HGO730/1994
ID intern unic:  316639
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 730
din  28.09.1994
pentru aprobarea Regulamentului provizoriu cu privire la
activitatea de auditing în Republica Moldova
Publicat : 20.10.1994 în Monitorul Oficial Nr. 9
    Guvernul Republicii Moldova hotărăşte.
    1. Se aprobă Regulamentul provizoriu cu privire la activitatea de auditing în Republica Moldova (se anexează).
    2. Se stabileşte că Regulamentul provizoriu este în vigoare pînă la adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a legii cu privire la activitatea de auditing.
    3. Toate persoanele juridice şi fizice, care profesează auditingul (cu excepţia auditingului băncilor şi instituţiilor de creditare), sînt obligate să obţină pînă la 1 decembrie 1994, în conformitate cu prevederile Regulamentului provizoriu, licenţe corespunzătoare pentru activităţile de auditing.
    4. Reglamentarea activităţii de auditing în Republica Moldova, cu excepţia auditingului băncilor şi instituţiilor de creditare, se pune în seama Camerei de Auditing a Republicii Moldova, care funcţionează conform statutului său. Reglementarea activităţii de auditing în sistemul bancar şi eliberarea licenţelor se efectuează de către Banca Naţională a Moldovei.
    5. Se preconizează că, începînd cu anul de gestine 1994, în cazul cînd volumul anual al lucrărilor executate (serviciilor prestate) depăşeşte 2500 salarii minime, subiectele economice trebuie să confirme autenticitatea dării de seamă contabile (financiare) printr-un aviz întocmit de o organizaţie de auditare independentă.
    6. Se stipulează că pentru asigurarea întreţinerii Camerei de Auditing a Republicii Moldova organizaţiile de auditing, care au primit licenţe la Camera de Auditing, vor efectua defalcări trimestriale în mărime de 2 la sută din volumul lucrărilor executate şi serviciilor prestate (fără impozitul pe valoarea adăugată), cu includerea cheltuielilor în preţul de cost al lucrărilor executate (serviciilor prestate).
    7. Se consideră caduc Regulamentul cu privire la serviciul de auditing în Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 316 din 26 iunie 1991 "Cu privire la crearea serviciului de auditing în Republica Moldova".

    VICEPRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                           Ion GUŢU

    Chişinău, 28 septembrie 1994
    Nr. 730


REGULAMENTUL PROVIZORIU
cu privire la activitatea de auditing în Republica Moldova
    1. Prezentul Regulament provizoriu cu privire la activitatea de auditing în Republica Moldova (în continuare - Regulamentul provizoriu) instituie bazele juridice pentru practicarea în Republica Moldova a activităţii de auditing, care constă în expertiză financiară extradepartamentală independentă, şi este în vigoare pînă la adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a legii ce va reglementa activitatea de auditing.
    2. Activitatea de auditing (audit) constituie o activitate antreprenorială, practicată de către firmele de auditing pentru verificarea extradepartamentală independentă a dărilor de seamă contabile (financiare), a documentelor de plată şi decontare, declaraţiilor fiscale şi a altor obligaţii financiare, precum şi a creanţelor subiectelor economice.
    Regulamentul provizoriu se aplică în cazul auditării activităţii tuturor subiectelor economice.
    3. Subiecte economice se consideră, independent de forma lor organizatorico-juridică şi tipul de proprietate, întreprinderile, asociaţiile lor (uniunile, societăţile, concernele, asociaţiile de ramură, interramurale şi de alt tip), băncile şi instituţiile creditare, precum şi uniunile şi asociaţiile acestora, organizaţiile de asigurări şi de altă natură, precum şi cetăţenii, care exercită activitate antreprenorială autonomă. La subiectele economice se raportă şi firmele de auditing.
    4. Activitatea de auditing se efectuează în paralel cu controlul financiar al activităţii subiectelor economice de către organele de stat special abilitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei Republicii Moldova.
    5. Obiectivul principal al activităţii de auditing este de a stabili autenticitatea dărilor de seamă contabile (financiare) ale subiectelor economice şi a evalua conformitatea operaţiunilor financiare şi economice, efectuate de către aceştia, cu cerinţele specificate în actele normative de referinţă în vigoare în Republica Moldova.
    Indicatorii de bază (păstrarea, volumul şi formele) ai dărilor de seamă contabile (financiare), acceptate în Republica Moldova pentru subiectele economice, se determină prin instrucţiunile respective ale Ministerului Finanţelor şi ale Departamentului Statisticii.
    6. Auditingul poate fi obligatoriu sau din iniţiativa fondatorilor subiectului economic.
    Auditingul obligatoriu se aplică tuturor subiectelor economice în scopul confirmării autenticităţii dărilor de seamă contabile (financiare) anuale, atunci cînd situaţia o cere, precum şi în toate cazurile de lichidare a întreprinderilor.
    Auditingul din iniţiativă se efectuează conform deciziei unuia dintre fondatori (participanţi) în scopul obţinerii unei expertize independente a rezultatelor activităţii subiectului economic în cauză.
    7. Subiectul economic este obligat să prezinte organelor respective darea de seamă contabilă (financiară) anuală, cu avizul audit, care confirmă autenticitatea ei.
    8. Au dreptul să practice activitate de auditing persoanele juridice şi fizice - firmele de auditing, independent de forma de proprietate, inclusiv cele străine şi cele mixte cu participarea persoanelor juridice şi fizice din străinătate.
    Firmele de auditing se înregistrează în acelaşi mod ca şi întreprinderile ce desfăşoară alte forme de activităţi şi pot avea orice formă organizatorico-juridică, prevăzută de legislaţia Republicii Moldova, cu excepţia societăţilor pe acţiuni de tip deschis.
    Firmele de auditing îşi încep activitatea după înregistrarea de stat în calitate de subiecte ale activităţii antreprenoriale, primirea licenţelor pentru practicarea activităţilor de auditing şi includerea lor în registrul firmelor de auditing, care se ţine de către Camera de Auditing a Republicii Moldova.
    După includerea în registru, firmele de auditing devin membri ai Camerei de Auditing a Republicii Moldova, care funcţionează conform statutului ei.
    9. Firmele de auditing în paralel cu operarea controalelor, pot presta servicii la organizarea, restabilirea şi ţinerea evidenţei contabile, întocmirea declaraţiilor de venituri şi a dărilor de seamă contabile (financiare), la expertiza economică a estimării averii, a contractelor şi programelor de colaborare, la analiza activităţii economico-financiare, estimarea activelor şi pasivelor subiectelor economice, elaborarea studiilor de fezabilitate, consultarea în problemele legislaţiei financiare, fiscale, bancare şi economice a Republicii Moldova, pot efectua instruirea în domeniu şi presta alte servicii în profilul său de activitate.
    Firmele de auditing nu pot să practice alte activităţi antreprenoriale decît cele de auditing, precum şi activităţi conexe.
    Firmele de auditing nu au dreptul să transmită terţelor persoane informaţiile, primite de ele în procesul auditingului, pentru a fi utilizate în activitatea de antreprenoriat.
    10. Auditingul nu poate fi efectuat:
    a) de către auditorii - fondatori, proprietari, acţionari, conducători sau alte persoane oficiale ale subiectului economic auditat, răspunzătoare de gestiunea contabilă (financiară), rudele apropiate sau afinii persoanelor menţionate (părinţi, soţi, fraţi, surori, fii, fiice, precum şi fraţii, surorile, părinţii şi copiii soţilor) şi persoanele care au ţinut (restabilit) evidenţa contabilă;
    b) de către firmele de auditing:
    la subiectele economice, care sînt fondatorii, proprietarii, acţionarii, creditorii şi asigurătorii lor, precum şi cele ai căror fondatori, proprietari, acţionari sînt aceste firme;
    la subiectele economice care constituie întreprinderi afiliate, filiale (sucursale) şi reprezentanţe ale lor sau în capitalul cărora firmele în cauză deţin o cotă-parte.
    Dacă după încheierea contractului au apărut sau au devenit cunoscute situaţii dintre cele prevăzute în prezentul punct, contractul este reziliat. În cazul în care firma de auditing tăinueşte premeditat subiectului economic - beneficiar circumstanţele, care îi interzic efectuarea auditingului, acestuia din urmă i se compensează, din contul firmei de auditing, toate cheltuielile comportate de încheierea contractului cu ea. Tăinuirea circumstanţelor menţionate constituie, de asemenea, un temei pentru anularea licenţei pentru activităţile de auditing.
    11. În procesul auditingului şi al întocmirii avizelor asupra rezultatelor lui, auditorii sînt independenţi de subiectul economic auditat şi de firma de auditing, în care ei lucrează, precum şi de oricare terţă persoană, inclusiv de organele de stat.
    12. Firmele de auditing au dreptul:
    a) să stabilească autonom formele şi metodele de auditare în funcţie de cerinţele actelor normative ale Republicii Moldova, precum şi de condiţiile concrete ale contractului cu subiectul economic;
    b) să verifice la subiectele economice toată documentaţia ce reflectă activitatea economico-financiară, disponibilul de mijloace băneşti, hîrtii de valoare şi valori materiale, să primească explicaţii în chestiunile apărute şi informaţiile suplimentare, necesare pentru auditare.
    c) să primească, la cererea scrisă, de la terţe persoane informaţia necesară pentru efectuarea auditului;
    d) să antreneze pe bază de contract în realizarea auditului lucrători din alte firme de auditing, precum şi alţi specialişti, cu excepţia persoanelor menţionate în subpunctul "a" din punctul 10 al prezentului Regulament provizoriu;
    e) să refuze auditarea în cazul neprezentării de către subiectele economice verificate a documentaţiei solicitate.
    13. Firmele de auditing sînt obligate:
    a) să respecte cu stricteţe în timpul practicării activităţii de auditing cerinţele legislaţiei Republicii Moldova;
    b) să comunice imediat beneficiarului, care le-a încredinţat efectuarea auditului despre:
    imposibilitatea participării lor la auditarea subiectului economic dat în virtutea circumstanţelor menţionate în subpunctul "b", punctul 10 al prezentului Regulament provizoriu;
    necesitatea de a antrena în procesul de auditare a unor auditori (specialişti) suplimentari, dat fiind volumul mare de lucru sau alte circumstanţe, care au apărut după încheierea contractelor;
    c) să execute la un nivel profesional înalt lucrările care constituie obiectul contractului cu subiectul economic;
    d) să asigure integritatea documentelor primite şi celor întocmite de către ele pe parcursul auditingului şi să nu divulge conţinutul lor fără acordul conducătorului subiectului economic; să prezinte subiectului economic o informaţie exhaustivă despre cerinţele legislaţiei referitoare la auditing, drepturile şi obligaţiile părţilor;
    e) după executarea lucrărilor, care constituie obiectul contractului cu subiectul economic i se vor transmite toate materialele referitoare la executarea contractului.
    14. Camera de Auditing din republica Moldova poate efectua, la cererea subiectului economic interesat, precum şi din iniţiativă proprie, controlul calităţii avizului de auditing, care va suporta în primul caz din contul subiectului economic în cauză, iar în al doilea caz - din contul Camerei.
    În cazul cînd se constată efectuarea necalificată a auditingului:
    care a condus la încasarea în minus a mijloacelor în buget, se vor calcula corect relaţiile reciproce ale subiectului economic cu bugetul, iar de la firma de auditing pot fi percepute, conform acţiunii intentate de subiectul în cauză, cheltuielile comportate de un nou control;
    care provoacă subiectului economic pierderi, acesta din urmă poate cere firmei de auditing, acţionînd-o în judecată, compensarea bănească a pierderilor suportate, însă mărimea acestei compensaţii nu va depăşi suma cheltuielilor depistate la control plus o amendă de jumătate din mărimea acestor cheltuili.
    15. Conducătorii şi alte persoane oficiale ale subiectului economic controlat sînt obligat:
    a) să creeze auditoriului-expert condiţii pentru efectuarea în termen şi complexă a auditingului, să prezinte toate materialele necesare pentru derularea lui şi să-i ofere toate explicaţiile solicitate;
    b) să lichideze operativ încălcările, depistate de către expertiza de auditing, a modului de ţinere a evidenţei contabile şi la întocmirea dărilor de seamă contabile (financiare), prezentînd în cel tîrziu 10 zile după terminarea expertizei organelor statistice şi în adresa altor structuri, cărora le-au fost expediate dări de seamă statistice şi contabile incorecte, dările de seamă corectate, cu explicarea cauzelor modificărilor efectuate în ele.
    Sînt interzise orice acţiuni, susceptibile să limiteze cercul de probleme, care urmează să fie clarificate pe parcursul expertizei de auditing.
    16. Drept rezultat al expertizei de auditing se constituie avizul firmei de auditing, care este un document cu importanţă juridică pentru toate persoanele fizice şi juridice, organele autoadministrării locale, organele puterii şi administrării de stat şi organele judiciare.
    Avizul firmei de auditing asupra rezultatelor controlului şi asupra anumitor aspecte concrete constituie documentul expertizei independente.
    17. Avizul firmei de auditing trebuie să fie dactilografiat pe blancheta ei, indicîndu-se adresa juridică a firmei, telefonul, contul de decontare, şi să fie alcătuit din trei părţi.
    În partea întîi (introductivă) se va indica data eliberării licenţei pentru activitatea de auditing şi denumirea organului, care a eliberat-o, denumirea subiectului economic auditat, data şi numărul contractului, în baza căruia firma de audit s-a obligat să presteze servicii de auditing, obiectul concret al contractului şi scopul acestuia. în această parte se va estima organizarea evidenţei contabile, starea gestiunii respective şi nivelul controlului intern.
    În partea a doua (analitică) se vor enumera abaterile depistate pe parcursul auditingului de la modul stabilit de ţinere a evidenţei contabile şi de întocmire a dărilor de seamă financiare, susceptibile să anuleze autenticitatea ei, cazurile de încălcare a legislaţiei Republicii Moldova în derularea operaţiunilor financiar-economice, care au provocat sau pot să provoace prejudicii intereselor subiectului economic, statului şi terţelor.
    În partea a treia (finală) se vor face menţiuni motivate despre confirmarea autenticităţii dării de seamă contabile (financiare) a subiectului economic auditat.
    În cazul în care beneficiarul nu va lichida pe parcursul controlului de auditing încălcările esenţiale în ţinerea evidenţei contabile, în ţinerea gestiunii respective şi respectarea legislaţiei Republicii Moldova, în partea a treia a avizului de auditing se va face o menţiune despre imposibilitatea sa de a confirma autenticitatea gestiunii contabile (financiare) şi se vor înainta propuneri concrete privind lichidarea abaterilor şi încălcărilor, stabilindu-se un termen de executare pînă la o lună.
    După îndeplinirea propunerilor făcute de firma de auditing, subiectul economic este în drept să se adreseze după conformarea autenticităţii dării de seamă contabile (financiare).
    Avizul de auditing se semnează de către auditorul-expert (specialistul), care a efectuat controlul, precum şi de către conducătorul firmei de auditing şi se autentifică cu ştampila firmei.
    Subiectul economic este obligat să prezinte persoanelor interesate numai partea finală a avizului de auditing.
    18. Reglementarea activităţii de auditing se efectuează de către Camera de Auditing a Republicii Moldova, care acţionează în conformitate cu statutul ei.
    19. Modul de atestare pentru dreptul de a practica activităţi de auditing, formarea comisiilor de atestare şi taxele pentru derularea atestării se aprobă de către Camera de Auditing a Republicii Moldova, iar modul de licenţiere pentru practicarea activităţilor de auditing este stabilit de către Guvernul Republicii Moldova.
    20. La atestarea pentru dreptul de a practica activităţi de auditing sînt admise persoanele, care au studii economice (superioare) şi un stagiu de cel puţin trei ani din ultimii cinci în calitate de expert, specialist al organizaţiei de auditing, contabil, revizor, pedagog de profil economic, precum şi persoanele, care au studii economice medii speciale şi un stagiu de cel puţin cinci ani din ultimii zece în calitate de auditor, contabil, revizor, economist. La atestare nu se admit persoanele, condamnate prin decizie judiciară la pedepse prin privarea de dreptul de a ocupa anumite posturi sau de a practica anumite activităţi în sfera relaţiilor financiar-economice, pe parcursul executării pedepsei şi în perioada ce urmează pînă la declararea nulităţii antecedentelor penale în modul stabilit de lege.
    Persoanelor, atestate cu succes, li se înmînează certificatul-model de calificare.
    Certificatul de calificare trebuie să fie eliberat în termen de o lună din ziua atestării. Dacă în decursul a doi ani din momentul primirii certificatului de calificare persoana atestată nu şi-a început lucrul în calitate de auditor-expert, certificatul ei de atestare este lovit de caducitate.
    Persoana, care nu a fost atestată, este în drept, în termen de o lună din momentul primirii avizului despre adoptarea unei atare decezii, să conteste în instanţa judecătorească refuzul comisiei de atestare de a-i acorda certificatul de calificare.
    21. Firmele de auditing pot să practice activităţii de auditing numai după obţinerea licenţei pentru aceste activităţi.
    Licenţa pentru activitatea de auditing se eliberează contra plată în baza cererii respective, cu anexarea documentelor constitutive ale firmei, copiei adeverinţei privind înregistrarea de stat şi a informaţiei despre auditorii-experţi ai firmei, atestaţi în modul stabilit, indicîndu-se numărul şi data eliberării adeverinţelor de calificare ale acestora.
    Cererea de eliberare a licenţei pentru activitatea de auditing trebuie să fie examinată pe parcursul a 30 zile din momentul prezentării tuturor documentelor prevăzute în prezentul punct.
    22. Licenţele se eliberează pentru următoarele activităţi:
    auditului general al subiectelor economice;
    auditului organizaţiilor de asigurări;
    auditului burselor, fondurilor extrabugetare şi al subiectelor economice, care lucrează cu hîrtiile de valoare.
    23. Licenţele pentru activităţile de auditing pot fi anulate de către organul care le-a acordat în cazul:
    a) constatării, după eliberarea licenţei în cauză, că fondatorii firmei de auditing au prezentat pentru obţinerea ei date false;
    b) practicării de către firma de auditing a unor activităţi, neprevăzute în licenţa acordată;
    c) divulgarea de către firma de auditing a informaţiei confidenţiale, aflată prin auditul întreprinderii clientului, fapt care i-a cauzat acestuia prejudicii;
    d) intrării în vigoare a sentinţei judecăţii, care prevede sancţionarea persoanei autorizate cu activităţi de auditing prin privarea acesteia de dreptul de a ocupa anumite posturi sau de a practica anumite activităţi în sfera relaţiilor financiar-economice;
    e) tăinuirii intenţionate de către auditor (de către firma de auditing) a circumstanţelor, care comporta imposibilitatea de a audita subiectul economic respectiv;
    f) efectuării repetate a verificărilor de auditing necalificate sau prestării altor servicii de auditing necalitative.
    Anularea în alte temeiuri a licenţilor pentru practicarea activităţilor de auditing nu se permite.
    24. În cazul anulării licenţei firmei de auditing în temeiul punctului 23, subpunctul "e", este privat de adeverinţa de calificare şi auditorul care a prestat clienţilor serviciile respective necalificate.
Expertul, lipsit de adeverinţa de calificare pentru prestarea unor servicii necalificate, poate fi admis pentru reatestare numai peste un an după privarea lui de adeverinţă.
    25. Pentru practicarea ilicită a activităţii de auditing fără deţinerea licenţei cuvenite, firma respectivă de auditing este acţionată în instanţa de serviciul fiscal şi, în baza deciziei judecătoreşti (arbitrajului), i se aplică sancţiuni pecuniare în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    Totodată, organul care i-a eliberat licenţă pentru activitatea de auditing este în drept să intenteze în instanţa de arbitraj o acţiune privind lichidarea acestei persoane juridice.
    26. Firmele de auditing poartă răspundere stabilită pentru încălcarea legislaţiei Republicii Moldova. Litigiile patrimoniale dintre subiectele economice şi firmele de auditing de soluţionează de către instanţele de arbitraj sau de către judecata arbitrilor. Auditorul-expert nu poartă răspundere de autenticitatea documentelor ce i-au fost prezentate pe parcursul efectuării auditului.