LPM1549/2003
ID intern unic:  312784
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 1549
din  19.12.2002
cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat
Publicat : 07.02.2003 în Monitorul Oficial Nr. 14-17     art Nr : 51


    NOTĂ:
    În cuprinsul legii, sintagma „informaţie dactiloscopică” se substituie cu sintagma „date dactiloscopice” la formele gramaticale corespunzătoare prin LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853



    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectivul legii
(1) Prezenta lege stabileşte scopurile, principiile, tipurile şi cerinţele de bază ale înregistrării dactiloscopice de stat, precum şi modul de păstrare şi utilizare a datelor dactiloscopice.
    (2) Acţiunea prezentei legi nu se extinde asupra relaţiilor ce apar la preluarea datelor dactiloscopice în cadrul procesului de perfectare şi eliberare a actelor de identitate care conţin date biometrice.
    [Art.1 al.(2) introdus prin LP111 din 09.06.11, MO107-109/01.07.11 art.288; alineatul unic devine al.(1)]
    Articolul 2. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni principale:
înregistrare dactiloscopică de stat - activitate, desfăşurată de organele abilitate, privind colectarea, evidenţa, păstrarea, clasificarea, sistematizarea şi furnizarea datelor dactiloscopice, stabilirea şi confirmarea identităţii persoanelor;
date dactiloscopice – imagini de amprente digitale, imagini de amprente digitale latente, imagini de amprente palmare, imagini de amprente palmare latente, precum şi caracteristici codificate ale unor astfel de imagini stocate şi procesate într-o bază de date electronică;
    [Art.2 noţiunea în redacţia LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
suport material - fişă dactiloscopică pe suport de hîrtie, purtător digital de informaţie sau alt mijloc electronic care conţine date dactiloscopice;
   
[Art.2 noţiunea în redacţia LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
masiv informaţional - totalitate sistematizată a datelor dactiloscopice stocate pe suport de hîrtie şi/sau în format electronic în banca de date.
   
[Art.2 noţiunea în redacţia LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
Articolul 3. Principiile înregistrării dactiloscopice de stat
(1) Înregistrarea dactiloscopică de stat (în continuare - înregistrare dactiloscopică) se efectuează pe principiile legalităţii, umanismului şi confidenţialităţii, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, consfinţite în Constituţia Republicii Moldova şi în alte legi, precum şi în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Înregistrarea dactiloscopică nu trebuie să aibă ca efect periclitarea sănătăţii omului sau lezarea onoarei şi demnităţii lui.
(3) Nu se admite nici un fel de limitare directă sau indirectă a drepturilor şi libertăţilor omului pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, studii, ocupaţii, domiciliu sau din alte motive.
Articolul 4. Scopurile înregistrării dactiloscopice
Înregistrarea dactiloscopică se efectuează pentru stabilirea şi confirmarea identităţii persoanei, în vederea apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, pentru protejarea intereselor societăţii şi ale statului.
   
[Art.4 modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
Articolul 5. Cadrul legal al înregistrării dactiloscopice
(1) Organele care efectuează înregistrare dactiloscopică emit, în limitele competenţei lor şi în conformitate cu prezenta lege, acte normative ce reglementează activitatea de organizare a înregistrării dactiloscopice, de aplicare a metodelor şi modului de colectare, evidenţă, păstrare, clasificare, sistematizare şi furnizare a datelor dactiloscopice.
(2) Dacă între reglementările tratatelor internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte şi cele ale prezentei legi există neconcordanţe, prioritate au reglementările internaţionale.
Articolul 6. Categoriile persoanelor pasibile de înregistrare
                        dactiloscopică
Poate fi efectuată înregistrare dactiloscopică următoarelor categorii de persoane:
a) cetăţeni ai Republicii Moldova;
b) străini care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova şi care au sosit în căutare de azil dacă au depus cerere pentru a li se acorda azil politic ori un altfel de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat (în continuare - străini);
   
[Art.6 lit.b) modificată prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
[Art.6 lit.c) abrogată prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
    Articolul 7 Scopurile utilizării datelor dactiloscopice
   
Datele dactiloscopice obținute ca rezultat al înregistrării dactiloscopice se utilizează pentru:
   
[Art.7 modificat prin LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
    a) căutarea şi stabilirea identităţii cetăţenilor Republicii Moldova şi a străinilor dispăruţi fără urmă;
    b) stabilirea identităţii cadavrelor necunoscute;
    c) stabilirea şi/sau confirmarea identităţii cetăţenilor Republicii Moldova şi a străinilor, dacă aceasta nu este posibilă prin utilizarea altor mijloace;
    d) prevenirea şi combaterea criminalităţii.
    [Art.7 în redacţia LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
    Articolul 8. Tipurile înregistrării dactiloscopice
    (1) Înregistrarea dactiloscopică este benevolă sau obligatorie.
(2) Nimeni nu poate fi supus înregistrării dactiloscopice obligatorii, cu excepţia categoriilor de persoane prevăzute la art.10.
Articolul 9. Înregistrarea dactiloscopică benevolă
Cetăţenii Republicii Moldova, şi străinii au dreptul la înregistrare dactiloscopică benevolă, care se efectuează în conformitate cu art.11.
   
[Art.9 modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
Articolul 10. Înregistrarea dactiloscopică obligatorie
(1) Înregistrării dactiloscopice obligatorii sînt supuse următoarele categorii de persoane:
1) cetăţenii Republicii Moldova care îşi fac serviciul în:
    a) Ministerul Afacerilor Interne;
    b) Ministerul Apărării;
    c) Serviciul de Informaţii şi Securitate;
    d) Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat;
   
[Art.10 al.(1), pct.1) lit.e) abrogată prin LP304 din 26.12.12, MO48/05.03.13 art.150; în vigoare 05.03.13]
    f)
Administrația Națională a Penitenciarelor;
    [Art.10 al.(1), pct.1) lit.f) în redacţia LP245 din 15.11.18, MO462-466/12.12.18 art.702; în vigoare 12.01.19]
    g) Procuratură; 
   
h) Centrul Naţional Anticorupţie;
    [Art.10 al.(1), pct.1) lit.h) în redacţia LP120 din 25.05.12, MO103/29.05.12 art.353; în vigoare 01.10.12]
    i) Serviciul Vamal;
    j) Serviciul Fiscal de Stat;
    [Art.10 al.(1), pct.1) în redacţia LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
2) membrii echipajelor aeronavelor de stat şi private din Republica Moldova;
3) conducătorii mijloacelor de transport auto, cu excepția celor care au renunțat la numărul de identificare de stat și la evidența automatizată a datelor cu caracter personal;
    [Art.10 al.(1), pct.3) în redacția LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
4) cetăţenii Republicii Moldova care pleacă la munci peste hotare;
5) cetăţenii Republicii Moldova şi străinii care, din motive de sănătate ori de vîrstă, sînt incapabili să comunice date privind identitatea lor, dacă aceste date nu pot fi obţinute în o altă modalitate;
    
[Art.10 al.(1), pct.5) modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
6) cetăţenii Republicii Moldova, şi străinii care se află sub urmărire penală, care sînt  învinuiţi sau condamnaţi pentru infracţiuni ori supuşi arestului contravenţional;
   
[Art.10 al.(1), pct.6) modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
7) străinii sosiţi în Republica Moldova în căutare de azil care au depus cerere pentru a li se acorda azil politic ori un alt fel de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat.
   
[Art.10 al.(1) pct.7) modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
(2) Înregistrării dactiloscopice obligatorii sînt supuse toate cadavrele neidentificate.
Capitolul II
EFECTUAREA ÎNREGISTRĂRII DACTILOSCOPICE
Articolul 11. Efectuarea înregistrării dactiloscopice benevole
(1) Înregistrarea dactiloscopică benevolă se efectuează la cerere, depusă la una dintre subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.
    [Art.11 al.(1) în redacția LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
     [Art.11 al.(1) modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
(2) Înregistrarea dactiloscopică a persoanelor în privinţa cărora este instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei, precum şi a minorilor, se efectuează la cerere scrisă, în prezenţa reprezentantului legal.
    [Art.11 al.(2) în redacția LP238 din 08.11.18, MO441-447/30.11.18 art.709]
(3) Înregistrarea dactiloscopică benevolă se efectuează de subdiviziunea specializată a Ministerului Afacerilor Interne.
    
[Art.11 al.(3) modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
Articolul 12. Efectuarea înregistrării dactiloscopice obligatorii
    (1) Colectarea datelor dactiloscopice privind:
    a) persoanele indicate la art. 10 alin. (1) pct. 1) şi 2) se efectuează de către ministerele şi instituţiile respective;
    b) persoanele indicate la art. 10 alin. (1) pct. 3)–5) şi 7) şi alin. (2) se efectuează de către subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne;
    c) persoanele aflate sub urmărire penală sau supuse arestului contravenţional se efectuează de către organele de urmărire penală sau organele care examinează cazurile contravenţionale;
    d) condamnaţii şi deţinuţii se efectuează de către
Administrația Națională a Penitenciarelor.
   
[Art.12 al.(1), lit.d) modificat prin LP245 din 15.11.18, MO462-466/12.12.18 art.702; în vigoare 12.01.19]
[Art.12 al.(1) în redacţia LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
(2) Persoanele enumerate la art.10 alin.(1) pct.1)-3) sînt supuse înregistrării dactiloscopice obligatorii la angajare în organele ori în funcţiile respective sau la perfectarea permisului de conducere a mijloacelor de transport, cu excepția persoanelor care au renunțat la numărul de identificare de stat și la evidența automatizată a datelor cu caracter personal.
   
[Art.12 al.(2) modificat prin LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
(3) Lista funcţiilor deţinute de persoanele indicate la art.10 alin.(1) pct.1) şi 2) se stabileşte de Guvern.
(4) Datele dactiloscopice pe suport material colectate de către organele specificate la alin. (1) din prezentul articol se expediază la subdiviziunea specializată centrală a Ministerului Afacerilor Interne, care efectuează, în exclusivitate, evidenţa, clasificarea şi păstrarea acestora, cu excepţia datelor privind persoanele menţionate  la art. 10 alin. (1) pct. 1) lit. c).
   
[Art.12 al.(4) în redacţia LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
    [Art.12 al.(4) în redacţia LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
(5) Exemplarul de suport material expediat subdiviziunii specializate centrale a Ministerului Afacerilor Interne, suplimentar la datele dactiloscopice, trebuie să conţină:
    [Art.12 al.(5) în redacţia LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
a) numele, prenumele, patronimicul, codul personal, cetăţenia, sexul, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa, datele privind antecedentele penale ale persoanei supuse înregistrării dactiloscopice obligatorii;
b) motivul şi data înregistrării dactiloscopice;
c) denumirea organului care a înregistrat datele dactiloscopice.
(6) Înregistrarea dactiloscopică se efectuează o singură dată.
Articolul 13. Cerinţele de bază privind colectarea, evidenţa, păstrarea,
                          
sistematizarea şi utilizarea
datelor dactiloscopice
(1) Datele dactiloscopice se păstrează şi se utilizează în condiţii care să excludă posibilitatea pierderii, deteriorării, denaturării ori accesului nesancționat la ele.
   
[Art.13 al.(1) modificat prin LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
(2) Păstrarea, sistematizarea şi folosirea datelor dactiloscopice de pe suporturi materiale se efectuează de subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne în modul stabilit de Guvern.
   
[Art.13 al.(2) modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
(3) Organele indicate în art.10 alin.(1) pct.1) lit.c) efectuează independent colectarea, evidenţa, păstrarea şi utilizarea datelor dactiloscopice, formarea masivelor informaţionale, în condiţiile prezentei legi.
(4) Organele şi persoanele indicate la art.10 alin.(1) şi (2) şi la art.14 alin.(1) asigură păstrarea datelor dactiloscopice în regim de secret de stat, iar, pentru încălcarea regulilor de păstrare şi pentru folosirea ilegală a acestor date, conducătorii acestor organe, precum şi persoanele indicate, poartă răspundere contravenţională şi penală.
   
[Art.13 al.(4) modificat prin LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
    [Art.13 al.(4) modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
Articolul 14. Dreptul de a obţine şi de a utiliza datele dactiloscopice
(1) Dreptul de a obţine şi de a utiliza datele dactiloscopice îl au procurorii, ofiţerii de urmărire penală, persoanele care şi desfăşoară activitate specială de investigații în scopurile prevăzute la art.7.
    [Art.14 al.(1) modificat prin LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
    [Art.14 al.(1) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
    (2) Utilizarea
datelor dactiloscopice despre persoanele indicate la art.10 alin.(1) pct.1) lit.c) se efectuează cu respectarea Legii nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.
[Art.14 al.(2) modificat prin LP66 din 07.04.11, MO110-112/08.07.11 art.229]
(3) Datele dactiloscopice pot fi furnizate şi statelor cu care Republica Moldova a încheiat tratate în domeniu în scopurile prevăzute la art.7.
   
[Art.14 al.(3) modificat prin LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
    (4) Obţinerea şi utilizarea datelor dactiloscopice de către persoane fizice şi juridice se efectuează cu respectarea Legii privind accesul la informaţie şi a Legii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
    [Art.14 al.(4) introdus prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
Articolul 15. Termenele de păstrare şi nimicirea datelor dactiloscopice
    (1) Subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne păstrează suporturile materiale cu datele dactiloscopice privind:
    a)  persoanele asupra cărora se extinde prezenta lege – pînă la constatarea decesului acestor persoane;
    b) cadavrele neidentificate – pînă la stabilirea identităţii lor.
   
(2) Datele dactiloscopice acumulate în urma înregistrărilor dactiloscopice benevole şi obligatorii sînt nimicite la expirarea termenelor de păstrare prevăzute la alin. (1).
    [Art.15 al.(2) în redacţia LP242 din 03.11.16, MO416-422/02.12.16 art.853]
    [Art.15 în redacţia LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
Articolul 16. Finanţarea înregistrării dactiloscopice
(1) Finanţarea măsurilor ce ţin de organizarea şi efectuarea înregistrării dactiloscopice, precum şi de evidenţa, păstrarea şi sistematizarea datelor dactiloscopice, se face de la bugetele ministerelor şi ale instituţiilor care efectuează înregistrarea dactiloscopică obligatorie.
   
[Art.16 al.(1) modificat prin LP260 din 19.12.11, MO25-28/03.02.12 art.81]
(2) Înregistrarea dactiloscopică obligatorie a persoanelor prevăzute la art.10 pct.3) şi 4) se efectuează contra plată.
(3) Înregistrarea dactiloscopică benevolă se efectuează contra plată.
Capitolul III
CONTROLUL ŞI SUPRAVEGHEREA EXECUTĂRII
PREZENTEI  LEGI
Articolul 17. Controlul de serviciu
(1) Controlul asupra înregistrării dactiloscopice este exercitat de conducătorii organelor indicate la art.12.
(2) Acţiunile persoanelor menţionate la alin.(1) pot fi contestate în condiţiile legii.
Articolul 18. Supravegherea exercitată de procuror
Supravegherea executării prezentei legi de către organele care sînt abilitate cu înregistrarea dactiloscopică ori care folosesc datele dactiloscopice este exercitată de Procurorul General şi de procurorii din subordine.
Articolul 19. Contestarea
Hotărîrile şi alte acţiuni ale organelor şi ale persoanelor cu funcţie de răspundere care efectuează înregistrare dactiloscopică pot fi contestate în condiţiile legii.
Capitolul IV
DISPOZIŢII FINALE
Articolul 20
Guvernul, în termen de 3 luni:
a) va prezenta propuneri privind ajustarea legislaţiei în vigoare la prezenta lege;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
c) va aproba acte normative privind organizarea şi efectuarea înregistrării dactiloscopice, evidenţa, păstrarea şi sistematizarea datelor dactiloscopice.

    PREŞEDINTELE
    PARLAMENTULUI                                             Eugenia OSTAPCIUC

    Chişinău, 19 decembrie 2002.
    Nr. 1549-XV.