pereni
                        Secăreni
                        Secărenii Noi
Sadaclia              Sadaclia
Sagaidac              Sagaidac
                        Porumbrei
Satul Nou             Satul Nou
                        Suric
Sărata Nouă           Sărata Nouă
                        Cupcui
                        Romanovca
Sărata-Galbenă        Sărata-Galbenă
                        Brătianovca
                        Cărpineanca
                        Coroliovca
                        Valea Florii
Sărăteni              Sărăteni
                        Cîzlar
                        Cneazevca
                        Sărăţica Veche
                        Tomaiul Nou
                        Victoria
Selemet               Selemet
Sofia                 Sofia
                        Bălceana
Stolniceni            Stolniceni
                        Şipoteni
[Poziţia Şişcani exclusă prin L1140/14.07.2000, MO94/03.08.2000]
Tigheci               Tigheci
                        Cuporani
Tochile-Răducani      Tochile-Răducani
                        Sărata-Răzeşi
Tomai                 Tomai
Voinescu              Voinescu
Vozneseni             Vozneseni
                        Troian
                        Troiţa
            Judeţul Orhei
Total localităţi         - 190
Inclusiv:
municipii                - 1
oraşe                    - 3
sate (comune)            - 69
Municipiu            Localităţi din componenţa lui
Orhei                 Bolohan
                        Pohorniceni
Oraşe                Localităţi din componenţa lor
Rezina                Boşerniţa
                        Buciuşca
                        Ciorna
                        Saharna
                        Saharna Nouă
                        Solonceni
                        Stohnaia
Şoldăneşti            Parcani
                        Şestaci
Teleneşti             Mihălaşa
                        Mihălaşa Nouă
Sate (comune)        Localităţi din componenţa lor
Alcedar               Alcedar
                        Curătura
                        Odaia
                        Poiana
                        Tarasova
Băneşti               Băneşti
                        Băneştii Noi
Berezlogi             Berezlogi
                        Hîjdieni
Bieşti                Bieşti
                        Cihoreni
                        Slobozia-Hodorogea
Bravicea              Bravicea
Brăviceni             Brăviceni
                        Mălăieşti
                        Tîrzieni
Brînzenii Vechi       Brînzenii Vechi
                        Brînzenii Noi
Budăi                 Budăi
                        Bogzeşti
                        Crăsnăşeni
[Poziţia modificată prin L1356/03.11.2000, MO147/23.11.2000]
                  
Bulăieşti             Bulăieşti
                        Mîrzaci
                        Mîrzeşti
Căzăneşti             Căzăneşti
                        Vadul-Leca
                        Vadul-Leca Nou
Chiperceni            Chiperceni
                        Andreevca
                        Voroteţ
Chipeşca              Chipeşca
Chiştelniţa           Chiştelniţa
Chiţcanii Vechi       Chiţcanii Vechi
                        Chiţcanii Noi
Cinişeuţi             Cinişeuţi
Ciocîlteni            Ciocîlteni
                        Clişova
                        Clişova Nouă
                        Fedoreuca
Climăuţii de Jos      Climăuţii de Jos
                        Cot
Cobîlea               Cobîlea
Cucuruzeni            Cucuruzeni
                        Crihana
                        Cucuruzenii de Sus
                        Inculeţ
                        Ocniţa-Răzeşi
                        Ocniţa-Ţărani
                        Sirota
                        Zorile
Cuşmirca              Cuşmirca
                        Lelina
                        Salcia
Cuizăuca              Cuizăuca
                        Cogîlniceni
                        Otac
Donici                Donici
                        Camencea
                        Pocşeşti
Echimăuţi             Echimăuţi
Ghetlova              Ghetlova
                        Hulboaca
                        Noroceni
Ghiduleni             Ghiduleni
                        Buşăuca
             Roşcanii de Jos
                        Roşcanii de Sus
Hirişeni              Hirişeni
    [Poziţia introdusă prin L1356/03.11.2000, MO147/23.11.2000]
Horodişte             Horodişte
                        Lalova
                        Mincenii de Jos
                        Mincenii de Sus
                        Nistreni
                        Slobozia-Horodişte
                        Ţipova
Ignăţei               Ignăţei
                        Meşeni
Ineşti                Ineşti
Isacova               Isacova
                        Neculăieuca
Ivancea               Ivancea
                        Brăneşti
                        Furceni
Jora de Mijloc        Jora de Mijloc
                        Jora de Jos
                        Jora de Sus
                        Lopatna
Leuşeni               Leuşeni
                        Văsieni
Mateuţi               Mateuţi
Mihuleni              Mihuleni
                        Hligeni
                        Şipca
Mitoc                 Mitoc
Mîndreşti            Mîndreşti
                        Ciulucani
                        Codru
Morozeni              Morozeni
                        Breanova
Negureni              Negureni
                        Chersac
                        Dobruşa
Olişcani              Olişcani
Ordăşei               Ordăşei
                        Hîrtop
                        Pistruieni
                        Pistruienii Noi
Păpăuţi               Păpăuţi
                        Lipceni
Pecişte               Pecişte
Pelivan               Pelivan
                        Cişmea
Peresecina            Peresecina
Piatra                Piatra
                        Jeloboc
Podgoreni             Podgoreni
                        Zahoreni
Pohrebeni             Pohrebeni
                        Izvoare
                        Şercani
Puţintei              Puţintei
                        Dişcova
                        Vîprova
Ratuş                 Ratuş
                        Mîndra
                        Sărătenii Noi
                        Zăicani
                        Zăicanii Noi
Răspopeni             Răspopeni
                        Găuzeni
Sămăşcani             Sămăşcani
                        Fuzăuca
Sărătenii Vechi       Sărătenii Vechi
                        Zahareuca
Săseni                Săseni
                        Bahu
Scorţeni              Scorţeni
Selişte               Selişte
                        Lucăşeuca
                        Mana
Sîrcova               Sîrcova
                        Piscăreşti
Step-Soci             Step-Soci
                        Budăi
Suhuluceni            Suhuluceni
                        Coropceni
                        Ghermăneşti
Susleni               Susleni
                        Vîşcăuţi
Teleşeu               Teleşeu
                        Sămănanca
Tîrşiţei              Tîrşiţei
                        Flutura
Trebujeni             Trebujeni
                        Butuceni
                        Morovaia
Trifeşti              Trifeşti
                        Gordineşti
                        Pereni
                        Pripiceni-Curchi
                        Pripiceni-Răzeşi
                        Roşcani
Ţareuca               Ţareuca
                        Ţahnăuţi
Ţînţăreni             Ţînţăreni
                        Codrul Nou
                        Nucăreni
Vadul-Raşcov          Vadul-Raşcov
                        Socola
Vatici                Vatici
                        Curchi
                        Tabăra
Verejeni              Verejeni
                Judeţul Soroca
Total localităţi         - 178
Inclusiv:
municipii                - 1
oraşe                    - 4
sate (comune)            - 57
Municipiu
Soroca
Oraşe                Localităţi din componenţa lor
Drochia               Miciurin
Floreşri
Ghindeşti             Ghindeşti
                        Hîrtop
                        Ţîra
                        Ţîra loc.c.f.
Mărculeşti            Mărculeşti
Sate (comune)        Localităţi din componenţa lor
Bădiceni              Bădiceni
                        Dărcăuţi
                        Dărcăuţii Noi
                        Grigorăuca
                        Mălcăuţi
Băhrineşti            Băhrineşti
Băxani                Băxani
                        Schineni
                        Schinenii Noi
Bulboci               Bulboci
                        Bulbocii Noi
                        Lugovoe
                        Regina Maria
Caşunca               Caşunca
                        Sîrbeşti
Căinarii Vechi        Căinarii Vechi
                        Floriceni
Chetrosu              Chetrosu
Ciutuleşti            Ciutuleşti
                        Ion-Vodă
                        Mărineşti
Cosăuţi               Cosăuţi
                        Egoreni
                        Iorjniţa
Coşerniţa             Coşerniţa
                        Cerniţa
Cotiujenii Mari       Cotiujenii Mari
                        Cobîlea
                        Cuşelăuca
                        Dobruşa
                        Receşti
                        Zahorna
Cotova                Cotova
                        Ceapaevca
                        Iliciovca
                        Măcăreuca
                        Şalvirii Vechi
Cremenciug            Cremenciug
                        Balinţi
                        Balinţii Noi
                        Iarova
                        Livezi
                        Oclanda
                        Sobari
                        Valea
Crişcăuţi             Crişcăuţi
                        Teleşeuca
                        Teleşeuca Nouă
Cuhureştii de Jos     Cuhureştii de Jos
                        Ţipordei
Cuhureştii de Sus     Cuhureştii de Sus
                        Nicolaevca
                        Unchiteşti
                        Unchiteşti loc.c.f.
Cunicea               Cunicea
Drochia               Drochia
Fîntîniţa             Fîntîniţa
                        Antoneuca
                        Pervomaiscoe
                        Sergheuca
                        Ghizdita loc.c.f.
Frumuşica             Frumuşica
                        Bezeni
                        Izvoare
                        Scăieni
Gribova               Gribova
                        Baroncea
                        Baroncea Nouă
Gura Camencii         Gura Camencii
                        Bobuleşti
                        Gvozdova
Japca                 Japca
                        Bursuc
Lunga                 Lunga
Mîndîc                Mîndîc
Nicoreni              Nicoreni
Nimereuca             Nimereuca
                        Cerlina
Ochiul Alb            Ochiul Alb
Ocolina               Ocolina
                        Hristici
                        Pîrliţa
                        Ţepilova
                        Vanţina
                        Vanţina Mică
Pohoarna              Pohoarna
                        Rogojeni
                        Rogojeni loc.c.f.
Popeştii de Sus       Popeştii de Sus
                        Popeştii de Jos
Prajila               Prajila
                        Antonovca
                        Frunzeşti
                        Mihailovca
Prodăneşti            Prodăneşti
                        Căpreşti
                        Domulgeni
Putineşti             Putineşti
                        Gura Căinarului
                        Zarojeni
Racovăţ               Racovăţ
Rădulenii Vechi       Rădulenii Vechi
                        Alexeevca
                        Chirilovca
                        Dumitreni
                        Rădulenii Noi
Redi-Cereşnovăţ       Redi-Cereşnovăţ
                        Parcani
                        Voloave
Roşietici             Roşietici
                        Cenuşa
                        Roşieticii Vechi
Rubleniţa             Rubleniţa
                        Rubleniţa Nouă
Sănătăuca             Sănătăuca
                        Năpadova
Stoicani              Stoicani
                        Ciripcău
                        Dubna
                        Soloneţ
Şeptelici             Şeptelici
                        Cureşniţa
                        Cureşniţa Nouă
                        Holoşniţa
                        Şolcani
Ştefăneşti            Ştefăneşti
                        Prodăneştii Vechi
Şuri                  Şuri
                        Şurii Noi
Tătărăuca Veche       Tătărăuca Veche
                        Decebal
                        Niorcani
                        Rudi
                        Slobozia Nouă
                        Tătărăuca Nouă
                        Tolocăneşti
Tîrgul-Vertiujeni     Tîrgul-Vertiujeni
                        Zăluceni
Trifăneşti            Trifăneşti
                        Alexandrovca
                        Ivanovca
                        Sevirova
Ţarigrad              Ţarigrad
Vasilcău              Vasilcău
                        Alexandru cel Bun
                        Inundeni
                        Ruslanovca
                        Trifăuţi
                        Voloviţa
Vădeni                Vădeni
                        Dumbrăveni
Vărvăreuca            Vărvăreuca
                        Stîrceni
Vărăncău              Vărăncău
                        Slobozia-Cremene
                        Slobozia-Vărăncău
Văscăuţi              Văscăuţi
                        Făgădău
                        Octeabriscoe
                        Temeleuţi
Vertiujeni            Vertiujeni
Visoca                Visoca
Zastînca              Zastînca
Zguriţa               Zguriţa
                        Holoşniţa Nouă
                        Palanca
                        Şalvirii Noi
            Judeţul Taraclia
Total localităţi      - 26
Inclusiv:
municipii             - 1
sate (comune)         - 9
Municipiu             Taraclia
Sate (comune)        Localităţi din componenţa lor
Albota de Jos         Albota de Jos
                        Balabanu
                        Hagichioi
                        Hîrtop
Albota de Sus         Albota de Sus
                        Cealîc
                        Cortenul Nou
                        Roşiţa
                        Samurza
                        Sofievca
Aluatu                Aluatu
                        Novosiolovca
Budăi                 Budăi
                        Dermengi
                        Musaitu
Cairaclia             Cairaclia
Corten                Corten
Tvardiţa              Tvardiţa
Valea Perjei          Valea Perjei
Vinogradovca          Vinogradovca
                        Chirilovca
                        Ciumai
                        Mirnoe
                        Orehovca              
                        Salcia
[Judeţul Taraclia introdus prin Legea nr.650-XIV din 22.10.99]
                                  
                Judeţul Tighina
Total localităţi      - 81
Inclusiv:
municipii             - 2
oraşe                 - 2
sate (comune)         - 44
[Poziţia modificată prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Municipii
Căuşeni
Bender
[Poziţia modificată prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Oraşe              Localităţi din componenţa lor
Căinari               Căinari loc.c.f.
Ştefan Vodă           Marianca de Jos
                        Ştefăneşti
Sate (comune)      Localităţi din componenţa lor
Antoneşti             Antoneşti
Baccealia             Baccealia
                        Tricolici
Baimaclia             Baimaclia
                        Surchiceni
Carahasani            Carahasani
Chircăieşti           Chircăieşti
Căplani               Căplani
Chircăieştii Noi      Chircăieştii Noi
                        Baurci
                        Ciufleşti
Chiţcani              Chiţcani
                        Mereneşti
                        Zahorna
Cioburciu             Cioburciu
Cîrnăţeni             Cîrnăţeni
rnăţenii Noi        Cîrnăţenii Noi
                        Sălcuţa Nouă
Copanca               Copanca
                        Valea Verde
Copceac               Copceac
Coşcalia              Coşcalia
                        Florica
                        Plop
Cremenciug            Cremenciug
Crocmaz               Crocmaz
Ermoclia              Ermoclia
Feşteliţa             Feşteliţa
Fîrlădeni             Fîrlădeni
                        Fîrlădenii Noi
Gîsca                 Gîsca
Grigorievca           Grigorievca
[Poziţia introdusă prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Hagimus               Hagimus
Olăneşti              Olăneşti
Opaci                 Opaci
Palanca               Palanca
Pervomaisc            Pervomaisc
                        Constantinovca
                        Larga
                        Nicolaevca
                        Ochiul Roş
                        Picus
                        Zolotievca
Plop-Ştiubei          Plop-Ştiubei
                        Grădiniţa
                        Leuntea
Popeasca              Popeasca
Proteagailovca        Proteagailovca
Purcari               Purcari
                        Viişoara
Răscăieţi             Răscăieţi
                        Răscăieţii Noi
Săiţi                 Săiţi
Sălcuţa               Sălcuţa
Semionovca            Semionovca
                        Alava
                        Brezoaia
                        Lazo
Slobozia              Slobozia
Talmaza               Talmaza
Taraclia              Taraclia
Tănătari              Tănătari
                        Tănătarii Noi
                        Ştefăneşti
                        Ursoaia Nouă
Tocuz                 Tocuz
Tudora                Tudora
Ucrainca              Ucrainca
                        Zviozdocica
Ursoaia               Ursoaia
Volintiri             Volintiri
Zaim                  Zaim
                       Marianca de Sus
                        Zaim loc.c.f.
              Judeţul Ungheni
Total localităţi      - 153
Inclusiv:
municipii             - 1
oraşe                 - 3
sate (comune)         - 52
[Numerele 150 şi 51 modificate prin L1140/14.07.2000, MO94/03.08.2000]
Municipiu
Ungheni
Oraşe              Localităţi din componenţa lor
Călăraşi              Oricova
Corneşti              Romanovca
Nisporeni             Soltăneşti
Sate (comune)      Localităţi din componenţa lor
Bahmut                Bahmut
                        Veveriţa
                        Bahmut loc.c.f.
Bălăneşti             Bălăneşti
                        Găureni
Bălăureşti            Bălăureşti
Boghenii Noi          Boghenii Noi
                        Boghenii Vechi
                        Izvoreni
                        Măgurele
                        Mirceşti
                        Poiana
                        Pojarna
                        Sineşti
Boldureşti            Boldureşti
                        Băcşeni
                        Chilişoaia
Brătuleni             Brătuleni
                        Cîrneşti
Bumbăta               Bumbăta
Cetireni              Cetireni
                        Floriţoaia Nouă
                        Floriţoaia Veche
                        Grozasca
Chirileni             Chirileni
                        Buşila
Cioreşti              Cioreşti
                        Vulcăneşti
Cioropcani            Cioropcani
                        Buciumeni
                        Bulhac
                        Floreşti
                        Stolniceni
                        Buciumeni loc.c.f.
Ciuteşti              Ciuteşti
                        Valea Nîrnovei
                        Vînători
Corneşti              Corneşti
[O poziţie exclusă prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Costuleni             Costuleni
Cristeşti             Cristeşti
                        Bursuc
Dereneu               Dereneu
                        Bularda
                        Duma
Grozeşti              Grozeşti
                        Bărboieni
Hirova                Hirova
Hîrceşti              Hîrceşti
                        Condrăteşti
                        Curtoaia
                        Drujba
                        Leordoaia
                        Mînzăteşti
Hîrjauca              Hîrjauca
                        Leordoaia
                        Mîndra
                        Palanca
Hogineşti             Hogineşti
Horodişte             Horodişte
Iurceni               Iurceni
                        Bolţun
                        Corneşti
                        Mîrzoaia
Marinici              Marinici
                        Călimăneşti
                        Heleşteni
Măcăreşti             Măcăreşti
                        Frăsineşti
Mănoileşti            Mănoileşti
                        Novaia Nicolaevca
                        Rezina
                        Vulpeşti
Mileşti               Mileşti
Năpădeni              Năpădeni
                        Cornova
[Poziţia introdusă prin Legea nr.776-XIV din 02.02.2000]
Negurenii Vechi       Negurenii Vechi
                        Coşeni
                        Ţîghira
                        Zăzulenii Vechi
Nişcani               Nişcani
                        Păuleşti
Onişcani              Onişcani
                        Hîrbovăţ
                        Sverida
Petreşti              Petreşti
                        Medeleni
                        Petreşti loc.c.f.
Pituşca               Pituşca
                        Vărzăreştii Noi
Pîrjolteni            Pîrjolteni
                        Buda
                        Căbăieşti
                        Ursari
Pîrliţa               Pîrliţa
                        Agronomovca
                        Hristoforovca
                        Negurenii Noi
                        Teşcureni
                        Zăzulenii Noi
Răciula               Răciula
                        Frumoasa
                        Parcani
Rădeni                Rădeni
Rădenii Vechi         Rădenii Vechi
                        Alexeevca
                        Lidovca
                        Săghieni
Sculeni               Sculeni
                        Blindeşti
                        Floreni
                        Gherman
Selişte               Selişte
                        Păruceni
Sipoteni              Sipoteni
                        Podul Lung
Şişcani           Şişcani
                        Drojdieni
                        Odaia  
[Poziţia Şişcani inclusă prin L1140/14.07.2000, MO94/03.08.2000]
Todireşti             Todireşti
                        Grăseni
Tuzara                Tuzara
                        Novaci
                        Peticeni
                        Seliştea Nouă
Ţibirica              Ţibirica
                        Meleşeni
Unţeşti               Unţeşti
Valea Mare            Valea Mare
                        Buzduganii de Jos
                        Buzduganii de Sus
                        Morenii Noi
                        Morenii Vechi
                        Şicovăţ
Valea-Trestieni       Valea-Trestieni
                        Isăicani
                        Luminiţa
                        Odobeşti
                        Selişteni
Vălcineţ              Vălcineţ
                        Temeleuţi
Vărzăreşti            Vărzăreşti
                        Şendreni
Zagarancea            Zagarancea
                        Elizavetovca
                        Semeni
Zberoaia              Zberoaia
Anexa nr. 3
MUNICIPIUL CHIŞINĂU ŞI UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE
DIN COMPONENŢA ACESTUIA
Total localităţi            - 33
Inclusiv:
municipii                   - 1
oraşe                       - 6
sate (comune)             - 11
Municipiu
Chişinău
Oraşe               Localităţi din componenţa lor
Codru
Cricova
Durleşti
Sîngera                   Dobrogea
                          Revaca
Vadul lui Vodă
Vatra
Sate (comune)       Localităţi din componenţa lor
Băcioi                    Băcioi
                          Brăila
                          Frumuşica
                          Străisteni
Bubuieci                  Bubuieci
                          Bîc
                          Humuleşti
Budeşti                   Budeşti
                          Văduleni
Ciorescu                  Ciorescu
                          Făureşti
                          Goian
Coloniţa                  Coloniţa
Cruzeşti                  Cruzeşti
                          Ceroborta
Ghidighici                Ghidighici
Grătieşti                 Grătieşti
                          Hulboaca
Stăuceni                  Stăuceni
                          Goianul Nou
Tohatin                   Tohatin
                          Buneţi
                          Cheltuitori
Truşeni                   Truşeni
[Anexa nr.3 în redacţia Legii nr.292-XIV din 19.02.99]
Anexa nr.4
UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE
DIN COMPONENŢA UNITĂŢII TERITORIALE AUTONOME GĂGĂUZIA
Total localităţi            - 32
Inclusiv:
municipii                   - 1
oraşe                       - 2
sate (comune)             - 23
Municipiu
Comrat
Oraşe                 Localităţi din componenţa lor
Ceadîr-Lunga
Vulcăneşti                Vulcăneşti loc.c.f.
Sate (comune)         Localităţi din componenţa lor
Avdarma                   Avdarma
Baurci                    Baurci
Beşalma                   Beşalma
Beşghioz                  Beşghioz
Bugeac                    Bugeac
Carbalia                  Carbalia
Cazaclia                  Cazaclia
Chiriet-Lunga             Chiriet-Lunga
Chirsova                  Chirsova
Cioc-Maidan             Cioc-Maidan
Cişmichioi                Cişmichioi
Chioselia Rusă            Chioselia Rusă
Congaz                    Congaz
Congazcicul de Sus      Congazcicul de Sus
                          Congazcicul de Jos
                          Duduleşti
[Poziţia în redacţia Legii nr.780-XIV din 03.02.2000]
Copceac                   Copceac
Cotovscoe                 Cotovscoe
Dezghingea                Dezghingea
Etulia                    Etulia
                          Etulia Nouă
                          Etulia loc.c.f.
Ferapontievca           Ferapontievca
Gaidar                    Gaidar
Joltai                    Joltai
Svetlîi                   Svetlîi
                          Alexeevca
Tomai                     Tomai
[Anexa nr.4 în redacţia Legii nr.292-XIV din 19.02.99]
Anexa nr.5
UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE
DIN STÎNGA NISTRULUI CĂRORA LI SE POT ATRIBUI FORME
ŞI CONDIŢII SPECIALE DE AUTONOMIE
Total localităţi            - 147
Inclusiv:
municipii                   - 3
oraşe                       - 7
sate (comune)             - 69
Municipii
Dubăsari
Rîbniţa
Tiraspol
Oraşe                Localităţi din componenţa lor
Camenca                  Solnecinoe
Crasnoe
Dnestrovsc
Grigoriopol              Crasnoe
Maiac
Slobozia
Tiraspolul Nou
Sate (comune)        Localităţi din componenţa lor
Andreevca                Andreevca
                         Pîcalova
                         Şmalena
Beloci                   Beloci
Bîcioc                   Bîcioc
                         Novovladimirovca
Blijnii Hutor            Blijnii Hutor
Broşteni                 Broşteni
Butor                    Butor
                         India
Butuceni                 Butuceni
Caragaş                  Caragaş
Caterinovca              Caterinovca
                         Sadchi
Carmanova                Carmanova
                         Cotovca
                         Fedoseevca
                         Mocearovca
Cioburciu                Cioburciu
Cobasna                  Cobasna
                         Suhaia Rîbniţa
                         Cobasna loc.c.f.
Colosova                 Colosova
                         Crasnaia Besarabia
                         Pobeda
Comisarovca Nouă       Comisarovca Nouă
                         Bosca
                         Coşniţa Nouă
                         Pohrebea Nouă
Corotna                  Corotna
Crasnencoe               Crasnencoe
                         Dimitrova
                         Ivanovca
Crasnîi Octeabri         Crasnîi Octeabri
                         Alexandrovca
Crasnîi Vinogradari    Crasnîi Vinogradari
                         Afanasievca
                         Alexandrovca Nouă
                         Calinovca
                         Lunga Nouă
Crasnogorca              Crasnogorca
Cuzmin                   Cuzmin
                         Voitovca
Delacău                  Delacău
                         Crasnaia Gorca
Doibani I                Doibani I
                         Doibani II
                         Coicova
Dubău                    Dubău
                         Goianul Nou
Dzerjinscoe              Dzerjinscoe
Frunză                   Frunză
                         Andriaşevca Nouă
                         Andriaşevca Veche
                         Novocotovsc
                         Prioziornoe
                         Uiutnoe
                         Novosaviţcaia loc.c.f.
Ghidirim                 Ghidirim
Goian                    Goian
                         Iagorlîc
Haraba                   Haraba
Harmaţca                 Harmaţca
Hîrjău                   Hîrjău
                         Mihailovca Nouă
                         Sărăţei
Hîrtop                   Hîrtop
                         Bruslachi
                         Marian
                         Mocreachi
Hlinaia                  Hlinaia
Hlinaia                  Hlinaia
Hristovaia               Hristovaia
Hruşca                   Hruşca
                         Frunzăuca
Jura                     Jura
Lenin                    Lenin
                         Pervomaisc
                         Pobeda
                         Stanislavca
Lunga                    Lunga
Mălăieşti                Mălăieşti
                         Cerniţa
Mihailovca               Mihailovca
Mocra                    Mocra
                         Basarabca
                         Şevcenco
                         Zaporojeţ
Molochişul Mare        Molochişul Mare
Nezavertailovca          Nezavertailovca
Ocniţa                   Ocniţa
Ofatinţi                 Ofatinţi
                         Novaia Jizni
Parcani                  Parcani
Pervomaisc               Pervomaisc
Plopi                    Plopi
Podoima                  Podoima
                         Podoimiţa
Popencu                  Popencu
                         Chirov
                         Vladimirovca
                         Zăzuleni
Raşcov                   Raşcov
                         Iantarnoe
Rotari                   Rotari
                         Bodeni
                         Socolovca
Severinovca              Severinovca
Slobozia-Raşcov        Slobozia-Raşcov
Sovetscoe                Sovetscoe
                         Vasilievca
Speia                    Speia
Stroieşti                Stroieşti
Sucleia                  Sucleia
Şipca                    Şipca
                         Vesioloe
Taşlîc                   Taşlîc
Teiu                     Teiu
                         Tocmagiu
Tîrnauca                 Tîrnauca
Ţîbuleuca               Ţîbuleuca
Ulmu                     Ulmu
                        Ulmul Mic
                         Lîsaia Gora
Vadul Turcului           Vadul Turcului
                         Molochişul Mic
Valea Adîncă             Valea Adîncă
                         Constantinovca
Vărăncău                 Vărăncău
                         Buschi
                         Gherşunovca
Vinogradnoe              Vinogradnoe
Vladimirovca             Vladimirovca
                         Constantinovca
                         Nicolscoe
[Anexa nr.5 în redacţia Legii nr.292-XIV din 19.02.99]