LPC768/2001
ID intern unic:  312648
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 768
din  27.12.2001
pentru modificarea şi completarea Legii nr.845-XII din 3 ianuarie 1992
 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, a Legii nr.998-XII din
1 aprilie 1992 privind investiţiile străine şi a Codului cu privire la
contravenţiile administrative
Publicat : 05.02.2002 în Monitorul Oficial Nr. 21     art Nr : 92
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. - Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr.2, art.33), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolele 27, 28 şi 29 vor avea următorul cuprins:
"Articolul 27. Principiile înregistrării
1. Întreprinzătorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele (denumite în continuare  întreprinderi), înfiinţate de către acesta pe teritoriul Republicii Moldova, pînă la începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea nr.1265-XIV din 5 octombrie 2000 cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor.
Venitul provenit din activitatea întreprinderii neînregistrate se percepe prin hotărîre judecătorească şi se varsă la bugetul de stat.
2. Întreprinderea se înregistrează de Camera Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii Informaţionale la locul unde se află sediul întreprinderii.
Sediul întreprinderii se  consideră locul unde se află organele ei de conducere.
3. Întreprinderea se înregistrează, în mod obligatoriu, la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 28. Procedura înregistrării
1. Pentru înregistrare, întreprinderea prezintă actele specificate la articolul 11 din Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor.
2. Pentru înregistrare, întreprinderile înfiinţate în urma reorganizării întreprinderilor de stat şi întreprinderile în al căror capital social statul deţine o cotă-parte prezintă autorizaţia organului central de specialitate respectiv.
La reînregistrarea întreprinderii în legătură cu reorganizarea ei, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, taxa de timbru stabilită se încasează numai din diferenţa dintre cuantumul capitalului social al întreprinderii (întreprinderilor) nou-înfiinţate şi cuantumul capitalului social al întreprinderii (întreprinderilor) reorganizate. La majorarea capitalului social în urma reevaluării bunurilor întreprinderii în temeiul deciziei Guvernului, taxa de timbru nu se achită.
3. Camera Înregistrării de Stat, în termen de 15 zile de la data înregistrării întreprinderii, va expedia autorităţii administraţiei publice locale respective, organului fiscal, organului de statistică şi organului de asigurare socială cîte o copie de pe hotărîrea de înregistrare a întreprinderii, iar în cazul înregistrării întreprinderii în al cărei capital social statul deţine o cotă-parte - şi organului central de specialitate respectiv.
Articolul 29. Înregistrarea modificărilor operate în documentele de constituire
Înregistrarea modificărilor operate în documentele de constituire se efectuează în conformitate cu articolul 18 din Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor."
2. Articolele 30 şi 31 se exclud.
3. La articolul  34 punctul 2  litera b) subpunctul 5), după cuvîntul "neprezentare" se introduc cuvintele, "conform informaţiei Inspectoratului Fiscal de Stat,".  
4. În cuprinsul legii, sintagma "Registrul de stat al comerţului" se înlocuieşte cu sintagma "Registrul de stat al întreprinderilor".
Art.II . - Legea nr.998-XII din 1 aprilie 1992 privind investiţiile străine (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.5-7, art.36) se modifică după cum urmează:
1. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Articolul 12. Actele necesare pentru înregistrare
Pentru înregistrarea întreprinderilor cu investiţii străine şi a filialelor lor se prezintă actele prevăzute pentru înregistrarea întreprinderilor locale şi, suplimentar, actele prevăzute la articolul 11 alineatul (4) din Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor."
2. Articolul 13:
la punctul 1, cuvintele "(cu excepţia băncilor, sucursalelor şi filialelor acestora)" se exclud, iar cuvintele "de către Guvern" se înlocuiesc cu cuvintele "în conformitate cu legislaţia";
punctul 2 se exclude;
punctul 3 devine punctul 2.
Art.III. - Articolul 162 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea R.S.S.Moldoveneşti din 29 martie 1985 (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S.Moldoveneşti, 1985, nr.3, art.47), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
dispoziţia alineatului 1 va avea următorul cuprins:
"Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea corespunzătoare la Camera Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii Informaţionale fie cu certificatul de înregistrare a întreprinderilor declarat nevalabil -";
articolul se completează în final cu două alineate noi, care devin alineatele 8 şi 9, cu următorul cuprins:
"Prezentarea pentru înregistrare a actelor şi informaţiei neautentice (false) -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la douăzeci la douăzeci şi cinci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de la cincizeci la  şaptezeci şi cinci de salarii minime.
Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea, în termenele stabilite, a modificărilor operate în actele de constituire şi a datelor privind schimbarea conducătorului (managerului), -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la zece la cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de la douăzeci la treizeci şi cinci de salarii minime".

    PREŞEDINTELE
    PARLAMENTULUI                                            Eugenia OSTAPCIU

    Chişinău, 27 decembrie 2001.
    Nr. 768-XV.