HGM773/2007
ID intern unic:  324493
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 773
din  03.07.2007
pentru implementarea  Legii nr.915-XIII din 11 iulie 1996
privind protecţia soiurilor de plante
Publicat : 13.07.2007 în Monitorul Oficial Nr. 98-102     art Nr : 815
    MODIFICAT
   
HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19
    HG51 din 16.01.13, MO15-17/22.01.13 art.89
    HG1402 din 09.12.08, MO221-222/12.12.08 art.1410

    NOTĂ:
  
În denumire și pe tot parcursul textului, cuvintele „Comisia de Stat pentru Încercarea Soiurilor de Plante”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante”, la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvintele „Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului”, la forma gramaticală corespunzătoare prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19




    În temeiul Legii  nr.915-XIII din 11 iulie 1996 privind protecţia soiurilor de plante (Monitorul Oficial al  Republicii Moldova, 1996, nr.77, art.728), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se instituie Consiliul Naţional pentru Soiurile de Plante.
    2. Se aprobă:
    Regulamentul Consiliului Naţional pentru Soiurile de Plante, conform anexei nr.2;
    Regulamentul Comisiei de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante, conform anexei nr.3.
    [Pct.2 modificat prin HG51 din 16.01.13, MO15-17/22.01.13 art.89]
    3. Se  extinde protecţia juridică prin brevet pentru soi asupra  tuturor genurilor şi speciilor de plante ce  pot fi cultivate în Republica Moldova.
    4. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vor întreprinde măsurile necesare pentru neadmiterea utilizării  pe teritoriul Republicii Moldova a seminţelor soiurilor neînscrise în Registrul soiurilor de plante.
    [Pct.4 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19]
    [Pct.4 modificat prin HG1402 din 09.12.08, MO221-222/12.12.08 art.1410]
    5. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.4.

    PRIM-MINISTRU                                               Vasile TARLEV

    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                                         Anatolie Gorodenco

    Nr.773. Chişinău, 3 iulie 2007.

    [Anexa nr.1 abrogată prin HG51 din 16.01.13, MO15-17/22.01.13 art.89]
    [Anexa nr.1 modificată prin HG1402 din 09.12.08, MO221-222/12.12.08 art.1410]
Anexa nr. 2
la Hotărîrea Guvernului nr.773
din  3 iulie  2007
R E G U L A M E N T U L
Consiliului Naţional pentru Soiurile de Plante
I. Dispoziţii generale
    1. Consiliul Naţional pentru Soiurile de Plante (în continuare - Consiliul) este instituit de Guvern în temeiul Legii nr.915-XIII din 11 iulie 1996 privind protecţia soiurilor de plante.
    Din componenţa Consiliului, care se aprobă de Guvern, fac parte reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, instituţiilor de cercetări şi de învăţămînt în domeniul agriculturii, specialişti ai Comisiei de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante (în continuare - Comisia), Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare - Agenţia), Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare - Inspectoratul) şi specialişti practicieni.
    În caz de eliberare din funcţie a unor persoane din componenţa Consiliului, persoanele nou-desemnate în funcţiile respective vor fi incluse în componenţa lui prin hotărîrea Consiliului nominalizat. Nu se admite includerea în componenţa Consiliului a conducătorilor şi specialiştilor instituţiilor de cercetare antrenate în crearea soiurilor de plante.
    [Pct.1 modificat prin HG51 din 16.01.13, MO15-17/22.01.13 art.89]
    [Pct.1 modificat prin HG1402 din 09.12.08, MO221-222/12.12.08 art.1410]
    2. Consiliul îşi desfăşoară activitatea  în conformitate cu legile şi hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, ordinele şi directivele Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului şi prezentul Regulament. În vederea soluţionării chestiunilor ce ţin de activitatea sa, Consiliul dispune de un organ de lucru - Comisia, şi conlucrează cu Agenţia şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
    [Pct.2 modificat prin HG51 din 16.01.13, MO15-17/22.01.13 art.89]
II. Sarcinile de bază şi drepturile Consiliului
    Consiliul, conform art.4 alin.(2), art.12 alin.(4)  şi art.32 alin.(1) din Legea nr.915-XIII din 11 iulie 1996 privind protecţia soiurilor de plante, este organul principal care stabileşte politica statului în domeniul omologării de noi soiuri  de plante în Republica Moldova. Hotărîrile Consiliului constituie temei pentru autorizarea utilizării acestor soiuri în  Republica Moldova. Consiliul stabileşte dreptul funcţionarilor Comisiei  la brevet sau la menţionarea numelui lor în calitate de coautor în perioada exercitării funcţiilor  şi în termenul stabilit după demisionarea din funcţie, examinează contestaţiile hotărîrilor adoptate de Comisie referitor la rezultatele aprecierii valorii agronomice, soluţionează litigiile  apărute la aplicarea legii nominalizate.
    4. Consiliul este în drept să examineze şi să aprobe regulamentele metodice privind testarea soiurilor, modelele de registre, contracte, acorduri  şi alte documente.
    5. Hotărîrile Consiliului, adoptate în baza rezultatelor  testărilor efectuate de Comisie şi fundamentate prin regulamentele respective, servesc drept temei pentru completarea Registrului soiurilor de plante. Hotărîrile Consiliului sînt definitive şi pot fi contestate numai în instanţele judecătoreşti.
    6. În scopul realizării sarcinilor ce-i revin, Consiliul este în drept să ceară Comisiei, instituţiilor şi serviciilor respective ale Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului documentaţia necesară pentru soluţionarea chestiunilor ce ţin de competenţa sa.
    7. În vederea asigurării unei examinări profunde a problemelor, Consiliul poate să convoace grupuri de experţi pe domenii, să ceară serviciilor respective precizarea şi efectuarea unor testări suplimentare ale soiurilor concrete.
    8. Consiliul poate lua decizii privind amplasarea sectoarelor de testare a soiurilor şi aprobarea metodelor de experimentare, pentru stabilirea utilităţii economice şi corespunderii condiţiilor de brevetabilitate a soiurilor.
III. Adoptarea deciziilor
    9. Deciziile Consiliului se adoptă cu majoritatea de voturi ale membrilor acestuia. Şedinţele se convoacă ori de cîte ori este nevoie, dar cel puţin de două ori pe an. Ele sînt deliberative în prezenţa a cel puţin 2/3 din componenţa personalului scriptic al Consiliului. Suplinirea membrilor titulari cu reprezentanţi nu se admite. Şedinţele se consemnează prin procese-verbale detaliate, ce servesc drept bază pentru elaborarea hotărîrilor respective.
    10. Materialele şedinţei Consiliului, pregătite de către Comisie, grupurile de  experţi sau de către unii membri ai Consiliului, se prezintă membrilor Consiliului cu 10 (zece) zile înainte de convocarea şedinţei. Deciziile Consiliului se adoptă numai la prezentarea spre examinare a tuturor documentelor necesare.
IV. Administrarea Consiliului
    11. Consiliul este administrat de preşedintele acestuia, care:
    determină funcţiile membrilor Consiliului;
    stabileşte data convocării şi ordinea de zi a şedinţei;
    prezidează şedinţele şi organizează întocmirea proceselor-verbale ale acestora;
    reprezintă Consiliul în instanţele respective;
    semnează hotărîrile adoptate.
    12. Consiliul alege din componenţa sa un secretar.
V. Lichidarea şi sistarea activităţii Consiliului
    13. Lichidarea sau sistarea activităţii Consiliului se efectuează în baza hotărîrilor Guvernului.

Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului nr.773
din 3 iulie 2007
R E G U L A M E N T U L
Comisiei de Stat  pentru Testarea Soiurilor de Plante
I. Dispoziţii generale
    1. Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante activează pe lîngă Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (în continuare - Comisia) şi este organul de lucru al Consiliului Naţional pentru  Soiurile de Plante (în continuare - Consiliu) şi organul de expertiză al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare - Agenţia), care efectuează testarea soiurilor de plante în vederea aprecierii utilităţii economice şi îndeplinirii condiţiilor de brevetabilitate, prevăzute de Legea nr. 915-XIII din 11 iulie 1996 privind protecţia soiurilor de plante.
    2. În activitatea sa Comisia se călăuzeşte de legislaţia în vigoare, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, ordinele şi directivele Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului şi de prezentul Regulament. Comisia ţine Registrul soiurilor de plante (în continuare - Registru).
    3. Comisia este persoană juridică, dispune de cont de decontare, balanţă autonomă, ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova,  ştampile cu antet şi alte atribute necesare pentru activitatea sa.
    4. Structura şi finanţarea Comisiei se aprobă de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în limitele alocaţiilor bugetare prevăzute pentru finanţarea Comisiei în cadrul cheltuielilor pe operaţiuni ale Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
II. Sarcinile de bază ale Comisiei
    5. Obiectul şi scopul activităţii Comisiei constituie:
    1) testarea soiurilor de plante în vederea îndeplinirii condiţiilor de brevetabilitate şi aprecierii valorii agronomice în cadrul centrelor şi sectoarelor sale de testare a soiurilor, staţiunilor experimentale, instituţiilor specializate şi laboratoarelor, conform metodologiilor  şi în termenele stabilite în baza standardelor internaţionale;
    2) sporirea producţiei de calitate superioară prin perfecţionarea resurselor de soiuri în baza testării soiurilor de plante de selecţie autohtonă sau străină şi prezentarea către Consiliu a propunerilor pentru înregistrarea soiurilor şi introducerea lor în producţie;
    3) apărarea intereselor producătorilor agricoli din Republica Moldova, indiferent de  forma organizatorico-juridică şi de proprietate, la utilizarea soiurilor de plante pentru asigurarea sporirii producţiei de calitate superioară, precum şi apărarea drepturilor amelioratorilor privind activitatea lor în domeniu;
    4) controlul respectării metodologiilor de testare a soiurilor şi de producere a seminţelor, perfectării corecte şi în termen a documetaţiei ştiinţifice, respectării stricte a disciplinei de plan, tehnologice şi de stat privind efectuarea testărilor pe teren şi în laborator;
    5) organizarea reproducerii  seminţelor şi materialului săditor de soiuri noi;
   6) conducerea activităţii centrelor şi sectoarelor de testare a soiurilor, organizarea selectării şi ridicarea nivelului de competenţă profesională a cadrelor;
   7) reprezentarea Republicii Moldova în Uniunea Internaţională privind Protecţia Soiurilor Noi de Plante (UPOV); 8) colaborarea cu instituţiile de profil şi firmele străine, în conformitate cu cerinţele UPOV,  precum şi cu organele similare din alte state.
III. Funcţiile Comisiei
    6. Comisia exercită următoarele funcţii:
    1) testarea soiurilor de plante în vederea îndeplinirii condiţiilor de brevetabilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 915-XIII din 11 iulie 1996 privind protecţia soiurilor de plante şi Convenţiei UPOV, precum şi a valorii lor agronomice, în corespundere cu metodologiile aprobate;
    2) examinarea demersurilor organizaţiilor ştiinţifice şi firmelor străine cu privire la testarea  soiurilor şi adoptarea deciziilor de rigoare. În perioada dintre şedinţele Consiliului colectează materialele şi le examinează, pregăteşte avize, stabileşte locul desfăşurării şedinţelor Consilului şi învită membrii acestuia;
    3) recepţionarea şi distribuirea seminţelor şi materialului săditor centrelor şi sectoarelor sale, pentru efectuarea testărilor corespunzătoare;
    4) organizarea muncii de testare a  soiurilor de plante de origine autohtonă şi străină în cadrul centrelor, sectoarelor şi laboratoarelor sale. Prestarea de servicii agenţilor economici, firmelor şi persoanelor fizice;
    5) organizarea, în cadrul comisiilor de expertiză, a examinării propunerilor pe marginea rezultatelor testărilor şi elaborarea documentaţiei de înregistrare a soiurilor în Registru;
    6) prezentarea către Consiliu a listei soiurilor de plante recomandate pentru înregistrare în Registru,  sau pentru excluderea lor din Registru şi  de la testarea oficială;
    7) prezentarea către Consiliu a propunerilor de înfiinţare sau lichidare a laboratoarelor, a centrelor şi sectoarelor de testare a soiurilor;
    8) desfăşurarea activităţii de propagare a celor mai valoroase soiuri prin editarea broşurilor, foilor volante, afişelor, articolelor în presa periodică, prin interviuri la radio şi televiziune;
    9) gestionarea mijloacelor financiare bugetare, alocate pentru întreţinerea centrelor şi sectoarelor de testare a soiurilor şi distribuirea veniturilor centrelor şi sectoarelor de testare a soiurilor cu balanţă autonomă, aprobarea, în limitele alocaţiilor, a statelor de personal şi devizului de cheltuieli ale acestora, exercitarea controlului asupra utilizării mijloacelor fixe şi circulante şi activităţii gospodăreşti;
    10) determinarea necesităţilor şi punerea la dispoziţia centrelor şi sectoarelor de testare a soiurilor a mijloacelor tehnico-materiale, utilajului, materialelor de construcţie, tehnicii agricole, îngrăşămintelor şi  pesticidelor;
    11) organizarea activităţii de selectare, plasare şi perfecţionare a cadrelor, evaluarea nivelului de calificare a specialiştilor după categorii, întreprinderea  măsurilor de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă şi a tehnicii securităţii.
IV. Drepturile Comisiei
    7. În limitele competenţei sale, Comisia:
    1) emite ordine şi dă indicaţii executorii pentru laboratoarele, centrele şi sectoarele de testare a soiurilor, înaintează propuneri privind înfiinţarea noilor unităţi, reorganizarea sau lichidarea celor existente;
    2) primeşte comenzi de la instituţii, întreprinderi, organizaţii, cetăţeni, firme autohtone şi străine,  încheie contracte pentru testarea soiurilor noi, poate folosi rezultatele testărilor oficiale deja efectuate;
    3) adoptă hotărîri şi eliberează Agenţiei şi solicitanţilor cererilor de brevet descrierea oficială precizată a soiului nou şi certificatul de conformitate a acestuia, cu condiţiile de brevetabilitate. Poate corecta, în perioada de valabilitate a brevetului, descrierea oficială a soiului;
    4) adoptă hotărîri de nerecunoaştere a soiului nou, dacă în procesul testărilor se stabileşte că soiul nou nu îndeplineşte condiţiile de brevetabilitate, cu notificarea solicitantului şi Agenţiei;
    5) stabileşte forma şi conţinutul certificatului de conformitate în condiţiile de brevetabilitate;
    6) stabileşte forma şi conţinutul Adeverinţei pentru soi de plante;
    7) eliberează adeverinţe pentru soi de plante solicitanţilor cererilor de înregistrare a soiurilor în Registru, în cazul demonstrării performanţei valorii agronomice a soiului respectiv comparativ cu soiurile deja înregistrate ;
    8) elaborează şi perfecţionează metodologiile de testare a soiurilor şi formularele documentelor;
    9) verifică  calitatea seminţelor şi materialului săditor al soiurilor primite la testare.
V. Conducerea Comisiei
    8. Comisia este condusă de preşedinte, numit în funcţie şi eliberat din funcţie prin ordinul ministrului agriculturii, dezvoltării regionale și mediului.
    [Pct.8 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19]
     9. Preşedintele:
    1) conduce activitatea Comisiei şi poartă răspundere pentru îndeplinirea  tuturor lucrărilor legate de testarea soiurilor, distribuie funcţiile între specialişti;
    2) întreprinde măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii sistemului de testare a soiurilor, întărirea disciplinei, ridicarea nivelului de competenţă profesională a specialiştilor, organizarea ştiinţifică a muncii, asigură examinarea, în modul stabilit, a propunerilor, cererilor şi plîngerilor;
    3) în conformitate cu legislaţia în vigoare, numeşte în funcţie şi eliberează din funcţie specialiştii aparatului de conducere al Comisiei, centrelor şi sectoarelor de testare a soiurilor, laboratoarelor, adoptă decizii de stimulare, precum şi de sancţionare a acestora;
    4) încheie contracte cu instituţii, întreprinderi, firme autohtone şi străine pentru testarea soiurilor de plante;
    5) respectă legislaţia privind impozitarea, asigură defalcarea la timp a  mijloacelor în bugetul de stat, precum şi a altor plăţi obligatorii;
    6) acţionează fără procură în numele Comisiei, reprezintă Comisia în relaţiile cu alte întreprinderi, organizaţii şi instituţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, încheie contracte, eliberează procuri, deschide în instituţii bancare conturi financiare şi alte conturi, efectuează în instituţiile creditare şi alte instituţii operaţii prevăzute de lege, în limitele competenţei sale, emite ordine referitoare la Comisie;
    7) reprezintă Republica Moldova în Uniunea Internaţională privind Protecţia Soiurilor Noi de Plante (UPOV).
VI. Reorganizarea şi sistarea activităţii Comisiei
    10. Reorganizarea  sau sistarea activităţii Comisiei se efectuează în baza hotărîrii de Guvern, la propunerea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
    11. Proprietatea rămasă după sistarea activităţii Comisiei se transmite  succesorului de drepturi, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Anexa nr.4
la Hotărîrea Guvernului nr. 773
din 3 iulie 2007
LISTA
hotărîrilor de Guvern care se abrogă
    1. Hotărîrea Guvernului nr. 1176 din 7 decembrie 1998 “Pentru aprobarea unor acte normative vizînd funcţionarea Legii privind protecţia soiurilor de plante (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 111-113, art. 1109).
    2. Punctul I şi subpunctele 1, 2 şi 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 1174 din 20 noiembrie 2000 “Cu privire la modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 147-148, art. 1284).
   3. Punctul 3 din Modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, aporbate prin Hotărîrea Guvernului nr. 271 din 10 martie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 42-45, art. 315).