LPC174/2001
ID intern unic:  312154
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 174
din  18.05.2001
pentru modificarea şi completarea articolului 20
din Codul jurisdicţiei constituţionale
Publicat : 14.06.2001 în Monitorul Oficial Nr. 063     Promulgat : 18.05.2001
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. - Articolul 20 din Codul jurisdicţiei constituţionale nr. 502-XIII din 16 iunie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 53-54, art. 597) se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) După pregătirea cauzei spre examinare, nu mai tîrziu de 10 zile înainte de şedinţa Curţii Constituţionale, judecătorul raportor este obligat:
a) să încunoştinţeze judecătorii şi participanţii la proces despre locul, data şi ora şedinţei;
b) să remită judecătorilor şi părţilor copiile de pe sesizare;
c) să prezinte participanţilor la proces, la solicitarea lor, materialele dosarului."
2. După alineatul (5) se introduce un nou alineat, (6), cu următorul cuprins:
"(6) În cauzele de rezolvare a excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie, care rezultă din cauze penale sau civile concrete, persoanele care sînt părţi în cauzele respective au dreptul să ia cunoştinţă de toate materialele dosarului."
3. Alineatul (6) devine alineatul (7).
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI               Eugenia OSTAPCIUC
Chişinău, 18 mai 2001.
Nr. 174-XV.