LPC344/2003
ID intern unic:  312366
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 344
din  25.07.2003
pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova
Publicat : 08.08.2003 în Monitorul Oficial Nr. 170-172     art Nr : 721
    Parlamentul adoptă prezenta lege constituţională.
    Articol unic. - Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 73 va avea următorul cuprins:
"Articolul 73. Iniţiativa legislativă
    Dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia."
    2. Articolul 110 va avea următorul cuprins:
"Articolul 110. Organizarea administrativ-teritorială
    (1) Teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în sate, oraşe, raioane şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. În condiţiile legii, unele oraşe pot fi declarate municipii.
    (2) Localităţilor din stînga Nistrului le pot fi atribuite forme şi condiţii speciale de autonomie în conformitate cu statutul special adoptat prin lege organică.
    (3) Statutul capitalei Republicii Moldova oraşul Chişinău se reglementează prin lege organică."
    3. Articolul 111 va avea următorul cuprins:
"Articolul 111. Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia
    (1) Găgăuzia este o unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte integrantă şi inalienabilă a Republicii Moldova şi soluţionează de sine stătător, în limitele competenţei sale, potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, în interesul întregii populaţii, problemele cu caracter politic, economic şi cultural.
    (2) Pe teritoriul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia sînt garantate toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova.
    (3) În unitatea teritorială autonomă Găgăuzia activează organe reprezentative şi executive potrivit legii.
    (4) Pămîntul, subsolul, apele, regnul vegetal şi cel animal, alte resurse naturale aflate pe teritoriul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia sînt proprietate a poporului Republicii Moldova şi constituie totodată baza economică a Găgăuziei.
    (5) Bugetul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se formează în conformitate cu normele stabilite în legea care reglementează statutul special al Găgăuziei.
    (6) Controlul asupra respectării legislaţiei Republicii Moldova în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se exercită de Guvern, în condiţiile legii.
    (7) Legea organică care reglementează statutul special al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia poate fi modificată cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi în Parlament."

    PREŞEDINTELE
    PARLAMENTULUI                                       Eugenia OSTAPCIUC

    Chişinău, 25 iulie 2003.
    Nr.344-XV.